Un stâlp al justiţiei din SUA, judecătoarea Curţii Supreme Ruth Bader Ginsburg (RBG), a decedat la 18 septembrie 2020, la vârsta de 87 de ani. Răsunetul acestui nume a sporit în urma decesului, ea rămânând pentru americani o întruchipare legendară a feminismului. Pe măsură ce acumulam informaţii despre ea, atracţia faţă de personalitatea ei devenea tot mai puternică. Am înţeles că notorietatea ei se datora modului elegant şi hotărât în care a reuşit, în îndelungata ei carieră, să facă vizibile femeile, prin ochii constituţiei, ca cetăţeni cu drepturi şi responsabilităţi egale.

Ruth, a doua fiica a Celiei și a lui Nathan Bader, a crescut în Brooklyn. De la mama ei care – deşi  elevă foarte bună – fusese nevoită să lucreze ca să contribuie la studiile universitare ale fratelui ei, neputând urma studii universitare, Ruth a preluat ambiţia de a reuşi să-şi făurească o carieră prin studiu. Acest lucru se petrecea într-o perioadă în care femeile erau cu greu acceptate la universităţile de elită şi obţinerea unui loc de muncă corespunzător studiilor era şi mai dificilă. În memoriile ei, RBG scrie că hotărârea ei de a deveni o profesionistă a moştenit-o de la mama ei, care a decedat exact în ziua când ar fi trebuit să celebreze împreună absolvirea liceului de către fiica ei, ca premiantă.

Fiica a preluat de la mamă două sfaturi călăuzitoare. Unul, în acord cu timpurile, era îndemnul de a etala întotdeauna un comportament civilizat, de lady, de a-şi păstra mereu controlul, pentru a nu se lăsa dominată de sentimente precum ura şi invidia, care ar împiedica-o să judece şi să îşi exprime limpede gândurile. Conform mărturiilor, respectarea acestui percept transmis de mama ei a devenit o caracteristică esenţială a lui RGB, a cărei imagine publică de judecătoare înveşmântată în robă neagră era înfrumuseţată de jaboul sau gulerul rotund, alb, delicat, croşetat, aşadar deosebit de feminin. Era vestită, de asemenea, prin modul calm şi totuşi convingător, clar şi echilibrat în care reuşea să se exprime întotdeauna, chiar şi atunci când rostea cele mai grave discursuri de dizidenţă faţă de părerile unor majorităţi sau puteri care ştirbeau, conform judecătii ei, drepturile umane fundamentale consfinţite prin constituţia SUA.   

Al doilea îndemn al mamei sale era dezideratul de independenţă, inovator în acele timpuri, mai ales pentru o femeie aparţinând unei familii şi comunităţi conservatoare evreieşti. Acesta a condus-o spre idealul feminist al femeii educate, care să îşi exercite profesia, să îşi guverneze propriul destin şi să îşi creeze poziţia şi rolul în societate (woman in control of her destiny and her place in society). Pentru a îndeplini acest imperativ, a absolvit în prima etapă studiile universitare la Cornell, cu rezultate excelente, care i-au permis să continue studiile de drept la Harvard si apoi să obţină diploma la Universitatea Columbia. 

Debutul carierei ei, ca femeie căsătorită cu doi copii, a fost destul de lent. La începutul anilor 1960 a lucrat ca asistentă a unui judecător din New York, iar apoi a obţinut un proiect de cercetare la universitatea Columbia, având prilejul să studieze dreptul suedez, care i-a oferit o deschidere asupra dreptului european, în privinţa egalităţii de gen.

De la începutul carierei a susţinut activităţi de voluntariat la organizaţii feministe care militau pentru drepturile femeii. Aceste activităţi au pregătit-o pentru abodarea inegalităţilor de gen şi i-au furnizat experienţe în acest domeniu, căruia i-a rămas fidelă de-a lungul întregii cariere. Modul ei de abordare a drepturilor femeilor se nuanţa de-a lungul carierei, câştigând în complexitate fără a pierde esenţa poziţionării: femeile, la fel ca bărbaţii, au dreptul de a decide în toate aspectele care privesc propria viaţă, atât în ceea ce priveşte propriul corp, cât şi avortul, cariera ori situaţia familală.

Începând cu implicarea în mişcarea pentru Amendamentul drepturilor egale din anii 1970, a dobândit notorietate şi a fost numită profesor de drept civil la Rutgers (a doua femeie numită la şcoala de drept a acestei cunoscute universităţi), după care s-a reîntors ca profesor la Columbia. Încă de când se afla la Rutgers a câştigat procese în favoarea colegelor ei nedreptăţite prin salarizare sau prin alte modalităţi, fără însă a pretinde drepturi pentru ea însăşi, deşi, conform memoriilor ei, decanul i-ar fi spus că este normal să fie plătită mai puţin, de vreme ce are un soţ care câştigă bine. În 1980, succesele ei l-au determinat pe preşedintele democrat Jimmy Carter să o numească judecător al Curţii de Apel a Districtului Columbia, fiind una dintre primele femei care au ocupat această funcţie.

Cariera lui Ruth Bader Ginsburg a culminat în 1993, când preşedintele Clinton a numit-o judecător al Curţii Supreme, ea fiind a doua femeie din istoria SUA căreia i s-a acordat acestă funcţie (după Sandra Day O’Connor, numită de către republicanul Ronald Reagan, în 1983). Este de asemenea prima femeie, pe deasupra prima evreică, al cărei deces a fost onorat prin expunere sicriului descoperit la Capitoliul din Washington.

Primul impuls pentru acest articol a venit din uimirea mea văzând amploarea funeraliilor. Până acum nu mai urmărisem funeralii atât de fastuoase decât ale unor şefi de stat, aşa că m-a incitat răsunetul decesului judecătoarei şi omagiile care i-au fost aduse la funeralii. Reproduc câteva frânturi: Sicriul acoperit cu steagul Americii a fost expus o zi în marele hol al impozantei clădiri a Curţii Supreme, Ruth Bader Ginsburg fiind prima femeie al cărei deces a fost astfel onorat. Ulterior, în cursul celor două zile de priveghi la Capitoliu, mii de persoane şi-au adus omagiul şi sute de personalităţi politice, reprezentanţi ai societăţii civile, culturale şi artistice, dar şi oameni simpli, admiratori ai luărilor ei de poziţie în favoarea celor oprimaţi, au comemorat acţiunile şi cuvântările ei celebre. S-a dezvoltat chiar o întreagă industrie cu simboluri şi gadgeturi marca RBG.

Numeroşi oficiali au adresat elogii: purtătoarea de cuvânt a casei deputaţilor, cea mai titrată femeie a partidului democrat, Nancy Pelosi a ordonat coborârea steagului în bernă la Capitoliu şi a calificat decesul lui RBG ca fiind o pierdere incalculabilă pentru democraţie; însuşi preşedintele Trump, care îi ceruse de mai multe ori să se retragă din funcţie, exprimând păreri ironice despre capacitatea ei de a-şi îndeplini misiunea, a ordonat arborarea steagurilor pe clădirile publice; primarul New Yorkului a anunţat că va redenumi clădirea municipalităţii Brooklyn cu numele defunctei judecătoare a Curţii Supreme, exemplul fiind urmat de către primarii altor localităţi, sau ridicarea unor statui care să-i imortalizeze figura. Guvernatorul Cuomo a apreciat că RBG a perseverat pentru ca dreptatea şi adevărul să triumfe într-o lume divizată şi a dat voce celor care nu se auzeau, ridicându-i pe cei daţi la o parte de forţele urii şi indiferenţei; cel care o propusese în funcţia de judecător al Curţii Supreme, Bill Clinton, trecând în revistă meritele ei, amintea atracţia şi încrederea pe care le transmitea celor din jur, care se îmbinau cu simţul dreptăţii.

În al doilea rând, dar cel puţin la fel de important, interesul meu pentru RBG se datorează valurilor politice produse de graba preşedintelui Trump de a numi un succesor la Curtea Supremă. Comentatorii politici ai marilor trusturi media (de ex. The Guardian, 29 sept, CNN, 23 sept) şi a numeroase redacţii din lume au apreciat că decesul ei ar putea să ducă nu doar la schimbări de anvergură în deciziile Curţii Supreme ale statului federal, ci chiar să influenţeze soarta politică a zilelor noastre tulburi, înclinând balanţa puternic în favoarea lui Trump.  Nu întâmplător şi-a dorit acesta accelerarea înlocuirii reputatei judecătoare RBG care, de mai multe ori, i-a răspuns bine argumentat şi direct la ironii, poziţionându-se ferm atât pentru drepturile persoanelor LGBT şi ale migranţilor, cât şi pentru dreptul femeilor la avort, atacate direct prin deciziile de până acum, şi exprimându-şi limpede opinia privind unele chestiuni din agenda politică electorală a preşedintelui american în funcţie.

Analiştii americani apreciau mai ales calitatea lui Ruth Bader Ginsburg de a analiza cazurile juridice aduse la cunoştinţa Curţii Supreme prin prisma libertăţilor fundamentale înscrise în Constituţia SUA, pornind de la care reuşea să propună soluţii, respectiv să formuleze opinii coerente, rămânând în opoziţie chiar şi în situaţii când se găsea în minoritate. Aşadar, miza politică pentru Trump şi susţinătorii săi este numirea unui judecător conservator în locul unei judecătoare cunoscute ca susţinătoare a drepturilor femeilor, ale minorităţilor sexuale, ale persoanelor cu dizabilități şi ale minorităţilor în general.

Înlocuitoarea lui RBG, aleasă de către preşedintele Trump, este tot o femeie, şi anume judecătoarea Amy Coney Barrett, juristă cu palmares universitar şi totodată mamă a şapte copii, ale cărei păreri politice privind migraţia şi dreptul de port-armă o situează clar de partea propunătorului, înclinând şi mai mult balanţa (deja dezechilibrată) a Curţii Supreme de Justiţie, dinspre democraţia liberală spre conservatorism.

Ascultând cuvintele de mulţumire ale dnei Barrett, adresate preşedintelui în funcţie, cu ocazia nominalizării, m-a frapat similitudinea dintre ea şi dna Phyillis Schlafly, activistă conservatoare, mamă a şase copii, aşa cum a fost ea prezentată în serialul Mrs. America.

https://www.youtube.com/watch?v=iu09-7Wq3fs

O femeie care cu inteligenţă, insistenţă şi eficacitate demne de cauze mai bune, a reuşit cu adevărat (nu doar în film) timp de patru decenii, să blocheze sau să întârzie votarea ERA (Equal Rights Ammendment, Amendamentul pentru drepturi egale) în câteva state americane. [Pentru cei care nu au trăit în SUA, ca mine, serialul Mrs America) este un excelent documentar al confruntărilor de idei din anii 1970, privind dificilele şi îndelungatele bătălii pentru drepturile femeilor, în primul rând, dar şi pentru ale afro-americanilor, ale persoanelor cu dizabilităţi şi ale persoanelor LGBT].

Afluenţa de comemorări şi articole despre feminismul şi spiritul de dreptate al dnei RBG, în paralel cu confruntările politice din prezent pentru numirea unei judecătoare cu idei conservative despre avort, migraţie și dreptul de port-armă, au readus la suprafaţă paralelismul confruntărilor ideologice de azi cu cele de acum cinci decenii.

Potrivit fiicei judecătoarei şi comentatorilor politici, înainte de a se stinge din viaţă, RBG s-a exprimat în mod clar că trebuie evitată înlocuirea ei înainte de alegeri cu o persoană numită de preşedintele actual. O altă dorinţă a defunctei judecătoare de la Curtea Supremă fost aceea de a relansa mișcarea femeilor pentru drepturile lor, aşa cum cunoştea ea aceste mişcări, care să cuprindă statul american cu aceeaşi fervoare şi dăruire ca în anii 70, dar cu mijloacele şi cunoştinţele de azi.

La moartea ei, Rabinul Washingtonului a comparat-o pe RBG cu un profet care şi-a imaginat o lume dreaptă, închinându-şi apoi toată viaţa pentru edificarea visatei egalităţi.

Personal, speriată de forţa şi amploarea iliberalismului, cred că pierderea faimoasei RBG va mai întârzia pentru o perioadă îndelungată împlinirea visului feministelor, iar înlocuitorea propusă de Donald Trump nu are să grăbească acest proces.

Câteva citate pe care le consider actuale, traduse de mine:

„Dissent is patriotic” /  Dizidenţa e patriotică.

„Fight for the things you care about, but do it in a way that will lead others to join you”/ Luptă pentru lucrurile pe care le consideri importante, dar fă-o într-un mod prin care să atragi pe alţii spre ţelurile tale.

„ If the right of privacy means anything, it is the right of the individual, married or single, to be free from unwarranted governmental intrusion into matters so fundamentally affecting a person as the decision whether to bear or beget a child”. / Dacă dreptul la intimitate înseamnă ceva, el se referă la dreptul oricărui individ, căsătorit sau nu, să fie liber de imixtiunea statului în probleme care afectează atât de mult viaţa persoanei precum purtarea unei sarcini sau zămislirea unui copil. 

„It is essential to woman’s equality with man that she be the decisionmaker, that her choice be controlling; If you impose restraints that impede her choice, you are disadvantaging her because of her sex.” / Pentru ca o femeie să fie egală cu un bărbat este esenţial ca ea să ia decizii, ca prin opţiunea ei să poată controla situaţia. Dacă impui limite care îi restrâng libertatea de a alege, o dezavantajezi pe baza genului ei.

„Women will have achieved true equality when men share with them the responsibility of bringing up the next generation.” / Femeile vor putea să ajungă la adevărata egalitate, când bărbaţii vor împărţi cu ele responsabilitatea creşterii copiilor.

Maria Roth