După 40 de ani în care hârtiile au fost depozitate în magazia locuinţei noastre, am hotărât împreună cu soţia mea să le aruncăm. Erau hârtii de la bănci, de la societăţi de asigurare, chitanţe vechi de decenii. Ȋn paranoia mea, m-am gândit că nimeni nu trebuie să știe cât am plătit apa în urmă cu 30 de ani, așa că am hotărât să ardem totul. Din cauza pericolului de incendiu, în anul acesta în Israel e interzis să aprinzi focul pe terenuri virane, așa că m-am adresat lui Mussa, grădinarul nostru, care din când în când ne aranjează plantele de pe terasă. “Sigur, a spus Mussa, îți rezolv eu problema. Ihie besseder! ” (“Totul va fi bine” este o vorbă israeliană, pe care locuitorii acestui pământ o spun de câteva ori pe zi.) Am stabilit ziua şi ora când va veni să încarce kilogramele de hârtie. Când mi-am lua rămas bun de la soţia mea și am pupat-o la despărţire, ea m-a avertizat să iau cu mine și pașaportul european. Femeile au întotdeauna un al șaselea simț cu care prevăd lucrurile. Micul camion urca încet de la locuinţa noastră din partea de vest a Ierusalimului spre partea de est. Încă nu-mi dădeam seama că ne îndreptăm spre zonele Autorităţii Palestiniene, sau mai pe scurt Palestina…Read more…
Piftia – un deliciu al meselor de Crăciun și de Anul Nou
”Talentele” mele de bucătăreasă s-au afirmat oarecum târziu – la vreo doi ani după ce m-am căsătorit (deci la 26 de ani). Când soțul meu m-a cerut, l-am informat imediat că nu știu să gătesc decât cafea, omletă și papricaș de vițel, acest ultim fel l-am învățat de la bunica mea. La declarația mea, soțul meu a spus cu mândrie:”eu nu mă însor cu o bucătăreasă”. S-a stabilit că vom angaja o femeie permanentă și gospodăria va fi supravegheată de soacra mea. Numai că socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. În trei luni am dat faliment. Din salariul meu de începătoare – lucram doar de doi ani – dădeam o mare parte pe lecții de engleză și franceză și o parte mamei, pe care am adus-o la București, spunând că noi, fratele meu și cu mine, o vom întreține. Până a primit buletinul de București – și aceasta a durat vreo trei ani – nu a putut să se angajeze. Așa că din salariul soțului meu trebuia să acoperim toate cheltuielile casei, femeia și soacra mea, care nici ea nu avea niciun venit. La un moment dat ea s-a plictisit de grijile gospodăriei și ne-a spus: ”mergeți la cantină, iar duminică la mama ta”. Ne-am conformat, în fond eram obișnuiți cu cantina, eu găsisem una foarte bună, a soțului meu era mai proastă, iar duminicile luam tramvaiul și mergeam la mama. Dar de la o vreme, mai ales iarna, nu ne-a mai venit să plecăm de acasă și atunci m-am apucat de gătit…Read more…
Întâmplări cu polițiști
Am primit permisul de circulație destul de târziu, la 38 de ani. În România nu aveam mașină, așa că am început să conduc abia la doi ani după primirea carnetului și la un an de la sosirea în Israel. De atunci am avut de-a face cu polițiștii în situații mai mult și mai puțin plăcute. Pentru a ajunge la parcarea pieții din Beer Sheva, trebuie să faci un ocol mare, cu toate că există un drum mai scurt, dar strada aceea e rezervată mijloacelor de transport în comun. De câteva ori am scurtat drumul și am trecut pe unde era interzis, fiind foarte mulțumit de soluția minunată pe care am am găsit-o pentru parcare rapidă. Nu-mi amintesc dacă nu am văzut sau am făcut doar abstracție de semnul de circulație. Cert este că într-una din zile m-a oprit omul ordinii. “Ce semn de circulație ai observat la începutul străzii? ” m-a întrebat. Adică ce semnificație i-ai dat semnului respectiv? L-am privit nedumerit. Parcă văzusem o tablă în alb și albastru. “Drapelul Israelului”, i-am răspuns cât se poate de serios.Read more…
Comunicarea interpersonală
Între locuința noastră, care se află într-o casă cu opt etaje, într-una din suburbiile Tel Avivului și supermarketul unde îmi fac cumpărăturile sunt cam 200 de metri. Pe distanța aceasta întâlnesc de obicei vecinii din cartierul meu, unii în drum spre diversele lor obligații, alții ieșiți din casă doar pentru a se așeza pe una din numeroasele bănci amenajate în mod special în mica piață a cartierului pentru „vârsta de aur” sau „vârsta a treia” – cum doriți să o denumiți. O întâlnire între doi oameni care se cunosc mai mult sau mai puțin din cartier se poate petrece în mai multe feluri. O posibilitate este ca să treacă unul pe lângă altul fără să se salute, lăsând impresia de a fi scufundați în propriile gânduri. O treaptă mai avansată de comunicare este salutul israelian „Șalom”, la care cealaltă persoană poate răspunde sau nu. A treia posibilitate, mai empatică, este întrebarea „Ma șlomcha?” (Cum te simți?) La această întrebare, pusă de una din persoanele în cauză, ar fi de așteptat ca cealaltă să răspundă – dacă are cu cine vorbi. Pentru că adeseori se întâmplă că imediat ce a pus întrebarea, persoana pășește mai departe și celălalt nu mai are cui să răspundă. Așa încât omul întrebat își vede de drum sau se scufundă în marile întrebări ale existenței umane… Read more…
Nedumeririle unui asigurat neplătitor
„Multă sănătate şi fericire!”, „Multă sănătate şi noroc!”, „Sănătate şi putere de muncă!”, „La mulţi ani cu sănătate!” – sunt cele mai frecvente urări, devenite atât de banale, încât de cele mai multe ori le scriem sau le rostim fără a ne mai gândi la înţelesul lor. Ciocnim paharul dorindu-ne reciproc sănătate, cuvânt pe care-l repetăm şi celui care strănută. Pe de altă parte, avem impresia că sănătatea este o stare cât se poate de firească, stabilă şi de lungă durată. Deunăzi, plimbându-mă în pas vioi într-o zi senină (deocamdată iarna asta a fost foarte primăvăratică) am reflectat asupra stării mele de sănătate şi am realizat că odată cu trecerea anilor expresia a se bucura de sănătate (a avea parte de sănătate, a fi sănătos) se suprapune cu sensul propriu al componentelor sale adică omul se bucură de faptul că e sănătos. Pe măsură ce înaintăm în vârstă învăţăm să apreciem tot mai mult faptul că suntem sănătoşi, chiar dacă începem să-l înţelegem tot mai bine pe cel care spunea că „Dacă mă trezesc dimineaţa şi nu mă doare nimic înseamnă că am murit”. Devenim tot mai preocupaţi de afecţiunile proprii, de bolile altora, de serviciile medicale – analize, consultaţii, tratamente, spital (Doamne fereşte!) – precum şi de asigurările de sănătate pe baza cărora ne bucurăm (!) de aceste servicii. Read more…
Am fost prietenă cu Tania Lovinescu
Prietenia mea cu Tania Lovinescu a început târziu, când aveam nevoie de ea și regret mult că s-a sfârșit atât de curând prin decesul ei. Scriu despre Tania în special pentru cei care nu au cunoscut-o. Pe cei care își amintesc de ea îi rog să pună, cel puțin în gând, un ghiocel pe mormântul ei, pentru că tare-i plăceau aceste flori delicate, pe care le merita pe deplin. Nu intenționez să scriu o biografie a Taniei, de fapt nici nu am datele necesare. O biografie serioasă nici nu se găsește, deoarece viața ei „bate filmul”. Și totuși a fost un personaj aproape public, poetă, scriitoare de succes, jurnalistă apreciată, textiera unor cântece pe care multă lume le fredona. Pentru cei tineri care nu au cunoscut-o, spicuiesc câteva date importante din viața ei, pe care le-am găsit în crispedia.ro, la capitolul „personalități”…Read more…
Odiseea penicilinei
Dacă aș face un sondaj printre cititori, probabil că cea mai mare parte dintre ei vor ști că penicilina a intrat în uz în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Poate unii își vor aminti că Fleming a primit Preminul Nobel pentru descoperirea ei. Dar descoperirea și mai ales folosirea penicilinei pentru binele umanității a fost un proces mult mai complicat, o adevărată odisee. rimul care a stabilit că bolile molipsitoare sunt provocate de microbi (sau virusuri) a fost Robert Koch în 1884. Pentru a găsi o modalitate de a lupta împotriva lor, microbii trebuiau întâi identificați, cultivați și studiați. Culturile se făceau la început în sticle cu mediu nutritiv – lichidul transparent din sticlă se tulbura, semn că înăuntru s-au înmulțit microbi. Mai târziu au intrat în uz niște farfurioare acoperite cu capac, farfuriile Petri, umplute cu agar (un fel de gelatină) – fiecare microb care se înmulțește pe suprafața gelului formează o colonie vizibilă cu ochiul liber. Încă din anii 1870(!) au început să apară observații că mucegaiul împiedică înmulțirea unor microbi. Poate cea mai interesantă a fost teza de doctorat a medicului militar francez Ernest Duchesne, din 1897.Read more…
5 semne (+1 motiv) că ţi-ar prinde bine o editare de garderobă
Acum, forțate de împrejurări, vom avea ceva timp la dispoziție – putem (re)învăța să îl umplem cu folos şi cu frumos? Sau vom continua să îl aglomerăm, fără să îl savurăm? Spun asta pentru că în ultimele zile am văzut nenumărate persoane scriind adevărate bucket lists, pregătindu-se pentru perioada următoare ca pentru ultimele săptămâni de viață. Nu știu câte dintre voi își fac timp, o dată la câteva luni, pentru a-şi ordona şi evalua garderoba. Nu știu câte dintre voi își dau spațiu şi stare, o data la câteva luni, pentru a se reconecta şi reîmprieteni cu propria garderobă. Știu însă că, atunci când viețile ne sunt confuze, agitate şi aglomerate, mințile şi sufletele noastre sunt așijderea. Iar o vorbă care mie îmi place mult spune „messy closets, messy lives…Read more…
Pe timp de pandemie
Se scrie atât de mult despre pandemie, încât m-am întrebat dacă este cazul să spun și eu ceva. O fac în felul meu, cu speranța că mai sunt oameni care gândesc ca mine și poate asta ne va ajuta să ne cunoaștem toți aceia care împărtășim valori umane comune. Da, mai avem valori comune și ne sunt prețioase. Prima dintre ele este să rămânem umani și să gândim nu doar în ceea ce ne privește, ci să vedem ce se întâmplă cu cei din jurul nostru, cu societatea și încotro se îndreaptă ea. Acum stăm în casă, ceea ce este bine pentru sănătatea noastră, așa că putem gândi mai mult decât în zilele aglomerate dinainte. Uite, de exemplu un simplu telefon poate face diferența între starea proastă și cea bună a unui om aflat singur, izolat în căsuța lui, în care poate se simte captiv, iar tu întrebi ce face și îi vorbești despre nimicurile cotidiene, pentru că viața este făcută din aceste mici lucruri și rutina lor. Vorbești cu un prieten și îi amintești că nu este singur. Cred că abia acum simțim cât ne îndepărtează de tare internetul de prietenii cu care vorbeam mai des înainte și ale căror probleme le cunoșteam și încercam să le aducem alinare. Unde sunt toate aceste sentimente umane? Read more…
O întâlnire emblematică
Era în anul de grație 1996. Eram în autobuzul 26, care mă purta spre casa de editură Atlas, unde tocmai debutasem la săptămânalul de limbă română Viața Noastră. De asemenea, era una din întâlnirile mele inițiatice cu Tel Aviv-ul. Aveam emoții mari legate de prima întâlnire cu domnii George Edri, proprietarul editurii și Nando Mario Varga, redactorul șef al ziarului. Lângă mine s-a așezat o doamnă în toată puterea fizică a cuvântului, îngrijită și bine îmbrăcată, o adevărată expoziție ambulantă de bijuterii și parfumuri. Al șaptelea simț mi-a șoptit că este originară din România și că tare dorește să intre în vorbă cu mine. Pun pariu cu mine însumi și, prudent, în acea clipă, doamna mă întreabă în ebraică din ce parte a Rusiei am venit. Cu o voluptate deja exersată îi răspund că sunt din România. Dialogul, odată înfiripat, mai continuă preț de vreo două minute în limba Bibliei, căci distinsa doamnă, precum majoritatea originarilor din România, este foarte prudentă în a-și declina obârșia carpato-dunăreanăRead more…
Un pic de relaxare prin youtube!
Adeseori, puţin obosit de dramatismul muzicii clasice sau de necazurile cotidiene mă refugiez – în faţa calculatorului, prin intermediul programelor youtube şi a unor căşti sau difuzoare fidele – în lumea mirifică a melodiilor relaxante care m-au fascinat nu o dată…Avantajul youtub-ului este faptul că mă scuteşte de drumul cu automobilul până la sala de spectacole, dificultățile parcării precum şi de situatia de a fi blocat câteva ore pe scaunul sălii respective… Pentru amatorii de muzică în limba franceză şi prezenţe feminine atrăgătoare, propun clipurile lui Patrick Sebastien cu admirabilele spectacole de Anul Nou, încheiate cu “Comment ca va”, 2012 şi “ Les Sardines”. Read more…
Ghidul încarantinatului
– Tata, mă întreabă băiatul meu la celular, de ce nu stai acasă?– Cum adică nu stau acasă? Mă plimb doar prin cartier. La cumpărături ies doar o dată la zece zile. – Dacă stai locului, îți aduc nepoții să-i vezi de pe balcon. Mă șantajează, mă gândesc mai în glumă, mai în serios. Cel mai mult mă deranjează că nu pot să-mi ajut colegii, mai ales că am specialitatea cea mai căutată în zilele noastre: anestezist și intensivist, dar la ora actuală pensionar. Mă încadrez în grupa de vârstă de risc. – Andrei, îl aud pe șeful secției de anaestezie. Ai vrea să fii pe lista medicilor pensionari care pot fi chemați la nevoie? – Bineînțeles, îi răspund și mă gândesc că asta se va întâmpla, Doamne ferește, doar dacă vom ajunge la un număr incredibil de cazuri grave, ca la New York sau în Italia.Read more…
Vulnerabili şi stigmatizaţi în vremuri de COVID19
Am intrat în casă, mi-am spălat cu spirt mănuşile, mi-am scos masca şi m-am spălat zdravăn pe mâini cu apă şi săpun tocmai când – ce coincidenţă! – la radio se auzeau recomandările de protecţie anti COVID19, pe care le ştiu deja pe de rost…Până la urmă sunt nişte sfaturi banale, relativ simplu de respectat. #staiacasă în faţa computerului: lucrezi online, sporovăieşti via Skype sau Zoom, faci comenzi pentru cumpărături la emag, achiţi facturile prin Internet banking, navighezi după reţete, descarci e-bookuri, urmăreşti exerciţiile fizice sau faci lecţii cu copilul tău. #staiacasă şi găteşti în bucătărie, lucrezi prin casă sau grădină, având grijă să te speli la intervale regulate cu apă multă şi săpun. Reflectând puţin asupra acestei sintagme, am înţeles că în vremuri de pandemie distanţele (diferenţele, discrepaneţele) sociale sunt mult mai mari decât în vremurile normale şi se adâncesc foarte rapid. Pentru că regulile simple şi fireşti pentru unele categorii sociale sunt cu mult mai greu de respectat pentru cei defavorizaţi, marginalizaţi, care trăiesc în condiţii mizere, la limita subzistenţei şi, uneori, au efecte dăunătoare. De pildă locuitorii de pe rampa de gunoi sau din cartierele sărace de la marginea localităţilor. Cum să nu ieşi din casă dacă locuieşti într-un container, rulotă, baracă sau casă modulară dintr-o colonie de oameni năpăstuiţi? Cum să nu ieşi din casă dacă stai într-o încăpere strâmtă pe care o împarţi cu vreo şase persoane adulţi şi copii? Cum să te speli des pe mâini când nu ai acces la apă curentă? Read more…
Ziaristică
Articolul doamnei Eva Galambos despre “petecul de hârtie” care i-a schimbat cursul vieții și cariera, o urmare a unui articol asemănător din 2013, îndrumând-o spre Facultatea de Ziaristică din București, mi-au stârnit propriile amintiri de la aceeași facultate, unde după cum se pare am fost colegi. Spun “se pare”, deoarece nu mi-o amintesc cu precizie. Poate că este o problemă de vârstă, sau poate ne învârteam în cercuri diferite. Când dumneaei își începea studiile, eu eram în anul trei. Trebuie să recunosc însă că amintirile mele sunt cu totul diferite. Eu nu îmi amintesc de lecții de echitație sau de alte activități sofisticate oferite la facultate. Marea majoritate a colegilor mei erau săraci, sau foarte săraci. Trăiau în cămine studențești mizerabile, sau în camere împreună cu alți colegi, împărțind uneori chiar patul. Mâncam la cantina studențească, doi sau trei pe același bon.Read more…
Ne-a părăsit Jackie Jakubowski
Primul raft de bibliotecă spre care mă îndreptam după terminarea cafelei de dimineață în grădina din fața instituției, era cel pe care se afla revista Comunității Evreilor Suedezi Judisk Kronika. Pagina cu care începea lectura acelei zile era editorialul redactorului-șef Jackie Jakubowski. Mă fascina felul în care acest intelectual, desăvârșit în ochii mei, cunoscător al existenței și istoriei evreilor din Suedia, Israel și restul lumii, știa să distingă cele mai arzătoare probleme și aspecte ale situației acestora, un domeniu care ne preocupa în mod deosebit în acele zile. Ideile sale, ca și eseurile și articolele pe care le-a publicat și în alte ziare, i-au atras, de altfel, mai multă admirație decât critici. Cu doar câteva zile în urmă, Jackie Jakubowski s-a stins din viață, la vârsta de 68 de ani. Un eveniment care a provocat – și va continua să provoace – o profundă frustrare în rândurile comunității, dar și în lumea literaturii și presei suedeze.Read more…
Festivalurile au murit. Trăiască festivalurile!
“Another Round, cel mai recent film în regia lui Thomas Vinterberg, cu Mads Mikkelsen în rolul principal, a fost selectat la cea de 73-a ediție a Festivalului Internaținal de Film de la Cannes și va ajunge în cinematografele din România la finalul acestui an”. O astfel de știre, de curând difuzată de societatea de distribuție, poate deconcerta pe cititorul neconectat la știrile de ultimă oră din frământata lume cinematografică a lunilor din urmă. A 73-a ediție a Festivalului de la Cannes? Care? Cel care ar fi trebuit să aibă loc în mai? Oricât ar părea de ciudat, delegatul general al celei mai importante manifestări cinematografice din lume, Thierry Frémaux, a spus răspicat săptămâna trecută: “Nu putem să spunem la revedere tuturor, ne vedem anul viitor”. După ce a ținut pe jar întreaga suflare a filmului de pe mapamond, interesată de soarta marilor festivaluri, în timp ce multe au lăsat drapelul jos în lupta cu pandemia, acceptând trista realitate a renunțării, a anulării edițiilor în curs, (Avignon, Locarno, Karlovy Vary), în timp ce Mostra venețiană, cel mai vechi festival cinematografic, încă se mai gândește asupra modalității exacte în care ar putea ființa întâlnirea de la Lido din septembrie, Thierry Frémaux și Pierre Lescure (președintele festivalului de la Cannes) au hotărât: ediția cu numărul 73 va exista, și nu în format virtual. În niciun caz. Ce-i drept, nici fizicește, ca să spunem așa, nu e posibil. Unde-i lege nu-i tocmeală. Restricțiile sunt restricții pentru toată lumea. Read more…
Matusalem longevivul
Matusalem a trăit o sută optzeci şi şapte de ani şi atunci i s-a născut Lameh. După naşterea lui Lameh, Matusalem a mai trăit şapte sute optzeci şi doi de ani. Iar de toate, zilele lui Matusalem, pe care le-a trăit, au fost nouă sute şaizeci şi nouă de ani şi apoi a murit (Geneza 5:25-27). Matusalem (sau Metușelah) este a șaptea generație după Adam. A fost fiul lui Enoh şi bunicul lui Noe. El a trăit mai mult decât orice alt om de pe pământ, ajungând la la vârsta respectabilă de 969 de ani. Numele lui a intrat în istoria umanității, el fiind unicul care a atins o vârstă matusalemică[1]. Textul biblic nu oferă informații suplimentare despre longevivul Matusalem. Îl găsim într-un loc destul de neașteptat: Pornim din Beer-Șeva spre punctul cel mai sudic al Israelului, orașul-port Eilat. Din goana mașinii suntem impresionați de plantațiile de curmali pe partea stângă a șoselei și de kibuțurile pline de verdeaţă din partea dreaptă, toate răsărite în plin deșert. La 50 km nord de Eilat se află kibuțul Ketura. Numele este de origine biblică…Read more…
La Budapesta, în octombrie 1956
La mijlocul lunii octombrie 1956 străbunica şi bunica au primit permisiunea de a pleca la Budapesta pentru a o vizita pe fiica mijlocie a străbunicii. Ultima oară se văzuseră în urmă cu 15 ani, când sora bunicii şi soţul ei, tineri absolvenţi de facultate, hotărâseră să plece în capitală (pe atunci Transilvania de Nord era parte a Ungariei) pentru a-şi face un rost în învăţământ, respectiv în avocatură. Părinţii mei lucrau şi neavând cine să aibă grijă de mine câtă vreme bunica şi străbunica aveau să fie plecate, s-a decis ca şi copilul să plece la Budapesta. Ĩn prima săptămână m-am jucat toată ziua până spre înserat cu copiii din curtea imensă a imobilului. Mă simţeam în elementul meu şi petreceam excelent alături de noii mei prieteni budapestani. Din păcate în 23 octombrie joaca noastră s-a încheiat brusc, când strada s-a umplut cu mii de oameni…Read more…
Să îndrăznim să sperăm?
Într-una din seri, încă în fazele inițiale ale actualei pandemii care parcă nu se mai sfârșește, când totul plutea parcă în ceață, am avut un fel de revelație. Se făcea că de astă dată omenirea își va învăța lecțiile neglijate și printre alte necazuri, ura de rasă se va evapora peste noapte. Potopul de zvonuri și știri care a urmat mi-a spulberat de atunci iluziile într-un mod brutal, lăsându-mă cu un gust amar, greu de corectat, și cu impresia că nu sunt nici pe departe singur în această situație. Eforturile câtorva dintre guvernele lumii de a stăvili avalanșa par izolate și neputincioase în ochii pesimiștilor dintre noi. Exemplul Germaniei, care într-o perioadă relativ scurtă a interzis activitatea a trei organizații naziste, reprezintă o excepție binevenită, iar poliția germană, grăbită să întărească speranțele legate de bunele intenții, a și efectuat câteva operațiuni, ca de pildă cele îndreptate contra membrilor grupării Nordadler, extrem de activă mai ales pe rețelele sociale ale internetului. Read more…
Cum a fost lansat Paul Goma în Occident
Trebuie să admit că nu am citit nicio carte de Paul Goma, deci nu-i pot judeca talentul, dar din scrierile lui, cel puțin din sdrierile mai târzii, reiese că a fost un antisemit notoriu și îmi pare rău că am contribuit într-un fel la “lansarea” lui în Occident, începând cu Germania. Povestea a început cu mult înainte de 1971, când a fost tipărită cartea lui, Ostinato, în RFG. Ea este strâns legată de mijlocul anilor 60, când începusem să lucrez în Berlinul de Vest ca reporter la Europa Liberă, în timp ce îmi completam studiile postuniversitare în același oraș. Cu câţiva ani mai târziu, în primăvara anului 1971, eram deja la München, în Secția Centrală de Știri a postului Radio Europa Liberă, redactor în departamentul German News Desk (GND). Într-o dimineață am fost chemat la telefon. Era un fost coleg de la Berlin, WG, despre care ştiam că devenise redactor principal de beletristică la Suhrkamp, cea mai mare editură din Germania şi una din cele mai renumite din Europa. După un moment de taclale WG mi-a spus direct de ce mă căutase, știind că sunt din România și lucram la RFE: – Ce știi tu despre Paul Goma?Read more…