Amintiri și un pic de Istoria Medicinii

Azi e 2 mai. Poate pentru alții e o zi obișnuită, dar pentru mine este o zi specială. 2 mai 1952 este ziua în care am văzut lumina zilei, acasă la Cluj. Spun ”acasă” pentru că așa este și așa simt. Acolo am plâns pentru prima dată, acolo am râs prima dată, acolo am iubit prima dată, dar și a doua oară și a treia…

După poveștile mamei, travaliul a început dis-de-dimineață, chiar la ora când se schimba garda și tura personalului. Moașa din tura de dimineață tocmai sosise cu plasele pline de cumpărături din piață. Văzând că nașterea mea a pornit, a rugat-o pe maică-mea “să aștepte puțin”. Fiind o persoană ascultătoare, așa a și făcut, iar ca urmare după naștere, nu voiam să respir. Medicul care asista nașterea și care mă ținea cu picioarele în sus ca pe o găină, mi-a tras câteva palme zdravene până ce am binevoit să respir. Aerul Clujului a pătruns cu forța în plămânii mei și pesemne a decis chiar atunci personalitatea mea și, nu în ultimul rând, patriotismul meu local pentru Clujul iubit. După două trei zile am ajuns acasă, în brațele angajatei casnice de atunci, Ilus. Așa a început ”Istoria Medicinii mele”. Am emigrat in Israel după terminarea stagiului de trei ani. Condițiile materiale ne-au permis să călătorim prin întreaga lume, dar cel puțin o dată pe an reveneam la Cluj!

Eram un copil timid și plăpând. În 1959 m-au înscris în clasa I, unde am avut plăcerea de a fi coleg cu buna mea prietenă Andrea-Julika Székely (acum Ghiță). Desigur că a urmat liceul și apoi mult-visata medicină.

1960, Cluj, Şcoala Generală 2, Clasa I B, cea în care am fost colegi.

De mic copil am fost expus atmosferei academice, unde și din robinet curgea istoria medicinii și farmaciei. Nu aveam prea multă mobilă, dar rafturile cu sute și mii de volume se înmulțeau spre disperarea mamei, urcând până în tavan. Majoritatea pereților erau acoperiți cu rafturi de cărți, beletristică, artă și bineînțeles istoria medicinii. Locuind în centrul orașului, multe cunoștințe și colegi ai tatălui meu urcau la noi cu plăcere pentru discuții la o cafea. Printre ei erau mulți medici, scriitori, artiști plastici, profesori universitari din țară și toată Europa.

Alături de părinţii mei în Grădina Botanică din Cluj

Încă din copilărie fratele meu și cu mine eram expuși mereu la discuții academice care depășeau cu mult priceperea noastră. Dar eram acolo. Printre oaspeții des întâlniți era și Prof. Bologa, cel care a fost șef de catedră la Istoria Medicinii înaintea tatălui meu. Nu o dată s-a nimerit să fiu în camera de lucru a tatălui meu în timpul vizitei Prof. Bologa. Atunci el mă întreba ce limbi știu. După ce spuneam că vorbesc și ungurește și românește, el continua liniștit conversația cu tatăl meu în germană sau franceză, ca eu să nu înțeleg, doar erau subiecte pentru “oameni mari”. În copilărie ne-am vizitat tatăl de nenumărate ori la catedra de istoria medicinii din clădirea Institutului Pasteur. Atunci încă nu știam că voi sta ca medicinist pe băncile aceluiași institut. Catedra era situată la ultimul etaj. Îmi aduc aminte și de liftul monumental care nu mai funcționează de peste 60 de ani. În acest institut celebru în lumea clujeană se țineau și sărbătorile pentru copiii personalului, inclusiv Pomul de Iarnă, unde Moșul, jovial, îmbrăcat în roșu tradițional, ne împărțea mici cadouri și sirop de zmeură. De remarcat că Moșul era Prof. Hugo Straus de la Igienă, unul din puținii profesori evrei ai facultății de medicină din Cluj.

Samuel Izsák alături de fiii săi, la Sovata.

Intrând pe coridorul catedrei de istoria medicinii, prima ușă la dreapta era a Prof. Bologa. Era mereu la masa de lucru, cu spatele către fereastră. Îl salutam cu respect și îi spuneam că venisem la tata, iar el ne primea cu plăcere. Este unul din puținii profesori ai facultății de medicină clujeană care a rămas în propria cameră de lucru până în ultima zi a vieții, prin bunăvoința și respectul tatălui meu – la alte catedre noul profesor se grăbea să înlăture vechea conducere.

Prof. Valeriu Bologa
Prof. Samuel Izsák

Anii au trecut, am terminat și eu aceeași facultate… Acum mă aflu în camera mea de lucru din Haifa (Nesher). Este o cameră nu prea mare, cu rafturi de cărți până în tavan ca pe vremuri, la Cluj. Pe birou stă o lampă cu abajur și bineînțeles computerul la care scriu aceste rânduri. Din păcate pe tatăl meu nu am reușit să-l obișnuiesc cu lumea computerelor, el a rămas fidel vechii mașini de scris. De altfel când mă gândesc la el, îl revăd pe canapeaua din camera lui, la mașina de scris, cu cravată (acasă) și cu țigara Carpați în gură.

Trăiesc de aproape 40 de ani la Haifa. Am devenit chirurg ortoped. Mulți ani am fost șeful uneia dintre cele mai mari secții de traumatologie ambulatorie ortopedică din Israel. Acum sunt și eu proaspăt pensionar și împreună cu soția ne trăim liniștiți aceștia ani frumoși.

Computerul ne readuce uneori știri și poze din trecut, care ”el” crede că ne-ar interesa. Așa se face că acum câteva zile mi-a reapărut pe ecran un interviu dat de tatăl meu în 2003 unui reporter de la Centropa, o organizație care adună date și amintiri de la evrei din Europa, pentru ca ele să nu se piardă. Cunoșteam acest interviu, dar l-am recitit cu atenție și am înțeles încă o dată cum a devenit tatăl meu istoric al medicinii.

Samuel Izsák carnet de student la Bologna

Tatăl meu a început medicina în Italia, la Bologna. După doi ani nu a putut continua din cauza numerus clausus introdus de Mussolini. A fost luat la muncă forțată între 1941-1944. După ce s-a întors din lagărul de muncă de lângă Focșani, s-a înscris la facultatea de medicină din Cluj, care era în refugiu la Sibiu. În interviu tatăl meu povestește cum l-a cunoscut pe Prof. Bologa, ascultându-i cursurile. Tema l-a fascinat. Când Bologa l-a întrebat dacă ar vrea să se alăture catedrei de istoria medicinii, tatăl meu nu a știut ce să răspundă. Profesorul i-a propus să se mai gândească și între timp să citească materiale relevante.

În cele din urmă tatăl meu a acceptat oferta, dar a adăugat că exista o mică problemă: este evreu. Profesorul i-a răspuns: “Fiul meu, pe mine nu mă interesează ce origine ai, atât timp cât îți place ce faci, o faci cu respect și corectitudine” Așa s-a înfiripat o colaborare care a durat până la moartea Prof. Bologa. Activitatea lor s-a concretizat în cursuri comune, zeci de articole și cărți scrise în colaborare. Când tatăl meu a fost degradat din postul de șef de lucrări pentru că era evreu, colaborarea a continuat. Pentru una din cărțile scrise împreună au primit amândoi Premiului de Stat, pe atunci cea mai mare distincție științifică a României.

Curios că și eu am păstrat de-a lungul anilor legătura cu fiul profesorului, cel care urma să devină Prof. Sandu Bologa, directorul Institutului Oncologic din Cluj. Mi-am făcut lucrarea de diplomă sub îndrumarea lui în 1978. L-am vizitat și în Canada, la Toronto, unde locuiește până în ziua de azi.

Alături de familia Bologa din Toronto

Recitind interviul și reevocând clipa în care Prof. Valeriu Bologa l-a primit pe tatăl meu ca asistent la istoria medicinii, am înțeles de ce în casa noastră de la Cluj curgea istoria medicinii și din robinet. I-am împărtășit Prof. Bologa impresiile mele prin email, iar răspunsul a fost minunat:

Dragă Andris, îți multumesc mult pentru fragmentul din interviul tatălui tău, pe care ai avut atenția și bunatătea să mi-l trimiți. Așa a fost relația dintre distinsul tău tată si tatăl meu. Între părinții noștri a fost o sinceră prietenie, care s-a născut dintr-o apreciere reciprocă a celor doi oameni de știință. În anii de început a colaborărilor personale în cadrul Insitutului de Istoria Medicinii din Cluj s-a născut o prietenie sinceră care a durat ani și ani și care a fost întru folosul studenților facultății de medicină din Cluj. Institutul de Istoria Medicinii a avut în perioada aceea ușile deschise pentru studenții care nu aveau un loc propice pentru a învața în liniște. Profesorul Izsak și tatăl meu au avut concepția că dascălii trebuie să fie totdeauna în ajutorul studenților, indiferent de poziția lor socială, de naționalitatea și religia lor. În acest sens tatăl meu ne-a educat și pe noi, copiii săi, adică pe sora mea Lucica și pe mine.

Cu alte cuvinte părinții noștri au avut amândoi conceptul că profesorii universitari au o menire educativă care trebuie să contribuie la formarea morală și desăvârșirea sufletească a viitorului medic.

