Ce subiect de articol își poate alege un om bătrân ca mine, care a trecut prin izolarea din pandemie și trăiește în plin București singur în casă, departe de evenimentele pe care le cunoaște numai din ziare sau de la televizor? Trăiesc mai mult cu amintirile și de aceea am ales să scriu despre prima mea încercare de a face o excursie la Budapesta și la Praga, excursie pe care mi-am dorit-o foarte mult. De curând mi-am amintit-o, răsfoind un album cu imagini ale celor două orașe.

În anii 60-70 ai veacului trecut ONT (Oficiul Național de Turism) a început să organizeze excursii, inițial în țările vecine și mai târziu chiar în Europa de Apus. Cum eram dornică să văd și să cunosc cât mai multe, soțul meu s-a gândit să-mi facă un cadou o excursie la Budapesta și la Praga. Excursia, făcută cu autocarul, urma să dureze o săptămână, în timpul verii, în zilele mele de concediu legal.

Zis și făcut. Asemenea excursii nu costau mult și deoarece aparent nu erau foarte mulți amatori, înscrierea a fost ușoară, chiar pentru data care ne convenea la amândoi. De pașaport nu era nevoie, ghidul care însoțea grupul avea lista tuturor participanților.

Excursia urma să înceapă într-o luni. Cu două zile înainte, sâmbătă, soțul meu s-a dus să afle ora și locul de plecare. La întoarcere am văzut că are o veste neplăcută: niciunul dintre noi nu figura pe lista participanților și banii plătiți în avans urmau să ne fie returnați. Nu a putut să afle de ce nu am fost admiși deoarece, fiind sâmbătă, nu avut cu cine vorbi.

Ne uitam unul la celălalt și nu îndrăzneam să spunem la ce ne gândeam. Multe ne-au trecut prin minte, rostite și nerostite, frică, suspiciune… Oare suntem suspectați de ceva? Prin funcția sa de secretar literar la TES, soțul meu primea oaspeți din Apus și din Israel – să fie acesta motivul refuzului? Noi nu doream decât să facem o excursie în țări vecine, cu același regim ca în România.

Luni ni s-au returnat banii fără nicio explicație și ni s-a propus să ne înscriem la o excursie viitoare. Bineînțeles că nu am mai făcut-o după ce am fost refuzați. Eram în concediu, bani aveam și ne-am hotărât pe loc să plecăm pentru câteva zile la Poiana Brașov.

Am plecat cu mașina noastră și cu puțin noroc am găsit o cameră la Hotel Sport, pe atunci unul din puținele hoteluri din localitate unde puteai să iei și masa. Amândoi eram hotărâți să uităm incidentul și să încercăm să ne simțim bine. Eu eram pentru prima dată la un hotel și tocmai într-o localitate care pe atunci era în plină dezvoltare. A doua zi m-am cam speriat de costul camerei. Mă temeam că nu ne vor ajunge banii, dar apoi mi-am seama că prețurile afișate erau pentru străini. Am petrecut cinci zile de vis, în liniște, cu mici excursii prin vecinătate. Am vizitat și Brașovul, oraș în care mi-ar fi plăcut să trăiesc.

Am încercat să mă consolez cu ideea că voi vedea Budapesta și Praga cu altă ocazie și să nu mă mai întreb de ce nu ni s-a aprobat excursia. Am aflat-o mult mai târziu: cineva l-a mituit pe funcționar și cum numărul locurilor din autocar era limitat, el a plecat în locul nostru. Și noi ce sperietură am tras!! Acesta era atmosfera de atunci și noi o credeam normală. De la niște prieteni ai noștri care au făcut excursia am aflat că la întoarcere autocarul a avut un accident și atunci chiar ne-a părut bine că am fost refuzați.

Cu trei luni mai târziu am făcut o excursie asemănătoare împreună cu sora mea, de data aceasta cu trenul. La granița cu Ungaria ne-au controlat destul de serios, nu a fost deloc o plăcere.

Dar Budapesta, oraș european de o frumusețe cum nu mai văzusem, ne-a făcut să uităm toate pățaniile dinaintea excursiei mult dorite. Și mai mult mi-a plăcut Praga cu minunățiile ei. Partea veche a orașului, primăria veche cu orologiul, fostul cartier evreiesc despre care citisem atât de multe, toate acestea mi-au deschis dorința de a vedea lumea. Am văzut multe orașe din Europa și SUA, fiecare cu farmecul lui. Am fost de mai multe ori în Israel, am văzut și Ierusalimul care m-a impresionat în mod deosebit.

Dar aș fi vrut să revăd cele două orașe, Budapesta și Praga. Când am fost eu la Praga, tocmai se construia metroul. Azi cum arată? Păcat că nu mai pot călători acum. Acum trăiesc singură, izolată de lume și sunt fericită când pot să cobor până în parcul din vecinătate. Bătrânețe, haine grele!!

Mirjam Bercovici

București, 06-01-2023