În seara de 14 Mai 2016, la Brașov în Sinagoga Beit Israel, evreii din oraș și sioniști din 17  orașe din România s-au întâlnit la un eveniment special în care, de-a lungul celor 3 zile de la sfârșitul săptămânii au schimbat opinii,au dezbătut idei, au vorbit despre trecut și despre viitor, au cântat împreună, au ascultat cuvântări, s-au recules – unii rugându-se, alții reflectând în sine – și  mai ales s-au bucurat toți că sunt împreună.

S-a născut MEDINAT ISRAEL !

Evenimentul a fost dedicat unei alte seri de 14 Mai în care cu 68 de ani în urmă, tot la un sfârșit de săptămână, a fost proclamată independența Statului Israel.
Ceremonia Proclamării Statului avut loc  în Muzeul Tel-Aviv-ului, după aprobarea în unanimitate a Declarației de către Constituanta ( Moețet HaAm) formată din 37 de membri aleși. Redactarea formei finale a fost avizată de Guvernul Provizoriu  (Minhelet Ha Am), un guvern de coaliție cu 13 miniștri din 8 partide, reprezentând întregul spectru politic ale Ișuvului din Ereț Israel  de la stânga la dreapta. Rezultatul votului a fost strâns.  În tânărul stat Israel, democrația însemna și cu 68 de ani în urmă  confruntarea opiniilor și decizii în care nu ”șeful  moderează și trage concluzii” ci prevalează disputa din care rezultă compromisul acceptabil. Era un moment decisiv. Armata britanică urma să se retragă în următoarele ore și armatele celor 5 state arabe vecine (Liban,Siria, Egipt, Iordania, Irak) erau pregătite să atace și să împiedice proclamarea Statului Evreu. Americanii au recomandat un armistițiu și așteptare. Guvernul Provizoriu condus de David ben Gurion a decis declararea independenţei Statului Israel, cu 6 voturi pentru şi 4 voturi contra. (3 miniștri lipseau, Ierusalimul fiind asediat și izolat)

Ceremonia Declarării Independenţei Statului Israel

În Declarația de independență, un document  bine cunoscut care este și astăzi temelia de drept a Statului Israel, sunt prevăzute principiile fundamentale: imigrația liberă a evreilor din răspândire, stat democratic în beneficiul tuturor locuitorilor săi fără deosebire, garantarea libertății religiei, conștiinței, culturii și educației, devotat principiilor din Carta Națiunilor Unite. În textul Declarației se menționează trei date ca fiind definitorii pentru istoria recentă a Statului Israel. Anul 1897 (5657 după calendarul religios evreiesc) anul în care a avut loc Primul Congres Sionist (la Basel în Elveția) convocat la inițiativa lui Theodor Herzl, și la care s-a proclamat public dreptul poporului evreu la renașterea sa națională în propria țară. Anul 1917 (2 Novembrie) în care a fost publicată Declarația Balfour, care a confirmat recunoașterea internațională a legăturii istorice între poporul evreu și țara sa Ereț Israel. Liga Națiunilor a consolidat această recunoaștere prin Mandatul acordat Marii Britanii de a implementa prevederile Declarației. Anul 1947 (29 Novembrie) când a fost votată rezoluția O.N.U prin care s-a stipulat dreptul irevocabil al poporului Evreu de a-și întemeia Statul în Ereț Israel.

Declaraţia de independenţă a Israelului

În anul care vine (2017) se vor împlini 120 de ani dela Congresul din Basel, 100 de ani dela Declarația Balfour și 70 de ani dela Hotărârea ONU de acceptare  unui stat Evreu pe teritoriul Mandatului Britanic în Palestina..Mai este un eveniment de care în Declarația de Independență nu s-a pomenit, pentru că la acea dată încă nu se petrecuse. Jubileul (aniversare a 50 de ani) a unificării Ierusalimului în urma războiului de 6 zile (Iunie 1967). Acest ”pachet” de aniversări  constitue un remarcabil prilej de evaluare a scurtei dar impresionantei epopei care a fost scrisă cu lacrimi și sânge de un popor întreg, condamnat la pieire de numeroșii și puternicii săi dușmani de moarte. A fost un miracol încredibil – în termeni raționali – că acest popor detestat pe nedrept și exterminat pe o însemnată parte a Europei, a găsit resurse în el însuși ca să ia totul dela început și într-un secol să făurească o țară modernă, prosperă și liberă într-o zonă în care domnește haosul, moartea și ura. Această zonă este Orientul Mijlociu și pentru a înțelege mai bine istoria  miracolului care se numește Israel – detestat de unii  la fel de nedrept ca și poporul care l-a construit – trebuie să aruncăm o scurtă privire asupra evenimentelor care au marcat  în ultimele două secole, cel mai vechi leagăn al civilizației și marilor religii.

Israel în Orientul Mijlociu

Interesul poartă  ”fesul”

Din cele mai vechi timpuri două imperii au dominat  Orientul Mijlociu. Unul de vest (succesiv grecesc, roman, bizantin și otoman) și unul de est (în toate epocile a fost cel persan) care de-a lungul secolelor s-au bătut între ele pentru supremație. Prima intervenție notabilă a unei puteri europene a fost cea a francezilor conduși de  Napoleon Bonaparte, tânărul general al revoluției victorioase. Au urmat apoi rușii și englezii. Rușii au pătruns în Caucaz și au purtat de-a lungul secolului XIX numeroase războaie cu turcii care stăpâneau Imperiul otoman.Tot rușii au fost beneficiarii primelor exploatări de petrol (în Baku pe malul Mării Caspice), iar petrolul avea să devină principala resursă care a determinat și  schimbat soarta întregului Orient Mijlociu. Imperiul otoman a reușit să domine politic întreaga regiune de vest a Orientului Mijlociu, locuit majoritar de musulmani suniți care au acceptat cu resemnare,  timp de aproape jumătate de mileniu, hegemonia Califatului având  în frunte Sultanul de la Istanbul. Majoritatea supușilor erau arabi care arareori își mai revendicau gloria pierdută. Interesele puterilor europene au întețit focul abia pâlpâind a naționalismului arab,care a izbucnit  mai ales după Primul Război Mondial. Rușii erau măcinați de Revoluția lor la început democratică, degenerată apoi în una bolșevică, Germanii își ”lingeau” rănile provocate de pierderea războiului, Austro-Ungaria s-a dezintegrat. Europa era dominată de prioritățile celor două puteri învingătoare Franța și Marea Britanie. Imperiul Britanic ajunsese la apogeul forței și întinderii sale. Legătura cu India, cea mai importantă dintre posesiunile sale, trecea prin Orientul Mijlociu. Cea mai importantă cale de comunicație era Canalul de Suez. ”Fortărețele” care asigurau controlul asupra acestei zone vitale pentru englezi, erau Egiptul și Palestina, ambele supuse autorității Sultanului până la înlăturarea acestuia.  Interesul Marii Britanii a determinat politica sa duplicitară de promisiuni făcute concomitent și confuz atât evreilor   (Mișcării Sioniste) cât și arabilor (famililor domnitoare saudită și hașemită). Mandatul  acordat  de Liga Națiunilor a fost folosit ca un instrument în păstrarea autorității britanice asupra Palestinei, până în 1948 când  – prin  perspectiva pierderii Indiei –  interesul major al Angliei a încetat. Armata britanică a plecat din Palestina la 15 Mai 1948, lăsând în urmă un război inegal între o populație evreiască redusă de restricțiile drastice ale aceleiași Puteri și cinci state arabe croite după interesele anglo-franceze în perioada ”interbelică”. În această perioadă s-a instaurat în Europa fascismul (italian) și nazismul (german) care, având interesul major să ajungă la petrolul din Orientul Mijlociu, a început o acerbă campanie de câștigare a simpatiilor arabe. Aveau o platformă ideologică împărtășită: naționalismul extremist și ura împotriva evreilor. Paradoxal nemții – dușmanii declarați ai evreilor – prin măsurile de segregație rasială îi determinau să plece spre Palestina – iar englezii declarați ”prietenii” evreilor – îi împiedicau  să vină, prin Cartea Albă. Nici măcar după proclamarea Statului Israel, englezii nu le-au permis evreilor care au fost ținuți în lagăre improvizate în Cipru, să plece spre Israel. Abia după încheierea armistițiului de la Rhodos, în 1949, cei din lagărele din Cipru, majoritatea supraviețuitori ai Holocaustului, au fost lăsați liberi să facă Alia.

”Unde este Abel?”

Dar în 15 Mai 1948, nevoia de luptători care să facă față atacului egiptenilor în sud și a sirienilor în nord, era de-a dreptul disperată. Ierusalimul în care erau asediați și izolați 100.000 de evrei (a șasea parte din populația evreiască a Statului nou născut). Pentru Ben Gurion primul prim ministru al Israelului și ministrul apărării al statului încă fără armată (Țahal-ul avea să se înfințeze prin unirea formațiunilor de autoapărare,Haganah,Irgun și Stern) prioritatea zero era asigurarea aprovizionării Ierusalimului cu arme, muniții și hrană. A fost construit cu o viteză uluitoare un nou drum care să ocolească Latrun, punctul strategic al arabilor prin care controlau accesul spre Ierusalim. Lupte grele au fost purtate, cu mari pierderi de vieți care abia s-au salvat din lagărele naziste de exterminare. Primul armistițiu s-a încheiat la 11 Iunie, după ce  Israel a reușit să învingă aproape în toate bătăliile purtate ajungând să controleze un teritoriu mai mare decât cel care l-ar fi deținut dacă arabii ar fi acceptat partajarea aprobată de Națiunile Unite în  noiembrie 1947. Victoria greu obținută și mereu amenințată de lipsa de armament și luptători, era cât pe aci să fie compromisă de evenimentul tragic petrecut în seara zilei de 20 Iunie pe țărmul Mediteranei în dreptul localității Kfar Vitkin. Vasul  ”Altalena” plecat din sudul Franței, având la bord aproape o mie de imigranți și în cală o încărcătură de arme destinate formației paramilitare ”Irgun” – condusă de  viitorul prim ministru Menahem Begin  care între timp a devenit parte a Țahal (armata de apărare a Israelului) – a fost împiedicat să debarce încărcătura sa destinată ”Irgunului”.

Vasul Altalena cuprins de flăcări

Refuzul lui Begin de a preda armamentul către Țahal, conform ordinului dat de Ben -Gurion, a fost urmat de un atac armat asupra vasului rebel. Au murit în această confruntare 40 de luptători ai Irgun, iar vasul ” Altalena”  cuprins de flăcări a fost sabordat în largul mării în dreptul portului Tel-Aviv Jaffo!. Evrei contra evreilor în toiul unei bătălii disperate pentru supraviețuirea evreilor….Ben-Gurion a invocat  imperativul unirii forțelor în lupta pe viață și moarte pe care Statul Israel a fost obligat s-o ducă. A fost ” o zi neagră pentru Israel”, a spus Ițhac Rabin.

Comuniști contra sioniști

Un alt ”Rabin” dr Moses Rosen a fost ales în aceiaș zi nefastă de 20 Iunie 1948 ca Șef Rabin al Comunității Evreiești din România. Se spune că alegerile au fost manipulate, o practică obișnuită  în regimul comunist și nu numai.  Este firească întrebarea dacă plecarea celor doi importanți lideri ai evreimii din România Rabinul Șef Alexandru Șafran și W.Filderman – care au avut un important rol pozitiv în salvarea sau, după caz, ameliorarea suferințelor evreilor din România în anii dictaturii antonesciene – a fost cauza sau consecința promovării lui Moses Rosen în postul de Șef Rabin al  Federației Comunităților Evreiești. Oricum candidatura Rabinului Rosen a fost dacă nu susținută, cel puțin acceptată de CDE (Comitetul Democrat Evreiesc) organizația pusă în totalitate în slujba Partidului Comunist   a cărui misiune principală a fost ”lupta” împotriva sionismului. În anul 1949 (25 martie) a fost adoptată de partidul comunist (botezat P.M.R adică Partidul Muncitoresc din România) rezoluția ”cu privire la naționalități” care instiga la condamnarea sionismului și la interzicerea activității mișcărilor sioniste. Acest document a fost preludiul agresiunii organizate de statul comunist împotriva mișcării sioniste din România, urmând de-altfel politici și practici preluate din atitudinea sovietică stalinistă.

Peste 500 de activisti ai mișcării sioniste au fost arestați și torturați în beciuri sinistre ale securității apoi condamnați la ani grei de închisoare în special în perioada anilor 1951-1954. Cei mai mulți dintre anchetatorii securității folosiți în interogatorii erau evrei puși în slujba comunismului. Evrei contra evreilor. Spre onoarea sa, Rabinul Șef Rosen a intervenit în favoarea sioniștilor condamnați, folosindu-și influența pentru a le ușura soarta. Esențiale au fost intervențiile repetate ale lui Nahum Goldman, președintele în acea perioadă a Organizației Sioniste Mondiale (WZO) care în final au condus la grațierea printr-un decret al Prezidiului Marii Adunări Naționale, a conducătorilor sioniști condamnați, în frunte cu A.L.Zissu, Mișu Benvenisti și Jean Cohen. Pentru mulți sioniști de mare valoare și ținută umană, măsura grațierii a fost tardivă. Kiva Orenstein, Ițhac Goldstein.Francisc Eckstein și mulți alții au murit în închisori. Jertfa lor nu a fost inutilă. Visul și țelul suprem al sioniștilor ,a sionismului din România ,au fost împlinite. Aproape 400.000 de evrei din România au făcut Alia și au devenit constructori onești,talentați și apreciați ai Statului Israel.

Sionismul …o istorie

S-a scris și s-a vorbit prea puțin în România despre strădaniile, faptele și sacrificiile mișcării sioniste. În anii regimului comunist era un subiect prohibit, iar în anii de libertate care au urmat au fost alte priorități care au ocupat agenda oricum extrem de diversă și aglomerată a Comunităților Evreiești (câte mai sunt în România.!?) Se impune ca necesitate restabilirea  adevărurilor istorice despre mișcarea sionistă, mai ales din perioada de după Cel de al Doilea Război Mondial, în perioada persecuțiilor comuniste, și promovarea lor publică. Acest subiect esențial  a constituit rareori o preocupare sistematică  pentru Centrul  dedicat Studiului Istoriei Evreilor din România (CSIER) din subordinea FCER.

A fost un motiv  firesc de satisfacție și bucurie, faptul că la întâlnirea  sionistă de la Brașov  din 14-16 Mai 2016, a fost lansată  cartea intitulată ”Istoria Sionismului” care conține referiri și la perioada menționată. Cartea în care se regăsesc texte esențiale ce nu au mai fost publicate în limba română, printre care și o ”Istorie a sionismului” scrisă de Theodor Loewenstein-Levy, unul din Asirei Zion. Născut la Turnu-Severin, a devenit membru al Executivei Sioniste, iar în anul 1950 a fost arestat și condamnat la 15 ani de închisoare împreună cu grupul liderilor sioniști. Cartea ”Istoria Sionismului” a fost prezentată de editorul ei, neobositul Teșu Solomovici  și de redutabilul istoric al evreimii din România, dr Harry Kuller,unul din coautorii cărții.

Sionismul…o actualitate

La Conferința sionistă  au participat – în afara unui număr important   din membrii Consiliului  de Conducere al ASR – președinții unor Comunități Evreiești din România domnii Ionel Schlesinger(Arad) Ivan Bloch (Lugoj) Dan Has ( Zalău), Sorin Ionescu (Constanța) şi Laci Dub (Târgu- Mureș) Valer Plugaru (Brașov), precum și reprezentanți ai sioniștilor din Oradea, Cluj, Brăila, Timișoara, Caransebeș, Iași.

Fotografie de grup cu participanţii ASR din Braşov

La Conferință  au avut loc și alte dezbateri și participări notabile. Dan Floroianu, care a participat ca delegat la cel de al 37-lea Congres al Organizației Sioniste Mondiale, a .prezentat un material amplu  despre Congres și Hotărârile adoptate. Legate  de temele majore care au fost dezbătute la congres, au fost expunerile deosebit de interesante ale președintelui Ionel Schlesinger (Sionismul și creștinătatea) și a directorului MCA, Marco Katz (Rolul Mișcării Sioniste și a Comunităților în combaterea  antisemitismului și acțiunilor BDS). Toate expunerile au fost urmate de ample discuții libere și neîngrădite, nici în timp și nici ca tematică, spre aprecierea și satisfacția participanților. În cadrul Conferinței au fost făcute și analizate propuneri valoroase pentru prezentul și viitorul mișcării sioniste din România. S-a propus printre altele: introducerea „Șekelului Sionist”, în valoare de 50 lei, cu recomandarea ca membri organizației sioniste și simpatizanții (persoane fizice sau juridice) să cumpere această hârtie de valoare simbolică pentru susținerea activităților sioniste; lărgirea  ASR, prin afilierea unor organizații existente sau viitoare, în vederea dobândirii statutului de ”Federație Sionistă”.

Sosirea doamnei ambasador Tamar Samash

Primirea ambasadorul Israelului în sinagoga Beith Israel din Braşov

Această denumire este consacrată pentru toate țările unde există organizații sioniste membre ale WZO. Pentru început și-au exprimat intenția de aderare la  ASR  organizațiile MCA condusă de dl Marco Maximilian Katz și ”Asociația pentru lupta împotriva antisemitismului și terorismului” (World Likud),condusă de dr Marian Feller; adâncirea colaborării cu FCER,Bnei Brit,Fundația Lauder,Fundația Caritatea și investigarea existenței unor valori patrimoniale sau alte surse de finanțare pentru a putea dezvolta mișcarea sionistă din România împreună cu voluntariatul care trebuie să constituie cea mai importantă contribuție.Participanții au făcut un valoros schimb de idei, prin care s-a subliniat că Mișcarea Sionistă constituie cea mai amplă punte de legătură între toți evreii de toate orientările ,politice, afinitățile religioase și adeziunile culturale din întreaga lume iar  Israel este centrul spiritual al poporului evreu.

LA MULȚI ANI ISRAEL!!

Cel mai emoționant moment al ”Zilelor de la Brașov” a fost Festivitatea de Yom Haațmaut – Ziua Indepedenței Statului Israel – onorată de participarea E.S. Doamna Tamar Samaș  Ambasadorul Statului Israel în România care a rostit o cuvântare sobră de aniversare a Proclamării Statului Israel. Am avut privilegiul s-o cunosc pe Doamna Ambasador din perioada anilor 1988-1991, în timpul primei misiuni pe care a avut-o în România. A fost Consilier al Ambasadei, în perioada în care postul de Ambasador al Israelului a fost deținut de Zvi Mazel. Au fost vremuri dificile,perioada în care s-a prăbușit dictatura ceaușistă și au început ”chinurile facerii” unei societăți libere într-o Românie confruntată cu grave probleme existențiale. Vă atașez un interviu cu  amintirile Doamnei  Ambasador din acele timpuri și opiniile Domniei sale despre cele de  azi. Interviul a fost realizat de ”Agerpress”https://www.youtube.com/watch?v=lTqSCJHt_ts

Au mai rostit scurte cuvântări de bune urări rabinul Zvika Kfir, subsemnatul în calitate de președinte al ASR și prof. dr. Ioan Abrudan, rectorul Universității Transilvania. Printre participanți dr. Radu Homescu, fost ambasador al României în Israel, Israel Sabag. director al JDC pentru Europa de Est, G. Scripcaru primarul Brașovului, consilierii C.Macedonschi și C. Leonte candidați în ”cursa”,  pentru primărie și un public numeros, generos și entuziast. Un concert de muzică israeliană în interpretarea formațiunilor Bnei Milu, Yahad și Aviv ale Comunității din Brașov și o excepționala prestație a soliștilor Shula Chen și Avi Koren din Israel au încheiat aceste ”Zile sioniste la Brașov” (a mai urmat o distracție cu cântec, grătar și bere, ca în Israel la ”mangal”:)

Și altă dată…o s-o facem și mai lată :):)

Tiberiu Roth, Brașov, 22 Mai 2016