Albania. Pe urmele unei statui

Sep 11, 2025By

Voiam să vizitez Albania încă de pe la mijlocul anilor 1980, când, trăind în România, am auzit adesea spunându-se: ”Mai rău ca la noi e doar în Albania.” Îmi închipuiam destul de lesne cum se poate trăi mai bine ca la noi, dar nu puteam nicicum să-mi închipui cum poate fi mai rău. Apoi, tot prin anii 1980, am văzut personificarea răului dictaturii albaneze sub forma unei imense statui a dictatorului albanez Enver Hogea din Piața Centrală din Tirana, în fața căreia mii de cetățeni se închinau. Dictatorii se deosebeau între ei prin caracter – mai volubili ori mai scorțoși, mai dandy ori mai țărănoi – însă toți aveau aceeași manie a grandorii. Nu întâmplător, odată ce am aterizat la Tirana, primul meu drum a fost spre locul unde se afla acea statuie. Ea nu mai există din 20 februarie 1991, data oficială a doborârii comunismului în Albania. Am întrebat inteligența artificială unde în maiestuoasa piață pietonală Skanderbeg din centrul Tiranei fusese amplasată statuia, iar ea mi-a răspuns că era pe perimetrul dintre Banca Națională și Muzeul de Artă. Read more…

Sep 11, 2025 7 comments

Zăpezile de pe Kilimanjaro

Oct 1, 2025By

Boris, căpitan în rezervă, proprietar de restaurant în Haifa, a fost concentrat în primele zile ale războiului, imediat după 7 octombrie și în timpul luptelor pentru eliberarea localităților din Sudul Israelului a fost rănit grav. Sedat și ventilat o perioadă îndelungată, în terapia intensivă a Spitalului Soroka, a fost supus la numeroase intervenții chirurgicale, din cauza multiplele leziuni provocate de o rachetă de umăr LAW (light anti-tank weapon). Zile și nopți s-a zbătut între viață și moarte. După trei săptămâni s-a trezit. Tatăl lui îl ținea de mână. Medicii i-au explicat prin ce a trecut. – A fost o minune că ai rămas în viață, i-a spus șeful Terapiei Intensive, dar piciorul tău stâng n-a mai putut fi salvat. Boris a încremenit. – După ce te refaci, ți se va pune o proteză cu care vei putea umbla, i-a spus medicul. Boris, 28 de ani, emigrase în urmă cu zece ani din Kiev. Era neînsurat și locuia cu părinții. Prietena lui, Julia, era nelipsită de lângă patul lui. Camarazii lui din armată, Igor, Șai și Arie, îl vizitau des. Sportul lui preferat era alpinismul. De când a citit nuvela lui Hemingway Zăpezile de pe Kilimanjaro visa să urce și el pe acest munte. În momentele de răgaz dintre lupte, le povestea băieților despre visul lui. Toți i-au promis să-l însoțească în escaladarea muntelui, după ce se vor fi eliberați din armată. „N-o să-mi pot realiza visul”, se gândea cu amărăciune Boris. După câteva luni petrecute la un spital de recuperare, a învățat să umble cu proteza. Pe zi ce trece mergea tot mai bine. Era mulțumit, dar se gândea la Kilimanjaro și se întreba: „Oare cum o să-mi realizez visul?” Ajuns acasă, a început se antreneze la o sală de sport. Prietenii lui, Arie, Igor și Șai, doreau să-l ajute să-și realizeze visul, dar erau sceptici în privința reușitei. Dar Boris credea în puterile lui și a reușit să-și convingă camarazii să se pregătească de aventură. După ce trecuse un an și mai bine de la rănire, Boris se simțea capabil să escaladeze muntele Kilimanjaro. Celor patru prieteni li s-au alăturat și doi alpiniști cu experiență.Read more…

Oct 1, 2025 4 comments

Tabla înmulțirii

Oct 15, 2025By

Un vis pe care mi l-am împlinit în 2018, odată cu ieșirea la pensie, a fost să particip la un curs de limba arabă la una din nenumăratele școli particulare care oferă cursuri de limbi străine pentru adulți. Soția mea și cu mine, născuți și crescuți în Ardeal, suntem bilingvi (română și maghiară) de când ne știm, la fel ca toți copiii din jurul nostru, încă înainte de a fi mers la școală. Și acum mă deranjează că copiii mei, născuți în Israel, nu sunt și ei bilingvi. Spre deosebire de noi, care am făcut școală în România, unde studiul limbii și literaturii maghiare nu era obligatoriu, în Israel, în școlile guvernamentale, limba arabă era obligatorie în clasele primare în perioada când ei umblau la școală. Opinia mea este că pentru a avea o șansă de coexistență (nu neapărat pașnică), trebuie să cunoaștem limba și cultura celorlalți, cel puțin atât și așa cum o cunosc ei pe a noastră. Nu am pretenția să citesc Coranul sau literatura arabă „serioasă”, nici măcar ziarul, îmi doresc doar să înțeleg ce vorbesc în jurul meu casierițele la supermarket-ul din cartier, tinerii care lucrează în garaje, surorile la spital – vecini cu care aveam contact zilnic. La cursul de începători eram șase „elevi” și, cu excepția unei adolescente, toți eram trecuți bine peste 50 de ani, la fel ca profesorul nostru, un arab dintr-un sat din apropiere.Read more…

Oct 15, 2025 7 comments

“Bolile” fotbalului contemporan

Nov 13, 2025By

Ajung două picioare puternice și doi neuroni (unul pentru fiecare picior) și milioanele curg… Încă din copilărie sunt mare amator de fotbal. La sfârșit de săptămână mergeam la toate meciurile echipei locale, Bihoreana Marghita. Pe-atunci mai exista fotbalul amator, adică fotbaliștii lucrau în meseriile lor și după meci câștigau câte o mică tantiemă în bani sau pălincă. Pe atunci UEFA însemna Uniunea Europeană de Fotbal Amator, dar acum A din abreviere vine de la Associations. Au fost patru turnee pentru echipe naționale de amatori în Europa: în 1967 a câștigat Austria, în 1970 Spania, și în 1974 și 1978 Iugoslavia. Cred că fotbalul amator avea farmecul lui și la echipele de club și la naționale. Jucătorii erau devotați echipei, nu ca astăzi, când în unele echipe, chiar și naționale, aproape că nu mai există jucători localnici. Bineînțeles, mottoul pe care l-am ales este exagerat. Sunt mulți fotbaliști talentați care au viziune tactică pe teren, se antrenează serios, ascultă cu atenție și aplică pe teren instrucțiunile antrenorului, chiar dacă au salarii foarte mari cu contract asigurat pe o anumită perioadă de timp. Unii însă, după ce “prind momeala”, adică banii, lenevesc, se plafonează și își pierd motivația. Lor li se potrivește mottoul de mai sus.Read more…

Nov 13, 2025 7 comments

Copilul care voia să danseze

Nov 27, 2025By

Mă numesc Deus. Am cincisprezece ani și m-am născut în Tanzania fără o mână și fără un picior. Numele mi-a fost dat ca o profeție, încă înainte să mă nasc: Deus, Dumnezeu. Mama a rostit acest nume când moașa îi ștergea sângele de pe picioare, iar Cel de Sus încă nu hotărâse dacă mă va lăsa să trăiesc. Odată, la umbra unui copac, mama mi-a spus cu lacrimi în ochi că în acel moment a simțit o mână caldă care o încuraja. Aveam un trup incomplet. Brațul stâng mai funcționa încă. Aproape toată mâna dreaptă îmi lipsea. Iar piciorul drept? Era doar umbra unui picior. Mă târam ca o șopârlă. Copiii din sat, nemiloși, mi-au pus tot felul de porecle. Iar doctorii mă examinau ca pe cineva care purta semnele nenorocirii, sperau într-o minune, dar nu îndrăzneau să creadă cu în ea adevărat. Eu nu voiam decât să stau în picioare, să mă joc, să dansez… Am simțit ce înseamnă să vezi lumea de jos, din praf. Atunci am zburat într-o țară îndepărtată, Israel, la spitalul Wolfson, unde mi-au reparat inima. Mi-au făcut și o proteză în locul piciorului drept și apoi m-au dus la fizioterapeutul Arie-John – un om înalt, care mergea cu pași măsurați și care avea amintirea multor copii cu trupul reparat. Nu m-a întrebat dacă mă doare. El știa că da. S-a uitat și dincolo de membrele mele deformate și de proteză, într-un loc în care nimeni nu a avut răbdarea să privească, în “interior”. Read more…

Nov 27, 2025 27 comments

Şlomo Leibovici-Laiş, o figură emblematică pentru emigrarea evreilor din România

Dec 11, 2025By

Am observat cu mirare că cineva a “dezgropat” din arhivele revistei Baabel un articol interesant, apărut cu mulţi ani în urmă, care aduce o mărturie directă şi tristă, dar în acelaşi timp dă glas unei nemulţumiri, unei revolte, din partea celui care a fost Şlomo Leibovici-Laiş (1927 – 2014) [1]. Persoana lui Şlomo mi-a venit brusc în minte, la peste un deceniu de la trecerea sa în lumea celor drepţi. S-au scris nenumărate rânduri despre acest evreu care a simțit gustul primilor ani de Românie socialistă, după care, sosind în Israel în1950, a avut o activitate interesantă din punct de vedere social şi chiar politic. După cum relatează notele biografice, Şlomo a fost un tânăr ataşat mişcării sioniste din orașul în care s-a născut, Botoşani. Încă din tinereţe, din timpul războiului și al deportărilor în Transnistria, s-a dedicat ajutorării evreilor, făcând tot posibilul ca să-i sprijine pe oamenii în nevoie. După ce a sosit în Israel, ca fost absolvent al unui Institut de învăţământ la Bucureşti, s-a remarcat cu calităţi pedagogice deosebite și a funcţionat pe de o parte în cadrul mişcării Bnei Akiva [2], pe de altă parte ca învăţător, în zona centrală a Israelului. Datorită relaţiilor sale și remarcat prin cunoaşterea și înţelegerea situaţiei din România de sub Gheorghiu-Dej, după aproape douăzeci de ani de activitate în învăţământ, Şlomo Leibovici a devenit un mijlocitor oficial în încercările de a influenţa emigraţia evreilor către Israel. Cu timpul, a dovedit o pricepere deosebită în negociere şi în manipularea înţeleaptă a tratativelor dintre Israel şi România în această privinţă.Read more…

Dec 11, 2025 19 comments

Miniatură cu tata

Jan 8, 2026By

Tatăl meu a fost omul cu firea cea mai senină pe care și-o poate cineva imagina. Ceea ce îl caracteriza mai presus de orice era bunăvoința, buna intenție și înțelegerea pentru oameni, cu nevoile lor, cu necazurile și grijile de care are parte fiecare. M-a învățat relativ puține lucruri, dar erau lucruri esențiale. M-a învățat să nu-mi fie frică de nimic, niciodată – ceea ce desigur că nu am putut aplica întotdeauna, dar îndemnul lui a fost puternic, de neuitat și nu o dată benefic. Tata m-a mai învățat să acord credit omului pe care îl văd supărat și agresiv, să înțeleg că aceste stări nu sunt despre mine, ci sunt despre el și despre necazurile de care omul se lasă copleșit. El se străduia să înțeleagă oamenii și să găsească explicația favorabilă lor – asta este bunăvoință pură. De altfel, era și extrem de sensibil și empatic și privea lumea printr-o lentilă a bunei intenții neabătute.Read more…

Jan 8, 2026 14 comments

Răspuns la o întrebare pe care nu ți-ai pus-o niciodată

Jan 22, 2026By

Credeai că înțelegi despre ce e vorba. Credeai că dacă ai trăit de-ajuns ca să apuci să vezi tot ce e în jurul tău, vei avea răspunsuri la întrebările care niciodată nu te lasă în pace. Și credeai că privitor la marile probleme ale vieții gândirea ta e corectă. Și deodată… Deodată vine filmul The Origin. E făcut în anul 2023, regizat de Ava DuVernay, iar actrița principală este Aunjanue Ellis-Taylor. Este o ecranizare a cărții lui Isabel Wilkerson, Caste:The origin of our discontents (Casta: originea nemulțumirii noastre). Subiectul pare simplu, dar nu este. Problema pornește de la ”păcatul” meu originar, acela de a numi antisemitismul o formă a rasismului. Cu alte cuvinte, pentru mine, de când mă știu, ura împotriva evreilor, o ură răspândită în toată lumea, e pur rasism și niciodată nu m-am întrebat dacă antisemitismului i se mai ”cuvine” și o altă definiție. Ești antisemit, ești rasist și atât. Dar, spune Isabel Wilkerson, antisemitismul nu e rasism, ci o ură a unei caste împotriva altei caste. Și uite cum, fără să vreau, ajung la miezul acțiunii filmului și bineînțeles, al cărții. Autoarea este o negresă americană născută în 1961, prima femeie de origine afro-americană care a primit premiul Pulitzer pentru jurnalistică. Read more…

Jan 22, 2026 23 comments

Statele Umilite ale Americii

Feb 5, 2026By

Libertatea de a adresa petiții guvernului (right to petition), alături de libertatea religioasă, se află în chiar primul amendament al Constituției SUA. Adoptat în 1791, de o națiune care își câștigase independența doar cincisprezece ani în urmă, acest principiu rămâne și astăzi una dintre cele mai prețioase comori ale Americii. Și totuși, în prezent, un guvern american hipernaționalist întoarce spatele tocmai acestor moșteniri fundamentale, atunci când miliția sa, blindată și înarmată până în dinți, împușcă un protestatar. Mai exact, îl ciuruiește cu gloanțe, după ce a fost doborât la pământ și bătut. Nu este un caz izolat. Nu asistăm doar la încălcarea libertății de exprimare, ci și a libertăților ancestrale anglo-saxone ale persoanei și ale proprietății. Printre cei care reacţionează se regăsesc chiar republicani, susținători ai ordinii, disciplinei și ai armelor, de pildă NRA (National Rifle Association), greu de suspectat de simpatii de stânga. Și ei încep să perceapă că nu doar cei etichetați drept „imigranți ilegali” sunt vizați, ci întreaga societate liberă americană, pentru că despre niciun trecător nu mai poți ști exact cine este. Libertatea înseamnă tocmai acceptarea acestei necunoașteri. ICE (United States Immigration and Customs Enforcement) s-a transformat într-o structură coercitivă violentă.Read more…

Feb 5, 2026 66 comments

O oază de liniște

Feb 26, 2026By

În lumea nebună în care trăim, amenințați de un atac iminent al Iranului, ne-am petrecut sâmbăta într-o oază de liniște, mai exact în satul Neve Șalom / Wahat as-Salaam / Oasis of Peace.  El a mai fost pomenit în paginile revistei Baabel, dar aș mai avea multe de adăugat, atât de multe, încât nici nu știu cu ce să încep, poate cu norocul nostru de a prinde o minunată zi de primăvară, cu cer senin, flori și ciripit de păsărele. Satul este așezat pe culmea unui deal, chiar la începutul urcușului spre Ierusalim.  De jos nu se văd blocuri înșirate ordonat, ci case aruncate parcă la întâmplare, ca în satele arabe – și tocmai aici îi stă farmecul: fiecare și-a făcut casa pe gustul lui, după nevoi și… după buget, și totul într-un noian de verdeață.  Pe dealul alăturat se află mănăstirea Latrun; sunetul îndepărtat al clopotelor bisericii m-a readus pentru o clipă pe pământurile copilăriei…  (De altfel, terenul pe care s-a construit satul a fost donat de mănăstirea Latrun.). Experimentul a început în anii 1970, la inițiativa lui Bruno Hussar (1911 – 1996), un evreu convertit la catolicism – era parcă predestinat, un supraviețuitor al Holocaustului, un om care a cunoscut suferința și s-a aflat la răscrucea dintre două identități.  Ideea era de a dovedi că se poate și altfel, fără violență, că evrei și arabi pot trăi în bună vecinătate.  Read more…

Feb 26, 2026 26 comments

Să tragi chiulul

Mar 19, 2026By

De-a lungul timpului am constatat că zicala „cine se aseamănă se adună” este valabilă şi pentru lucruri: „ban la ban trage” (sau viceversa: „la omul sărac nici boii nu-i trag”), dar se aplică şi evenimentelor importante (unde eşti invitat) care tind să aibă loc simultan şi, ce e şi mai rău, şi termenelor limită ale proiectelor diferite, care… se suprapun. Uneori (ca acum) am atât de multe de făcut (şi de finalizat) în acelaşi răstimp încât, asemeni lui Topârceanu „Zău că-mi vine să-mi las baltă toate interesele”. Mai ales că Primăvaras-a insinuat pe străzile Clujului, ispitindu-mă să trag chiulul. Pot spune cu mâna pe inimă, pe baza unei experienţe îndelungate, că (aproape) nimic nu poate să fie mai plăcut, mai dătător de fiori, mai eliberator decât să chiuleşti. Mai ales primăvara. Năravul de a chiuli mi se trage din anii de liceu, când un petec de cer intens, zărit din colţul geamului clasei, mă ademenea să mă furişez pe poarta profesorilor (cea a elevilor era încuiată) şi să hoinăresc (nu mai mult decât o oră) pe străzile oraşului. Meteahna chiulului nu m-a părăsit nici în anii de facultate şi am continuat să chiulesc şi de la primul meu loc de muncă…Read more…

Mar 19, 2026 7 comments

Războiul – unul din câteva

Apr 1, 2026By

Am venit în Israel imediat după terminarea facultăţii, în toamna anului 1975. A trecut de atunci mai bine de jumătate de secol, în care viaţa mea s-a derulat ca o sinusoidă, când mai sus, când mai jos, iar de la o vreme, datorită anilor care trec, am impresia că amplitudinea descreşte mereu. Nu mi-am închipuit că în partea descrescândă a sinusoidei ne vom petrece o parte din ceasurile vieţii în adăposturi, de teama de a nu fi aleşi de loteria morţii ca să dispărem sub atacul rachetelor care invadează Israelul din Liban sau din Iran. Actualul război a început la 28 februarie, într-o sâmbătă seara. Israelul împreună cu SUA au pornit furia „Răgetului de leu”. De atunci au trecut patru săptămâni. Zilele decurg ciudat, situaţii şi clipe se transformă în tipare interiorizate de majoritatea oamenilor din jur. Multe activităţi au încremenit pentru un timp, obligându-i pe cei implicaţi să-și modifice orarul. La început au fost închise magazinele și serviciile neesențiale, s-a rărit transportul public, s-au închis şcolile și unele companii, făcând să sporească munca de acasă. Au rămas deschise doar magazinele alimentare și pieţele.Read more…

Apr 1, 2026 39 comments

Utopie

Apr 23, 2026By

În vremurile acestea marcate de nesiguranța zilei de mâine, mulți se gândesc la o lume mai bună, dar ce putem face pentru ca ea să se materializeze?  Idei sunt multe, dar până acum niciuna nu s-a dovedit cu adevărat constructivă și viitorul mai bun a rămas, deocamdată, o utopie.  Unde se află acest viitor mult dorit?  Precum îi spune și numele (derivat din limba greacă) ou = nu și topos = loc, dec în niciun loc, nicăieri, numai în imaginația și în visele noastre.  Asta nu înseamnă că utopiile nu sunt decât vorbe goale, din contră, a discuta idei noi poate duce în ultimă instanță la progres. În tinerețe am citit cartea Utopia, în care Thomas Morus își expune ideile despre o lume perfectă.  Sunt idei foarte progresiste pentru vremea lui.  În primul rând, Utopia era o republică și conducătorul era ales prin vot secret al tuturor cetățenilor (bărbați!) – în Anglia anului 1516 asta mirosea a înaltă trădare, nici nu e de mirare că autorul și-a terminat cariera pe eșafod.  Ce mi-a plăcut mai puțin a fost că viața în Utopia cam prea amintea de „paradisul comunist” și lumea noastră a plătit scump ca să se convingă că idealul comunist nu are nicio șansă, nici măcar în kibuț… Nu mi se pare probabil ca utopia lui Morus să se adeverească vreodată, dar au fost și utopii care s-au realizat, de exemplu Altneuland (Țara Veche-Nouă) a lui Theodor Herzl.  Statul evreu, care apare în carte ca o utopie, sărbătorește în zilele acestea 78 de existență – chiar dacă pe parcurs ne-am confruntat cu foarte multe probleme și nu totul a mers lin… Dar cel mai ciudat este că unele lucruri care astăzi ni se par utopice au fost cândva reale.Read more…

Apr 23, 2026 29 comments

Să stai cu regele la masă

May 14, 2026By

Eu nu am stat niciodată la masă cu vreun rege, dar președintele american Trump a făcut-o recent cu ocazia vizitei regelui Marii Britanii, Charles al III-lea, la Washington. De fapt, era o vizită banală, programul nu conținea elemente vitale, nici măcar importante pentru ambele națiuni și cu atât mai puțin pentru întreaga lume. Această vizită va rămâne în istorie nu pentru rezultatele convorbirilor de ordin politic între cei doi (nu i-aș putea numi pe amândoi șefi de stat, pentru că regele Angliei are, precum se știe, doar o funcție onorifică), ci pentru dineul oferit de președintele american în cinstea monarhului britanic. De la bun început propun tuturor celor care nu au avut ocazia să asculte discursurile celor doi oameni de stat, să pună deoparte acest text, să „urce pe Internet”, pentru a le asculta și doar apoi, dacă doresc, să se reîntoarcă la rândurile de față. În viața mea am ținut destule discursuri și niciodată nu am avut un text în față. Mi s-a părut că e mai important să urmăresc fizionomia ascultătorilor, decât să mă țin, cuvânt cu cuvânt, de un text scris. Ascultându-i pe cei doi cum citeau discursuri scrise pe hârtie, am avut senzația că în materie de discursuri eu sunt un simplu amator. Read more…

May 14, 2026 10 comments

Câteva gânduri în jurul filmului Fjord, câștigător al premiului Palme d’Or

May 28, 2026By

M-am bucurat, bineînțeles, când am aflat că filmul Fjord a obţinut premiul Palme d’Or, iar regizorul, Cristian Mungiu, a devenit dublu laureat la Cannes. Este cel mai premiat regizor român cu care trebuie să ne mândrim – și mă și mândresc. Îmi place că el nu alege subiecte ușoare, multe dintre filmele lui (nu le-am văzut pe toate) au o încărcătură emoțională puternică, sunt pelicule provocatoare. În străinătate, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile a trezit un sentiment de groază, percepând condițiile degradante ale femeilor din România care, din cauza unei legislații inumane, erau obligate să se supună unor proceduri umilitoare. După dealuri, cazul fetei exorcizate, este o ilustrare a fanatismului și primitivismului religios, a proastei interpretări doctrinare care duce la neputința victimei de a-și găsi salvarea în condițiile secolului XX. Nu am văzut încă filmul Fjord, dar cunosc contextul care l-a inspirat, acum zece ani am urmărit cu mare atenție întâmplările dramatice prin care a trecut acea familie de români în Norvegia. După multe intervenții la nivel politic și de stat, povestea a avut un happy-end și eu cred că nu pentru că norvegienii s-au convins că nu au avut dreptate, ci pentru că doreau să evite un conflict diplomatico-social cu România. În acest caz s-au ciocnit două concepții diametral opuse despre educație, cea românească, conservatoare, și cea norvegiană, să zicem liberală până la extrem. De fapt, sub o formă mai atenuată, legislația există și la noi: copiii abuzații în familie – dacă autoritățile află și se încumetă să ia măsuri – trec sub autoritatea statului. Ceea ce familia de români și foarte mulți din România nu înțeleg este că în Norvegia, cea mai blândă palmă sau bătaie, absolut obișnuită în cele mai multe familii românești, este considerată un abuz.Read more…

May 28, 2026 5 comments

LILIACUL ÎN FLOARE

May 7, 2015By

Azi mi-am cumpărat de la piaţa din cartier un buchet de liliac şi venind cu el spre casă un coleg m-a întrebat “Ce tufă ai jumulit?”. A ascultat cu vădită suspiciune răspunsul meu justificativ în care îi dădeam şi amănuntul că buchetul mă costase 3 lei şi bătrânelul mi-a spus că le culesese de dimineaţă din grădina lui, ca apoi să conchidă: „Nimeni nu culege liliac, toată lumea îl fură…” Adevărul-adevărat este că şi eu am fost ispitită de nenumărate ori să mă caţăr şi să rup câteva dintre crengile de liliac revărsate peste garduri, dar nu m-am încumetat nici în vremurile mai “sprintene”, de odinioară, când furatul liliacului era la ordinea…nopţilor de mai ale Clujului năpădit de tufele împovărate de ciorchinile florilor albe şi lila.Read more…

May 7, 2015 10 comments