Shapira reabilitat?

Cititorii mei fideli vor ști despre cine e vorba, celorlalți le recomand să (re)citească articolul meu pe această temă.  https://baabel.ro/2020/12/moses-wilhelm-shapira-savant-sau-sarlatan/ Disputa dacă manuscrisul găsit de Shapira este autentic sau nu, continuă până în ziua de astăzi și în articolul meu afirmam că ea va putea fi tranșată doar dacă manuscrisul va fi găsit și va fi datat cu carbon radioactiv. Numai că i s-a pierdut urma de peste o sută de ani, când ultimul lui posesor a murit fără moștenitori. Poate că va mai apărea cândva, din vreo colecție particulară, dar e posibil ca oameni neștiutori să-l fi aruncat demult la gunoi…  După alte păreri ar fi pierit într-un incendiu.  Au rămas doar câteva copii, părerile experților contemporani (anii 1880), precum și documente ale vremii. Mărturisesc că speram ca manuscrisul să fie autentic, și nu numai eu…

Două copii ale manuscrisului lui Shapira

Și iată că în martie 2021 a apărut o carte care încearcă să dovedească doar pe baza materialului existent că manuscrisul este autentic, că provine din perioada Primului Templu (înainte de 586 î.e.n.) și că este cea mai veche versiune cunoscută a Deuteronomului, (Sefer Dvarim), a cincea carte a Vechiului Testament. Este The Valediction of Moses – a Proto-Biblical Book, scris de Idan Dershowitz, profesor de Studiu și Exegeză a Bibliei Ebraice de la Universitatea din Potsdam, Germania. https://www.academia.edu/45450947/The_Valediction_of_Moses_A_Proto_Biblical_Book 

Este o lucrare de specialitate, care nu se adresează nicidecum publicului larg, n-aș putea afirma că am citit-o din scoarță-n scoarță și cu atât mai puțin că am înțeles totul, dar am găsit în ea multe argumente în favoarea autenticității manuscrisului.  Ele se împart în câteva categorii: unele legate de descoperirea și descifrarea manuscrisului, altele legate de aspectul lui și în sfârșit altele legate de conținut.

După spusele lui Shapira, el a cumpărat fragmentele de manuscris de la un beduin care zicea că au fost găsite într-o peșteră din apropierea Mării Moarte. Povestea părea atât de incredibilă, încât de la început a fost luată de mulți drept o invenție. În anii 1940 – 1950, vestitele manuscrise de la Marea Moartă au fost descoperite în împrejurări aproape identice, iar ca urmare, prima reacție a istoricilor a fost… că sunt falsuri! Autenticitatea și importanța manuscriselor de la Marea Moartă a fost demult stabilită.  Oare acest lucru nu dovedește că originea manuscrisului lui Shapira nu e chiar atât de incredibilă cum părea?

La Londra, când Shapira a oferit să-l vândă la British Museum pentru suma fabuloasă de un milion de lire sterline, manuscrisul a fost luat în primire de Ch. D. Ginsburg pentru a fi transcris și studiat. Orientalistul francez Clermont-Ganneau, care a examinat și el manuscrisul, scria: M-am pus pe treabă cu mijloacele precare pe care le aveam: (1) inspecția fugară a două sau trei fragmente puse la dispoziție de dl Ginsburg și (2) examinarea a două fragmente expuse publicului la British Museum, într-o vitrină prost luminată și într-un loc aglomerat.  Fără a aștepta rezultatul studiului aprofundat al lui Ginsburg, el s-a grăbit să publice în ziarul The Times că manuscrisul e măsluit.  Putea trage o concluzie valabilă dintr-o examinare atât de superficială?  Pe de altă parte dușmănia dintre Shapira și Clermont-Ganneau este bine documentată.  Se pare că Ginsburg fusese de altă părere, abia cu patru zile înainte publicase transliterația unui fragment, fără a spune nimic despre vreun fals, dar după izbucnirea scandalului, nu mai îndrăznea nici el să-și exprime altă părere.

Caricatură din presa vremii: Ginsburg l-a prins pe Shapira asupra faptului, cu degetul încă picurând de cerneală.  Trăsăturile „evreiești” ale lui Shapira sunt exagerate și ridiculizate, dar în realitate amândoi erau evrei convertiți

Principalul argument era că fâșiile de piele pe care era scris textul păreau tăiate de pe marginile unui sul de Tora.  Ei l-au învinuit pe Shapira că l-ar fi tăiat de pe un sul pe care l-a vândut apoi muzeului.  Dar la o cercetare mai atentă, ele nu se potriveau cu niciunul din sulurile lui Shapira, calitatea pielii fiind diferită.  Până astăzi nu s-a găsit niciun sul de Tora care ar fi putut folosi în acest scop.

Alt argument al lui Clermont-Ganneau, readus în zilele noastre de André Lemaire, este forma literelor, asemănătoare cu cele de pe Stela lui Meșa (Moab, sec. IX î.e.n.), dar nu identice.  Nu există o potrivire perfectă nici cu scrierea canaanită, nici cu scrierea ebraică din perioada Primului Templu, nici măcar cu cea din manuscrisele de la Marea Moartă (sec I-II e.n.).  Concluzie: e mâzgăleala unui falsificator!  Dar, precum am văzut, afirmația lui Clermont-Ganneau nu se sprijinea pe o cercetare atentă.  Iar Lemaire s-a bazat pe copii făcute de mână, care nu sunt niciodată identice, intervin erori, influența copistului…  Deci concluziile lor sunt nefondate.

Autorul cărții, Idan Dershowitz a făcut o descoperire la Biblioteca de Stat din Berlin, unde se păstrează o parte din hârtiile lui Shapira.  (Văduva lui Shapira le-a dat unui fost colaborator al soțului ei, și după moartea acestuia ele au ajuns la bibliotecă.)  Amestecate printre ele, Dershowitz a găsit câteva foi, ciorne, pe care Shapira a lucrat la transcrierea manuscrisului în ebraică modernă.  Se văd goluri, semne de întrebare, adnotări, corecturi.  E clar că Shapira făcuse un efort pentru descifrarea manuscrisului.  Până la urmă se dovedește că descrierea făcută de „fetița din Ierusalim” nu este imaginea subiectivă a unei fiice iubitoare, ci purul adevăr. https://baabel.ro/2020/12/fetita-din-ierusalim/ (capitolul 11). 

Una din ciornele lui Shapira

După ce originea antică a manuscrisului a fost stabilită, Dershowitz încearcă să afle mai multe despre el, făcând o analiză amănunțită a textului.  Cum manuscrisul nu avea titlu, el îl numește The Valediction of Moses (Cuvintele de adio ale lui Moise).

Conținutul manuscrisului lui Shapira este paralel cu Deuteronomul, dar nu identic.  Textul este mai scurt – unele părți lipsesc.  Teoretic ar exista trei posibilități: textul să fie o copie târzie și incompletă a Deuteronomului, să fie o versiune timpurie, pre-biblică, unde unele fragmente încă nu existau, sau cele două să fie mai mult sau mai puțin contemporane.  Părerea autorului este că manuscrisul este un text timpuriu, pre-biblic.  Argumentele lui sunt multe și felurite; aș încerca să prezint unul singur.

Deuteronomul începe cu o narațiune, care se întrerupe brusc, urmează un lung cod de legi, după care narațiunea este reluată de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat (Deut. 11: 29 și apoi Deut. 27:12-13).  În românește arată cam așa:

Și când Domnul Dumnezeul tău te va aduce în țara pe care o vei lua in stăpânire, să rostești binecuvântarea pe muntele Garizim, și blestemul pe muntele Ebal. 

Urmează codul de legi și apoi povestea se întoarce la muntele Garizim și muntele Ebal:

După ce veți trece Iordanul, Simeon, Levi, Iuda, Isahar, Iosif și Beniamin să stea pe muntele Garizim, ca să binecuvânteze poporul; iar Ruben, Gad, Așer, Zabulon, Dan și Neftali să stea pe muntele Ebal, ca să rostească blestemul.

Interesant că în manuscrisul lui Shapira, codul lipsește cu desăvârșire și narațiunea nu e întreruptă!  Mai mult, unele pasaje ale manuscrisului par să contravină codului din Deuteronom, de exemplu cucerirea cetății Heșbon.  În manuscris e simplu:  Dumnezeu îi poruncește lui Moise să cucerească cetatea Heșbon și Moise îndeplinește porunca.  Dar în codul de legi scrie: Când te vei apropia de o cetate ca să te bați împotriva ei, s-o îmbii cu pace. (Deut. 20: 10).  Ca urmare și fragmentul respectiv din Deuteronom e diferit: Dumnezeu îi poruncește lui Moise să cucerească cetatea Heșbon și Moise… nu îndeplinește porunca, ci trimite soli cu vorbe de pace!  Abia când oferta de pace e refuzată, cetatea este nimicită (Deut. 2: 24-37).

De aici s-ar putea trage concluzia că Deuteronomul ar fi o versiune „îmbunătățită și adăugită” a manuscrisului lui Shapira.  S-ar putea chiar postula că schimbarea a avut loc în timpul domniei regelui Iosia (640 – 609 î.e.n.), când a fost renovat Templul din Ierusalim. Se spune că în timpul lucrărilor, marele preot a găsit în clădire „Cartea Legii”, dată de Dumnezeu lui Moise (2Regi 22: 8).  Să fi fost acesta codul de legi inclus în Deuteronom?

Cred însă că această explicație este foarte simplistă, pentru că ea compară manuscrisul lui Shapira și Deuteronomul, de parcă nu ar fi existat nimic altceva.  În zilele noastre, când suntem obișnuiți cu tiparul, pornim de la premisa că toate cărțile unei ediții sunt identice.  Dar cărțile de atunci, fiind scrise de mână, erau unicate.  Erau scribi mai buni și mai slabi, unii aveau mai multă imaginație decât alții, așa încât poveștile biblice au circulat în diferite versiuni.  Abia marele Ezra Hasofer (Scribul) (480 – 440 î.e.n.) le-a adunat, a ales varianta optimă și a canonizat-o, creând Tora sub forma pe care o cunoaștem astăzi, (vezi Richard Friedman Who wrote the Bible?).  Poate că manuscrisul lui Shapira a fost una din versiunile respinse?  Sau poate că aparținea unei secte care a deviat?  Peșterile doar erau ascunzătoarea ideală pentru secte deviante, așa cum s-a văzut cu manuscrisele de la Marea Moartă.

