Săpunul de glicerină

Imaginea translucidă, chihlimbarie, a săpunului Cristal – al cărui clăbuc trebuia folosit cu economie – reprezenta culmea luxului la sfârşitul deceniului al şaselea, când apa curentă lipsea din casa bunicilor mei (adoptaţi https://acum.tv/articol/10166/ ), iar eu mă îmbăiam într-o covăţică de tablă zincată. Zilnic, bunica Erzsi aducea două găleţi de apă rece de la cişmeaua din curtea casei vecine (a lui tanti Bartalis).

La sfârşit de săptămână mama mă lua acasă la ea (tata era la doctorat, la Moscova) şi mă spăla cu multă energie în baia cu faianţă strălucitoare, cadă încăpătoare şi robinete nichelate în perete, din care ţâşnea apa fierbinte. Duşul îşi revărsa fasciculul puternic care îmi înfiora pielea ca şi când ar fi fost năpădită de furnici. Mama mă săpunea zdravăn, mă spăla pe cap şi mă clătea cu râvnă, fără a da atenţie faptului că apa cu săpun (Cheia) îmi irita ochii, şi îmi spunea: „La bunici nu este nici măcar apă curentă, acolo te speli de mântuială”. De fapt, mama folosea cuvântul maghiar „macskamosdás” (spălat de pisici) iar eu nu prea pricepeam ce nu-i plăcea pentru că, după câte observasem Ţilu-Milu, pisica din casa bunicilor, se spăla de mai multe ori pe zi, cu multă atenţie şi migală.

Oricât de frumoasă ar fi fost baia locuinţei din centru, unde locuiau părinţii mei, mie îmi plăcea mult mai mult să fac baie în căsuţa de la periferie, unde stăteau bunicii. Apa era încălzită pe soba de tuci, în cazanul de fiert rufe, şi apoi turnată în covăţica de tablă zincată. Eu intram cu băgare de seamă în apa aburindă şi îmi întindeam apoi mâinile şi picioarele lăsându-mă mângâiată de valurile stârnite cu palmele. „Ai grijă să nu dai apa peste marginea coveții, că uzi duşumeaua!”, mă apostrofa bunica, după care începea a mă săpuni cu multă grijă şi… economie.

Săpunul „Cristal” era ambalat într-o cutie de carton cu o ferestruică de celofan şi costa 5 lei, un preţ destul de pipărat – dacă-l comparăm cu pâinea de doi lei kilogramul, vândută pe cartelă – mai ales că avea dimensiuni mai mici decât calupurile de săpun standard. Adoram să mă spăl cu el. Momentul magic se petrecea atunci când săpunul de glicerină se subţia şi devenea tot mai transparent.  Îl apropiam de ochii mijiți, pentru a scruta prin el lucrurile dimprejur care deveneau doar contururi miraculoase… dar nu puteam să-l păstrez prea mult în palme ca nu cumva să-l  scap şi să se scufunde în covăţica plină de apă caldă. Pescuirea acestei comori lunecoase era foarte anevoioasă şi periculoasă, întrucât putea aduce după sine dizolvarea completă a calupului valoros. Apa călduţă, parfumul discret şi transparenţa săpunului de glicerină au rămas asociate cu zilele senine ale copilăriei mele când nu numai pâinea, dar şi zahărul şi uleiul se dădeau pe cartelă, când nu cunoşteam încă gustul untului, doar al margarinei, iar la micul dejun mâncam pâine cu marmeladă (din ladă) şi erzaţ cu lapte. Cât era ziua de lungă zburdam desculţă pe străduţele neasfaltate ale periferiei şi seara adormeam împresurată de pârâitul şi ţiuitul vechiului aparat de radio cu ochi magic, la care Bunicul Nándor asculta ştirile  de la Radio Europa Liberă.

După o vreme a dispărut şi săpunul Cristal, ambalat în cutiuţa de carton cu ferestruică de celofan, şi ani de zile ne-am spălat cu săpunurile „netransparente”…la fel ca epoca în care trăiam. În mod interesant, săpunul de glicerină nu a reapărut nici în timpul „dezgheţului” când industria cosmetică autohtonă fabrica săpunuri fine, cu ingrediente de import, şi nici  în sumbrii ani 1980, când aceste produse au dispărut din nou, săpunurile de lux găsindu-se doar pe piaţa neagră.

De o vreme încoace se vând tot  mai multe sortimente de săpun transparent, artizanale şi de import, unele având inscripționat şi cuvântul magic  „glycerine”. Nu mă pot abţine să le cumpăr, să le desfac din ambalajul de celofan şi să mă săpunesc cu plăcerea…cunoscătorului. Apoi, când devin îndeajuns de subţiri, le ridic la nivelul ochilor, scrutând prin ocheanul lor translucid copilăria cu contururi chihlimbarii…Şi conchid fără drept de apel: Nici nu se compară cu săpunul de glicerină Cristal!

Andrea Ghiţă

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

5 Comments

  • paula craciun commented on June 2, 2019 Reply

    Draga Andrea, minunat articol care ne deschide cutiutele amintirilor. Cu toate ca am locuit in plin centrul Buc. totusi nu exista apa calda, asa incat tot o copaita (de data asta de lemn) a rezolvat problema.

  • Eva Grosz commented on June 2, 2019 Reply

    Momentele de miracol ale copilăriei. Frumos descris.

  • Tiberiu Georgescu commented on June 1, 2019 Reply

    Induiosătoare relatare;pe temele din aceste rânduri va pot scrie pagini intregi din experiența mea.
    Felicitări dragă doamna Ghita..

  • Mirjam Bercovici commented on June 1, 2019 Reply

    Nu râdeți !! În plin București, în centru unde locuiesc, sunt multe zile în care aș avea nevoie de o covățică cu apă caldă ca să mă spăl. Apa caldă lipsește deseori. N-am mai văzut de mulți ani săpun de glicerină,dar există săpun lichid care se laudă că are glicerină
    Mirjam

  • Sanda Ionescu commented on May 30, 2019 Reply

    Dna Ghita, Multumesc din suflet pentru ca mi-ati retrezit amintirile verilor petrecute la bunica, cu baie la lighean din apa incalzita la cazan, pe aragaz, si fascinatia provocata de sapunul cu glicerina – care s-a dus o data cu copilaria…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *