UN LOC ÎN ISTORIA POLITEHNICII CLUJENE

Ieri m-am întâlnit cu o colegă de-a Mamei, care-mi ceruse ajutorul pentru a completa informaţiile dintr-o viitoare filă privitoare la Catedra de Limbi Străine într-un volum retrospectiv despre politehnica clujeană (atunci Institutul Politehnic, în prezent Universitate Tehnică). Am fost foarte impresionată că cea care preluase ştafeta şefiei de catedră – conf. univ. dr. Marinela Grănescu – apelase la mine pentru a-i relata ceea ce cunoşteam despre anii de început şi oamenii acelor ani. În ajunul întâlnirii am răsfoit albumele cu fotografii şi m-am străduit să reconstitui primele timpuri în care Mama – Sara Székely – a ajuns la conducerea Grupului de disciplină “Limbi străine”, mai târziu Catedra de Limbi Moderne.

Se întâmpla în 1962, eu eram în clasele primare şi Mama era tânără asistentă la Catedra de Limba Rusă de la Facultatea de Filologie a Universităţii Babeş-Bolyai. Rectorul de atunci al Institutului Politehnic (Alexandru Domşa) i-a propus să preia conducerea colectivului de limbi străine, bazându-se şi pe faptul că Mama făcuse şi trei ani de politehnică şi era familiarizată cu terminologia tehnică. Rectorul dorea ca limbile străine predate în institut să-i ajute pe viitorii absolvenţi în consultarea bibliografiei în limbi străine (pe atunci cărţile importate erau mai ales în limba rusă, dar existau şi cărţi şi reviste în germană, franceză şi engleză). Din momentul acela Grupul de discipline “Limbi străine” a intrat în viaţa de zi cu zi a familiei noastre restrânse, începând cu discuţiile aprinse dintre părinţii mei, Tata fiind împotriva transferului Mamei, arătând că nu e “sănătos” să lucreze amândoi în aceeaşi instituţie de învăţământ, iar Mama pleda cauza ei cu argumentele că era subordonată altei facultăţi, preda cu totul altă disciplină şi că îşi dorea să facă ceva mai deosebit, să-şi poată da măsura competenţei şi capacităţii. În fine – ca întotdeauna – Tata a fost (s-a lăsat) convins şi a aşa a debutat răstimpul de 24 de ani cât am trăit şi eu, graţie poveştilor de zi cu zi ale Mamei (care îmi împărtăşea succesele şi împlinirile, frământările şi eşecurile) istoria unei catedre aparte din politehnica clujeană. Deşi făcea notă discordantă, prin policromia ei, în universal cenuşiu al instituţiei ticsite de ingineri, avea să fie integrată curând datorită competenţei şi amabilităţii doamnelor – tinere, elegante şi amabile – care s-au dovedit de mare folos atât în pregătirea viitorilor ingineri, cât şi în activitatea ştiinţifică a cadrelor didactice şi cercetătorilor care aveau de consultat bibliografii şi de redactat lucrări pentru publicarea în străinătate.

Colectivul coordonat de Mama s-a ocupat de domenii de vârf în anii aceia – precum lingvistica matematică – a elaborat cursuri de limbi străine specifice diferitelor discipline şi două dicţionare poliglote de referinţă. Dar dincolo de asta alcătuiau o familie în care Mama – deşi nu era cea mai înaintată în vârstă – juca rolul protector al unui părinte. Era ca o cloşcă ce-şi apăra puii şi, uneori, o tigroaică ce lupta pentru spaţii, dotări, posturi… Dar, în acelaşi timp, se şi bucura de un climat armonios, de încredere şi susţinere din partea colegilor ei. E aproape incredibil, dar în colectivul Catedrei de limbi moderne nu existau conflicte majore, duşmănii şi lovituri sub centură, atât de răspândite în mediul universitar…Probabil era un caz singular în istoria politehnicii clujene…

Cei 24 de ani petrecuţi de Mama – Sara Székely – la conducerea catedrei s-au încheiat acum aproape 30 de ani (1986) şi de aceea am fost atât de impresionantă de dorinţa de a scrie despre Ea şi membrii catedrei de atunci, într-un volum retrospectiv despre Politehnica clujeană, astăzi, într-o lume teribil de grăbită, cu ochii pironiţi pe display-urile prezentului, pentru care chiar şi informaţia de ieri este desuetă, ca să nu mai vorbim de…dinozaurii din vechiul regim.

Îmi e dat să aud tot mai frecvent că „sunt pline cimitirele cu oameni de neînlocuit” – o zicală pe care încerc s-o tălmăcesc în felul meu… Ce bine că acei oameni au fost de neînlocuit la vremea lor, contribuind la funcţionarea optimă a mecanismului în care erau angrenaţi! Şi ce sentiment reconfortant este să vezi că cineva îşi aminteşte de oamenii care astăzi odihnesc în cimitire, dar în viaţa lor s-au dovedit de neînlocuit!

…Din câte am înţeles termenul limită pentru predarea textelor viitorului volum retrospectiv despre Politehnica clujeană este la finele lunii iunie…Poate că până atunci cineva îmi va cere câteva informaţii inedite şi despre Tata – Imre Székely – şeful catedrei de Mecanisme…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *