Mai toți scriem. Dar de ce?

Jul 26, 2018By

Medicina e o profesiune care, dacă vrei s-o practici așa cum scrie la carte, îți ocupă literalmente orice valență liberă și te subjugă prin permanenta necesitate (și chiar obligație) de a fi tot timpul lângă pacient și a te pune la punct cu tot ce se face în lume și se scrie în literatura de specialitate, pentru că altminteri nu-ți poți face datoria față de bolnavul aflat în îngrijirea ta. În mod normal, în mai toate colțurile lumii, medicul ajunge la capătul perioadei de însușire a specialității după nu mai puțin de 16-18 ani de la absolvirea liceului. Cu alte cuvinte, el/ea se poate considera specialist/ă independent/ă în meseria sa cam pe la vârsta de 35 ani. Și iată că aici se ascunde prima justificare a tendinței celui care ține bisturiul sau stetoscopul în mână, de a se dedica cel puțin parțial beletristicii. Se spune că poet poate fi numai un tânăr, căci el trebuie să posede un suflet sensibil, adecvat vârstei tinere, pe când scriitor nu poate fi decât un individ matur, întrucât pentru a scrie beletristică ai nevoie de o experiență de viaţă bogată.Read more…

Jul 26, 2018 8 comments

Uitați-vă în jur…și bucurați-vă!

Jul 12, 2018By

A fi la vârsta medie înseamnă, în primul rând că ai dat lovitura! Mai ales ca bărbat. Pentru că bărbații mor mai tineri. Pentru că se duc la războaie, pentru că conduc mult mai des automobilele, pentru că sunt mai îndrăzneți (adică mai aventurieri). Și nu pentru că se spune (oare voi fi scuzat de feministele ce vor citi aceste rânduri?!) că femeia trăiește mai mult pentru că se hrănește cu zilele bărbatului-pură expresie de clar șovinism masculin. Deci în momentul când ai ajuns la vârsta medie, care variază de la o țară la alta, dar e similară în țările așa zise evoluate, înseamnă că ai reușit ceva ce mulți, foarte mulți, mult prea mulți, n-au reușit. Asta înseamnă că toată viața ai trecut ca printre picături de ploaie fără să te uzi. N-ai dispărut în lupta pentru apărarea patriei, n-ai trosnit în mod fatal un vehicul ce se afla în fața ta pe șosea, și nici nu te-ai îmbolnăvit de o boală care are drept urmare curmarea eforturilor tale pentru a ajunge la vârsta medie. Cu alte cuvinte, ești un fel de erou. Căci nu degeaba (și asta o spun și o scriu cu atât mai des cu cât mă apropii de media de vârstă amintită mai sus) limba ebraică alocă o expresie specială doar vârstei de 80 ani: ”legvura”, adică o vârstă eroică. Ebraica nu se referă în niciun fel la vârsta de 70, sau 90 sau chiar 100Read more…

Jul 12, 2018 10 comments

Cămașa ți-e mai aproape de corp. Dar care cămașă ?!

Jun 28, 2018By

M-am hotărit să fiu în ton cu moda și să scriu despre fotbal. Viața de pensionar (ce-i drept, activ) îți oferă și anumite drepturi și prerogative. De exemplu să amâni pentru mai târziu multe din ceea ce ești obligat să faci. Și asta ca să-ți creezi timp liber pentru alte preocupări, mai puțin (sau deloc) stringente, cum ar fi vizionarea zilnică a numai puțin de trei meciuri de fotbal, transmisie directă din patria putiniană. Deci se poate spune că am acumulat suficient material pentru nu unul ci mai multe articole pe acest subiect, al campionatului mondial de fotbal, care ține milioane (miliarde?) de indivizi de pe toată suprafața pământului fixați în fața ecranului de televizor cel puțin șase ore pe zi, timp de o lună. Trebuie să mărturisesc de la bun început că la mine patima vizionării de meciuri de fotbal (și de baschet) e de când a apărut în casa părintească pentru prima oară un televizor, adică de mai bine de 60 ani. Cred că în toată viața mea am petrecut în fața micului ecran mult mai multe ore decât în contemplarea unui peisaj muntos sau acuatic (mea culpa!)Read more…

Jun 28, 2018 9 comments

Eminescu în zilele noastre, aici

Jun 14, 2018By

Îmi aduc aminte de parcă s-a întâmplat acum câteva zile. Profesorul nostru de literatură română ne vorbea de Eminescu, noi notam totul în caiete. Era o după amiază de primăvară bucureșteană. Prin geamurile deschise sufla un vânt călduț, care te îmbia să părăsești clasa și s-o iei razna, spre parcul Carol zis al Libertății. Profesorul ne vorbi despre cel mai mare poet al națiunii române, un talent ieșit din comun, dublat de un puternic sentiment patriotic românesc (asta era voie pe vremea aceea!). Și ca exemplu, el cită versurile de mai sus. “Iată”, spunea el , “numai un adevărat patriot e legat de glia lui, de natura ce-l înconjoară, de tot ce-i oferă pământul pe care trăiește, el și copiii lui. Numai un adevărat patriot poate iubi tot ce vede în fața lui și ca să fii patriot nu trebuie să fi bogat sau educat, un singur lucru e necesar: să iubești și să respecți tot ce vezi în jurul tău și e al tău, pe vecie”. Și acum să revenim la oile noastre, adică la realitatea ultimelor săptămâni, care mi-a readus în minte versurile celebrului poet. Pentru cine nu urmărește evenimentele de la granița Israelului cu fâșia Gaza, (oare câți dintre cititorii acestei publicații sunt la curent cu ce se întâmplă acolo/aici?) de mai bine de două luni e vorba de o serie de manifestații violente la graniță…Read more…

Jun 14, 2018 9 comments

Știați că…?

May 31, 2018By

Întrebarea care se cere pusă: oare ce-mi veni acum să scriu despre o țară care nu interesează pe nimeni, pentru că mai nimic din ce se întâmplă acolo nu e tratat de ceea ce numim azi mass media ?! Acolo mor oameni în fiecare zi, acolo mijloacele de subzistență se restrâng în mod constant, lăsând populația fără nici o posibilitate de progres, acolo războiul civil continuă de ani cu sute de mii de victime și milioane de refugiați. Timp de mai bine de cinci ani (2000-2005) ai ultimei intifade (răscoală populară, în arabă) au fost omorâți 1137 israelieni (80% civili) și 4281 palestinieni (40% civili). Mass media din absolut toate țările a tratat zi cu zi, oră cu oră, acest conflict provocat, susținut și finanțat de Autoritatea Palestiniană. Mii de articole, sute de comentarii în presa electronică, mii de ore la posturile de televiziune, toate au prezentat tragedia ce avea loc în Țara Sfântă, fără să omită cel mai mic amănunt. Inutil a menționa faptul că cel ce apare vinovat în toate aceste relatări era (folosind limbajul regretatului Mircea Crișan) cel ce se apără, nu agresorul. În acea țară pe care am descris-o pe scurt, între anii 2013-2016, peste un sfert de milion de cetățeni inocenți au fost uciși în războiul civil care încă mai continuă. Rog pe cititor să facă un scurt efort de memorie și să-și amintească un singur articol de ziar, o singură corespondență la vreun post de televiziune, care să relateze masacrul în masă ce are loc ”acolo”. Nu am nici o îndoială asupra rezultatului: nimic, sau în cel mai bun caz mai nimic. Interesul acerb pentru drepturile omului, obligația de a pune capăt unui genocid care continuă de ani, nimic nu mișcă opinia publică internațională și nimic nu se intreprinde pentru micșorarea pericolului de zi cu zi în acel loc uitat de Dumnezeu.Read more…

May 31, 2018 7 comments

A cui e limba asta a mea?!

May 3, 2018By

Am descoperit în bibliotecă o carte de mult uitată, pierdută printre alte sute aflate pe rafturile prăfuite. E vorba de volumul lui Ilan Stavans, apărut în 2008 cu denumirea ”Resurecting Hebrew”. După părerea mea aceasta e lectură obligatorie pentru oricine care dorește să înțeleagă fenomenul limbii ebraice moderne, unic în întreaga civilizație așa numită vestică.Am parcurs volumul lui Stavans ca un roman polițist, încercând tot timpul să găsesc răspunsuri la întrebări pe care mi le-am pus în această jumătate de secol în care flirtez cu limba strămoșilor mei. Trebuie să recunosc că volumul lui Stavans mi-a oferit doar parțial explicațiile pe care le căutam. Fără discuție, citind cele scrise am înțeles mult mai bine despre ce e vorba. În primul rând mi s-a confirmat opinia după care revirimentul ebraicii e un fenomen unic în istoria omenirii. Stavans se întreabă dacă cineva își poate închipui că mâine sau poimâine italienii vor hotărî să se întoarcă la limba latină și s-o transforme în lingua franca de toate zilele, adică cea care să facă legătura între toate regiunile Italiei, de la Milano și până la Napoli și Sicilia și Sardinia?! În al doilea rând Stavans declară (și are dovezi) precum că ebraica n-a fost niciodată o limbă moartă, pentru că ea a existat și a fost folosită în rugăciuni de-a lungul a două milenii. Stavans definește situația ebraicii în acești 2000 ani ca o limbă prezervată în refrigerator, asemănând-o cu…banca de lichid seminal!Read more…

May 3, 2018 4 comments

Bravo mie! În sfârșit știu ce boală am!

Apr 19, 2018By

“Am o formă ușoară de prosopagnosie!” De abia aștept să văd mutra înterlocutorului meu la auzul acestei remarci. Promit cititorului să încep un studiu legat de reacțiile ”publicului” la fraza de mai sus. Sunt convins că mă voi distra copios urmărind nedumerirea pe care o voi citi (sper) cu ușurință pe fața celui care în mod normal ar trebui să-mi dea replica. Și acum o veste, in ochii mei foarte interesantă. Nu există niciun mijloc sau test obiectiv care să confirme existența maladiei de care vorbim! Cu alte cuvinte orice individ poate anunța pe cine vrea că e atins de boala asta, deci poate explica cu ușurință diverse situații în care ultimul lucru pe care l-ai dori e să recunoști pe cel pe care îl ai în față.Read more…

Apr 19, 2018 7 comments

O frântură dintr-o lungă și complicată poveste

Apr 5, 2018By

Nu cunosc statistica cititorilor revistei Baabel. N-am idee câți dintre ei sunt israelieni și câți sunt interesați de ce se întâmplă în această parte a lumii.

De aceea am încercat (și cred că am reușit!) până acum să mă feresc de de subiecte care tratează situația din Israel. Noi avem problemele noastre, ele sunt numai ale noastre și nimeni altul nu trebuie să-și bată cu ele.

În același timp trebuie să recunosc că nu o dată m-am simțit atras de dorința de a împărți cu distinșii cititori câte ceva din lucrurile se întâmplă aici, pentru că eu cred că ele ar putea interesa și pe alții. Nu că s-ar putea învăța ceva din situația aceasta atât de complicată – nimic din ceea ce se întâmplă aici nu poate fi aplicat în alte părți ale lumii. Până acum m-am abținut și nu am tratat decât foarte rar subiecte legate de realitatea mea de zi cu zi. Și cu toate acestea…Read more…

Apr 5, 2018 8 comments

Eu și Rusia (Un nou eseu din seria ”Eu și…..”)

Mar 22, 2018By

Poate aș fi trebuit să numesc aceste însemnări ”Rusia și eu” și asta din modestie, dar parcă titlul ales sună mai bine, așa că-l las așa cum e. Relația mea cu puterea care vine (ca și lumina, vorba lui Sadoveanu) de la Răsărit e mai mult decât complicată. Amănuntele fac parte din viața mea și pentru nimic în lume n-aș fi crezut că voi fi în stare să le fac publice. Dar ce se întâmplă în ultima vreme în această parte a lumii, unde trăiesc de aproape o jumătate de secol, mă obligă nu o dată să-mi adâncesc gândurile și să mă reîntorc la ceea ce am crezut, am trăit și am simțit în legătură cu acest subiect. Deci s-o luăm de la capăt. Răposatul meu tată era originar din Basarabia. Născut de partea ”cealaltă” a Nistrului, în Ucraina de azi, își petrecuse copilăria la Soroca, un orășel din nordul Basarabiei, reședința de odinioară a lui Petru Rareș (fiul neligitim al lui Ștefan Cel Mare și Sfânt, așa cum îl numesc locuitorii Chișinăului de azi). Limba rusă era a doua sa limbă, dar în casa noastră nu s-a vorbit rusește niciodată, mama nu știa o boabă, iar cu mine, din motive greu de înțeles, tata n-a schimbat o vorbă în rusește, chiar atunci când începusem să învăț această limbă în clasa a IV-a a școlii primare.Read more…

Mar 22, 2018 16 comments

Parteneriat anonim

Mar 1, 2018By

Ideea de origine socială ”sănătoasă” era comună tuturor țărilor comuniste. Erai muncitor în fabrică sau țăran membru al unei cooperative/colhoz? O aveai pe deplin, indiferent unde te aflai, la Moscova, în România, Bulgaria sau Ungaria. Dar în lumea de azi fiecare țară democratică (da, democratică, după toate legile și principiile) își are grupurile ei, cărora li se aplică noțiunea de politically correct. Pentru unele e vorba de culoarea pielii, în alte părți se ia în considerație din ce țară ai emigrat. Mai peste tot se calculează procentul femeilor în posturi de conducere, cu scopul de a depista acele locuri de muncă unde femeilor nu li se oferă aceleași șanse ca bărbaților. Dacă nu mă înșel, în Israel există o legislație care cere tuturor întreprinderilor să aloce un procent de posturi indivizilor handicapați. Și acum voi încerca să dezamăgesc cititorul care a ajuns la acest punct și care deja m-a catalogat ca împietrit din punct de vedere intelectual-social, un fel de Archie Bunker rasist (dacă cineva își mai amintește de acest superb personaj dintr-un serial de pe vremuri).Read more…

Mar 1, 2018 10 comments

Când eşti departe, cât de aproape ești?

Feb 15, 2018By

Nu se prea vorbea în România comunistă despre Basarabia. Subiectul era semitabu, pentru că orice discuție pe această temă putea avea consecințe neplăcute pentru cei ce îndrăzneau să discute despre ceea ce fusese timp de 22 ani parte integrantă din România după mai bine de 100 ani de înstrăinare…Dar eu ştiam ce se întâmplase cu buncii mei, acolo, departe de noi, în acei ani. Știam că bunicul fusese directorul gimnaziului evreiesc din Soroca, o așezare în nordul Basarabiei, că decedase cu două săptămâni înaintea intrării trupelor sovietice – iunie 1940 – și că fusese înmormântat în acea urbe, reședința lui Petru Rareș. Despre bunica mea lucrurile erau mult mai puțin clare. Supraviețuitorii tragediei transnistriene povestiseră tatei cum că bunica Milca fusese ucisă de un ofițer român, cam prin anul 1942, pe marginile unui drum cu pulbure, între două lagăre de concentrare. Cu un singur foc de armă… Și aruncată într-un șanț. Și mai știam că cei doi fii – tatăl meu și fratele său – puseseră o placă funerară pe mormântul bunicului, în amintirea celei ce le fusese mamă și nouă bunică pe care n-am cunoscut-o niciodată. Cu aceste date în minte m-am întâlnit pentru prima oară, în anul 2000, cu medici anesteziști ”moldoveni” la un congres în București…Read more…

Feb 15, 2018 8 comments

O idee fără nicio șansă de reușită

Feb 1, 2018By

Într-o noapte în care somnul întârzia să pună stăpânire pe scoarța mea cerebrală mi-am adus aminte de această carte specială, în felul ei, și deodată mi s-a năzărit gândul că unul din puținele lucruri care mi-ar face o deosebită plăcere în ziua de azi ar fi să intervievez un politician palestinian, unul dintre aceia care fac parte din ”secția de propagandă” (așa se numea pe vremea mea) a Autorității Palestiniene. Să-i pun întrebări, dar să-l oblig să-mi ofere răspunsuri clare și fără să se ascundă după deget. Știu, nu am nicio șansă să ajung la un asemenea personaj. Trăim aproape unul (unii) de altul (alții), dar nu ne vedem, nu ne vorbim, deci nu ne cunoaștem. Ba mai mult, tot ce știm despre opiniile celuilalt primim prin intermediul mijloacelor de comunicație care, în cel mai bun caz, prezintă jumătăți de adevăruri și, în cel mai rău caz, pubică știri măsluite.Read more…

Feb 1, 2018 4 comments

Iosif Hechter față-n față cu realitatea

Jan 18, 2018By

“De două mii de ani”… Un volum care nu-ți permite să adormi liniștit. Iată ceva, acel ceva , despre care se poate scrie foarte puțin dar și foarte mult, o poveste care rămâne valabilă de aproape două mii de ani. Antisemitismul. Dar cum să scrii despre el? Cum să faci ca să nu repeți ceea ce s-a scris în mii de volume publicate în zeci de limbi? Și de ce eu să fiu acela care să dezgrop niște amănunte despre o realitate de mult dispărută? De ce? Pentru ca am purtat steaua galbenă? Pentru că am trăit ani de zile în umbra absenței tatălui meu, luat ca medic în lagărele de concentrare? Nu-i de ajuns, mi-am zis. Dar iată că am găsit răspunsul la dilema care nu-mi dădea pace din momentul când am terminat de citit ultima pagina a volumului cu pricina. Voi putea scrie, mi-am zis, doar dacă voi reuși să mă transpun, cu ajutorul poveștilor acumulate în casa părintească, în lumea Bucureștiului de acum aproape o sută de ani, în anii 20-30 ai secolului trecut și să încerc să descriu în nu prea multe fraze, cum îl văd eu, evreu israelian de aproape 50 ani, născut, crescut și educat în România de după război, pe evreul Iosif Hechter/alias Mihail Sebastian, născut, crescut și educat în România înaintea acelui război care nu mai poartă nume pentru că e unic…Read more…

Jan 18, 2018 9 comments

Piedestalul pierdut

Jan 4, 2018By

Eram la spital…După foarte mulți ani am ajuns la o asemenea instituție medicală nu în calitate de doctor, ci de pacient. Eu nu trebuia să iau vreo hotărâre, ci alții se ocupau de soarta mea, iar doar politețea colegială îi făcea să-mi aducă la cunoștință deciziile cuvenite, bineînțeles fără să fiu implicat în luarea lor. Realitatea devenise complet alta. Soarta nimănui nu se afla în mâinile mele, ci soarta mea era în mâinile altora. Eu nu aveam nimic de spus, nu că nu aș fi avut dreptul, dar ar fi fost complet inopinat să-mi exprim părerea într-un subiect care din punct de vedere profesional nu-mi aparținea. Așa că am stat în banca mea, disciplinat și pregătit pentru orice…Read more…

Jan 4, 2018 11 comments

Soluţie împotriva hărțuirii sexuale: o propunere greu de refuzat

Dec 7, 2017By

Judecând în mod serios și obiectiv cele de mai sus, concluzia care se impune e simplă și clară: pericolul de ambele părți e permanent, actual, și ubicuitar! Orice femeie poate fi victima unei hărţuiri sexuale de grade variate, de la vorbe cu dublu înțeles până la viol. Orice bărbat poate deveni obiectul unor acuzații false, unor născociri a căror bază poate fi dorința de răzbunare, invidia, dorința de bani, etc.

Fără discuție, ca număr cazurile de adevărată hărțuire sexuală sunt mult mai numeroase decât cele de falsă învinuire, dar asta nu schimbă cu nimic situația.Read more…

Dec 7, 2017 3 comments

De la Pământul Promis, la cel care promite.

Nov 23, 2017By

Povestea începe în urmă cu foarte mulți ani. Un grup de ajuns de mare de foști deținuți, unii condamnați pentru fapte urâte, alții chiar și pentru abateri foarte grave (iar alții complet nevinovați), hotărâse ca odată eliberați din închisoarea ce avea toate semnalmentele unei plantații cu sclavi, să încerce să se așeze împreună, să creeze o nouă localitate, o nouă entitate geopolitică, să trăiască nu laolaltă, ci doar împreună, fiecare la casa lui, cu banii lui , cu familia lui, dar împreună. Totul se baza pe un vis al unuia dintre ei. În acel vis apăruse un batrân cu barbă albă care îi promitea un pământ și prezicea visătorului că așa vor putea cu toții să se re-aranjeze în viață. Se făcu că găsiseră, după o lungă căutare și un drum și mai lung, o bucată de pământ nefolosită, necultivată,Read more…

Nov 23, 2017 0 Comments

Moartea unui decedat sau mormântul lui Mircea Crişan…Sau ”Bucuria unui optimist”

Nov 9, 2017By

Nu, nu vă speriați, stimați cititori, revista Baabel nu se află într-o asemenea situație încât să fie nevoită a reproduce materiale publicate în urmă cu ani. Din contră, numărul cititorilor crește mai tot timpul și interesul pentru articolele publicate de două ori pe lună devine din ce în ce mai vizibil.
Motivul pentru care în cele ce urmează veți găsi același articol, despre Mircea Crişan, publicat în urmă cu aproape un an și jumătate e cu totul altul. Și acum să vă vad! Oare veți avea răbdarea de a parcurge articolul de mai jos (publicat anul trecut) încă o dată? Pentru că dacă da, sfârșitul lui vă va oferi o surpriză. Dar chiar dacă nu vreți să vă pierdeți timpul recitind o poveste ce pare, cel puțin la prima vedere, perimată, surpriza e tot acolo, adică la sfârșit.Read more…

Nov 9, 2017 20 comments

Ea citea o carte…

Oct 26, 2017By

Aș dori, de la bun început să evit o senzație de dezamăgire ce ar putea fi declanșată cititorilor din cauza titlului de mai sus. De aceea declar de la bun început: nu e vorba de o relatare cu iz de romantism! Ea nu cuprinde nimic din care ar putea reieși că e vorba de un personaj de sex femenin care m-a impresionat (dintr-un motiv sau altul) în asemenea măsură încât să-i dedic aceste rânduri. Ba mai mult, n-am idee cine era femeia din poveste și sunt convins mie la sută că nu am nici cea mai mică șansă de a o reîntâlni, cu atât mai mult cu cât nimic din ce aș fi putut deduce din simpla privire asupra ei nu m-a făcut curios să aflu amănunte suplimentare. Dar ea se afla în fața mea, absorbită de cele pe care le citea, fără să ridice privirea și fără să facă pauze în citire, așa, cam vreo 30 minute dacă nu mai mult.Read more…

Oct 26, 2017 5 comments

Fiecare face turism in felul lui…

Oct 12, 2017By

Am fost acolo. Am fost și în Siria, și în Iordania, și în Liban. Am fost și încă cum! Și nu pentru câteva zile, nici măcar pentru o săptămână, ci de fapt, adunate toate, pentru luni de zile. Da, aveam bagaj, dar n-aveam nevoie de pașaport. Aveam tot ce-i trebuie unui turist, inclusiv hărți (și încă ce hărți!! Detailate, nu e un cuvânt), dar mai aveam ceva, pe umărul drept. Nu epoleți , că ăia sunt pe ambii umeri, ci pușcă, o pușcă automată, cu multe cartușe, grea a naibii, dar extrem de importantă, chiar vitală, pentru acele timpuri și locuri. O aveam cu mine tot timpul, o țineam sub pat în timpul nopții, și-i scoteam țeava pe fereastra autobuzului care ne purta prin teritorii inamice, de frica unui atac venit de pe undeva, de pe marginile șoselei întortochiate. Toate aceste gânduri mi-au venit în minte zilele trecute, în timpul postului de Yom Kippur, o zi în care adevăratul păcătos e cel care nu folosește acele ore de totală liniște pentru a depăna, în gând, amintiriRead more…

Oct 12, 2017 11 comments