Și eu am dreptate?

Dec 1, 2022By

În 1956 aveam șapte ani. La sfârșitul lunii octombrie a început Revoluția din Ungaria. A debutat ca un protest împotriva dictaturii comuniste, a continuat cu lupte sângeroase, soldate cu multe victime. Radio Budapesta a transmis în direct luptele. La noi radioul mergea de dimineața până seara, și la vecinii noștri la fel. Nu înțelegeam cine trage în cine, cine sunt cei buni și cine sunt cei răi. I-am întrebat pe părinții mei, dar nu mi-au răspuns. Tatăl meu, care lucra la o revistă din Cluj, nu a venit acasă câteva zile. Ulterior am aflat că toți ziariștii au fost reținuți la redacție din motive de “securitate”, deoarece autoritățile se așteptau la manifestații de solidaritate cu revoluționarii maghiari. La începutul lunii noiembrie, după intrarea tancurilor sovietice în Budapesta, totul s-a terminat. Au apărut publicații, cu poze îngrozitoare în alb și negru, cu oameni uciși și case distruse. “Evenimentele contrarevoluționare din Ungaria”. Câteva luni mai târziu au început arestările “elementelor reacționare și contrarevoluționare. Îmi aduc aminte că într-o noapte m-am trezit din somn. Din stradă se auzeau vociferări și zgomot de obiecte trântite. M-am uitat pe geam. În fața casei noastre staționa o Volgă și oameni în paltoane de piele îl înghesuiau înăuntru pe vecinul nostru de la parter, Várhegyi Pista, student la istorie. Mai târziu am aflat că a fost învinuit de activitate dușmănoasă și subversivă împotriva statului socialist. L-am revăzut abia după zece ani.Read more…

Dec 1, 2022 16 comments

Drumul

Dec 1, 2022By

Citind eseul dlui Gabriel Ben Meron ”Cehov, autorul unui thriller”, am fost impresionată de problemele pe care le-a ridicat această scriere. Una din ele este modul în care un om își dedică viața unei cariere sau mai multora. Concluzia tatălui său a fost că fiul ar trebui să se dedice în întregime medicinei, fără a lăsa loc pentru nicio altă carieră secundară sau paralelă. Mi l-am imaginat pe tatăl meu care s-a născut în 1907, a trecut prin două războaie mondiale și a fost deportat în Transnistria, e adevărat, ca medic. Medicina o învățase în Italia, la începutul anilor 1930, când în România se aplica numerus clausus. Era un om bun la suflet, care vorbea cu fiecare de parcă l-ar fi cunoscut de când lumea. Celor săraci le cumpăra medicamente și dacă era chemat la un pacient, la orice oră din zi sau din noapte, nu stătea mult pe gânduri, ci mergea imediat. Lăsa totul deoparte, somnul, masa, orice. Mi-am adus aminte de filmul Médecin de campagne (Medic de țară). Cam așa era și el, ca doctorul din film. Bunătatea, perseverența și curajul erau calitățile lui esențiale. De când mă știu, era atât de absorbit de medicină, încât nu-i rămânea mult timp pentru alte preocupări. Când nu avea de lucru, citea din tratate medicale.Read more…

Dec 1, 2022 19 comments

Edith Stein, o adevărată sfântă

Dec 1, 2022By

Într-un articol pe care l-am publicat recent la Baabel am elogiat caracterul deosebit al primei femei rabin din lume, Regina Jonas. Între timp am citit cartea fostei președinte a Academiei Americane a Cultelor, teologa Dr. Emily Leah Silverman, Edith Stein and Regina Jonas: Religious Visionaries în the Time of the Death Camps (Edith Stein și Regina Jonas:  două vizionare religioase pe vremea lagărelor morții). Cartea a fost publicată în 2013 de editura Acumen, New York și apoi, în 2014 de editura ‎Routledge, Londra. Cartea face o paralelă între aceste două femei deosebite, amândouă evreice germane, care au ales o viață religioasă de excepție și s-au dedicat spiritual enoriașilor până la sacrificiu, urmându-i la moarte în lagărele de exterminare. Amândouă au fost vizionare rebele ale religiei. Stein a fost prima femeie care a primit doctoratul în filozofie de la “tatăl fenomenologiei”, Edmund Husserl, iar Jonas a fost prima femeie rabin din lume. Fenomenologia, definită în termeni simpli, este știința care studiază experiența legată de lumea trăită de un individ. Edith Stein, a crescut ca atee, dar mai târziu a trecut la religia catolică și a devenit novice într-o mănăstire Carmelită. Și totuși, Stein nu și-a renegat originea iudaică și, la fel ca Jonas, a fost ucisă la Auschwitz, deși ar fi putut scăpa de deportare. Read more…

Dec 1, 2022 14 comments

De data aceasta fără pușcă pe umăr…

Dec 1, 2022By

Pentru cine nu mă cunoaște bine, încep cu o mărturisire: eu sunt un om ordonat (pe cât posibil). De exemplu, eu notez în calculator fiecare călătorie în străinătate, un obicei bazat pe obsesia individului care timp de zeci de ani n-a avut cum să viziteze o țară vecină. De zeci de ani îmi doresc să mă urc în mașină, s-o iau spre nord și în câteva ore să ajung la Beirut, într-o după-amiază de duminică primăvăratică, și să beau o cafea turcească într-o cafenea din centrul orașului căruia până nu de mult i se spunea ”Parisul Orientului Apropiat”. Până una-alta, mi-am pus pofta-n cui. Aici trebuie să fac o corectură care să explice și titlul. De fapt, de-a lungul a aproape două decenii eu am fost în țări arabe, în Liban, în Siria și în Iordania. Nu ca vizitator, sau turist, sau ca participant la vreun congres, ci ca medic militar, cu arma în mână, îngrijind răniți, și tot timpul cu speranța să ajung acasă, dar nu cu picioarele înainte… Și ăsta numai turism nu este! Ei bine, ”tradiția” a fost încălcată!Read more…

Dec 1, 2022 19 comments

Rashomon 

Dec 1, 2022By

Poate că unii cititori cunosc subiectul, dar îmi închipui mulți se vor mira:  Rashomon?  Asta ce mai e?  Este vechea poartă, demult dărâmată, a cetății Kyoto (Japonia).  Ei și? De fapt Rashomon înseamnă mult mai mult.  Este o legendă japoneză medievală, pe care se bazează o nuvelă scrisă de Ryūnosuke Akutagawa acum un secol, pe care se bazează filmul lui Akira Kurosawa de prin 1950, Notă de subsol: De fapt filmul se bazează pe două nuvele ale aceluiași autor: Rashomon și În pădure. pe care se bazează piesa de teatru americană scrisă de Fay și Michael Kanin prin 1960, etc., etc.  În japoneza modernă Rashomon a devenit sinonim cu dispută.  Și în ultimă instanță este o noțiune filosofică după care realitatea este mai complexă decât o percepem noi, adevărul este subiectiv și fiecare om îl înregistrează în felul lui.  Stabilirea adevărului absolut este foarte problematică.  Ideea acestui articol mi-a fost sugerată de eseul publicat în Baabel, de către Gheorghe Moldovan despre adevărul istoric și de comentariile care i-au urmat. Interesant că în Japonia medievală exista deja concepția că adevărul nu este absolut, ci „depinde pe cine întrebi”. Read more…

Dec 1, 2022 9 comments

Când ai un fluviu în familie

Dec 1, 2022By

Într-un sertar cu mărunțișuri mi-am regăsit – fără să caut dinadins – primul pașaport, modelul verde, eliberat în mai 1990. Nu-mi mai amintesc dacă am stat la coadă ca să-l obțin, dar probabil că am stat. Memoria n-a reținut asta poate pentru că la începutul anilor 90 trebuia să stai la coadă cam peste tot: cele mai crunte cozi de care-mi amintesc au fost cele la blugi. Un magazin proaspăt privatizat din Brăila aducea marfă din Turcia și știu că m-am plimbat cu Mama prin fața vitrinei vreo trei zile, până am putut intra și mi-am cumpărat, pe fugă și pe neprobate, o fustă de blugi cu volane de dantelă. Dar să revin la pașaport. M-am dus împreună cu Mama și cu Tata să ni-l facem. Ei visau pe atunci la o călătorie în fosta Iugoslavie, pe care însă n-au apucat să o facă niciodată. Eu am putut să-l folosesc pe al meu abia în august 1995. Prima mea călătorie în străinătate a fost la Budapesta. Pentru o excursie de cinci zile, am primit de la părinți 100 de dolari, bani de buzunar. Îi cumpărasem împreună cu Mama de la singura casă de schimb valutar care funcționa pe atunci în oraș, în sediul fostului shop de la parterul hotelului partidului. Am cumpărat 100 de dolari și două cutii de Coca Cola. Primele pe care le-am băut vreodată. Drumul de la Cluj la Budapesta a fost lung și obositor, într-un microbuz cam vechi și cam uzat, cu arcuri slabe care scârțâiau îndurerate la fiecare groapă. La vamă am avut emoții mari, deși n-aveam nimic de ascuns sau de declarat.Read more…

Dec 1, 2022 3 comments

2022

Dec 1, 2022By

De curând am hotărât că a venit vremea să ne luăm o vacanță ceva mai lungă, mai ales că împlinisem o vârstă rotundă, iar momentul coincidea și cu aniversarea soției mele. Am hotărât să plecam în Portugalia, la Porto, un loc pe care de multă vreme ne doream să-l vizităm. Am străbătut orașul în lung și în lat, am băut din renumitul vin de Porto, am fost la un concert remarcabil al unei formații care se numește nu întâmplător Brit Floyd și care rememorează atmosfera psihedelică a celebrei surate cu un nume apropiat. Am vizitat și împrejurimile, atât cât ne-a permis vremea schimbătoare de noiembrie. După aproape trei săptămâni de toamnă portugheză a venit vremea să ne întoarcem acasă. Nu erau zboruri directe către Tel Aviv, așa că am luat unul destul de obositor, cu escală la Bruxelles. Însă marea surpriză m-a așteptat la sosirea pe aeroportul din Tel-Aviv. De cum am aterizat mi-am dat seama că ceva e schimbat. Cineva ne-a luat în primire și ne-a spus că era momentul să ne separăm, nevastă-mea și cu mine. Fiecare dintre noi va efectua separat controlul vamal și ne vom reîntâlni la poarta de ieșire din aeroport. La figura mea mirată a spus că nu e nimica personal și nu e vorba doar de nevastă-mea, ci de toate perechile. L-am întrebat care e rostul acestei măsuri și mi-a spus că aeroportul este frecventat de mulți tineri religioși, elevi de yeșiva care se simt deranjați de gesturile de tandrețe prea intime între parteneri. I-am explicat că noi suntem căsătoriți de 25 de ani, deci nu are de ce să se teamă, dar el mi-a răspuns că acest lucru nu poate fi verificat și că nu doresc să discrimineze pe nimeni, așa că eu am fost îndreptat spre culoarul albastru, iar ea spre cel roșu. Surpriza cea mare m-a așteptat la controlul pașapoartelor.Read more…

Dec 1, 2022 26 comments

Viața evreilor sub regim legionar. Demersurile doctorului Wilhelm Filderman din septembrie 1940 – ianuarie 1941

Dec 1, 2022By

În această perioadă dr. W. Filderman acționează ca președinte al Federației Uniunilor de Comunități Evreiești (FUCE). Toate acțiunile Federației poartă amprenta politicii sale. Cu un aparat administrativ redus, cu un buget sărăcăcios conducerea evreiască de atunci a angajat lupta cu regimul legionar – scrie Matatias Carp. Luptă inegală, în care pe de-o parte erau puterea, bâta și pistolul și de cealaltă conștiința și demnitatea evreiască (…). Sutele de memorii care cuprindeau dureri și suferințe evreiești din toate colțurile țării arătau toatǎ groaza și teroarea lăsatǎ pretutindeni de legionarismul distrugător și ucigător. În aprecierea lui Filderman întregul program al Gărzii de Fier s-a redus la sustragerea proprietății evreilor, la concedierea acestora de la locul de muncă, la uciderea lor, pentru a se îmbogăți, dar nu prin muncă cinstită, ci prin hoție și crimă. În contextul politic dat, petiționarea era singurul mijloc de exprimare a doleanțelor sau protestului, scrie istoricul israelian Th. Lavy, era un succes faptul că jalbele erau primite. Petițiile lui W. Filderman erau foarte documentate; erau adevărate studii politico-juridice axate tematic pe analiza legilor și a măsurilor antievreiești în general. În funcție de problematica abordată folosea argumente statistice și istorico-politice. Nu erau simple petiții redactate la voia întâmplării, nici plângeri prin care autorul lor încerca să implore milă; ele dovedeau o concepție și o atitudine politică de respect pentru valorile general-democratice și umanitare.Read more…

Dec 1, 2022 7 comments

Asasinarea guvernatorului Ghedalia, prima crimă politică din Israel

Dec 1, 2022By

Cu siguranță, este cunoscută asasinarea primului-ministru al Israelului, Yitzhak Rabin (1929-1995). Acesta a fost general și om de stat, fiind al cincilea prim-ministru al Israelului; a îndeplinit două mandate: 1974–77 și 1992–1995. A fost asasinat în 4 noiembrie 1995: liderii israelieni de dreapta au perceput planul procesului de pace al premierului Rabin cu palestinienii ca pe o capitulare în fața dușmanilor Israelului. Asasinul, extremist de dreapta, a fost Yigal Amir, în vârstă de 25 de ani, student la Drept la Universitatea Bar-Ilan din Tel-Aviv. Să fi fost acesta primul asasinat politic din istoria Israelului? Nicidecum! Textul biblic – 4 Regi 25:22-26, Ieremia 40:5-41:3 – relatează uciderea guvernatorului Ghedalia ben Ahikam, act care constituie primul asasinat politic din istoria Israelului. Este posibil că în prezent nu sunt mulţi oameni care să cunoască importanţa acestui politician, atât pentru momentul istoric de referinţă, cât raportat la evenimente din actualitatea recentă.Read more…

Dec 1, 2022 13 comments

Petarde de iarnă (1)

Dec 1, 2022By

Trăim într-o lume isterică prin excelență. Fularul buclucaș purtat de premierul Orbán la ultimul meci amical de fotbal al naționalei ungare cu Grecia a iscat un scandal diplomatic de proporții la București, Bratislava și Kiev. Fularul avea imprimată o hartă a Ungariei Mari care a stârnit un mini tsunami în cancelariile guvernelor român, slovac și ucrainean. Fără a-l scoate neapărat basma curată – scuzați, fular curat – pe premierul ungar, opinez că a fost pur și simplu o întâmplare nefericită, când probabil vreun suporter extremist sau măcar radical i-o fi dat în dar lui Orbán un fular. Mi se pare exclus faptul că Orbán ar purta însemne vestimentare sau de altă natură specifice subculturii extremei drepte, iredentiste și revanșarde din Ungaria. Se cuvine menționat faptul, tot divers, dar cu încărcătură simbolică, că după această gafă media-diplomatică, abilul Orbán a dres busuiocul la reuniunea de vârf a V4 de la Košice, unde s-a fotografiat în fața mass mediei împreună cu premierul slovac Eduard Heger, amândoi înfășurați într-un fular pe care era înscris Slovacia, împreună cu drapelul slovac.  Un exemplu tipic al unei furtuni într-un pahar cu apă al diversiunii planetare, când agenda politică internațională ar trebui să aibă priorități precum pacea dintre Rusia și Ucraina, stabilitatea energetică a Europei, atenuarea inflației și nu probleme contrafăcute precum LBTQ, libertatea cuvântului în Qatar, sau culpa generală a fostelor puteri coloniale.Read more…

Dec 1, 2022 7 comments

Iarăși pe marginea prăpastiei?

Dec 8, 2022By

Într-un articol intitulat Petarde de iarnă, publicat joi 1 decembrie, George Vigdor, în cadrul mai multor analize interesante, face și următoarea considerație: “Pare-se că totuși Huntington a fost profet și nu Fukuyama: se dă bătălia între civilizații, practic între civilizația occidentală, progresistă, neomarxistă și restul lumii suveranist, naționalist și conservator. Unul din primele mari conflicte dintre aceste civilizații este războiul proxy din Ucraina.” Este o teză care sub alte formulări sau din perspective similare pare să câștige teren. Și nu puțini sunt cei care, dacă se pune problema astfel, ar fi mai degrabă fani ai “restului lumii”. Numai că, în cazul războiului din Ucraina, nu se poate pune problema în acest mod.  Se poate argumenta simplu și clar că războiul din Ucraina nu are nimic de-a face cu progresismul radical și neomarxismul cultural propovăduite de facțiuni de stânga cu influență mai mică sau mai mare într-o parte a occidentului. Lupta contra Rusiei lui Putin prin sprijinul acordat Ucrainei nu este dusă în nici un caz în numele acestor ideologii. Și în același timp, nici invazia Rusiei în Ucraina nu se poate justifica prin trăsăturile ideologice menționate pentru “restul lumii” în citatul de mai sus.  Pretenția de a implica ideologiile respective în lupta legată de războiul din Ucraina nu se susține, lucru evidențiat imediat prin întrebările pe care le ridică aceasta.  Read more…

Dec 8, 2022 42 comments

Cum era să devin membră a PCR

Dec 1, 2022By

Exista ”pe vremea lui Ceaușescu”, căci așa s-a încetățenit să numim acum ”epoca de aur” mult trâmbițată când el trăia, (sub)cultura bancurilor. Sunt convinsă că înțelegeți la ce mă refer. Era modalitatea noastră de a rezista unui timp și unei situații chinuitoare, schiloditoare. Era capacitatea noastră de a ne folosi de umor pentru a critica orânduirea și a ne spune oful, răcorindu-ne măcar puțin, prin râs. Asta a fost o practică în România timp de zeci de ani. Un banc spunea atunci că Bulă ar fi fost întrebat la organizația de bază de ce nu a participat la ultima ședință de partid. La care Bulă a răspuns în stilul lui ”Dacă știam că e ultima, veneam!” N-o să mă credeți, dar eu am fost chiar la ultima ședință de partid. Când a avut loc Revoluția din 1989, aveam 28 de ani și lucram deja de câtva timp într-o întreprindere din Oradea care construia de zor socialismul. Se lucra pentru export fiindcă ”mult iubitul conducător” avea ambiția să plătească toate datoriile țării. Încă de pe la 15 sau 16 ani, când eram liceană, mi-am dat seama că trăiam într-o minciună de proporții gigantice. Discuțiile cu colegii mei, plus realitățile concrete m-au lămurit. Nu era chiar așa greu. În familie nu se discuta despre politică sau situație din țară și din lume. Mult mai târziu am înțeles că asta se întâmpla din nevoia de a fi protejată și de a ne simți cu toții într-o siguranță iluzorie. Ca studentă am trăit aceleași situații și sentimente de dedublare, când credeam un lucru dar afirmam un altul, cel care asigura acceptarea siguranței fiecărei zile. Vinovăția de a fi tăcut, de a nu fi făcut nimic, m-a urmărit mulți ani după Revoluție, mai ales după ce au fost dezvăluite ororile bine ascunse, făptuite în numele ideilor comunismului și a punerii lor în practică.Read more…

Dec 1, 2022 11 comments

Tricoloruri

Dec 1, 2022By

Sfârşit de noiembrie. Oraşul se pregăteşte intens pentru 1 Decembrie – sărbătoarea naţională. Tocmai acum trece pe strada mea un camion cu ascensor care fixează steagurile tricolore pe fiecare stâlp de iluminat. Fanioanele tricolore flutură pe toate mijloacele de transport în comun. De Ziua Naţională casele vor arbora drapelul tricolor şi lumea va purta purta cocarde şi steguleţe cu  trei culori: roşu-galben-albastru. « Trei culori cunosc pe lume, ce le ţin ca sfânt odor » – cântecul acesta mi l-a cântat tata în surdină, cu decenii în urmă, spunându-mi că l-a învăţat la şcoală, dar că apoi a fost interzis. Mai târziu, acelaşi cântec (dar cu versuri « adaptate » a devenit chiar imnul ţării. Anterior Bunica Erzsi îmi arătase, în taină, o cocardă tricoloră  roşu-alb-verde, pe care o păstra încuiată într-o casetă. M-a rugat să păstrez secretul, pentru că altfel “o vom păţi”, fiind interzisă deţinerea ei. Cele două tricoloruri mi-au însoţit copilăria. La grădiniţă, la serbarea de la grupa maghiară, am purtat costumul popular secuiesc cu tricolorul maghiar ţesut şi brodat, iar în clasele primare, costumul naţional românesc, având la brâu steagul tricolor românesc. Mi se părea firesc şi nu am dezvoltat vreun sentiment special pentru unul sau altul din ele, probabil pentru că am fost educată în spiritul internaţionalist împărtăşit de părinţii mei şi pentru că în acele timpuri încă nu se apăsase pe pedala naţionalismului. Read more…

Dec 1, 2022 4 comments