Articolul despre soarta soacrei mele, publicat nu demult la Baabel, a fost citit (în traducere engleză) de diferite persoane din Olanda, care au o legătură cu evenimentele pomenite: câteva rude, mai mulți dintre frații de Jong, etc.  Unii dintre ei mi-au scris. Printre ei a fost și o veche prietenă a soacrei mele, pe nume Liesbeth.  Nu numai că i-a plăcut articolul, dar mi-a adăugat o sumedenie de detalii pe care și le amintește din povestirile soacrei mele.  Astfel încât am hotărât să scriu o „urmare”.

După câte își amintește Liesbeth, într-o bună zi proprietarul hotelului Wiggers le-a dat de știre că au început să se facă razii. Soacra mea Ali, sora ei Janni și mama lor au fugit de acasă.  Au plecat cu atâta grabă încât mama, care tocmai gătea, nici nu a apucat să stingă focul de sub mâncare  De fapt nu știau încotro să fugă, nimeni nu se oferise să le adăpostească la nevoie.  Nimeni!  S-au dus la casa celei mai bune prietene a lui Ali și au cerut adăpost.  Familia le-a primit, dar pentru o singură noapte.  Nici măcar un pat nu le-au dat, au petrecut noaptea așezate pe scaun.  Iar a doua zi, încă înainte de răsăritul soarelui, au pornit pe jos, împreună cu mama lor până la Dieren, unde se afla gara cea mai apropiată.  Au bătut la ușa unui prieten pe nume Bacharach, care locuia lângă gară.  În casa lui fetele și-au scos stelele galbene și apoi s-au urcat în tren, dar au fost nevoite să coboare din nou, pentru că nemții au rechiziționat trenul ca să-i transporte pe evreii prinși în razii spre lagărul de tranzit Westerbork.  Prizonierii călătoreau fără niciun fel de bagaje.  Printre ei erau și cunoscuți.  S-au privit, dar nimeni nu a scos un cuvânt.  „Era înfiorător, mă simțeam ca o trădătoare”, povestea Ali.

Fetele au plecat, mama a rămas.  Despărțirea la gară a fost sfâșietoare, nu știau dacă se vor mai revedea; fetele și-au mai revăzut mama o singură dată.

Ali și Janni au plecat întâi la Hengelo, la niște rude, Harry și Nanny Meijers. Harry era era învățător la Hengelo și activa în mișcarea de rezistență.  Ei le-au procurat acte false și le-au găsit adrese „sigure”.  La prima adresă, Ali nu s-a simțit deloc în siguranță, a fugit și s-a întors la Hengelo.  După aceea a ajuns la familia ten Zijthoff.  Tatăl, Gerrit-Jan ten Zijthoff, era inginer la firma de aeronautică Stork din Hengelo.  Era și membru activ în rezistență.  Făcea parte din rețeaua „Fiat Libertas”, condusă de J.C.Wannée.  Principala lor activitate era să-i ascundă pe piloții britanici parașutați în regiunea lor, să le procure acte false și să le găsească o cale de a fugi.  Iată ce am găsit despre el pe internet:

Ten Zijthoff (Mrs. ten Zijthoff, Hengelo) (According to Anouk van Vught-ten Zijthoff, this would be a reference to her grandparents,Gerrit-Jan ten Zijthoff and Antonia ten Zijthoff-Geelen, who hid RAF pilots from 1942-1944 when her grandfather was arrested.  According to Stepping Stones, p. 106, G.J. ten Zijthoff was in touch with H.A. “Fons” Gerard, co-leader of the escape line of Jules Haeck of Hengelo.)..Wannée after the war mentions a Ir. Ten Sijthof (sic, is probably Zijthoff) who could be reached via the Stork factory in Hengelo….. https://wwii-netherlands-escape-lines.com/other-escape-lines/luctor-et-emergofiat-libertas/

În familia ten Zijthoff se afla pe vremea aceea un băiețel pe nume Reg – probabil acolo a învățat Ali să îngrijească copii mici.  Era o zi frumoasă de vară, Ali era în bucătărie și călca.  Deodată s-au năpustit înăuntru câțiva SS-iști.  Ea a apucat să fugă pe ușa din dos, dar tatăl familiei a fost arestat.  A trecut prin mai multe închisori în Olanda, până ce în octombrie 1944 a fost deportat la Neuengamme, lângă Hamburg, unde a fost omorât.  Avea doar 44 de ani.  Ali s-a refugiat la rudele ei, apoi a ajuns la familia de Jong.  Iar Reg, rămas orfan de tată, a fost crescut de mama lui.

Legătura cu familia ten Zijthoff nu a fost atât de strânsă ca cea cu familia de Jong, dar totuși ea s-a păstrat. Nu cred că mama lui Reg o acuza pe Ali pentru moartea soțului ei.  E adevărat că el a plătit cu viața, dar nu neapărat pentru că adăpostise o evreică – dacă ar fi fost așa ar fi fost arestată toată familia – ci pentru că era acuzat de activități subversive.  Îmi amintesc că atunci când soacra mea a împlinit 85 de ani și a făcut o petrecere, printre invitați a fost și Reg ten Zijthoff.

Reg ten Zijthoff

El i-a adus în dar o fotografie făcută în grădina lor, în aceeași vară: Ali, îmbrăcată în șorț, se odihnește în grădină și bea ceai…

Ali bea ceai

Janni a trecut și ea prin mai multe adrese.  A fost întâi la Meppel, ajungând apoi la niște țărani, Jan Toering și familia lui, din satul Echtenerbrug, nu departe de Lemmer, unde se afla Ali la familia de Jong.  La Lemmer se afla un tânăr pe nume Wim, conducător al unui grup de luptători ai rezistenței.  Ei au adus mai mulți evrei din Meppel și i-au adăpostit prin satele învecinate.  Așa se face că Wim știa că Janni se află în apropiere.  Wim era îndrăgostit de Ali.  Într-o zi el a dus-o cu bicicleta în satul vecin ca să-și vadă sora.  Când fetele s-au revăzut, amândouă știau deja că mama lor nu mai era în viață.

Ali şi sora ei, Janni, în 2010

Wim a fost capturat de nemți și a fost omorât împreună cu încă nouă activiști în curtea unei ferme, după care nemții au dat foc fermei.  Avea doar 22 de ani.  Era originar din Meppel și în zilele noastre o stradă din Meppel îi poartă numele.  Înainte de moarte el a scris o scrisoare părinților săi, în care spunea că o iubește pe Ali și îi roagă să aibă grijă de ea când el nu va mai fi.  După război Ali i-a vizitat pe părinții lui și așa a aflat de existența scrisorii.

Din toate aceste lucruri eu știam foarte puțin.  Ea stătea în Olanda, noi în Israel.  Ne vedeam cam o săptămână pe an și mai era și o oarecare barieră de limbă: ea vorbea cu mine în olandeză, eu îi răspundeam în engleză, ne înțelegeam, dar atmosfera nu era tocmai potrivită pentru confidențe.  Un lucru îmi amintesc: într-o vară ne-a luat să vedem orășelul ei natal, Doesburg, un orășel de modă veche, liniștit, extrem de simpatic. https://geldersestreken.nl/wp-content/uploads/2018/02/Hanzestad-Doesburg-2.jpg  Ne-a dus să vedem și casa părintească.  Măcelăria de odinioară adăpostește în zilele noastre atelierul unui bijutier.  Cred că soacra mea mergea mai des pe acolo, pentru că noii locatari o cunoșteau și ne-au lăsat să intrăm.  În zilele noastre numele părinților ei, uciși în timpul Holocaustului, sunt comemorate de două plăcuțe de alamă puse printre pietrele de pavaj din fața intrării.

Stolpersteine – pietre de împiedicare pentru a-ţi aduce aminte

Hava Oren