Nomen …omen

Când eram în aşteptarea naşterii fiului nostru nu cunoşteam acest dicton latin, însă am acordat o mare atenţie alegerii numelui. Doream foarte mult să dialogăm cu cel mic – încă nenăscut, dar considerat deja parte a familiei – şi cum să ne fi adresat copilului nostru, fără a-i spune pe nume?! Atunci nu exista încă posibilitatea de a afla sexul fătului pe calea ecografiei – cel puţin la noi în România – astfel încât în alegerea timpurie a numelui aveam un singur criteriu: una dintre formele masculine să coincidă cu una dintre cele feminine. Am achiziţionat dicţionarul de onomastică – apărut parcă la ţanc – şi după ce l-am citit din doască, în doască, aflând o mulţime de lucruri despre diversele nume de sorginte felurită, am conchis că doar câteva se potriveau criteriului nostru, iar dintre acestea am optat pentru Valentin/Valentina – Vali, pentru că însemna sănătos, deci era de bun augur pentru viitorul copilului nostru. Un alt lucru pe care-l decisesem din start era să-i dăm un singur prenume. Atât soţul meu, cât şi eu aveam câte două şi ne-am dat seama că ori al doilea prenume este total ignorat, ca în cazul lui, ori conduce la…schizofrenie onomastică (am scris despre asta în http://acum.tv/articol/34547/).

Abia mai târziu aveam să aflu despre obiceiul unor popoare – printre care şi evreii est-europeni – de a schimba numele copilului, atunci când acesta se îmbolnăvea grav, pentru a… păcăli soarta. Un filolog mi-a spus că de aici şi-ar avea sorgintea numele slav Răzvan (rebotezat). La evrei copilul bolnav era „vândut” unei cunoştinţe şi apoi „răscumpărat” sub un alt nume. Acest lucru se petrecuse şi în familia mea. Atât mama mea, cât şi bunica avuseseră câte un al doilea prenume, primit la… răscumpărare.

Nomen est omen [Destinul stă în nume]…Un dicton care te duce la gândul că numele modelează soarta celui care-l poartă, însă am început să-l tâlcuiesc şi altfel, de curând, traducând un nou volum din opera lui Kristóf Szongott, monograful armenilor din Gherla.

Cartea scrisă în limba maghiară şi publicată în 1898, în Oraşul Armenesc (Gherla), la tipografia lui Endre Todorán, sub un titlu lung şi lămuritor: A magyarhoni őrmény családok genealógiája, tekintettel ezeknek egymás között levő rokonságára, és a vezeték és keresztnevek etymológiai értelmére [Genealogia familiilor armene autohtone, luând în considerare înrudirea dintre ele şi etimologia numelor de familie şi a celor de botez] este un demers original, datorat setei de cunoaştere şi strădaniei unui profesor de liceu, erudit şi poliglot , care la momentul respectiv avea la dispoziţie o bibliografie cuprinzătoare: „Dacă eu n-aş fi scris această lucrare importantă şi necesară, mă îndoiesc că vreun altul din generaţiile viitoare ar fi putut s-o facă, negăsindu-se în situaţia prielnică pe care o am eu. Eu am reuşit pentru că, pe lângă o serie de conjuncturi favorabile, am beneficiat şi de faptul că inestimabilele arhive ale oraşului se află depozitate în curtea mea”.

La demolarea vechii Case a Sfatului din Gherla (1893) întreaga arhivă municipală – şase căruţe cu platformă, pline ochi cu documente vechi – a fost depozitată în curtea locuinţei profesorului Szongott. Casa în care locuia autorul mai există în Gherla zilelor noastre. Din păcate, însă, placa memorială amplasată mai demult pe peretele dinspre curte, nu poate fi văzută din stradă, aşa că tot mai puţină lume află despre vestitul său locatar de odinioară. Adevărul este că strada pe care se află această casă ar trebui să poarte numele lui Kristóf Szongott, cel care a imortalizat Gherla în monografia sa.

„Râvna mea în această trudă obositoare a fost stimulată şi de conştiinţa că această lucrare nu se adresează doar etnografilor, ci tuturor familiilor armeneşti din Transilvania. După cum nu există om să nu-şi iubească familia, nu cred că se vor găsi armeni care să nu dorească să obţină lucrarea unde pot găsi tot ceea ce s-a păstrat despre familia lor atât în documente, cât şi în tradiţie” – mai scrie Kristóf Szongott în prefaţa Genealogiei.

Trudind la traducerea Genealogiei mă fascinează numele întâlnite care reflectă destinul purtătorilor, originea şi pribegia lor. Numele şi, mai ales, metamorfozele acestuia oglindesc soarta generaţiilor de armeni.

Siguranţa relativă a popasurilor mai lungi i-a îndemnat pe armeni să-şi lepede numele anterioare şi să-şi ia altele, autohtone, pe care aveau să le dezbrace atunci când prigoana şi vitregia sorţii îi vor fi silit să ia din nou drumul bejeniei. Numele armenilor ardeleni au urmat calea destinului lor: din străvechea şi strălucitoare capitală Ani, spulberată de invadatori, pe meleagurile aflate sub stăpânire turcească, apoi în Polonia, Bucovina şi Moldova, iar de acolo în Transilvania. Am să dau doar un singur exemplu edificator, mai ales că purtătorul acestui nume trăieşte astăzi la Gherla.

Esztegár este traducerea în română – ortografiată în maghiară – a unui nume armenesc străvechi. Strămoşul familiei făcea parte din familia de vază Troşarghikh, care adusese servicii militare regelui Arşak al II-lea, pe vremea lui Nerses cel Mare (veacul IV e.n.). Familia şi-a păstrat numele de-a lungul bejeniei, însă la fiecare popas al istoriei l-a tradus în limba poporului în mijlocul căruia armenii nădăjduiau să-şi găsească un cămin permanent şi tihnit şi s-au străduit să contribuie la acest lucru cu toată priceperea lor. Pe meleagurile turceşti s-au numit Barchodar, în Moldova, Stegar, în Transilvania, Esztegár, o ramură a familiei făcând un pas mai departe şi traducându-şi numele în maghiară: Zászlóffy.

Asemănarea destinului armenilor cu cel al evreilor este izbitoare şi pe tărâmul numelor. Şi evreii şi-au schimbat numele de-a lungul mileniilor de peregrinare, încercând şi în acest mod să se apropie, să se facă înţeleşi şi acceptaţi, să se integreze în mijlocul vremelnicelor popoare gazdă. Răstimpurile istorice amăgitoare de pace erau urmate de lovituri ale sorţii, din ce în ce mai crunte, ca în cele din urmă exodul să fie înlocuit cu exterminarea.

Kristóf Szongott: Genealogia familiilor armene din Transilvania, Editura Ararat 2016, traducere Andrea Ghiţă

Şi tot în mod asemănător armenii şi evreii – reveniţi peste veacuri în patria veche-nouă – şi-au schimbat numele pentru a marca regăsirea identităţii originale, deşi în tot acest timp îndelungat şi frământat, atât armenii, cât şi evreii purtaseră şi câte un nume tainic înscris cu litere armeneşti în registrele bisericeşti şi cu litere ebraice în registrele sinagogale. Un miez lăuntric moştenit de la înaintaşi menit să-şi ancoreze identitatea de-a lungul veacurilor de pribegie.

Nomen est omen…în diferitele sisteme de referinţă în care ne-am arătat sau am fost priviţi. Numele, pseudonimul, numele tainic de botez, numele de alint sau porecla reflectă câte o faţetă a sorţii noastre individuale, dar şi destinul neamului din care ne tragem. Numele cu care suntem înscrişi, apelaţi, lăudaţi sau ponegriţi, citiţi, citaţi sau pomeniţi, este ca un marker, ca un identificator cu care putem fi găsiţi şi descoperiţi. Însemnul speranţei că nu ne risipim de tot şi definitiv.

Andrea Ghiţă

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

10 Comments

  • Thomas Lewin commented on December 4, 2020 Reply

    Pe malul Mării Galileii,Iisus le-a spus pescarilor Petru si Andrei, precum si fiilor lui Zebedei, Ioan și Iacov: Veniți cu mine și am să vă fac pescari de oameni. Fie ca un număr din ce în ce mai mare de oameni să devină cititori și colaboratori ai revistei Baabel.

  • Klein Ivan commented on December 2, 2020 Reply

    Intersant articol pe un subiect care nu era în zona mea de interes excepție făcînd întrebarea ce m-a frămîntat o viață : ” de ce bunicii / rude apropiate au nume nemțești ? ” – întrebare la care un distins autor baabelian mi-a dat răspunsul . K.I.

