Alfabetul

Vă veți mira poate de ce am ales un subiect atât de prozaic.  Doar fiecare copil care a terminat clasa întâi știe să recite alfabetul.  Ba îmi amintesc că prin clasa a II-a eu chiar l-am cântat, în versiunea lui Mozart, la corul Școlii de Muzică din Arad.   

Și totuși invenția scrierii a fost un pas uriaș al omenirii pe calea progresului și a civilizației.  Prin ea informația putea fi păstrată nu numai în memorie ci putea fi redată mai mult sau mai puțin fidel la distanțe mari, atât în spațiu cât și în timp.  Prima relatare despre invenția scrisului apare într-un poem sumerian: „Limba mesagerului s-a împleticit și el nu a putut repeta solia.  Atunci regele din Kulaba a făcut o tăbliță de lut și a pus cuvintele pe ea.  Nimeni nu mai pusese vreodată cuvinte pe o tăbliță de lut.”

Scrisul a fost inventat în mod independent de diferite culturi, în perioade și în zone geografice diferite.  Cele mai vechi și mai cunoscute au fost cea sumeriană, cea egipteană, cea chineză, scrierea Maya din America Centrală…  Alte civlizații au preluat ideea scrierii și au adaptat-o limbii lor.  Așa se face că în zilele noastre există o mare diversitate de sisteme de scriere, din care unele ne apar chiar foarte ciudate.  Oare cum poate fi citită scrierea arabă?  Dar cea armeană?  Și ce ne facem cu japoneza, care folosește concomitent mai multe sisteme de scriere?  Totuși japonezii se descurcă…

Răspândirea geografică a sistemelor de scriere în zilele noastre

Toate sistemele de scriere au apărut mai întâi ca „proto-scriere”.  Cele mai vechi sunt crestăturile pe răboj, care se cunosc încă din paleolitic și s-au găsit în Europa, Asia, Africa…  Ele foloseau ca un fel de „aide-memoire”, pentru a ține socoteala turmelor, a unor învoieli sau datorii.  Altă variantă era scrierea pictografică, mai degrabă desen decât scriere propriu-zisă, care reușea să reprezinte numai obiecte concrete. 

Trecerea spre scrierea adevărată s-a făcut odată cu invenția scrierii ideografice.  Treptat desenele au fost simplificate și reprezentarea ideilor abstracte a început să se facă prin combinații de două sau mai multe semne.  De exemplu în scrierea cuneiformă, semnul „gură” + semnul „pâine” dădea ideea abstractă „a mânca”.  Acesta a rămas sistemul folosit până azi în China.  Cu ajutorul lui se pot exprima idei complexe și o societate modernă poate funcționa în mod satisfăcător.  Despre cum funcționează o scriere ideografică am mai scris: https://baabel.ro/2018/12/caligrafie/  Totuși dezavantajul e clar: pentru a fi „alfabetizat”, un om trebuie să cunoască cel puțin 1000 de semne, iar un om cult trebuie să cunoască mult mai multe. 

(Mă veți întreba cum se scrie în limba chineză la calculator, care are numai câteva zeci de taste.  Am întrebat și eu când am fost în China și iată ce mi s-a răspuns.  Se scrie o silabă cu litere latine.  Pentru aceeași silabă există mai multe ideograme, pot fi chiar peste zece.  Ele vor apărea pe ecran, la început cele mai răspândite, apoi cele mai rare, iar omul care scrie alege dintre ele semnul dorit.)

Următoarea treaptă pe calea simplificării a reprezentat-o silabarul.  În loc de zeci de mii de semne folosite în scrierea ideografică, aici numărul lor se reduce la câteva sute. De fapt el depinde de natura limbii.  O limbă care admite mai ales silabe simple (ba-be-bi-bo-bu) poate fi reprezentată prin circa 100-150 de semne.  Dar o limbă care admite silabe complexe, cum ar fi strict sau ștreang va avea nevoie de un număr mult mai mare de semne pentru toate silabele posibile, ceea ce face ca scrisul să fie greu de învățat.  Totuși asemenea sisteme se mai folosesc în zilele noastre, de exemplu hiragana și katakana din limba japoneză.  

Adevăratul salt calitativ în dezvoltarea scrierii a fost crearea primului alfabet din numai 22 de litere, unde spre deosebire de sistemele anterioare unitatea de bază nu este imaginea, ideea sau silaba, ci sunetul.  Iar acesta avut loc „pe la noi”, adică într-un teritoriu cuprins între Fenicia, Canaan, Sinai și Egipt.  S-au găsit mai multe inscripții asemănătoare, datate pe la 1800 – 1500 î.e.n.  Descifrarea lor este deocamdată doar tentativă și teoriile abundă.  Cea mai vestită este inscripția proto-sinaitică, găsită la Serabit el-Khadim, în peninsula Sinai 

La Serabit el-Khadim se aflau principalele mine de cupru ale Egiptului antic.  Locul amintește în mare măsură de Timna, despre care am mai scris. https://baabel.ro/2019/01/minele-de-cupru-de-la-timna/   După o teorie, meșterii din Sinai cunoșteau limba și scrierea egipteană, dar ei înșiși erau de origine semitică și vorbeau limba canaanită veche.  Din mulțimea de hieroglife egiptene au ales 22, care reprezentau obiecte binecunoscute: casă, cap, șarpe…  În limba lor casă se numea bait, deci au folosit semnul pentru b; cap era r, deci au folosit semnul pentru r, șarpe era nahaș, deci au folosit semnul pentru n…  Sună foarte convingător, dar o fi și adevărat?  Altă teorie presupune că scrierea alfabetică ar fi apărut prin simplificarea unei scrieri silabice mai vechi din Fenicia.  Cine știe?  Aici veți găsi corespondențele dintre alfabetul proto-sinaitic și urmașii lui: alfabetul fenician, cel ebraic, grec, latin…    În cele mai multe cazuri legătura dintre ele este evidentă.

https://en.wikipedia.org/wiki/Proto-Sinaitic_script#Synopsis

Totuși între scrierea limbilor semitice (ebraică, feniciană, arabă…) și alfabetul grec sau cel latin există o diferență fundamentală: alfabetele semitice notează numai consoanele.  Acest lucru este dictat de structura limbilor semitice – majoritatea cuvintelor au o rădăcină formată din trei consoane, iar vocalele au un rol secundar și „se înțeleg de la sine”.  (Cu timpul s-a stabilit un mod de a nota și vocalele, prin diacritice, dar cel puțin în ebraică acestea se folosesc rar, mai ales pentru elevii din clasele primare.)  Acest tip de alfabet, numit abjad, după primele patru litere ale alfabetului arab (a,b,j,d), a cunoscut o mare răspândire: în întreaga lume arabă, în Israel și în alte limbi vorbite de evrei (idiș, ladino), în Persia, în Etiopia și Eritrea, și chiar în Asia Centrală – Kazahstan, Tadjikistan și Uzbekistan, supuse pe vremuri Imperiului Persan al lui Darius, de unde a ajuns până în Mongolia.

Alfabetul bazat numai pe consoane nu se potrivea însă structurii limbilor europene.  Grecii au fost primii care au introdus litere separate pentru vocale.  Iar pe baza alfabetului grec s-au format mai târziu cel latin și cel cirilic. 

În zilele noastre cea mai mare parte a lumii „civilizate” folosește alfabetul latin, care în ochii multor oameni este un simbol a progresului.  Au fost cazuri unde în numele progresului s-a trecut intenționat la alfabetul latin, ca de exemplu în România sau în Turcia.  Au fost și propuneri de a scrie limba ebraică cu litere latine, una a fost făcută chiar de fiul lui Eliezer Ben Yehuda, părintele ebraicii moderne.  El a publicat un ziar ebraic scris cu litere latine, (în limba română l-aș translitera Hașavua Hapalestini – Săptămâna în Palestina).

Se spera că în felul acesta limba va fi mai ușor de învățat într-o țară și într-o perioadă în care o mare parte a populației evreiești consta din imigranți europeni.  Dar propunerile nu au fost adoptate pentru că alfabetul latin nu este potrivit pentru structura limbii.  Latinizarea se mai folosește azi numai pentru indicatoare rutiere, nume de străzi, etc., pentru a fi înțelese de străini.  Problema este că lipsesc regulile clare pentru transliterarea cuvintelor ebraice, sau dacă există, ele nu sunt aplicate.  Fiecare face cum îl taie capul și rezultatele sunt uneori surprinzătoare. 

Iată o fotografie pe care am făcut-o recent în aeroportul Ben Gurion.  Plăcintele umplute cu brânză sau cu piure de cartofi, foarte iubite în Israel, se cheamă burekas.  Cuvântul provine din ladino: evreii spanioli care locuiau de generații în Turcia au adoptat cuvântul turcesc börek (plăcintă) și i-au adăugat forma de plural spaniolă.  (După aceeași logică, plăcințele mici se numesc burequitas.)  De aici până la „boraxes” e foarte departe!  Am încercat să-i explic vânzătorului că transliterația lui e greșită, că borax este o substanță chimică, ba chiar una toxică, dar el m-a privit cu o figură idioată, habar nu avea despre ce vorbesc!

De fapt după părerea mea nu există un alfabet mai „primitiv” sau mai „modern”, există doar sisteme de scriere mai mult sau mai puțin bine adaptate limbii respective.  Alfabetul latin a fost conceput pentru limba latină și cu cât este folosit într-o limbă mai diferită de cea latină, cu atât scrierea devine mai greoaie.  Cel mai bun exemplu este engleza: ortografia engleză e un coșmar! 

Nici măcar nu se poate pretinde că scrierea alfabetică ar fi cea mai practică.  Aș vrea să ilustrez această afirmație printr-o poveste.  În 1827 englezul James Evans a fost trimis ca misionar printre indienii din Canada.  A învățat limba Ojibwe și cum aceasta încă nu avea un sistem de scriere, s-a apucat să compună el unul.  Bineînțeles că a încercat să folosească literele latine, dar a eșuat.  Motivul era simplu: în această limbă există cuvinte compuse, care adesea sunt enorm de lungi.  Mai târziu el a propus un silabar, care e mult mai compact.  Propunerea a fost adoptată atât pentru limba Ojibwe, cât și pentru alte limbi indigene.  Sistemul era atât de practic încât până la sfârșitul sec. XIX tribul Cree a ajuns la un procent de alfabetizare printre cele mai înalte din lume.  Iată o inscripție în limba tribului Cree.  (În principiu fiecare semn reprezintă o consoană, iar orientarea lui reprezintă vocala.)  

Intenționam să închei cu câteva cuvinte despre apariția și dezvoltarea scrisului pe teritoriul României, dar subiectul este atât de complex și de interesant, încât am decis să-i închin un articol separat.  Deci… va urma.

Hava Oren

4 Comments

  • Andrea Ghiţă commented on November 1, 2019 Reply

    MI-a plăcut mult articolul. Urmărind în paralel literele diferitelor alfabete realizezi că, în esenţă, oamenii diferitelor popoare sunt foarte asemănători.

  • Tiberiu Georgescu commented on October 31, 2019 Reply

    Felicitari.Nu cunosc o alta istorie a scrisului atat de scurta si documentata.
    Asteptam continuarea .

    Multumesc f. mult.

  • Tiberiu Ezri commented on October 31, 2019 Reply

    Interesant si mi-a placut si clipul copiilor cantand Mozart.
    Si totusi o mare parte din populatia lumii este analfabeta…

  • Eva Grosz commented on October 31, 2019 Reply

    Interesant articol . Celor care au învățat alfabetul latin la școală apoi au trecut la ebraică, nu le-a fost ușor la început să ghicească vocalele. Cu timpul nici nu-ți mai dai seama.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *