Câte ceva despre dronele UAV şi UCAV

În ultima vreme auzim şi citim tot mai mult despre dronele folosite în operaţiunile militare. În acest artico furnizez, celor interesaţi, câteva informaţii legate de cele mai cunoscute aparate de zbor de acest tip. Drona militară, prescurtat UAV (prescurtarea de la unmanned aerial vehicle) este un vehicul aerian fără pilot, utilizat pentru informații, supraveghere, descoperirea unor ținte sau  recunoaștere. Dronele militare înarmate, prescurtat UCAV (prescurtarea de la unmanned combat aerial vehicle), sunt vehicule aeriene de lupta fără pilot, care în mod suplimentar trasportă muniții, rachete sau bombe. Există și drone UCAV fără intoarcerela locul de lansare,  denumite “kamikaze”.Read more…

Nori deasupra Țării Sfinte.

Scandalul Pegasus. celulare ale personalităților, de către poliția Țării Sfinte. Numeroșii politicieni și avocați intervievați explică că o asemenea acțiune se poate efectua numai cu acordul justiției, în caz contrar “spionii” telefoanelor și al computerelor noastre riscă o pedeapsă de cinci ani închisoare. Opiniile celor intervievați sunt contradictorii, acuzând poliția, justiția sau politicienii, dar evitând să concluzioneze ceva în mod precis. Despre ce este vorba? NSO Group Technologies este o firmă de tehnologie israeliană cunoscută în principal pentru programul său de spionaj Pegasus, capabil să supravegheze la distanță smartphone-urile sau computerele. Firma, cu sediul la Herzlia, avea în anul 2017 aproape 500 de salariați. NSO se ocupă numai cu clienții guvernamentali și susține că oferă guvernelor autorizate o tehnologie care le ajută să combată terorismul și criminalitatea. Programele de spionaj Pegasus sunt clasificate de către Israel ca o armă și orice export al tehnologiei trebuie să fie aprobat de guvern.Read more…

Reclamaţii nefondate la export, sau experienţa mea de inginerie-diplomatică

În 1977, la sfârșitul iernii, sunt invitat în biroul șefului serviciului Proiectări. – Ascultă, Toivi, pleci în Polonia pentru asistență tehnică la încheierea contractelor pe anul 1977. Dar este o problema mai importantă: polonezii reclamă că au primit acumulatoare hidraulice cu defecte de turnare. Este proiectul tău. Pleci urgent și rezolvi problema echipamentelor reclamate. Componenta principală a “comenzilor hidraulice” fabricate în uzina noastră era o sferă turnată din oțel, cu diametrul de peste un metru. Interiorul ei era umplut cu azot comprimat întâi la 70 atm Și apoi la 140 atm prin pomparea uleiului hidraulic destinderea pernei de azot evacua rapid uleiul sub presiune, acționând prevenitoarele de erupție. Mii de asemenea echipamente s-au livrat pe întregul mapamond, fără ca cineva să reclame vreo neregulă tehnică. În ultimele zile ale lunii februarie am plecat cu avionul la Varșovia.Read more…

Evrei din Ploieşti, în perioada post 23 august 1944

Am citit câteva cărți și articole recente despre istoria evreilor din Ploiești. Le-am studiat cu atenție, dat fiind că Ploiești este locul unde m-am născut și am trăit aproape 40 de ani. Am apreciat volumul scris de d-na Laura Cristina Geală Istoricul comunității evreiești din Ploiești , apărut la Editura Hasefer, precum şi articolul d-nei Dana Mihai: “Comunitatea evreiască din Ploieşti, o istorie de peste trei secole”. Un singur lucru m-a frapat: istoria evreilor din Ploiești se oprea fără excepție la 23 august 1944. Nimic despre viața și activitatea unor oameni care au contribuit la dezvoltarea acestui oraș în perioada care urmat celui de al Doilea Război Mondial. Intrigat de faptul că personalitățile evreiești de după 23 august ’44 nu au fost menționate în cartea d-nei Laura Cristina Geală și nici în articolul comunității evreilor din Ploiești, publicat pe internet, am cerut explicații atât autoarei cât și d-lui Iuftaru, pe atunci șeful comunității. Intrigat de faptul că personalitățile evreiești de după 23 august ’44 nu au fost menționate în cartea d-nei Laura Cristina Geală și nici în articolul comunității evreilor din Ploiești, publicat pe internet, am cerut explicații atât autoarei cât și d-lui Iuftaru, pe atunci șeful comunității. Domnia sa mi-a spus că nu există date în acest sens. Atunci m-am decis să redactez din memorie prezentul articol, în amintirea unor persoane care au trecut într-o lume mai bună sau au ajuns la o vârstă înaintată, în România sau pe diverse meridiane ale lumii Oameni care au contribuit la dezvoltarea socială și economică a orașului Ploiești si a județului Prahova, în perioada istorică care a urmat celui de al Doilea Război MondialRead more…

Amintiri din spitalele de pe trei continente

Student fiind, doctorii mi-au diagnosticat o sinuzită maxilară cronică. O.R.L.-istul de la policlinica spitalului Colțea m-a supus unor “puncţii”. Printr-o ţevuşoară, doctorul injecta în sinusuri un lichid dezinfectant pentru spălare, cu o seriga imensă. Tratament destul de dureros era precedat de o anestezie locală. Îmi amintesc că învățam pentru examenul de Mecanică Teoretică, așteptând efectul anesteziei, cu două sârme în nas. Pe lângă mine treceau mame cu copii pentru vizită medicală. Copiii, văzându-mă cu sârmele în nas, se speriau și refuzau să mai între la doctor! Începând din 1963, am petrecut un număr de zile în secția ORL a spitalului Colțea din București, internat aproape anual pentru operațîi repetate de polipectomie. Intervenția era relativ ușoară. Din păcate în scurt timp polipii se refăceau.Read more…

Ambasadori și miniștri de externe evrei de elită din Germania, Uniunea Sovietică, România și Israel

De-a lungul istoriei, evreii au deţinut funcţii politice importante în diferit ţăril europene, în SUA şi URSS, având un rol major în luarea unor decizii esenţiale pentru viitorul ţărilor lor şi al lumii. Mi-am propus să evoc câteva dintre personalităţile politice de origine evreiască ce au influenţat parcursul ţărilor lor în secolul XX şi începutul secolului XXI. Desigur, au mai fost şi alţi politicieni semnificativi de origine evreiască. Walther Rathenau s-a născut în 1867 la Berlin, fiul unui proeminent industriaș evreu, fondatorul firmei AEG. A studiat fizica, chimia și filosofia la Berlin și Strasbourg. Originea evreiască și bogăția au dus la ostilitate împotriva sa, într-o perioadă de antisemitism în Germania.Read more…

Colaboratori arabi și musulmani cu Germania nazistă

Am scris acest articol despre colaboratorii arabi și musulmani din Ierusalim, Irak, Bosnia, Algeria, Tunisia și Kosovo, cu naziștii. M-am inspirat din convorbirile purtate cu emigranți din țările arabe și din interviul ambasadorului Serbiei la Tel Aviv. Deoarece școala și mass media au ocolit subiectul, am apelat la internet, de unde am extras și ilustrațiile. Ideea mi-a venit revăzând filmul Casablanca cu neuitații Humphrey Bogart și Ingrid Bergman. Amin al-Husseini, Marele Muftiu al Ierusalimului, a devenit cel mai proeminent colaborator arab cu puterile Axei. Era prieteni cu naziști de rang înalt, printre care Heinrich Himmler, Joachim von Ribbentrop și Adolf Eichmann. A contribuit la serviciile de propagandă ale Axei și la recrutarea soldaților musulmani și arabi pentru forțele armate naziste.Read more…

De ce a dispărut întreprinderea 1 Mai din Ploieşti – răspunsuri posibile

Am lucrat peste 20 de ani la marea întreprindere 1 Mai din Ploiești. Al doilea exportator de utilaj petrolifer din lume. 10 mii de muncitori. Multiple tipo-dimensiuni de instalații de foraj, agregate de cimentare, sape de foraj sau echipamente de prevenire a erupţiilor, cu emblema “Upetrom-1mai Ploiești” funcționau în multe țări ale lumii: URSS (îndeosebi), China, Brazilia, Argentina, Algeria, Siria, Vietnam, RDG, Polonia, Ungaria s.a.m.d. Un curs de revenire extrem de avantajos: minimum lei cheltuiți pentru un dolar obținut. Un cabinet tehnic care înregistra zilnic inovații și invenții. Medalii de aur obținute la expozițiile internaționale. Prezenţe la târgurile de peste hotare din Leipzig, Caracas, Peking, Brno, Poznan, Plovdiv etc. Pe scurt totul mergea excelent. După câțiva ani buni , stabilit în Țară Sfânta, am aflat cu tristete din mass media despre prăbușirea acestei întreprinderi.Read more…

Schimbarea de guvern din Israel – prin prisma unui cetăţean din Ţara Sfântă

În 13 iunie, cam toată suflarea Țării Sfinte se afla în față televizoarelor, vizionand transmisiunea de la Knesset. Se confruntau aleșii poporului din partidele “pro Bibi”, care solicitau menținerea guvernului condus de premierul Benjamin Netanyahu, și „rak lo Bibi” sau coaliția “shinui” (schimbare), care solicitau inlocuirea acestuia. Rezultatul a decis schimbarea guvernului cu 60 de voturi, contra 59, adică la o diferența de un vot! Noul premier ales este Naftali Bennett (Yamina, 7 mandate), într-un guvern de rotație cu Yair Lapid (Yesh Atid, 17 mandate), în timp ce blocul lui Netanyahu (Licud, 30 mandate) a trecut în opoziţie. Bennett și-a început prezentarea programului de guvernare, cu mulţumiri adresate lui Netanyahu pentru activitatea depusă în calitate de premier. În continuare, în mod regretabil, a fost înterupt permanent de vociferările unor parlamentari, aflați acum în opoziție.Read more…

Încântătorii acordeoniști pentru dansatorii 60+ și vedetele din import ale muzicii franceze

Jérôme Robert este cel mai solicitat acordeonist francez din generația sa. A urcat pe scenă la 8 ani.La vârsta de 17 ani, după promovarea bacalaureatului, Jérôme a decis să înființeze a mică orchestra cu tatăl sau, care era cântăreț. Urmează succesul și calendarul cu programări se umple cu viteză. Azi, Jerome își programează spectacolele cu 2 ani în avans și efectuează în medie 150 de baluri pe an. Eleganța lui Jérôme, clasa sa, simțul înnăscut al scenei, fără a uita discreția și modestia sa, îl fac principala vedetă a balului din Franța. Jérôme declară că a realizat 2500 de spectacole în ultimii 15 ani și speră că va continuă mult timp… Succesul balurilor lui Jérôme, a fost o reacție firească a vârstei a treia, la exclusivitatea discotecilor destinate numai celor foarte tineri! Multe compoziții ale lui Jérôme au devenit celebre la balurile populare din Franța. Pentru cititorii Baabel recomand în primul rând melodia Adios Dolore care a depășit cu mult un million de vizualizări pe Youtube, Merci Merci, Tristana, dar și dansul “în linie” La MarianaRead more…

Vedetele muzicii uşoare germane

Am ales pentru cititorii publicației Baabel câteva personalități care au dominat muzica ușoară și folkul german în ultimele decenii. Ovationați de zeci de mii de spectatori care au umplut până la refuz sălile de spectacol sau admiraţi de alte zeci de mii care ( la fel ca mine) le-au vizionat clipurile pe youtube. Am ales din Google numai câteva personalități care au dominat scena muzicală germană: Heino, cehul Karel Gott, Helene Fisher, Florian Silbereisen, din Elveția, Beatrice Egli și Melanie Oesh, Nicole și celebrul olandez Andre Rieu. Criteriile de selecționare au fost succesele relatate de mass media, premiile, valoarea câștigurilor (!) și numărul de discuri vândute. Trebuie să adaug un element subiectiv: am ales exclusiv interpreții și melodiile care mi-au plăcut!Read more…

Fantasticii muzicieni olandezi din Volendam.

Din multitudinea de excelenți muzicieni din Volendam (Olanda), am ales câteva personalități, interpreți ai formației BZN, care au dominat muzica olandeză (și fără îndoială cea europeană) vreme de patru decenii. În primul rând, îl amintesc pe solistul Jan Keizer, membru al formației BZN (Band without a name) din 1974 până în 2007, când formația și-a încheiat activitatea. Cariera lui poate fi împărțită în trei perioade principale: 1. Jan Keizer şi Anny Schilder (1974 – 1984). Duet cu solistă Anny Schilder (n.1959). Ea este o olandeză tipică, blondă, cârnă, cu buze cărnoase. El un viking nebărbierit cu un permanent zâmbet cuceritor. Din perioada amintită au rămas neuitatele melodii *Don’t say goodbye”, Oh me oh my” și mai ales “The clown”.Read more…

Oraşul de aur – Praga

Intrăm în inima medievală a oraşului Praga, admirabila piaţă din sec. 12, probabil una din cele mai frumoase din Europa, unde se află biserica Sf. Nicolae şi a Sfintei Fecioare, Primăria veche precum şi Palatul Kinsky. Ne fotografiem lângă statuia lui Jan Hus, înconjurați de numeroşi tineri pletoşi, care cântă laschitară sau pur şi simplu se încălzesc la soare. Ne alăturăm sutelor de privitori din faţa vechiului turn al primăriei unde este instalat celebrul Ceas Astronomic, aşteptând… ora exactă. Uşa sofisticatului mecanism se deschide în sfârșit şi apare Cristos urmat de cei 12 apostoli, în timp ce un schelet bate ora, sugerând scurgerea timpului către sfârşitul oricărui muritor…Colindând pitoreştile străduţe care pornesc din vechea piaţă remarcăm localuri unde tineri cu barbă cântă în cor în faţa unor stacane cu bere, având forma şi dimensiunile unor cizme de cavalerist!Read more…

Salvador Dali şi Ochiul Londrei – impresii de călătorie

Am ajuns în faţa intrării expoziţiei Dali Universe din County Hall Gallery, în mod absolut întâmplător. În timp ce încercam să înregistrez pe peliculă siluetele crenelate ale parlamentului şi Westminster Abbey, am remarcat prin obiectivul aparatului Cannon un element distonant care apărea în mod sistematic. Abia după ce am traversat Tamisa peste renumitul pod din faţa parlamentului britanic, am realizat că elementul disonant era o roată gigantică, denumită Ochiul Londrei, echivalentă cu ceea ce se poate vedea în Praterul vienez, dar diferită de aceasta prin tehnologia modernă de acţionare hidraulică şi mai ales prin amplasarea urbanistică total neadecvată…După sfertul de oră de rigoare în care am examinat cu spirit critic dar şi cu oarecare invidie profesională partea tehnică a problemei, am părăsit roata, nu fără a remarca nişte tineri vorbitori ivrit aşteptându-şi rândul la casa de bilete.Read more…

Alegeri în Israel. Variante posibile de alcătuire a guvernului.

În martie 2021 cetățenii israelieni vor participa la alegerea unui nou guvern. La următoarele alegeri parlamentare participă un număr record de partide, din dreapta și stânga eșichierului politic. De regulă, opiniile partidelor se deosebesc mai puțin prin considerente ideologice (deși și acestea există), cât prin poziția pro Bibi sau rak lo Bibi (numai nu Bibi), “Bibi” fiind premierul Benjamin Netanyahu, șeful partidului Likud. În rândurile care urmează mi-am asumat dificila obligație de a prezenta cititorilor alegerile anului 2021 din Țara Sfântă. Pro Bibi sau rak lo Bibi (numai Bibi să nu fie)? Interesant că personalitățile cu vederile cele mai aprige în opțiunea rak lo Bibi sunt foști colaboratori apropiați ai actualului premier! Astfel, Benny Gantz, șeful partidului Kaḥol Lavan, ministrul apărării din actualul guvern de coaliție, a primit gradele de șef de stat major, de la Bibi personal. Yair Lapid, șeful partidului Yesh Atid, a fost ministrul de finanțe în guvernul Bibi. Gideon Sa’ar, șeful partidului Tikva Hadașa a fost membru al partidului Likud, șef de cabinet la Bibi. Avigdor Liberman, șeful partidului Israel Beiteinu a fost ministrul apărării în guvernul Bibi și pe vremuri discipolul acestuia. Naftali Bennett și Ayelet Shaked, conducătorii partidului Yamina au fost și ei miniștri în guvernul Bibi. Îl adaug aici și pe Ron Huldai, primarul orașului Tel Aviv, șeful partidului nou in înființat HaIsraelim (Israelienii).Read more…

Mutațiile mass mediei. Orgolii și naivități din vremea tinereții

Iată un articol despre vremea tinereții mele. Deși pare elogios, poate chiar bombastic la adresa modestei mele persoane, aparent doritoare de publicitate, vă rog să-l interpretați ca pe o parte din istoria presei din vremurile de demult și a ceea ce a fost odată Uzina 1 Mai din Ploiești, unde mi-am petrecut jumătate din viață. Politica din anii 1960 practica popularizarea intensivă a realizărilor tehnice mai mult sau mai puțin importante și adeseori a celor implicați. Dacă autorii de inovații (mai rareori de invenții) erau muncitori, ingineri proveniți din rândul muncitorilor sau membri de partid, popularizarea era excesivă. Proiectele mele, odată realizate, au început să fie mediatizate de presa și televiziunea timpului. Inițial au apărut în gazetele de perete ale fabricii. Următorul pas a fost ziarul întreprinderii, Metalurgistul. Acest ziar, de circulație internă, publicat într-un format redus, relata toate succesele locale, inclusiv ale mele. Publicitatea
numelui se oprea însă la poartă fabricii! Popularizarea proiectelor mele fără a se menționa autorul mă întrista pe bună dreptate. Read more…

Viața la țară

Amintirile mele privind viața la țară au început în anii triști ai celui de al Doilea Război Mondial. Evacuați din Ploiești, ne aflam la Brașov, unde tatăl meu presta muncă obligatorie la întreprinderea municipală. Eu frecventam clasa a II-a primară a școlii evreiești, când au început bombardamentele aviației anglo-americane asupra orașului. Lumea privea îngrozită fumul des care se ridica din clădirea gării și a fabricii Nivea. La confluența străzilor Carmen Sylva (acum Dobrogeanu Gherea) și Castelului, noi copiii care locuiam în apropiere, priveam uimiți victimele arse, scoase dintr-un adăpost anti-aerian unde explodaseră câteva bombe. Ținta avioanelor fusese probabil o baterie germană de tunuri anti-aeriene, amplasată pe muntele Tâmpa, câteva sute de metri mai sus. Sirenele sunau aproape în zilnic, alarmând populația de iminența unei noi incursiuni a aviației americane. În aceste condiții, tatăl meu a decis ca mama și cu mine să ne mutăm deocamdată la țară, feriți de primejdia bombardamentelor. Cu modestele lor rezerve financiare, părinții au închiriat o cameră la o familie de țărani unguri din comuna Tărlungeni.Read more…

Observaţii asupra mass-mediei din Israel, în timpul pandemiei

Statul Israel a fost lovit, ca întreg mapamondul, de năpasta virusului Corona. Această situație a afectat economic o parte din populație, îndeosebi proprietarii micilor magazine, artiștii, personalul teatrelor, sălilor de petrecere a nunților, religioșii care frecventau sinagogile și moscheile… În mod firesc au apărut nemulțumiri. Anumite cercuri politice au folosit situația pentru a lovi guvernul ales în mod democratic. Din considerente de rating sau influențate de proprietari cu interese obscure, mass media s-a alăturat “corului” antiguvernamental. Schematizând la extrem, apar două alternative: 1. Crește numărul de îmbolnăviri. Guvernul (mai precis Cabinetul Corona) închide unități economice. TV acordă ecranul unor profesori și politicieni care acuză guvernul că afectează grav economia și pauperizează populația. 2. Scade numărul de îmbolnăviri. Guvernul (mai precis Cabinetul Corona) deschide unități economice. TV acordă ecranul unor profesori și politicieni care acuză guvernul că afectează grav starea sănătății populației și implicit a economiei. Doamne Dumnezeule, câți profesori care se contrazic între ei apar zilnic pe micul ecran!Read more…

O călătorie prin Tirolul de Sud (2003)

Părăsim Austria şi traversăm frontiera (acum teoretică), intrând în Italia, în Tirolul de Sud, sau Provincia Autonomă Bolzano – Alto Adige. Indicatoarele care specifică denumirile localităţilor sunt bilingve, în italiană şi germană. După Primul Război Mondial, puterile învingătoare au cedat Italiei această parte a Imperiului Austro-Ungar, deşi vorbitorii de limbă italiană nu depăşeau 3% din populaţie. După 1923, Benito Mussolini a ordonat italienizarea forţată a zonei, prin transfer, interzicând folosirea oficială a limbii germane şi schimbând denumirea localităţilor: Toblach a devenit Dobbiaco, Bruneck-Brunico, Brixen-Bressanone, Bozen-Bolzano şi Meran-Merano. Adolf Hitler, care pleda de la Berchtesgaden cu atâta violenţă pentru nemţii din zona sudetă a Cehoslovaciei sau Danzig-ul polonez, nu a făcut nimic pentru compatrioţii săi din Alto Adige, în ciuda frecventelor sale întâlniri cu dictatorul italian. După al Doilea Război Mondial, regiunea i-a rămas Italiei, în ciuda cererii majoritarilor de limbă germană (acum numai 75%) pentru integrarea Tirolului de Sud în Austria. După recentele înţelegeri austro-italiene, zona a primit o largă autonomie şi un caracter bilingv, iar Uniunea Europeană i-a acordat titlul de euroregiune.Read more…

Între Ljubljana și Zagreb

La sfârşitul verii trecute am luat avionul spre Rijeka, aflată pe insula croată Krk din Marea Adriatică. De acolo, vreme de opt zile am călătorit “în mod organizat” cu autobuzul prin Croaţia şi Slovenia, considerate acum drept cele mai avansate republici din fosta Iugoslavie. Am locuit în localitatea balneară slovenă Rogaška Slatina și ne-am deplasat zilnic spre punctele turistice majore. Am vizitat Ljubljana, Postojna şi Bled din Slovenia şi respectiv Zagreb, Plitvice şi Rijeka din Croaţia. Înainte de intrarea Croației în UE, trecerea acestei frontiere nu era o simplă formalitate. Dacă ofiţerul croat de grăniceri se mulţumeşte să intre în vehicul și să ştampileze paşapoartele, intrarea în Slovenia este mai complicată… Lumea coboară din autobuz şi trece pe rând în faţa unui ghişeu, unde o poliţistă severă ne identifică pe fiecare în parte şi ne fotografiază paşaportul. Ghidul insistă să ne abţinem de la comentarii, şi mai ales… să nu râdem, menţionând că orice ironie poate avea consecinţe neplăcute. În săptămâna următoare am traversat această frontieră de mai multe ori, colecţionând de amintiri interesante şi numeroase ştampile. Read more…