O controversă sănătoasă

Deunăzi am avut o discuție pe cale electronică cu o distinsă persoană de a cărei colaborare și ajutor mă bucur deseori, atunci când, împins de la spate de virusul scrisului, pun câte ceva pe hârtie/calculator.

Discuția survenise în urma unui material în care doream să prezint o anumită stare de fapte actuală, dar care începea cu o (prea lungă?) introducere, în aparență fără nicio legătură cu subiectul ales. Reacția distinsei mele interlocutoare nu a întârziat să sosească.

”Domnul meu”, zicea ea (de fapt cuvintele îmi aparțin mie, doar ideea e a persoanei de care scriu), ”cititorul zilelor noastre nu are timp și nici răbdare să parcurgă un sfert de articol ca să ajungă la miezul lui. E nevoie de a-i spune direct și imediat despre ce e vorba, altminteri îl pierzi înainte ca el să ajungă la subiectul articolului”.

Am încercat s-o conving, explicându-i că eu nu sunt jurnalist, că numai jurnalistul e obligat să prezinte faptele aproape goale cu scopul de a-și informa publicul de ultimele noutăți. Eu, îi spuneam, sunt doar medic, în cel mai bun caz un eseist amator și ca eseist am dreptul la divagații.

Să spun drept, în aceste ultime zile de la discuția amintită, m-au cam ros îndoielile. Cine sunt eu , mi-am zis, să creez teorii într-un domeniu care nu-mi aparține mai deloc?! De unde curajul (ca să nu spun impertinența) diletantului de a da lecții cuiva mult mai aproape de domeniu decât mine, ca și cum eu aș fi posesorul adevărului absolut?!

Dar iată cum soarta îți joacă renghiuri la care nu te aștepți.

Faptele sunt următoarele.

Acum câteva zile un cotidian israelian (la care nu mai sunt abonat de mult și pe care nu-l răsfoiesc deloc) publica sub pana unui cunoscut ziarist povestea unei păsări africane, care în urmă cu vreo sută de mii de ani (da, 100.000 ani) zburase spre o insulă din apropierea subcontinentului indian și găsind acolo o viață lipsită de griji, adică fără pericolul unor viețuitoare răpitoare, și-a pierdut capacitatea de a zbura. Viața respectivei păsări și a celor care au urmat după ea s-a sfârșit în momentul când insula respectivă pur și simplu s-a scufundat. Zeci de mii de ani, când datorită unui cutremur subacvatic insula a reapărut la suprafață, acelaș soi de pasăre a făcut același drum spre est, din Africa spre Oceanul Indian, de data aceasta păstrându-și elementul esențial de supraviețuire, și anume zborul și continuând să viețuiască pe acea insulă de odinioară.

Iată deci cum își face datoria un ziarist de profesie: el ajunge la un fapt interesant și-l transmite cititorului fără multe povești adiacente.

Dar povestea mea nu se termină aici, pentru că surpriza a sosit azi, odată cu citirea unui articol semnat de un distins profesor medic israelian, într-un ziar la care sunt abonat. Eminentul medic se bucură în ultimii ani de faimă de politician și….eseist. El posedă o rubrică aproape zilnică și publică un eseu literaro-politic în fiecare vineri, în același cotidian.

Și iată cum continuă povestea mea. În ziarul de azi (13 mai 2019) medicul eseist ”de ocazie” redă povestea păsării cu pricina, pe aproximativ o treime din articol, și asta pentru ca să susțină teza veșniciei poporului evreu, care și-a pierdut de câteva ori țara, pentru a se reîntoarce la ea, de data aceasta pentru a rămâne.

Mi se va spune că dacă doi indivizi comit aceeași greșeală, asta nu înseamnă că au dreptate. Dar mie mi se pare că ideea divagării nu e complet lipsită de logică și că nu întotdeauna cititorul ”de rând” sare peste paragrafe pentru a trece direct la ideea de bază.

Ba pe din contră, mi-am zis. În timp ce citeam primele paragrafe ale articolului amintit eu, cititorul de rând, am fost cucerit de o serioasă curiozitate: ”oare ce vrea tipul să spună, ce legătură are povestea păsării de acum zeci de mii de ani cu ceea ce se întâmplă azi și aici?”

Cred că ați ghicit motivul scrierii acestor rânduri.

Ele doresc să vă incite în a scrie și a vă împărtăși opiniile, subiectul fiind locul divagației în eseul literar.

Gabriel Ben Meron

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

10 Comments

  • Eva Grosz commented on June 2, 2019 Reply

    “Zeci de mii de ani, când datorită unui cutremur subacvatic insula a reapărut la suprafață, acelaș soi de pasăre a făcut același drum spre est, din Africa spre Oceanul Indian, de data aceasta păstrându-și elementul esențial de supraviețuire, și anume zborul și continuând să viețuiască pe acea insulă de odinioară. “…Să fim optimiști.

  • Tiberiu Georgescu commented on June 1, 2019 Reply

    Am adorat intotdeauna duelul intre mințile sprințare;continuați dragilor continuați.

    • GBM commented on June 2, 2019 Reply

      Asa vom face….
      Multumesc
      GBM

  • Ivan Sipos commented on May 30, 2019 Reply

    Azi introducerea, contzinutul si concluziile in multiplele si variantele fatete ale mass mediei sunt inlocuite cu latraturi scurte max 30 secunde, spalare de creiere. Presa e corporatizata si scrie precum e convenabil. Highly likely devin dovezi. Faptul ca o majoritate accepta aceasta stare de fapt nu inseamna ca are deptate sau ca e bine. Sa nu uitam ca majoritatea l-a adus pe Hitler in fruntea Germaniei. Trebuie continui sa ne intrebam De Ce?, Unde? Cind? Cum? si raspunsul nu poate fi o latratura scurta dupa schema Gobbelsiana

    • Andrea Ghiţă commented on May 31, 2019 Reply

      Nu cred că e vorba neapărat de un model de propagandă ci şi de faptul că astăzi omul primeşte informaţie din foarte multe surse şi lucrează cu creierul în mult mai multe partiţii (ar spune un informatician). În general cei care spun (scriu) ceva doresc să transmită un mesaj către semenii lor (altfel ar tăcea sau nu ar scrie). Şansa ca acest mesaj să ajungă la destinatar şi să fie receptat, ascultat, citit, este cu atât mai mare cu cât reuşim să atragem mai bine atenţia şi să i-o păstrăm. Altfel publicul eseurilor şi divagaţiilor noastre va fi select, dar foarte redus. Un public de nişă…

  • Tiberiu Ezri commented on May 30, 2019 Reply

    Gabi, tu ne pui ca de obicei pe ganduri in sensul bun al cuvantului (ne dai cate o bomboana anti de-menta). Cu cat trec anii, cu atat mai mult tolerez imaginatia zburdalnica din “Introducere”, chiar daca ea este lunga.
    Ca si o curiozitate, acum cativa ani, vizitand insulele Galapagos, am vazut o asemenea pasare care nu poate sa zboare, cormoranul nezburator – flightless cormorant. Poate si ea spera sa apuce candva o calamitate ca sa reanceapa sa zboare…

    • GBM commented on May 31, 2019 Reply

      Introducerea avea ca “subiect” cum devenim noi emigrantii analfabeti perfecti, nemai stapani nici o limba cum trebuie
      GBM

  • GBM commented on May 30, 2019 Reply

    Ca deobicei in asemenea subiecte, e greu de dovedit cine are dreptate si s-ar putea ca dreptatea sa apartzina celor doua parti….
    Se spune ca ceeace nu se poate defini nu se poate nici dovedi
    GBM

  • Ivan G Klein commented on May 30, 2019 Reply

    Poveste cu tîlc . Poate fi acceptată total sau parțial și interpretată în multe feluri . Bine că ne-a fost adusă la cunoștiință .

  • Andrea Ghiţă commented on May 30, 2019 Reply

    La dilema relatate mai sus, de către un colaborator fidel, aducător de valoare adăugată revistei Baabel – membru în Colegiul de redacţie – nu pot răspunde decât că lungimea unei introduceri depinde de mai mulţi factori. Dacă şi introducerea conţine o poveste captivantă atunci lungimea ei nu dăunează întregului pentru că cititorul e “prins” de introducere, dacă însă introducerea – divagaţia – e mai semnificativă pentru autor decât pentru cititor, atunci autorul riscă să-l piardă pe cititor, înainte de a intra în subiectul propriu-zis. Şi e păcat, în cazul unui autor atât de valoros, precum sus-semnatul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *