Sâmbătă, 2 octombrie, la Bucureşti s-au adunat douăsprezece mii de aşa-numiţi antivaccinişti, pentru a protesta împotriva restricţiilor impuse de situaţia actuală foarte gravă. (La Bucureşti rata de incidenţă cumulată a cazurilor de COVID19 la mia de locuitori a depăşit 8.)

Protestatarii participanţii la evenimentul organizat de partidul AUR au purtat o pancartă care alătura steaua galbenă cu şase colţuri şi cu inscripţia JUDE – semnul distinctiv stigmatizatnt pe care evreii europeni au fost obligaţi să-l poarte în timpul Holocaustului – cu o stea galbenă de aceeaşi formă, în care era înscris cuvântul „nevaccinat”. Ştiu că mesajul pancartelor purtate de către demonstranţi trebuie să fie cât mai pregnant, chiar şocant, însă consider că aceasta a întrecut orice limită.

De altfel, şi afişul „convocator” al evenimentului trimitea la perioada nazistă, înfăţişându-l pe premierul României cu o mustaţă à la Hitler.

Imaginea pancartei negre cu cele două stele galbene, într-o mare de steaguri tricolore, m-a revoltat şi m-a întristat în egală măsură.

Cum se poate compara suferinţa evreilor (a tuturor evreilor bărbaţi, femei, copii şi bătrâni) din perioada Holocaustului – lipsiţi de drepturile elementare, prigoniţi, umiliţi, deportaţi şi ucişi în lagărele de exterminare – cu restricţiile actuale menite TOCMAI să protejeze persoanele vulnerabile la o boală contagioasă agresivă?!

Alăturarea celor două simboluri e strigătoare la cer!

Presupunând că această pancartă a fost fabricată din cauza ignoranţei privitoare la situaţia din timpul Holocaustului am să dau drept exemplu cele stipulate în Ordinul din 29 martie 1944, emis de guvernul fascist al Ungariei care prevedea obligativitatea purtării stelei galbene.

Potrivit acestui ordin, începând din 5 aprilie 1944 toţi evreii care au împlinit vârsta de 6 (şase) ani erau obligaţi să poarte „pe partea stângă a pieptului, o stea în şase colţuri, cu dimensiunea de 10×10 centimetri, de culoare galben-canar.” Cei care nu purtau steaua galbenă riscau pedepse severe, inclusiv să fie executaţi.

Concomitent, evreii au fost daţi afară de la locurile de muncă, li s-au confiscat bunurile (bijuterii, covoare, obiecte de artă, biciclete, aparate de radio), nu li s-a mai permis să călătorească cu niciun mijloc de transport, libertatea lor de mişcare era restricţionată la câteva ore pe zi, iar raţia de alimente era mult mai redusă decât a concetăţenilor neevrei. Începând din 26 aprilie 1944 a început ghetoizarea întregii populaţii evreieşti şi după o lună deportarea ei la Auschwitz.

Exemplul de mai sus se referă la situaţia din Ungaria şi Transilvania de Nord (de unde au fost deportaţi la Auschwitz tatăl, unchiul şi bunicii mei), însă toţi evreii din ţările aflate sub ocupaţie germană sau conduse de guverne fasciste au fost obligaţi la purtarea acestei stele.

În România această obligativitate s-a introdus prin Circulara Ministerului de Interne, Nr. 8368, din 3 septembrie 1941, în care se stipula că „evreii sunt obligaţi să poarte ca semn distinctiv Steaua lui David, galbenă, cusută pe haină în partea stângă a pieptului”.

La intervenţia preşedintelui Uniunii Comunităţilor Evreieşti, Wilhelm Filderman, ordinul a fost anulat, în 8 septembrie 1941. Însă pentru evreii din Bucovina, Basarabia şi Transnistria s-a emis un ordin special prin care au fost obligaţi pe mai departe să poarte steaua galbenă.

A folosi un semn distinctiv aplicat celor prigoniţi, spoliaţi, deportaţi şi ucişi, pentru a ilustra restricţiile impuse în prezent pentru protejarea populaţiei faţă de o pandemie care poate provoca decesul celor nevaccinaţi este absurdă şi ticăloasă!

Pe de altă parte, mă întreb cum de adepţii unui partid (AUR), care elogiază fruntaşii legionari, se identifică – brusc – cu evreii prigoniţi de aceştia? Ce altceva pot să cred decât că-şi bat joc de suferinţele evreilor din timpul Holocaustului şi profanează memoria milioanelor de oameni – bărbaţi, femei şi copii – stigmatizaţi cu steaua galbenă şi pieriţi în lagărele morţii?

Andrea Ghiţă

(sursă Foto G4 Media)