Alegaţiile domnului Finkelstein

Nu sunt un fan al lui Norman Finkelstein. Deci nu am fost bucuros auzind – la un post de televiziune care nu mă poate socoti printre fanii ei – că acest ciudat personaj despre care unii afirmă că ar fi un evreu antisemit alții că ar fi ”doar” anti-sionist,  urmează șă sosească la București ca invitat al unei organizații non-guvernamentale  pentru a ține o conferință în ziua de 25 mai 2018. Între timp vizita a fost contramandată și întâlnirea cu  scriitorul-orator a avut loc prin Internet.  Organizația care l-a invitat. se numește ”Frontline Club”, înființată în 2003 la Londra de către un jurnalist de ”război”  (sau mai exact de ”conflicte armate” ) cu numele de Vaughan Smith. Scopul declarat al acestui Club este să sprijine independența presei și în general exercitarea libertății de exprimare. La Clubul din Londra se află și un restaurant, menit să creeze o ambianță plăcută auditoriului invitat la prelegerile unor ziariști, politicieni sau alte persoane publice cu idei mai ales non-conformiste . Fondatorul acestui ”forum” al ideilor opuse celor de regulă, consacrate, a fost participant ca jurnalist de investigații și de front la Revoluția Română din decembrie 1989. Așa că nu e de mirare că mânat probabil de nostalgii întârziate, a inspirat – după 25 de ani de la evenimentele care se poate presupune că ”l-au marcat” – deschiderea unui ”Frontline Club” cam cu același profil ca cel din Londra (dar fără restaurant:). Asociația ”Frontline Club” de la București nu prea are spații de întâlnire astfel că a fost nevoită să apeleze la ospitalitatea Centrului Ceh cu care (cel puțin aparent 🙂 nu are nici-o legătură. Dar acest Centru – care evoluează sub egida Ambasadei Cehe, o instituție foarte onorabilă, reprezentanta legală a unui stat explicit prieten cu Statul Israel, unul din foarte puținele state europene care a declarat intenția de a-și muta sediul ambasadei sale din Tel-Aviv la Ierusalim – devine gazda unei prelegeri a controversatului și contestatului Norman Finkelstein. Ciudate și greu de înțeles sunt căile Domnului… Doctor Finkelstein:)

 

Ce fel de doctor este Norman Garry Finkelstein (NFG)?

El se autointitulează ca fiind un ”comunist de modă veche” ! Nu știu dacă undeva în lumea de azi (poate eventual în Coreea de Nord, dar parcă și acolo ”moda” e în schimbare:) această autocaracterizare poate fi un titlu de glorie. Dar pentru că nu toată lumea este familiarizată cu personalitatea domnului Finkelstein, sunt nevoit să fac o succintă prezentare a personajului. Pentru a evita orice fel de confuzie, trebuie să atrag atenția  cititorilor din România că numele foarte des pomenit cu câtva timp în urmă – în conexiune cu fostul prim-ministru și actualul președinte al Senatului domnul Tăriceanu  –  renumitului  consultant  politic american  Arthur Finkelstein (decedat anul trecut) nu are nici o legătură cu  Norman Finkelstein care se consideră tot consultant, dar juridic. Cel mult faptul că amândoi intră în categoria  evreilor celebri. NGF și-a dobândit ”celebritatea” devenind purtătorul de cuvânt al unor curente care sub lozinca fragilă a justiției și legalității alimentează manifestările antisemite, antisioniste și anti-israeliene. Din păcate  acest tip de manifestări  era frecvent chiar fără contribuția lui Finkelstein  –  și altora ca el.

S-a născut la New-York – cel mai mare oraș ”evreiesc” din lume, capitala informală a lumii (până și ”Guvernul Lumii” își are sediul acolo:) – în  1953 (la aproape un deceniu după Holocaust) din părinți originari din Polonia, care au supraviețuit anii și condițiile de groază în Ghetoul din Varșovia. S-au cunoscut în lagăr, au fost eliberați din Auschwitz de trupele sovietice și au ajuns la Linz într-unul din taberele pentru persoanele deplasate, denumirea elegantă pentru refugiații care au scăpat din lagărele morții.

De aici au avut șansa să ajungă  –  printre cei 70 de mii de evrei (norocoși!) supraviețuitori ai Holocaustului care au primit viza de imigrare  –  în Statele Unite. S-au stabilit  în Borough Park, Brooklyn,  un cartier din New York în care din cei o sută de mii de locuitori aproape toți erau evrei cei mai mulți religioși  și vorbeau idiș.Tot în acest mediu și-a început studiile medii și apoi cele universitare, prin anii 70 ai secolului trecut, ani dominați de confruntări politice și militare dintre cele două mari puteri ale lumii Statele Unite și Uniunea Sovietică, între cele două mari ideologii: liberalismul având ca principiu călăuzitor  libertatea individului  versus comunismul  care visa egalitatea socială (cu orice preț:)

Finkelstein era adeptul celei mai rele variante ale comunismului: maoismul. Studiile și afilierea ideologică le-a desăvârșit la Paris la EPHE (acronimul în limba franceză pentru denumirea de Școala Practică de Studii Superioare) Cred că nu este o coincidență că unul din profesorii (care se numesc la ei directori de studii) ai acestei prestigioase instituții este  doamna Esther Benbassa senator francez (născută în Turcia, stabilită în Israel și apoi emigrantă în Franța) care a fost inventatoarea termenului de ”industria Holocaustului”.  Domnul Finkelstein  doar  a diseminat această denigratoare denumire care a avut însă un efect nefast, dând  apă la moara, din ce în ce mai activă, a negaționiștilor.

După studiile de la Paris, NFG și-a făcut masteratul în studii politice la universitatea din Princeton, obținând titlul de doctor cu o teză  având ca temă sionismul. Neobișnuită temă pentru un comunist autodeclarat, pentru care sionismul nu putea fi decât,  eventual, o extravaganță ”naționalistă burgheză”:). Și totuși…sub aparența titlului benign  –  aproape firesc pentru un tânăr evreu specialist în științe social-politice, al cărui părinți originari din Polonia au fost supraviețuitori ai Holocaustului  –  se ascunde doar un comentariu acid și un atac atent și meticulos pregătit, împotriva unei cărți scrise de Joan Peters, intitulată Din vremuri imemoriale. În abordarea acestui delicat subiect a fost încurajat și susținut de noul său mentor  profesorul Noam Chomsky, bine cunoscut pentru vederile lui stânga și anti-sionismul lui consecvent.

Cartea incriminată,  scrisă cu talent și competență de Joan Peters, a apărut în 1984 și a fost un  bestseller tradus în 16 limbi.  Succesul cărții s-a datorat și subiectului său de mare actualitate și interes public, în acea perioadă. Tema cărții  –  distinsă cu numeroase premii prestigioase  –  este explozivă căci dezvăluie dedesubturile mitului potrivit căruia, ”palestinienii” care ar fi trăit din vremuri ”imemoriale” pe acele meleaguri, au fost expulzați și goniți din căminele lor de către evreii care au „năvălit” din Europa. Doamna Peters demonstrează, citând numeroase surse contemporane sau istorice, că cea mai mare parte a populației arabe din Palestina, a imigrat din diferite țări arabe din zonă ,cea mai mare rată de imigrare fiind determinată de progresul accelerat al teritoriului începând cu  sfârșitul secolului XIX odată cu așezările sioniste. Mai subliniază și faptul esențial că o bună parte a evreilor care au imigrat în Palestina, mai cu seamă după proclamarea independenței statului Israel  –  aproape un milion  –  au venit  din țările arabe  expulzați sau siliți de împrejurări. De aici sugestia că de fapt a fost un schimb de populații cum s-a întâmplat și în secolul XX,  în repetate cazuri și în multe locuri, mai ales în urma războaielor și ajustărilor teritoriale care le-au urmat. Este ușor de înțeles că multora nu le-a convenit această opinie care diminuează proporțiile problemei refugiaților palestinieni, ”calul de bătaie” cel mai consistent al propagandei anti-israeliene. Voci stângiste și pro-arabe din mediile universitare americane i-au ținut isonul profesorului Finkelstein, dar se pare că ele nu i-au servit în obținerea unei recunoaşteri profesionale și nu l-au ajutat nici măcar în obținerea unui post de titular la vreo catedră.

Neavând altceva ceva mai bun de făcut, (probabi) și-a petrecut vacanțele (care în lipsa unui angajament ferm erau numeroase) în compania unor familii arabe din Palestina  (aflată sub ocupație israeliană:)) și s-a așternut la scris cărți pentru care se și documenta la fața locului. Fără îndoială NFG este un intelectual rasat un excelent orator (deși vocea nu-l prea ajută 😊) un analist pedant, grijuliu cu exactitatea detaliilor și doar când le pune cap la cap ansamblul devine surprinzător, neaștepta, sau părând mistificat (”hoax” este termenul predilect pe care-l folosește caracterizând scrierile celor cu alte vederi) și  ”nonconformist”. Cărțile pe care le-a scris  –  peste 20 de volume  –   cu vervă și cu un impresionant volum de referiri au câteva subiecte care se perindă ostentativ prin toate volumele cu nobilul scop de a le prezenta publicului în spiritul adevărului și dreptății,  al căror depozitar  se pretinde el și eventual cei care-i împărtășesc opiniile. Am să amintesc trei din  temele preferate în scrierile și discursurile sale frecvente pro-palestiniene și anti-sioniste. Cred că nu e nevoie să subliniez faptul că  cei care au alte opinii și care reprezintă majoritatea oamenilor și instituțiilor refuză în parte sau total tezele propovăduite cu obstinație de NGF. Pentru că nu e vorba doar de o altă părere – ceea ce într-o lume bazată pe principii democratice este firesc și chiar salutar să susții  –  ci de o provocare abilă a unui grup minoritar care fluturând stindardul  dreptății și legalității conspiră și uneltește  tocmai împotriva acestor valori.

 

”Industria” Holocaustului

După ce împlinești vârsta de 80 de ani, îmi spunea sfătos unul din colegii mei mai vârstnici care între timp ne-a părăsit pentru totdeauna, începi să-ți pui în ordine tot felul de lucruri, amintiri care în tumultul vieții cotidiene le-ai pus de o parte, păstrându-le totuși. Și arunci măcar o privire asupra lor. Urmându-i sfatul înțelept am dat peste  o scrisoare , din Satu-Mare, de la unul din frații  mamei mele, datată 19 martie 1944. Nu scria nimic deosebit Doar că ei sunt bine și Marica, verișoara mea de 7 ani e cea mai bună elevă din clasă. Nu știa că în aceeași zi nemții au ocupat Ungaria. Nu știa că în acea zi ne-a scris ultima scrisoare din viața lui.

Evrei din Maramureş în drum spre camera de gazare

Familiile noastre au pierit în Holocaust. Familia mea și a soției mele. Noi, cei puțini din familiile noastre care am rămas în viață, alături de toți evreii din țările Europei care au rămas în viață, trebuie să ne considerăm  și suntem, de fapt, supraviețuitori ai Holocaustului. O parte din supraviețuitorii din Europa  –  din păcate prea puțini la număr  –  au reușit în ciuda nenumăratelor obstacole, fără bani, cu viețile distruse de durerea pierderii celor apropiați, cu sănătatea zdruncinată de lipsurile și chinurile îndurate în deportări și lagăre, să ajungă în Țara Făgăduinţei, dar… ocupată. Tot ce au avut ei și cea mai mare parte a confraților din țările Europei le-a fost luat. Au fost întâi jefuiți de naziști, fasciști, legionari și alte lighioane, apoi de comuniști și la urmă de corupții democrațiilor mimate. Cei care au ajuns sleiți în Palestina aflată sub Mandat Britanic, au început o altă bătălie, pentru pâine și viață. Au reușit să învingă. Cu prețul  vieții lor abia scăpate din ghearele morții bestiale care le-a fost minuțios pregătită de zelul criminalilor și indiferența victimelor următoare.

Un grup de supravieţuitori ai lagărului de la Buchenwald sosiţi la Haifa

Pe cei 650000 de evrei cetățeni de facto ai noului stat Israel îi aștepta primul dintre numeroasele războaie care aveau să urmeze. Aveau o nevoie disperată de bani pentru arme cu care să se apere, pentru unelte cu care să muncească, pentru case în care să   trăiască și pentru memoriale care să le amintească lor și lumii de soarta năprasnică a celor șase milioane de evrei și de cei un milion și jumătate de copii ai lor uciși în Holocaust.

Konrad Adenauer

În septembrie 1951 cancelarul Konrad Adenauer a adresat Parlamentului abia constituit al RFG (Germania de Vest) următorul mesaj :” …crime inimaginabile au fost comise în numele poporului german….Guvernul Federal este pregătit, ca împreună cu reprezentanții evreilor din întreaga lume și a Statului Israel să găsească o soluție pentru despăgubirea materială, ușurând astfel calea pentru împăcarea sufletească cu imensele suferințe ”

Ben Gurion, pe atunci prim ministru al Israelului, a acceptat oferta germană, în pofida protestelor lui Menahem Begin care nu  a vrut să ofere germanilor  nici un fel de șansă a izbăvirii.

Abba Eban semnează contractul cu Claims Conference

La o lună după acest mesaj, la  New-York a luat ființă  o nouă instituție evreiască numită Claims Conference cu misiunea de a colecta și a gestiona, pe baza unor principii riguros stabilite, despăgubirile acordate de Germania și statele ei satelite din cel de al Doilea Război Mondial. În cei peste 60 de ani de activitate rodnică, Claims Conference a colectat și a distribuit 70 de miliarde de dolari pentru ajutorarea supraviețuitorilor Holocaustului și a statului Israel care a fost speranța salvării lor. Nu doar Claims Conference s-a preocupat de păstrarea și cultivarea memoriei celor șase milioane de victime ale Holocaustului (6 milioane de victime nu constituie o cifră statistică, ci simbolul jertfei evreilor europeni) ci și numeroase alte organizații evreiești ca WJC (Congresul Mondial Evreiesc), JDC ( Comitetul de Ajutorare) WZO și Sohnut (Organizația Sionistă și Agenția Evreiască). Printre marile opere care păstrează posterității memoria și avertismentul Holocaustului  pe primul loc se situează monumentalul Yad Vașem din Ierusalim

Norman Finkelstein în cartea lui intitulată provocator și iconoclast Industria Holocaustului – termen devenit predilect pentru antisemiți și negaționiști – susține teze pe care le pretinde consistente cu adevărul. Contestă unicitatea Holocaustului, consideră că mai ales în America i se acordă o importanță exagerată, afirmă că numărul victimelor este mult mai mic decât cel invocat, că  numărul supraviețuitorilor este ”umflat” intenționat, că banii ”extorcați” prin ”șantaj” de la băncile elvețiene  s-au folosit pentru interese străine de despăgubirea victimelor și că, de fapt, întreaga  ”industrie” a Holocaustului servește doar pentru a proteja inviolabilitatea Israelului.  Cred că pentru orice om decent, dar mai ales pentru cei care direct sau indirect au avut de suferit de pe urma Holocaustului, această carte și acest autor constituie o sfidare sfruntată.

Dacă se poate reproşa ceva instituțiilor care s-au implicat în rezolvarea onestă a despăgubirilor pentru averile și proprietățile evreiești, jefuite în țările europene în perioada Războiului Mondial, este eventual doar lipsa lor de exigență ,justificată uneori din rațiuni politice. Din păcate sunt foarte multe restituiri și despăgubiri nerezolvate în multe țări (printre care și România!) de peste 75 de ani. Indiferența, birocrația și denigrarea  și-au dat mâna pentru a consfinți, probabil pentru totdeauna, sinistra jefuire a populației evreiești din Europa, din care două-treimi au pierit în Holocaust.

Gaza

Un subiect fierbinte, de stringentă actualitate și, fără îndoială, de un dramatism acut. În ultimele două săptămâni și-au pierdut viața zeci de oameni, cei mai mulți dintre ei tineri, printre care și un copil de 8 ani. Nu există nimic mai devastator decât uciderea unui copil, fie și din culpă. După  o nouă izbucnire de violență, determinată de lansarea de rachete în spre  mult-încercatul oraș  israelian Sderot, colportorii de vești speră că  luptele de la frontiera dintre Gaza și Israel, nu vor mai escalada, iar locuitorii din Gaza își vor vedea și ei de sărbătoarea de Ramadan. În Ianuarie Norman Finkelstein a scos o nouă carte intitulată Gaza, ancheta unui martiriu. Poate că titlul e chiar îndreptățit. Locuitorii din Fâșia Gaza chiar trăiesc acum un martiriu, dar nu e nevoie doar de anchete ci mai ales de soluții. Dacă există și dacă pot fi realizate. Ceea ce propune domnul Finkelstein şi anume să se ridice imediat blocada care acum se zice că paralizează Gaza, nu e o soluție și nici nu se poate realiza.

După cum ne amintim cu toții Gaza a fost primul teritoriu din care au fost retrase toate forțele  armate israeliene și toate localitățile evreiești au fost desființate, locuitorii deplasați din  așezările lor. Cu alte cuvinte Gaza a devenit primul teritoriu din Palestina, (din Ereț Israel) fără evrei ! A fost un gest curajos, complicat și dificil. Un pas important pentru realizarea unei păci durabile cu arabii, pe care numai un prim-ministru cu forța și prestigiul lui Ariel Șaron o putea împlini. Pe termen lung însă acest curajos pas nu a fost de bun augur… În scurt timp după ”dezangajarea” completă din Gaza, după ce au fost refuzate ofertele israeliene de cooperare și sprijin logistic-financiar pentru dezvoltarea Fâșiei Gaza (locuințe, spitale, zone comerciale ș.a ), Autoritatea Palestiniană (care din 1993, de la acordurile Oslo, a preluat administrarea Fâșiei) a organizat alegeri câştigate de formațiunea politică Hamas. Această organizație – o aripă a Frăției Musulmane din Egipt, clasificată ca o organizație teroristă, a preluat puterea în Gaza expulzând reprezentanții legali ai Autorității Palestiniene (Fatah). Hamas nu recunoaște statul Israel, și nici nu a fost dispus la negocieri de pace cu Israelul. Sprijinit de Iran, a importat arme clandestin, și a ținut sub amenințare permanentă localitățile israeliene din vecinătatea Fâșiei Gaza și regiuni din Sinai aflate sub suveranitatea Egiptului, unde operau bande răzlețe jihadiste. Blocada este instituită atât de Israel, cât și de Egipt și are drept scop declarat prevenirea unor acte de terorism dinspre Gaza și a unor transporturi de armament înspre Gaza. Având în vedere și înăsprirea relațiilor cu Iranul (susținător activ și potent al Hamas)  cu siguranță nu se va ridica blocada, atâta timp cât Hamas nu va renunța explicit la ideologia sa. Pentru a veni în sprijinul populației din Gaza care îndură lipsuri, asuprire și pericole, Hamas trebuie să renunțe la terorism și la refuzul de a face pace cu Israelul. Sau populația trebuie să devină conștientă că nu cu Israel trebuie să lupte, ci cu propriul guvern care, de fapt, a uzurpat puterea.

 

Conflictul  Israel – Palestina

 

O lungă istorie marchează acest conflict,  început cu mult înainte de a exista statul Israel și Autonomia Palestiniană  autointitulată ”Statul Palestina” .Atât de mult și atât de des s-a vorbit și s-a arătat în toate mediile despre acest conflict, de cel puțin 70 de ani încoace, încât dacă nu chiar toată lumea dar mare parte a ei se consideră deja cu expertiză în domeniu. Ce poate aduce nou o carte sau o prelegere  a lui Finkelstein despre acest subiect?

Surprinzător și neconvențial, ca întotdeauna, ne explică dânsul că totuși o soluție mai viabilă pentru rezolvarea acestui conflict acutizat este ”o singură țară pentru două popoare. Aceasta ar fi o opțiune de ”stânga”  care s-ar baza pe viziunea globalistă a unei lumi viitoare, fără națiuni. Greu de crezut că după  ce un sfert de secol toate părțile interesate au recunoscut că nu există altă variantă decât cea cu două state independente care să trăiască alături în pace și prietenie :), acum să abandoneze această  formulă.  Mai că s-ar putea încerca dacă ar putea exista un suport politic adecvat. Dar acest suport politic, în conjunctura actuală, nu are de unde veni, așa că se așteaptă găsirea unui compromis acceptabil.  Deocamdată fictivul stat Palestina nu are alt suport decât voturile din Adunarea Generală ONU care sunt onorante, dar nu determinante. În rest nu are sustenabilitate economică, nu are structuri administrative și politice  de încredere. Acest aspect se complică și prin iminenta schimbare a președintelui Mahmud Abbas  –  căruia i-a expirat de mult mandatul  –  și în locul căruia ar trebui să se găsească un succesor acceptat de forțele divergente interne și de cele și mai divergente externe. Chestiunea reîntoarcerii celor (cică:) șase milioane de refugiați  palestinieni pentru care cei din Fâșia Gaza au demonstrat ”pașnic” (cu sute de morți și răniți!!) este o cerință absurdă, dacă este pusă în această manieră. Dacă cineva ar accepta ca ei (sau o parte din ei) să se întoarcă în Israel atunci ”visul” cu un stat evreu care să conviețuiască alături de un stat arab s-ar transforma într-un coșmar cu două state arabe alături:)  Un alt subiect ”spinos” este retragerea de pe teritoriul unui ipotetic stat Palestina a așezărilor (”coloniilor”) din Yehuda și Șomron cu cei aproape 600.000 de israelieni (inclusiv Ierusalimul de Est).  Ei au creat acolo localități și așezări înfloritoare, au creat – cu ajutorul statului Israel – elemente  de infrastructură modernă, industrii care au creat locuri de muncă și prosperitate inclusiv pentru arabii din zonă. Argumentul lor moral și legal este de nezdruncinat, mai cu seamă că ei sunt gata să accepte statutul de minoritate în granițele negociate are unui viitor stat palestinian. Ar fi un echilibru demografic acceptabil în raport cu  minoritatea arabă consistentă din Israel. Dar oricum acestea sunt deocamdată proiecte ”imaginare”

Realitatea este statul Israel puternic cu capitala la Ierusalim și cu primele trei ambasade mutate acolo, cu armata sa de apărare excelentă și cu examenul de moralitate absolvit chiar dacă ”subiectele” au fost neașteptat de grele. Realitatea este o guvernare israeliană de bună calitate, chiar dacă miniștrii aparțin mai multor partide și chiar dacă prim-ministrul este investigat de o justiție puternică, dreaptă, independentă și incoruptibilă. Realitatea este o dezvoltare economică impresionantă care a dus PIB ul  Israelului (pe cap de locuitor:) în clasa celor ”mari”  și a dus tehnologia, educația, sănătatea și arta la clasa de ”excelență”.

Realitatea este că Israelul are din ce în ce mai mulți prieteni. State mai mari sau mai mici, instituții, organizații și mai ales oameni. Desigur cine are prieteni are și dușmani. Am citit ieri o știre despre un tânăr  din Islanda  care din solidaritate cu victimele de la granița Fâșiei Gaza  a strâns câteva mii de semnături pe o petiție, prin  care  se cere anularea Concertului Eurovision 2019  programat să aibă loc în Israel- câștigătoarea Concursului Eurovision 2018:)

Am cam amestecat  politica și istoria, dar vă cer iertare cu o cugetare, poate adevărată

Istoria este politica de ieri. Politica este istoria de mâine.

Tiberiu Roth, 30 mai 2018

 

7 Comments

  • Peter Dr. Singer commented on June 2, 2018 Reply

    Tibi, este greu sa scrii despre aceasta tema fara emotii care duc la afirmatii emotionale. Este de inteles dar daca vrei sa-l critici pe Finkelstein si asta pe foarte multa dreptate atunci o analiza rece, obiectiva este mult mai eficienta. Acelasi lucru este valabil despre Chomsky, indiferent ce atitudine ai fata de el. Afirmatii denigratoare nu duc nicaieri daca nu sunt sustinute de analize pe date si fapte. O pozitie de “stanga” nu este gresita pentru ca este de stanga ci poate pentru ca porneste de la premize gresite. Dar aceasta necesita dovezi.
    Dar cu antecedentele tale familiare recunosc ca este probabil enorm de greu sa ramai calm pe aceste subiecte.

    • klein ivan commented on June 2, 2018 Reply

      Eu nu am remarcat ” afirmatii emotionale / denigratoare ” . E drept că am simțit ca cititor probabil aceeași furie împotriva lui N.F. ca cea simțită de autor care bănuiesc că s-a mai răcorit puțin după scrierea articolului . Analiza lui T.R. e rece și obiectivă . Ceeace am citit scris de Chomsky referitor la Israel e un dezastru – omul s-a dus odată în Ecuador să ajute un țăran ??!! – ( am o nepoată studentă a petrecut căteva luni în Africa să-i ajute pe unii să învețe L.engleză.)…Unui evreu , gen N.F., care a fost numai turist în Israel , bunul simț ar trebui să-l facă să se abțină de la orice analize care nu i-au fost solicitate de Israel dar care pot fi folosite de antisemiți ( uite ce afirmă evreul ăsta ) . Dar probabil N.F. are numai interese .

  • klein ivan commented on June 2, 2018 Reply

    “Istoria este politica de ieri. Politica este istoria de mâine.”…Cugetare mare .

  • Dan Velea commented on June 1, 2018 Reply

    Din pacate Esther Benbassa este d’un acei evrei care se aliaza in Franta stingii ultrreactionare, cei pe care ii putem numi islamo gauchistes, al carie fond de comert este anti sionismul (nume mult mai onorabil decit anti sémite). Oricum bravo text excelent

  • Andrea Ghiţă commented on May 31, 2018 Reply

    Articolul prezintă o serie de lucruri inteersante. Un astfel de capitol este “industria Holocaustului”. Aş dori să menţionez mai întâi că dacă se poate asocia vreo industrie cu Holocaustul, aceea e industria morţii, exeterminarea la scară şi cu precizie industrială a unor oameni care nu aveau altă vină decât că erau evrei. Pe de altă parte şi eu am auzit de mai multe ori că pe tema Holocaustului se pot obţine finanţări mai uşor decât cu alte teme, că un film sau o carte despre Holocaust are o şansă în plus la premiere, că o mulţime de oameni (cercetători, avocaţi, jurnalişti, etc) fac bani frumoşi, ocupându-se de Holocaust. Pe de o parte nu poţi pretinde ca avocaţii, cercetătorii sau jurnaliştii să lucreze în mod voluntar, full time, pe de alta cred că dacă se face o analiză mai detaliată, se va vedea că sumele “câştigate” pe tema Holocaustului nu sunt diferite de cele obţinute de avocaţii, cercetătorii şi jurnalişti care pledează cauza altor nedreptăţiţi sau studiază alte epoci istorice. Cred că subiectul merită dezbătut pe larg şi în Baabel.

    • Tiberiu Roth commented on May 31, 2018 Reply

      Multumesc Andreea pentru aprecierile încurajatoare care fac parte din neprețuitul efort pe care-l depui voluntar pentru ca Revista Baabel să păstreze un nivel intelectual și o ținută morală remarcate de cititorii noștri. Cât privește comentariul de față,cred că sunt aspecte care nu trebuie asociate.Dacă în procesul de administrare a despăgubirilor și restituirilor s-au produs acte frauduloase sau necinstite ele trebuie judecate și sanctionate ca în orice alt domeniu unde se constată fapte imorale sau penale și cei care le comit trebuie să sufere consecințele. Dar de aici la a eticheta în mod jignitor o importantă și necesară operă de îndreptare măcar parțială a jafului nedrept și inuman la care au fost supuși evreii europeni în perioada Holocaustului – este o cale lungă!!

      • Andrea Ghiţă commented on May 31, 2018 Reply

        Nu am pus nici un moment la îndoială faptul că au fost confiscate, jefuite, sechestrate uriaşe averi evreieşti.
        Acum traduc Enciclopedia Geografică a Holocaustului din Transilvania de Nord. Iată cum a fost spoliată evreimea din Cluj în timpul ghetoizării şi deportării:
        Potrivit relatărilor cotidianului clujean Ellenzék au fost confiscate „oficial” fabrici, ateliere, prăvălii, stocuri de materii prime şi produse din depozite, precum şi bunuri imobiliare evreieşti în valoare de 55 de milioane de pengő; covoare în valoare de 2 milioane de pengő. De la 3400 de evrei clujeni şi din comitatul Cluj au fost luate bunuri în valoare de 94 de milioane de pengő, în timp ce de la Consiliului Evreiesc s-au confiscat 418 mii de pengő bani gheaţă. În 6 iulie autorităţile au început acţiunea de „deschidere a seifurilor evreieşti puse sub sechestru”. În fiecare din cele 116 seifuri au fost găsite şi confiscate bunuri şi valori estimate între 1 şi 10 milioane de florini.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *