Frații Rosenthal și „jucăria” lor de lemn

Vizualizari: 9

Număr vizualizări 9 ori

Vara, o mare atracție a parcurilor de distracții este acea structură complicată de metal cu mașinuțe mai mari sau mai mici care urcă pe serpentine, apoi coboară brusc, smulgându-le ocupanților strigăte de emoție. La terminarea „cursei”, adulții sunt palizi, abia pășesc și încă nu le vine să creadă că au ajuns cu bine pe pământ. Copiii, în schimb, par foarte amuzați și ar mai vrea să se dea încă o dată. Aceste locuri se numesc montagne russe în Europa sau roller-coaster în America de Nord. Sigur, ele au o istorie interesantă, dar eu mă voi opri doar asupra celui din Coney Island, New York. Este singurul roller-coaster din lemn care mai funcționează și, de ce să nu recunosc, succesul lui m-a uimit. La începutul secolului XX era normal ca asemenea structuri să fie construite din lemn. Astăzi acest lucru nu mai este permis nicăieri în lume. Renumitul roller-coaster din lemn din Coney Island, New York se numește The Cyclone și povestea lui este o călătorie fascinantă prin epoca de aur a parcurilor de distracții, marcată de rivalități intense, degradare urbană și o salvare miraculoasă.

The Cyclone a fost comandat și finanțat în 1927 de doi frați antreprenori, Jack și Irving Rosenthal. Ei au angajat o echipă de elită: inginerul genial Vernon Keenan care a proiectat traseul răsucit (twister) și celebrul inventator și constructor de atracții Harry C. Baker care a supravegheat execuția tehnică. Construcția a costat cca 150.000 – 175.000 de dolari (sau cca 2,5 milioane de dolari de astăzi) și a fost ridicată pe terenul unde în 1884 funcționase Switchback Railway, primul roller-coaster modern din America. La deschidere, în 26 iunie 1927, o călătorie costa 25 de cenți. Roller-coasterul a devenit imediat o senzație datorită coborârilor sale abrupte (prima cădere are o înclinație de aproape 60 de grade și o înălțime de 26 de metri) și a vitezei care atingea 96 km/h. Charles Lindbergh, primul om care a zburat singur peste Atlantic, a declarat: „O tură cu Cyclone îți dă mai mulți fiori decât să pilotezi un avion la viteză maximă.”

După al Doilea Război Mondial, Coney Island a intrat într-o perioadă de declin economic, parcurile mari s-au închis rând pe rând, criminalitatea a crescut în zonă și Cyclone a început să se degradeze. În 1971, primăria orașului New York a cumpărat structura de la proprietarul de atunci, Silvio Pinto, cu 1 milion de dolari. Plănuiau să o demoleze pentru a extinde parcarea Acvariului, dar comunitatea locală și pasionații de roller-coastere s-au mobilizat într-o campanie agresivă, Save the Cyclone.

Din fericire, în 1975, Dewey și Jerome Albert, proprietarii parcului Astroland de alături, au convins primăria să le transfere drepturile de operare. Ei au investit masiv în recondiționarea structurii din lemn, salvând-o de la dispariție. Mai târziu valoarea ei istorică a fost recunoscută, în 1988 a fost declarat New York City Landmark (monument protejat al orașului), iar în 1991 a fost inclus în Registrul Național al Locurilor Istorice din SUA. Astăzi, Cyclone este operat de Luna Park și rămâne unul dintre extrem de puținele roller-coastere din lemn care mai funcționează. Altele noi nu se mai construiesc, este ilegal. Astfel Cyclone a devenit o piesă de istorie vie, de neînlocuit, și dacă ar fi distrus, nu ar mai putea fi reconstruit în aceeași formă. Structura din lemn oferă acele vibrații, scârțâituri și o flexibilitate naturală pe care oțelul modern nu le va putea imita niciodată.

Vorbind despre roller-coasterul de lemn din Coney Island, trebuie să spunem și povestea celor doi frați, Jack și Irving Rosenthal, figuri legendare în istoria parcurilor de distracții americane, recunoscuți nu doar pentru viziunea lor antreprenorială, ci și pentru modul în care au transformat divertismentul de masă în secolul XX. Frații Rosenthal proveneau dintr-o familie de imigranți evrei veniți din Rusia în anul 1902. Irving Rosenthal, născut în 1895, avea șapte ani atunci când familia a sosit la New York. Deși o mare parte a vieții lor timpurii rămâne învăluită în anonimat, ei s-au format și au crescut în Lower East Side din Manhattan. Cartierul era pe atunci un adevărat creuzet cultural și economic, locul unde mii de familii evreiești sosite din Europa încercau să își construiască o viață nouă. În acest mediu vibrant, foarte competitiv și dominat de comerțul stradal, Jack și Irving și-au dezvoltat instinctul comercial nativ și flerul pentru spectacol (showmanship) care i-au propulsat mai târziu în elita industriei de divertisment din Coney Island și New Jersey.

Jack și Irving Rosenthal s-au născut într-o familie numeroasă. Tatăl lor lucra în industria textilă sau în micul comerț, ocupații tipice pentru imigranții din Lower East Side în acea perioadă. Legătura dintre Jack și Irving a fost coloana vertebrală a întregii lor cariere. Erau o echipă perfectă: Jack era concentrat pe logistică, construcție și management operațional, în timp ce Irving era vizionarul, omul de marketing și „fața publică” a afacerilor.

Nu aveau studii superioare, se pare că Jack nu a terminat nici măcar liceul – un fapt obişnuit pe atunci, copiii imigranților fiind nevoiţi să muncească de la o vârstă fragedă pentru a-și ajuta familia. Aceasta nu înseamnă însă că frații Rosenthal erau ignoranți. Irving a urmat New York University Dentistry College, cea mai veche școală stomatologică din New York, dar nu și-a practicat niciodată meseria. (Pentru a-și plăti cursurile cânta într-o orchestră ca violonist și trompetist.) Principala lor educație a fost școala vieții, erau ceea ce americanii numesc street smart. Ei au învățat matematică numărând mărunțișul din încasări și au studiat psihologia umană observând comportamentul mulțimilor pe străzile aglomerate din Manhattan și pe faleza din Coney Island. Irving Rosenthal spunea că pentru el cel mai bun indicator de marketing erau fețele oamenilor: dacă zâmbeau, afacerea mergea bine; dacă erau plictisiți, trebuia schimbat ceva. Succesul a venit treptat, clădit pe multă îndrăzneală și pe spiritul de oportunitate specific epocii.

În anii 1910, încă adolescenți, cei doi au început să lucreze în Coney Island, care era atunci capitala mondială a distracțiilor. Au început ca simpli angajați, barkers (oameni care strigau pentru a atrage clienții la diverse jocuri). Ridicându-se prin forțe proprii, ei au economisit și și-au cumpărat primele concesiuni, de fapt, niște spații închiriate. Au început cu galerii de tir, foarte populare în epocă, și cu jocuri de noroc și abilitate, unde clienții puteau câștiga premii ca ursuleți din pluș sau țigări. De altfel, aceste distracții sunt foarte iubite și astăzi, doar că nu se mai dau țigări ca premii.

Ceea ce i-a deosebit de alți comercianți a fost atenția la detalii și inovația. Ei au înțeles că jocurile de noroc trebuie să aibă și o atracție vizuală și au fost printre primii care au folosit becuri puternice și premii mari, spectaculoase, pentru a lua ochii trecătorilor. În plus, au înțeles importanța volumului: preferau să ceară prețuri mici, dar să aibă un flux continuu de clienți.

Pe la mijlocul anilor 1920, frații Rosenthal nu mai erau simpli comercianți, ci operatori importanți de terenuri în Coney Island. Câștigau sume mari din propriile atracții, dar și din închirierea spațiilor către alți comercianți. Momentul de cotitură a fost în 1926, când au înțeles că adevărata putere și profitabilitate în industrie nu stătea în jocurile de noroc, ci în roller-coastere, atracțiile care defineau identitatea unui parc. În 1927 aveau deja suficient capital pentru a face pasul cel mare. Au cumpărat terenul unde funcționase primul roller-coaster din America și au investit o sumă colosală pentru acea vreme. Deși nu aveau cunoștințe de inginerie, au avut geniul de a-i angaja echipa cea mai bună din branșă. Cyclone a fost un succes financiar instantaneu, amortizându-și costurile de construcție în doar câteva sezoane și transformându-i pe frați în milionari.

Cea mai mare realizare a fraților Rosenthal a venit în 1934, când au cumpărat Palisades Amusement Park din New Jersey, situat pe stâncile de deasupra râului Hudson, vizavi de Manhattan. Parcul era în faliment din cauza Marii Depresiuni, dar Jack și Irving au făcut din el unul din cele mai mare succese din istoria parcurilor de distracții americane.

Ei au introdus cea mai mare piscină din lume în aer liber, cu apă sărată și valuri artificiale. Au inventat și strategii de marketing complet noi: au oferit intrare gratuită copiilor care aduceau cutii goale de cereale pentru micul dejun, au organizat concursuri ca Little Miss America și au făcut reclamă parcului la radio și în reviste de benzi desenate. Parcul avea să influențeze puternic cultura pop: în anii ’50 și ’60, acesta a devenit un centru pentru muzica rock ‘n’ roll, găzduind spectacole cu marile vedete ale epocii. În 1962 a inspirat chiar un șlagăr, Palisades Park, interpretat de Freddy Cannon.

Precum spuneam, secretul succesului în afaceri al fraților Rosenthal a fost legătura lor strânsă. Dar acest parteneriat a încetat în 1937, odată cu moartea prematură a lui Jack Rosenthal. Irving a preluat singur frâiele imperiului și a continuat să conducă Palisades Park cu o energie debordantă timp de încă trei decenii. S-a căsătorit cu Gladys Miller și familia sa a rămas strâns legată de parcul Palisades. În ultimele decenii, nepotul său, Solly, a fost și el implicat în conducere. Irving era un personaj excentric și extrem de iubit – adesea se plimba prin parc îmbrăcat la costum, împărțea copiilor bilete gratuite și verifica personal dacă mâncarea era proaspătă și dacă vizitatorii zâmbeau.

În 1971, din cauza presiunilor imobiliare și a vârstei înaintate, Irving Rosenthal a vândut parcul Palisades unui dezvoltator imobiliar care a demolat atracțiile pentru a construi complexe de apartamente de lux. Parcul s-a închis definitiv în 12 septembrie 1971, iar Irving a murit la scurt timp după aceea, în 1973.

Astăzi, frații Rosenthal sunt amintiți ca pionieri ai industriei de divertisment, oameni care au înțeles că un parc de distracții nu este doar o colecție de mașinării din fier și lemn, ci o fabrică de amintiri și de escapism pentru oamenii simpli. Ca amintire a ambiției, a entuziasmului, a muncii neobosite, dar și a succesului lor a rămas doar acest roller-coaster din lemn din Coney Island, luat cu asalt și astăzi de familiile cu copii care doresc o experiență de neuitat.

Cristina Toma Salomon

Bibliografie: