Uneori lăcomia nu are limite. Este o mare deosebire între un astfel de comportament între doi indivizi și între dorința de a acapara resurse pe plan global. Un articol publicat recent în ziarul britanic The Guardian analizează filmul documentar american The Grab (Apucarea, Acapararea), care descrie manipulațiile secrete ale unor guverne sau companii private pentru a acapara resursele globale.(1) Regizoarea filmului este Gabriela Cowperthwaite, iar premiera a avut loc în 2022, la festivalul de filme din Toronto, și a apărut pe ecrane în iunie 2024. Filmul prezintă investigațiile unor jurnaliști de la The Center for Investigative Reporting (CIR) despre activitatea marilor puteri financiare și încercările lor de a pune stăpânire pe resursele alimentare, terenurile arabile și apa din diferite regiuni ale globului.(2) Iată trailerul documentarului The Grab. Compania Smithfield Foods, cea mai mare producătoare de carne de porc din SUA, a fost vândută companiei WH Group din Hong Kong pe un preț de 7.1 miliarde de dolari. Astfel chinezii au pus mâna pe un sfert din carnea de porc produsă în SUA. Șeful companiei americane, Larry Pope, a asigurat Congresul american că afacerea nu are nicio legătură cu guvernul chinez. Dar unul dintre investigatorii grupului CIR, Halverson, a pus mâna pe un document secret pe care scria “A nu se distribui în SUA”. Read more…
Încă al meu? Posibil…
Întreaga mea viață profesională în Israel s-a desfășurat la ”periferie”… E adevărat, în Israel e greu de definit periferia, o țară atât de mică, distanțe care se pot parcurge în orice direcție în timp relativ scurt. Dar eu nu am lucrat nici în Ierusalim, capitala de jure și nici la Tel Aviv, capitala de facto, astfel încât m-am obișnuit cu ideea că ”reflectoarele” opiniei publice nu vor fi niciodată îndreptate spre ceea ce se întâmplă între pereții spitalelor în care am activat. În ce măsură m-a afectat acest fapt?! Probabil că m-am obișnuit de la bun început cu ideea. Nu mă deranja prea mult că despre ”noi” se vorbește și/sau se scrie doar când e vorba de o catastrofă și îmi închipui că în asemenea situații mulți găseau și explicația erorii sau accidentului: la ce te așteptai, doar e periferie… Îmi amintesc un episod din acele vremuri, în care eram invitat la direcția spitalului de fiecare dată când eram vizitați de o personalitate politică de vază. La ședință, oaspetele se adresa celor prezenți cu o întrebare de complezență (în spatele căreia nu se afla niciun gând concret): ce ar trebui să facem pentru a îmbunătăți condițiile de lucru în spitalul dvs.? Iar eu, cu recunoscuta mea impertinență, îi dădeam pe loc replica: nimic deosebit, trebuie doar ca 2-3 membri ai Parlamentului să se interneze la noi și restul va veni de la sine!Read more…
Cât de vechi este iudaismul?
Precum am văzut în seria intitulată „Biblia dezvăluită”, ideea de monoteism a apărut odată cu reformele regelui Ezechia pe la 700 î.e.n., a prins putere odată cu apariția Deuteronomului, pe vremea regelui Iosia pe la 620 î.e.n., iar Biblia Ebraică a fost definitivată de Ezra Scribul în 458 î.e.n. (Ideea nu a fost chiar originală. Și faraonul Akhenaton a încercat să introducă monoteismul în Egipt – dar asta fost cu multe secole mai devreme, pe la 1350 î.e.n. Ideea nu a prins rădăcini și a fost respinsă după moartea lui.) Și totuși în templul lui YHW din Elefantina se mai practica politeismul chiar și după definitivarea Bibliei. Oare există vreo explicație? Am căutat răspunsul în cercetările arheologului Yonatan Adler, conferențiar la Universitatea din Ariel și membru în Consiliul național pentru arheologie din Israel. Știu, și concluziile lui sunt controversate, dar mie mi se par mai convingătoare ca multe altele. Raționamentul său este următorul: Bineînțeles că arheologia nu poate arăta cum gândeau oamenii într-o anumită perioadă istorică, ea aduce doar informații despre viața lor de zi cu zi prin intermediul obiectelor pe care le-au lăsat în urmă. Dar în momentul în care legile biblice sunt aplicate pe scară largă, nu se poate să nu rămână obiecte care să ateste acest lucru. Plecăm de la premisa că în perioada romană, în primul secol al erei noastre, iudaismul era deja foarte apropiat de cel modern: se respecta ziua de odihnă (șabat), se țineau sărbătorile și zilele de post, se respectau regulile purității rituale și ale preparării hranei etc. Știm acest lucru chiar din Noul Testament, dar și din operele unor scriitori contemporani ca Josephus Flavius, Philon din Alexandria etc.Read more…
O întâlnire neașteptată cu Nicu Covaci, Omul-Phoenix
Anul 2022 mi-a adus schimbări mari în viață. După aproape 40 de ani în domeniul sănătății, la 1 ianuarie am intrat într-o nouă etapă, cea de pensionar. Lipsit de munca de zi cu zi, trebuia să mă gândesc cum să-mi petrec restul vieții. Trebuia să mă reorganizez ținând cont și de necesitățile vieții de pensionar. După o reflecție adâncă, mi-am formulat obiectivul principal: să caut un loc pe coasta Mediteranei unde să mă stabilesc și să mă dedic pasiunii scrisului într-un mediu care să mă inspire. Așa am ajuns într-un mod neașteptat la o întâlnire cu Nicu Covaci. Într-o călătorie de explorare pe coasta mediteraneeană a Spaniei, soția mea și cu mine am descoperit o perlă: Moraira. Această mică și fermecătoare stațiune este situată lângă mare, într-o vale de pe Costa Blanca, cam la jumătatea drumului între Valencia și Alicante. În jurul micului centru cu port, bănci, agenții imobiliare și restaurante, se întind cartiere de vile umbrite de vegetație, care oferă o atmosferă relaxantă. Spre deosebire de aglomerația din Benidorm, aflat la 30 km spre sud, Moraira este aproape necunoscută. În urmă cu mai multe decenii, Nicu Covaci și-a ales și el acest loc ca refugiu și locuință. În încercările mele literare, am publicat la Editura Integral o colecție de povestiri satirice traduse din germană, cu titlul Despre virtutea nerăbdării. Într-o discuție cu directorul editurii, Costel Postolache, am menționat orășelul de pe Costa Blanca unde aveam de gând să mă stabilesc. Imediat, Costel mi-a spus că, întâmplător, vechiul său prieten, Nicu Covaci, locuiește acolo de ani de zile și că ar fi o idee bună să-l cunosc.Read more…
Patriarhul Avraam și „dosarul biblic de cadre”
Avraam (± 2000 î.Hr.) este primul dintre cei trei patriarhi biblici, venerat de cele trei mari religii monoteiste iudaism, creștinism şi islam, denumite de altfel și religii monoteiste avraamice. El este primul personaj biblic care a optat pentru monoteism, recunoscând unicitatea Dumnezeului Unic YHWH și pornind pe drumul Său. Relația dintre Creator și Avraam începe cu fraza: …”Ieşi din pământul tău, din neamul tău și din casa tatălui tău şi vino în pământul pe care ţi-l voi arăta Eu (Geneza 12:1). Iar misiunea încredințată lui Avraam rezultă din versetul următor: Că L-am ales [pe Avraam], ca să înveţe pe fiii şi casa sa după sine să umble în calea Domnului şi să facă judecată şi dreptate; pentru ca să aducă Domnul asupra lui Avraam toate câte i-a făgăduit” (Geneza 18:19). Misiunea e specială: să facă judecată şi dreptate, să reprezinte justiția. Iar faptul că Dumnezeu îl îndeamnă să meargă “în calea Domnului” scoate în evidență mesajul primordial al monoteismului: există un singur Dumnezeu și cerința Sa către omenire este să aibă un comportament etic, bazat pe dreptate și corectitudine. De ce l-a ales Dumnezeu pe Avraam? Care este acel ceva, ce îl face pe Dumnezeu să-l aleagă pe Avraam, cel care va transforma lumea?Read more…
Alegeri între bine și rău (sau „răul mai mic”)
Vreau să declar din start că nu sunt politolog, doar un cetățean îngrijorat al lumii. Fiecare dintre noi are dreptul la părerile și la convingerile lui. O alegere politică însă are repercusiuni asupra noastră, a tuturor. Puterea economică cea mai însemnată sunt Statele Unite ale Americii (SUA), totodată și singura mare putere armată din lumea democratică. Este un loc comun. Răul cel mai mic este un fel de-a numi o alegere pentru care nu ne asumăm pe deplin răspunderea. În cazul SUA și al candidaților pentru președinție care ne stau la dispoziție, mi se pare că cel ce amenință cu o baie de sânge în caz că pierde alegerile NU este o alternativă pentru cei care vor să păstreze cea mai mare democrație ca atare. NU este o alegere pentru răul mai mic. Un posibil președinte care anunță fără să clipească că va fi dictator încă din prima zi de guvernare? – care nu își ascunde câtuși de puțin admirația pentru autocrația lui Kim Jong Un în Coreea de Nord, a lui Orbán în Ungaria și a lui Putin în Rusia;Read more…
Escaladarea continuă
Logica răzbunării violențelor este o cutumă de bază a Orientului Mijlociu. Partea care lasă o acțiune agresivă îndreptată împotriva sa nepedepsită, nu este demnă de a trăi. Indiferent de ce propagă papagalicește mass media progresistă mainstream referitor la reținere sau proporționalitate, Israelul trebuia să reacționeze la cel de-al doilea atac dur al Iranului cu circa 200 de rachete balistice, care a produs daune destul de semnificative. În zorii zilei de azi, 26 octombrie, aviația israeliană a atacat cca 20 de obiective strict militare din Iran, în două valuri consecutive, grupate în jurul Teheranului și al altor două orașe cu importanță strategic-militară: Isfahan și Kermanshah. La început reacțiile iraniene au fost de ironie la adresa volumului și nereușitei „atacului sionist”, dar spre dimineață agenția Irna a recunoscut că s-au produs daune la câteva obiective militare și că doi ofițeri ai Gărzilor Revoluționare și-au pierdut viața în cursul agresiunii. Atacul militar reușit al Israelului, limitat doar la obiective militare conferă o șansă unei viitoare deescaladări și coexistențe tensionate, dar nebeligerante cu regimul teocratic de la Teheran. Neatacarea țintelor nucleare sau de exploatare a petrolului din Iran denotă prudența strategică israeliană. Netanyahu știe că Israelul nu are resurse suficiente de a lupta masiv și simultan pe mai multe fronturi.Read more…
Ce se întâmplă în Republica Moldova?
În cariera mea jurnalistică nu cred că am scris vreodată despre Republica Moldova. În mare știam ce se întâmplă acolo, dar nu cunoșteam în profunzime istoria ei. Nu am citit documente credibile despre extinderea influenței ruse începând din 1812, când Basarabia a fost ocupată de Rusia. Nici nu știam în ce măsură s-a menținut spiritul românesc după apartenența seculară a acestei provincii de Moldova istorică și care a fost efectul celor 20 de ani de după Primul Război Mondial, când ea a aparținut de România Mare (de facto, niciodată de jure). A venit 1990, a căzut Ceaușescu și România a pornit pe calea democrației, cu o clară orientare spre Occident. În schimb istoria Republicii Moldova, care și-a declarat independența în 1992, a fost și este mult mai sinuoasă, mult mai dificilă, fiind locul unde s-au ciocnit și se ciocnesc cele două influențe, cea a Vestului și cea a Estului Care este mai puternică? Nici acum, după peste 30 de ani, nu știm sigur. O altă mare problemă legată de istoria Republicii Moldova este cea a unirii cu România. Când au început manifestări pentru unire, mai ales din partea noastră, existând exemplul Germaniei, cancelariile occidentale ne-au transmis că acest pas nu este de dorit, că el ar tulbura echilibrul internațional. De fapt, în acea perioadă numărul unioniștilor din Moldova era mic, visul unirii era mai degrabă al nostru, nu al lor. Read more…
Have a Nice Brat Summer, Kamala Harris! – spectacolul electoral din SUA
Articolul meu nu se vrea politic, deşi în zilele noastre simplul fapt de a desemna ceva ca apolitic este socotit în sine un act politic. Conform tradiţiei, o campanie electorală în SUA începe cu patru ani înainte de alegerile propriu-zise, dar, de fapt, pregătirile încep cu mult, mult timp înainte. Mă voi axa mai ales pe campania candidatei democrate Kamala Harris pentru că, fiind neobișnuit de scurtă, ea este concentrată și mai uşor de urmărit. Avantajul unei campanii electorale tradiţionale este că ai destul timp să cunoşti candidatul, dar ea poate şi lâncezi, deveni plictisitoare și alegătorul de rând îşi poate pierde interesul. În schimb, într-o campanie scurtă, candidatul nu are suficient timp de a se face cunoscut și de a folosi toate modalităţile de a comunica cu publicul alegător. De aceea, această campanie electorală abreviată, asemănătoare mai degrabă cu alegerile de tip european, poate fi considerată un experiment de importanţă istorică pentru SUA. După anunţul surpriză din 21 iulie al preşedintelui Joe Biden că îşi retrage candidatura în favoarea vice-preşedintei Kamala Harris, presa a publicat numai articole despre patriotismul şi spiritul lui de abnegaţie. Despre Kamala Harris încă nu se discuta. Încă nu se ştia dacă ea va rămâne candidata democraţilor; decizia în această privinţă ar fi trebuit luată la Convenţia Partidului Democrat din Chicago. A doua zi totul s-a schimbat.Read more…
Ultima oră: Ierusalim, 7 noiembrie… 1898
Tocmai se încheie una din săptămânile cele mai tumultuoase din istoria recentă a Ierusalimului: vizita majestății sale împăratul Wilhelm al II-lea al Germaniei, însoțit de soția sa, împărăteasa Augusta Victoria, și de o suită de cca 200 de persoane. Acesta a fost apogeul vizitei oficiale a cuplului împărătesc în Imperiul Otoman. Călătoria de peste o lună a început, desigur, la Istanbul, unde au avut loc convorbiri cu sultanul Abdul-Hamid al II-lea, pentru a întări relațiile de prietenie dintre cele două țări. Dar se poate spune că această călătorie a avut și un scop… turistic, încheindu-se cu o expediție în Levant. Iată itinerarul parcurs de cuplul imperial: au venit cu yachtul la Haifa, au continuat cu trăsura la Jaffa, Ierusalim și Betleem. Apoi de la Jaffa au continuat cu yachtul la Beirut, iar astăzi urmează să ajungă cu trenul la Damasc… În acest context ar trebui să-l menționăm și pe dl Theodor Herzl – poate că unii cititori și-l amintesc din relatările noastre din vara trecută, de la Congresul Sionist de la Basel. (Un al doilea a avut loc în vara aceasta.) El propovăduiește întoarcerea evreilor în patria lor istorică și construirea unui stat modern în ceea ce astăzi este o provincie otomană destul de înapoiată. Cum sultanul a refuzat net cererea lui Herzl de a crea un stat evreiesc, acesta s-a gândit să-l roage pe împăratul german să intervină…Read more…
Căzătura
Iarăşi am tras o trântă. Totul s-a petrecut fulgerător. Tocmai ieşisem dintr-un magazin de cosmeticale şi, fiind o zi blândă şi însorită de toamnă, am pornit în pas vioi pe o scurtătură ca să prind semaforul pe culoarea verde, numai că m-am poticnit de o bordură, m-am dezechilibrat şi am căzut grămadă pe trotuar. După ce m-am ridicat (relativ repede), am observat câţiva oameni care se opriseră să mă ajute (ce bine că mai există trecători omenoşi, gata să-ţi întindă o mână şi să sune la 112, dacă e nevoie) şi mă întrebau: „Puteţi merge? Nu v-aţi fracturat nimic? Cât p’aci daţi cu capul de picioarele de fier ale afişierului!” Eu dădeam din cap fără să pot spune nimic, pentru că mă podidea plânsul. Când cazi pe trotuar, te dor genunchii şi ţi-ai julit palmele, îţi vine să plângi ca în anii copilăriei, orice vârstă ai avea! De data aceasta am căzut exact la colţul străzii Şincai, unde am locuit în primii ani ai copilăriei[1] şi unde mi-am început cariera de… „căzătoare”. În faţa casei (care nu mai există, în locul ei aflându-se Blocul ONT la parterul căruia este magazinul de cosmeticale) era un teren viran acoperit cu zgură. Acolo ieşeam la joacă şi cădeam cel puţin o dată pe săptămână, julindu-mi de fiecare dată genunchii (uneori rana nouă se suprapunea triumfătoare peste crusta celei anterioare). Urma ritualul dezinfectării cu spirt sau cu iod, pe care tata îl desfăşura meticulos, suflând peste rană ca să nu mă usture prea tare. Între timp îmi explica toate pericolele care m-ar paşte dacă nu ar aplica acest tratament neplăcut. Apoi îmi pansa rana şi îmi spunea că toate acestea se întâmplă pentru că sunt mereu cu capul în nori şi nu mă uit pe unde calc.Read more…