Va reuși Benny Ganz să formeze un guvern sprijinit de partidele arabe?

Nici după cel de-al treilea tur de scrutin al alegerilor legislative israeliene situația politică din țară nu s-a clarificat. Este drept că Likudul lui Benjamin Netanyahu a obținut cele mai multe locuri, așa cum am scris în articolul precedent totuşi împreună cu aliații lui – partidele ultrareligioase – a adunat doar 58 de mandate, insuficiente pentru a forma guvernul. La rândul lor Alb-Albaștrii, formațiunea eterogenă a lui Benny Ganz, împreună cu stânga israeliană au obținut chiar mai puține mandate. Dar, lovitură de teatru: invitat de președintele Reuven Rivlin să propună un candidat cu șanse pentru a forma un guvern, Ganz a adunat 61 de susținători. El a avut atât voturile celor patru partide arabe de pe Lista comună (15 mandate), cât și ale lui Avigdor Lieberman –Yisrael Beitenu (7 mandate). De remarcat, făcând un simplu calcul matematic, că au fost deputați Alb-Albaștri care nu l-au votat pe Ganz, nemulțumiți de sprijinul Listei arabe. În aceste condiții, președintele Rivlin l-a desemnat pe Benny Ganz, cerându-i ca într-o lună de zile să încerce să formeze un guvern, votat de majoritatea deputaților din Knesset (61).Read more…

De ce a câștigat Benjamin Netanyahu alegerile din Israel?

Când scriu acest articol, chiar atunci când va apărea, rezultatele oficiale ale alegerilor din Israel încă nu vor fi cunoscute, se pare că ele vor fi date publicității în 9 martie. Dar potrivit numărării a 99 la sută din voturi, blocul de dreapta al premierului Benjamin Netanyahu (Likud, Shas, Iudaismul Unit al Torei și Yamina) a câștigat 58 de mandate, cu trei mai puține ca majoritatea plus unu necesare pentru votarea unui guvern format de premier. Chiar dacă îi lipsesc cele trei locuri în Knesset, pe care speră să-l obțină atrăgând deputați din tabăra opoziției, Netanyahu a declarat că va începe negocierile pentru formarea unui guvern ”naționalist” și a inițiat dialoguri cu partidele religioase. Totuși, demersurile pentru un cabinet de dreapta nu sunt o certitudine, principalul obstacol constituind acuzațiile de corupție aduse lui Netanyahu, procesul urmând să înceapă în 17 martie. Este posibil ca președintele Reuven Rivlin, care ar dori să se formeze în sfârșit un guvern pentru a pune capăt ciclurilor electorale care durează de aproape un an, să nu-i încredințeze lui Netanyahu formarea cabinetului, tocmai din cauza situației lui juridice. Există speculații că el ar putea prelungi perioada de așteptare până în 17 martie și ar fi de-a dreptul ridicol să numească atunci un premier care stă pe banca acuzării. Se așteaptă și intervenția Curții Supreme, care trebuie să se pronunțe dacă cineva acuzat de corupție poate deveni premier. Curtea a mai fost întrebată, dar a amânat decizia, afirmând că nu era cazul înaintea celui de-al treilea tur de scrutin. În sfârșit, este vorba și de cele trei mandate lipsă, care dacă nu vor fi obținute și Netanyahu nu găsește vreun subterfugiu legal și nicio persoană – lider de partid sau membru al Knessetului nu va puta forma un guvern, să se treacă la un al patrulea tur de scrutin.Read more…

Se îndreaptă oare Israelul către un al patrulea tur de scrutin?