Te asigur, dragă Andris, că păstrez o amintire plăcută a părinților tăi, dorindu-ți ție și celor apropiați ție multă sănătate și zile senine și frumoase pe pământul pe care te afli. Cu drag, Sandu.

Îmi face plăcere să concluzionez că am avut șansa și onoarea să văd la Cluj o lume științifică și academică de mare valoare prin personalități ca tatăl meu și Prof. Valeriu Bologa, valori pe care și eu m-am străduit să le transmit fetelor mele. Ce bine că au mai apucat să joace «moară» cu Bunicul Samu!

Andrei Izsák

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

17 Comments

  • Daniel A. Lowy commented on May 10, 2020 Reply

    Frumoasa si emotionanta rememorare! Tatal meu era in relatii apropiate cu Profesorul Izsák, apela la el de cate ori scria ceva cu o componenta de istora medicinii. Personal ii sunt recunoscator doctorului Izsák pentru observatiile si recomandarile legate de versiunea initiala a monografiei mele despre istoria evreilor clujeni, aparuta in anul 1998. Mi-a transmis materialul, batut la masina, bine-nteles, si l-am inclus complet in editia a doua, revizuita si adugita a cartii, publicata in anul 2005. In aceasta editie a aparut si biografia sa si l-am citat de cinci ori.
    Nu pot trece de un amanunt al articolului. Nici tatal meu nu se folosea de calculator. Desi coresponda electronic, manuscrisele si le batea la masina si cineva din redactie trebuia sa introduca textul in computer. Alaturi de cravata verde, pe care o purta mereu, masina sa de scris este un al doilea obiect de care nu ma pot desparti din motive sentimentale.

  • Andrea Ghiţă commented on May 8, 2020 Reply

    Mă bucur că Andrei Izsák, colegul meu din casele primare şi de gimnaziu, şi-a făcut “debutul” în Baabel. Johanan Vass a publicat în Baabel un articol interesant despre profesorul Sámuel Izsák https://baabel.ro/2015/12/samuel-izsak-100-de-ani-de-la-nastere/. Eu am avut şansa să-l cunosc şi să discut de mai multe ori cu el. Din păcate nu am reuşit să fac un film portret despre această personalitate a Clujului medical, aşa cum îmi propusesem… Sper ca Andrei Izsák să rămână un colaborator permanent al revistei.

  • zador andrei commented on May 8, 2020 Reply

    Un articol f. interesant. Am cunoscut familia Spielmann, doamna era sora (născută Sebestyén) unei foarte bune prietene a mamei mele. Ei nu mai sunt in viata. Au doi fii: Andrei care este medic stomatolog în USA și Spielmann Mihaly, un reputat istoric care a fost mult timp în conducerea faimoasei Biblioteci Teleky TEKA din Tg.Mureș. Are preocupări și privitor la istoria evreimii transilvănene.

  • Dr. Ivan Avraham Schwartz commented on May 8, 2020 Reply

    Articol impresionant,si emotionant pentru orice absolvent a facultatii de medicina si farmacie din Cluj. Eu apartin promotiei 1972, istoria medicinei a fost predata de prof Straus, care l-a urmat pe prof. Izsak la aceasta catedra. Clujul, anii de facultate si toate amintirile din anii traiti acolo inainte de emigrarea in Israel, au ramas vii si in memoria mea. Am incercat sa le exprim intr-un roman autobiografic publicat in limba ebraica. Andrei si familia lui sant prieteni dragi si fiecare intalnire cu ei ne ofera multa placere.

  • Tiberiu Georgescu commented on May 7, 2020 Reply

    Emotionanta povestire. Clujul ramane prin prof. Bologa un centru serios si competent de istorie a medicinii. Nici Bucurestiul nu a ramas mai prejos.Nu-l pot uita pe prof. Iuliu Ghelerter seful catedrei de istorie a medicinii; din Institutul de medicina si farmacie Bucuresti; a condus printre altele si lucrarea mea de diploma la absolvire in 1960; m-am simtit onorat de gestul domniei sale.
    Felicitari autorului si pt. caltatea fotografiilor care insotesc articolul sau..

  • Veronica Rozenberg commented on May 7, 2020 Reply

    Frumoase povestile biografice ale grupului de medici baabelieni, un grup impresionant si apreciabil prin contributiile sale in favoarea jurnalului internetiic.

    E de asemenea iesit din comun, ce multe detalii despre propria nastere imi aminteste/ i s-au povestit, dlui Izsak despre propria nastere

    🙂

    • Izsak martha commented on May 8, 2020 Reply

      In timpul studentiei mele, unchiul meu Samuel Izsak mi-a fost ca un tata.Am invatat multe de la el, mi-a recomandat multe carti,unele le-am citit chiar in camera unde am fost uneori gazduita.Cartile lui si ale distinsului Profesor Bologa , scrise cu dedicatie pentru tata le pastrez si acum.Pe langa multele calitati intelectuale ceea ce m-a fascinat la el a fost cinstea, corectitudinea,calitati pe care din nefericire le intalnesti numai la oamenii “de moda veche”.

  • iuliana socea commented on May 7, 2020 Reply

    Nici eu nu am mai avut ca obiect de studiu istoria medicinii dar despre cei doi profesori am auzit doar cuvinte de laudă de la dascălii mei şi de la colegii mei clujeni ai căror părinţi erau medici. Eu am avut, in schimb, plăcerea şi bucuria să o cunosc pe fiica profesorului Bologa, Lucia , lângă care am funcţionat o vreme ca medic secundar şi de la care m-am ales cu multe lucruri practice legate de meserie dar şi de omenie .
    Aş mai adăuga că este uimitor ce memorie are autorul articolului cu privire la primele momente ale venirii lui pe lume! …Glumesc , desigur!

  • JOHANAN JANOS VASS commented on May 7, 2020 Reply

    PROFESORUL DE ISTORIA MEDICINII DE LA TARGU MURES DE CARE AMINTESTE EVA GROSZ SE NUMESTE PROF. SPIELMAN.

    • Grosz Eva commented on May 7, 2020 Reply

      Exact . Mulțumesc Johanan Vass ! De fapt m-am gândit la numele acesta, apoi am zis că nu poate fi același nume cu Spielmann pianistul polonez deportat. Interesant, am încercat să găsesc în Google numele câtorva profesori la Facultatea de Medicină din Tg. Mureș în anii 60 dar puțini sunt amintiți. De ex. un profesor pe care îl iubeam foarte mult se numea Bukaresti , prof. de biochimie. Dar pe cine am iubit cu adevărat și cine m-a sprijinit în anii studenției a fost Dr. Horváth Eva strălucit medic cardiolog și asistentă universitară. Ea a fost stundentă a facultății din Cluj și în timpul erei naziste a fost ascunsă. Amintirea ei rămâne cu mine cât trăiesc.

      • Grosz Eva commented on May 7, 2020 Reply

        D-ul Johanan Vass, mai știți ceva despre prof. Spielmann?

  • Eva Grosz commented on May 7, 2020 Reply

    În facultatea din Tg.Mureș pe care am urmat-o eu în anii 60 erau mulți profesori și medici evrei. Unul din ei era profesorul de Istorie a medicinii , îmi scapă acum numele .

  • Eva Grosz commented on May 7, 2020 Reply

    Interesant pentru mine în mod deosebit, deoarece și tatăl meu a urmat studiile de medicină în Italia în trei orașe Bologna, Pisa și la sfârșit în Roma unde a primit diploma în 1933. Asta din cauză că în Romania era Numerus Clausus. Probabil mai târziu și Mussolini a introdus această lege, când tată Dvs. a fost student. Tatăl meu a lucrat ca medic la Făget cu steaua lui Magen David pe ușa cabinetului . Mai târziu a fost trimis în Transnistria pentru un scurt timp. În urmă cu ani de zile am făcut o călătorie pe urma facultăților de medicină din Roma și Bologna . Erau aceleași clădiri vechi cu aule universitare impresionante. Pozele vechi făcute de tatăl meu la sfârșitul anilor 20- începutul anilor 30, coincideau cu cele făcute de mine. Este foarte dureros faptul că, clădirile rămân ,dar oamenii se duc.

    • Andrea Ghiţă commented on May 7, 2020 Reply

      Ar fi excelent un articol pe această temă!

      • Eva Grosz commented on May 7, 2020 Reply

        Mulțumesc.Se poate încerca. Trebuie strânse pozele și depășite anumite obstacole sufletești.

  • JOHANAN JANOS VASS commented on May 7, 2020 Reply

    PROF. IZSAK MI-A FOST MAESTRU SI M A INTRODUS IN TAINELE ISTORIEI MEDICINII. A FOST UN SPECIALIST IN MATERIE PENTRU CARE FIECARE DATA ISTORICA ERA IMPORTANTA SI TREBUIA DEZVOLTATA. II SINT RECUNOSCATOR PENTRU TOT CE M-A INVATAT
    CIT DESPRE PRO. BOLOGA A FOST PRIETEN CU PARINTELE MEU SI VENEA DES IN CASA NOASTRA. A FOST UN MARE SAVANT UN FILOSEMIT CARE VORBEA CU FIECARE PE LIMBA MATERNA.
    FRATII IZSAK GYURI SI ANDRIS AMBII MEDICI SINT PRIETENII MEI AZI IN ISRAEL

  • Tiberiu Ezri commented on May 7, 2020 Reply

    Un articol emotionant! Eu am terminat medicina in 1976 la Timisoara, dar din pacate nu am invatat istoria medicinii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *