Cluj – ianuarie 1980. Violonistul israelian-francez de talie mondială Ivry Gitlis sosește la Cluj pentru un concert extraordinar de vioară, la Casa Universitarilor. Concertul a fost într-o marţi seara; trebuiau făcute și repetiţii, dar Ivry a găsit timp să ia legătura cu tineretul evreiesc din Cluj. Unde îi putea întâlni? La Cantina evreiască de pe str. Paris. Aici a avut loc o primă întâlnire, iar după concert câţiva dintre tineri au mers la locuinţa doamnei Lily Wolheimer, văduva cunoscutului ginecolog de la Spitalul Evreiesc, Joska Wolheimer. Aici Ivry a mai dat un micro-concert. Locuitorii casei de pe strada fosta stradă Dr. Petru Groza, care auzeau Capriccio de Paganini nu știau cine e interpretul și nici faptul că el cânta pe o vioara Stradivarius din 1713.Read more…
La începutul acestui mileniu, fără nicio legătură profesională, de studii sau de alt gen, am decis să mă reîntorc în Tirol că turist, urmând miile de concetățeni în T-shirt și bascheți, care au făcut – după date neoficiale – caRead more…
Revoluția Franceză a constat dintr-o serie de revolte sociale și politice radicale. Ele au avut loc între 1789-1799 și s-au desfășurat în mai multe faze. Pe plan intern, revoluția s-a radicalizat cu ascensiunea lui Maximilien Robespierere – Teroarea –, apoi Directoratul, care s-a prăbușit în 1799, prin lovitura de stat condusă de Napoleon. Napoleon a instituit Consulatul și apoi Imperiul. Au urmat războaiele Napoleoniene, până la exilul lui pe insula Elba, iar apoi pe insula Sfânta Elena. Ca orice alt eveniment important, Revoluția Franceză a inspirat muzica, teatrul, literatura, etc., cu opere care au rămas în tezaurul culturii universale. La Marseillaise a fost scrisă și compusă într-o singură noapte, în 24 aprilie 1792, la Strassbourg, de către Rouget de Lisle (1760-1836). Compoziția a fost scrisă ca un marș pentru Armata Rinului. Ea a fost cântată pentru prima dată în casa lui Dietrich, primarul Strassbourg-ului.Read more…
În 15 iunie s-au împlinit 50 de ani de la tentativa unui grup de evrei extrem de curajoși de a evada din „raiul sovietic”. Pentru prima oară după Revoluția din Octombrie 1917, un grup de 16 evrei din Uniunea Sovietică au planificat o evadare eroică, prin deturnarea unui avion. Planul era pueril, ei nu au ajuns nici măcar până la avion. Totuși, însuși eșecul lor a avut un efect mai mare decât ne-am fi putut aștepta: începutul alialei din URSS. Totul a început în 1967, după victoria din Războiul de Șase Zile. Impactul ei s-a făcut simțit nu numai în Israel, ci și asupra evreilor din diaspora, mai ales cei din URSS și SUA, unde trăia pe atunci cel mai mare număr de evrei. Mulți au conștientizat doar atunci că Israelul este nu numai un refugiu, ci o țară puternică, unde vor putea duce o viață bună și prosperă. Această victorie a fost un semn de deșteptare că merită să lupți pentru a putea reveni în patria ta străbună. Ideea de evadare aeriană s-a născut într-un asemenea grup din Leningrad, la începutul anului 1970. După spusele participanților, ideea a fost a lui Mark Dymshits, un pilot de luptă dat afară din armata sovietică pentru că era evreu.Read more…
Chiar dacă nu vreau, gândurile mi se întorc la blestematul ăsta de virus. Mai bine zis de consecințele epidemiei provocate de el. Statisticile despre numărul celor infectați, grav bolnavi, cei ventilați, etc., etc., mă cufundă în apele învolburate ale psihicului meu. Sunt aceste date manipulate? Trăiască teoria conspirației! Găsim un vinovat, nu are importanță pe cine: chinezi, extratereștri, etc. și deja ne simțim mai liniștiți. Vestitul prim-ministru al Marii Britanii între 1866-1868, Benjamin Disraeli, spunea despre statistică că e cea mai mare minciună dintre toate speciile de minciuni posibile. Media e plină de covid, sub toate formele posibile, sanitare, economice, culturale, sportive, etc. Se va vorbi probabil și despre literatura covidului (sic!). A fost primul val, a venit apoi al doilea val, ca marea cu fluxul și refluxul. Read more…
Nu sunt muzicolog, nici măcar amator și cunoștințele mele muzicale sunt limitate, dar îmi place muzica și cândva am “zdrăngănit la troacă”, cum numea milițianul Țaplicu din Marghita cântatul la chitară. Cântam și într-o formație ad-hoc, ca să câștig ceva bani pe la nunți, în satele din jurul Marghitei. Îmi plăceau toate genurile de muzică, dar mai ales muzica pop și clasică. Se spune că aveam și o voce plăcută, până când, pe la 30 de ani, am început să sufăr de rinită alergică și sinuzită cronică, care mi-au cauzat o voce nazonantă. Cât despre muzica etnică sau folclorică, incorect numită populară, îmi plăceau mai ales cântăreții mai vechi, cum a fost Maria Tănase cu vocea și interpretarea ei deosebită, muzica țigănească română și maghiară și muzica sud-americană, pe care o cântam și cu formația noastră: Oscar, Radu, Mihály și Tibi, fratele lui Oscar.Read more…
S-a stins din viaţă Marius Tabacu (ianuarie1952 – octombrie 2020), un spirit transilvan, muzician, gazetar şi traducător de beletristică, unul dintre reporterii cei mai valoroşi ai emisiunii maghiare de la TVR Cluj, din primele timpuri. În toate aceste ipostaze s-a străduit să întindă punţile înţelegerii dintre diferitele naţionalităţi, confesiuni, categorii sociale şi culturale din Transilvania. Punţi gazetăreşti, (revista bilingvă Puntea în anii 1990), punţile imaginilor (Studioul Video Pontes), punţile literaturii tălmăcite ( traducerea Cărţii Insomniilor, de Julia Szilágyi şi a amplei Trilogii Transilvane, de Miklós Bánffy) şi, în ultimii 13 ani, – în calitate de director al Filarmonicii Transilvania – punţile muzicale, poate cele mai generoase şi mai armonioase. L-am întâlnit şi apoi reîntâlnit pe Marius Tabacu în etape diferite ale vieţii mele şi am apreciat erudiţia, sinceritatea, curajul, devotamentul faţă de adevăr şi dreptate, echilibrul şi carisma care-l caracterizau. Am să evoc câteva întâmplări senine din timpurile în care cursurile vieţilor noastre s-a împletit.Read more…
Poate acum e momentul potrivit să explic de ce m-am aventurat să scriu un fel (mai exact, un alt fel) de înșiruire a principalelor evenimente ale istoriei poporului evreu. Am subliniat și în scurta introducere a acestui ”serial”. Nu sunt un istoric frustrat, nu vreau să rescriu istoria complicată a poporului al cărui simplu fiu – cu mândrie – am fost, sunt și voi fi, cât îmi vor îngădui anii pe care i-am primit cu dărnicie. Dar pe lângă această șansă (sau poate, destin) am luat și decizia, la 11 ani, de a deveni sionist. Din motive familiale și datorită împrejurărilor politice am ratat ocazia de pleca în 1949 în Israel și am rămas toată viața cetățean al României, păstrându-mi consecvent și convingerile sioniste. În această dublă calitate mi-am propus (chiar fără a avea o expertiză adecvată) să-mi exprim opiniile, dar și nedumeririle bazate pe informații disponibile public, în legătură cu fascinanta istorie, dar mai ales cu potențialul poporului din care fac parte, un popor care are la activ mii de ani petrecuți alternativ sau concomitent în țara sa proprie și în restul țărilor lumii, pe care grecii le-au denumit pentru ei diaspora. Proporția dintre evreii din Israel și cei din diaspora a variat de-a lungul secolelor, în funcție de interese străine. Aproape două mii de ani evreii nu au avut un stat propriu. Israel nu a existat pe harta lumii. Acum există.Read more…
Cântecul Somewhere Over the Rainbow (Dincolo de curcubeu), în interpretarea clasică a lui Judy Garland este probabil una din melodiile cele mai cunoscute ale secolului XX. Ea a fost scrisă pentru filmul-basm Vrăjitorul din Oz, apărut în anul 1939. Vreau să-i mulțumesc lui George Kun, care mi-a atras atenția că acest cântec ascunde mai mult decât s-ar părea. Atât compozitorul, cât și textierul au fost evrei. Compozitorul, Harold Arlen, era fiul unui cantor originar din Lituania. Iar textierul, Yip Harburg, a crescut la New York, într-o familie de evrei ortodocși, proaspăt veniți din Rusia și vorbitori de idiș. Citit cu atenție, textul cântecului pare să aibă implicații mult mai largi decât să ilustreze un film pentru copii. Cei doi, Arlen și Harburg aveau în comun memoria colectivă a pogromurilor suferite de înaintașii lor și fără îndoială că știau despre „norii grei” care îi amenințau pe evreii din Europa în anii consolidării nazismului. Citind versurile în acest context, nu mai este vorba de un basm, ci de supraviețuire. Din cuvintele lor răzbate dorul pentru o țară minunată, unde „necazurile să se topească ca bomboanele”, o țară care poate că nici nu se află atât de departe, e doar „dincolo de curcubeu”.Read more…
Deocamdată ”președinte ales”, Joe Biden va primi confirmarea oficială în ianuarie, când electorii se vor pronunța asupra persoanei victorioase și sperăm că va fi doar o formalitate, iar demersurile de invalidare ale rivalului său vor fi sortite eșecului. Tranziția va avea loc în 20 ianuarie, iar dacă Trump nu ar fi Trump, de-acum formalitățile de predare a puterii ar fi început. Se spune că un adevărat gentleman știe să piardă. Dar cine spune că Trump este gentleman? Oricum nu știe să piardă, orgoliul lui nu-i permite să se comporte onorabil, dar trebuie să recunoaștem că e greu să renunți la putere, când ai primit mai multe voturi decât în 2016, numai că Biden a primit și mai multe. În orice caz, cu excepția republicanilor, toată lumea recunoaște rezultatul scrutinului, iar noul președinte ales își face planuri de viitor. Problema este că, așa cum s-a scris într-un comentariu la ”Washington Post”, este mai ușor să câștigi la alegeri decât să guvernezi. Acest dicton se potrivește perfect situației cu care se va confrunta Joe Biden, deoarece aproape toate obiectivele, toate promisiunile sale vor putea fi invalidate de adversarii lui.Read more…
Recent am văzut rezultatele unei statistici interesante. Ea arăta situația socială și demografică din Statul Israel. Acum circa trei luni, populația Statului Israel era de circa 9.246.000 locuitori. Dintre ei, 74% evrei, iar 26% arabi și de alte etnii. Acestei statistici i s-a adăugat un sondaj de opinie făcut de canalul 20 de televiziune a Israelului, referitor la identificarea religioasă personală a locuitorilor evrei. Dintre cei întrebați, 43,1% au răspuns că sunt laici; 21,1% că sunt tradiționaliști; 12,8% că sunt tradiționaliști religioși; 11,3% că sunt religioși; 12% că sunt ultra-religioși (termenul ebraic: haredim), atât așkenazi cât și sefarzi. La întrebarea dacă postesc de Yom Kipur, 74% au răspuns pozitiv; 25% au răspuns negativ; 1% nu au răspuns. Nimeni nu poate afirma că aceste răspunsuri sunt exacte. Totdeauna sondajele de opinie includ o anumită marjă de eroare, indiferent de subiectul sondajului și de cel care îl face. Totul este relativ. Dar totuși, acest sondaj de opinie arată situația populației evreiești a Israelului de astăzi. Ea este diferită de cea existentă în anul 1948, anul întemeierii statului, nu numai din punct de vedere numeric și profesional, ci și din punct de vedere social și religios, precum și cel al previziunilor mai vechi. David Ben-Gurion i-a spus lui Albert Einstein, atunci când marele fizician a vizitat țara, că evreii ultra-religioși (haredim) vor dispărea după circa o generație, iar marea majoritate a evreilor israelieni vor fi kibuțnici și muncitori cu brațele, oameni sănătoși, educați și devotați ideologiei Partidului Muncii (MAPAI). Totul va fi bazat pe această ideologie sionistă muncitorească, socialistă, est-europeană așkenază. Dar iată că nu a fost așa. Istoria își are legile ei, la fel și sociologia și demografia. Din punct de vedere comunitar-demografic, majoritatea populației Israelului – mai mult de jumătate – sunt de origine orientală. Acești oameni au adus tradiția lor culturală și religioasă, care s-a reunit cu tradiția evreilor europeni și cu cultura modernă.Read more…
Máriskó, o femeie între două vârste de etnie romă, venea în fiecare miercuri, se așeza pe treptele din fața locuinței noastre și aștepta până când mama se întorcea de lucru. Purta o rochie pestriță, în culori țipătoare, care acoperea aproape două trepte, spre nemulțumirea vecinilor care urcau la etajele aflate deasupra apartamentului nostru. Mie îmi spunea „domnișorul mamei”, tatălui meu îi acorda un respect deosebit, se și temea puțin de el, mai ales că neavând chef să facă „comerț” cu Máriskó, el o mai și repezea câteodată. Mama mea era persoana de care se atașase de mulți ani. Legătura sufletească dintre ele mă uimea. În afară de „business”, vorbeau despre vrute și nevrute. Când eram mic, nicicum nu puteam înțelege de ce mama stă de vorbă cu ea. – Mami, nu vezi că Máriskó nu e decât o țigancă și trăiește în cort, nu-i frumos să te ocupi de ea. – În lumea asta trebuie să înveți că nu are importanță cine ești și cum arăți, toți suntem egali. Nimeni nu poate să-și aleagă părinții și nici unde să se nască, mi-a spus mama. Când aveam vreo zece-doisprezece ani, mi-a povestit despre bunicii care au pierit la Auschwitz, au fost uciși numai pentru că erau evrei. Printre victimele acestor lagăre de concentrare erau și mulți romi, mi-a povestit. Spectacolul era însă negoțul dintre mama și Máriskó. Dintr-un sac imens apăreau o sumedenie de vase, seturi de cești, pahare, tacâmuri de tot felul, inclusiv căutatele tacâmuri rusești suflate cu argint.Read more…
Ce simplă e viaţa de când există Internet! Putem comunica în timp real cu cei de departe (chiar la mare depărtare), pentru că aceştia – practic – se află la “un click distanţă”. Poţi să-i auzi şi să-i vezi sau să le scrii instantaneu un text plin de prescurtări şi abundând de emoticoane sau stickere. Nu contest utilitatea acestei comunicări, de care mă folosesc şi eu, dar nu mă pot obişnui cu bagatelizarea comunicării. O scrisoare e altceva decât un email, şi nici un bileţel nu echivalează cu un sms sau un mesaj…cel puţin pentru mine. În limba română scrisoarea se mai numeşte şi „carte” (presupun că datorită faptului că era întocmită de ştiutorii de carte adică de cei care învăţaseră literele) şi apare ca atare şi în folclor, ajutându-ne să ne imaginăm însemnătatea ei în lumea de atunci. Am să mă opresc asupra unui cântec pe care-l cunosc (la fel ca mulţi alţii) de la petrecerile din studenţie: „De-ar fi mândra-n deal la cruce, de tri ori pe zi m-aş duce, dar mândruţa-i mai departe, nu pot mere făr’ de carte”.Read more…
Cu toate că au trecut 150 de ani, multe locuri legate de „afacerea Shapira”, despre care am pomenit în numărul trecut, există și azi. Propun cititorilor un tur virtual prin Ierusalim în căutarea trecutului. Principala mea sursă de informații este Fetița din Ierusalim, romanul autobiografic scris de fiica lui Shapira, sub pseudonimul Myriam Harry. Ea apare în carte cu numele de Siona – cea născută pe Muntele Sion. Bineînțeles că este literatură, cartea nu poate fi luată automat ca document. Totuși multe amănunte din carte se potrivesc cu cele pe care le aflăm din presa vremii și în alte surse istorice. (Romanul se găsește în întregime aici: https://baabel.ro/2020/12/fetita-din-ierusalim/ ) Pentru a ne închipui cum arăta orașul la venirea lui Shapira, ne folosim de harta lui Wilson din 1865. Cetatea Ierusalimului este însemnată cu roz. Spre vest este Poarta Jaffa, cu Cetățuia și Turnul lui David. Complexul din spatele cetățuii cuprinde biserica Christ Church, cea mai veche biserică protestantă din Orientul Apropiat și încă câteva clădiri, printre care și casa unde locuia Shapira,…Read more…
Tot albastrul ăsta nesfârșit mă umple de un fel de entuziasm mărunt dar încăpățânat. Rămâne cu mine și când mă uit la dealurile care ar trebui să fie gri sau cenușii, dar sunt vii și verzi. Și când privesc de aproape sumedenia de firișoare de grâu de un verde crud care răsar la picioarele mele. Și când descopăr că în zare se văd Munții Rodnei acoperiți de zăpadă. Și cerul senin și limpede, pe care nu mă mai satur să-l admir. Un uliu se leagănă agale pe o creangă în vârful unui nuc de lângă șosea. Pare liniștit, ne privește de sus, se înduplecă să fie fotografiat. Un pic mai departe, un fazan cu guler roșu și cu pene strălucitoare e mai timid și se ascunde într-un tufiș. Dar stă și el la poză cu un soi de cochetărie jucăușă. Read more…
Cu câteva zile în urmă s-au împlinit 100 de ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanţi scriitori români din a doua jumătate a veacului XX. Din păcate, de la decesul său din 2010 a căzut în uitare şi nimeni nu s-a mai gândit să-i reediteze romanele şi nici să-i pună în scenă piesele de teatru, deși se numără printre creaţiile cele mai originale, mai consistente şi mai bine structurate din literatura română contemporană. L-am descoperit pe Alexandru Sever în anii studenţiei, când Impostorul a erupt în literatura română, epuizându-se în câteva zile din librării (în ciuda tirajului semnificativ). Eu apucasem să cumpăr un exemplar, care apoi a fost dat din mână în mână şi citit cu nesaţ, uimindu-ne pentru profunzimea subiectului şi originalitatea structurării. Numele lui Alexandru Sever l-am reauzit abia în anii 2000, într-o discuţie cu colegul meu Mihai Dragolea, un scriitor contemporan foarte bine cotat, care îmi sugera să mă ocup, în emisiunea mea, de câţiva autori evrei pe care îi considera de mare valoare. Atunci am aflat că Alexandru Sever emigrase în Israel şi am citit cu sufletul la gură Cartea Morţilor, Insomniacii şi Inventarul obsesiilor circulare. Savuram fiecare frază cu înţelesuri profunde, scrisă într-o încântătoare limbă românească. Mi-am luat curajul să-i scriu şi să-i împărtăşesc admiraţia mea sugerând, cu timiditate, dorinţa realizării unui film portret…Read more…
Am ajuns la Catedra de chimie coloidală a Institutului Mendeleev din Moscova. În “zemliacestvo” (grupa românească) din institut, am fost singurul aspirant, alături de 8 sau 9 studenți români. Între urmele lăsate de primul an, primul loc îl ocupă consecința felului meu prea zelos de a studia limba rusă, în cantonament. Neștiind să vorbesc în limba rusă, nu puteam mânca singură în restaurantul institutului. Acolo ar fi trebuit să comunic cu cea care servea la mese. De aceea zilnic cumpăram la bufet mâncarea de prânz. Arătam cu degetul ce doream să cumpăr, apoi întrebam cât costă. Mi se răspundea ceva ce nu înțelegeam, iar eu întindeam o bancnotă mai de valoare și restul primit îl înghesuiam în buzunar.Read more…
Aceasta este realitatea: aici în Elveția ne aflăm într-o adevărată criză de vaccinare. Numărul celor care doresc să se vaccineze depășește cu mult numărul de doze disponibile, când de fapt ar trebui să fie invers: numărul dozelor să fie de două ori mai mare ca al celor care urmează să fie vaccinați. În plus antagonismul dintre susținătorii vaccinării, și adversarii ei, a atins proporții grotești. Acesta amintește, oarecum, de un conflict fictiv, suprarealist, dintre cei care sunt pentru alimentație, și cei care se opun. De necrezut! Până la urmă majoritatea populației a acceptat opinia experților și chiar solicită vaccinarea. Dacă am avea la dispoziție o cantitate suficientă de fiole, totul s-ar aranja. Cei care se opun n-au decât să rămână nevaccinați și să-și caute alte măsuri de protecție: să-și învelească întregul corp în folie de plastic, să se ascundă în vizuini, să consume preparate homeopate și remedii florale Bach, sporindu-le eficacitatea prin utilizarea de brățări magnetice cu pietre semiprețioase, amulete de cristal, și semne magice. Pe termen mai lung, selecția darwiniană, naturală, va reduce proporția acestei subpopulații. Cât despre cei care acceptă acest tratament profilactic care să le salveze sănătatea, ba chiar viața, ei se luptă să-l obțină la timp, ceea ce nu e simplu deloc…Read more…
În urmă cu 11 ani, Simon Sinek a ținut o scurtă prezentare la o conferință TEDx (cu peste 56 milioane de vizualizări, a devenit una dintre cele mai urmărite din toate timpurile). La scurtă vreme după aceea, una din sintagmele repetate de el și-a făcut loc în vocabularul nostru curent. „Găsește-ți tribul”, tot spunea el, explicând că sunt creaturi sociale care simt nevoia să aparțină unei comunități, care caută să se apropie de oameni care le împărtășesc valorile, gusturile, stilul de viață, experiențele, ciudățeniile…„Găsește-ți tribul” a devenit o mantră aplicată în orice domeniu de activitate, în orice sferă de interes. Așa că, m-am întrebat eu zilele trecute, de ce nu s-ar aplica și în stilul personal? Pentru că, din orice perspectivă am privi lucrurile, stilul personal ţine de afinitatea pentru un anumit tip de ținută și nivel de confort fizic, de deschiderea către ostentativ sau din contră, de preferință pentru discreție estetica, de gradul nostru de organizare interioară și exterioară, de înclinația proprie către explorare și creativitate faţă de întâietatea dată rutinei și familiarului.Read more…
Anul trecut, de Pesah, la începutul lui aprilie, petreceam un seder acasă, în doi, cu soţul meu, depănând amintiri despre seder-uri trecute, petrecute alături de membrii comunităţii evreilor din Cluj, sau alături de copii, în Israel. Condiţiile dictate de pandemia care a năpădit lumea m-au determinat să scriu un “Epilog la pesah”, pe care l-am încheiat cu urarea leşana habaa beyahad (anul viitor – împreună), parafrazând dorinţa exprimată la sfârşitul ceremoniei: leșana habaa beIerușalaim (anul viitor la Ierusalim). Pandemia însă, pârdalnica, s-a încăpăţânat să nu părăsească scena; prin urmare m-am gândit să scriu, de această dată, un prolog la sărbătoarea de Pesah care se prefigurează a fi asemenea celei de anul trecut, acasă, în doi.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
