Povestea unui articol nepublicabil

Jul 23, 2026By

E greu să te oprești să scrii un articol incitant, care poate provoca multe discuții, despre cineva care e suspect că a fost colaborator al Securității. Am ezitat o vreme să scriu povestea, având în vedere că era o persoană pe care am cunoscut-o. M-am sfătuit cu un prieten și el m-au sfătuit să renunț. Cel despre care voiam să scriu era tatăl unei prietene din anii de liceu. În articol nu am folosit numele reale, probabilitatea ca persoana să fie recunoscută era mică, dar ea exista. Când am început să scriu articolul, nu mi-am făcut griji, pentru că informația mi-a fost dată de fiica lui cu ani în urmă, nemaivorbind că se referea la un eveniment dureros în viața ei. Aveam intenția să-i cer permisiunea de a scrie despre tatăl ei, dar nu am îndrăznit. Articolul era deja scris, dar la cererea insistentă a uneia din prietenele mele l-am șters. – Delete, delete, mi-a spus aceasta. Nu e etic ce faci! – Fiica acelei persoane nu are cum să afle că am scris povestea. Ea nu citește revista Baabel, am răspuns, căutând argumente pentru a publica totuși articolul. – Nu are importanță, mi-a răspuns prietena. Însuși faptul că ai vrut să scrii despre tatăl ei este condamnabil.Read more…

Jul 23, 2026 0 Comments

Marea Sinagogă din Paris. 150 de ani din viața evreimii franceze

Jul 23, 2026By

În 14 iulie, Franța sărbătorește, ca în fiecare an, Ziua Națională – aniversarea căderii Bastiliei, simbol al Revoluției Franceze, care a dăruit lumii idealurile de Libertate, Egalitate și Fraternitate. În inima Parisului se înalță însă un edificiu care reflectă drumul parcurs de evreimea franceză spre împlinirea acestor idealuri: Marea Sinagogă de pe Rue de la Victoire. Parisul este unul dintre orașele emblematice ale culturii, artei și istoriei europene. De aproape două milenii, aici trăiește o comunitate evreiască. Din vremea romanilor, trecând prin Evul Mediu și până la Revoluția Franceză, evreii au cunoscut perioade de înflorire, dar și expulzări, persecuții și discriminări. Revoluția Franceză a schimbat radical statutul evreilor, iar Napoleon Bonaparte a continuat acest proces prin măsurile adoptate pentru integrarea lor deplină în societatea franceză și prin reorganizarea instituțională a vieții religioase evreiești. În deceniile următoare, pe măsură ce comunitatea s-a dezvoltat și s-a integrat tot mai profund în viața Franței, a apărut nevoia construirii unei noi sinagogi centrale – un edificiu reprezentativ, menit să exprime noul statut al evreimii franceze și locul ei în societatea modernă.Read more…

Jul 23, 2026 0 Comments

Clara Haskil – o pianistă genială

Jul 23, 2026By

România a dat de-a lungul timpului numeroși interpreți de operă și instrumentiști de mare clasă. Enescu a fost atât un compozitor de geniu, cât și violonist, pianist și profesor de pian și vioară. El a fost profesorul de vioară și prietenul lui Yehudi Menuhin. Alături de Enescu, pe scenele internaționale s-au remarcat și alți doi mari instrumentiști originari din România: bine-cunoscutul Dinu Lipatti și Clara Haskil, cea din urmă fiind astăzi mult mai puțin cunoscută publicului larg. Clara s-a născut în 1895, la București, într-o familie evreiască. Tatăl ei era originar din Basarabia, iar mama provenea dintr-o familie sefardă. Clara avea două surori: cea mai mică era violonistă, iar cea mai mare pianistă. Amândouă o considerau un geniu. Clara a început să cânte la pian la vârsta de trei ani, dar a învățat să cânte și la vioară. (1) La numai șase ani, după un an în care a studiat la Conservatorul din București, și-a continuat studiile la Viena, iar apoi la Conservatorul din Paris, pe care l-a absolvit cu premiul întâi, la vârsta de 15 ani.Read more…

Jul 23, 2026 0 Comments

Ce ne povestește ADN-ul

Jul 23, 2026By

De câțiva ani este la modă căutarea originilor pe baza ADN. Site-ul My Heritage te îndrumă, contra cost, cum îți poți descoperi originea etnică, caracteristicile, problemele de sănătate, (se pare că anumite etnii suferă de anumite boli) și dacă îți încropești arborele genealogic, găsești și o mulțime de rubedenii. În acest caz, site-ul sau laboratorul unde ai trimis mostra îți prezintă până la cele mai mici potriviri de ADN. În consecință, te poți trezi cu mii de rude, mai apropiate sau mai îndepărtate, pe continente sau în țări la care nu te-ai fi gândit niciodată. Dacă vrei, poți lua chiar legătura cu ele, site-ul te îndrumă cum să procedezi că să cunoști de pildă o rudă, cu 1,4% potrivire de ADN. La început am rămas indiferentă la tentativele unor membri de familie și cunoștințe care au făcut apel la My Heritage, dar cum cineva m-a rugat să-l ajut cum să procedeze pentru a primi informații, m-am gândit să încerc și eu. Îmi cunoșteam originile familiei până la străbunici. Doi dintre ei, părinții bunicilor din partea tatălui, sunt îngropați în vechiul cimitir evreiesc de la Arad, unde odihnesc și bunicii și tatăl meu. Cunoșteam casa în care locuiseră la Arad și străbunicii și bunicii mei, iar din poveștile de familie știam aproximativ de unde proveneau. Aveam date și despre familia mamei, un nepot a făcut un arbore genealogic pe care l-am lipit de cel făcut de mine. Am considerat că acestea vor servi ca un fel de control pentru informațiile furnizate de My Heritage.Read more…

Jul 23, 2026 0 Comments

Te bucuri și nici nu știi ce te așteaptă…

Jul 23, 2026By

De-a lungul vieții mi-am dorit nu o dată să fiu cool, pentru că sângele rece face parte din lista caracteristicilor pozitive, atât de necesare pentru succesul personal. Dar nu sunt așa. Mă înfierbânt, mă enervez, chiar mă înfurii, pentru că probabil fac parte dintre omenii numiți „sanguini”. Treaba asta are părți bune (fire comunicativă, prietenoasă, surplus de energie, etc.) dar și mai puțin bune, cum ar fi impulsivitate sau tendința de a fugi de responsabilitate. Dată fiind situația, eu mă găsesc deseori cu trup și suflet alături de o cauză socială sau opinie o politică și trăiesc cu patimă și înflăcărare orice activitate sportivă la care participă echipa mea preferată, dar niciun moment nu aș fi crezut că participând emoțional la un joc de fotbal îți periclitezi sănătatea! Jucătorii, pe teren, se pot accidenta, se pot încăiera, pot face prostii sau greșeli profesionale în stăpânirea balonului. Spectatorii, în tribune, se pot ataca unii pe alții – istoria e plină de evenimente de aceste fel. Dar tu, acasă în fața televizorului, chiar participând cu sufletul la gură la ceea ce se petrece pe teren, poți să faci o criză de inimă și să te duci, așa, pe apa Sâmbetei, din cauza unui gol primit de echipa ta favorită?!Read more…

Jul 23, 2026 0 Comments

Lira cu noroc

Jul 23, 2026By

Suntem la Madrid, în 11 iulie 1982. Este o zi călduroasă de vară. Pentru brazilianul Arnaldo Coelho este și o zi specială. Cu câteva zile înainte fusese desemnat să conducă finala Campionatului Mondial de fotbal din acea zi dintre Italia și Germania Federală. Era o premieră pentru el și nu doar pentru el, ci și pentru toată America de Sud: primul arbitru sud-american care va conduce o finală de campionat mondial. Este și prima finală de Campionat Mondial care se desfășoară în nocturnă. Printre cei 90.000 de spectatori de pe stadionul Santiago Bernabeu sunt regele Spaniei, Juan Carlos, președintele Italiei, pătimașul Sandro Pertini, și cancelarul Germaniei, mai rezervatul Helmut Schmidt. Mai sunt câteva minute până vor intra pe teren echipele conduse de cei doi căpitani, Dino Zoff și Karl-Heinz Rumenigge, în frunte pe cei trei arbitri. Arnaldo Coelho este un om minuțios. Își cercetează cu atenție echipamentul, își verifică fluierul și cartonașele. Deodată observă că îi lipsește ceva. – O monedă! – zice el cu voce tare. Îi lipsea moneda cu care urma să tragă la sorți pe ce parte a terenului va sta fiecare echipă. – Ia-o pe-a mea, îi spune tușierul Abraham Klein. Mie mi-a adus noroc… În urmă cu câteva zile, Abraham Klein arbitrase magistral meciul decisiv Italia-Brazilia, care se încheiase cu victoria italienilor 3-2, eliminând Brazilia din campionat.Read more…

Jul 23, 2026 0 Comments

Podul MATAM şi alte poduri din viaţa mea

Jul 23, 2026By

Articolul publicat de curând în Revista Baabel despre Podul MATAM m-a inspirat să depăn amintirile legate de acest loc unde am petrecut anii cei mai semnificativi ai vieții mele profesionale din Israel. Am lucrat în trei companii distincte, fiecare reprezentând o provocare. Apoi am părăsit MATAM pentru aproape un deceniu, trecând prin alte locuri, cunoscând alte lumi, iar pendularea aceasta între ce aș fi dorit și ce s-a întâmplat în realitate a continuat să mă urmărească, făcându-mă adeseori să mă gândesc dacă alegerea făcută la terminarea școlii, la București, a fost una reușită pentru viitorul meu care, începând din toamna lui 1975 s-a desfășurat în Israel. Ceea ce urmează este prima parte a unor reflecții asupra acelor timpuri ale adolescenței și tinereții care m-au determinat să aleg Israelul drept țară de adopție. Am ales Matematica. Alegerea Facultății de Matematică a fost un moment definitoriu în 1970, ultimul an de liceu, secţia reală, când – datorită educației și atmosferei specifice multor elevi evrei din generația mea – m-am orientat spre o facultate cu profil tehnic care oferea o profesie „universală”… După unele ezitări, am dat admiterea la Facultatea de Matematică din București…. Nici înainte de admitere şi nici în timpul facultății, nu ţin minte să-mi fi pus cu adevărat întrebarea: „Ce voi face în viitor, ca absolventă a Facultății de Matematică?”… În 19 august 1969, tatăl meu a fost eliberat din închisoarea comunistă, după o condamnare de 15 ani și o detenție de peste 8, în urma sentinței din Procesul Românoexport. Între 1961 şi 1965, până la judecarea procesului, a fost închis la Malmaison (casa de retenţie a Securităţii din Calea Plevnei), apoi a fost transferat la închisoarea Aiud, unde a rămas până în 1969. După suferința de lungă durată care a urmat arestării și încarcerării tatălui meu, precum și demiterii mamei din învățământ, ca urmare a aceluiași eveniment, vedeam emigrarea ca unica soluție pentru viitorul meu, deși nu fusesem crescută în spiritul valorilor iudaice. Nu m-am gândit vreodată la alt „tărâm” decât cel israelian, mai ales că din familia tatălui meu nu mai existau urmași, cu toţii pieriseră la Auschwitz, iar familia mamei se afla în Israel încă din anii ’70.Read more…

Jul 23, 2026 0 Comments

Yaakov Miron. O viață la Ierusalim. (1)

Jul 23, 2026By

Zilele trecute la poarta blocului nostru a apărut un anunț mortuar: s-a stins din viață vecinul nostru Yaakov Meir Miron.  Avea 95 de ani, dar parcă îmi vine greu să-l descriu ca „bătrân”.  L-am cunoscut acum vreo zece ani, când ne-am mutat aici.  Era un pensionar plin de energie și administratorul benevol al blocului.  Prin mâinile lui treceau toate facturile, întreținerea, reparațiile, renovările, el supraveghea grădina, curățenia, ascensorul, centrala termică, cumpăra motorina pentru încălzire…  A continuat până la 90 de ani.  La început m-a cam intimidat, mă simțeam ca o elevă în fața unui profesor cam sever.  Treptat ne-am împrietenit și într-o zi chiar mi-a povestit unele dintre „aventurile” lui – și a avut destule!  Dar abia acum, făcând o vizită de condoleanțe, am aflat că Yaakov și-a înregistrat poveștile.  Filmul e fascinat.  Vorbitorii de ebraică sunt invitați să se convingă singuri, iar pentru ceilalți, iată textul: M-am născut la Ierusalim, tatăl meu și bunicul s-au născut la Hebron și bunicul bunicului meu era din Jaffa.  Mai mult nu știu. Mama mea s-a născut la Ianina, în nord-vestul Greciei.  Comunitatea evreiască din Ianina a fost întemeiată curând după distrugerea celui de al Doilea Templu de un grup de evrei luați în robie și care s-au oprit acolo în drum spre Roma. Părinții mamei mele se pregăteau să vină în Palestina în 1914 și l-au trimis înainte pe fratele bunicului meu, Marco Cohen.  Familia consta atunci din bunici, părinți și șapte copii.  Din cauza războiului au venit abia în 1919.  Drumul a durat o lună întreagă cu vaporul, apoi cu trenul…   Când au ajuns în portul Jaffa, bunicul meu și-a rupt pașaportul grec, l-a aruncat în mare și a exclamat: „S-a terminat cu exilul!”Read more…

Jul 23, 2026 0 Comments

JOI. UN AN. AUGUST (I)

Jul 23, 2026By

Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022.  Peter este „medicul-condeier” prin excelență.  Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit…  Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. 3 August: Herz ist Trumpf (Tromful e Inima). Dacă eram acasă, la ora asta aș fi fost în drum spre clinică, poate deja pe celălalt mal al râului, cu vântul în față, dar nu atât de puternic ca pe coasta Mării Nordului, și papagalii… mda, asta nu se știe niciodată…  Aș mai avea de interpretat câteva EKG-uri și apoi aș aștepta primul pacient.  Dar eu mai sunt în concediu, orele se dilată și parcă nu am chef să le descriu.  De când cu pandemia, simțul timpului mi-a rămas distorsionat: ceva s-a schimbat la „punctul zero” al percepției mele temporale.  Ca într-un EKG cu linia de bază deplasată, pe care îl interpretez numai sub rezervă, tonul de repaus al psihicului meu are și el impedanța oarecum defectă.  Nu reușesc să mă eliberez total de cotidian și gândurile și sentimentele saltă, pâlpâie și oscilează cum vor ele.  Oricum ar fi, prin cap îmi trec și lucruri nostime, de exemplu, cum să incorporez în această scriere cântecul lui Stephan Remmler Herz ist Trumpf – ceea ce tocmai am reușit.Read more…

Jul 23, 2026 0 Comments

Un academician combate Legea Vexler chiar dacă ea prevede altceva decât ceea ce îi reproşează

Jul 23, 2026By

De curând academicianul Ioan-Aurel Pop a publicat un nou articol în care dă glas temerilor şi suspiciunilor sale faţă de efectele Legii 241/2025 /(aşa-numita Lege Vexler) şi face sugestii privind modul în care ar trebui aplicată, lucru precizat chiar în titlu: Cum trebuie aplicată Legea Vexler. Citind noul articol am observat că academicianului Ioan-Aurel Pop critică, în mare măsură, consecințe pe care legea nu le prevede și răspunde unor întrebări pe care legea nu le pune. Arsenalul argumentelor invocate de autor pentru a combate Legea 241/2025 este surprinzător de divers, acoperind o gamă largă, de la cel juridic – principiul neretroactivității legii, la cele istorice şi culturale – istoria creștinismului, citate din Talmud, pericolul comunist, atacul la valorile literaturii române şi la politica actuală a Israelului – conflictul militar din Gaza. Academicianul îşi încheie articolul cu un soi de avertisment: aplicarea prevederilor acestei legi ar putea fi… cauza recentei vandalizări a sinagogii din Alba Iulia… Să vedem, încă o dată, care au fost modificările esenţiale pe care Legea 241/2025, aşa-numita Lege Vexler, le-a operat asupra unor acte normative deja în vigoare: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi Legea nr. 157/2018 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului… Cred că modul cel mai sugestiv a demonstra că, de fapt, afirmaţiile din articolul academicianului Ioan-Aurel Pop nu se referă la prevederile Legii Vexler este sub formă de întrebări şi răspunsuri.Read more…

Jul 23, 2026 0 Comments