  • BORIS MEHR commented on December 1, 2020 Reply

    SE PARE CĂ ANDREI CARE I-AR FI CREȘTINAT PE ROMÂNI AVEA ORIGINE EVREIASCĂ, MULȚI EVREI POARTĂ NUMELE ALEXANDRU PT. CĂ REGELE MACEDONEAN S-A PURTAT BINE CU EVREII, APOI TIBERIU,, personaj controversat, dar de mirare sunt evreii care au primit numele CRISTIAN/CRISTINA, oricum evreii au nume de origine biblică sau nebiblică

    • Andrea Ghiţă commented on December 1, 2020 Reply

      Da, potrivit evangheliilor, Andrei ar fi fost fratele lui Simon (Sf. Petru), dar avea nume grecesc (din andreia-bărbăţie) destul de răspândit între evreii elenizaţi. Dacă i-a creştinat sau nu pe români asta e altă problemă. Acest fapt nu apare în literatura de specialitate “serioasă”, dar nu e treaba mea să dezbat acest subiect.

  • Tiberiu Georgescu commented on December 1, 2020 Reply

    Anul trecut, in aceasta zi in care crestinii ortodocsi il sarbatoresc pe. Sf.Andrei am facut o gafa impardonabila despre care va amintiti;am legat prenumele dumneavoastra de sarbatoarea Sf.Andrei.
    La acea vreme mi-ati dat o explicatie care m-a pus pe ganduri; mi-ati spus: “noi evreii nu avem sfinti; unicul sfant pt. noi este Dumnezeu.”.Cele rostite de dumneavoastra m-au pus pe ganduri.Cu siguranta stiti ca in calendarul crestin ortodox exista o groaza de sfinti 2,3,sau chiar patru intr-o zi;si la catolici exista dar nu inflatia de la ortodocsi.
    Ei bine, de atunci si pana azi, de fiecare data cand vine ziua unui sfant si ma aflu in preajm sarbatoritului ii dau explicatia asta iar raspunusl invariabil este:”mai Tiberica stii ca au dreptate ? ”
    Revenind la textul a carui traduicere o prezentati,pot afirma ca “Baabel” ramane o sursa certa de noutati chiar si pt. un aproapenonager ca subsemnatul.
    Multumesc draga doamna Ghita.
    .

    • Andrea Ghiţă commented on December 1, 2020 Reply

      Mulţumesc mult, domnule Tiberiu Georgescu, pentru aceste rânduri! Vă aştept cu articole în Baabel. De anul trecut m-am mai deşteptat şi eu şi le mulţumesc din inimă tuturor celor care mă felicită. Vă doresc sănătate multă, multă!

  • Serena Adler commented on January 22, 2016 Reply

    Interesant ce ai scris şi parcă menit să îmi clarifice unele gânduri în legatură cu numele şi prenumele unei persoane şi cum acestea îşi pun amprenta asupra persoanei şi devenirii ei. Personalitatea şi caracterul par să fie conturate definitiv atunci cînd persoana îşi asociază prenumelui un nou nume de familie, prin căsătorie. De exemplu, întâmplător sau nu, mama a dobândit numele tatălui meu şi posibil că avea în destin să-i devină soţie şi apoi să ne aibă pe noi copiii lor. De curând am asociat cei doi vulturi de la intrarea în casă cu numele familiei. Casa familiei noastre a fost construită de către bunicii materni, cu mult înainte ca mama sa-l cunoască pe tata şi prin urmare, nimeni nu putea ştii că mama se va marita cu un “vultur (adler)”……poate fi întâmplare sau destin……în fond literelor din nume le sunt asociate cifre, iar numerologia nu am inventat-o noi şi ceva importanţă trebuie ca are numele. Mi-a plăcut ce ai scris!

    • Andrea Ghiţă commented on January 23, 2016 Reply

      Comentariul tau e foarte interesant. De altfel important este sa gasim conexiunile si apoi le putem talcui in multe feluri, pentru ca – cred eu…si nu numai eu – in lumea, in universul nostru, totul este interconectat in mai multe feluri, si traseele se “developeaza” potrivit sortii si…optiunilor noastre. Cum se numeau bunicii tai dinpsre mama. Si oare cum se numea familia Adler inainte de a fi devenit Adler? Si de ce te-au numit pe tine Serena, un nume rar, care ti se potriveste foarte bine,

    • Virgil Duncan commented on December 7, 2020 Reply

      Serena – numele de Adler si mai ales cei doi vulturi sunt simboluri judaice religioase – daca te intereseaza explicatia pot sa ti-o dau aici sau prin email.

  • Plugaru Valer commented on January 14, 2016 Reply

    Am motive sa intaresc predictia pe care dictonul latin o consacra ca o maxima. Modul in care autoarea leaga intre ele aspectele pe care le poate produce fenomenul onomastic,(schimbat pentru a-i transforma destinul, tradus pentru ca pastrandu-l adaptat noii resedinte, sa isi continue destinul) la diverse popoare, mai direct la evrei si la arameni este mai mult decat interesant deoarece isi regasesc reflectarea in pura realitate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *