Cartea de bucate a Silviei

Jan 22, 2026By

Mărturisesc că nu gătesc decât foarte rar și preparatele mele, din fericire, le mănânc singur. Obișnuiam să iau prânzul în sala de mese a spitalului Soroka, dar după ce ea a fost distrusă de o rachetă iraniană, în iunie 2025, am început să cumpăr mâncare gătită de la diferite restaurante populare. Zilele trecute, fiica mea mi-a dăruit un album cu rețetele culinare ale fostei mele soții, Silvia, care s-a stins din viață în urmă cu doi ani. A trecut mai bine de o lună până l-am deschis. Pe fiecare pagină se află câte o rețetă. Silvia gătea bine și prepara o gamă largă de bucate. E adevărat că la începutul căsniciei au fost și preparate pe care le-am boicotat. Pentru mine, mâncărurile se reduceau la supă de carne, șnițel, chiftele, sarmale și, bineînțeles, prăjituri. Supa de tarhon o vedeam ca pe o pedeapsă, dar celorlalți membri ai familiei le plăcea. La sfârșitul săptămânii, când meniul includea supă de tarhon, Silvia făcea special pentru mine și supă de carne. Și pe parcurs, supa de tarhon a devenit una din supele mele preferate. Ciorba ei de fasole cu ciolan afumat și ciolentul ei erau adevărate opere de artă culinară. Supa de chimen, dacă o țineți minte, era pedeapsa pentru tulburările digestive provocate de fructele verzi, nespălate, pe care le găseam în grădina casei unde am copilărit. Silvia a găsit diverse metode să o amelioreze și, încet-încet, ea a devenit supa mea preferată.Read more…

Jan 22, 2026 0 Comments

Rădăcinile imnului Hatikva: poetul Naftali Herz Imber și Casa Oliphant din Haifa

Jan 22, 2026By

Casa Oliphant, unde a trăit și poetul Naftali Herz Imber, autorul versurilor imnului Hatikva, se află pe bulevardul Ben Gurion nr. 16, în Colonia Germană din Haifa. Casa Oliphant este un exemplu reprezentativ al arhitecturii templerilor: o clădire cu acoperiș de țiglă în două ape și un fronton caracteristic. Deasupra intrării este gravat, în limba germană, un verset din Psalmi: „Fericiți cei ce păzesc judecata, cei ce fac dreptate în orice vreme.” Clădirea a fost construită în anul 1870 de un tâmplar înstărit, membru al comunității templere, care a locuit în ea până în 1881. Un an mai târziu, casa a fost cumpărată de L. Oliphant. Laurence Oliphant a fost scriitor, membru al Parlamentului britanic, diplomat, jurnalist, mistic și un fervent susținător al sionismului. Începând din 1882, el a locuit în această casă împreună cu soția sa, Alice, și cu secretarul său, Naftali Herz Imber. Familia Oliphant își petrecea lunile de vară la Daliyat el-Carmel, într-o vilă construită de Laurence Oliphant în anul 1884. Astăzi, clădirea adăpostește Beit Yad LeBanim, Casa Memorială a comunității druze… Naftali Herz Imber s-a născut în anul 1856, într-un târg din regiunea Galiția (Polonia), într-o familie modestă. Încă din copilărie s-a remarcat prin talentul său excepțional și la vârsta de 18 ani publica deja poezii în presa idiș și germană. În timpul peregrinărilor sale prin Europa și Balcani, l-a întâlnit pe Laurence Oliphant la Constantinopol în 1881. Acesta i-a propus să-i devină secretar și să plece împreună în Țara Israelului.Read more…

Jan 22, 2026 0 Comments

Istoria neștiută a… căruciorului de la supermarket

Jan 22, 2026By

De cele mai multe ori când mergem la supermarket, mai ales când o facem o dată pe săptămână, pentru că în alte zile nu avem timp, a devenit aproape banal gestul de a lua un cărucior unde să aşezăm cumpărăturile Nu trebuie decât să-l împingem printre rafturile cu marfă de toate felurile. Există și cărucioare cu un loc special pentru copii, unele chiar în formă de mașinuță cu volan, unde mămicile își pot aşeza copiii în timp ce ele aleg de pe rafturi tot ce au nevoie. Cărucioarele au devenit atât de obișnuite în orice supermarket, încât atunci când nu le găsești, te întrebi ce nu este în regulă în acel magazin. Desigur, există și coșuri, dar pentru aprovizionarea săptămânală sau pentru o familie numeroasă, căruciorul ușurează mult misiunea, totul devine mai rapid și mai eficient. Cărând un coș plin nu te poți deplasa cu rapiditate printre rafturi, mai ales dacă eşti în vârstă. Oare v-ați pus vreodată întrebarea a cui a fost această idee? Ei bine, inventatorul căruciorului pentru cumpărături a fost Sylvan Goldman, un evreu care a schimbat pentru totdeauna nu doar felul în care consumăm, ci și felul ne mișcăm și gândim spațiul public.Read more…

Jan 22, 2026 0 Comments

ADN-ul lui Hitler

Jan 22, 2026By

Viața personală, inclusiv cea intimă a dictatorului criminal Hitler a rămas o enigmă, dar studii genetice recente aspra ADN-ului lui Hitler sub îndrumarea cercetătoarei engleze prof. Turi King au relevat probleme psihiatrice, anumite malformații care îl împiedicau să aibă relații normale cu femeile și în același timp au dezmințit zvonurile (probabil propagate de antisemiți) că bunicul lui ar fi fost evreu. Până și Lavrov, ministrul de externe al Rusiei, susținea acest lucru, dar prin recentul examen al ADN-ului, el s-a dovedit fals. Oricum, Lavrov nu este cunoscut ca mare iubitor de evrei și tot timpul critica Israelul. Recent, postul de televiziune britanic Channel IV a difuzat un film documentar întitulat: Hitler’s DNA: Blueprint of a Dictator [ADN-ul lui Hitler: schița unui dictator]. Analiza a fost efectuată pornind de la urmele de sânge găsite pe canapeaua din buncărul tiranului, după moartea lui. La Gettysburg Museum of History din SUA se păstrează câteva lucruri rămase de la Hitler și de la Eva Braun –  cu care Hitler s-a căsătorit simbolic înainte de a o ucide pe ea și de a se sinucide. Printre ele se află o bucățică din stofa canapelei, tăiată de colonelul american Roswell P. Rosengren.Read more…

Jan 22, 2026 0 Comments

Un răspuns la o întrebare pe care niciodată nu ți-ai pus-o

Jan 22, 2026By

Credeai că înțelegi despre ce e vorba. Credeai că dacă ai trăit de-ajuns ca să apuci să vezi tot ce e în jurul tău, vei avea răspunsuri la întrebările care niciodată nu te lasă în pace. Și credeai că privitor la marile probleme ale vieții gândirea ta e corectă. Și deodată… Deodată vine filmul The Origin. E făcut în anul 2023, regizat de Ava DuVernay, iar actrița principală este Aunjanue Ellis-Taylor. Este o ecranizare a cărții lui Isabel Wilkerson, Caste:The origin of our discontents (Casta: originea nemulțumirii noastre). Subiectul pare simplu, dar nu este. Problema pornește de la ”păcatul” meu originar, acela de a numi antisemitismul o formă a rasismului. Cu alte cuvinte, pentru mine, de când mă știu, ura împotriva evreilor, o ură răspândită în toată lumea, e pur rasism și niciodată nu m-am întrebat dacă antisemitismului i se mai ”cuvine” și o altă definiție. Ești antisemit, ești rasist și atât. Dar, spune Isabel Wilkerson, antisemitismul nu e rasism, ci o ură a unei caste împotriva altei caste. Și uite cum, fără să vreau, ajung la miezul acțiunii filmului și bineînțeles, al cărții. Autoarea este o negresă americană născută în 1961, prima femeie de origine afro-americană care a primit premiul Pulitzer pentru jurnalistică. Read more…

Jan 22, 2026 0 Comments

Genealogie IV. Despre Siegfried și Malvine

Jan 22, 2026By

Scriind recentul articol despre Jakob Rosenfeld care a fost medic la Viena, a emigrat la Shanghai, ajungând apoi general în armata Chinei comuniste, mă tot gândeam la unchiul mamei mele, Siegfried Schaffel.  Cei doi aveau multe în comun: Siegfried a fost și el medic la Viena, a emigrat la Shanghai…  Într-o doară am dat o căutare pe Google și, spre mirarea mea, am descoperit că internetul îl cunoaște.  El apare, desigur, în articolul meu, unde povesteam cum am descoperit casa din Shanghai unde își avea cabinetul.  Apare și în poveștile mamei mele, Erika Schaffer, publicate și în engleză, pe un site dedicat evreilor din Cernăuți. Asta era cam tot ce știam despre Siegfried și soția sa, Malvine, sora mai tânără a bunicii mele.  Dar am mai găsit și altele. De pe site-ul cimitirului Montefiore din Queens, New York City am aflat data decesului, 29.12.1957 și „adresa” mormântului.  La cerere se poate obține și o fotografie.  De fapt, fotografie aveam, dar de calitate îndoielnică și știam doar că este undeva la New York. A urmat însă o surpriză mult mai mare.  După război, aproape întreaga arhivă a comunității evreiești din Viena a fost transferată la Ierusalim, la Arhivele Centrale pentru Istoria Poporului Evreu.  Unele documente au fost scanate și puse la dispoziția publicului.  Printre ele am găsit câteva referitoare la Siegfried și Malvine. Read more…

Jan 22, 2026 0 Comments

Când planetele se aliniază… (Partea a treia)

Jan 22, 2026By

Pușa emana atâta căldură şi prietenie, încât m-am simţit imediat în largul meu. A doua zi dimineaţa, cum ea era cam matinală de felul ei, când m-am sculat, micul dejun era deja pregătit cu gust, totul era pe masă, în afară de ceea trebuia servit cald, cum ar fi cafeluţa. Nu ştiam, dar am aflat foarte repede că Pușa găte foarte bine și era rapidă și eficientă în tot ce făcea. În plus, avea nişte idei cam arhaice, cum că bărbatul nu are ce căuta în bucătărie. După zeci de ani în paradisul feminist canadian, am învăţat că bărbaţii sunt doar un instrument ocazional folosit pentru procraere, dar membrii cei mai utili şi respectaţi în societate sunt, bineînţeles, femeile. Cel puţin am râs bine, am făcut ”haz de necaz” și de multe alte lucruri, doar crescusem și eu în România. Pe scurt, sejurul meu cu Pușa a început cu dreptul şi am înţeles amândoi că lucrurile între noi au potenţialul să evolueze rapid şi foarte bine. Mai era încă un lucru foarte delicat – eu eram relativ proaspăt în faza de recuperare psihică și emoţională după pierderea bruscă şi brutală a familie mele. Având o inteligenţă emoţională superioară, Pușa a reuşit să mă menţină pe linia de plutire mai bine decât o armată de psihoterapeuţi. Influenţa ei a fost extraordinară. Îmi părea rău s-o împovărez cu problemele mele, dar ea a rezolvat şi această dilemă, spunând că oricum ea considera problemele mele ca fiind și ale ei și dacă accept, ea va continua să-mi dea sprijin și în continuare. Ca urmare a acestui talent al ei, ne-am apropiat mult mai repede unul de celălalt.Read more…

Jan 22, 2026 0 Comments

Șantajul Groenlanda

Jan 22, 2026By

Zilele trecute am văzut la Teatrul Național din București piesa întitulată Perplex, a dramaturgului german (foarte la modă în Occident, se pare) Marius von Mayenburg. Este teatru absurd, atât de absurd, încât în timpul celor două ore ale spectacolului, cele patru personaje rămân de nenumărate ori perplecși, din cauza enormității unor declarații, evenimente, întâmplări pe care nu știu cum să le interpreteze, sau de unde să le ia. La sfârșit, publicul se liniștește, după ce înțelege că este doar… o piesă de teatru.Cu excepția ultimei afirmații, este starea de spirit care mă cuprinde când aud despre discuțiile în jurul Groenlandei. Din păcate, nu este o piesă de teatru, ci o realitate, dar la fel de absurdă, dacă ne gândim la statutul de colonie americană pe care are de gând să i-l confere Trump. Să fie clar, repet, deși lumea cunoaște aceste date: Groenlanda este un teritoriu autonom cu guvern și parlament proprii, afiliată Danemarcei, țară NATO. Deși Groenlanda nu este membră, prin apartenența Danemarcei la Alianța Atlantică, prevederile Chartei NATO, inclusiv articolul 5, i se aplică și ei,. Deci dacă cumva Groenlanda ar fi atacată, toate statele membre și aici se includ și Statele Unite, trebuie să-i sară în apărare. Deci, nu este nevoie ca SUA să se erijeze singură în ”protectoarea” insulei, ca să o salveze de o imaginară agresiune a Rusiei sau Chinei. Nu că teoretic nu ar fi posibilă, astăzi totul e posibil, dar deocamdată toate analizele, cu excepția discursului trumpist, arată că o agresiune chineză sau rusă în Groenlanda nu este iminentă.Read more…

Jan 22, 2026 0 Comments

JOI. UN AN. IANUARIE (II)

Jan 22, 2026By

Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022.  Peter este „medicul-condeier” prin excelență.  Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit…  Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. Traducerea din limba germană îmi aparține.  Versiunea română, pe care o publicăm în foileton în Revista Baabel, apare aproape simultan cu cea originală, cu aprobarea editurii.  În această ediţie continuăm cu următoarele două zile de joi din ianuarie. Hava OremRead more…

Jan 22, 2026 0 Comments

Kis Pajtás – o revistă scrisă de copii, pentru copii, în urmă cu opt decenii

Jan 22, 2026By

Războiul Mondial se terminase și, treptat, viața culturală a Clujului și-a reluat cursul. Au reînceput spectacolele de teatru, operă și teatru de păpuși, au apărut ziare și reviste noi, în limbile română și maghiară. Printre acestea s-a numărat și Dolgozó Nő (Femeia muncitoare), o publicație lunară în limba maghiară, organ al Uniunii Femeilor Antifasciste. Revista a funcționat între anii 1945–1989, sub egida Uniunii Democratice a Femeilor din România și, mai apoi, a Consiliului Național al Femeilor din RSR. Era o revistă de interes public, cu rubrici din viața femeilor de la orașe și sate, care cuprindea reportaje puternic politizate, dar și rubrici de sănătate, literatură, sport, sfaturi pentru gospodine. Din anul 1947, revista Dolgozó Nő a înființat și un supliment pentru copii, intitulat „Kis Pajtás” (Micul Prieten), care avea o trăsătură deosebită (poate unică): autorii articolelor erau copii, care scriau sub îndrumarea unor redactori. Acest articol mi-a fost inspirat de câteva imagini reproduse dintr-un caiet de amintiri, în care „redactorii revistei Kis Pajtás” s-au iscălit cu prilejul aniversării prietenei și colegei lor întru ziaristică, Judith Diamantstein. Read more…

Jan 22, 2026 0 Comments

Proiectul de lege „anticomunism” şi sorţii lui de izbândă

Jan 22, 2026By

În 22 decembrie 2025 – exact la 36 de ani după alungarea lui Nicolae Ceauşescu – un grup de parlamentari USR (Uniunea Salvaţi România) a depus la Senatul României documentul B733/2025 întitulat: „Propunere legislativă privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter comunist și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra umanității sau de încălcarea drepturilor fundamentale ale omului”. Citind iniţiativa legislativă mi-am amintit că în aprilie 2019, aflându-mă la Weimar pentru a participa la festivităţile legate de aniversarea eliberării lagărului nazist de la Buchenwald, am fost uimită când am văzut tinerii purtând drapele roşii, adunaţi în jurul statuii lui Ernst Thälmann, pentru a-l omagia pe acest erou comunist. Uimirea mea se datora faptului că acasă, în România, de 30 de ani nu văzusem, niciun steag roşu afişat sau purtat la vreun miting. Văzusem steagul Rusiei ţariste, steagul ucrainean, steagul legionar, dar nu cel roşu, comunist, care nu mai era deloc o opţiune politică. Dispăruse de la sinefără să fi fost nevoie de vreo interdicţie, deşi existase o astfel de măsură. Ţin minte că la memorabilul miting în 12 ianuarie 1990, din Piaţa Palatului, la care membrii cei mai importanţi ai conducerii Frontului Salvării Naţionale au fost supuşi unui adevărat asediu şi a fost emis un decret privind interzicerea Partidului Comunist Român. După doar câteva zile, în 17 ianuarie 1990, Consiliul de Conducere al FSN a revenit asupra deciziei, motivând că ea nu a fost luată pe baze democratice şi contravine principiilor pluralismului politic şi libertăţii de asociere care ar trebui să caracterizeze un stat de drept.Read more…

Jan 22, 2026 0 Comments