Într-un articol publicat în ziarul Haaretz, Israel Knohl (care a fost profesorul lui Dershowitz la Universitatea Ebraică) aprobă majoritatea argumentelor aduse de fostul său student, dar prezintă și argumente care par să dovedească contrariul, că manuscrisul lui Shapira ar fi fost redactat după stabilirea Torei. El aduce exemple după care se pare că manuscrisul lui Shapira face unele aluzii la textul biblic, deci scribul ar fi trebuit să-l cunoască. Există însă și posibilitatea că scribul se baza pe versiuni anterioare!

Până la urmă nu cred că vârsta manuscrisului lui Shapira va putea fi stabilită vreodată în afara oricărui dubiu. Un lucru însă este cert: Shapira a fost de bună credință! Manuscrisul nu era un fals făcut recent. El putea data din perioada Primului Templu, sau din secolele următoare, dar nu după 135 e.n., când Revolta lui Bar Kochba a fost înfrântă, evreii din Iudeea au fost măcelăriți, exilați sau vânduți ca sclavi și pur și simplu nu a mai rămas cine să-l scrie.

Hava Oren

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

9 Comments

  • Ziziana Lazar commented on July 26, 2021 Reply

    Nu este o realbilitare ci mai degraba o anulare a acuzarii. Nimeni nu poate afirma cu certitudine ca documantul a fost autentic – dupa descoperirile de la Qumram pare plauzibil – dardin articol e clar ca acuzatia de fals nu e intemeiata.

  • Marica Lewin commented on July 21, 2021 Reply

    O pierdere enorma disparitia manuscrisului gasit de Shapira in una din pesterile de linga Yerusalim.
    Foarte important pentru istoria noastra antica si traditiile biblice.
    Cred ca nu avem vreo opera atit de ampla ramasa din perioada Primului Templu.

    • Hava Oren commented on July 21, 2021 Reply

      Nu a fost găsit lângă Ierusalim, ci dincolo de Marea Moartă, în Iordania de azi. Dar e adevărat, ar fi fost cel mai vechi manuscris biblic păstrat până – aproape – în zilele noastre.

      • Marica Lewin commented on July 24, 2021 Reply

        Mulțumesc.

  • Marina Zaharopol commented on July 16, 2021 Reply

    E cunoscut faptul că nu e uşor de stabilit autenticitatea unui document. dar nu ambiguitatea mă deranjează. Dimpotrivă, ce mă irită este tocmai certitudinea unor aşa-numiţi experţi, la care se adăugă şi superficialitatea lor ştiinţifică. Ceea ce contează pentru ei este numai satisfacerea egoului şi e trist când “concluziile” lor influenţează cursul evenimentelor…

    Şi dacă mai intervine şi o râcă personală în acest scenariu, ştiinţa şi ficţiunea se contopesc!

    În orice caz, naraţiunea tribulaţiilor lui Shapira şi a documentului cumpărat de la un beduin te “prinde” şi te implica în aşa măsură încât nici tu, cititorul, nu mai ai o atitudine neutră!

  • Asher Shafrir commented on July 15, 2021 Reply

    Trebuie să adaug că și profesorul Meir Bar Ilan de la universitatea cu același nume a scris o carte în limba ebraică care aprobă această idee (am cartea în PDF).

    • Hava Oren commented on July 15, 2021 Reply

      Și totuși, după câte îmi amintesc, spuneați că ați putea dovedi cu ușurință contrariul. Poate ați vrea să dedicați un articol acestui subiect?

  • Andrea Ghiţă commented on July 15, 2021 Reply

    Citind articolul: “Shapira reabilitat?” constat din nou un fapt uimitor, aproape miraculos! Atunci când un autor urmăreşte cu atenţie şi obstinaţie un subiect, evenimentele se derulează în aşa fel încât să ajute la finalizarea, desăvârşirea poveştii care iniţial părea încurcată. Hava Oren urmăreşte istoria familiei Shapira de mai bine de doi ani, răstimp în care a publicat şi traducerea cărţii autobiografice a fiicei lui Shapira, Mirjam Harry.https://digital.bibliotecaarad.ro/files/original/bc14fdb7ab0d7c622063fb4ff5cec2e84ee5ed4d.pdf
    Şi iată că evenimentele petrecute de curând (2021), îl exonerează pe Shapira, relevând cititorilor un final palpitant…dar deocamdată deschis.

  • Tiberiu Ezri commented on July 15, 2021 Reply

    Ma bucur ca nu toti (dar foarte multi) falsifica documente si istoria!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *