Lanul de porumb

Foșnetul m-a făcut să tresar. De fapt, dacă stau și mă gândesc, aproape că am făcut un mic salt de uimire. Eram pe o stradă din oraș, pe care umblu de obicei cu mașina, și pe care o străbăteam pentru prima dată pe jos. Să dau dintr-o dată cu ochii de un lan de porumb mi s-a părut de necrezut. Frunze lungi, răsucite și uscate printre care se zăreau știuleții cu boabe de un galben aprins. Trecuse sezonul fiertului pentru ei. Și foșnetul aproape metalic pe care nu-l mai auzisem de ani de zile.

Să trăiești înconjurat de zgomot de motor, de claxoane, inspirând gaze de eșapament și praf. Să auzi doar bipăitul telefonului, huruitul calculatorului, țiuitul cuptorului cu microunde și bolborositul ibricului electric.

Să-ți sune tot timpul telefonul, să suni la rândul tău, să primești și să trimiți mesaje, să răspunzi la mail, să te autentifici pe un site de unde să-ți cumperi cărți, rochii sau fier de călcat.

Să semnezi petiții online, să intri pe forumuri, să ai cont pe Facebook și pe Twitter, să fii tot timpul la curent cu alegerile din State și cu mișcările tancurilor lui Putin.

Să mergi la evenimente, conferințe, expoziții și concerte, să faci cumpărături.

Să te programezi la dentist și la hematolog, să-ți schimbi roțile de vară, să dai telefon la instalator.

Să spui, să crezi, să vrei, să faci, să mergi, să plănuiești.

Vâltoare. Iureș. Tăvălug din care visezi neîncetat că scapi.

Pentru că tot ce-ți dorești cu adevărat este să ieși dimineața în picioarele goale pe prispă și să te înfiori în pijamaua subțire de pânză, deși nu-i frig cu adevărat.

doina-lan-de-porumb

Să te uiți la rândunelele înșirate pe sârma care duce curentul până la casa vecinului Maniu. Să simți cum praful fin de pe drum îți intră cu un gâdilat răcoros printre degetele de la picioare.

Să deschizi portița verde a grădinii și să iei o roșie pe care s-o mănânci ca pe un măr. Să rupi o petunie ca să-i sugi codița dulce, deși știi că n-ai voie să jumulești florile.

Și să fugi spre bucătărie, pentru că bunica a auzit că te-ai trezit și te așteaptă cu ochiuri făcute pe gazieră.

Să cureți tufele de cartofi de gândacii de Colorado pe care-i zdrobești fără milă și fără remușcări sub talpa papucilor de pânză.

Să-ți faci tuturugă din frunzele tubulare de ceapă și să cauți în paiele din cuibar, poate găinile au mai făcut vreun ou.

Să stai în liniște și să te minunezi minute în șir de muștele care aleargă pe mușamaua din bucătărie. Și să le dai afară la amiază cu bățul de care bunica a legat mai mult fâșii foșnitoare de plastic, pe care îl agiți deasupra capului sărind bezmetic prin camera în care o să te chinui să dormi vreo oră.

Să străbați într-un suflet lanul de porumb care desparte casa de drum, pentru că vărul tău mai mare te-a speriat amarnic cu fel și fel de povești despre vârcolaci și draci pe care ți se pare că-i auzi hohotind.

Și pe care un alt lan găsit din întâmplare pe o stradă din oraș îi învie brusc și ți-i aduce în minte, odată cu foșnetul frunzelor uscate care-ți spun că niciodată n-o să mai fii la fel fericit.

Doina Gecse-Borgovan

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *