Vârsta şi stilul – evoluţii în sincron

„Anumite lucruri se pot face doar la o anumită vârstă”, spune o vorbă din bătrâni.

O contrazic cu toată puterea, din toată inima şi cu adâncă convingere! Viețile multora dintre noi nu sunt conforme cu ceea ce așteaptă societatea de la noi. Nu mai parcurgem traseul clasic, în ordinea impusă de generațiile anterioare (şcoală, facultate, căsătorie, prima casă, copii, mașină, pensie, nepoți) – şi ce realizare extraordinară că suntem libere să ne ducem viața în ritmul dorit, făcând lucrurile în ordinea potrivită fiecăreia dintre noi! Că nu toate femeile înțeleg această libertate şi că nu discutăm în termeni absoluți despre această posibilitate (la 45 de ani e cam târziu să iei primele lecții de balet, dacă visezi să devii balerină profesionistă), e altă poveste, pentru un alt articol.

Cât despre modă, stil şi felul în care alegem să ne îmbrăcăm, cum ne exprimăm vârstele (biologică, emoţională, mentală, chiar arhetipală) prin vestimentație, diferențele dintre generații au căpătat contururi încețoșate, gusturile se suprapun, garderobele împrumută unele de la celelalte.

Înseamnă asta că la 40 de ani ne putem îmbrăca la fel cum o făceam atunci când aveam 20 de ani? Sau că ne putem îmbrăca în aceleași ţinute  pe care le poarta fiica noastră de 19 de ani?

Fiecare e deținătoarea propriului răspuns. Eu am ajuns la concluzia că vârsta, ca cifră ce definește o limită, e un reper impus aleatoriu. Trăirea şi reflectarea acesteia prin vestimentație țin de o interpretare profund personală.

Până acum câțiva ani, o dată trecute de „o anumită vârstă”, femeile se simțeau obligate să îşi scurteze părul, să îşi lungească tivurile, să renunțe la culorile vesele, să coboare de pe tocurile înalte. Nu se punea problema să aibă neapărat o garderobă de călugăriță sau de „fată bătrână” (urăsc terminologia asta peiorativă la adresa statutului femeilor necăsătorite!), dar atingerea unei vârste impunea sobrietate, propovăduia renunțarea la seducție, vanitate şi feminitate afișată, se centra pe glisarea spre un stil cumpătat, auster, rezervat.

Ce vorbesc eu aici? În societate, în jurul nostru, lucrurile nu s-au schimbat atât de mult pe cât avem noi impresia…! E suficient să auzi replici de tipul „eşti femeie în toată firea, ai făcut 35 de ani, de ce porți jeanşii ăştia rupţi?” sau „ești căsătorită şi mamă de adolescenți, lasă-i fiică-ti rochia asta mulată şi decoltată! Pe cine vrei să seduci?”

În ultimii ani, societatea şi moda rulează în viteze diferite.

S-au schimbat codurile vestimentare, iar moda oferă creații care se potrivesc la fel de bine şi unor tinere de 22 de ani, şi unor femei de 45 de ani. Şi noi, şi ele îmbrăcăm ușor o rochie inspirată de stilul anilor ’90 (le știți, sunt cele cu nasturi pe toată lungimea frontală, construite din clini, cu mâneci scurte sau bretele). Şi noi, şi ele îmbrăcăm rapid o fustă conică. Şi noi, şi ele, avem în garderobă jeanşi slim şi boyfriend, cămăși cu dungi verticale, pantaloni lungi şi largi, bocanci Doc Martens şi escarpeni cu toc stiletto, un trench bej şi o geacă din denim

Adaug, pe lângă codurile vestimentare şi creațiile actuale care nu fac decât să adauge la neclaritatea stilistică, evoluțiile (sau stagnările) personale: femei care nu îşi (mai) simt vârsta ca fiind o constrângere, femei care nu îşi acceptă vârsta, femei care continuă să îşi cumpere îmbrăcăminte sau accesorii din aceleași magazine din care îşi cumpărau acum 15-20 de ani, femei care îşi acompaniază cu naturalețe fiica în cabina de proba de la Zara şi ambele probează aceeași rochie-furou, aceeași geacă supradimensionată, aceiași sneakerşi în culori neon…

Gusturile se transferă de la o vârsta la alta, delimitările sunt permeabile sau nu există.

În cazul acesta, când tendințele şi moda par să autorizeze şi să încurajeze melanjurile acestea dintre vârste şi stiluri, întrebările pe care le primesc despre pierderea reperelor stilistice sunt cât se poate de rezonabile: chiar pot să port, „la vârsta mea”, bascheţii ăștia multicolori? Voi fi ridiculizată dacă port același top cropped pe care îl poartă fiica mea? Sunt luată în serios la birou, dacă port un tricou cu mesaj făcut la mişto?

Ne debarasăm de îmbrăcămintea care aparține altei (altor) vârste

„Care sunt hainele în care mă simt eu însămi? Care sunt piesele, culorile, imprimeurile, accesoriile, lungimile, croielile care reflectă persoana care sunt acum, astăzi, în această perioadă?” Eu aşa simt să formulez întrebările cu care merită să facem o introspecție inițială.

Atunci când există cu adevărat o aliniere între tot ce suntem noi ca persoană şi stilul nostru, când interiorul e pe aceeași lungime de undă cu exteriorul, când suntem în rezonanţă, când reflecția din oglindă e clară şi corectă, nu vom mai simți nevoia să negociem nici cu noi înșine, nici cu hainele.

Pe măsură ce ne răspundem, putem elimina fără regrete surplusul din dulap: sacoul de pe vremea când abia intrasem în lumea corporate şi care acum pare bățos, îmbătrânit, masculin; vesta din denim prespălat, care încă ne încape, dar al cărei stil e depășit; pantalonii cu talie joasă care nu mai flatează silueta care s-a modificat în ultimii 10 ani, tricoul al cărui mesaj oscilează între vulgar, sarcastic, ridicol şi comun… Încadrez aici, apropo – strict din perspectiva gusturilor şi standardelor personale – toate acele tricouri pe care stă scris caligrafic „betches”, „bitches loves brunch”, „pa, fă!”, „queens are born în august”, „good vibes”, „be fearless”, „you are enough”. Dacă tot e să aleg un tricou cu un mesaj care să mă reprezinte, I’ll make it smart, ca să zic așa.

Păstram piesele în care ne simțim „noi însene”, adică acelea care nici nu ne creează frustrări, nici nu ne fac sa trăim nostalgii adolescentine, nici nu hrănesc iluzii sau vanități. Atunci când există cu adevărat o aliniere între tot ce suntem noi ca persoană şi stilul nostru, când interiorul e pe aceeași lungime de undă cu exteriorul, când suntem în rezonanţă, când reflexia din oglindă e clară şi corectă, nu vom mai simți nevoia să negociem nici cu noi înșine, nici cu hainele.

Separat, învățam să integrăm noutățile în ceea ce deja purtăm. „Noutățile” nu sunt nici tendințele, nici cele mai recent cumpărate piese, ci acelea al căror stil – formă, proporții, detalii – sunt actuale. Mizăm pe câteva piese cu personalitate, iar originalitatea lor ne va însufleți dressingul. De pildă…

  • O pereche de sandale minimaliste, cu toc mediu şi subțire, vor ridica nivelul de rafinament al unei ţinute simple, de tip jeanşi ţigareta + cămaşă albă supradimensionată. Aceeași ţinută, purtată de o adolescentă, va miza (cel mai probabil) pe teniși sau papuci cu talpa groasă zimţată…
  • O fustă conică din dantelă sau din piele, care acoperă genunchiul, va da aplomb şi eleganţă unui hanorac supradimensionat. Același hanorac ar fi asortat, de o persoana cu 20 de ani mai tânără, cu o pereche de jeanşi negri slim, atât de comuni…
  • O bluză cu guler-lavalieră va completa superb o geacă biker din piele. Aceeași geacă ar fi asortată cu un tricou, la altă vârstă…
  • Niște șosete cu fir de lurex colorat vor face pereche simpatică cu o pereche de pantofi derby masculini şi niște pantaloni din doc largi. Nici una dintre aceste piese şi accesorii nu se regăsesc, paradoxal, într-o garderobă mai tinerească…
  • O rochie-cămașă supradimensionată va fi reconturată prin adăugarea unei curele. Pe când o tânără va refuza purtarea unei croieli atât de moderne şi va opta pentru un croi mulat pe corp…

„Cotrobăi uneori în dulapul fiicei mele de 17 ani care, la rândul ei, caută prin al meu”, mi-a mărturisit în scris Maria, o clientă a cărei garderobă am triat-o şi organizat-o în urmă cu ceva vreme. „La 43 de ani, îmi revendic dreptul de a continua să mănânc ursuleţi din jeleu şi să îmi port părul lung, desfăcut. Colecționez fuste mini, pe care le port iarna cu dresuri groase, opace, şi îmi plac la nebunie jeanşii skinny – îi port tot anul, pentru că îmi vin foarte bine şi mă fac să mă simt puțin sexy, exact atât cât îmi doresc şi îndrăznesc! Maică-mea îmi tot face cadou rochii înflorate, aşa crede ea că mă încurajează sa fiu „mai feminină”… Eu mă simt de zece ori mai liberă decât era ea la vârsta mea şi, sinceră să fiu, îmi dau seama că toate acele rochii pe care mi le oferă mă îmbătrânesc! Sunt atentă la cum mă îmbrac, sunt atentă să am întotdeauna încălțămintea şi accesoriile moderne, nu-mi plac bijuteriile clasice şi nici gablonzurile ieftine. I-am dat fiicei mele toate genţile rucsac, genţile de umăr şi genţile din pânză pe care le aveam, de câțiva ani am grijă să cumpăr doar genți de marcă, din piele şi cu un design deosebit, şi nu mai port nici încălțăminte în care mi-aş târșâi picioarele, nici pantofi incomozi. Filosofia mea e că, cu vârsta, trebuie pur şi simplu să te menţii dreaptă, verticală, în toate sensurile cuvintelor…”

Odată cu trecerea anilor, ni se face chef de o schimbare

Nici nu mai pun la socoteală schimbările fizice. Sarcini, stres, menopauză, un nou regim alimentar, slăbim, ne îngrășăm, scădem în înălțime, acumulăm masă musculară, ne tonifiem sau devenim mai pufoase. Ni se modifică sânii, brațele şi spatele ni se lățesc, fundul ni se aplatizează sau se rotunjește, gambele ni se subţiază, gleznele devin mai solide. Cu fiecare an care trece, suntem nevoite să facem din nou cunoștință cu propriul fizic, să ne împrietenim cu învelișul viu în care trăim, să ni-l reapropriem şi să ne reapropiem de el, să ne detașăm de aşa-zisele imperfecțiuni, să acceptăm că schimbările sunt inevitabile (şi uneori ireversibile), să învățăm să îl iubim.

Este momentul cel mai bun să ne întoarcem către sine. Este momentul să încetăm să ne deghizăm, să ne ascundem în ţinute care nu ne corespund, să ne refugiem în haine ca un copil care se ascunde printre fustele mamei.

O dată cu trecerea anilor, putem simți nevoia de mai mult confort, de natural. Vom miza, atunci, pe țesături de calitate, pe croieli impecabile, pe siluete curate, lipsite de zorzoane, contemporane cu cine știm că suntem.
Sau din contră: ne simțim pregătite pentru o alură mai sofisticată, mai îndrăzneață, mai originală. Ne vom inspira atunci din creații şi stiluri boeme, exotice, avangardiste, care ne vorbesc despre femeia care am devenit.

Odată trecut pragul maturității interioare (care nu are legătură cu cifrele din buletin!), avem mai puțină nevoie de validarea celor din jur, ne este mai ușor să luăm distanța de regulile şi dictatele societale, ajungem să simțim coerența cu propriile alegeri vestimentare.

Simplificând, căpătăm mai multă claritate în privința gusturilor noastre: țesături, culori, lungimi, croieli, tipuri de styling, dimensiuni şi stiluri de accesorii… Știm clar care ne plac şi ne reprezintă, ne este la fel de clar care sunt cele pe care le lăsăm altora.

În orice caz, pe măsură ce schimbăm prefixele, abandonăm materialele textile de proastă calitate, croielile finisate neatent, gablonzurile banale care se degradează rapid, încălțămintea care miroase urât, gențile hipiote, fără formă, pe care le purtam în studenție.

În locul lor aducem țesături şi materiale care „îmbătrânesc” frumos, croieli care nu ne vor trăda după două-trei spălări, bijuterii originale, create în serie mică sau chiar unicat, eșarfe pictate de mână, încălțăminte comodă şi frumoasă, făcută chiar pentru piciorul nostru… Iar dacă în acest punct al vieții avem suficiente venituri disponibile, investim în piese croite sur-mesure, cu semnătura unui designer pe care îl admirăm (ceea ce nu înseamnă, atenție, neapărat un designer internațional!) şi ne orientăm către materiale luxoase (piele, cașmir, mătase, in). De la un punct încolo, ajungem să alegem şi să cumpăram cu discernământ, punând în sfârșit accent pe calitate, nu pe cantitate.

„Cu cât avansez în vârstă, cu atât îmi sunt mai evidente şi mai distincte gusturile mele vestimentare”, mi-a scris şi Natalia, o alta clientă, într-un WhatsApp. „La 22 de ani mă îmbrăcăm foarte sobru, aşa îmi imaginam eu că mă pot impune. Când îmi aduc aminte de hainele purtate atunci, îmi dau seama cât erau de plictisitoare, rigide, complet deconectate de cine eram eu atunci. Astăzi, 20 de ani mai târziu, nu am nicio problemă să particip la o ședință îmbrăcată într-un kimono de mătase cu un vultur brodat pe spate, purtat peste un tricou alb şi cu o fustă conică. Vârsta mi-a adus siguranță şi încredere în sine. Stilul meu are caracter, este elegant, fără ca asta sa mă forțeze să mă încadrez într-un cod vestimentar clasic. E adevărat, m-am întrebat la un moment dat dacă kimono-ul acela nu era „prea mult” şi dacă se potrivea vârstei mele, însă îndoielile au durat fix 2 minute. Am depășit demult perioada în care eram tânăra femeie timidă care îşi pune la îndoială propriile decizii şi alegeri…”

Irina Markovits

(https://www.stylediary.ro/wordpress/2021/08/02/varsta-si-stilul-evolutii-in-sincron/)

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

4 Comments

  • Veronica Rozenberg commented on September 28, 2021 Reply

    Articolul dnei Irina Markovitz este excelent, spiritual, informat si plin de sugestii, impresii si concluzii privind subiectul care ii este probabil pasiunea si poate chiar meseria.

    Am invatat si o notiune noua, cea de “jeans ţigaretă”, probabil este vorba de cei skinny??
    Oricum, pe deasupra tuturor considerentelor legate de moda, fieacaruia, sau fiecareia, felul in care hainele pe care le poarta se potrivesc cu ceea ce “se vede” in jurnale, vitrine, tv, depind de inca unele considerente, printre care as numi gustul personal, interesul fata de imbracaminte (nu il are oricine), si poate nu in ultimul rand bugetul.

  • tiberiu ezri commented on September 24, 2021 Reply

    Gustul este o chestie de interpretare cel putin a unei persoane dar preferabil a doua persoane daca cineva este casatorit sau are partener/a de viata. Cand o vad pe sotia mea imbracata sobru dar fin si elegant, fara pudra pe ea fiindca are o frumusete naturala si o compar cu o femeie de acees varsta care se parea a avut si ea o frumusete naturala, dar acum la aproape saptezeci de ani a trecut prin cateva operatii estetice isi pune un ruj strident si multa pudra pe fata ca sa para mai tanara si mai frumoasa, o vad pe sotia mea mult mai tanara si mai frumoasa decat ea. Nu trebuie sa ne rusinam de varsta dar fiecare varsta are farmecele ei. Cat despre numarul de ani de casatorie, nelegat de acest articol, eu impart casatoria in trei sau patru faze:

    – Faza de iubire si atractie sexuala
    – Faza de prietenie
    – Faza cand devenim rude
    Si faza neobligatorie si sper preveniblla a urei si a nevoii de descotorisire. Aceasta faza poate aparea si dupa prima faza – a iubirii.

    • Andrea Ghiţă commented on September 24, 2021 Reply

      Baabel aşteaptă un articol pe acest subiect.

  • gabriel gurm commented on September 24, 2021 Reply

    Iata o ocazie superba sa capat un raspuns la urmatoarea intrebare: dece oare femeile (unele!) poarta blugi rupți?!
    Ce reprezinta un pantalon rupt? O sfidare a societatii? Un semn de tinerețe? O lovitură data hainelor ”normale”?
    Multumesc cu anticipatie pentru raspuns
    GBM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *