La săpăturile arheologice efectuate în 1908 în centrul Israelului, la mijlocul drumului între Tel Aviv și Ierusalim, puțin înainte de locul numit astăzi Șaar Hagai (Poarta Văii) s-a descoperit o tăbliță de cca 11 x 7 cm. După descifrarea inscripției s-a dovedit că era un calendar. Era cel mai vechi obiect arheologic descoperit până atunci, datând din perioada Primului Templu, în sec. al X-lea î.e.n. Acest loc, Tel (dealul) Ghezer, apare de câteva ori în Vechiul Testament, fiind cunoscut mai ales din cartea lui Iehoșua, cap. 15. În arabă locul se numește Tell-al-Jazari. Săpăturile au fost conduse de celebrul arheolog biblic R.A.S. Macalister din Marea Britanie. Puțin timp după descoperirea ei, tăblița a fost luată de autoritățile otomane. Ea se păstrează la Muzeul de arheologie din Istanbul. Spre deosebire de calendarul gregorian, care este solar, sau cel musulman, care este lunar, calendarul evreiesc este un calendar combinat lunar-solar. La baza lui stau lunile, de câte 29 sau 30 de zile. Problema este că anul solar are cca 365 de zile, iar anul lunar numai cca 355, astfel încât 12 luni nu acoperă un an solar. Pentru ca lunile să cadă de fiecare dată în același anotimp, calendarul evreiesc recuperează decalajul, adăugând o a 13-a lună odată la doi sau trei ani. Efortul de a menține anotimpurile se bazează pe Deuteronom 16:1, unde evreilor li se poruncește să țină sărbătoarea de Pesah primăvara, atunci când a fost și ieșirea din Egipt. În sistemul din Tora anul începe primăvara, iar lunile sunt desemnate doar prin numere. În sistemul actual, prima lună din Tora corespunde lunii nisan. În cărțile Profeților apare un al doilea sistem, în care lunile au nume ebraice, dar în rest nu s-a schimbat nimic. Cel de al treilea sistem, care este folosit până în zilele noastre, a apărut mult mai târziu, în sec. VI-VII î.e.n., fiind importat din Babilon. Calendarul din Ghezer reprezintă un al patrulea sistem, un calendar agricol care a lăsat urme chiar în Tora. Read more…
Compozitori și textieri evrei în muzica ușoară românească
Muzica ușoară românească are rădăcini multiple în folclorul românesc, cel al minorităților și al popoarelor vecine, în muzica jazz și în muzica ușoară europeană și americană. Și muzica romilor și cea evreiasca și-au pus amprenta pe muzica ușoară românească. Ea a început să se dezvolte și să fie popularizată în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea prin radio și discuri. La început discurile erau făcute din cauciuc tare, apoi din șelac (rășina produsă de o insectă care trăiește în copaci, în orient) și ascultate la gramofon. După 1940, discurile au fost fabricate din polivinil clorid – PVC și ascultate la patefon. Începutul secolului XX în România a fost o perioadă de destindere, în care compozitorii, textierii și cântăreții evrei au avut oportunitatea de a se evidenția în muzică în general și în muzica ușoară în special.Read more…
Cetățean al lumii libere, fără semn de întrebare
Zilele acestea voi intra în cel de al 50-lea an de existență în afara țării în care m-am născut, o jumătate de secol petrecută în țara unde am ajuns în seara când avionul care m-a luat de la Băneasa a aterizat, după două ore și jumătate de zbor fără probleme. Nu știam încotro mă duc. Mai bine zis, știam și de fapt nu știam. Îmi amintesc perfect că îmi vedeam viitorul exact ca un individ scăpat dintr-un incendiu care i-a distrus casa până la temelii: n-are idee încotro s-o ia, știe doar că trebuie să fugă cât mai departe ca să scape cu viață. Ceea ce însă știam e că mă duc într-o lume liberă. Știam că voi trăi o nouă viață, complet diferită de cea anterioară, chiar și prin simplul fapt că nu mă voi mai simți ca într-o închisoare ale cărei ziduri nu le vezi, dar le simți tot timpul. Și știam că pentru a putea continua să respir, aveam nevoie de libertate. Trebuie să recunosc, nefiind filozof de felul meu, ci doar un simplu individ pragmatic, ceea ce știam eu despre libertate era ceva care îți permite să gândești, să spui și să faci tot ce vrei, până în momentul în care ai putea leza libertatea altuia. Iar eu eram dispus să-mi trăiesc a doua viață purtând în minte această limită: libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altuia.Read more…
Placa cea nouă de la Cimitirul Eroilor din Satu Mare reflectă un secol de istorie
Cu prilejul Zilei Eroilor, la Cimitirul Eroilor din Satu Mare a fost amplasată o placă pe care sunt înscrise denumirile acestui aşezământ de odihnă veşnică, în toate limbile ţărilor de provenienţă ale militarilor înhumați aici. Fiind cunoscător al istoriei acestui cimitir, am contribuit la traducerea denumirii cimitirului, în toate limbile care apar pe această placă. Cimitirul Eroilor din Satu Mare s-a înființat în timpul Primului Război Mondial, la marginea orașului, lângă lagărul de prizonieri și spitalul militar instalat în barăci provizorii. Spitalul militar primea răniții transferați ai țărilor beligerante din apropiere, dar uneori și din depărtare. Aici primeau îngrijire medicală și răniții prizonieri de război. Printre militarii decedați și înhumați în cimitir îi găsim pe cei din armata austro-ungară (austrieci, maghiari, români, cehi, slovaci, polonezi, croați, sloveni, ruteni, bosniaci, evrei, italieni din Tirol), armata imperială germană (germani, polonezi, evrei), armata țaristă (ruși, ucraineni, kazahi, turkmeni, azeri, evrei), armata sârbă, armata română. Read more…
Simpatia iraţională faţă de underdog
Ce este un „underdog”? Cuvântul nu are un echivalent românesc și nici nu se poate traduce direct din engleză. În dicționarul Dexonline.ro: underdog s. m. (cuv. engl. americ.) ◊ „Cea mai largă categorie socială, aceea numită de americani «underdogs» (textual: câini învinși într-o competiție canină și, prin extensiune, orice perdant, orice handicapat sau neprivilegiat în lupta pentru existență […]” R.lit. 19 V 77 p. 2 [pron. ándărdog]. Este vorba de partea dintr-un conflict, care, în mod anticipat, este considerată inferioară și care este confruntată, în mod real sau prezumtiv, cu nedreptatea. Desigur, termenul acesta este bine cunoscut sociologilor și psihologilor, dar mai ales este foarte la modă în mass-media și cercurile stângii progresiste, care solidarizează cu patos cu orice subiect care poate fi considerat un underdog. Conform acestei ideologii, oprimatul are întotdeauna dreptate, iar adversarul puternic este, a priori, de partea greșită a istoriei lumii. Aș vrea să mă apropii acum din perspectiva canis lupus familiaris asupra conflictului din Orientul Apropiat și să combat percepția publică, care urmărește evenimentele recente ca un discipol fidel al mișcării underdog – și asta în mod explicit în dezavantajul Israelului.Read more…
Trandafiri galbeni pentru o femeie puternică. In memoriam Rachel (Babi) Năstase
O cunoşteam de patru decenii şi habar nu aveam care-i erau florile preferate! Am sunat-o de pe mobil şi am întrebat-o. „Trandafirii galbeni. Cel mai mult îmi plac trandafirii galbeni.” mi-a spus Babi. A doua zi fulguia dinspre Tâmpa şi noi cutreieram florăriile în căutarea trandafirilor galbeni. Pe când ne pierdusem speranţa, i-am găsit într-o florărie lăturalnică. Apoi am urcat scările casei lui Babi şi băieţii i-au întins buchetul de trandafiri solari. Era modul lor de a-şi exprima compasiunea pentru cele îndurate de ea, admiraţia pentru tenacitatea ei şi recunoştinţa că le împărtăşise şi lor povestea ei care trebuie cunoscută de cât mai multă lume. Pe drumul către casă au exclamat de câteva ori „Ce femeie puternică!” Da, Babi era – cât de greu îmi este să folosesc timpul trecut – o femeie puternică, determinată, ambiţioasă, plină de elan. Babi şi mama s-au cunoscut în 1946, la Cluj, locuind o vreme împreună la căminul tinerilor evrei reveniţi din lagărele naziste. Pe atunci Babi se scula în zori ca să meargă la lucru la Fabrica de Basmale, aflată în cealaltă parte a oraşului.Read more…
„Despre ce nu se uită” – o apariţie editorială recentă
Recent am primit o carte care mi-a trezit interesul în mod deosebit: un dialog între profesorul Jean-Jacques Askenasy, de la Universitatea din Tel Aviv, medic specialist de renume internațional în neurologie, membru de onoare al Academiei Române – și scriitoarea Cleopatra Lorințiu, director adjunct al Institutului Cultural Român din Tel Aviv. Este o conversație între doi intelectuali din două generații diferite și de formații diferite. Primul este un profesor israelian originar din România, născut în anul 1929, care a trecut prin perioada Holocaustului ca elev și prin perioada dictaturii comuniste ca student și tânăr medic neurolog, om care a luptat mulți ani pentru a primi aprobarea de plecare și a ajuns în Israel la intervenția fostului premier Golda Meir în 1972, după 12 de ani de așteptare. Vizavi de el se află o intelectuală română născută în anul 1957, care a crescut în condițiile regimului de dictatură comunistă și nu a cunoscut regimul de dictatură legionară și antonesciană în mod direct, cu numai din lecturi, iar după revoluția din decembrie 1989 a funcționat în diplomația culturală românească și a fost căsătorită cu un intelectual evreu din Franța. Read more…
No, Sir, when a man is tired of London, he is tired of life!
(În traducere liberă: Nu domnule, când un om s-a plictisit de Londra, înseamnă că s-a plictisit de viață.) Este replica pe care i-a dat-o marele cărturar englez Dr Samuel Johnson prietenului și biografului său James Boswell în 1777, în timp ce discutau dacă, mutându-se din Scoția la Londra, Boswell nu s-ar putea plictisi la un moment dat de tot ceea ce avea de oferit orașul. Întâlnind din nou fraza, acum câteva zile, mi-am reamintit cea mai vie și mai pertinentă exemplificare a ei pe care mi-a fost dat să o cunosc în cei peste 50 de ani de când locuiesc la Londra. S-a întâmplat în urmă cu vreo douăzeci de ani la Royal Opera House Covent Garden, unde mă aflam împreună cu soția mea, la o reprezentație a operei La Bohème de Puccini. După primul act, am luat de la bar două pahare cu vin alb și ne-am așezat la o masă pe una din terasele Operei. La un moment dat, s-a apropiat de noi un bărbat în vârstă, îngrijit îmbrăcat, care ne-a cerut permisiunea să se așeze la masa noastră, deoarece nu se mai găseau nicăieri locuri libere. Evident, l-am poftit să ia loc. A sorbit din paharul său, după care ne-a întrebat dacă venim des la Covent Garden.Read more…
Proștii nu sunt de vină
Un procentaj semnificativ al populației țărilor civilizate (mă refer doar la cele în care decizia stă la îndemâna oricărui cetățean) refuză să se vaccineze împotriva virusului COVID 19. De exemplu în Statele Unite, 50% din populația adultă (cifra se referă la luna iunie a.c.) refuză vaccinarea, sau încă nu e hotărâtă. În discuții particulare, dar și în comentarii pe care le aud la radio sau la televizor, cei care refuză vaccinarea sunt considerați incapabili să ia o hotărâre, primitivi, posesori ai unei filozofii absurde, indivizi care nu au nicio legătură cu realitatea, cu alte cuvinte persoane cu probleme de IQ. Ei bine, nimic nu e mai puțin adevărat. Experiența mea personală m-a învățat că proștii sunt proști pentru cei din jur, dar nicidecum pentru ei înșiși. Așa-zisul prost își cunoaște interesul mai bine ca oricare altul, el știe foarte bine ce-i trebuie, și pune în funcțiune toate mecanismele posibile pentru a-și transforma planurile într-o realitate favorabilă (lui!). Și atunci, dacă recalcitranții vaccinului nu sunt cei cu probleme de inteligență, cine sunt cei care consideră că numai ceea ce știu ei/ele e adevărat, și în felul acesta își justifică decizia? Read more…
Un poem sinagogal recitat în seara de Iom Kipur
Ziua de Kipur (Iom Kipur), cea de a zecea zi a lunii Tișrei, este ziua expierii, a mărturisirii păcatelor și a iertării lor. Mărturisirea păcatelor este făcută în fața lui Dumnezeu, în rugăciunile recitate în această zi. Ea are loc în ajun, la rugăciunea de Minha (în amurg); apoi în seara de ajun de Iom Kipur, la rugăciunea de Maariv; la rugăciunea de dimineață (Șaharit) și la rugăciunea suplimentară (Musaf); la rugăciunea de Minha, precum și la rugăciunea de Neila (încheierea zilei de Kipur). Iom Kipur este o zi de post și rugăciune. Evreul îl roagă pe Dumnezeu să-i ierte păcatele, știute și neștiute. Dar ruga nu este numai pentru iertarea individuală, ci și colectivă, pentru întregul popor al lui Israel. În cadrul rugăciunii sunt recitate (respectiv cântate) o serie de poeme sinagogale (piyutim), de o frumusețe literară deosebită.Read more…
Portocale, pisici și un elefant verde
Acum că stau și mă uit pe geam și afară plouă, grădina aia mi se pare îndepărtată, dacă nu de-a dreptul ireală. Grădina aia umbroasă, cu gard vopsit în verde și cu portocale căzute pe jos. Pe care m-aș fi repezit să le culeg și să le mănânc cu nesaț. Copilăria în care am jinduit după portocale și banane pare că n-o să mă părăsească niciodată. În curând la piață o să găsesc portocale. Dar nu vor fi la fel de ademenitoare ca cele trei căzute pe jos într-o grădină moleșită de căldură din Dubrovnik. Și oricât o să caut, n-o să găsesc nici aroma celor două caise culese de la margine de șosea. Pline de praf, aproape strivite, dar calde, moi și atât de aromate. Acolo, pe șoseaua aia îngustă unde ne opriserăm ca să căutăm curba perfectă a unui deal. Și să ne odihnim pe rotocoalele mari de paie ieșite din batoză.Read more…
Iudaism și islam în secolul al XIX-lea
În Europa medievală islamul era destul de puțin cunoscut, trezind mai ales reacții de ostilitate și de teamă. Nu e de mirare. Răspândirea fulgerătoare a islamului s-a făcut cu sabia: „Convertește-te, sau te omor!” (În secolul XX avea să devină: „Proletari din toate țările, uniți-vă, sau vă împușc!”). Mai târziu islamul le amintea europenilor de cruciade, de Reconquista spaniolă… Cel mai bun exemplu se află chiar la noi. Istoria Țărilor Române până în sec. al XIX-lea ar putea fi rezumată în patru cuvinte: „am luptat cu turcii”. Ciocnirea dintre lumea creștină și cea musulmană. Situația s-a schimbat radical la sfârșitul sec. al XVIII-lea. Iluminismul și apoi romantismul au adus cu ele curiozitatea, fascinația, admirația, urmată de încercarea de a înțelege islamul. Romantismul căuta să accentueze splendoarea islamului și să amintească Europei cât de mult îi datorează islamului și implicit și iudaismului. Romanticii subliniau faptul că evreii au jucat și ei un rol de seamă la înflorirea civilizației islamice atât de admirate.Read more…
Radhaniții
De data aceasta aș vrea să-mi invit cititorii pe urmele celor 1001 de nopți, așa cum mi le amintesc din copilărie, istorisite de Eusebiu Camilar… Nu mă refer însă la Șeherezada și la Riar Șah, ci la curtea legendarului Harun al-Rașid, la Califatul Abbasid cu capitala la Bagdad. În sec. al IX-lea Bagdadul era unul din marile centre ale culturii, comerțului și navigației. La curtea din Bagdad trăia un mare cărturar, numit Ibn Khordadbeh (820-912). Era directorul poștelor, al informațiilor și al poliției, omul de încredere și confidentul personal al califului. A lăsat posterității câteva cărți, cea mai importantă fiind Kitab al-Masalik wa al-Mamalik (Cartea drumurilor și a ținuturilor), un compendiu despre diversele popoare care locuiau în Califatul Abbasid și mai ales despre drumurile comerciale și stațiile caravanelor care îl străbăteau. Este nu numai un document important despre geografia și cultura Califatului, ci și principala sursă de informație despre radhaniți. Read more…
Cafeaua noastră cea de toate zilele
Recunosc, sunt un cafegiu inveterat, aș putea spune dependent, și dacă vreodată mi-ar veni în cap năstrușnica idee de a înceta – chiar și pentru o zi sau două – obiceiul ăsta, pe care l-am căpătat foarte devreme, odată cu începutul studiilor medicale, fără discuție că aș da de belea. De fapt obiceiul l-am moștenit odată cu numele de familie, întrucât în casa părinților mei se bea cafea, deși cred că băutura preferată a părinților mei era, totuși, ceaiul. Pentru mine cafeaua a devenit o a doua natură chiar din primii ani ai tinereții. Nu am început să beau cafea ca să-mi prelungesc orele de activitate pe contul celor de somn. Ba mai mult, îmi amintesc perfect că într-o seară, în plină sesiune de examene, hotărâsem să beau două cești de cafea, una după alta, sperând că voi putea continua să învăț după miezul nopții, și m-am trezit la un moment dat dintr-un profund și binefăcător somn, cu capul pe tratatul care trebuia parcurs cu atenție și seriozitate.Read more…
Suntem în plin război mondial – al treilea
M-am născut în anul izbucnirii celui de al Doilea Război Mondial i tot ce știu despre calamitățile provocate de acest măcel, care a dat 75 milioane de jertfe, pe toate continentele, și care a schimbat complet fața lumii, am aflat doar după aceea, din cărți, povești, filme. Pe scurt, pot spune că am căpătat noțiunile necesare pentru a fi in stare să judec cele întâmplate atunci, timp de numai șase ani, și să am curajul de a susține că actualmente suntem din nou în plin război care se duce pe mai multe fronturi și pe toate continentele, și spre deosebire de cel din anii 1939-1945, el afectează fiecare țară și bucată de pământ de pe globul pământesc. Dacă veți căuta pe internet acest link: https://www.worldometers.info/coronavirus/, veți afla că în zilele noastre această conflagrație se desfășoară în nu mai puțin de 223 state și teritorii, în numai 18-19 luni ea a provocat peste 5 milioane de victime și, cum se spune pe la noi, socoteala încă nu s-a încheiat. Ca în oricare măcel mondial nu e vorba numai de morți, ci și de ”răniți”, adică indivizi afectați în mod serios de boală chiar după ce au trecut de faza ei acută și au rămas în viață.Read more…
Nori de război deasupra Ucrainei
În ultimele luni în Europa s-au acumulat numeroase tensiuni, observatori politici mai sceptici și pesimiști considerând că ar exista premise care să indice izbucnirea unui conflict între Rusia și NATO, sau prieteni ai statelor occidentale. Așa cum se știe, Rusia se teme de extinderea NATO spre est, spre teritorii din fosta Uniune Sovietică, pe care ea le consideră ca aparținând spațiului ei geopolitic. În plus, Moscova își încordează mușchii și încearcă să demonstreze că a revenit, sau este pe cale să revină în categoria marilor puteri, motivată parțial de politica izolaționistă americană, preluată de actualul președinte, Joe Biden, de la administrația Trump. Cea mai recentă dovadă este retragerea forțelor americane din zona Orientului Mijlociu, ultima fiind cea din Afganistan, ale cărei urmări sunt cunoscute. Rusia încearcă să profite de acest vid de putere pentru a-și confirma intențiile de mare putere. Este greu de imaginat ca Rusia să-și înscrie în strategie un război european care, prin implicarea NATO, respectiv a Statelor Unite, ar deveni de fapt unul global. Pierderile rusești ar fi prea mari și pe lângă alte consecințe dramatice ar diminua popularitatea lui Vladimir Putin care dorește să rămână cât mai mult la conducerea țării. În fond, Rusia poate afecta Europa și prin alte mijloace care să nu ducă la pierderi de vieți, folosind așa-numitul război hibrid. Exemplul cel mai concludent este criza migranților de la granița Belarus-Polonia care pe undeva a lăsat fără răspuns Uniunea EuropeanăRead more…
Malaria şi Israelul
De-a lungul istoriei, malaria a fost una dintre amenințările majore pentru locuitorii de pe teritoriul Israelului actual. Ea a fost și o enormă piedică pentru recolonizarea țării de către evrei la sfârșitul secolului al XIX-lea. Malaria este o boală infecțioasă produsă de parazitul unicelular Plasmodium, transmis prin înțepătura țânțarului anofel. Cele mai răspândite specii ale parazitului sunt Plasmodium falciparum și P. vivax, dar există și altele. Țânțarul (interesant că numai femela!) primește parazitul când înțeapă un om bolnav. După opt zile parazitul ajunge în glandele salivare ale țânțarului, de unde este transmis la toți oamenii pe care țânțarul îi înțeapă în continuare. În organismul omului, parazitul primește un înveliș care îl „ascunde” de acțiunea sistemului imunitar, făcându-l foarte greu de combătut. Modul cea mai eficient de luptă împotriva malariei este distrugerea țânțarilor care o transmit, prin asanarea mlaștinilor, precum și prin diverse alte metode. La început m-am mirat de unde atâtea mlaștini și ape stătătoare, când în Israel problema pare a fi mai degrabă lipsa apei? Și totuși… Malaria exista pe aceste meleaguri de când lumea, ea fiind menționată și în Biblie: „Voi trimite peste voi groaza, lingoarea și frigurile, care vor face să vi se stingă ochii și să piară viața din voi.” (Lev. 26: 16) Cuvântul biblic קדחת / kadahat este folosit și în ebraica modernă pentru malarie. Read more…
Întoarcerea tatălui risipitor
Cartofor pasionat, bunicul Sándor participase la concursuri de bridge până la o vârstă înaintată, fiind elogiat de organizatori și în calitatea de cel mai în etate competitor. În viața sa de toate zilele însă nu aducea bucurie celor apropiați. Revendicator și obișnuit să fie servit mereu, îngreuna viața familiei. Fuma țigări tari și rău mirositoare, care o exasperau pe bunica. De două ori pe lună partidele de bridge se țineau în casa bunicului, când cei patru fumători din jurul mesei transformau locuința într-o adevărată grotă de fum. În rest, partidele de cărți se țineau la ceilalți parteneri. De fiecare dată Sándor sosea acasă la ore târzii și trebuia să i se ofere de îndată o cină caldă. Era și risipitor; cheltuia pe sine la restaurante, atât pe mâncăruri sofisticate, cât și pe băuturi selecte. Deci titlul acestei evocări nu este eronat, fiind vorba nu despre Doctor bácsi, de care ne-am amintit în numărul trecut al revistei (https://baabel.ro/2021/12/memoria-lui-doctor-bacsi/), ci despre tatăl său, bunicul meu Sándor, care era personajul central al istorisirii mele scrise cu ani în urmă, întitulată Cafeaua abisiniană (https://baabel.ro/2012/10/daniel-lowy-cafeaua-abisiniana/). La apariția acestei scrieri, Doctor bácsi m-a felicitat într-un mod sugestiv: „ai reușit să scrii despre omul dificil al familiei”. Recent, redacția Baabel a primit o scrisoare neașteptată. Păstrată de inginerul Peter Freiberger, originar din Timișoara, cu domiciliul actual la Natania,…Read more…
Farfurie cu fructe pentru 15 Şvat
Ziua de 15 Șvat (T”U BiȘvat sau Hamișa-Asar biȘvat; în idiș: Hamișusăr) din calendarul ebraic este Anul Nou al Pomilor. Această dată este menționată în Talmud. Anul Nou al Pomilor era celebrat în Ereț-Israel în antichitatea biblică. Talmudul vorbește despre Anul Nou al Pomilor în ziua considerată ca început al ploilor din noul an, înaintea ei sfârșindu-se ploile din anul precedent. Se considera că roadele pomilor fructiferi, legate până la 15 Șvat, aparțin anului precedent, iar cele legate începând din această zi aparțin noului an. Ideea era bazată pe situația meteorologică din Ereț-Israel în perioada redactării Talmudului: majoritatea ploilor cădeau până la 15 Șvat. De asemenea, apa ploilor de după 15 Șvat începe să se încălzească, față de apa ploilor care cad iarna, înainte de această dată. Astfel se explică și tradiția plantării de puieți în această zi. Ea s-a pierdut în perioada galutiană, când 15 Șvat a căpătat aspecte diferite, ca urmare a despărțirii evreilor de Ereț-Israel. Totuși amintirea acestei sărbători agricole s-a păstrat în mențiuni halahice ale rabinilor gaonim din Irak (Babel) și ale unor rabini din Germania și regiunile vecine (Așkenaz).Read more…
Cine a denunţat familia Frank? – O anchetă la 78 de ani distanţă
În vara anului 2016 Vince Pankoke, un fost agent FBI, proaspăt pensionat, primește un telefon neașteptat. La celălalt capăt al firului se află cineva pe care el, Pankoke, nu îl cunoaște. “Cât de mult te-ar atrage să renunți la rutina ta de pensionar și să preiei un caz important?”Pankoke nu stă prea mult pe gânduri. Cazul este important, dar și dificil și nu doar pentru că s-a petrecut la mii de kilometri distanță, în îndepărtata Europă, dar și pentru că niciunul din posibilii suspecți nu se mai află în viață, căci a avut loc în urmă cu trei sferturi de veac, în vremea Holocaustului. Dintre cele șase milioane de victime ale Holocaustului, numele Anne Frank este unul din cele mai cunoscute și nu doar pentru că a murit foarte tânără, la nici 16 ani, ceea ce în sine constituie o mare nedreptate, dar și pentru că în ciuda vârstei fragede, ea a apucat să lase ceva în urmă. Jurnalul Annei Frank a fost tradus în 70 de limbi și citit de milioane de copii și adulți din întreaga lume.Read more…