Inventarul din fântână

Jan 26, 2023By

În anul 1940, în urma Dictatului de la Viena, România a cedat nordul Transilvaniei către Ungaria. atăl meu s-a născut în 1926 în Dumbrăveni, în România. La începutul anilor ’30 părinții lui au divorțat, după care el a crescut la bunicii dinspre tată, la Dumbrăveni, până în anul 1935, la vârsta de nouă ani. Apoi a fost trimis la Gherla, în nordul Transilvaniei, la rudele mamei, astfel încât, de la patrusprezece ani, a crescut în Ungaria, în timp ce tatăl lui cu toată familia au rămas în România. În anul 1941 Germania a atacat Uniunea Sovietică. Ungaria și România, aliate ale Germaniei, și-au mobilizat armatele și au intrat în război. În cadrul armatei maghiare au fost înființate detașamentele de muncă pentru evrei și alte minorități care nu aveau dreptul să poarte armă. Tinerii care încă nu aveau vârsta încorporării, inclusiv evreii, făceau parte din organizația levenților, un fel de premilitari care erau folosiți mai ales ca forță de muncă locală. Tatăl meu își amintește că a participat la activitățile organizației în Gherla, Dej și la Baia Mare. După cum povestește el, evreii erau „înarmați” cu lopeți, sape sau târnăcoape. Mama lui avea doi frați, Imre şi Lala, și trei surori. La nuntă fiecare fată a primit ca zestre câte un depozit de cherestea și materiale de construcție: Sári la Dumbrăveni, Neli la Iclod, Gizi la Gherla și Manyi la Dej. După moartea bunicului, în 1922, depozitul din Baia Mare a fost administrat de bunica, împreună cu Imre și Lala. Tatăl meu locuia la Gherla și atunci când nu era la şcoală dădea o mână de ajutor la depozitul de cherestea. Read more…

Jan 26, 2023 4 comments

Paradisul pierdut al copilăriei mele

Jan 12, 2023By

Zilele trecute m-a apucat entuziasmul începutului de an și am decis să fac ordine printre hârtiile vechi dintr-un dulăpior cu două rafturi. Mai erau acolo de-a valma două platouri de inox și trei de ceramică, foarte frumoase, pe care de data aceasta le-am folosit la masa de revelion, întrebându-mă oare de la cine le-am primit, apoi lumânări electrice, coroniță de Advent, o colecție de tăieturi din primele mele articole publicate în ziarul Flamura Roșie din Arad, scrise în vacanțele de la facultate, altele de după 1990 și sute de fotografii. Multe erau în plicuri, dar aveam și trei albume, dintre care unul gol care cred că așa va rămâne. Mi-a făcut plăcere să mă uit la poze, sunt foarte multe din concediile petrecute în țară și în străinătate, eram extrem de tânără și foarte slabă, unele cu colegi de facultate, dar printre ele am găsit și câteva din fragedă copilărie, făcute în curtea casei din Arad în care am trăit 17 ani. Casa avea o grădină imensă, chiar și pentru privirea mea de astăzi, nu numai cea de la patru ani, când am văzut-o prima dată. A fost paradisul copilăriei mele, grădina Edenului din care Adam și Eva (se potrivește cu numele noastre, al meu şi al fratelui meu, nu-i așa?) nu au fost expulzați. Au plecat singuri, au părăsit-o, mergând spre alte lumi. Read more…

Jan 12, 2023 13 comments

Mă pregăteam să vizitez Budapesta şi Praga cu ONT-ul, dar…

Jan 12, 2023By

Ce subiect de articol își poate alege un om bătrân ca mine, care a trecut prin izolarea din pandemie și trăiește în plin București singur în casă, departe de evenimentele pe care le cunoaște numai din ziare sau de la televizor? Trăiesc mai mult cu amintirile și de aceea am ales să scriu despre prima mea încercare de a face o excursie la Budapesta și la Praga, excursie pe care mi-am dorit-o foarte mult. De curând mi-am amintit-o, răsfoind un album cu imagini ale celor două orașe. În anii 60-70 ai veacului trecut ONT (Oficiul Național de Turism) a început să organizeze excursii, inițial în țările vecine și mai târziu chiar în Europa de Apus. Cum eram dornică să văd și să cunosc cât mai multe, soțul meu s-a gândit să-mi facă un cadou o excursie la Budapesta și la Praga. Excursia, făcută cu autocarul, urma să dureze o săptămână, în timpul verii, în zilele mele de concediu legal. Zis și făcut. Asemenea excursii nu costau mult și deoarece aparent nu erau foarte mulți amatori, înscrierea a fost ușoară, chiar pentru data care ne convenea la amândoi. De pașaport nu era nevoie, ghidul care însoțea grupul avea lista tuturor participanților.Read more…

Jan 12, 2023 7 comments

Michael Shafir (4 ianuarie 1944-9 noiembrie 2022)

Nov 17, 2022By

Jurnal de călătorie: În 1961 pleacă definitiv în Israel. Între 1965-1967 vine la München și lucrează la Radio Europa Liberă. În 1967 își dă demisia și pleacă acasă, în Israel, pentru a lupta în Războiul de Șase Zile… “dar, bineînțeles, până am împachetat, războiul se terminase deja”. Până în 1985 este profesor la Universitatea din Tel Aviv, când tocmai “îmi dădusem seama că nu voi fi definitivat la Universitatea din Tel Aviv, ceea ce era o mare nedreptate în comparație cu alții”, avea să declare peste ani. Prin urmare decide iar să plece. Tot la REL, unde a rămas până la începutul anilor 2000. A urmat plecarea, în fapt mutarea la Cluj, Universitatea Babeș-Bolyai și profesoratul, activitate care l-a pasionat toată viața. De la Cluj avea să plece în octombrie anul acesta într-o scurtă călătorie în Israel. A vrut foarte mult să își facă datoria de cetățean și intelectual militant, să voteze la alegerile legislative din 1 noiembrie a.c.. Când i-am spus că e păcat de drum și pierde vremea, că tot va reveni Bibi la putere, mi-a răspuns: “Tocmai de aceea, să fie dezastrul mai mic”! Ultimul său mesaj din Israel a fost: “Aici au ieșit fasciștii!” S-a întors la Cluj sâmbătă 5 noiembrie. Marți, 9 noiembrie dimineața, a plecat încă odată definitiv…Read more…

Nov 17, 2022 6 comments

Memoria Transnistriei în artă, într-o expoziţie la Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Oct 20, 2022By

În 9 octombrie, Ziua Naţională de Comemorare a Holocaustului, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei – o gazdă primitoare pentru toate minorităţile transilvănene şi nu numai – a avut loc vernisajul expoziţiei Între lagăr şi artă, cuprinzând creaţii artistice care evocă memoria detenţiei din Transnistria. Expoziţia, organizată din iniţiativa lui Andrei Klein, fotograf şi colecţionar clujean, născut în lagărul de la Moghilev, în aprilie 1942, a fost îngrijită de Tekla Tötszegi, muzeograf şi director adjunct al MET. Andrei Klein nu-şi aminteşte nimic din primii doi ani de viaţă, în care a trăit la Moghilev, însă trauma detenţiei i-a marcat întreaga existenţă. Supravieţuitor, dar şi fiu al unor supravieţuitori ai Holocaustului, şi-a asumat – asemeni altora din generaţia G2 – păstrarea memoriei grozăviilor pe care părinţii le-au trecut sub tăcere (pe de o parte pentru a reuşi să-şi refacă viaţa, pe de alta pentru a-şi scuti copilul de suferinţă) şi să militeze împotriva antisemitismului, xenofobiei şi rasismului care, din păcate, se fac tot mai simţite în spaţiul public. Expoziţia prezintă lucrări de intarsie, pictură şi grafică create de doi artişti supravieţuitori ai lagărului de la Moghilev: Ernő (Ernest) Klein şi Rózsa (Rózsika) Gottlieb, ambii strâns legaţi de Andrei Klein, din momentul venirii sale pe lume. Ernest şi Rózsika Klein, Elemér şi Rózsika Gottlieb, cu fetiţa lor Katica, de un anişor, împărţeau aceeaşi odaie în lagărul de la Moghilev. Curând s-a născut şi copilul familiei Klein. Andrei, aşteptat timp de şase ani, a văzut lumina zilei în condiţiile sumbre ale detenţiei din Transnistria.Read more…

Oct 20, 2022 7 comments

Scrisorile și jurnalele lui Etty Hillesum 1941-43

Aug 11, 2022By

Nu. Nu e vorba despre un document al holocaustului, ci de un document al vieții, scris în Olanda, în timpul ocupației naziste, între anii 1941-43, de către o tânără de 27 de ani de origine evreiască, absolventa facultății de Drept din Amsterdam și studentă a Universității de limbi slave. Ea găsește resursele vieții în circumstanțe extrem de dificile care amenință spiritual și la urmă fizic existența umană. Jurnalul este scris aproape zilnic, timp de doi ani, și el o eliberează de contradicțiile interne, obiceiuri, prejudecăți, narcisism, de frică, ură, stări de depresie profundă și disperare. De la primele pagini jurnalul este șocant prin sinceritatea autoarei, a senzualității feminine, a sentimentelor haotice, a incertitudinii existențiale. În situația sufletească instabilă în care se află, ea are nevoie de ajutorul unui psiholog. La recomandarea unor prieteni, Etty se întâlnește cu psihologul Julius Spier. Cu 20 de ani mai în vârstă ca ea, ecesta este un evreu emigrat din Germania, care fusese și elevul vestitului psiholog Carl Jung. El o îndrumă și o îndeamnă să scrie un jurnal. Spier va avea o influență mare asupra dezvoltării spirituale și psihice a tinerei paciente. Etty devine secretara și prietena mentorului ei. Jurnalul conține 11 caiete, scrise între martie 1941 și iulie 1943, când Etty este trimisă în lagărul de tranzit Westerbork și de acolo la Auschwitz.Read more…

Aug 11, 2022 19 comments

Hazkara la Cluj, în Templul Memorial al Deportaţilor Evrei recent renovat

Jun 16, 2022By

Hazkara – aşa numim noi, clujenii, festivitatea de comemorare a evreilor din Cluj, deportaţi la Auschwitz în 25 mai-9 iunie 1944. Decenii de-a rândul, an de an, la sfârşit de mai-început de iunie, evreii clujeni şi concitadinii lor s-au adunat în incinta sinagogii neologe (de o bună bucată de timp, redenumită Templul Memorial al Deportaţilor Evrei) pentru a-i jeli, a-i evoca şi a-i omagia pe cei pieriţi în lagărele de exterminare naziste. Hazkara nu este doar un eveniment comemorativ, ci şi o lecţie, un avertisment, o reiterare a sintagmei: Never again! Să nu se mai repete, niciodată, nicăieri, faţă de niciun popor din lume! Şed într-una din băncile cu lemnăria recondiţionată din incinta Templului Memorial al Deportaţilor Evrei care străluceşte ca o bijuterie, vestind clujenilor: „Iată-mă, sunt vechea sinagogă neologă. Mi-am recăpătat aspectul iniţial, de acum 136 de ani, când am fost târnosită (24 octombrie 1886).” Clujenii, sosiţi în număr mare, privesc cu admiraţie exteriorul şi interiorul lăcaşului de cult, o clădire monument istoric, emblematică pentru aspectul urbanistic general al Clujului modern din veacurile XIX-XX, la care au pus umărul şi arhitecţii şi antreprenorii evrei. În acest an, comemorarea martirilor deportaţi evrei coincide cu primul eveniment public care are loc în Templul Memorial din Cluj, după mai bine de trei ani şi jumătate. Lăcaşul de cult închis în toamna lui 2018 (când a început amplul proces de renovare şi reabilitare) nu a mai putut fi redeschis din cauza pandemiei instalate în primăvara lui 2020 (care a impus şi amânarea inaugurării festive, preconizate pentru vara aceluiaşi an). Nu cred în coincidenţe. Sunt convinsă că lucrurile au fost rânduite astfel încât omagierea martirilor să coincidă cu exprimarea gratitudinii pentru moştenirea lor materială fără de care Templul Memorial, care le este dedicat, nu ar fi putut fi reabilitat…Read more…

Jun 16, 2022 7 comments

Amintiri din Războiul de Șase Zile, după 55 ani

Jun 2, 2022By

Nu, nu am fost prezentă la Războiul de Șase Zile, deși în cariera mea ziaristică aș fi dorit să fiu și reporter de război, să merg pe front și să asist la confruntări. Probabil că aveam și o doză de inconștiență, nu mi-am pus problema că aș putea fi rănită sau împușcată, așa cum s-a întâmplat recent ziaristei de la Al Jazeera și altor zeci chiar sute de ziariști, victime ale războaielor. În timpul Primului Război din Golf, din 1991, l-am rugat pe directorul meu general de la Agerpres să mă lase măcar în Israel, spre care Saddam Hussein lansa rachete, cu toate că la rugămintea americană Israelul s-a abținut să participe. Dar nici acolo nu m-a lăsat. Singura dată când ”am gustat” cât de cât atmosfera de război a fost în timpul celui de-al Doilea Război din Liban, din 2006. Pentru a obține informații corecte despre acest război, Asociația Sionistă din România a trimis în Israel un grup de ziariști din presa română, iar în această delegație m-am aflat și eu. Cu chiu cu vai partea israeliană ne-a dus la Haifa, care era ținta principală a rachetelor lansate de Hezbollah din nordul Libanului. Spre deosebire de imaginile transmise de partea arabă, cu clădiri bombardate de israelieni pe teritoriul libanez, la Haifa am văzut doar două-trei blocuri afectate și ni s-a spus că israelienii începeau să le refacă imediat după bombardament. Am asistat în schimb la o alarmă de lansare a unei rachete. Eram pe malul mării. Dar să ne întoarcem la Războiul de Șase Zile, din 1967. Față de situația de după 1989, atunci era mai greu să fii informat. Totuși, prin 1965-66, când România a început să se îndepărteze de URSS, a avut loc un fel de liberalizare, ceea ce a însemnat, printre altele, că s-a adus presă occidentală la câteva chioșcuri de ziare și la hoteluri,Read more…

Jun 2, 2022 6 comments

Amintirile unui medic stagiar rural (I)

Jun 2, 2022By

Realitatea deprimantă care ne-a întâmpinat când am ajuns la Bătarci a avut un efect profund demoralizator. Nu înțelegeam cum au putut să trăiască și să lucreze în asemenea condiții medicul sau medicii pe care i-am înlocuit. Nu ne-am putut imagina că există diferențe atât de mari între viața urbană și ceea ce am găsit aici, în această comună, în anul 1972. În afară de curent electric, părea că nimic nu s-a schimbat și nu a progresat în ultimii 20 de ani. Diferența enormă între comuna Berveni, unde locuiau părinții Iuliei, și comuna noastră era inexplicabilă. Știind că nu putem fugi sau părăsi locul nostru de exil, că am fost trimiși aici pentru a oferi serviciile medicale necesare celor 5000 de locuitori din cele patru sate aparținătoare circumscripției noastre, am încercat să găsim o cale, o modalitate de a ne adapta noului mediu de viată și activitate pentru anii următori. Lipsiți de experiența practicii ca medici independenți, am pornit pe drumul unei vieți necunoscute, într-un mediu necunoscut, care în primul moment părea foarte ostil. Activitatea unui medic de circumscripție rurală era foarte diferită de ce am învățat în anii facultății. Pe lângă problemele zilnice de asistență medicală pentru populația celor patru sate, am descoperit că trebuia să facem și vaccinarea populației, controale sanitare la şcoală, să asigurăm aprovizionarea cu medicamente a micii farmacii a circumscripției și să obținem cota de lemne pentru încălzirea clădirii. Read more…

Jun 2, 2022 5 comments

Sinagoga din cartierul Fabric din Timișoara, pe lista patrimoniului mondial

Mar 24, 2022By

La 1 martie a.c., sinagoga Fabric din Timișoara a intrat pe lista restrânsă a anului 2022, de 25 de monumente istorice din lume care trebuie renovate urgent din fondurile patrimoniului mondial – The 2022 World Monuments Watch. Primii evrei care au ajuns la Timișoara erau sefarzi din alte țări balcanice, în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Deși prigoniți în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, majoritatea evreilor timișoreni au s upraviețuit, orașul aparținând României și nu Ungariei. Astfel, cei mai mulți evrei au fost înregistrați la Timișoara în 1947 – 13.000 de suflete. Pe vremuri înfloritoare, enoriașii acestei comunități au avut la dispoziție mai multe sinagogi (inclusiv una a evreilor sefarzi), din care mai persistă doar patru: sinagoga neologă din centrul orașului (Cetate), construită în stil maur, sinagoga ortodoxă din cartierul Iosefin (singura care mai funcționează pentru puținii evrei rămași în Timișoara), și două sinagogi în cartierul Fabric, una ortodoxă și una neologă. Cea din urmă este subiectul acestui articol.Read more…

Mar 24, 2022 8 comments

Persecuţii rasiale (IV). Eşecul salvării

Feb 24, 2022By

Articolul anterior, partea a treia a ciclului “Persecuţii rasiale” s-a încheiat în momentul în care, în gara Clujului, tatăl meu, Imre, şi fratele său, Laci, căutau o cale de scăpare. Aveau două posibilităţi: să meargă la Budapesta (unde erau şanse să se poată ascunde) sau la Baia Mare (la Compania X de muncă obligatorie comandată de colonelul Reviczky, care mai salvase de deportare adolescenți evrei, ascunzându-i printre tinerii înrolaţi). Planurile lor au fost zădărnicite de întâlnirea cu un ofiţer de contrainformaţii care îl cunoştea pe tata. După ce i-a legitimat pe cei doi tineri şi a constatat că actele lor erau false, i-a obligat să plece la Baia Mare. Acolo au ajuns direct în arestul unităţii militare. La orele prânzului, autobuzul electric numărul 44 (linia directă care mă duce în cartierul unde stă unchiul meu, în celălalt capăt al oraşului) e aproape gol. Mă aşez confortabil pe scaun şi gust din plin bucuria apropiatei întâlniri. Dacă prind cursa de la ora 11.45, în nici douăzeci de minute ajung la staţia terminus. Cobor şi mă îndrept către strada Unirii unde-l zăresc pe unchiul meu, Laci, care-şi face plimbarea zilnică de la miezul zilei. Unchiul se îndreaptă către cea de a 93-a aniversare, dar se ţine bine, e în putere şi are mintea limpede. Plimbările noastre sunt şi un prilej de evocare a vremurilor trecute. Discutăm şi încercăm să reconstituim istoria familiei mele, frântă de Holocaust.Read more…

Feb 24, 2022 7 comments

O povestire din al Doilea Război Mondial

Feb 10, 2022By

Povestirea care urmează este 99% adevărată. Ea mi-a fost relatată de Ioanea Nicolaii Horlaii (Stoica Ioan), eroul principal al acestei povestiri. Evenimentele relatate au avut loc pe front, imediat după 23 August 1944. La vremea aceea Ioanea avea 19 ani, azi, badea Ioane are respectabila vârstă de 81 de ani. După ce, la 23 August 1944, armata română a întors armele împotriva armatei germane, a cărei aliat a fost până atunci, românii din Ardealul cedat ungurilor în 1940 , care făceau parte din armata ungară, au fost dezarmaţi, dezechipaţi de uniforme şi trimişi în tabere de muncă. Nicolaie Horlaii, tatăl, în vârstă de 55 de ani şi Ioanea Nicolaii Horlaii , fiul, erau în tabere de muncă diferite, situate la câteva sute de kilometrii una de alta, în zona subcarpatică din partea de nord-est a Ungariei de atunci. Teritoriul respectiv a fost răpit în 1940 Cehoslovaciei şi aparţine acum Ucrainei. În continuare îl las pe badea Ioane să povestească ce s-a întâmplat atunci.Read more…

Feb 10, 2022 3 comments

Reclamaţii nefondate la export, sau experienţa mea de inginerie-diplomatică

Jan 27, 2022By

În 1977, la sfârșitul iernii, sunt invitat în biroul șefului serviciului Proiectări. – Ascultă, Toivi, pleci în Polonia pentru asistență tehnică la încheierea contractelor pe anul 1977. Dar este o problema mai importantă: polonezii reclamă că au primit acumulatoare hidraulice cu defecte de turnare. Este proiectul tău. Pleci urgent și rezolvi problema echipamentelor reclamate. Componenta principală a “comenzilor hidraulice” fabricate în uzina noastră era o sferă turnată din oțel, cu diametrul de peste un metru. Interiorul ei era umplut cu azot comprimat întâi la 70 atm Și apoi la 140 atm prin pomparea uleiului hidraulic destinderea pernei de azot evacua rapid uleiul sub presiune, acționând prevenitoarele de erupție. Mii de asemenea echipamente s-au livrat pe întregul mapamond, fără ca cineva să reclame vreo neregulă tehnică. În ultimele zile ale lunii februarie am plecat cu avionul la Varșovia.Read more…

Jan 27, 2022 5 comments

Auschwitz, ianuarie 1945 – povestea tatălui meu

Jan 18, 2022By

Tată meu, Imre Székely, mi-a povestit foarte puţin despre deportare, deşi-i purta stigmatul tatuat pe braţ: A-13058 şi, din acest motiv, umbla numai cu cămăşi cu mânecă lungă. Tata avea 22 de ani şi ajunsese la Auschwitz în vara lui 1944, împreună cu fratele său Laci, de 16 ani. Au rămas o vreme împreună la Birkenau, dar apoi au fost despărţiţi pentru că tata – fiind muncitor calificat – a fost dus la muncă, iar Laci a fost transferat mai întâi în lagărul de la Bochum şi apoi în cel de la Buchenwald, unde avea să supravieţuiască şi datorită mişcării subterane care proteja adolescenţii. Povestea tatii – reconstituită din crâmpeie de amintiri pe care le depănase familiei şi, mai ales, lui Daniel Lőwy, pentru cartea sa despre destinul tragic al evreimii clujene „A Kálváriától a tragédiáig” [„De la Calvaria la tragedie”] (editura Koinónia Cluj, 2005) – o găsim sintetizată, tot în cartea Mamei.Read more…

Jan 18, 2022 14 comments

Persecuţii rasiale (II). Scrisorile bunicilor mei, din toamna lui 1942

Dec 16, 2021By

Fiecare scrisoare se întinde pe patru foi dictando şi e scrisă cu toc şi cerneală. Scrisul caligrafic, corect şi sobru al tatălui ocupă de obicei o pagină întreagă, uneori chiar două, şi reflectă firea sa cumpătată. Adăugirile mamei sunt aşternute cu un scris mai neregulat, oglindind parcă emoţia şi îngrijorarea de care era cuprinsă atunci când se gândea la fiul ei de douăzeci de ani, plecat departe, în vremuri grele. Rândurile scrise – mereu în grabă – de fratele elev seamănă izbitor cu scrisul tatălui (pe care dorea, probabil, să-l imite) dar sunt ceva mai săltăreţe, mai vioaie. Trăsătura dominantă a celor trei scrisori şi a cărţii poştale, umplute până la refuz de rândurile tuturor membrilor de familie, este iubirea fierbinte nutrită pentru fiul şi fratele plecat departe. O afecţiune sinceră şi profundă, exprimată direct, nu numai de mama şi fratele mezin, ci şi de tatăl (un om chibzuit, încercat de soartă, veteran din Primul Război Mondial) care semnează: „tatăl tău iubitor”, „te îmbrăţişează cu dragoste tatăl tău”, „te sărută cu drag tatăl tău”. Din fiecare scrisoare răzbate grija necontenită faţă de fiul aflat departe şi dorinţa de a şti cât mai amănunţit tot ceea ce se petrecea cu el…Read more…

Dec 16, 2021 18 comments

Amintiri din spitalele de pe trei continente

Dec 2, 2021By

Student fiind, doctorii mi-au diagnosticat o sinuzită maxilară cronică. O.R.L.-istul de la policlinica spitalului Colțea m-a supus unor “puncţii”. Printr-o ţevuşoară, doctorul injecta în sinusuri un lichid dezinfectant pentru spălare, cu o seriga imensă. Tratament destul de dureros era precedat de o anestezie locală. Îmi amintesc că învățam pentru examenul de Mecanică Teoretică, așteptând efectul anesteziei, cu două sârme în nas. Pe lângă mine treceau mame cu copii pentru vizită medicală. Copiii, văzându-mă cu sârmele în nas, se speriau și refuzau să mai între la doctor! Începând din 1963, am petrecut un număr de zile în secția ORL a spitalului Colțea din București, internat aproape anual pentru operațîi repetate de polipectomie. Intervenția era relativ ușoară. Din păcate în scurt timp polipii se refăceau.Read more…

Dec 2, 2021 5 comments

Gândurile Hannei

Nov 18, 2021By

Revin la prietena mea Hanna și la povestea despre familia ei care a fugit în Elveția în 1942, reușind în felul acesta să supraviețuiască. https://baabel.ro/2021/09/hanna De atunci ne-am mai întâlnit de multe ori și am discutat câte-n lună și în stele…Într-una din zile mi-a spus, plină de mândrie: Hava, azi am avut inspirație! Mă gândeam la copilăria mea, la părinți, și deodată am simțit nevoia să-mi aștern gândurile pe hârtie (adică pe telefonul mobil). Iată rezultatul:Read more…

Nov 18, 2021 0 Comments

După 80 de ani am aflat data morții bunicilor mei

Oct 21, 2021By

După un interviu pe care l-am dat recent pentru Institutul Eli Wiesel, cu ocazia datei de 9 octombrie, ziua comemorării Holocaustului din România, cercetătoarea A. B. mi-a spus că a fost deosebit de impresionată relatarea făcută în jurnalul meu despre felul cum am aflat de moartea bunicilor. Din vorbă în vorbă mi-a spus că Institutul este în posesia unor înscrisuri originale cu date din spitalul-cămin din Moghilev, cu privire la cei decedați. Bineînțeles am tresărit și am rugat-o să-mi furnizeze datele. Cu mare promptitudine mi-a trimis copia documentului, din care speram să aflu data morții bunicilor. Știam luna, dar nu cunoșteam data exactă. În 1967 am căutat timp de câteva ore prin imensul cimitir de la Moghilev și de atunci știu că nu au morminte; probabil au fost îngropați pe rând în gropile comune. Sora mea a fost acum câțiva ani la Moghilev și a întrebat la Comunitatea evreilor dacă există înscrisuri despre cei înmormântați, dar nu i s-au putut da informațiile cerute. Și iată, după 80 de ani, sunt în posesia datelor care dovedesc că bunicii noștri iubiți au existat cu adevărat și au murit la scurt timp după deportare. Este singura dovadă oficială, deoarece pentru evreii care au murit în timpul Holocaustului nu există certificate de deces.Read more…

Oct 21, 2021 14 comments

Soarta bijutierului clujean Gyula Léber, în iarna terorii lui Szálasi

Sep 23, 2021By

Gyula Léber s-a născut la Cluj, în 1907. în aşa-numitele „vremuri de pace”, când Transilvania făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, iar evreii se bucurau de toate drepturile obţinute în urma emancipării. A învăţat meseria de bijutier și și-a deschis un atelier de profil. Ȋn scurt timp a ajuns unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai apreciaţi bijutieri din Cluj, un profesionist de excepţie, de o corectitudine exemplară, faţă de clienţii săi. Ȋn 1939 s-a căsătorit cu Ibolya Leőb, iar în 1940 a devenit tatăl unei fetiţe: Zsuzsa. Gyula Léber a fost mobilizat în detaşamentul de muncă pentru evrei, din cadrul armatei maghiare. În 3 mai 1944 a început ghetoizarea și apoi deportarea evreilor clujeni care la sfârşitul lunii mai-începutul lunii iunie au fost îmbarcaţi în trenurile cu destinaţia Auschwitz. Gyula, care era la muncă forţată, nu știa nimic din cele ce se întâmplaseră la Cluj, nu bănuia că rămăsese singur pe lume! Avea şi el problemele lui. Rănit în timpul bombardamentelor aliaţilor, mai întâi a fost internat la un spital militar din Budapesta.Read more…

Sep 23, 2021 17 comments

Hanna

Sep 2, 2021By

Unul din primele lucruri pe care le-am făcut când m-am pensionat a fost un abonament la piscină. Pe lângă sport, care sigur nu strică, am avut și plăcerea să cunosc tot felul de oameni, printre care și pe Hanna. E o doamnă ceva mai în vârstă ca mine, cu interese apropiate de ale mele și când ne întâlnim, stăm la taifas cu multă plăcere. Într-o zi mi-a povestit că familia ei era originară din Germania și că tatăl ei a fost scriitor. Vorbele ei mi-au stârnit curiozitatea. Despre cărțile lui nu am găsit prea mare lucru pe internet, probabil că nu era unul din reprezentanții de seamă ai literaturii germane. În schimb, dând o căutare despre autor, Leo Ermann, am găsit povestea salvării familiei în timpul celui de al Doilea Război Mondial, precum și numeroase fotografii. Aveam multe întrebări, așa încât ne-am așezat la o cafea, să discutăm pe îndelete. Ea mi-a adăugat diverse amănunte care le completează pe cele publicate pe internet. Iată deci povestea ei.Read more…

Sep 2, 2021 15 comments