„Vioara aparţine de corpul meu” – interviu cu violonistul Peter Rosenberg

Preambul

Cluj, duminică, 21 august. Ultima din Zilele Culturii Maghiare 2022. Eleganta sală festivă a Casei Libertăţii Religioase e ticsită de lume. Publicul interesat de recitalul de vioară susţinut de Peter Rosenberg, cunoscut violonist şi vreme îndelungată prim-concertmaistru al orchestrei Bamberger Symphoniker, depăşeşte capacitatea sălii, chiar dacă de astă dată uşile separatoare au fost deschise şi s-au adus scaune suplimentare. Cei care nu au mai găsit loc stau în picioare de-a lungul pereţilor, sau lângă uşa de la intrare. Şi nu e de mirare. Dincolo de faptul că Peter Rosenberg e un violonist remarcabil, care în ultimii ani a mai concertat în Oraşul Comoară[1], este şi clujean de origine şi mulţi dintre cei prezenţi îl cunosc personal. De astă dată a pregătit un recital din compoziţiile pentru vioară solo, scrise de Johan Sebastian Bach în urmă cu 300 de ani. Piesele alese se potrivesc perfect cu arhitectura barocă a clădirii[2].

Când izbucnesc acordurile bine strunite ale viorii, închid ochii şi mă las în voia Partitei în re minor care se transformă treptat într-o minunată călăuză sonoră în lumea amintirilor.

Mă revăd în urmă cu multe decenii, în pragul adolescenţei, într-o seară târzie de vară, ascultând prin fereastra larg deschisă acordurile viorii care păreau să atingă bolta înstelată.  Zi de zi îl auzeam exersând pe Peter, vecinul meu de la etajul patru, dar bănuiesc că în seara aceea – aproape magică – s-a petrecut saltul calitativ. A reuşit să mă transporte într-o lume stăpânită de frumuseţea pură şi să mă transforme din eleva care frecventa disciplinată concertele şcolare de duminică dimineaţa, într-un meloman în devenire.

Mult mai târziu, în anii 1980,  concertele filarmonicii clujene – unde ajungeam pe străzile slab luminate şi dârdâiam alături de instrumentişti – au constituit oaza de frumuseţe şi normalitate care m-a ajutat (nu numai pe mine, ci şi pe mulţi concitadini) să înfrunt mai uşor cea mai neagră perioadă a totalitarismului ceauşist.

În anii aceia Peter Rosenberg nu mai locuia în blocul nostru. Se stabilise în Germania şi îşi desăvârşea cariera de muzician. Totuşi, în bloc cineva exersa la vioară. Era fiul meu – elev în clasele primare ale liceului de muzică.

Treptat, silueta zveltă din amintiri, a adolescentului Peter Rosenberg, nedespărţit de vioara sa, se estompează şi prinde contur cea a violonistului matur, grizonat, cu statura elegantă, care introduce fiecare piesă interpretată cu câteva cuvinte lămuritoare despre sorgintea şi specificul ei.

Recitalul se încheie cu ropote de aplauze. La ieşirea din sală, Peter Rosenberg, obosit dar surâzător, strânge mâinile şi schimbă câteva cuvinte cu vechile cunoştinţe, inclusiv cu noi, „fetele” din blocul copilăriei, unele revenite din depărtări (pentru răstimpul verii) şi altele rămase acasă definitiv. Întâmplarea a făcut să ne regăsim în acest miez de august, când vioara lui Peter Rosenberg ne poartă şi pe căile amintirii.

Peter Rosenberg în timpul recitalului de la Casa Libertăţii Religioase din Cluj, 21 august 2022 (Foto: Cornelia Mare)

Acum, după încheierea recitalului, telefonul meu – pus pe „mod avion” (cu care nu făcusem nici măcar poză[3]) – îşi dovedeşte utilitatea de reportofon, pentru interviul pe care Peter Rosenberg mi-l acordă pentru revista Baabel.

Primele concerte

Andrea Ghiţă: Mai ţii minte primul concert cântat la Cluj, în faţa publicului?

Peter Rosenberg: Da. A fost la şcoala de muzică din incinta mănăstirii franciscane. Eram în clasa a cincea şi am interpretat un concert de vioară pentru elevi, cu acompaniament de pian. Îmi aduc aminte şi numele pianistei care mă acompania: Stela Haţieganu.

A.G.: Îţi aminteşti de concertele susţinute pe scena filarmonicii clujene, adică a Casei Universitarilor?

Peter Rosenberg: Pe scena filarmonicii am cântat prima oară împreună cu orchestra liceului de muzică, sub bagheta lui Emiliu Dragea. Ţin minte că am cântat un concert de Viotti.

A.G. Cred că ştii că şi noi, copiii din vecini (dar şi unii dintre părinţii noştri), ne duceam la concertele tale şi urmăream cu interes cronicile din presa locală. În arhiva mea de decupaje din ziare, păstrez un articol semnat de Mihai Manea, în ziarul Făclia, din care citez: „Elevul Petre Rosenberg, clasa prof. Balogh Francisc, a interpretat cu înaltă simţire Concertul pentru vioară şi orchestră nr. 22 în la minor, de Viotti” O altă cronică, întitulată „Concertul viitorilor muzicieni”, apărută în cotidianul de limbă maghiară Igazság (semnată cu iniţialele ID) prezenta un concert susţinut de orchestra claselor IX-X de la liceul de muzică. Citez (în traducere): „Concertul în si minor pentru patru viori şi orchestră, de Vivaldi, interpretat de elevii Rozenberg Péter, Duma Alexandru, Rónai Ádám şi Kovács Vilmos, patru tineri violonişti care au dat dovadă de multă măiestrie, a încântat auditoriul”. Din păcate, nu am notat data pe aceste decupaje, dar trebuie să fi fost în anii 1966-1967.

Peter Rosenberg: Am mai cântat de câteva ori pe scena Casei Universitarilor, atât cu orchestra liceului, cât şi cu cea a filarmonicii

Staţiile carierei de instrumentist

A.G. Care au fost principalele staţii din cariera ta de violonist după ce ai părăsit Clujul?

Peter Rosenberg: Trebuie să menţionez că fundamentul carierei mele muzicale a fost aşezat aici, la Cluj, unde am învăţat enorm. Occidentul e plin de muzicieni români de mare calitate, mulţi pregătiţi de şcoala clujeană de muzică. M-am numărat printre copiii care au beneficiat de o educaţie de nivel foarte ridicat. Îmi amintesc de un episod pe care aş fi dorit să-l relatez astăzi, la recitalul cu creaţiile lui Bach… Aveam vreo 12 ani şi directorul liceului, domnul Leontin Chişu, a intrat la noi în clasă tocmai când ni se preda o lecţie despre Bach. Cuvintele spuse de el atunci mi-au rămas întipărite în memorie: „Bach nu este un „bach” adică un pârău, potrivit înţelesului său în limba germană. Bach este un ocean!”. Cât adevăr este în această constatare! Poate că era un citat, nu ştiu, dar eu l-am auzit din gura profesorului Chişu şi l-am ţinut minte pentru toată viaţa.

Am avut profesori de prima mână care ne învăţau şi ne încurajau. Mă gândesc cu mare recunoștință la profesorii Mihály Guttman, Emiliu Dragea, Paula Kouba, László Ferenc, Paul Stoica, precum şi la unchiul meu, pianistul şi profesorul universitar Ferdinand Weiss, care m-au format şi îndrumat cu mare talent pedagogic şi răbdare. Datorită acestui fapt am avut un start relativ uşor în occident.

Ajuns în Germania, am urmat studii universitare la Hoschschule für Musik din Detmold şi apoi, în 1977, un masterat la Academia de Muzică din Essen. La Detmold am studiat cu un renumit profesor maghiar, Tibor Varga, iar la master cu Saschko Gawriloff. Am urmat cursuri de măiestrie cu violonişti faimoşi, precum Henryk Szeryng şi Nathan Milstein.

Apoi a început lupta, foarte grea, pentru a obţine un post de instrumenist, întrucât era o concurenţă acerbă. Am ajuns la orchestra din Bamberg, unde am fost prim-concertmaistru timp de 33 de ani (1982-2015). În tot acest răstimp am avut şi activitate solistică, dar am cântat şi muzică de cameră. La un moment dat mi-am dorit să şi predau şi timp de şase ani am desfăşurat în paralel activitatea de interpret cu cea de profesor asociat la academiile de muzică din Aachen şi Köln. Munca de pedagog mi-a plăcut foarte mult, dar era foarte obositor să fac naveta şi să corespund şi tuturor exigenţelor necesare unui solist şi concertmaistru, astfel încât am renunţat la cariera didactică, optând pentru cea de concermaistru.

A.G. Ce calităţi trebuie să aibă un concertmaistru?

Peter Rosenberg: Un concertmaistru trebuie să fie un bun instrumentist, să posede abilităţi de conducere şi calităţi diplomatice.

A.G. Ţin minte că în adolescenţă, pe când locuiam în acelaşi bloc, exersai ore şi ore şi ore şi ore… Ai continuat aşa o viaţă întreagă?

Peter Rosenberg:  Da. Să ştii că am exersat şi mai mult… Mult mai mult. Tocmai ieri citeam că Leopold Mozart era de părere că trebuie să studiezi zece mii de ore ca să poţi stăpâni un instrument. Asta-i spunea şi lui Wofgang Amadeus, obligându-l să studieze chiar şi atunci când el, Leopold, îşi făcea siesta de după amiază…

Vioara şi viaţa

A.G. Nici nu te ţin minte altfel, decât cu vioara în mână. Care e relaţia ta cu vioara?

Peter Rosenberg: Vioara aparţine de corpul meu. Aparţine de făptura mea. Pe de o parte, asta e foarte bine, pentru că vioara este vocea mea, pe de altă parte, trebuie să-ţi trăieşti şi viaţa ca un om „normal”. Trebuie să găseşti modalitatea să fii un om cu relaţii sociale, cu familie, când de fapt eşti o vioară.

A.G.: Ai o viaţă de familie armonioasă, ai crescut cinci copii. Ce calităţi trebuie să aibă persoana care face un cuplu cu un muzician, pentru ca viaţa de familie să funcţioneze?

Peter Rosenberg: Trebuie să aibă calităţi… îngereşti! În istoria muzicii există astfel de exemple, de pildă soţia lui Schumann. Dar este foarte, foarte greu. Din păcate, potrivit unei statistici de acum zece ani, în topul divorţurilor din Germania se aflau instrumentiştii din orchestre.

A.G. Cred că şi din cauza turneelor numeroase, probabil.

Peter Rosenberg: Să ne gândim la programul de viaţă.  Noi, muzicienii, lucrăm seara. Ziua mea de muncă începe la ora opt seara, odată cu concertul. În acelaşi timp, muzica îmi ocupă tot timpul, tot orarul meu lăuntric. Nu e uşor, nu e deloc uşor să trăieşti cu un muzician care şi în concediu îşi ia partiturile cu el ca să le studieze.

A.G. După un concert ai nevoie de timp ca să revii la viaţa „normală”, nu-i aşa?

Peter Rosenberg: Aşa este. După concert trec în revistă tot ce am cântat, analizez fiecare notă falsă, mă gândesc la ce a fost bine şi la ce a fost rău. Îmi trebuie două-trei zile până când „mă eliberez” de concertul pe care l-am susţinut, dar atunci începe pregătirea următorului concert. Asta e viaţa de muzician. Frumoasă şi grea.

A.G. Te-am auzit cântând Bach, Vivaldi şi Mozart. Cânţi şi piese mai moderne?

Peter Rosenberg: Bineînţeles. La Bamberg am făcut foarte multe înregistrări. De fapt, în cariera mea lungă de muzician mi-au ajuns pe pupitru piese din toate epocile. Consider că înregistrările mele cele mai reuşit, cu orchestra din Bamberg sunt concertele pentru vioară de Ernst Krenek[4], un compozitor contemporan cu A Doua Şcoală Vieneză, un timp a fost ginerele lui Mahler.

Am legături şi cu compozitorii clujeni contemporani. Colaborez cu Adrian Pop, de care mă leagă o prietenie de decenii, cunosc piesele lui care sunt foarte bune şi le apreciez mult, dar şi cu un compozitor tânăr, Alexandru Ştefan Murariu, care mi-a pregătit şi un aranjament pe care-l voi cânta în Germania.

A.G. Care sunt planurile tale pe termen scurt şi dacă intenţionezi să revii în curând în oraşul tău natal?

Peter Rosenberg: Pe termen scurt pregătesc festivalul meu anual, Musiktage Ebern[5], care va avea loc la sfârşitul lui septembrie. Anul acesta sunt invitaţi şi muzicieni de la Opera Naţională Cluj. Planuri de revenire la Cluj nu am, deocamdată.

A.G. În urmă cu 55 (!) de ani nu-mi imaginam că în mileniul următor aveai să-mi acorzi un interviu. Sper ca următorul interviu să aibă loc anul viitor. Mulţumesc pentru această discuţie şi-ţi doresc multe împliniri în viaţa şi cariera ta.

Peter Rosenberg: Îţi mulţumesc şi eu.

Andrea Ghiţă


[1]Iată câteva dintre concertele şi recitalurile susţinute de Peter Rosenberg la Cluj:  https://gazetadecluj.ro/diseara-violistul-peter-rosenberg-sustine-un-concert-la-filarmonica-cluj-vineri-razvan-suma-va-sustine-un-concert-pentru-violoncel/, https://clujulcultural.ro/tag/muzeul-transilvaniei/,

[2] Programul prezentat a cuprins: Partita nr.2, în re minor BWV 1004, Partita nr.3 in Mi major BWV 1006, Sonata nr.2 in la minor BWV 1003: Andante şi Fuga

[3] Nu pot să nu remarc faptul că ambianţa sălii festive din Casa Libertăţii Religioase a lăsat de dorit. Dincolo de faptul că sistemul de aer condiţionat suna tot timpul, iar deschiderea uşilor intermediare pentru lărgirea sălii a grevat asupra acusticii, şi publicul era nedisciplinat. S-a şuşotit, s-au făcut poze şi s-a filmat cu telefoanele mobile, era un du-te vino enervant şi soneria insolentă a unui telefon mobil îndărătnic l-a făcut pe solist să-şi întrerupă, pentru scurt timp, recitalul.  

[4] https://www.discogs.com/release/7625257-Ernst-Krenek-Florian-Merz-2-Bamberger-Symphoniker-Peter-Rosenberg-4-Gabriel-Rosenberg-Violin-Concert

[5] https://musiktage-ebern.de/

 

 

Opiniile exprimate în textele publicate  nu reprezintă punctele de vedere ale editorilor, redactorilor sau ale membrilor colegiului redacţional. Autorii îşi asumă întreaga răspundere pentru conţinutul articolelor.

Comentariile cititorilor sunt moderate de către redacţie. Textele indecente şi atacurile la persoană se elimină. Revista Baabel este deschisă faţă de orice discuţie bazată pe principii şi schimbul de idei.

 

7 Comments

  • Marina Zaharopol commented on August 27, 2022 Reply

    Interviul deschide o fereastra asupra unui aspect rareori explorat: cum reuseste un muzician sa jongleze o cariera in muzica – cu care se identifica – cu o viata normala de familie…
    Un interviu deosebit de interesant!

  • Vera Medrea commented on August 26, 2022 Reply

    Interviu temeinic, cu o introducere pe cât de informativă , cu atât mai plină de umor dar și de nostalgie.
    Cine nu a participat la concertul acesta, cu siguranță nu va lăsa să îi scape următorul.

  • Eva Grosz commented on August 25, 2022 Reply

    Interviu interesant. . Dintre muzicienii amintiți îmi amintesc și eu că în anii 60-70 era renumit profesorul și pianistul Ferdinand Weiss , ca și pianistul Halmos Gheorghe . Numele altora erau mai puțin cunoscute mie. oricum Clujul era un oraș cu o cultură bogată și în vremea comunismului …sau cu toate că….atunci când în sălile de concert înghețau de frig și instrumentiștii și spectatorii.

    • Marica Lewin commented on August 25, 2022 Reply

      D- na Eva Grosz, si eu imi amintesc de violonistul Stefan Ruha si pianistul Gheorghe Halmos din Cluj , concertând la Filarmonica din Iasi in anii 60-70. Clipe de neuitat. Ca eleva de liceu si studenta, eram transfigurată de atâta frumusețe.

      • Eva Grosz commented on August 26, 2022 Reply

        Pe Ștefan Ruha l-am și auzit în concert. Dar nu mai îmi aminteam dacă era din Cluj sau București. Vorbind cu soțul meu el spune că l-a cuniscut personal pe pianistul Ferdinand Weiss care i-a fost prezentat de unul din prietenii comuni într-una din vizitele la Timișoara. Era foarte apreciat.Ce repede a trecut timpul…..

  • Tiberiu ezri commented on August 25, 2022 Reply

    O incursiune in lumea magica a muzicienilor de muzica clasica, demni de admirat..

  • Hava Oren commented on August 25, 2022 Reply

    Te invidiez pentru întâlnirea cu un prieten din copilărie, și încă în împrejurări atât de deosebite. Sunt convinsă că ți-a lăsat o impresie de neuitat și mă bucur că am putut participa la ea și noi, cititorii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *