Am ascultat discursul rostit de Oratorul în Cămaşă Albă,  în faţa mulţimii adunate în Piaţa Victoriei din capitală. L-am ascultat şi atunci, în direct, şi apoi – pentru a încerca să-l înţeleg – l-am reascultat într-o înregistrare postată pe Internet. Ar fi fost bine să găsesc şi textul scris, ca să-l pot parcurge de mai multe ori, să revin asupra unor pasaje şi să caut logica lor. Voiam să înţeleg sensul celor rostite, timp de mai bine de o jumătate de oră, către mulţimea adusă – cu trenurile şi autobuzele – de pe tot cuprinsul ţării, felicitată de însuşi Oratorul în Cămaşă Albă, pentru curajul ei de a veni la Bucureşti, într-un număr atât de mare.

Din cuvântarea ilustrată, pe ecranul din fundalul scenei, cu imagini desprinse parcă din benzi desenate,  nu am reuşit să reţin logica, ci doar cuvintele  cheie: stat paralel, securişti, stalinişti, delaţiune, interceptări, abuzuri, ba chiar şi tiranie.

Dacă la început acest „stat paralel” era nebulos, după doar zece minute de cuvântare, reprezentanţii săi erau identificaţi cu şefa DNA, jurnaliştii şi magistraţii „acoperiţi”, ba chiar şi preşedintele României care… susţine  şi se sprijină pe „statul paralel”, fără protecţia căruia nu ar fi ajuns în funcţia pe care o deţine. Dacă până acum ascultasem curioasă ce avea a ne mai spune Oratorul în Cămaşă Albă, la această afirmaţie am rămas siderată, ştiind că preşedintele României a fost ales prin vot direct de peste 6 milioane de alegători

Acelaşi număr,  6 milioane, a fost evocat şi în discursul Oratorului în Cămaşă Albă, atunci când a vorbit despre numărul românilor „interceptaţi, ascultaţi şi spionaţi de către statul paralel”. În acest caz m-a nedumerit mai degrabă aritmetica, întrucât făcând un calcul care ia în considerare cei nouă ani şi numărul de mandate, ne dăm seama că, pe de o parte, nu e vorba de cetăţeni distincţi – adică  „2/3 din populaţia ţării, vecinii noştri şi chiar noi înşine” cum s-a arătat  – şi, pe de altă parte,  nici de 6 milioane.

Dar, într-un discurs mobilizator, exagerările îşi pot avea locul. După cum, într-un stat de drept, membru al Uniunii Europene,  orice partid – chiar şi cel aflat la guvernare, având toate pârghiile legislativului şi executivului – are toată libertatea de a organiza mitinguri, pentru a-şi mobiliza alegătorii. În schimb Oratorul în Cămaşă Albă argumenta necesitatea convocării acestui miting, prin faptul că zadarnic le-a spus (reprezentanţilor “statului paralel”, bănuiesc) „să nu mai incite la proteste”… Din câte ştiu, într-un stat în care domnesc drepturile şi libertăţile omului (pentru a căror apărare a fost organizat acest miting), şi protestele societăţii civile au aceeaşi legitimitate ca adunările populare convocate de partide.

Am trecut cu vederea şi exagerările prin care eram informaţi că am depăşit PIB-ul Greciei (precizez că e vorba de PIB pe trimestrul I, al anului 2018 şi că populaţia Greciei este de circa 11 milioane de locuitori) şi le vom depăşi pe cele ale Portugaliei şi Cehiei (ambele ţări au o populaţie semnificativ mai mică decât România)  şi am continuat să ascult (să reascult, pe Internet)  discursul care devenea din ce în ce mai vehement, îndemnând mulţimea, la luptă împotriva “statului paralel” insinuat, cotropitor şi toxic, fără chip, dar totuşi cunoscut, care poate fi peste tot, în orice ungher, dar în curând va fi găsit şi răpus, pentru că ştim cine este şi el ştie că noi ştim cine este.

Derutată de conţinutul discursului, nu am reuşit să-mi imaginez inamicul acestui întreg demers altfel, decât ca Baubau-l cu care mă ameninţa guvernanta din copilărie.

Oratorul în Cămaşă Albă şi-a încheiat discursul apoteotic cu fraze precum „Noi îi ştim foarte bine pe ei! Au distrus destine şi au mâinile murdare…  Ne-am îmbrăcat în alb pentru că albul simbolizează curăţenia…Curăţăm ţara de mizeria împrăştiată de aceşti şobolani” sau „Vom veni din nou, vom veni mai mulţi şi nu vom mai pleca. Pentru că suntem hotărâţi să mergem până la capăt! Vom învinge!”.

Nu am înţeles mare lucru din discursul Oratorului în Cămaşă Albă, dar referirea la şobolani  îmi suna îngrozitor de cunoscută (din ungherele întunecate ale istoriei secolului trecut) şi  mi-am dat seama că Baubau era pe… scenă.

Andrea Ghiţă