Tata făcuse o antenă specială, cu nu știu câte elemente, de care era tare mândru. Și avea și de ce, pentru că prindea cristal două programe rusești. Iar în zilele senine vedeam (cu pureci) TV Chișinău. Acum eram pe Odessa,Read more…
Doina Borgovan: BUNĂTĂŢI ARDELENEŞTI
Pe Lavinia şi pe Willy Schuster i-am cunoscut în urmă cu trei ani la un târg de produse tradiţionale de la Blaj. Mi-au plăcut brânzeturile lor, dar mai cu seamă m-au atras căldura şi sinceritatea lor. Aşa că peste două-treiRead more…
Doina Gecse-Borgovan: MĂTUŞA din BRĂILIŢA
Cred că de la ochiurile de dimineaţă mi se trage că mi-am adus aminte de ea. Făcea cele mai bune ochiuri pe care le-am mâncat vreodată (bunica le prăjea prea tare, iar mama, din repezeală, le spărgea mereu gălbenuşul, chestieRead more…
Doina Gecse-Borgovan: JURNAL de VACANŢĂ
La sfârșitul clasei întâi, libertatea și lungimea primei vacanțe de vară mi-au furat mințile. Așa de mult mi se părea până în toamnă, încât am simțit nevoia să fac ceva măreț. Cum ar fi să citesc o carte de aproapeRead more…
Doina Gecse-Borgovan: PAUZA de PRÂNZ
Suntem în Italia, la Cuneo, capitala provinciei cu același nume, un mic orășel universitar la poalele Alpilor Maritimi. Se apropie de trei și jumătate și dintr-o dată străzile se umplu de oameni. Și când spun ”dintr-o dată” nu folosesc oRead more…
Doina Gecse-Borgovan: ȘI MARMOTA …
…nu, nu învelea ciocolata în staniol. Pentru că era prea ocupată să se relaxeze la soare. Așa, în mijlocul șoselei și în miezul zilei. Stătea tolănită aproape de linia albă dintre benzi și dacă n-ar fi venit din spatele nostruRead more…
Doina Gecse-Borgovan: ȘI MARMOTA …
…nu, nu învelea ciocolata în staniol. Pentru că era prea ocupată să se relaxeze la soare. Așa, în mijlocul șoselei și în miezul zilei. Stătea tolănită aproape de linia albă dintre benzi și dacă n-ar fi venit din spatele nostruRead more…
Doina Gecse-Borgovan: ETICHETE
Când eram în anul întâi la filo, în 1992, la puține săptămâni de la începerea cursurilor, am cunoscut-o pe profesoara A.I. de la engleză. La seminarul de conversații, primul lucru pe care doamna îl cere este să se ridice înRead more…
Doina Gecse-Borgovan: ETICHETE
Când eram în anul întâi la filo, în 1992, la puține săptămâni de la începerea cursurilor, am cunoscut-o pe profesoara A.I. de la engleză. La seminarul de conversații, primul lucru pe care doamna îl cere este să se ridice înRead more…
Doina Gecse-Borgovan: UNICORNI pe SOMEŞ
Pentru ei am bătut drumul. Trecem pe lângă o clădire în ruină şi abia după colţul ei îi zăreşti. Aşezaţi cu picioarele adunate sub ei, par că păzesc cele trei căpiţe de fân clădite în curtea vecinilor. Sunt simbolul casteluluiRead more…
Doina Gecse-Borgovan: UNICORNI pe SOMEŞ
Pentru ei am bătut drumul. Trecem pe lângă o clădire în ruină şi abia după colţul ei îi zăreşti. Aşezaţi cu picioarele adunate sub ei, par că păzesc cele trei căpiţe de fân clădite în curtea vecinilor. Sunt simbolul casteluluiRead more…
Doina Gecse-Borgovan: MANIFESTAȚII, MITINGURI, PROTESTE
Ar trebui să încep cu cele de până în 89. An de an luna august însemna zile de vacanţă petrecute pe stadion. ”Cartonaș roșu sus! Acuma jos, ridicați alb!” Nu insist, pregătiri pentru 23 august se făceau peste tot înRead more…
Doina Gecse-Borgovan: CEA MAI FRUMOASĂ
Cred că abia acum îl înţeleg cu adevărat pe Creangă: cel mai frumos era atunci când ambii părinţi erau tineri şi sănătoşi, bunicii mai trăiau şi ei, aveam o grămadă de prieteni, naşi, fini şi vecini cumsecade. Nu pot arătaRead more…
Plopii de la Greci
Nu semănăm deloc eu și mama. Ea e o persoană hotărâtă, atunci când vrea ceva nu prea stă pe gânduri. Prima dată când am realizat că are o forță de neoprit aveam vreo cinci ani. În miez de vară, pe o căldură îngrozitoare, m-a anunțat că plecăm la bunica, la Greci. Tata era plecat din oraș, ea carnet de șofer încă nu avea așa că am pornit într-o aventură un pic nebunească pentru acele vremuri. Să străbați 25 de kilometri îți lua aproximativ o jumătate de zi. De la Brăila, autobuz până la bac. Bacul pentru trecut Dunărea până la Smârdan. De la Smârdan, autobuz până la Măcin. Iar de la Măcin alt autobuz până la Greci. Punctul terminus. Și buricul pământului. Pentru mama și pentru mine.Read more…
Pune cartofi la fiert în pauza mare
Acum mulți ani, în prima lui zi de grădiniță, am plâns mult și deznădăjduit. Mă gândeam că nu vom mai avea niciodată suficient timp de petrecut împreună. Că va trebui să fur de la ore, înot, lecții, ieșit cu prietenii. Să lucrez noaptea ca să am ziua liberă. Să fac acrobații printre obligații sociale și profesionale. Așa că vacanța asta forțată și pandemică mi-a apărut ca un dar. Cu toate angoasele și îndoielile ei. Cu tot spălatul obsesiv pe mâini și cu dezinfectatul la tot pasul. Cu tot ieșitul pe bază de declarație și cu cumpărăturile făcute pe apucate.Am avut în sfârșit timp pentru toate. Timp în care să învățăm unul despre altul și unul de la altul. Timp să frământăm pâine și să ne minunăm cum dospește. Timp să împletim cozonaci cu nucă și cacao. Timp pentru rețete complicate de prăjituri cu jeleu și glazură. Timp în care am învățat să aruncăm clătite în aer fără să le scăpăm pe jos…Astăzi e prima zi în care e la școală după atât de multe luni de vacanță forțată. Read more…
Indexul clipelor de plictiseală
E după-amiază și început de vară. Soare, liniște și călduț. M-am întors de la grădiniță, am mâncat, iar acum îmi bălăngăn picioarele pe scaunul din bucătărie. Bunica nu mai insistă cu somnul de amiază: știe că n-o să închid un ochi, oricât de mult m-ar ruga. Am în față o jumătate de zi în care să fac ce-mi place: mă ascund sub masa din sufragerie, îmi imaginez că sunt veveriță și mă joc cu prieteni imaginari. Deocamdată însă stau și mă uit la două muște care s-au așezat pe mușama chiar în fața mea. E rândul lor să mănânce din firimiturile de pâine rămase de la mine. Îmi place trompa lor delicată, mă fascinează ochii imenși și felul prudent în care se deplasează. Adevărul e că întotdeauna mi-au plăcut muștele și nu înțeleg înverșunarea cu care adulții le vânează, cu pliciul, cu spray-ul, sau cu un băț la capătul căruia au legat multe fâșii de celofan colorat și foșnitor. Mi se par grațioase și delicate și nu consider că fac mare pagubă dacă mănâncă resturile de la masa noastră. Au și un fel tare gingaș de a-și freca piciorușele din față. Cred că am început să le imit, altminteri de ce mi-ar zice Mama, atunci când mă supraveghează la baie, să mă spăl mai cu nădejde, nu ca o musculiță.Read more…
Gusturi de vacanță
O livadă imensă de meri tineri, bătrâni, răsuciți, cuprinși de mușchi și de licheni. Sus de tot, un leagăn suspendat între doi pini înalți. Și soare blând, cald. Câini care se aud lătrând în depărtare. Și mere care atârnă peste tot în copaci. Nimeresc unul pădureț și mi se face gura pungă. De parcă aș lua startul pentru o poză de profil pe Facebook și mă antrenez pentru un duck face reușit. Încă un gust de arhivat pe ziua de azi. Gust de pădure și de pământ și de umezeală.Read more…
Vară în capsule
De la un an la altul, mi-e tot mai greu să mă despart de vară. Și nu pentru că frigul mă-ngrozește, ci pentru că am impresia că o să mă sufoc în haine groase. Că n-o să pot trăi fără sandale și tricouri, fără rochii care flutură lejer în jurul meu. Și forțez zi după zi, refuz să scot pulovere și pantaloni din dulap, mă zgribulesc de parcă sacrificiul meu o să conteze, iar vremea o să se îndure să mai rămână frumoasă un timp. Plouă de trei zile la Cluj, mă uit pe geam și mă tot gândesc la vara care a trecut. Nu m-am înghesuit la cozi în muzee, n-am stat blocată pe autostrăzi, n-am alergat să prind trenuri și avioane. Și totuși, vara asta cu ieșiri scurte și neplanificate îndelung îmi rămâne luminoasă, simplă, caldă, așa că n-aș vrea să o uit prea curând.Crișul Pietros care mi se arată ca o oază miraculoasă după un drum prin munți spre Padiș, plin de hârtoape și gropi adânci. Read more…
Vilma Néni
E sfârșit de ianuarie, e frig și ninge. Ajung în fața acestei cofetării mici și întunecoase, prin fața căreia trec aproape zilnic, dar în care n-am mai intrat de mulți ani. Pe vremuri mâncam foarte multe prăjituri. Și acum mi-ar fi poftă de un ecler sau de o felie de diplomat. Îmi abandonez spaimele legate de metabolism încetinit și de kilograme și intru. Înauntru totul arată la fel ca în urmă cu 29 de ani. Vopsea bleu-jandarm pe pereți, mobilier de pal din anii 90, scaune cromate și trei mese cu flori de plastic în vaze ieftine de ceramică. La ferestre mușcate. Pe peretele din stânga intrării un telefon public portocaliu, cu cartelă. Și prăjiturile au rămas la fel: cu frișcă veritabilă, făcute într-un mic laborator din spate și cu prețuri înghețate parcă tot din 1992: 5 lei bucata. În cofetărie e mai întuneric decît afară. Vechea clădire a fostului complex Studio din capătul cartierului Grigorescu a fost aproape înghițită de un hotel trântit acolo ca o turtă greoaie și necoaptă. Întunecă ferestrele cofetăriei și ciupește din trotuar. Sunt singurul client. Cumpăr un cremeș și un ecler și le mănânc pe amândouă. Ciudat cum unele lucruri rămân la fel, oricâți ani ar trece peste ele, iar altele dispar de parcă niciodată n-ar fi fost. În primul meu an de studenție aici mi-am sărbătorit fiecare examen reușit din sesiunea de iarnă. De fapt, nu chiar în cofetărie, ci la câteva blocuri mai departe, pe strada Donath, la gazda mea, Vilma Néni.Read more…
Duminica cerceilor verzi
Am petrecut o săptămână foarte faină la Sibiu. Am muncit ca apucata și m-am cam stresat, dar per total sunt mulțumită și veselă.
Luni m-am întâlnit cu D., pe care am cunoscut-o întâmplător la TIFF și cu care am băut o cafea excelentă în Piața Huet. Vorbim despre filme, teatru, minorități, diferențe culturale, despre frumusețea Sibiului și o grămadă de alte subiecte care se leagă firesc. Îm mod clar, pe D. vreau să o revăd.
L-am cunoscut pe poetul Radu Vancu, al cărui Jurnal m-a lăsat în vară hiperkinetică și cu plânsul în gât vreme de mai multe zile… Vineri mă întâlnesc cu A. E clar că nu ne-am mai văzut de mult, pentru că ne prinde miezul nopții râzând ca apucatele. Și vorbind despre reguli gramaticale. Printre altele. Am câțiva prieteni faini cu care chatuiesc și vorbesc la telefon și care mi-s dragi pentru că-s deștepți și au umor. Mă pot urca în mașină și mă pot duce unde am chef, oricând mi se face dor de hoinăreală. Am o familie care mă îngăduie și nu mă îngrădește în nici un fel. E duminică dimineață, e soare și cam la astea mă gândesc în timp ce trec absentă printre tarabele din Piața Mică, de la Târgul meșteșugarilor rromi.Read more…