Număr vizualizări 12 ori
Plouase în timpul nopții, era frig și cerul era cenuşiu în acea dimineață de iarnă. Încă nu se luminase de ziuă. Mergând spre sinagogă, rabinul se gândea la Parașat Vayahel, cea care urma să fie citită în acea dimineață, la sărbătorirea Șabatului: Şase zile să lucraţi, dar ziua a şaptea să vă fie sfântă; acesta este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua aceea să fie pedepsit cu moartea. (Exod. 35:2)
Mergea cu pași lenți și grei, târându-și ușor piciorul drept. Era un bărbat înalt și corpolent, cu o barbă neagră frumoasă, își ținea capul ușor plecat şi mergea cu mâinile împreunate la spate. Purta o haină lungă, neagră, o eșarfă albă de satin cu franjuri și un ștreimel, acea pălărie de blană cu boruri largi, făcută din treisprezece cozi, de obicei de zibelină canadiană sau rusească, despre care se spune că reprezintă cele treisprezece aspecte ale milei divine.
Deodată îi căzură ochii pe o minge de baschet murdară, aflată la picioarele lui. Se opri, o privi o clipă, apoi se întoarse încet, întâi la dreapta, apoi la stânga. Strada era pustie. Nicio lumină la ferestrele căsuțelor mici și dărăpănate care se întindeau cât vedeai cu ochii. În stânga, gardul care înconjura curtea școlii lăsa să se întrevadă un teren de baschet abandonat, cu băltoace și gropi pe alocuri.
Rabinul se uită din nou peste umăr și se aplecă să ridice mingea. O șterse cu dosul mânecii, o lăsă să sară o dată și încă o dată. O aruncă în aer și o prinse din nou. Deodată făcu un pas înapoi, își luă avânt și, cu o mișcare rapidă, o lansă cu putere peste gard. Mingea se înălță în aer, luă o traiectorie surprinzătoare și intră în coș, la vreo 20 de metri distanță, fără să-i atingă măcar marginea.
Rabinul își frecă mâinile, în timp ce un zâmbet îi lumină fața. Îi reveniră amintirile din liceu. Își retrăi zilele de glorie, tricoul alb cu numărul 25, coechipierii care îl purtau pe umeri la sfârșitul finalei împotriva echipei The Bronx Red Devils. Privirea i se opri o clipă asupra curții școlii, apoi se scutură și privi o vreme spre cer.
În timp ce își relua încet mersul spre sinagogă, rabinul știa deja că isprava sa va rămâne secretă pentru totdeauna, căci nu va putea destăinui nimănui că de Şabat marcase un coş cu mingea de baschet.
Morala: Cred că, asemeni rabinului din întâmplarea relatată mai sus, atât eu cât şi, probabil, cititorii, am avut în viaţă momente cu care nu ne putem mândri şi nici nu le putem mărturisi.
Elian Wechsler
