Bucurii și necazuri în Israel de Anul Nou Iudaic

În această săptămână în lumea evreiască și în primul rând în Israel se sărbătorește Roș Hașana – Anul Nou. O sărbătoare veselă, cu mese la care-ți inviți familia și prietenii și consumi mere și miere pentru ca întreg anul să fie dulce, să scapi de necazuri. Din păcate, în acest an lucrurile stau altfel. Aproape nicăieri evreii nu pot să se adune în sinagogi și să se roage, sau dacă da, într-un număr mic, iar după slujbă nu pot să-și strângă mâinile, să se îmbrățișeze când îşi urează reciproc Hag Sameach (Sărbători fericite!).

Coronavirusul a pus capăt apropierii, manifestărilor de prietenie, de dragoste, rămân doar cuvintele rostite de la distanță. Cea mai grea situație este în Israel, unde un alt val de îmbolnăviri a obligat guvernul să decreteze din nou starea de urgență, de fapt este singurul stat care a procedat astfel și, probabil, tocmai din cauza sărbătorilor, căci acum toamna urmează un șir întreg, în care sinagogile se umplu de enoriași și se duc la templu până și cei care de obicei nu-l frecventează. Autoritățile israeliene au vrut să evite o răspândire mai mare a epidemiei prin aceste contacte. De aceea, pentru israelieni nu mai este vorba de veselie, ci de îngrijorare, de necazuri. (Nu am să detaliez situația, avem printre noi, baabelienii, foarte mulți trăitori în Israel, ei știu și simt cel mai bine ce se întâmplă acolo și-și pot formula gândurile mai bine decât noi, cei din afară).

Totuși, de Anul Nou Israelul a căpătat și un cadou frumos, care ar putea să-i bucure atât pe cei ce trăiesc acolo, cât și pe majoritatea evreilor care urmăresc cu atenție evenimentele din jurul țării și se preocupă de securitatea ei. După decenii de izolare și de ostilitate a lumii arabe, se pare că lucrurile se schimbă. Un dușman comun, belicos și periculos, care vrea să domine regiunea, a dus la spargerea unității arabe, a demonstrat acestei lumi că nu Israelul este principala amenințare, că nu problema palestiniană trebuie să determine acțiunile lor comune, ci un alt stat musulman – Iranul, care vrea să posede arma nucleară. Această temere a fost platforma de la care a pornit schimbarea. O țară atât de puternică din punct de vedere militar ca Israelul este binevenită ca aliat în fața dușmanului comun. Și mai sunt și multe alte avantaje, iar bunăvoința Statelor Unite și ofertele americane nu sunt nici ele de neglijat. Astfel s-a ajuns ca în decurs de numai o lună două state arabe din Golf – Emiratele Arabe Unite și Bahrainul – să declare că vor stabili relații diplomatice cu Israelul, cu care vor colabora într-o serie de domenii. În consecință, în cadrul ceremoniilor oficiale desfășurate la Washington, la Casa Albă, în fața a 700 de invitați, pe 15 septembrie au fost semnate acorduri de pace și de colaborare între Israel, Emiratele Arabe Unite (EAU) și Bahrain. S-au semnat trei documente: cele două bilaterale și al treilea, Acordul Abraham, care le consfințește pe amândouă și este formulat în așa fel încât este deschis și altor state arabe care ar dori să li se alăture. Acest ultim document a fost contrasemnat și de președintele Donald Trump care și-a adus, la rândul său, contribuția la realizarea acestor înțelegeri. Din partea celor trei state au semnat Benjamin Netanyahu, premierul Israelului, Abdullah bin Zayed Al Nahyan, ministrul de externe al EAU, și Khalid bin Ahmed al Khalifa , ministrul de externe din Bahrain.

Benjamin Netanyahu, premierul Israelului

Premierul Netanyahu a salutat acordurile și a subliniat că începe o eră nouă în relațiile dintre Israel și lumea arabă. Ministrul de externe al Emiratelor, Abdullah ben Zayed Al Nahyan a caracterizat acordul cu Israelul drept „o realizare istorică, o nouă tendință care va deschide o cale bună în Orientul Mijlociu”.

Abdullah ben Zayed Al Nahyan ministrul de externe al Emiratelor Arabe Unite

El nu a uitat să-l atenționeze pe Netanyahu asupra promisiunii sale de a suspenda anexarea teritoriilor din Cisiordania. Pentru ministrul de externe al Bahrainului, semnarea a fost „un moment de speranță și oportunitate pentru popoarele din Orientul Mijlociu, mai ales pentru generația tânără”.

Khalid bin Ahmed Al Khalifa ministrul de externe al Bahreinului

Mai interesantă a fost declarația ministrului de stat de Externe al Emiratelor, Anwar Mohammed Gargash, care a arătat că „semnarea acordurilor cu Israelul rupe o barieră psihologică și va fi o cale de progres în regiune”. Optimist, președintele Donald Trump a anticipat semnarea acordului de către alte cinci state, ceea ce, a adăugat el „poate duce la pace, la o pace reală în Orientul Mijlociu. Poți avea pace fără sânge vărsat în nisip”, a spus președintele.

La ora actuală Israelul are relații diplomatice cu patru state arabe. Cu Egiptul și Iordania s-au semnat acorduri de pace încă în secolul trecut. Relații neoficiale sau semioficiale între Israel și EAU au existat de mai multe decenii, practic din anii 60 ai secolului trecut, când Emiratele și-au declarat independența. Ele s-au desfășurat cu suișuri și coborâșuri, s-au întrerupt și s-au reluat, în schimb relaţiile între serviciile secrete dintre cele două state s-au păstrat aproape neîntrerupt. Între Israel și Emirate nu există probleme teritoriale, nu s-au purtat războaie, poziția Emiratelor, dornice să aibă relații economice cu Israelul, a fost legată de abordarea problemei palestiniene, de recunoașterea existenței a două state – cel palestinian alături de statul evreu. Dar în condițiile actuale de tensiuni în Orientul Mijlociu, angajamentul premierului Netanyahu că va suspenda anexarea unor teritorii din Cisiordania care ar fi trebuit să facă parte din viitorul stat palestinian a fost suficient pentru a se lansa inițiativa de stabilire a relațiilor diplomatice. Au atârnat greu și promisiunile americane de a vinde Emiratelor avioane de luptă F-35. Nu se poate spune că Israelul a fost încântat dar, se știe, nici la măcelărie nu ți se vinde numai carne macrâ.

Cazul Bahrainului este mai interesant. Este o țară mică, destul de săracă, dar prin așezarea ei reprezintă un important punct strategic în Golf, cu o puternică bază militară americană. Dacă în Emirate, cu o populație sunită și cu o conducere autocrată, domnește pacea, în Bahrain conducerea este sunită, dar există o numeroasă grupare șiită care simpatizează cu Iranul și nu vede cu ochi buni relația cu Israelul.

Bahrainul ca atare nu se afla în vizorul Israelului (nici al SUA), dar stabilirea relațiilor are valoare de simbol și de anticipație. Bahrainul nu face nimic fără consultarea și acceptul Arabiei Saudite și câștigarea Riadului este premiul la care visează Israelul. Cea mai puternică și cea mai bogată țară din Golf, cu un rol definitoriu în Orientul Mijlociu, ar asigura Israelului securitatea pentru multă vreme. Deocamdată, chiar dacă președintele Trump anticipa acest pas, saudiții se pare că privesc cu simpatie evoluțiile, dar sunt mai greu de urnit. Arabia Saudită a declarat că fără soluționarea problemei palestiniene nu poate fi vorba de recunoașterea statului Israel, în schimb se pregătesc să facă acest pas alte state musulmane: Omanul, Sudanul, Malawi.

Dacă pentru Israel, pentru Benjamin Netanyahu, acordurile confirmă capacitatea lui de negociere în politica externă, dar care nu poate contracara pe deplin criticile (drepte sau nedrepte) aduse în gestionarea pandemiei de coronavirus, pentru Donald Trump este o nouă carte câștigătoare în campania electorală, în care deocamdată nu conduce. Oricum, a reușit să-și asigure voturile evangheliștilor creștini, susținători ai dreptului istoric al Israelului asupra Țării Sfinte. Abia peste câteva zile acest eveniment se va reflecta în sondaje. Nu trebuie să uităm însă că prioritatea alegătorilor americani este politica internă și aici este vorba de abordarea de către președintele american a epidemiei de coronavirus.

Indiferent de influența pe care Acordul Abraham o va avea în SUA, indubitabil niște acorduri de pace israeliano-arabe vor detensiona situația din regiune și vor plasa Israelul pe o cale de ieșire din izolare. În consecință, putem vorbi de un frumos cadou de Anul Nou pentru Israel.

Eva Galambos

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

5 Comments

  • gabriel gurm commented on September 19, 2020 Reply

    Trump si Nataniahu sunt candidati pentru a primi premiul Nobel pentru pace.
    Dar de fapt cel care trebuie sa primeasca premiul e Ali Hameini, Supremul Conducator al Iranului!
    Fara pericolul iranian, aproape iminent, pentru țările arabe din Golful Persic, nimeni nu s-a fi gandit acolo la o apropiere de Israel. Timorati de pericolul iranian, conducatorii celor două țari arabe s-au adresat pentru ajutor Statelor Unite, iar Trump le-a cerut ca preț apropierea de Israel.
    Asa se face pace in zilele noastre, pentru ca ”dușmanii dușmanilor mei sunt prietenii mei”.
    Noi primim pace (de la cei cu care n-am fost niciodata in razboi) iar ei primesc avioane F35.
    Good deal.
    GBM

    • Andrea Ghiţă commented on September 19, 2020 Reply

      Excelent comentariu. Vă invit să scrieţi şi un articol pe tema asta!

  • Veronica Rozenberg commented on September 18, 2020 Reply

    O observatie pertinenta cred:

    Un tratat de pace este definit ca fiind
    “Un tratat de pace este un acord între două sau mai multe entități aflate în conflict, (de obicei, țări sau guverne), care pune capăt în mod oficial stării de război dintre cele două părți. ”
    El se incheie intre tari care sunt in stare de razboi, iar aici nu este cazul.
    De aceea acest tratat este doar un tratat de alianta economica, colaborare pe diferite planuri si poate si o promisiune oarecare de neagresiune viitoare.

    Nu pot spune ca nu am fost emotionata vazand participantii, gandindu-ma ca practic nu Netanyahu era cel care ar fi trebuit sa fie prezent ci ministrul de externe, si ca in loc sa vorbeasca despre familia si sacrificiile personale, sa se gandeasca la altea aspecte asupra carora nici nu a amintit.

    Si last but not least, nici un tratat, de nici un fel, intre Israel si orice tara araba, nu va putea pune capat conflictului destul de salbatic in ultima vreme cu palestinienii vecini.
    Cu ei trebuie ajuns la o intelegere, si orice intelegere, nu se poate realiza, atat timp cat URA, este ceea ce se cultiva de partea adversa.

  • Tiberiu Georgescu commented on September 18, 2020 Reply

    Nu cunosc un alt comentariu mai competent ca acesta pe tema aocrdului..
    Felicitari draga doamna Galambos;sunteti neintrecuta ca deobicei.Felicitari.

  • Marica Lewin commented on September 18, 2020 Reply

    In adevăr, o mare realizare Tratatul de Pace , Israel UAE., Bahrein. După părerea mea, primul tratat adevărat de pace cu tari din lumea araba.
    Îmi pare rău însă ca s- a renunțat deocamdată la anexare, deși alipirea așezărilor din Iudeea și Samaria trebuia sa aibă loc de mult timp, atunci cind Ierusalimul a fost unificat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *