Acesta e titlul articolului de fond din revista CERTITUDINEA (nr. 17/2018), publicaţie apărută sub egida Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Este vorba de opinii, însemnări de jurnal, discursuri parlamentare având acest titlul răsunător, scris cu majuscule “JIDANII ÎN RĂZBOI” la care, pentru o înţelegere mai clară, se adaugă: un document fundamental pentru întelegerea istoriei interbelice a României.

Uitându-mă la titlul care captează din start interesul cititorului de ziar, am crezut că e vorba de sacrificiile aduse de evreii de pe teritoriul României în Marele Război pentru întregirea ţării. Totuşi era ceva derutant: acest sacrificiu suprem l-au adus evreii, nu jidanii! Atunci ce rol au avut jidanii în război? Şi ca cititorul neiniţiat să primească o privire de ansamblu, în articol se reproduce coperta unei broşuri, discursul lui A. C. Cuza, rostit în Adunarea Deputaţilor din 1918. Acelaşi A.C. Cuza care a fost şeful guvernului care a adoptat legislaţia antisemită din 1938.

Extrem de sugestiv, nu-i aşa? În afară de unii politicieni sau istorici, nu ştiu dacă se va încumeta cineva să citească acest discurs lung de zeci de pagini şi altele asemănătoare, republicate în articol. Oricum cititorul de rând rămâne cu impresia că jidanii au tăinuit ceva, au făcut ceva de care noi nu ştim. Cert este doar faptul că un asemenea titlu ţipător nu poate decât să trezească un antisemitism în somnolenţă.

Tema documentelor prezentate, (discursuri asupra Proiectului de Lege a Împământenirii Streinilor născuți în țară) în esenţă se rezumă la o problemă demografică. S-a considerat că în ţară trăiesc prea mulţi evrei şi împământenirea lor ar fi o primejdie majoră, deoarece cu trecerea vremii acest popor s-ar înmulţi peste măsură, ar putea să pună mâna pe pământuri şi pe alte avuţii ale ţării. Nu înţeleg ce relevanţă are acest subiect astăzi, când în România trăiesc doar câteva mii de evrei (sau pentru unii „jidani”), din care cea mai mare parte e de vârsta a treia, unii supravieţuitori ai prigoanei antisemite, deportărilor în lagărele naziste şi cele din Transnistria?

În afara resuscitării textelor care conţin toată gama de suspiciuni şi acuzaţii aduse evreilor de către antisemiţi de-a lungul timpului, în articol se  precizează că timp de un secol documentele prezentate nu au fost utilizate de „niciun istoric român ca material de lucru în studiile și scrierile de specialitate, niciunul nu l-a pomenit măcar”, deşi aceste documente au fost „editate de Camera Deputaților și tipărite în 1923”. Chiar este de mirare de ce niciun politician sau istoric nu s-a folosit de aceste documente cunoscute şi accesibile pentru toată lumea. Exceptând perioada socialistă, ne întrebăm de ce nici măcar legionarii în ascensiunea lor politică nu s-au referit la aceste documente accesibile? De ce nu au făcut referiri la aceste documente intelectualii antisemiţi din perioada interbelică?

Autorii aricolului nu dau nici un răspuns la acestă intrebare. Răspunsul e lăsat în obscuritate, dar prin anumite precizări se sugerează că cititorul trebuie să-şi formuleze un răspuns, după cum înţelege sau vrea să înţeleagă…

La sfârşitul articolului redacţia face o sinteză a discursurilor, a notelor și a celorlalte documente. Citez: „La Trianon, împământenirea streinilor ne-a fost impusă ca o condiție a recunoașterii României Mari… Așadar, ce n-a reușit să ne impună Europa în 1859, în 1866, după Războiul de Independență și în timpul lui Eminescu… au reușit Aliații noștri din Primul Război Mondial”. Cu alte cuvinte Decizia de la Trianon s-a obţinut prin şantaj de către Aliaţi.  Mai exact, decidenţii viitoarei configuraţii a Europei au impus României emanciparea evreilor – care la vremea respectivă avusese loc în toate statele europene, inclusiv în Transilvania şi Bucovina – dar nu era dorită deloc de politicienii români.

Nu este deloc clar ce înţeleg autorii prin următoarea precizare: „ Fără a studia și a înțelege acestă temă (adică şantajul Aliaţilor cu ocazia luării Deciziei de la Trianon) nu poate fi înţeleasă corect istoria României interbelice, nici relaţiile dintre evrei şi români în perioada interbelică.”

Adică ce nu poate fi înţeles corect? Care ar fi semnificaţia justă a Tratatului obţinută prin şantaj? Cine ştie la ce s-a gândit autorul documentului, nu cumva la faptul că emanciparea evreilor a fost un preț prea scump pentru realizarea României Mari?

Vasile Nussbaum