Pe Dani l-am cunoscut într-o iarnă memorabilă pentru toţi copiii din cartier, atunci când printr-o decizie de-a dreptul miraculoasă, primăria (sfatul popular din anii şaizeci ai… veacului trecut :)) a amenajat un patinoar pe terenul viran de lângă blocurile noastre. Într-una din serile când alunecam – destul de nesigur – pe gheaţă cu noile mele patine, Vera cea frumuşică şi zvăpăiată, vecina mea de bloc, mi-a prezentat un băieţel brunet cu o privire prietenoasă şi mi-a spus „Acesta este vărul meu, Dani Lőwy”, după care ne-a lăsat, îndreptându-se către un alt grup de cunoştinţe. Am început să discut cu Dani şi dacă la început îl urmăream uşor plictisită, dând dovadă de condescendenţa unei eleve dintr-o clasă mai mare, curând mi-am dat seama cât de citit, inteligent şi simpatic era Daniel-Dani, noua mea cunoştinţă. Cu prima ocazie am descusut-o pe Vera şi astfel am aflat că Dani locuia într-o casă, peste podul Garibaldi, că părinţii lui sunt foarte cunoscuţi: mama, Maya Lőwy, era cea mai grozavă profesoară de limba engleză din Cluj, iar tatăl, Carol Lőwy, unul dintre cei mai cunoscuţi şi îndrăgiţi medici pediatri din oraş. Vera mi i-a şi arătat o dată, pe stradă, şi am conchis că părinţii lui Dani formau o pereche de oameni distinşi şi eleganţi. Mediile în care ne învârteam se intersectau şi auzeam multe lucruri frumoase despre ei (de la prieteni, elevi şi pacienţi), dar nu aveam să-i cunosc personal decât mult mai târziu. Deci pentru mine, Doctorul Carol Lőwy este în primul rând Tatăl lui Dani.

Adevărul este că nici cu Dani nu ne întâlneam prea des, deşi învăţasem pe aceeaşi stradă, el la Liceul Nr.11 (actualul colegiu Báthory) iar eu (şi Vera) la Liceul (actualul colegiu) Emil Racoviţă. Apoi eu am urmat facultatea de fizică, iar el cea de chimie, două domenii înrudite. Întâlnirile noastre erau sporadice, însă discuţiile întotdeauna interesante şi cu miez. Dani era o cunoştinţă preţioasă şi această apreciere am transferat-o şi asupra… Tatălui său atunci când, peste ani, fiul meu s-a îmbolnăvit şi o vecină dragă Pici (prietenă bună cu Doctorul Lőwy) ne-a recomandat să apelăm la el. Era o prezenţă extrem de plăcută şi liniştitoare, care ne-a inspirat încredere din clipa în care a apărut în prag. Răbdarea, amabilitatea, capacitatea de a stabili rapid relaţia cu micul pacient (foarte tăcut şi rezervat din fire) ne-a cucerit. Fiul meu s-a vindecat repede şi a mai trecut un răstimp până să ni se intersecteze din nou paşii…

O altă întâlnire care mi-a rămas în amintire a fost cea din iarna lui 1994, când – între timp mă reorientasem către televiziune – am realizat un scurt film despre sărbătoarea de Hanuka, acasă la Mariann Kardos, care avea şi o hanukie adevărată cu ulei. Invitasem şi copii pentru a ilustra atmosfera de veselie din jurul dreidel-ului. Doctorul Löwy venise cu Aletta, fiica lui Dani, al cărei chip senin şi râs cristalin au dat culoare filmului

Am petrecut ceva mai mult timp în preajma Tatălui lui Dani, în cadrul trainingului pentru proiectul Survivors of the Shoah, în care Doctorul Lőwy s-a implicat în mod plenar, din raţiunea de a-şi sprijini fiul în demersul de a scrie o carte despre viaţa evreimii clujene şi tragica ei spulberare, în Holocaust. Cartea A téglagyártól a tehervonatig [De la cărămidărie, la îmbarcarea în mărfare] apărută în 1998 – încă în timpul desfăşurării proiectului Surviviors of the Shoah – avea să cunoască o a doua ediţie, A Kálváriától a tragédiáig [De la Calvaria, la tragedie], mult mai amplă, care a devenit o lucrare de referinţă în domeniu, cuprinzând un număr impresionant de mărturii ale supravieţuitorilor. Multe dintre aceste amintiri nepreţuite au fost culese şi prin strădania Doctorului Lőwy, Tatăl lui Dani. Dar ceea ce îmi amintesc despre Doctorul Lőwy din timpul trainingului de la Bucureşti nu este legat de cursuri, ci de un moment de respiro, când doctorul s-a scuzat că ne va părăsi, pentru că se ducea în oraş să-i cumpere un cadou soţiei. „Vine ziua ei de naştere?” l-am întrebat. „Nu, dar niciodată nu mă întorc dintr-o călătorie, fără să-i duc un dar”.

În aceeaşi perioadă – vara lui 1998 – ne-am apropiat din nou de Dani, singurul om din afara familiei, căruia tatăl meu (Imre Székely) i-a relatat cele îndurate la Auschwitz. Tata nu a vrut să depună mărturie nici în cadrul proiectului Survivors of the Shoah, astfel încât istoria sa personală de lagăr a rămas consemnată doar în cartea lui Daniel Lőwy. Peste un an Tata avea să se stingă din viaţă – în cinci minute – şi durerea mea săgetătoare a fost alinată şi prin prezenţa lui Daniel (aflat întâmplător la Cluj) şi a Doctorului Lőwy, la ceremonia funerară, de la cimitirul evreiesc ortodox, din 6 iunie 1999.

Peste câţiva ani parcursurile vieţilor noastre aveau să se intersecteze din nou în susţinerea comună a scrierii cărţii de memorii a Mamei mele (Sára Székely): Szurika, Éva lánya [Szurika, fiica lui Éva], demers în care Daniel ne-a dat un ajutor inestimabil, prin efortul de a citi şi corecta manuscrisul şi prin sfaturile sale substanţiale pentru forma finală a volumului. Cartea apărută în ianuarie 2007 avea să fie prezentată publicului cititor de eseista Júlia Szilágyi şi de Daniel Lőwy, care nu a pregetat să vină acasă în acest scop, iar părinţii lui stăteau în primul rând al publicului numeros.

Din acel moment crucial pentru viaţa Mamei, am rămas mult mai apropiaţi de Dani şi, cu diferite ocazii, am reuşit să-i cunosc mai bine părinţii, ba chiar – cu oarecare timiditate – să mă adresez cu prenumele familiare: Maya şi Dódy.

Din prima clipă acest diminutiv – care habar nu am ce sorginte are – mi s-a părut că i se potriveşte perfect Doctorului Lőwy, Tatăl lui Dani, bunicul desăvârşit al Alettei, medicul devotat al copiilor, dar şi al vârstnicilor din preajma lui (a noastră), persoana competentă, erudită şi distinsă, fiind un nume care reflecta cu tandreţe spiritul său ludic.

În anii care au urmat am avut bucuria să particip la lansările celor două volume de proză scurtă publicate de Doctorul Lőwy, sub pseudonimul său bine cunoscut, Dániel Károly: Átutazóban Kolozsváron [În trecere prin Cluj] şi Egy szál tulipán [Un fir de lalea] şi, citindu-le cu mare plăcere, am descoperit un autor rafinat, conectat la cultura universală, înzestrat cu o capacitate deosebită de a face conexiuni între cele mai diverse domenii şi de a-şi condimenta scrierile cu un umor fin.

Am descoperit omul veşnic însetat de cultură, melomanul împătimit, excelentul partener de dialog, amfitrionul prietenos şi spiritual. Mă bucur să descopăr – printre cei prezenţi la sinagogă, la marile sărbători, la reuniunile din cadrul comunităţii, la spectacolele de teatru sau la concerte – statura sa elegantă şi chipul luminat de părul argintiu. Treptat Doctorul Lőwy – Tatăl lui Dani – a devenit şi pentru mine Dódy, un om apropiat, admirat şi îndrăgit şi sunt onorată să scriu aceste rânduri cu prilejul aniversării sale. La mulţi, mulţi ani!

(versiunea română a scrierii publicate în cartea Album Amicorum 90, dedicată doctorului Carol Löwy, la cea de a 90-a aniversare),

Andrea Ghiţă