Cu ani în urmă, am urcat cu telefericul în punctul cel mai înalt al orașului Baku de unde se putea admira splendida vedere a marelui oraș așezat la malul mării Caspice. Nu eram singur ! Alături se afla impozantul monument a lui Kirov, omul care a instaurat puterea sovietică în Azerbaidjan. În 1934, Kirov, aflat în plină ascensiune politică, a fost împușcat la sediul partidului din Leningrad. Istoricii afirmă acum că omul a fost ucis din ordinul lui Stalin, care vedea în Kirov un concurent la puterea supremă. Cert este că acțiunea a marcat începutul unei serii de represiuni sângeroase împotriva unor elite incluzând vechi bolșevici, militari și intelectuali. O bună parte din victimele marii ”purificări” au avut o origine evreiască, confirmând antisemitismul obsesiv al lui Stalin. ”Exclus din partid” în anii aceia era sinonim cu a fi arestat, întemnițat și de cele mai multe ori, executat.
Avem nevoie de un Muzeu de Stat al Istoriei Evreilor din România ?
La această întrebare pe care o completez cu ”și Holocaustului”, răspunsul meu – și bănuiesc și al altora – este un categoric ”da”. Avem nevoie din foarte multe motive, unele pozitive, altele negative. Vreau să mă explic: cele pozitive se referă la contribuția substanțială a evreilor din toate provinciile românești la dezvoltarea economică, socială, culturală a țării căreia i-au aparținut de-alungul istoriei și mă gândesc aici nu numai la România, ci și la Imperiul Austro-Ungar sau Rusia. Iar aceste referiri trebuie să existe, într-un fel sau altul, în cadrul noului muzeu. Federația Comunităților Evreiești din România, de pildă, are printre altele, la sinagoga Unirea Sfântă din Mămulari, locul unde la ora actuală există un muzeu al evreilor, în curs de reorganizare, afișe cu contribuția evreilor din Vechiul Regat la dezvoltarea industrială a României din secolele 19 și 20. Noul muzeu ar trebui să cuprindă, așa cum am arătat mai sus, și celelalte provincii, cu sublinierea asemănărilor și diferențelor în politica față de evrei.Read more…