Cu mai puțin de trei săptămâni înainte de un nou tur de scrutin din Israel, cel de-al treilea într-un an, potrivit unor sondaje, perspectivele ca o tabără să obțină o majoritate este atât de mică încât în opinia publică israeliană se vorbește deja despre… organizarea pentru a patra oară a alegerilor legislative. Ultimul sondaj de opinie, efectuat la cererea Canalului 12 de televiziune, ale căror rezultate au fost publicate în ziarul ”The Times of Israel” arată că alianța Albastru-Alb de centru conduce cu un mic procent față de formațiunea Likud. Prima ar obține 35 de locuri în Knesset, cea de a doua 33. Luate ca atare, sunt cifre insuficiente pentru a forma un guvern, respectiv pentru un vot majoritar în Parlament, de aceea trebuie văzut în ce măsură există șansele ca mai multe partide să formeze un guvern de coaliție, adunând împreună 61 de mandate, ceea ce ar reprezenta jumătate plus unu al voturilor deputaților din Knessetul cu 120 de mandate. Trecând însă în revistă celelalte partide care ar forma cele două coaliții, se observă că nici cu ajutorul lor nu s-ar forma majoritatea dorită.Read more…

Brexit – a doua etapă. Un salt în necunoscut

În noaptea de 30 ianuarie a.c., după o așteptare de trei ani și jumătate care a pus la încercare răbdarea britanicilor și a Uniunii Europene, divorțul s-a pronunțat. Mariajul de 47 de ani a luat sfârșit. Dar ca la orice proces de divorț, urmează cel mai dificil capitol al despărțirii – împărțirea bunurilor, ce primește fiecare, ce pierde și ce câștigă. Și cu toate că în cei trei ani și jumătate părțile s-au confruntat, au negociat, au făcut și compromisuri, cele 11 luni cât a primit de-acum înainte Marea Britanie pentru a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană se vor dovedi cele mai dificile, cu toate că atât Londra cât și Bruxelles vorbeau de o despărțire amiabilă. Nu este cazul și nici nu poate fi. Așa cum afirma un comentator, există incertitudini și atunci când o țară aderă la Uniuea Europeană, dar cel puțin se cunosc regulile care se vor aplica și vor trebui respectate. Ieșirea este însă un adevărat black box, sau un salt în necunoscut. Atât Marea Britanie cât și UE vor să obțină cele mai bune condiții, cu cele mai puține concesii.Read more…

Redescoperirea lui Stefan Zweig

Pe Stefan Zweig l-am descoperit în copilărie. ”Lumea de ieri”, autobiografia lui, scrisă când se afla în exil, a fost și pot să spun că este una din cărțile mele de căpătâi. Se afla în biblioteca părinților mei și am citit-o mai întâi pe la 12 ani. M-a prins de la început, deși nu este o scriere pentru un copil. Apoi am recitit-o de multe ori și la diferite vârste și de fiecare dată cu alți ochi. Adult fiind, mi-am creionat niște caracteristici care au justificat dragostea mea constantă față de scriitor și carte – profundul lui umanism și europenism, ideile lui de ”globalizare avant la lettre”, pacifismul alături de incompatibilitatea față de război, aici fiind vorba de Primul Război Mondial, respingerea naționalismelor și a falsului patriotism. Apoi, descrierea vieții culturale și literare a epocii în care și-a trăit tinerețea, Viena – o adevărată capitală culturală europeană, multietnică, unde evreii se simțeau bine și au fost creatorii și susținăturii culturii austriece de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, portretele unor personalități, cel remarcabil al lui Theodor Herzl, pe care Zweig l-a admirat, dar nu a fost de acord cu soluția sionistă, de stat al evreilor… De aceea, m-am bucurat când am aflat că anul trecut a apărut o carte despre ultimii ani ai vieții lui, un fel de continuare a ”Lumii de ieri”. Întitulată ”Exilul imposibil. Stefan Zweig la sfârșitul lumii”. Cartea a fost scrisă de George Prochnik, scriitor american de origine austriacă, bunicii și tatăl lui refugiindu-se de asemenea din Viena în Statele Unite. George Prochnik s-a născut în America, dar din povestirile părinților și bunicilor a avut multe informații despre viața vieneză dinainte de Anschluss și știa și despre existența lui Stefan Zweig.Read more…

Escaladarea tensiunilor în Orientul Mijlociu – un eșec al politicii izolaționiste a președintelui Trump

Printre multele cauze care au dus la paroxismul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu într-o așa măsură încât analiști pesimiști (sau poate realiști) vorbesc despre iminența unui război SUA-Iran, un loc prioritar îl ocupă continuarea politicii izolaționiste, de astă dată a președintelui Donald Trump, începută de predecesorul său, Barak Obama. La aceasta se mai adaugă caracterul imprevizibil al președintelui american, de a lua măsuri ale căror consecințe depășesc mediul american și afectează practic întreaga lume. Este cazul să enumerăm foarte pe scurt evenimentele care au premers măsura drastică luată de Administrația americană de a asasina un general iranian și anume un șir de provocări ale Teheranului. Ele au fost determinate de convingerea lumii musulmane că SUA nu mai reprezintă puterea mondială din trecut. O serie de state din regiune, inclusiv Iranul, au considerat ca semne de slăbiciune atât dorința de împăcare a lui Obama cu ele, cât și declarațiile hotărâte ale lui Trump, potrivit cărora americanii nu au ce căuta în Orientul Mijlociu. S-a ajuns până acolo încât de curând, după atacarea Ambasadei americane, ayatollahul Khameney să spună râzând că Trump nu va avea curaj să reacționeze. În ultimii trei ani, de la retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul, au avut loc o serie de provocări la adresa SUA și aliaților lor, înfăptuite sau organizate de Teheran.Read more…

Piftia – un deliciu al meselor de Crăciun și de Anul Nou

”Talentele” mele de bucătăreasă s-au afirmat oarecum târziu – la vreo doi ani după ce m-am căsătorit (deci la 26 de ani). Când soțul meu m-a cerut, l-am informat imediat că nu știu să gătesc decât cafea, omletă și papricaș de vițel, acest ultim fel l-am învățat de la bunica mea. La declarația mea, soțul meu a spus cu mândrie:”eu nu mă însor cu o bucătăreasă”. S-a stabilit că vom angaja o femeie permanentă și gospodăria va fi supravegheată de soacra mea. Numai că socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. În trei luni am dat faliment. Din salariul meu de începătoare – lucram doar de doi ani – dădeam o mare parte pe lecții de engleză și franceză și o parte mamei, pe care am adus-o la București, spunând că noi, fratele meu și cu mine, o vom întreține. Până a primit buletinul de București – și aceasta a durat vreo trei ani – nu a putut să se angajeze. Așa că din salariul soțului meu trebuia să acoperim toate cheltuielile casei, femeia și soacra mea, care nici ea nu avea niciun venit. La un moment dat ea s-a plictisit de grijile gospodăriei și ne-a spus: ”mergeți la cantină, iar duminică la mama ta”. Ne-am conformat, în fond eram obișnuiți cu cantina, eu găsisem una foarte bună, a soțului meu era mai proastă, iar duminicile luam tramvaiul și mergeam la mama. Dar de la o vreme, mai ales iarna, nu ne-a mai venit să plecăm de acasă și atunci m-am apucat de gătit…Read more…

Și totuși, Brexitul va avea loc

Victoria de-a dreptul copleșitoare a lui Boris Johnson și a Partidului Conservator la alegerile legislative anticipate din Marea Britanie netezește calea către ”divorțul” Londrei de Uniunea Europeană, la 31 ianuarie 2020. Astfel, vechiul-noul premier poate să afirme că și-a îndeplinit promisiunea făcută alegătorilor de a părăsi UE. Scrutinul din Marea Britanie se poate considera, de fapt, ca un al doilea referendum al Brexitului și se pare că cetățenii britanci nu și-au schimbat părerea și au confirmat rezultatul din 2016, apreciat de mulți analiști drept o greșeală. Nu a fost așa, dar trebuie spus că victoria conservatorilor se poate explica și prin plictiseala alegătorilor care au asistat la luni de zile de conflicte în Camera Comunelor unde acordul încheiat cu UE, fie cel al Theresei May, fie al lui Johnson (cu puține modificări față de prima variantă) nu a reușit să fie votat. Johnson și-a jucat bine cărțile. Cunoscând rezultatele unor măsurători, și-a dat seama că partidul său stă mai bine ca popularitate decât Partidul Laburist și pur și simplu a forțat organizarea unor alegeri anticipate. Este greu de explicat de ce a acceptat Jeremy Corbyn, liderul laburiștilor, propunerea lui Johnson, mai ales că, cu doar câteva zile înainte de a se lua decizia, a spus că se va opune scrutinului.Read more…

Avem nevoie în continuare de NATO

Cea de a 70 a aniversare a Alianței Nord-Atlantice a fost sărbătorită la Londra, în prezența liderilor celor 29 de state membre, într-o atmosferă dacă nu chiar de conflicte, dar de neînțelegeri, critici și ironii reciproce, departe de solemnitatea unei astfel de zi de festive. Totuși, răul cel mare nu s-a produs și chiar și președintele Trump, un critic vehement al NATO, a recunoscut necesitatea menținerii Alianței și importanța ei în lumea de astăzi care se confruntă cu provocări inimaginabile în secolul trecut. Printre momentele cele mai neplăcute ale celor două zile a fost disputa dintre Donald Trump și președintele Franței, Emmanuel Macron, care a susținut în continuare că din cauza politicii haotice duse de președintele american care nu ține cont de aliați, ”NATO este într-o moarte clinică”, expresie respinsă de către Trump, atât ca formă, cât și în conținut. Expresia nu a fost nici pe placul celorlalți lideri ai Alianței, în primul rând al secretarului general Jens Stoltenberg, astfel că Macron s-a trezit oarecum izolat în părerile lui. Membrilor NATO nu le-a plăcut nici modul în care președintele Franței a abordat relația cu Rusia care, într-un fel, voia ”iertarea păcatelor” Moscovei. Toți liderii sunt conștienți de necesitatea menținerii unui dialog cu Moscova, dar cu multă precauție, problema figurând și în declarația comună de la finalul întâlnirii. De fapt, cu cât ești mai departe de granițele Rusiei, cu atât devii mai împăciuitorist, în schimb dacă ai granițe comune, cum sunt Polonia sau statele baltice, sesizezi potențialul pericol și dorești garanții mai solide. (Și când te gândești că în anii 1990 Rusia ar fi dorit să facă parte din NATO). Read more…

Răsfoind o agendă telefonică de-acum 20 de ani

Un cititor al revistei Baabel a menționat ironic numărul mare al amintirilor, rememorărilor pe care le publicăm. Nu înțeleg ce rău este să alegi un astfel de subiect, fiecăruia dintre noi ne place să evocăm niște clipe frumoase sau mai puțin frumoase din viața noastră și să le împărtășim cititorilor în ideea că le va plăcea sau îi va interesa. Sigur, se întâmplă și contrariul, deși rareori, așa cum s-a văzut din reacția cititorului menționat.Și mie mi s-a întâmplat să mai aștern în Baabel câteva rânduri cu amintiri, nu prea des, fiindcă îmi place să trăiesc în prezent. Dar zilele trecute, când făceam ordine într-un dulap, ceea ce mi se întâmplă rar din lipsă de timp, am dat de un carnețel, o agendă telefonică veche de peste 20 de ani. Însemnările din ea – nu erau numai numere de telefon – mi-au făcut plăcere, amintindu-mi de o epocă frumoasă, interesantă și plină de entuziasm din viața mea.Read more…

