Petele din soare se pot vedea de pretutindeni

Totul mi se trage, cu foarte mulți ani în urmă, de la faptul că de-a dreptul întâmplător am dat peste volumul care, curând după apariția sa, a devenit cartea de căpătai a oricărui medic, indiferent de specialitate sau de țara în care își practica meseria.

E vorba de celebrul The House of God, autorul fiind Samuel Shem, pseudonimul lui Joseph Steven Bergman, un medic american, azi în vârstă de 75 ani, profesor la catedra de Umanistică Medicală a Universității New York.

Foarte pe scurt, acțiunea cărții cu pricina se petrece în celebrul spital bostonian Beit Israel (nu întâmplător: traducerea numelui în ebraică e Casa lui Israel!), care nu trebuie confundat cu nu mai puțin celebrul spital newyorkez cu același nume. Eroii sunt medici tineri, entuziaști, care își petrec primii ani în profesie în atmosfera unui spital american afectat de o multitudine de probleme, în primul rând de tendința de dezumanizare a medicinei, ”practicată” în mod special de medicii cu vechime, interesați doar de aspectele pecuniare ale activității lor zilnice și de o viață profesională cât mai calmă.

Cartea este scrisă într-un stil în care se amestecă, cu cel mai bun gust, umorul și sarcasmul. Medicina americană este prezentată așa cum o vedeau acum aproape 50 ani tinerii medici, copleșiți de numărul nesfârșit de ore prestate în spital, de indiferența șefilor și de faptul că erau ținuți departe de o viață familială cât de cât decentă.

Foarte rapid The House of God și-a câștigat un meritat prim loc pe lista obligațiilor beletristice pe care orice medic de pe mamapond trebuie să le îndeplinească înainte de a-și forma o părere proprie despre meseria pe care și-a ales-o.

De-a lungul timpului am avut ocazia să prezint volumul publicului românesc, dar am eșuat în încercarea de a convinge pe cineva de necesitatea traducerii în românește.

Am rămas doar cu superbele amintiri de la citirea cărții, pe care o am și pe calculator și cu dorința a-mi împrospăta, din când în când, memoria celor 13 reguli ilariante privitoare la ”gomers”, cum sunt numiți pacienții în vârstă, atinși de toate bolile cronice din lume, și care refuză să se transfere pe lumea cealaltă. Pentru că gomers (”go away from my emergency room”!!!) never die, acesta e laitmotivul celebrului roman.

De atunci, din anii 70 ai secolului trecut, Shem/Bergman a mai scris câteva cărți de care nu m-am interesat, pur și simplu pentru că am vrut să rămân cu gustul acelui volum de neuitat.

Dar iată că de curând Shem s-a pus din nou pe scris și bazat, probabil baza, pe imensul succes al primului să volum, vândut în milioane de exemplare și tradus în zeci de limbi, care a devenit și un serial de televiziune, a emis o nouă producție beletristică, intitulată ”Man’s 4th best ho$pital” (nu, nu e greșeală de tipar, el folosește semnul dolarului în loc de litera S), punându-i la laolaltă încă o dată pe eroii primului său volum (ca și acolo, mai toți evrei, inclusiv eroul principal, Ray Bash), plasându-i de data aceasta într-un alt spital și descriind lupta acestor medici deja cu experiență împotriva exploatării nemiloase a medicinei publice și private în folosul pecuniar al celor care o profesează.

Acum e momentul să ofer o explicație celor care au avut răbdarea să mă citească până aici. Nici pe departe nu am avut de gând să mă ocup în aceste rânduri de creațiile literare ale lui Samuel Shem. Subiectul pe care doresc să-l ating în cele ce urmează este cu totul altul, dar inspirația mi-a fost oferită de citirea acestui ultim roman al lui Shem.

Sunt aproape sigur că acțiunea cărții e plasată în anii 90 ai secolului trecut, pentru că mai totul se învârte în jurul calculatorului, aflat pe pupitrul fiecărui medic. Pe lângă faptul că el oferă toate datele necesare despre fiecare pacient, permite (de fapt obligă!) ca fiecare act diagnostic sau terapeutic să fie încheiat printr-o notă de plată adresată bolnavului sau companiei de asigurare.

Eram pe la mijlocul volumului și mă delectam cu poveștile de pe fiecare pagină, când deodată direcția acțiunii se modifică în mod brusc și cititorul este rugat să-i însoţească pe eroul principal, soţia şi copilul acestuia în drumul lor spre Florida, unde s-au stabilit, de câţiva ani, părinţii ambilor soţi, aflați la pensie.

Două amănunte, tratate în grabă de autor, de parcă ar fi ceva anodin și plictisitor, mi-au cerut o deviere de la tot ce gândeam.

Iată-le.

Primul: unul din bunici, pe vremea când locuia în nordul Americii, a trebuit să caute un club de golf unde erau primiți și evrei.

Al doilea: celălalt bunic nu și-a putut vedea visul cu ochii. El dorea să studieze medicina, dar nefiind primit datorită ”Jewish quota”, a fost nevoit să devină dentist.

Și unde toate astea? În Germania nazistă? În Europa de Est între cele două războaie mondiale?

Știu, surpriza mea a și produs în rândurile cititorilor un sfios surâs la colțurile buzelor: adică stimatul nostru colaborator nu știa că antisemitismul american, există, persistă, înflorește de-a lungul veacurilor și are cu ce să se mândrească?! Ce e nou în asta?

Nu, domnilor și doamnelor, nu faptele în sine m-au surprins, ci doar modul absolut trecător, ca din întâmplare, cu care celebrul medic scriitor evreu amintește două modeste amănunte având ca subiect antisemitismul american, ca și cum ele fac parte integrantă dintr-o realitate care nu merită a fi discutată, pentru că ea aparține peisajului uman de toate zilele, cu ea ne naștem, cu ea murim.

Cu alte cuvinte, înțeleg eu, evreul american s-a obișnuit de foarte mult timp să trăiască într-un mediu vrăjmaș, obstrucționist, discriminator, jignitor și umilitor. Cum se spunea pe vremuri? Dacă cineva te scuipă în ochi, interpretează gestul ca fiind vorba de picături de ploaie căzute din ceruri.

Și, ca de obicei m-am dus la surse, la niște volume uitate de mult în biblioteca din camera mea de lucru și bineînțeles am apelat și la amicul nostru, Dr. Google.

Deci, pe scurt, faptele.

Antisemitismul american are vârsta țării respective, deci e vechi de când lumea, doar că poartă diverse forme, în funcție de realitatea timpurilor respective.

Dacă mă refer doar la secolul XX, el a preluat binecunoscuta propagandă nazistă (practicată cu mult succes și în alte țări, cum ar fi România anilor 30), care a creat noțiunea de iudeobolșevism.

Iudeobolșevismul a fost precedat de propaganda antievreiască bazată pe concepțiile președintelui Wilson și ale lui Henry Ford, după care evreii au provocat Primul Război Mondial. Depresiunea economică a anilor 1929-1933 a oferit publicului american principalul vinovat și țapul ispășitor: evreul bogat, care dorea să se îmbogățească și mai mult.

Cel de al Doilea Război Mondial și Holocaustul n-au impresionat pe nimeni de dincolo de ocean, americanii nu au făcut nimic pentru a bombarda cuptoarele lagărelor de exterminare, că doar acolo erau uciși aproape numai evrei.

Populația afro-americană, în marea ei parte, a preluat ideologia antisemită pe motiv că printre negustorii de sclavi de prin secolele XVIII și XIX se numărau și (mulți? puțini?) evrei.

Apariția Israelului a permis antisemiților americani să urmeze binecunoscuta ideologie de origine europeană, mascând antisemitismul și oferindu-i o fațetă aparent mult mai ușor de explicat și mai elegantă: anti-israelismul.

Islamul a adus și el o contribuție demnă de luat în considerare, organizațiile musulmane americane participând cu succes la noua campanie antisemită care se desfășoară pe multe din campusurile universitare americane, unde stânga și dreapta fac corp comun împotriva a tot ce e evreiesc și israelian.

Cât despre numerus clausus, istoria prezintă nenumărate date dovedite, cum ar fi așa-numita Jewish quota la Universitatea Harvard în anii 20 ai secolului trecut, sau cota de maximum 10% studenți evrei, respectată într-o mulțime de facultăți de medicină americane până spre sfârșitul anilor 50.

Apropo, numerus clausus a fost practicat timp de zeci de ani în cele mai ”civilizate” țări din lume: Austria, Canada, Ungaria, Olanda, Polonia și bineînțeles România.

Cum stăm azi cu antisemitismul în Statele Unite? Iată o statistică din ultimii ani:

12% din americani se consideră antisemiți (ce-i drept, o ușoară scădere în ultimul timp), dar în această categorie intră 36% din afro-americani, 29% din populația hispanică și doar 9% din populația albă.

Cum trebuie privite aceste date?

Pesimiștii vor susține că în viitor va fi și mai rău. Iar optimiștii vor prezenta aceste date într-o culoare roză: 88% din cetățenii Americii nu sunt antisemiți.

Vreau să rog pe cititor să-mi ierte evidenta doză de frivolitate cu care am tratat doar în câteva fraze acest fenomen care-și continuă aproape neîngrădit prezența și evoluția în țara care pentru mulți reprezintă bastionul democrației și libertății. Altfel cum se pot explica valurile de imigrație evreiască spre Lumea Nouă, un curent care-și are începuturile încă din primii ani de existență a națiunii americane.

Ajunge să amintesc că între anii 1880-1918, mânați de furibundul antisemitism european, de pogromuri și de permanenta campanie antievreiască, mai mult de trei milioane de evrei au ajuns în Statele Unite, cei mai mulți provenind din țările Europei de Est. Ajunși acolo, ca și în Canada, ei s-au adaptat imediat la noua realitate și (cel puțin aceasta e impresia mea) au interpretat antisemitismul înrădăcinat ca pe un rău inevitabil, ceva similar cu procesul de senescență, ireversibil dar necesar, pentru că cine nu moare bătrân, va muri tânăr.

Ei erau urâți și marginalizați, dar cel puțin nu erau omorâți!

Și atunci scuipatul se transformă în picături de ploaie și ploaia e un alt fenomen natural, fără de care nu există viață.

Oare ce aș mai putea adăuga la aceste rânduri, fără a fi acuzat că scriu despre niște lucruri pe care nu le-am trăit și de aceea ar fi mai corect să las subiectul altora, celor care trăiesc acolo, fără a încerca să le explic ”lor” ce văd eu de ”aici”?

Doar un singur amănunt, o foarte scurtă povestioară pe care am trăit-o. Acum vreo 40 ani, în timpul perioadei mele de specializare la Toronto, am întâlnit un distins profesor de medicină, cunoscut de toți în specialitatea sa. Într-una din discuțiile noastre de vineri seara îmi povestea că deși era religios, nu purta kippa. L-am întrebat de ce.

–De zeci de ani m-am obișnuit să nu port kippa, de frica reacției dușmănoase de pe stradă. Și când a devenit normal ca un evreu religios să se întoarcă la kippa, eu mă dezobișnuisem deja s-o port…

– Și când puteai să porți kippa pe stradă fără frică?

– La câțiva ani după apariția statului Israel!

Gabriel Ben Meron

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

9 Comments

  • Tiberiu Georgescu commented on March 22, 2020 Reply

    Este pt. prima oara cand aflu de existenta antisemitismului in St.Unite.Emigrarea in masa a evreilor din Europa catre State-pana la aparitia statului Israel-o consideram un adapost sigur.
    Iata ca nu prea a fost asa.Ce ma uimeste este numarul relativ mare de antisemiti in randul afro-americanilor.
    Domnule doctor va multumesc pt. acest articol; informatile pe care le contine, credeti-ma,m-au pus pe ganduri. .Felicitari. .

    • Ivan G Klein commented on March 23, 2020 Reply

      Domnule T.G. Antisemiți există chiar și în Japonia , țară fără evrei . Cîteva date legate de subiect
      – Imigranții din Germania au fost cei mai numeroși cam pînă la mijlocul sec.XX( poate chiar acum prin urmașii lor ) – Nu e de mirare că erau pe atunci demonstrații în favoarea lui Hitler .
      – După război , căutînd apartament de închiriat în N.Y. , un oarecare Menuhim a fost refuzat cu – nu închiriem pentru evrei – după această experiență s-a decis să-și numească fiul Yehudi ( Menuhim ) , elev celebru al lui George Enescu .
      – Coasta de est a Africii de unde au fost expediate transporturile de sclavi ,era pe atunci sub stăpînire arabă , deci arabii erau cei care le organizau . Imigranții în Statele Unite caută să convertească negrii la religia islamică obiectiv ușor de realizat cu niște familii sărace și debusolate . În ultimii 50 de ani ,procentul de mame singure din comunitatea neagră a crescut constant ajungînd azi la 70% .( se pare că ajutorul guvernamental serios e un stimulent în această direcție ). K.i.

    • GBM commented on March 23, 2020 Reply

      Va multumesc pentru comentariu si-mi pare bine ca ati aflat ceva nou din eseul meu.
      Antisemitismul nu are nevoie de evrei pentru a exista, iar in SUA prezentza evreilor in toate campurile de activitate ofera antisemitzilor o splendida sansa si ocazie de a se manifesta.
      Antiisraelismul e forma cea mai moderna si mai “politically correct” de antisemitism si el predomina in campusurile universitare americane.
      Nu stiu daca s-a tradus in romaneste cartea lui Philip Roth “Plot against America” dar vi-o recomand cu caldura, veti intelege (ca si mine cand am citit-o) o multime de lucruri.
      GBM

  • Tiberiu Ezri commented on March 19, 2020 Reply

    Gabi, ai abordat un subiect complex si fara un epilog. In primul rand mi se pare surprinzator ca amandoi am scris in aceasta editie despre “House of God”!
    Ca unul care am lucrat doi ani ca medic in SUA, nu am simtit antisemitism oficial, dar din cand in cand mai auzeam povestindu-se bancuri despre evrei cu un accent yiddi zemos peiorativ.
    Insa asa cum scrii, America este multicolora si nu uniforma si in plus o mare denigrare ne aduc unii ca talharul Madoff.
    America are multe rele cum ar fi criminalitatea, uzul liber al armelor, capitalismul extrem care depriveaza o parte din populatie de asistenta sociala si medicala si altele.
    Pe de alta parte, America este un miracol, adevarata tara a promisiunilor.

    • GBM commented on March 19, 2020 Reply

      Asa e America, si de aceea multi inchid ochii la ceea ce se intampla, pentru ca in alte partzi e mai rau…..
      SI cu toate astea nu ma pot opri sa ma gandesc la cartea lui Philip Roth, “Plot against America” si asta nu-mi face bine….
      GBM

    • Ivan G Klein commented on March 23, 2020 Reply

      corecție – coasta de VEST

  • Julian Satran commented on March 19, 2020 Reply

    Ceea ce trebuie mentionat este ca in US antisemitismul nu a fost niciodata folosit ca instrument politic. Cat despre cluburi – se spune ca evreilor nu le placeau niciodata clubrile care ii acceptau. Si dicolo de glume multe din companiile americane mari nu angajau evrei (e.g., IBM) si mult dupa cel de al doilea razboi mondial.

  • GBM commented on March 19, 2020 Reply

    “Superb si neasteptat”!!!
    Iata o apologie inedita a antisemitismului universal si a celui american in special, datorita caruia raposatul meu tata nu a putut studia medicina in Romania anilor 20 (secolul trecut).
    Si mai mult, aceasta opinie justifica pe deplin decizia autoritatilor comuniste romanesti de a mari cota din universitati a copiilor de muncitori si tzarani pana la 70% (in anii dupa “contrarevolutia” din Ungaria).
    N-ar importantza daca unul are merite, important din ce etnie sau strat social face parte!! Asta zic si eu democratie in stil “politically incorrect”!
    Actualmente in Israel 47% din farmacisti sunt arabi. Deci trebuie dati afara 27% ca sa ramana 20%, care e procentul de arabi israelieni. Iata o ideie pentru guvernul israelian.
    Cum spunem noi aici? Kol hakavod!!!
    Avem f multa nevoie de sfaturi din astea.
    GBM

  • Ivan G Klein commented on March 19, 2020 Reply

    „Jewish quota” în Statele Unite. Îmi permit să comentez subiectul la general știind că „evil is in details” – deci nu voi argumenta cu cifre căci nu le am. Cred că într-un stat multinațional nu e de acceptat ca o anumită naționalitate să atingă preponderența într-un domeniu, mai ales dacă e o mică minoritate. Minoritatea are tendința, mai mult decît majoritatea, spre o coeziune într-un mediu în care există antisemitism, rasism, exonofobie etc… Pentru a stopa procesul care duce la preponderență e nevoie de quota – cum am afirmat, nu pot da o cifră. În anii din urmă am auzit voci defavorabile proporției mari de studenți asiatici deși aceștia excelează prin seriozitate și implicit prin rezultate bune .Dacă la un anumit nivel , la o companie proprietate a unui chinez avînd o majoritate de angajați chinezi (e un exemplu ), vorbind între ei chineza, un nevorbitor de chineză are probleme serioase – dar la alt nivel, nu trebuie minimalizată tendința agresivă a Chinei de a cîștiga supremația mondială prin orice mijloace (include subversiunea internă) . Desigur, evreii americani nu prezentau acest pericol la începutul secolului trecut – dar o comunitate e mai viabilă dacă e mai diversificată profesional. ( Israel nu putea fi creat, apărat și dezvoltat numai cu doctori, avocați). Pe de altă parte ceea ce se aplică în S.U.A . , promovat de așa*zișii liberali / progresiști democrați, fie că este “affirmative action” sau “diversity” este tot o quotă care avantajează elementele latino, negrii, femei , LGBT chiar cînd aceștia nu au calificarea / calitățile necesare ceeace e foarte dăunător societății. k.i.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *