Număr vizualizări 568 ori
Era prin 1950. Părinții mei erau studenți la medicină, la Timișoara, și urmau să se căsătorească în curând. Mama, care locuise până atunci cu părinții, habar nu avea să gătească și a rugat-o pe bunica să o învețe. Dar (după cum mi s-a povestit), aceasta i-a răspuns:
– Pentru ce? Tu o să fii doctoriță și o să ai servitoare.
În zilele noastre această afirmație pare venită din altă lume. Și totuși, în anii 1950 – 60, noi mai aveam fete în casă. Veneau mai ales din Secuime, cele mai multe nu știau o boabă românește și așa am învățat și eu o brumă de maghiară. Dar abia absolviseră șapte clase și nici ele nu știau să gătească. Mama și-a cumpărat o „Sanda Marin” și a folosit-o toată viața – a fost o gospodină excelentă. Când am terminat liceul, mi-a cumpărat și mie una pe care o folosesc până astăzi. Iar femeii (din Moldova) care a îngrijit-o pe mama în ultimii ei ani i-am dăruit ca amintire tot o „Sanda Marin”. Asta face la un loc trei sferturi de veac! De atunci am mai cunoscut și alte cărți de bucate, am preluat multe feluri de mâncare din alte culturi, dar tot „Sanda Marin” a rămas cartea mea de căpătâi.
Am încercat să aflu cine se ascunde în spatele pseudonimului „Sanda Marin” și am găsit răspunsul… chiar în revista Baabel: https://baabel.ro/2014/04/andrei-banc-enigmatica-sanda-marin/ Era Cecilia Simionescu-Zapan și prima ediție a cărţii ei de bucate a apărut în 1936, exact acum 90 de ani, cu prefața lui Păstorel Teodoreanu, din care citez:
Alegerea menu-ului e, pentru multe căsnicii, unul dintre cele mai penibile momente ale zilei. […] – Ce mâncăm astăzi? În cartea doamnei Marin veți găsi zilnic răspunsul. […] Gospodina nu se mai găsește în fața neantului. Ce-ul și Cum-ul sunt rezolvate – și cu, dar și fără sos!
A fost o realizare valoroasă, dar nu unică. În Israel am cunoscut cartea de bucate a lui Ruth Sirkis, evreii din Olanda o folosesc pe cea a lui Saartje Vos și, fiind multă vreme înscrisă la biblioteca Centrului Cultural Britanic, am cunoscut-o pe Mrs. Beeton, „Sanda Marin” a Angliei din epoca victoriană. Mi-o închipuiam ca pe o matroană respectabilă, între două vârste, cu o experiență îndelungată în menaj, poate va fi fost chiar bucătăreasa vreunei familii nobiliare… Nici pomeneală! Realitatea este cu totul alta. Și interesant că am găsit unele aspecte comune între Isabella Beeton (1836 – 1865) și Cecilia Simionescu (1900 – 1961), chiar dacă le desparte aproape un secol.
Ambele erau doamne „de familie bună”, bine educate pentru vremea lor (pension în Germania, limbi străine, pian). Cecilia Simionescu, fiică de academician, s-a căsătorit cu un om de știință, copii nu a avut, a dus o viață liniștită. Avea o singură pasiune: gătitul. Și era într-adevăr o gospodină desăvârșită. În articolul https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/divertisment/bonton-cine-a-fost-cu-adevarat-sanda-marin-femeia-care-a-facut-emisiuni-culinare-inainte-ca-jamie-oliver-sa-se-fi-nascut-232137 se găsesc poze de familie și un videoclip unde vorbesc oameni care au cunoscut-o.
De-a lungul vieții a colecționat rețete de bucătărie și în 1936 și-a publicat cartea de bucate. Dintr-un exces de modestie a ales să folosească pseudonimul Sanda Marin, convinsă că nu poate concura cu lucrările științifice ale tatălui și ale soțului ei. Și, ironia sorții, cine își mai amintește astăzi de Ion Simionescu sau de Mihai Zapan?
Viața Isabellei Beeton a fost mult mai scurtă și mai tumultuoasă: după ce a pierdut doi copii la o vârstă fragedă, a murit la numai 28 de ani, la naștere. Soțul ei avea o editură unde publica reviste pentru femei și copii, cărți educaționale etc. De la început ea l-a ajutat la munca editorială, la traduceri și, mai ales, a scris în revista pentru femei. Așa a apărut ideea de a publica în fiecare număr un supliment cu sfaturi și îndrumări pentru gospodine și, mai ales, cu rețete de bucătărie. Aceste suplimente au fost apoi adunate într-un volum: Beeton’s Book of Household Management, apărut în 1861.
Nu numai că Isabella Beeton nu avea anii de experiență ai „Sandei Marin”, ea nici măcar nu știa să gătească! Experiența ei menajeră se limita la ajutorul dat mamei cu creșterea fraților mai mici (și erau mulți!) și un curs făcut cu un meșter cofetar local. Succesul cărții se datorează faptului că ea scria clar și ordonat și știa să se documenteze.
Ambele cărți sunt adevărate enciclopedii de menaj: cu mult peste o mie de rețete culinare, dar și multe alte sfaturi utile. Mrs Beeton include îndrumări pentru organizarea casei, îndatoririle diverșilor slujitori, îngrijirea bolnavilor și multe altele. Rețetele apar într-un format modern: lista ingredientelor, apoi modul de preparare, timpul necesar, sezonul potrivit și chiar costul. Cartea conține și un capitol cu rețete de regim pentru bolnavi. Sanda Marin are și ea un capitol intitulat „Sfaturi și lămuriri”, o culegere de meniuri de sezon și un capitol care astăzi ni se pare desuet: cum se prepară pâine, borș, varză acră, diferite conserve pentru iarnă. Edițiile originale se pot vedea aici:
și
https://www.gutenberg.org/cache/epub/10136/pg10136-images.html
Ambele cărți au devenit „branduri”, în vorbirea curentă, titlurile cărților au fost date uitării, a rămas numai „o Sanda Marin” sau ”a Mrs. Beeton”. Sanda Marin a ajuns la 29 de ediții, cât despre Mrs. Beeton, nimeni nu le mai ține socoteala. În orice caz, ele continuă să se tipărească și să se vândă. (Din păcate, soțul ei, Samuel Beeton, care nu era un om de afaceri prea reușit, a ajuns în pragul falimentului, a fost nevoit să vândă unei alte edituri drepturile de autor – o adevărată mină de aur! – și a rămas cu datorii toată viața.)
Evident că de la o ediție la alta, conținutul a fost adaptat, îmbogățit sau uneori, din contră, redus: Mrs. Beeton a apărut în ediții prescurtate, iar din Sanda Marin, în perioada comunistă au fost cenzurate rețetele străine, cele foarte scumpe sau cu ingrediente care nu se găseau. Modificările sunt mai departe făcute în numele autoarei – chiar dacă aceasta demult nu mai trăiește. Ceea ce se păstrează este spiritul, formatul, prezentarea…
***
Vă veți întreba poate de ce am ales acest subiect. Am făcut-o după ce am vizionat pe YouTube un documentar despre Mrs. Beeton.
Autorul, Ben Smolder, o învinuiește pe Isabella Beeton de plagiat (aduce chiar dovezi, un text copiat cuvânt de cuvânt din altă carte) și spune că cel puțin prima ediție este scrisă de mântuială, e plină de greșeli – ingrediente lipsă, îndrumări greșite, ca de exemplu că macaroanele trebuie fierte două ore. Ciudat! Oare de ce? Să fi fost Isabella Beeton chiar atât de neștiutoare, încât să-i fi scăpat greșeli flagrante? Învinuiri asemănătoare apar și în Wikipedia și în alte surse. Dar, cunoscând viața ei, eu aș fi mai îngăduitoare.
În Anglia anilor 1850 era foarte neobișnuit ca o femeie burgheză să lucreze. Ea s-a oferit să-și ajute soțul pentru că vedea în aceasta o provocare, dar și un mod de a-și îneca amarul la pierderea primului copil. În cei 2-3 ani în care a fost scrisă cartea, Isabella Beeton a fost întâi sfâșiată de durere, apoi din nou însărcinată, a născut, a avut de îngrijit un copil mic. Treptat situația financiară a familiei s-a înrăutățit și ea a rămas și fără ajutor în gospodărie – și nu era ca astăzi, gospodăria era muncă grea. Apoi s-a grăbit să termine cartea pentru a avea o sursă suplimentară de venit. Sigur că nu a putut încerca decât o mică parte din rețete și nu a apucat să verifice cu atenție textul de peste o mie de pagini. Eu găsesc că, așa cum era, cartea ei de bucate a fost totuși o realizare importantă – și nu este numai părerea mea, ci a multor generații de gospodine.
Cât despre acuzația de plagiat, după lege nu există drepturi de autor pentru rețete culinare. Cele mai multe sunt rețete tradiționale. Oare se mai poate ști cine a inventat sarmalele sau ciorba? Sigur că nu. Fiecare gospodină are un caiet (sau mai multe) unde își notează mâncăruri care i-au plăcut, rețete primite de la prietene sau găsite cine știe pe unde. Așadar faptul în sine că a luat rețete din alte cărți de bucate nu poate fi numit plagiat. Drepturi de autor se pot primi pentru modul de prezentare, ilustrații etc. Iar modul ei de prezentare, în cele mai multe cazuri, a fost original. Eu o văd ca pe o deschizătoare de drumuri și sunt dispusă să-i iert micile abateri de la perfecțiune.
Hava Oren
Bibliografie:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sanda_Marin
https://en.wikipedia.org/wiki/Isabella_Beeton
https://en.wikipedia.org/wiki/Mrs._Beeton%27s_Book_of_Household_Management
Sursa ilustrațiilor:
1.Imagine creată cu asistenţă digitală (ChatGPT)
2. Foto credit Hava Oren
3. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Isabella_Mary_Beeton.jpg Maull & Polyblank, Public domain, via Wikimedia Commons
4. https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Title_page_of_%27Household_Management%27_Wellcome_L0042710.jpg The Wellcome Collection, CC BY 4.0 <https://creativecommons.org/licenses/by/4.0>, via Wikimedia Commons
14 Comments
Astăzi fiind „Ziua Independenței Moldovei” vă propun o rețetă tradițională.
Ingrediente:
500g faină
240ml lapte
7g drojdie uscată
2 ouă medii
60g unt la temperatura camerei
90g zahăr
1 vârf cuțit sare
Umplutura de brânză de vaci se face din 350g brânză de vaci bine scursă
150g zahăr
2 ouă medii
2 linguri de gris
50g stafide
1 vârf cuțit sare
1 plic zahăr vanilat
1 gălbenuș de ou amestecat cu 2 linguri de lapte pentru uns
Mod de preparare:
Într-un vas cernem făina, adăugam drojdia uscată și amestecăm. Adăugăm treptat laptele călduț și începem să frământăm, când aluatul prinde putina consistență adăugăm ouăle, zahărul, sarea și untul moale.
Se transferă aluatul într-un vas acoperit cu un șervet de bucătărie și îl lăsăm la dospit două ore într-un loc călduț.
Punem brânza de vaci într-un vas, adăugam ouăle, stafidele, grișul, zahărul vanilat și sarea, amestecam bine și punem umplutura la frigider.
Răsturnăm aluatul dospit pe planul de lucru presărat cu făină și îl întindem într-o foaie dreptunghiulară de aproximativ 7-8mm grosime
Tăiem aluatul în pătrate de 10cm, punem în centrul aluatului cate o lingură mare cu umplutura de brânză.
Colturile opuse ale pătratului două cate două se lipesc foarte bine.
Plăcintele se pun în tava acoperită cu hârtie de copt și se lasă la dospit vreo oră după care se ung cu amestecul de gălbenuș de ou și lapte.
Se coc în cuptorul preîncălzit la 200°C pentru 20min.
Succes și poftă bună!
Foarte interesant, dar nu e la subiect. Nu vorbeam de rețete, ci de personalitatea celor două femei.
Florentino, reteta ta este una dintre retetele care imi aduc aminte de mama si de bunica mea, de copilarie si de nostalgia trecutului, multumesc🙂
Cred că şi cartea de bucate, păstrând proporţiile, asemeni Bibliei, era nelipsită în casele ştiutorilor de carte. Fiecare familie avea o carte de bucate moştenită, de obicei ferfeniţită, care se deschidea singură la reţetele cele mai utilizate. De-a lungul timpului şi în Baabel şi-au găsit locul articole despre cărţile de bucate, ca de pildă cea a Irinei Szmuk https://baabel.ro/2017/12/din-cartea-de-bucate-mamei-mele-irina-szmuk/, cartea de bucate ungurească pe care am moştenit-o de la Bunica Erzsi https://baabel.ro/2020/08/unde-sunt-meniurile-de-altadata/, dar şi una israeliană https://baabel.ro/2022/10/cum-gatim-in-palestina-o-privire-spre-o-lume-demult-apusa/. Cel mai mult m-a impresionat Cartea de bucate a Silviei, alcătuită de către familie, cu reţetele cele mai gustoase preparate de Silvia. https://baabel.ro/2026/01/cartea-de-bucate-a-silviei/
Acest articol e original prin prezentarea în paralel a celor două autoare Sanda Marin şi Isabella Beeton. Mi-a plăcut.
Acest articol ne-a trezut amintiri plăcute, mai ales soției. În rimul rând, bunica și mama ei erau adevărate cofetare, fiecare tort sau prăjitură erau niște delicatese!
Soția mai are un caiet cu rețete scrise încă înainte de a ne căsători. Aveam și noi cartea de bucate a Sandei Marin și a lui Ruth Sirkis din Israel. Ba chiar avem acasă cartea de rețete în limba maghiară a lui Szmuk Iren, bunica prietenului meu Peter Szmuk, colaborator la Baabel.
Tradiția timișoreană s-a păstrat și la noi: în congelator avem tot timpul 4-6 feluri de prăjituri delicioase. Nu degeaba am ajuns la mărimea bluzelor 2XL…
În plus, noi preparăm acasă și băuturi “ușoare”: vișinată și limoncello.
Îmi permit să atașez rețeta ultimei:
Cum se prepară acasă limoncello (vor rezulta cam 2 litri)
1. Materie primă
• 10 lămâi mari cu coaja groasă, preferabil organice.
• 1 litru de alcool pur comestibil de 95-96%. Dacă nu gășiți atunci 1 litru de vodka.
• 600 g zahăr granulat (nu pudră).
• 1 litru de apă.
2. Echipament
• E nevoie de o răzătoare fină.
• E nevoie de un borcan de sticlă de 3 -4 litri cu închidere ermetică.
• O sită foarte fină ca să nu scape nici cele mai mici bucățele de coajă.
• După ce limoncello va fi gata se toarnă în câteva sticle cu închidere ermetică.
3. Preparare
– Se rade numai partea galbenă a cojii.
– Peste zațul rezultat se pune alcoolul în borcanul mare de sticlă.
– Se lasă la rece (nu în frigider) 3 săptămâni și se agită din când în când.
– Se strecoară lichidul printr-o sită foarte fină.
– Se fierbe apa cu zahărul ca să se obțină un sirop.
– Se răcește (nu în frigider) siropul și se adaugă la lichidul obținut înainte în borcanul mare, după care se împarte în sticle care se închid ermetic și se țin numai la congelator.
O reteta de torta bazata pe ciocolata+eventual nuca, m-ar interesa si multumesc anticipat 🙂
Nu am o rețetă specială, oricum fac numai fără gluten. Găsești câte vrei pe internet. Și nu despre rețete e vorba, ci despre personalitatea celor două femei.
Eu m-am adresat lui Tibi, deoarece a vorbit de multe torturi. Desigur ca nu are legatura cu personalitatea celor doua femei. Eu am o torta – cea mai grozava torta pana acum – care nu are faina.
De multe ori retetele d epe Internet nu duc la rezultatul scontat din motive diverse.
Roata trăsurii (Kocsi kerek) – rețeta lui Erzsi
Ungeți ușor tava de copt, așezați hârtie de copt peste ea, ungeți din nou hârtia și lăsați-o deoparte. Pregătiți 200 g de nuci măcinate într-un bol și, în alt bol, 200 g de zahăr alb. Într-un mixer, bateți 4 albușuri până devin spumoase, adăugați zahărul și continuați să bateți până obțineți un amestec omogen; adăugați cele 200 g de nuci măcinate și continuați să amestecați la viteză mică până la omogenizare. Transferați compoziția într-un poș (sau folosiți o lingură) și așezați un șablon (sau un inel) – vezi imaginea 1 de la sfârșitul rețetei. Pentru un cerc de aproximativ 5 cm: puneți în interiorul șablonului un strat de jumătate de centimetru din compoziție, ridicați șablonul și repetați procedeul până obțineți aproximativ 20 de bucăți într-o tavă (într-o tavă standard). Introduceți tava în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, apoi reduceți temperatura la 170 de grade. Coaceți timp de 25-30 de minute (fără ventilație, folosind programul de încălzire sus-jos) până când fursecurile capătă o culoare aurie. Între timp, pregătiți o altă tavă unsă și repetați operațiunea cu șablonul. După ce fursecurile s-au răcit, puneți-le într-o cutie; se recomandă congelarea lor. Cremă: Într-o cratiță, puneți puțin lapte (aproximativ două linguri), 100 g de ciocolată cu lapte sau neagră, două linguri de cacao, o jumătate de cană de zahăr alb și o cană (250 g) de smântână dulce cu 38% grăsime. Gătiți la foc mic, amestecând continuu până la omogenizare. Aveți grijă să nu ardeți ciocolata. Lăsați amestecul să se răcească și păstrați-l la frigider peste noapte. A doua zi, puneți crema în mixer și bateți-o până devine fermă și stabilă. Între timp, pregătiți încă 200 g de nuci măcinate și lăsați-le deoparte. Luați câte două fursecuri, întoarceți-le cu partea plată în exterior și umpleți spațiul dintre ele cu crema pregătită. Apasă ușor, astfel încât să iasă puțină cremă pe margini. Dacă nu iese cremă, mai adaugă puțină. Trece marginea prăjiturii prin nucă măcinată și procedează la fel cu toate celelalte. Poftă bună!
Foarte interesant, dar nici asta nu e la subiect. Și oricum, o rețetă atât de lungă și de complicată nu am răbdare nici măcar să o citesc până la capăt, darămite să o încerc.
Reteta a ramas la mine:
Îmi permit să vă ofer o reţetă de îngheţată care nu îi aparţine Sandei Marin, luată de pe youtube, astăzi o nesfârşită sursă de reţete de bucătărie, în majoritate suficient de dietetice.
Îngheţată de ciocolată
=================
1. Se folosește lapte concentrat. În Israel se găsește la Supersal şi la Mega, dar cu siguranţă la magazinele ruseşti. Una din firme este LINA.
https://www.youtube.com/watch?v=jIMQSHRTEMc
2. Eu folosesc o cutie de lapte concentrat (cam 390 ml) cu 500ml de lapte pentru frişcă și 250gr de ciocolată amară cu min 60%.
3. Adaug 3 linguri de cacao (neîndulcită!) pentru că altfel e prea dulce după gustul meu. Cacao se poate adăuga în lapte+ciocolată topită, sau în amestecul final după gust. (preferabil a cerne cacao.) Poftă bună.
4. După finalizarea amestecului şi înainte de a fi pus la frigider, se pot adăuga fie “chocolate chips”, fie alune prăjite, descojite, şi mărunţite. Se poate împărţi amestecul, astfel încât o parte rămâne original, o altă parte poate fi îngheţat, cu adaosurile menţionate anterior.
Mereu invatam cateceva. Multumesc
Frumoasă şi chiar gustoasă – prin imaginaţie – ideea de a scrie un articol despre ale gastronomiei, prin reprezentante strălucite în decursul timpului. Nu auzisem de Isabella Beeton, şi probabil că am unele idei preconcepute privind bucătăria englezească (nejustificate). Dar Sanda Marin, “o ustensilă” vie, omenească, plină de idei şi miresme este într-adevăr o prezenta nostalgică în casa mea. Am adus o ediţie simplificată pe care am cumpărat-o la plecare (ediţia Orizonturi, 1995). Cu timpul o prietenă mi-a oferit şi ediţia jerpelită, a VII-a la număr cu prefaţa lui Păstorel, apărută în Cartea Românească, a cărţii de bucate a lui Sanda Marin.
Cartea se poate obţine cu plată la adresa
https://www.scribd.com/document/216297945/Carte-de-Bucate-1954-Sanda-Marin
Pentru mine, această carte a fost un sprijin, pentru că, aşa cum e scris în prefaţa aceluiaşi Păstorel, “o bună carte de bucate e o nouă treaptă de marmură în suişul sper civilizaţie” . Desigur nu oricine ar accepta această calificare.
4. După finalizarea amestecului şi înainte de a fi pus la frigider, se pot adăuga fie “chocolate chips”, fie alune prăjite, descojite, şi mărunţite. Se poate împărţi amestecul, astfel încât o parte rămâne original, o altă parte poate fi îngheţat, cu adaosurile menţionate anterior.
Distractiv articol. Am vrut să adaug la misterul Sandei Marin, că într-o vreme circula zvonul că autorul cărții Sandei Marin ar fi domnul Marin, Sanda fiind numele de familie. Asta doar ca exemplu pentru misoginizmul generalizat…nici măcar o carte de bucate nu putea fi atribuită unei femei? Evident nu am cercetet pe atunci așa că articolul este foarte bine venit, revelator și documentat.