Eva Galambos: VICTORIA BUNULUI-SIMŢ: SCOŢENII DORESC să RĂMÂNĂ în REGATUL UNIT

După părerea mea, este şi o victorie a ideii europene. Deşi în Marea Britanie  euroscepticismul este la ordinea zilei şi s-ar contura şi un referendum pentru rămânerea sau ieşirea ţării din Uniunea Europeană, scoţienii care au respins independenţa au conştientizat cât de dificilă va fi viaţa lor în afara Uniunii, deoarece li s-a spus clar că UE nu va recunoaşte o Scoţie independentă drept membră a ei şi va trebui să urmeze toate procedurile de aderare, ceea ce ar putea dura ani de zile. Încercarea de a obţine independenţa a adus totuşi şi roade, guvernul Cameron acordând drepturi lărgite de autonomie Scoţieişi promiţând extinderea acestora atât pentru Scoţia, cât şi pentru Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.

Potrivit rezultatelor finale ale referendumului privind independenţa Scoţiei unioniştii au obţinut 55% din sufragii. Premierul scoțian Alexander Salmond, liderul “independiştilor”, şi-a recunoscut înfrângerea. La această victorie o mare contribuţie au adus-o voturile indecişilor care, cu câteva zile înainte de referendum, erau de 15 la sută. Un alt atu a fost prezenţa masivă la vot, de 85 la sută. Scoţienilor nu le-a fost indiferent ce se va întâmpla cu ei în viitor şi au  votat cu bun simţ. Chiar dacă, teoretic, poate le-ar fi surâs să aibă un stat propriu, independent, au cântărit bine lucrurile (este o trăsătură naţională!!!) şi şi-au dat seama că a rămâne în componenţa Marii Britanii este mult mai avantajos, din multiple motive, primând cele economice.

După părerea mea este şi o victorie a ideii europene. Deşi în Marea Britanie  euroscepticismul este la ordinea zilei şi s-ar contura şi un referendum pentru rămânerea sau ieşirea ţării din Uniunea Europeană, scoţienii care au respins independenţa au conştientizat cât de dificilă va fi viaţa lor în afara Uniunii, deoarece li s-a spus clar că UE nu va recunoaşte o Scoţie independentă drept membră a ei şi va trebui să urmeze toate procedurile de aderare, ceea ce ar putea dura ani de zile. Încercarea de a obţine independenţa a adus totuşi şi roade, guvernul Cameron acordând drepturi lărgite de autonomie Scoţiei şi promiţând extinderea acestora atât pentru Scoţia, cât şi pentru Ţara Galilor şi Irlanda de Nord. Oricum, premierul britanic David Cameron a răsuflat uşurat, mai ales că în joc era şi mandatul său..

În aceste condiţii se pune întrebarea de ce, după 300 de ani de uniune benevolă cu Anglia, Scoţia a dorit independenţa? Oare, în afara mândriei naţionale şi a trecutului istoric, ce a determinat această tendinţă către independenţă care se manifestă în multe ţări din Europa unde trăiesc minorităţi naţionale sau popoare care vorbesc diferite limbi­? Mă refer aici la Catalonia, Flandra, se pare că şi Corsica, Ucraina de est şi Ţinutul Secuiesc de la noi. Înseamnă că aceste popoare sunt nemulţumite atât de măsurile politice luate de propria ţară cât şi de cele din Uniunea Europeană. Adevărul este că multe partide politice nu au programe speciale pentru minorităţi sau nu abordează corect cerinţele lor, în spatele proiectelor autonomiste văzând doar inamiciţie. În multe ţări persistă încă o ideologie naţionalistă de secol XIX. La rândul său, UE, în politica faţă de minorităţi, a respins ideea drepturilor colective, acceptându-le numai pe cele individuale. În ce priveşte cealaltă parte, de multe ori cererile minorităţilor sunt exagerate şi lezează drepturi ale populaţiei majoritate, cei care le formulează neluând în considerare sensibilităţile acesteia sau ale populaţiei cu care convieţuiesc. Cred că aici ar trebui găsite căi şi mijloace care să aducă un echilibru, să satiasfacă ambele părţi, ceea ce nu este deloc uşor.

Încă din 1990 când a început procesul de dezagregare a unor ţări ca Iugoslavia, Cehoslovacia sau Uniunea Sovietică, mi-am pus întrebarea de ce vor separarea, oare popoarele nu-şi dau seama că este mai bine, mai avantajos să rămâi într-o ţară puternică, unită decât în multe ţări separate, mai mici, de multe ori neviabile? Pe parcus mi-am dat seama ce s-a întâmplat, de faptul că în  astfel de formaţiuni statale s-au înregistrat dezechilibre, s-au dezvoltat inegal şi, în plus, neexistând o conştiinţă naţională comună suficient de puternică, ţările sau regiunile bogate au fost nemulţumite că trebuau să suporte, să „întreţină”  zonele, republicile, provinciile mai sărace. S-a adăugat şi trecutul istoric, mândria naţională şi manifestarea unor fenomene de discriminare faţă de ele. Dar tot o entitate mai mare a rezolvat, într-un alt context, astfel de situaţii şi anume Uniunea Europeană. Miliardele de euro care au fost date statelor membre mai sărace, prin diferitele fonduri, au fost menite să ridice  şi să apropie nivele de dezvoltare ale acestor ţări. (Aici nu vreau să vorbesc despre cum au cheltuit unele dintre ele aceste fonduri, cât s-a furat sau cât nu s-a folosit din neputinţa ţărilor destinatare de a accesa şi cheltui milioanele de euro primite gratis, nu ca împrumut cu dobândă, ci ca fonduri nerambursabile).

Sunt o unionistă convinsă. Dincolo de toate slăbiciunile şi imperfecţiunile ei, se poate spune şi despre UE –  la fel ca  despre democraţie – că ceva mai bun încă nu s-a găsit. Şi cred că de acest lucru şi-au dat seama şi scoţienii care au dorit să rămână în continuare în Regatul Unit.

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *