În anul 1973 situaţia noastră era relativ stabilă. Soţia era medic, şef al unei circumscripţii medicale din cartierul Ploieşti Nord. Eu eram inginer proiectant principal II (inginer proiectant şef), în serviciul de concepţie al Uzinei 1 Mai Ploieşti, autor al unor proiecte de mare success comercial. Aveam doi copii, Daniel (7) elev în clasa II-a elementară şi Gabriel (3), care frecvenţa grădiniţa uzinei unde lucram. Reuşisem de curând un schimb se locuinţă, trecând din apartamentul cu două camere la etajul 7 în care locuisem, într-un apartament cu trei camere, la etajul 9, din aceiaşi clădire. De curând revenisem dintr-o deplasare de serviciu de la o expoziţie internaţională din oraşul polonez Poznan, unde prezentasem o gama de echipamente proiectate de mine. În această conjunctură, într-o după amiază cineva sună la uşa apartamentului nostru. Deschid şi omul se recomandă :

–          Cred că vă amintiţi de mine, sunt F., am lucrat câtva timp în serviciul Dvs.de Proiectări ca traducător de limba engleză. Acum sunt stabilit în Israel…

–          Da, îmi amintesc parcă de Dvs, răspund eu cam nesigur. În mod cert nu discutasem cu el în viaţă mea şi nu ştiam că ar fi evreu. Nu-l văzusem niciodată la sinagogă. Evident nu ştiam că plecase în Israel.

–          Am discutat în Israel cu familia farmacistului R şi fiul lor ing. D. R. din Ploieşti despre dvs. Ei vă transmite că puteţi găsi de lucru în Israel şi va recomandă să veniţi acolo …

–          Ascultă d-le, de mai mult de zece ani eu nu mai sunt în relaţii bune cu ing. D.R. şi cu familia acestuia. Mă surprinde interesul lor pentru noi ! Povestea dumitale este cam bizară !

În continuare l-am condus spre uşa de ieşire şi i-am spus la revedere.

A două zi la seviciu, ing. I. M., adjunctul serviciului, unul din executivii care mi-au fost ostili în permanentă, mă invită în biroul lui:

–          Am auzit că ai ieri discutat cu F. Ce ţi-a mai povestit din Israel ?

–          Domnule M., până ieri eu n-am vorbit în viaţă mea cu F. Şi în mod ciudat, F. mi-a transmis mesaje de bunăvoinţa de la tipi cu care nu eram în relaţii prea bune de peste 10 ani….

Am ieşit din biroul lui M., bănuind că din această poveste bizară nu mă pot aştepta la lucruri prea bune.

***

Întradevăr, peste câteva zile, într-o după amiază când soţia era la serviciu, cineva sună la uşa:

–          Sunt maiorul de securitate N, se recomandă individul, îmbrăcat în civil, om la circa 50 de ani. Îmi arată o legitimaţie. Aşi dori să am o discuţie cu dvs.

–          Mă rog, ce doriţi ?

–          V-aţi întors recent din Polonia, cum a fost acolo?

–          Tovarăşe maior, m-am deplasat în Polonia în interes de serviciu, trimis de întreprinderea unde lucrez. Când m-am întors din Polonia, am redactat un raport detaliat, privind deplasarea respectivă, raport pe care – potrivit uzanţelor – l-am remis direcţiunii întreprinderii unde lucrez şi desigur în copie ofiţerului responsabil cu securitatea din întreprindere. Nu am nimic de adăugat…Dacă aveţi nevoie de acest raport ştiţi de unde să-l solicitaţi…

–          Am auzit că aţi fost vizitat de Dl. F, din Israel.

–          Da, deşi n-am vorbit până atunci în viaţă mea cu acest om. Am anunţat conducerea serviciului despre această vizită bizară.

–          Vi s-a propus de familia R să plecaţi în Israel ?

–          Nu am deloc relaţii bune cu această familie ! Securitatea ştie foarte bine că surorile părinţilor mei şi ai soţiei – inclusiv copiii acestora – sunt stabiliţi de mult timp în Israel ! Dacă prin absurd am avea nevoie de informaţii despre situaţia de acolo, avem la cine să apelăm… Cred că v-am spus tot ce va interesează – sunt foarte ocupat tovarăşe maior!

Omul a înţeles invitaţia şi s-a îndreptat spre uşa, zâmbind cam acru…

***

După câteva luni s-a întors. Tot într-o după amiază când eram sigur acasă.

–          Doresc să vă mai pun câteva întrebări: La dvs. în întreprindere se fac lucruri secrete ? Echipamente militare de exemplu ?

–          Nu ştiu. Nu am auzit de aşa ceva. Dar se văd uneori prin fabrică şenile de tanc. Sunt depozitate afară, pe drumurile inter-uzinale, poate să le vadă oricine –            Aveţi acces la documente secrete?

–          Dvs. ştiţi foarte bine cine are sau nu acces la documente secrete. Da, eu am acces la documente secrete. Ştiţi cum şi de ce ? Pentru că prin natura proiectelor care le concep, eu sunt cel care generez documente secrete ! Lucrările mele sunt adeseori caracterizate invenţii şi prin lege devin automat secrete ! Ceilalţi colegi implicaţi în finalizarea ideilor mele trebuie să obţină dreptul de ”acces la documente secrete”

***

Nu îmi era teamă de acest individ bizar. Mă consideram apărat oarecum de marea întreprindere unde lucram şi de proiectele mele aflate în curs de fabricaţie pentru export. Numai instalaţia de comandă hidraulică, generase un export de peste multe milioane de ruble în URSS. Se exportau de asemenea, instalaţiile de prevenire a erupţiilor, în numeroase ţări.

***

În întreprindere mă întâlnesc pe culoar cu O, ofiţerul de securitate al uzinei. ÎI povestesc despre vizitele “maiorului” şi bizarul lui interes despre ceea ce se petrece în uzina.

–          Nu credeţi că apare o interferenţă în atribuţiunile dvs. privind securitatea acestei întreprinderi ?, întreb eu pe bună dreptate.

–          Dacă se mai interesează de probleme din uzină trimite-l la mine !

–          Vizitele lui afectează eficienta lucrărilor mele ! E ceva involuntar, cred că înţelegeţi. Prefer să mă lase în pace.

***

Individul a continuat să mă viziteze de mai multe ori şi în anii următori. Întrebările sale treceau de la un subiect la altul în mod bizar. La un moment dat mi-a afirmat ce este responsabil cu …evreii din oraş !

În ultima perioadă se interesa de intenţiile de emigrare ale micii comunităţi de evrei rămase în oraş.

–          Ce ştiţi de R, vrea să plece ? Dar X? sau Y? etc. Când vorbea despre diverşi evreii din oraş nu folosea niciodată numele de familie…Omul era “la per tu” cu toată lumea !

–          Cred că nimeni, dar absolut nimeni, dacă are vreo asemenea intenţie nu o va împărtăşi nici celor mai intimi prieteni… De unde vreţi să ştiu eu care vrea să plece şi care nu !

***

Am început să iau în serios problema. La standul de probe sub presiune lucra un muncitor evreu. O muncă istovitoare de strângere a şuruburilor având un diametru de 60mm. Vorbeam foarte rar cu acest om. Într-o zi tatăl meu, care îl cunoştea de la templu, îmi spune: “muncitorul acela se bucură foarte mult când te vede în uzina” !

În vizită următoare N mă întreabă:

–          Aveţi muncitori evrei în uzina ?

–          Da, răspund eu există unul, dar nu ştiu cum îl cheamă…

–          Este adevărat că “muncitorul acela se bucură foarte mult când te vede în uzina” ?

Nu ştiam exact dacă muncitorul se bucură sau nu, dar N. a repetat cu exactitate cuvintele pe care tatăl meu mi le-a spus în intimitatea dormitorului sau.

Concluzia: Convorbirea între mine şi tatăl meu fusese înregistrată ! Părinţii aveau microfoane în casă!

Am devenit siguri că şi în apartamentul nostru s-au introdus microfoane. Din interiorul televizorului (!!!) se auzeau uneori convorbiri “profesionale” între diverşi agenţi. Probabil datorită unei defecţiuni tehnice în sistemul lor de interceptare. Era ciudat că vocile se auzeau şi când televizorul nu era conectat ! ***

Într-o bună zi, responsabilul de bloc, om în etate şi pacient al soţiei, o opreşte puţin la ieşirea din bloc:

–          Spuneţi-i d-lui inginer să nu-şi mai aducă pentru lucru acasă documente de la uzina. Când lipsiţi, în apartamentul dvs. intră “diverşi” să controleze. Ştiţi dvs. cine…

În ziua următoare am intrat în biroul unuia din şefi, cunoscut pentru legăturile sale cu “diverşii” vizitatori ai locuinţei noastre:

–          Acasă fac schiţe pe multe, foarte multe foi pentru a găsi o soluţie tehnică demnă de a fi aplicată la serviciu. Dacă aşi face acest lucru la birou s-ar găsi voci care să spună că în loc să lucrez mâzgălesc hărţii ! În consecinţă în cazul meu fluxul de informaţii tehnice nu este “de la serviciu acasă”, ci invers “de acasă la serviciu”!

