Jacob Sadé – Opt povestiri: 2. Mister la Napoli

Jacob Sadé (1925 – 2020) a fost nu numai un renumit medic ORL-ist și profesor la Facultatea de Medicină din Tel Aviv, ci și o rudă îndepărtată. Vizitând-o recent pe văduva lui, am aflat cu surprindere că a fost și scriitor. În anul 2019 a publicat un volum de povestiri autobiografice. Mi-au plăcut atât de mult, încât le-am tradus. Iată cea de a doua povestire. În vara anului 1955 mi-am schimbat rabla de Fiat Topolino pentru un costum nou, o carte mult visată – Anatomia chirurgicală a capului și a gâtului – și un bilet de vapor în SUA via Napoli. Mă duceam la specializare în ORL la Boston. Din Haifa am plecat cu un vapor mic la Napoli, unde mă aștepta un transatlantic cu destinația New York. Pe vremea aceea avioanele de călători erau puține și scumpe și escala de câteva zile în frumosul oraș Napoli era ea însăși un cadou nesperat, mai ales că aveam acolo un prieten. Era în timpul Războiului Rece între URSS și țările occidentale. Principala scenă a competiției între cele două blocuri erau Italia și Franța. Și pentru ca Rusia să nu pună stăpânire pe ele, Flota a VI-a a Statelor Unite staționa în portul Napoli, de unde avea libertate de acțiune în întreaga Mediterană. Golful era plin de nave americane, printre care și o navă-spital, cu toate secțiile de rigoare, secția ORL fiind comandată de colonelul Murray Schiff, un fost coleg al tatălui meu la specializare la New York, în anii 1940. Murray Schiff, în uniforma sa de marină de un alb strălucitor, m-a întâmpinat cu o îmbrățișare caldă, frățească. Read more…

Plângând de trecut, ne îndepărtăm de el (parafază după Karl Marx)

Bine ai ajuns, îmi vor riposta unii. Să citezi din Marx, chiar modificându-l, fără să fii obligat?! Fără să te prezenți la examenul de socialism științific la sfârșitul anului II de studii medicale?! Te-ai cam sclerozat…Uite că nu! Sunt încă în deplinătatea facultăților mintale, dovadă că îmi amintesc multe lucruri din trecut, deși sunt convins că multe altele le-am uitat și ele nu se vor mai întoarce niciodată. Dar de data asta mă refer la niște timpuri pe care nu pot să le uit, pentru simplul motiv că… nu le-am trăit. După cum știu unii din prietenii și cunoscuții mei, eu am părăsit raiul comunist înainte ca el să ajungă la fundul prăpastiei, adică ani de zile înainte de deceniul al nouălea al secolului trecut. Așa se explică faptul că cea mai mare parte a poveștilor lui Ioan T. Morar din superba colecție Fake news în epoca de aur nu le-am trăit, deci nu le-am cunoscut. Dacă respectiva carte nu v-a căzut încă în mână, păcat, pentru că tipul, poet și publicist, cunoscut celor care citeau pe vremuri Viața studențească, el trăind în ultimii ani în Provence, a pus pe hârtie o antologie a falsurilor anilor ’80, în care mai nimic nu era adevărat. Pe atunci nimic nu era important, doar cultul personalității al celebrului cuplu, întărit de existența și activitatea ”prolifică” a fiului Geniului Carpatin.Read more…

Cine l-a adus la putere pe Hitler?

În recentul articol Enablers (Facilitatorii) publicat în prestigioasa revistă The New Yorker , autorul Adam Gopnic analizează cartea publicată de Timothy W. Ryback Takeover: Hitler’s Final Rise to Power (Preluare: Cum a ajuns Hitler la putere). Pare greu de crezut, dar monstrul nu a cucerit puterea, ci ea i s-a oferit “pe tavă”. Magnații presei de atunci credeau că îl vor putea controla, iar politicienii că îl vor putea manipula. Politicienii de stânga erau gerontocrați și niciunul dintre ei nu a înțeles că tipul era imun la ceea ce se cheamă rușine, adică era complet lipsit de scrupule. În 1933 a fost promulgat Actul de împuternicire, cunoscut și ca Legea pentru remedierea situației oamenilor și a Reich-ului. Cabinetul și mai ales cancelarul a primit dreptul de a adopta legi fără aprobarea Reichstag-ului (parlamentului) și a președintelui Republicii Weimar, Paul von Hindenburg. Astfel, odată ajuns cancelar, Hitler s-a bucurat de o putere nelimitată. Subiectul Hitler a fost “rumegat” de prea multe ori și totuși se mai caută explicația de unde a avut legitimitatea să lichideze milioane de oameni. Unii consideră că el s-a inspirat din lucrările filozofului german Oswald Spengler. Spengler postula că civilizațiile și culturile umane sunt similare cu cele biologice, adică existența lor este limitată și ele se comportă în mod predictibil. El a prezis (și sunt unele semne că a avut dreptate) că în anul 2000, civilizația occidentală va intra într-o fază de declin, urmată de 200 de ani de dictatură (numită de autor Caesarism), după care civilizația occidentală se va nărui definitiv. El a criticat liberalismul și tendința occidentală de a pune la dispoziția “raselor colorate ostile” tehnologii moderne, considerând că acestea vor întoarce apoi armele împotriva Occidentului. Cu toate acestea, Spengler a criticat teoriile rasiste și antisemitismul naziștilor, fapt pentru care cărțile lui au fost cu timpul interzise.Read more…