Un veac de la adoptarea Legii de încetăţenire a evreilor din România *

A treia lege de încetățenire a evreilor din România a fost adoptată în mai 1919. De ce a treia? Pentru că primele două puneau condiții aproape nerealizabile, motiv pentru care Uniunea Evreilor Pământeni le-a respins.

Principiile de bază ale primei legi au fost incluse în Tratatul de pace de la București, semnat de România în mai 1918, cu Germania, Austria, Ungaria, Bulgaria și Turcia. Articolele 27 și 28 ale capitolului VII al Tratatului se refereau la egalitatea confesiunilor religioase din România. Cultele minoritare deveneau egale cu cultul ortodox. „Conform articolului 28, deosebirea de confesiune religioasă nu poate exercita în România nicio influență asupra stării civile și în special asupra drepturilor politice și civile. Principiul exprimat va fi pus în aplicare și în ce privește naturalizarea locuitorilor români nesupuși unei supușenii străine, inclusiv a evreilor socotiți aici până în prezent străini. În acest scop se va decreta în România, până la ratificarea Tratatului de Pace, o lege potrivit căreia în toate cazurile toți cei care nu au supușenie străină și care au participat la război, fie în serviciul armat, fie în serviciul auxiliar sau cei care s-au născut în această țară și care sunt stabiliți aici și cei care sunt născuți din părinți care s-au născut și ei aici, vor fi rânduiți fără alte formalități printre cetățenii români, bucurându-se de toate drepturile și putându-se înscrie ca atare la Tribunal. Obținerea calității de cetățean român se va extinde și la soții legitimi, la văduve și la copiii minori ai acestor persoane.” Întrucât România era singura țară din Europa unde evreii nu au fost încetățeniți, se pare că articolele 27 și 28 au fost incluse în Tratat la presiunea delegației germane ca rezultat al intervenției liderilor comunității evreiești din Germania.

Conform acestor prevederi, în 19 iulie 1918 a fost elaborată prima lege de naturalizare a evreilor, Legea Marghiloman-Arion, intitulată ,,Lege pentru împământenirea străinilor născuți în țară.” Precum se vede, cuvântul „evreu” nici măcar nu figura în titlu. Adoptarea ei a suscitat dezbateri aprinse în ședința Adunării Deputaților din 17-18 iulie 1918.

Printre principalii oponenți era A.C.Cuza, autorul broșurii ,,Jidanii în război”. Cuza s-a numărat printre principalii calomniatori ai evreilor; nu numai că a negat participarea lor la război dar i-a acuzat de trădare, dezertare, spionaj ș.a.

Wilhelm Filderman (1882, Bucureşti -1963, Paris ), preşedintele Uniunii Evreilor Români

 

Împotriva lui și a altor denigratori Uniunea Evreilor Pământeni a publicat în 1923 broșura intitulată ,,Ostași evrei” și apoi cartea lui Filderman ,,Adevărul asupra problemei evreiești din România în lumina textelor religioase și a statisticii”. Pe baza datelor oficiale se demonstrează că din cei 230.000 de evrei, câți au fost atunci în Vechiul Regat, 23.000 au luat parte la Marele Război al poporului român din care peste 800 au căzut în luptă și peste 800 au fost decorați. Eroismul evreiesc a fost recunoscut de diferiți comandanți ai armatei și chiar de regele Ferdinand. Evreii și-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealurilor românești în condițiile în care nu erau cetățeni și erau victime ale diferitelor măsuri antisemite. Dar aspectul cel mai grav era că legea nu era aplicabilă. Uniunea Evreilor Pământeni a respins-o și a desfășurat o muncă de lămurire printre evrei ca să nu dea curs demersurilor pentru obținerea naturalizării. Care au fost obiecțiile? Legea a fost restrictivă, s-a referit doar la câteva categorii de evrei, UEP a militat pentru naturalizarea în masă a tuturor evreilor. Trebuiau depuse nenumărate acte, din care multe erau greu de procurat; după depunerea lor trebuia obținut un certificat din partea Ministerului de Justiție, apoi trebuia așteptată decizia unei comisii special constituite și în cele din urmă s-a obținut actul de naturalizare – sau nu. „Irealizabilă, inoperantă, legea era un monument de confuzie și enervare”. UEP a hotărât că nu poate colabora pentru aplicarea unei astfel de legi. Pentru justificarea deciziei luate, UEP a explicat populației că „legea nu este lege și nu urmărește altceva decât împiedecarea evreilor de la obținerea drepturilor civile”. Revendicarea Uniunii a fost o lege de împământenire care să privească toți evreii și să presupună o procedură simplificată. Până la urmă legea nu a fost aplicată.

În 6 noiembrie 1918 guvernul Marghiloman a demisionat, iar noul guvern prezidat de generalul Constantin Coandă a anulat toate actele emanate de fostul guvern. În 12 decembrie 1918 s-a instalat guvernul Brătianu. Au început tratativele pentru adoptarea unei noi legi de împământenire. Reprezentanții UEP au subliniat faptul că evreii din Vechiul Regat au fost ultimii care să fie integrați în comunitatea națională a țării unde trăiau; ei au considerat că o simplă declarație de intenție trebuia să fie suficientă. Nu era o chestiune de împământenire individuală, ci de emancipare. Dar nu s-a ținut cont de revendicarea evreilor. În unele privințe noua lege promulgată de Brătianu la începutul anului 1919 era chiar mai rea decât legea Marghiloman. Ca atare Uniunea a respins-o și pe aceasta. Dar în cele din urmă, sub presiunea țărilor occidentale, Brătianu s-a lăsat convins să modifice legea. La 22 mai 1919 a fost promulgată cea de a treia lege, a cărei orientare generală a corespuns opțiunilor conducerii UER, deși nu era emancipare colectivă, ci naturalizare individuală.

Elita politică și cultural-artistică românească a salutat legea, chiar dacă nu era după modelul emancipării înfăptuite în celelalte țări europene. Totuși majoritatea evreilor au devenit cetățeni români, fapt care nu era doar în interesul evreilor, ci și o dovadă a aderării României la civilizația europeană.

Numai naționaliștii xenofobi nu au putut înțelege acest adevăr. Constituția din 1923, în articolul 133, a ratificat toate legile de naturalizare a evreilor. A fost prima Constituție care a garantat drepturi egale, politice și civile pentru evrei. Printre cei care au contestat acest act de civilizație a statului român a fost în primul rând mișcarea legionară.

Lya Benjamin

(*) NOTA REDACŢIEI: Publicăm acest articol pentru a arăta şi o altă viziune asupra încetăţenirii evreilor decât cea prezentată în articolul publicat în nr. 17/2018 al publicaţiei Certitudinea (aflată sub egida UZPR) cu titlul “JIDANII ÎN RĂZBOI un document fundamental pentru întelegerea istoriei interbelice a României”.

8 Comments

  • Dorian Barladeanu commented on January 22, 2019 Reply

    Evreii din Tarile Romane au fost tot timpul un motor de progres social si economic. Societatile revolutionarilor de la 1848 au fost finantate de bancheri evrei. Pictorul C.D Rosenthal a fost singurul care a platit cu viata pentru activitatea sa revolutionara si artistica in slujba romanilor. Dovezile de atasament fata de Romania ajungeau pina la emigrantii evrei din America. Raspunsul a fost o ura si o suspiciune mai ales din partea elitei politice si culturale romanesti care azi mi se par inexplicabile.

  • Theo commented on January 20, 2019 Reply

    Din pacate desi subiectul articolului este legea 2085 din 22 mai 1919, nu o citati si nici nu o analizati in detaliu, singura apreciere pe care o faceti este ca este mai buna decat cele anterioare si ca nu era emancipare colectivă, ci naturalizare individuală.

    Am cautat textul D.L. 2085 care se pare ca a fost pubicat in MO in 28 mai 1919 dar nu l-am gasit online, poate ar fi bine sa-l adaugati (chiar si intr-un comentariu) ca sa fie accesbili si sa poata fi analizat in detaliu.

    Mai mult, fiindca comparatia cu variantele din 1918 si ian. 1919 ale legii este destul de vaga, poate ati putea publica integral si cele doua versiuni anterioare ca si referinta.

    Multumesc

    • Lya Benjamin commented on January 20, 2019 Reply

      DOMNULE TEO
      Mă bucur că vă interesează problematica abordată de mine .Eu nu mi-am propus o analiză ci doar o trecere în revistă a legilor pentru a demonstra cât de greu s-a decis guvernul român să acorde cetățenia evreilor și spiritul de rezistență al evreilor, hotărârea lor de a lupta pentru dreptate și în interesul românilor, care au uitat de Proclamația de la Islaz din timpul Revoluției din 1848 care la art.21 declara ,, drepturi politice pentru toți locuitorii țării fără deosebire de rasă și credință,,.Legile din 1918 și chiar și legea din 1919 acordau încetățenire individuală primele două pretinzând acte dovezi foarte greu de procurat ,legea din 1919 după cum aprecia Filderman ,, corespundea opțiunii mele,, deși nici ea nu stipula emanciparea colectivă , dar procedura era mult mai simplă, era suficientă o declarație că: se născuse în România sau nu era aservit unei puteri străine,sau îndeplinea serviciul militar sau fusese în război,sau era urmaș.Pe baza acestei declarații obținea pe loc certificatul de naționalitate din partea unei instanțe de judecată.

  • Veronica commented on January 17, 2019 Reply

    Imi pare foarte rau, dar comentariul meu era un REPLY, la comentariul dlui GBM, si nu un comentariu la articolul dnei Benjamin.
    Rog f. mult pe redactorii Revistei sa mute comentariul la locul la care am intentionat sa-l scriu.
    Va multumesc, Veronica

    • Andrea Ghiţă commented on January 17, 2019 Reply

      Asta e imposibil. Vă rog să rescrieţi Dvs. Reply-ul acolo unde doriţi să apară.

  • Veronica Rozenberg commented on January 17, 2019 Reply

    Nu ma pot abtine….

    Cum daca nu va puteti impaca si traiti din anul 1972 in statul liber si democratic al Israelului, cu care Romania are relatii atat de bune, nu ati facut NIMIC, nu ati protestat, si nu ati incercat sa determinati politicienii Romaniei sa dea macar o declaratie de regret pentru ceea ce s-a intamplat atunci?

    Situatiile in care NU SE POATE FACE NIMIC, adica in cuvinte mai simple Oamenii nu se pot impotrivi situatiilor in care soarta, viata, intamplarea, destinul, you name it i-a adus, sunt departe de a constitui O MULTIME VIDA.
    Si desigur ca nu spun asta pentru ca as fi o persoana religioasa, caci nu sunt.

    ps. Comentariul este apropos de cele scrise de dvs in numarul trecut si de asa zisa explicatie pe care ati adaugat-o in numarul acesta.
    Cred ca explicatia pe care as fi asteptat-o, daca tot ati dat o explicatie, era sa spuneti doar atat:

    “Imi pare rau ca am folosit titlul pe care l-am folosit pentru cele scrise in articolul…..”

    Cu bine, V

  • Radu Stern commented on January 17, 2019 Reply

    Problema era sensibil agravata de soarta celor peste 400000 de evrei transilvaneni, emancipati in imperiul KUK din 1867 si care in Romania Mare ar fi devenit apatrizi. Un rol esential l-a jucat presedintele SUS Woodrow Wkilson, care a conditionat recunoasterea Romaniei Mari de impamintenirea evreilor.
    Presiunea occidentala a fost determinanta. Emanciparea evreior a fost consfintita in Constitutia din 1923. Din pacate, doar cinsprezece ani dupa aceea, in 1938, o legislatie antisemita impunea evreilor sa-si recapete cetatenia, cu aceleasi sicane.

  • GBM commented on January 17, 2019 Reply

    Niciodata nu ma voi impaca cu gandul ca pana in 1923 nimeni din ambele mele familii, ale tatii si ale mamei nu au fost cetateni romani!!!!!!
    Uluitor, jignitor si de neuitat.
    GBM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *