Mâine, 7 august 2025, va fi doliu naţional în România. A murit primul preşedinte ales al României democratice şi i se acordă onorurile cuvenite. Totuşi, unul dintre partidele politice aflate la guvernare, USR, este împotriva funeraliilor de stat, la care nu va participa, dar şi a zilei de doliu naţional. Concomitent, a fost lansată o petiţie online cu acelaşi subiect. Din momentul în care vestea decesului a devenit publică, au început să apară reacţiile, majoritatea foarte critice la adresa omului politic Ion Iliescu şi a mandatelor sale. Şi e de înţeles, pentru că un articol echilibrat nu face audienţă. Totuşi, am fost uimită de unele dintre ele, ştiut fiind că printre criticii vehemenţi se număra şi cel care îi căutase anturajul şi publicase o carte despre el[5]. Majoritatea acestor articole îl acuză pe Ion Iliescu de toate relele care s-au abătut peste România după răsturnarea regimului ceauşist: morţii revoluţiei, procesul Ceauşescu, mineriadele, înfiinţarea FSN, formarea noii clase politice corupte care a jefuit ţara, încheierea tratatului de pace cu URSS (care oricum n-a mai avut obiect după disoluţia imperiului sovietic), apariţia şi consolidarea partidelor naţionaliste etc. Toţi aceşti critici uită sau nu înţeleg că în decembrie 1989 România trăia într-o paradigmă nord-coreeană din care, potrivit acestor critici acerbi, ar fi trebui să facă un salt graţios şi să aterizeze de îndată într-o democraţie occidentală consolidată.Read more…
Ucraina: în spatele ușilor închise
Ucraina, una din țările care de la revoluția Euromaidan (2013) și-a manifestat clar intențiile de a se alinia Occidentului, de a deveni partenera, apoi aliata instituțiilor occidentale și transatlantice, Uniunea Europeană și NATO, este poate cea mai vulnerabilă dintre statele europene pe calea aleasă a progresului și democrației. Rusia a considerat-o o amenințare de „contaminare”, fiindcă era limpede că nu de forța ei militară se temea, ci de cea ideologică. Teoriile despre apropierea NATO de granițele rusești și de atacarea Rusiei erau povești cu bau-bau, însuși argumentul rusesc folosit pentru a agresa Ucraina era ideologic, neonazismul care ar fi urmat să se instaleze într-o țară în care președintele ales este de origine evreiască. Invazia rusă care durează de peste trei ani a coagulat Europa în sprijinul Ucrainei, democrațiile, inclusiv SUA, care și-au manifestat dorința de a i se alătura statului agresat, au apreciat că a ajuta Ucraina să înfrângă Moscova simbolizează tocmai confruntarea democrației cu autoritarismul, chiar imperialismul rus. Și dacă NATO, cu anumite excepții, nu duce războaie concrete pe alte teritorii, nimeni nu o împiedecă să-și ofere sprijinul unui stat care luptă împotriva unui astfel de regim. Iar dorința de libertate a ucrainenilor, eroismul manifestat de militari, rezistența lor care a uimit lumea și în primul rând Rusia care credea că are în față o pradă ușoară, au servit la justificarea măsurilor militare, economice, financiare, luate de statele prietene în favoarea conducerii de la Kiev.Read more…
Insule grecești. Creta
Creta a fost prima insulă pe care am fost vreodată, acum 20 de ani. Ea este cea mai mare și cea mai sudică insulă grecească, la distanță egală de Africa și de Europa, leagănul civilizației minoice și al celei europene, cu o istorie consemnată de peste patru mii de ani, un loc magnific de întâlnire a istoriei antice cu cea modernă, precum și a mitologiei cu realitatea. De-a lungul multor veacuri, peste Creta au trecut diverși stăpânitori care au lăsat diferite urme și ale căror influențe sunt încă prezente, așa încât insula este o îmbinare între moștenirea ei culturală și frumusețea naturală care o caracterizează. Aici sunt porturi venețiene cu influențe ale arhitecturii egiptene sau turcești, faruri legendare, plaje cu steag albastru și nisip roz unde e interzis șamponul, golfuri liniștite, ascunse de stânci, plantații de bananieri, muzee maritime sau arheologice, grădini botanice pline de calm și răcoare, sate tradiționale în care timpul s-a oprit parcă din curgerea lui, cafenele și restaurante pitorești cu bunătăți care au ajuns și pe la noi cu veacuri în urmă, via Fanar. La începutul secolului trecut, arheologul englez Arthur Evans a scos la iveală Palatul din Knossos al legendarului rege Minos, și pe parcursul a trei decenii a contribuit la restaurarea palatului.Read more…
Fotografia
Era una din nopțile infernale ale Războiului de Douăsprezece Zile cu Iranul – povestește doamna Geta. S-a auzit sirena și am intrat în adăpost. După o perioadă de așteptare, un bum puternic a cutremurat clădirea în care stăteam, cum nu se mai întâmplase în alte atacuri cu rachete. Am ieșit din adăpost și am încremenit. Apartamentul meu era distrus în întregime. Stăteam în ușa camerei-adăpost, în pijama, cu urechile înfundate, și nu îndrăzneam să mă mișc. M-am pipăit să văd dacă nu cumva eram rănită. Spre norocul meu eram întreagă. urechile înfundate, și nu îndrăzneam să mă mișc. M-am pipăit să văd dacă nu cumva eram rănită. Spre norocul meu eram întreagă.
– Dixi! Dixi! Unde mi-era câinele pe care îl luasem cu mine în adăpost? Dixi a apărut de sub birou. Tremura toată. Nu îndrăzneam să ies, nu știam ce să fac. Aveam la mine doar celularul și buletinul. Ar fi trebuit să caut prin casă alte lucruri importante, dar era praf și nu se vedea nimic. După o vreme care mi s-a părut o veșnicie, au apărut pompierii. La intrarea în apartament, ușa era blocată, a trebuit forțată. Eram derutată, nu puteam percepe realitatea. – Cum vă simțiți, doamnă, sunteți rănită? – m-a întrebat paramedicul echipei de salvare. – Sunt bine, dar trebuie să caut niște documente importante, am răspuns. – Nu se poate, e periculos, clădirea poate să se prăbușească în orice clipă, mi-a spus un ofițer al apărării civile. Trebuie să vă evacuăm imediat. Vă coborâm cu macaraua. – Aș fi vrut ca tot ce mi s-a întâmplat să fi fost doar un coșmar din care mă voi trezi, a continuat doamna Geta. M-au dus la un hotel din apropiere cu tot ce mai aveam: Dixi și celularul.Read more…
O mită… mititică
Suntem în iunie 1988. Intru în clădirea gotică a fostei mănăstiri franciscane, din veacul al XIV-lea, unde îşi are sediul Liceul de muzică. Traversez culoarul şi mă îndrept către biroul directorului. Am în mână o pungă cu „valută forte”: un pachet de cafea boabe Maxwell House şi un cartuş de Pall Mall, aduse din America de rudele mele și inima mi se face cât un purice. Tocmai am încălcat principiile inculcate de decenii de tata (cel mai corect om de pe planetă) şi respectate cu stricteţe de soţul meu care mi-a spus: – Nu are niciun rost să te duci. Fiul nostru e foarte bun la teorie şi destul de bun la instrument. Va reuşi la admitere prin forţele proprii, nu are nevoie de pile. Va fi penibil dacă directorul nu va accepta cadoul. – Imposibil. Mi s-a spus clar că trebuie să-i duci ceva ca să fii sigur de reuşită! – am replicat eu, suspectându-mi bărbatul (fumător) că-i pare rău de cartuşul de ţigări. Miza e foarte mare. Se formează o singură clasă de liceu, cu şase locuri la vioară, pe care (teoretic) concurează toţi absolvenţii „violonişti” din cele trei clase a opta – vreo 25. În plus, admiterea se dă doar din specialitate (teorie şi instrument), nu şi din română şi matematică. Cei care cad la admitere vor avea slabe şanse să reuşească la unul din puţinele licee teoretice din Cluj. Trebuie să fac tot posibilul pentru a-mi ajut fiul, inclusiv să mă duc cu sarsanale la director, ceea ce nu aş fi făcut niciodată… în condiţii normale. Străbat culoarul coridorul, ajung în faţa uşii de lemn pe care scrie „Direcţiune” şi bat temătoare. Habar nu am ce urmează să zic şi să fac după cei voi fi intrat în biroul directorului.Read more…
Maria Hebraea din Alexandria – o femeie savant puțin cunoscută
Alchimiștii m-au fascinat dintotdeauna. Activitatea lor, bazată pe curiozitate, determinarea lor și, nu o dată, descoperirile făcute de ei, chiar și din întâmplare, au țesut în jurul lor adevărate legende. Imaginea lor, prezentată de literatura de ficțiune sau de filme ne arată niște oameni, adesea cu păr și bărbi lungi, îmbrăcați după moda medievală sau renascentistă, în fața unui cazan mare în care fierbe ceva sau scoate fum, având alături un caiet sau un registru plin de formule, simboluri și limbi necunoscute. Și cu toții sunt bărbați. Se spune că termenul „alchimie” ar proveni din arabă, al-kimiyya, Dicționarele o definesc ca pe o formă empirică, experimentală, de cercetare și de studiere a naturii, îmbinată cu elemente de astrologie și misticism, care urmărește transformarea metalelor comune în aur, crearea unui ”elixir al vieții”, descoperirea ”pietrei filosofale”. Există și câteva diferențieri care se referă la chimia medievală, altele la o știință ocultă fundată pe principiul analogiei, cu limbaj simbolic și esoteric, la o suită de transformări utile, dar și la sublimarea realității prin artă. Au existat alchimiști bărbați, dar și femei… Chiar dacă pentru mulți alchimia este asociată mai mult cu tradițiile europene și arabe, au existat și alchimiști evrei, după cum spune Raphael Patai în cartea sa The Jewish Alchemists.Read more…
Traduttore – traditore
Expresia din titlu mi-e cunoscută de zeci de ani. Ea reflectă o realitate existentă în toate domeniile în care un text scris sau o exprimare verbală sunt traduse dintr-o limbă în alta. Nu o dată, urmărind un film în engleză, am observat că subtitrarea se îndepărta de textul original. Uneori dădeam dreptate traducătorului, mai ales când originalul folosea cuvinte vulgare (deși în ultima vreme ele sunt traduse exact!), dar și când era vorba de expresii tipice limbii respective. Dar, fără discuție, traducătorul (sau traducătoarea) face toate eforturile pentru a respecta nu numai înțelesul unui cuvânt sau al unei fraze, dar și intenția celui care a semnat textul original. Este o obligație morală, etică, profesională. Un bun profesionist depune toate eforturile pentru a fi cât mai fidel textului pe care-l traduce… Până aici toate bune, dar unde voiam să ajung? Aș vrea să descriu un caz particular: când autorul este în situația (nu obligat, ferească Dumnezeu!) de a-și traduce propriul text. Read more…
Armata romană la Ierusalim
Romanii aveau armata cea mai redutabilă a antichității. Cu soldați bine antrenați, echipați și disciplinați și cu o tehnică militară demnă de invidiat pentru vremea lor, timp de mai multe secole ei a fost practic invincibili. Imperiul Roman a fost enorm. De fapt, el a fost întrecut de cel persan sub Cyrus și Darius, în schimb a fost mult mai longeviv și influența lui dăinuie până astăzi. Romanii au înțeles că o armată eficientă și disponibilă în orice moment trebuia întreținută și în timp de pace. Costurile erau enorme, erau sute de mii de soldați, la un moment dat s-a ajuns la aproape o jumătate de milion, și solda lor trebuia plătită regulat. Dacă nu… Alternativa era îngrozitoare: soldații „șomeri”, rămași muritori de foame, ar fi continuat să facă ceea ce erau obișnuiți: să atace, să distrugă, să jefuiască pe oricine se nimerea. Oare ce făceau sute de mii de soldați romani pe timp de pace?? Câte ceva de făcut se găsea întotdeauna: păzeau granițele, îndeplineau și rolul poliției de astăzi (păstrau ordinea publică, înăbușeau răscoale…). Soldații, care de obicei știau carte, participau și în administrația provinciilor. Dar principala lor activitate era construcția – nu din întâmplare dotarea de bază a soldatului roman era sabia, lancea și… lopata. Read more…
Goliat și David
Cu doar două săptămâni după atacurile teroriste din 7 octombrie 2023, am ascultat un interviu dat de Khaled Mashal, arhiteroristul Hamas, unui canal de presă saudit. Erau vremuri grele. Israelul își înmormânta miile de morți din atacul criminal și se pregătea de ripostă, dar pe Mashal, aflat la adăpost în Qatar, toate acestea îl lăsau rece. “Fiecare națiune se construiește prin sacrificiu. Uniunea Sovietică a sacrificat milioane de oameni în al Doilea Război Mondial, în Vietnam au murit milioane, în Afganistan la fel.” Interviul acesta mi-a lăsat un gust amar și nu doar pentru că Mashal vorbea cu atâta nonșalanță despre viitoarele victimele palestiniene, ci și pentru că mi-am dat seama că nu dă doi bani pe concetățenii săi. După aproape doi ani, cruzimea lui Mashal s-a întâlnit cu lipsa de scrupule a actualilor lideri israelieni, purtători de kipa rotundă pe un cap pătrat. Aceștia, în orbirea lor mesianică, sunt dispuși să-i ofere ceea ce el nici nu sperase să obțină – recunoașterea unui stat palestinian. Franța a declarat deja că îl va recunoaște, Marea Britanie și încă zece state sunt pe drum. Aceste recunoașteri nu vor îmbunătăți viața niciunui palestinian, dar vor înrăutăți simțitor situația multor israelieni. Trebuie să o spunem cinstit: recunoașterea nu vine din grija pentru palestinieni, la fel cum acum 78 de ani, recunoașterea Israelului de către statele lumii nu a fost din dragoste pentru Sion. Atunci, după Holocaust, marea majoritate a țărilor europene nu voiau să se confrunte cu problema reintegrării puținilor evrei reveniți după Holocaust și au favorizat plecarea lor spre Palestina mandatară. Acum situația este asemănătoare, deși inversată – în fața amenințării cu un val de refugiați din Gaza, aceleași state europene recunosc Palestina, sperând ca prin asta să oprească influxul de refugiați.Read more…
Prima tranzacție comercială
Cripta Patriarhilor din Hebron este locul de veci unde a fost înmormântată Sara; ulterior a devenit și locul de veci al Patriarhului Avraam, al fiului său, Isaac, și al soției sale, Rebeca, precum și al lui Iaacov (fiul lui Isaac) și al soției sale, Lea. Avraam și familia sa se aflau în Canaan. La moartea soției sale, Sara, patriarhul Avraam a solicitat de la localnici, fiii lui Het (hitiţii), un loc pentru mormânt. A cumpărat peştera și locul din apropiere de la proprietarul ei, Efron Hititul în prezența întregii obști hitite și a înmormântat-o pe Sara. Peştera se află în pământul Canaanului, lângă Mamre, unde astăzi se află orașul Hebron. 15. “Ascultă, domnul meu, țarina prețuiește patru sute sicli de argint. Ce este aceasta pentru mine și pentru tine? Îngroapă-ți dar pe moarta ta!” 16. Atunci, ascultând pe Efron, Avraam a cântărit lui Efron atâta argint, cât a spus el în auzul fiilor lui Het: patru sute sicli de argint, după prețul negustoresc. 17. Și așa țarina lui Efron, care e lângă Macpela, în faţa stejarului Mamvri, țarina și peștera din ea și toți pomii din țarină și tot ce era în hotarele ei de jur împrejur 18. S-au dat lui Avraam moșie de veci, înaintea fiilor lui Het și a tuturor celor ce se strânseseră la poarta cetății lui. 19. După aceasta Avraam a îngropat pe Sara, femeia sa, în peștera din țarina Macpela, care e în fața lui Mamvri sau a Hebronului, în Canaan. (Geneza, cap. 23)Read more…
O excursie în Egipt
Este mai 2023 și a sosit momentul pelerinajului meu anual în Țara Sfântă pentru a-mi reînnoi și consolida prietenia cu vechi și noi cunoștințe. Primele câteva zile le-am petrecut în locul nostru familiar, Kibbutz Ein Ghev, unde am alternat între după-amieze leneșe după prânzuri copioase și explorarea împrejurimilor uimitoare. Am făcut excursii la Kațrin pentru a cheltui câțiva dolari pe vinuri excelente, am vizitat rezervația naturală Banyas cu cascadele și ferma de aligatori și ne-am oprit la sinagoga antică unde Iisus a ținut Predica de pe Munte. Alteori am cules cireșe într-o livadă din Înălțimile Golan.La sfârșitul întâlnirii noastre de la Marea Galileei, mă alăturam adesea prietenilor care vizitau alte situri istorice importante, de la Ierusalim până în sudul arid al țării. Această călătorie mă ducea de la Haifa, în nord, până la Omer, lângă Beer Șeva, în sud. Dar în acel an am decis să petrec câteva zile în Egipt, mai precis în Sinai. Așa că am rezervat un sejur de trei zile la Dahab, o stațiune situată nu departe de faimoasa Blue Hole, cunoscută pentru recordurile de scufundări fără echipament, stabilite și doborâte în competiții internaționale… ahab este situat la jumătatea coastei Sinai, între Șarm al-Șeikh și Taba, punctul de trecere a frontierei cu Egiptul. Am mers întâi două ore cu autobuzul până la Eilat, am luat autobuzul local până la frontieră și urma să continui cu un serviciu de taxiuri monopolizat de beduinii locali. Dar călătorie cu autobuzul local mi-a schimbat planurile. Read more…
Ce ne rezervă viitorul?
De curând s-a anunțat la radio și la TV că în septembrie 2025, țări cu o atitudine favorabilă față de Israel sau chiar prietene adevărate ale Israelului (ca Germania) vor recunoaște Statul Palestinian, dacă Israel nu pune capăt războiului din Gaza, nu își retrage armata și nu acordă ajutor umanitar populației din Gaza, după standardele cunoscute (dar care sunt ele nu este clar). După surse israeliene, până acum, Israel a introdus în Gaza 900.000 de tone de ajutor umanitar. În luna martie 2025, acest stat palestinian, deocamdată virtual, atât timp cât nu se încheie un acord în această privință între Israel și palestinieni, este deja recunoscut de trei sferturi din statele membre ale ONU (147 din 193). După definiția statului palestinian propusă de OEP, Israel va trebui să renunțe la Ierusalimul de Est, iar Gaza va trebui legată de rest printr-un coridor. Abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea unii arabi au adoptat denumirea de palestinieni, alții se declarau arabi-palestinieni, iar alții pur și simplu arabi. În timpul Mandatului Britanic, întregul teritoriu ocupat de arabi și evrei era denumit Palestine. Statul Palestina a fost declarat oficial de către OEP (Organizația de Eliberare a Palestinei) în 15 noiembrie 1988, fiind recunoscut în același an de 78 de țări, printre care și România. După OEP, noul stat va fi suveran asupra unor teritorii recunoscute ca atare pe plan internațional: Iudeea și Samaria (Cisiordania), Ierusalimul de Est și Fâșia Gaza. În noiembrie 2012, Palestina a fost primită la ONU ca stat ne-membru, cu statutul de observator (non-member observer state). Dar luna asta, după declarația președintelui francez Macron că la adunarea ONU din septembrie 2025, Franța va recunoaște Statul Palestinian…Read more…
Evreii ca victime ale comunismului (2)
După instaurarea regimului comunist în România (1947), mai mulți lideri evrei, sioniști sau personalități marcante ale comunității evreiești, au fost arestați, anchetați, încarcerați sau chiar eliminați fizic. Îndeobşte aceștia erau acuzați de: – sionism (considerat o ideologie „imperialistă” și „dușmană socialismului”); – colaborare cu organizații străine (în special cu cele din Israel sau SUA); – activism religios sau cultural independent; – activitate politică „subversivă” în perioada interbelică sau în timpul războiului.Read more…