Israelul – în prag de război

Peste 200 de rachete au fost trase din fâșia Gaza către teritoriul israelian – spre zone locuite exclusiv de civili – de către organizațiile teroriste palestiniene. Ele au fost îndreptate spre localitățile din sudul Israelului, dar și spre Tel Aviv. Această ploaie de rachete a reprezentat răspunsul palestinian după ce forțele armate israeliene au reușit să-l anihileze pe Bahaa Abu al Ata, liderul organizației jihadiste palestiniene din fâșia Gaza. A fost o operație ”chirurgicală” cum sunt numite măsurile de anihilare a unor persoane implicate în atacuri teroriste. Bahaa Abu al Ata a fost unul dintre cei mai periculoși lideri, răspunzător cu organizarea numeroaselor atentate teroriste antiisraeliene și de pregătire a altora noi. El, împreună cu soția lui au murit într-un bombardament efectuat de aviația israeliană. În același timp, a fost organizat un atentat împotriva unui alt lider jihadist din Damasc, Akram al Ajouri. Acesta nu și-a pierdut viața, dar au fost ucise două persoane, unul fiind fiul teroristului. Acuzat, Israelul nu și-a asumat această acțiune.Read more…

Strădania de a deveni din nou sănătos

Nu aș fi scris aceste rânduri dacă nu aș ști că multe persoane de vârsta mea, mai tinere sau chiar mai bătrâne, trec prin situația prin care am trecut eu în urmă cu o lună și ceva: operația și spitalul (sau invers). Medicul meu, care a încercat să-mi aline durerile în piciorul stâng, despre care credeam că sunt de la gonartroză (o am și pe asta!), m-a trimis să-mi fac o radiografie. Sentința lui a fost nemiloasă: ”sunteți bună de operație, de proteză de șold. Nu mai aveți deloc colagen”, cu precizarea: ”cât mai repede”. Într-o primă fază am rămas uluită. Nu știam că am osteoporoză și mă gândeam că o astfel de operație este necesară numai celor cu fractură de col femural. Sfătuită de prieteni să cer o a doua opinie cu toate că aveam o încredere deplină în medicul care m-a diagnosticat (în fond radiografia nu minte), am trimis imaginea unui specialist de la Târgu Mureș. Verdictul a fost și mai sever: nu numai șoldul stâng trebuie operat, ci și cel drept! Am primit mesajul când mă aflam în concediu la Borsec și, sincer să vă spun, nu mi-a picat bine, dar am încercat să dau uitării situația măcar până mă întorc la București. Numai că boala nu mi-a dat pace, piciorul stâng (interesant, nu șoldul!) mă durea tot mai rău. Până m-am întors la București, decizia mea era luată: nu are rost să mai amân, mă voi opera. ”Cât ești de curajoasă, chiar așa, te-ai decis imediat!”, mi s-a spus de multe ori de către prieteni și apropiați.Read more…

Opoziția din Ungaria a câștigat o bătălie, dar nu și războiul

Pentru prima dată, din 2010 încoace, opoziția din Ungaria a înregistrat o victorie semnificativă. La alegerile locale recent încheiate a reuşit să „smulgă” Budapesta, de sub dominaţia Fidesz şi a câştigat zece din primăriile marilor oraşe. Tot opoziţiei i-a revenit şi consiliul general al Budapestei, întrucât a obţinut o majoritate confortabilă. Noul primar al Budapestei, Gergely Karácsony, membru al formațiunii Párbeszéd Magyarországért (Dialog pentru Ungaria), reprezentând stânga ecologistă, care deținuse postul de primar în sectorul VIII al capitalei, a declarat că locuitorii au recâștigat Budapesta și că începe o eră nouă în viața orașului. Elegant, fostul primar, István Tarlós, independent susținut de Fidesz, și-a recunoscut înfrângerea, el obținând 44 la sută din sufragii, față e Karácsony care fusese votat de peste 50 la sută dintre alegători. Desigur, este o victorie importantă, un început care poate să demonstreze că o bună strategie, unele compromisuri și renunțarea la orgolii, pot realiza un front comun al opoziției, poate chiar în perspectiva alegerilor legislative din 2022. Dar pentru aceasta este o cale lungă de străbătut, cu multe obstacole. După cum arătam în titlu, s-a câştigat o bătălie, dar războul cu premierul Viktor Orbán și cu Fidesz este departe de a fi câștigat.Read more…

Neonaziștii din Austria în cădere liberă

Alegerile legislative anticipate din Austria se dovedesc dătătoare de speranță în ceea ce priveşte orientarea politică a țării şi tendințele europene. Ele s-au finalizat cu o victorie categorică a fostului cancelar Sebastian Kurz. Potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, liderul Partidului Popular Austriac a câştigat 37 la sută din voturi, o creştere de aproape 6 la sută față de scrutinul precedent de-acum doi ani, dar nu suficient să formeze singur guvernul. În schimb foştii lui aliați, Partidul Libertății, de extremă dreaptă a fost formațiunea politică cu cele mai mari pierderi, de 10 la sută, înregistrând 16 la sută, aceasta în urma imensului scandal de corupție “Ibizagate” în urmă cu doi ani. La Ibiza, doi lideri ai Partidului Libertății, aflați încă în opoziție, au promis unui grup de interese rus diferite avantaje atunci când vor ajunge la putere. Scandalul a izbucnit în această primăvară. Drept urmare guvernul de coaliție Partidul Popular Austriac – Partidul Libertății a căzut și s-a decis organizarea unor alegeri anticipate. Un alt partid câştigător cu care Kurz urmează să intre în coaliție este cel al “verzilor”, fenomen devenit european, ceea ce demonstrează interesul crescând al populației față de problemele mediului. Ei au obținut 14 la sută din voturi.Read more…

Scrutin parlamentar în Israel. Cine va reuși să formeze noul guvern?

La 17 septembrie a.c. în Israel s-au desfășurat alegeri parlamentare, a doua oară în acest an, după ce în urma alegerilor din aprilie, Benjamin Netanyahu nu a reușit să formeze un guvern. De fapt, atunci el ar fi trebuit să-i permită președintelui Reuven Rivlin să-l învite pe contracandidatul său din opoziție, generalul Benny Ganz, liderul blocului Albastru-alb să încerce același lucru, dar nu a procedat așa, ci a dizolvat Knesset-ul și a fixat noi alegeri pentru septembrie. Principalul obstacol în calea formării unui guvern de dreapta, alcătuit din Likud și partidele religioase, a fost Avigdor Liberman, liderul partidului Israel Beitenu (Casa noastră) care și-a condiționat participarea prin punerea în aplicare a legii care i-ar obliga pe tinerii haredimi să facă armata. Fără deputații lui Liberman nu se putea forma guvernul iar Netanyahu l-a refuzat și a preferat revenirea la urne. El a crezut că răgazul de cinci luni va fi suficient să mobilizeze alegătorii Likud și să-i atragă pe indeciși sau pe simpatizanți din alte partide și, în acest fel, să obțină o majoritate fără Israel Beitenu. Netanyahu s-a angajat într-o campanie electorală viguroasă, a jucat cartea securității, desigur foarte importantă pentru populația Israelului, chiar dacă prin măsurile pe care dorea să le introducă a stârnit și mai mult furia palestinienilor și a comunității internaționale…Numai că, în pofida acestor inițiative, unele dintre ele esențiale pentru securitatea statului, alegătorii nu au rezonat așa cum a crezut și ar fi dorit Netanyahu.Read more…

23 August – după 75 de ani

Din păcate, din cauza abordării de către regimul comunist a ceea ce s-a întâmplat la 23 august, festivismul deșănțat, ascunderea adevărului istoric, au determinat pe undeva denaturarea acestui punct de cotitură istoric pentru soarta României, la care a contribuit, de ce să nu recunoaștem, felul în care ne-au tratat marile puteri după terminarea războiului, neținând cont de cele opt luni în care România a făcut mari sacrificii de partea Aliaților. Astăzi, la 75 de ani după 23 august, există mai multe școli de gândire legate de această dată. Istorici obiectivi subliniază că dacă nu am fi trecut de partea Aliaților, tăvălugul rusesc ar fi nenorocit țara și este foarte posibil că nu am fi recuperat nici Ardealul de nord. Teoria că Antonescu ar fi obținut de la Aliați condiții mai bune decât regele Mihai, respectiv coaliția care a negociat cu Moscova, este o aiureală deoarece zarurile erau de mult aruncate, Aliații au împărțit deja sferele de influență, statele est-europene urmau să trateze armistițiile numai cu Moscova. De-altfel Antonescu nici nu a vrut să trateze cu aliații, nu a vrut să părăsească Germania, poate credea în ”arma minune” care, spre norocul nostru, întârzia comparativ cu progresele din Statele Unite, realizate în mare parte de oamenii de știință refugiați din Germania sau din țările aliate sau ocupate.Read more…

Boris Johnson –un brexitist pur și dur

Dacă cineva credea că până la urmă Marea Britanie se va răzgândi și va renunța la Brexit, s-a înșelat. Alegerea lui Boris Johnson în fruntea Partidului Conservator, alegere prin care el devine premierul Marii Britanii, înclină balanța mult către decizia părăsirii de către britanici a Uniunii Europene. Iar plecarea cu orice preț la 31 octombrie, chiar fără acord, este opțiunea cea mai rea. Alegerea lui Johnson face parte dintr-o tendință politică ciudată care se manifestă în Europa și Statele Unite. Personaje mai ”colorate”, mai ieșite din tipic, care în discursul lor îmbrățișează și susțin populismul, sunt bine văzute și simpatizate. Discursul lor ”place”, chiar dacă nu este adevărat. Este plin de promisiuni frumoase, de cele mai multe ori neîndeplinite, sau dacă da, cu consecințe nefaste. Johnson face parte din marea familie a lui Trump, Salvini, Orban și alții. Așa cum am scris în titlu, Johnson este un brexitist pur și dur, iar noul său cabinet este înțesat de persoane care gândesc ca el. Este firesc, are nevoie de sprijinitori pentru politica sa. În primul său discurs în Camera Comunelor el a promis ”un viitor de aur” pentru britanici, ”recâștigarea măreției Marii Britanii”. Numai că britanicii cei mai raționali, analiștii politici și economici care se ocupă de multă vreme de diferitele variante ale Brexitului, sunt unanimi în părerea că un Brexit fără acord, acel ”no deal”, va avea cel puțin în prima etapă consecințe nefaste pentru Marea Britanie.Read more…

Fenomenul Halep

Cred că nu greșim afirmând că viața sportivă din România și nu numai, se desfășoară sub zodia ”fenomenului Halep”. Așa cum în urmă cu patru-cinci decenii, dacă te duceai în Africa neagră sau în Orient (am constatat fenomenul în Egipt, la proprietarii de cămile de lângă piramide) și spuneai că ești român, ți se răspundea „Ah, Nadia, Hagi”, acum cuvântul de ordine este Halep. E frumos, te mângâie pe suflet să vezi onorurile aduse de această tânără plină de harul tenisului și pe de-asupra foarte modestă. Și dacă am amintit de ”fenomenul Halep”, este pentru că pe lângă ea a apărut în țara noastră o pleiadă de jucătoare de tenis care, chiar dacă nu au ajuns la nivelul Simonei, se află printre primele 100, 50 sau 30 de jucătoare din lumea tenisului. Personal, am urmărit-o pe Simona de când a început să-și facă un nume. Îmi plăceau răspunsurile pe care le dădea la interviuri sau conferințe de presă și am descoperit două dintre calitățile ei: modestia și tenacitatea sau, cu alte cuvinte, ambiția. Read more…

Ce nu face omul pentru o campanie electorală!

Ca să explicăm aserțiunea, vom preciza că ”omul” este președintele Trump, iar campania electorală ar trebui să fie cea pentru alegerile prezidențiale din 2020, (pe care Trump a început-o deja), scrutin în care actualul președinte american speră să mai obțină încă un mandat. Iar actul în sine este întâlnirea neașteptată și neplanificată (oare?) cu liderul nord-coreean Kim Jong-un. Dar nu numai atât. În fond Trump s-a întâlnit de două ori cu Kim pe teren neutru. Acum el a fost chiar în Coreea de Nord, e drept doar câțiva metri și câteva minute, la Panmunjom, dar trecând dincolo de no man’s land. Astfel se poate lăuda (și a și făcut-o) că este primul președinte american care a pășit pe teriroriul nord-coreean. Și nu oricum. De la Panmunjom până în Coreea de Nord a fost întâmpinat de Kim Jong-un, zâmbitor, au urmat strângeri de mâini călduroase și complimente reciproce, toate însoțite de fotografi, reporteri de televiziune, imagini și fotografii care au umplut mediile din întreaga lume. Nu știu dacă această întâlnire a fost chiar atât de spontană cât a vrut să ne convingă președintele SUA, care publicase un mesaj pe Twitter și vezi Doamne, Kim i-a răspuns imediat. (De unde se deduce că este un fan Twitter.) Oricum este o lovitură reușită de PR, tocmai când Statele Unite se pregătesc de alegerile din 2020. Analiștii americani au interpretat acest gest ca o asigurare dată de președinte alegătorilor lui că îl preocupă securitatea și liniștea americanilor, că încearcă să atenueze pericolul nord-coreean, țară care, se pare că dispune de mai multe arme nucleare decât Iranul (care teoretic nu le are) iar expresia lui Kim sugerează publicului că a fost cucerit de farmecul lui Donald Trump și mâine se va așeza la masa negocierilor. Or nici pe departe lucrurile nu stau așa.Read more…

Papa Francisc în pelerinaj în România. Câți i-au înțeles mesajele?

Nu cred că există cineva în țara noastră – sau dacă da, numărul este infim – care să nu fi urmărit unul, două, mai multe sau toate momentele vizitei papei Francisc, indiferent dacă era credincios, liber cugetător sau ateu,creștin, evreu sau musulman.. Unghiul de vedere putea fi diferit: pe unii i-a încântat fastul, ceremoniile religioase, alții s-au simțit solidari cu prezența Suveranului Pontif sau satisfăcuți de faptul că, iată, pentru a doua oară în ultimii 20 de ani, Papa vine într-o țară preponderent ortodoxă și este primit frumos, nu este hulit, cu toate că am întâlnit în mediile de socializare atacuri împotriva prezenței lui, fie de natură religioasă, fie naționalistă. Probabil pentru unii schisma este la fel de vie ca acum 1000 și ceva de ani. Dar imaginea care a rămas în urma vizitei este pozitivă, atât pentru noi, cetățenii României, cât și pentru cei ce au urmărit de-afară desfășurarea evenimentelor. Și fără nici un gănd ascuns, trebuie să recunoaștem că a fost o imagine minunată, o imagine a unei alte Românii, fără certuri, scandaluri, încrâncenări. Papa a întâlnit peste tot fețe zâmbitoare și aceasta nu numai din partea credincioșilor catolici și greco-catolici ai căror Suveran Pontif este, ci și a altora, oficialități la cel mai înalt rang, de altă credință; să nu uităm, președintele Iohannis este protestant, iar premierul Dăncilă, de religie ortodoxă. Atât ei, cât și mulți alții au primit cu înțelegere îndemnul spre unitate, unitate care înseamnă și diversitate, rostit de Suveranul Pontif în discursurile și mesajele sale.Read more…