Număr vizualizări 18 ori
Încă din copilărie îmi place să călătoresc cu trenul. Ca să evit ambuteiajele, folosesc acest mijloc de transport atunci când mă duc la Tel Aviv sau în nordul țării. Aveam drum la Haifa și, cu un ziar și o sacoșă, m-am urcat în tren. N-am avut spor la citit, am preferat să mă uit pe geam. La Tel Aviv, pe locul din fața mea s-a așezat un om cam de vârsta mea, cu o șapcă cu cozoroc. Și-a pus valijoara alături, s-a asigurat că nu deranjează pe nimeni, după care a răsuflat ușurat. După un timp m-a întrebat ceva pe rusește, dar cu rusa mea precară nu am reușit să înțeleg.
– Ne gavariu po ruski (nu vorbesc rusește), i-am spus.
– Eu vorbesc germană și română, mi-a spus omul cu șapca cu cozoroc.
– Perfect, eu sunt din Cluj, putem vorbi românește. De unde știi limba?
– M-am născut la Chișinău și am învățat românește de la prietenii de joacă. Prin anii șaizeci părinții mei s-au mutat la Kiev.
– Ce faci în Israel? – l-am întrebat.
– Am doi nepoți în Țara Sfântă și am venit să-i vizitez. Ei au venit singuri în Israel, fără părinți. Fiul meu și soția lui trăiesc în America. Amândoi nepoții sunt acum în armată, nepoata mea servește la Apărarea Civilă la Petach Tikva. M-am întâlnit cu ea la Tel Aviv, a primit două zile de permisie. E studentă la chimie la Universitatea Bar Ilan. Ne-am bucurat amândoi de revedere. Păcat că n-am putut petrece mai mult timp împreună. Acum mă duc să-l văd pe cel mic, Roy, care are doar 19 ani. Servește într-o unitate care luptă în Liban. A primit o săptămână de permisie. Roy locuiește la Yokneam. Vom avea foarte puțin timp împreună.
– Ai venit din Ucraina, unde războiul e în toi, într-o țară unde momentan e armistițiu, dar războiul poate reîncepe în orice moment. Iranul a tras sute de rachete, nu toate au fost interceptate și distruse de sistemele de apărare antiaeriană israeliană. Au fost multe victime omenești și nenumărate pagube materiale. Nu ți-e frică de o reînnoire a conflictului?
– Probabil că media din Israel nu are timp și spațiu să se ocupe de războiul dintre Ucraina și Rusia. Sunt obișnuit, din păcate, cu tirurile aproape zilnice de rachete și drone rusești. Noi nu avem un sistem de alarme atât de eficient ca Israelul și numărul victimelor e foarte mare.
– Ți-a fost atât de dor de nepoții tăi, încât ai venit să-i vezi chiar în situația actuală din țara noastră?
– Nu i-am văzut de trei ani, am hotărât să-i văd cu orice preț.
– Ești pensionar? – l-am întrebat.
– Da. Și am pensie mică. De meserie sunt frizer. Mi-am deschis o frizerie ca să-mi completez veniturile.
– Și pe vreme de război ai clienți? – l-am întrebat.
– Oamenii din Kiev, la fel ca israelienii, încearcă să trăiască cât mai aproape de normal, a răspuns Volodea, frizerul. Știi cumva unde pot găsi o biserică ortodoxă în apropiere de Yokneam?
– La Haifa, i-am răspuns. Dar de ce ții atât de mult să găsești o biserică?
– Eu sunt creștin ortodox, vreau să mă rog pentru pace în țările noastre.
Trenul a intrat în Gara Centrală din Haifa. M-am despărțit de Volodea și i-am dorit să aibă parte de zile frumoase și liniștite cu nepotul său. Din păcate, rugăciunile lui Volodea nu vor aduce pacea, dar… de stricat n-au ce să strice.
Andrei Schwartz
25/05/2026