***

În fine una din acţiunile cele mai reprobabile ale “Responsabilul cu evreii” s-a întâmplat la şcoală unde Gabriel, mezinul nostru, frecvenţa clasa II-a primară. Individul a solicitat învăţătoarei să evacueze toţi copii din clasa, după care a cotrobăit cu meticulozitate în ghiozdanul lui Gabriel căutând Dumnezeu ştie ce… Învăţătoarea, vădit impresionată, i-a povestit imediat soţiei modul cum a decurs incredibila acţiune.

Afirmaţia lui privind responsabilitatea cu “evreii”, s-a dovedit reală. Cu ocazia sărbătorii de Hanuka am decis să mergem la templul oraşului, unde fiul nostru Daniel urmă să aprindă tradiţionalele lumânărele, în prezenţa rabinului şef Dr.Rosen sosit în mod special din Bucureşti. În holul de intrare pe cine văd ? Maiorul N, zâmbind (sau mai curând rânjind) cu amabilitate tuturor celor care intrau în sfântul lăcaş. M-am enervat şi am vrut să mă întorc imediat acasă, dar familia m-a reţinut. Daniel, cu o chipă albă pe cap, a fost fotografiat aprinzând lumânărele de Hanuka şi fotografia lui, a fost expusă mult timp în birourile comunităţii evreilor din Bucureşti…

***

Ultima oară când a venit în casă noastră, spun ultima oară pentrucă presupun că răspunsul meu la l-a determinat să evite “vizitele” următoare. Individul apare cu un fel de chestionar:

–          Cine credeţi că influenţează în ultima vreme creşterea cererilor de emigrare a evreilor în Israel ? şi începe pe puncte:

1. Activitatea Mosadului ? 2. Activitatea unor agenţi sionişti locali ? 3. Posturile de radio din străinătate ? 4. Organizaţii religioase ?

Răspunsul meu a fost temerar, rostit poate la nervi, dar reprezenta o mare doză de adevăr:

–          Vreţi să ştiţi realitatea ? Dvs. în primul rând ! Anchetele înjositoare la care mă supuneţi sistematic pe mine şi pe ceilalţi evrei din oraş ! Ce doriţi să fac ca să mă lăsaţi în pace ? Să întrerup activitatea mea de dezvoltare a unor produse noi ? Să nu mai fac invenţii ? Să mă înscriu pentru plecare din ţară?

Vă rog în mod respectuos să nu mai veniţi niciodată în casă noastră !, am încheiat eu, cu vehemenţă pledoaria, arătându-i uşa !

Din acel moment nu l-am mai văzut niciodată, deşi ulterior numele lui s-a vehiculat în discuţiile intime cu diverşi coreligionari din Ploieşti…

***

Anii au trecut, am ajuns în Ţară Sfânta şi lucram la o mare întreprindere din Haifa. Într-una din zile sunt chemat la serviciul de “bitahon”(securitate) al întreprinderii.

–          Theodor, a venit cineva care vrea să discute cu ţine câteva minute.

Mă aştepta un tânăr care s-a recomandat că fiind ofiţer de “bitahon” şi după câte am înţeles student la o facultate de profil.

–          Ştiu că eşti originar din oraşul Ploieşti. Actualmente lucrez la un proiect de diplomă având că subiect “responsabilul cu evreii” din Ploieşti, maiorul de securitate N.

Am auzit că la un moment dat l-ai dat afară din locuinţa voastră ! După unele opinii nu era întreg la minte…

–          Poate o să pară ciudat ceea ce spun, afirm eu, dar privind retrospectiv consider că individual a adus un serviciu ţării noastre, uşurând pentru toţi dintre noi decizia imediată de “alia” (emigrare în Ţară Sfânta) !

***

După câţiva ani s-a dezvăluit afacerea vânzării evreilor din România de către Ceauşescu.

Probabil am avut dreptate. Activitatea lui N era menită poate (??) să aducă un supliment de dolari în visteria României Ceauşiste, prin urgentarea emigrării ultimilor evrei în Ţară Sfânta !

Theodor Toivi