O succintă istorie a Fâșiei Gaza în perioada modernă va da cititorului posibilitatea de a înțelege tangența mea cu această parte blestemată a lumii și cu poporul ei.

De la proclamarea independenței Israelului, în 1948, și până în 1967, Fâșia Gaza a fost administrată de Egipt sub forma unui protectorat recunoscut de Liga Arabă (All-Palestine Protectorate). În Războiul de Șase Zile, zona a fost ocupată de forțele armate israeliene. Odată cu semnarea tratatului de pace cu Egiptul, în 26 martie 1979, peninsula Sinai a fost returnată Egiptului. Același lucru ar fi trebuit să se întâmple și cu Fâșia Gaza, dar… Egiptul a refuzat!  Egiptenii știau foarte bine de ce nu vor să reintre în stăpânirea zonei Gaza: era o regiune săracă, cu o populație în continuă creștere și cu un potențial mare de tulburări politice. Așa se face că Gaza a rămas sub control militar israelian, ceea ce până la urmă s-a dovedit o mare greșeală tactică.

În anii 1970, Israelul a întemeiat în partea de sud-vest a Fâșiei Gaza o serie de așezări agricole cunoscute ca Guș Katif (Blocul Katif). Arabii din Gaza au venit să lucreze acolo ca muncitori agricoli; cu timpul, fenomenul a luat proporții tot mai mari și un număr crescând de muncitori din Gaza au primit de lucru în Israel, nu numai în agricultură, dar și în construcții și în alte domenii, ajungându-se la situația în care salariile aduse de cei care munceau în Israel să reprezinte o parte însemnată a produsului național brut al Fâșiei Gaza. De fapt această situație a continuat până la izbucnirea actualului război. (Acești muncitori au fost învinuiți de spionaj, pentru că informațiile aduse de ei au ajutat la plănuirea atacului din 7 octombrie.)

Și totuși nemulțumirea era mare, ceea ce a dus la Prima Intifada (răscoală) palestiniană din 1987. În 1994, în urma Acordului de la Oslo, guvernul israelian condus de Yitzhak Rabin a acceptat ca Fâșia Gaza să treacă sub jurisdicția Autorității Palestiniene conduse de organizația Fatah, în fruntea căreia se afla pe atunci teroristul Yasser Arafat – dar așezările israeliene din Fâșia gaza au rămas pe loc. Abia după cea de-a doua Intifada, în 2005 guvernul Sharon a decis să desființeze așezările israeliene din Gaza și a ordonat retragerea forțelor armate israeliene.

Fatah a pierdut alegerile din 2006 și puterea a fost preluată de organizația extremistă fundamentalistă Hamas care a rămas la conducerea Fâșiei Gaza până în zilele noastre. Dar nu a fost nicidecum o tranziție pașnică. Cei de la Hamas nu au ezitat să ucidă sute de frați arabi din gruparea Fatah ca să-și consolideze puterea. În schimb Cisiordania a rămas sub conducerea grupării Fatah, ea este controlată de forțele militare israeliene și pe teritoriul ei există zeci de așezări israeliene. Așa se face că Autoritatea Palestiniană, care ar fi trebuit să reunească Cisiordania și Gaza, s-a scindat de facto în două entități separate.

Yishuvei Otef Aza (așezările din jurul Gazei) sunt așezări evreiești aflate de-a lungul graniței dintre Gaza și Israel. Acolo s-au petrecut oribilele crime ale teroriștilor Hamas în 7 octombrie 2023.

Tangența mea cu Gaza și cu locuitorii ei

Primul nostru contact cu Fâșia Gaza a avut loc în 1979, când eram încă noi imigranți. Voiam să vizităm rudele soției de la Ofakim, dar am greșit drumul și deodată ne-am trezit la intrarea în Gaza. Noroc că soldații de la barieră ne-au oprit și ne-au ordonat să facem cale întoarsă. Habar nu aveam atunci ce înseamnă Gaza.

Până la vârsta de 52 de ani am fost concentrat o lună pe an ca medic rezervist în armata israeliană. La începutul anilor 1990 am activat ca medic militar în Fâșia Gaza, în satul Kuba și în orașul Gaza, în cartierul Shejaiya, un adevărat cuib de șerpi veninoși, de unde au pornit criminalii în dimineața zilei de 7 octombrie. Deja în anii 1990 puteam citi pe fețele locuitorilor ura viscerală față de evrei, fie ei militari sau civili.

Într-o zi, când eram în sala de mese a bazei militare din Gaza, sirena a început să sune asurzitor. “Doctore, vino repede cu ambulanța! Sunt soldați răniți în apropiere!” – mi-a spus comandantul bazei militare. Am urcat în ambulanță și în câteva minute am ajuns la fața locului. Am văzut trei tineri recruți care zăceau inconștienți, abia respirau și erau în șoc hemoragic. Fiind anestezist, le-am făcut imediat tubaj traheal și am început să le dau lichide intravenoase. Între timp a venit un elicopter militar să-i transporte la un spital israelian apropiat, dar totul a fost în zadar. Niciunul nu a scăpat cu viață. Întrebând ce s-a întâmplat, mi s-a povestit că un localnic a intrat cu un camion într-un grup de militari care mergeau pe marginea drumului. Criminalul susținea că la un moment dat i s-a făcut negru în fața ochilor și a pierdut controlul asupra camionului. Bobbe mainses, cum se spune în idiș, povești ale bunicii / povești de adormit copiii. Culmea a fost că după regulamentul militar israelian, medicul (adică eu) era obligat să-l consulte pe terorist și să decidă dacă din punct de vedere al sănătății este apt de a fi întemnițat. Bineînțeles că l-am găsit apt.

Următoarea mea tangență (indirectă) cu Gaza a fost în 2005, când unul dintre fiii noștri, proaspăt recrut, a participat la relocarea locuitorilor din așezările Guș Katif, care au fost luați cu forța și obligați să-și părăsească locuințele și gospodăriile din Fâșia Gaza. Sentimentele băiatului și ale noastre erau amestecate. Pe de o parte erau scene sfâșietoare și ne părea rău pentru oamenii care pierdeau tot ce agonisiseră în zeci de ani de muncă, dar pe de altă parte speram că după ieșirea militarilor și a locuitorilor evrei, Hamas se va liniști. Din păcate nu a fost așa.

Fiul nostru a fost nevoit să participe la evacuarea forțată a locuitorilor din Guș Katif (așezările evreiești din Fâșia Gaza).

În 1996 a fost înființată organizația filantropică Save a child’s heart (Salvați inima unui copil). Ea finanțează tratamentul copiilor din lumea a treia, copii care suferă de leziuni cardiace. Investigațiile și operațiile pe cord sunt efectuate gratuit la spitalul Wolfson din Holon, unde până în octombrie 2018 am fost șeful departamentului de anestezie. Până astăzi, mii de copii palestinieni și din multe alte țări au fost salvați prin această inițiativă. Una dintre cele mai apreciate voluntare la acest proiect a fost colega noastră de la Baabel, Eva Grosz, verișoara soției mele. Am scris despre activitatea acestei organizații în două articole:

https://baabel.ro/2018/01/prsalvati-inima-unui-copil-la-spitalul-wolfson-holon-israel  și

Tiberiu Ezri, Lior Sasson, Sion Houri, Yitzhak Berlovitz, Akiva Tamir. Save a Child’s Heart project în Israel. The Lancet, Vol. 384 November 1, 2014:1575-1576. (Acesta este jurnalul medical cel mai citit și mai bine cotat din lume, cu cel mai mare impact factor).

Odată, pe la începutul anilor 2010, în timp ce un copil palestinian era pe masa de operații, o rachetă trimisă de teroriștii Hamas a căzut la câțiva metri de intrarea spitalului.

Nu trebuie să ne așteptăm la recunoștință, după cum spune zicala românească: “Când faci un bine, uită imediat…”, pentru că lupul își schimbă părul, dar năravul ba.

Bibliografie:

https://en.wikipedia.org/wiki/Gaza_Strip#:~:text=During%20the%20Crusades%2C%20the%20city,rule%20during%20the%2012th%20century%2C

https://en.m.wikipedia.org/wiki/Fatah%E2%80%93Hamas_conflict

Tiberiu Ezri