Povara microfonului

Pentru cineva din exterior microfonul pare extrem de uşor, parcă-ţi dă aripi, iar poziţia celui care-l poartă, demnă de invidiat; un fel de zburdălnicie ciripitoare. Dar nu este nici pe departe aşa. Trebuie să fii în temă, să-ţi organizezi ideile, să fii spontan, să dai dovadă de empatie, să ştii să atragi atenţia interlocutorului şi s-o păstrezi în timpul interviului, să te adaptezi stilului său, fără a pierde din vedere obiectivul propus. În acelaşi timp e o muncă plăcută şi incitantă care-ţi conferă importanţă. Mai exact ceva din importanţa interlocutorului se răsfrânge şi asupra ta sau, arareori, se pun în valoare competenţa şi aplombul tău, atunci când eşti în apropierea unei personalităţi. Pentru repetarea acestei performanţe e nevoie de multă trudă şi de…smerenieRead more…

M-am dat pe brazdă sau am capitulat, depinde…

Unul dintre aspectele cele mai interesante ale relației mele cu vârsta e cea legată de impactul tehnologiei moderne asupra vieții mele de toate zilele.

Asta a început acum vreo 25-30 ani, odată cu apariția primului telefon celular. Hotărîrea mea a fost imediată: voi merge în pas cu vremea, deci am achiziționat unul din primul moment. Dar criza a apărut atunci când, treptat dar în ritm vioi, telefonul s-a transformat dintr-un simplu instrument de comunicare auditivă cu un seamăn de-al meu, într-un minicomputer care îți oferă o mulțime de funcții, în marea lor parte inutile (cel puțin în ochii mei), dar și dificil de manevrat. Și atunci mi-am spus: ” bine, voi poseda un telefon din ăsta, foarte avansat, dar eu voi continua să mă folosesc în primul rând de dragul meu calculator, care îmi aduce informații, distracții, un loc de înmagazinare a produselor mele pseudoliterare și, bineînțeles ,un eficient mijloc de comunicare cu cei apropiați, prieteni, colegi, etc. Și ce frumusețe de corespondență e asta! Scrii ce vrei și cui vrei, citești ce vrei și, mai ales, ții pentru tine ceea ce nu vrei să împarți cu alții.
Dar viața nu stă pe loc, nicidecum.Read more…

Pensionarii cumularzi – devoratorii bugetului public?

În momentul în care împlineşti vârsta de pensionare (potrivit Legii Pensiilor) contractul de muncă ţi se desface automat (Potrivit Codului Muncii) şi devii pensionar. Şi pentru că în viaţa civilă, atunci când te retragi din activitate nu ţi se păstrează gradul cu adăugarea sintagmei „în retragere”, odată pensionat devii o entitate în masa indiscernabilă a pensionarilor, fiind frustrat brusc de calităţile care – până cu o zi în urmă – te calificau pentru munca pe care ai depus-o ani la rând, cu râvnă şi profesionalism. Devii unul dintre pensionarii care beneficiază de reduceri la biletele de tren, spectacole şi de odihnă, se bucură de abonament gratuit la transportul în comun, pe pot plimba cât poftesc prin parc cu nepoţeii, pot sta la o partidă de table sau de şah şi urmări serialele TV cu reclamele pentru suplimentele alimentare, alifiile şi dispozitivele care le promit o bătrâneţe lipsită de probleme de sănătate. După o viaţă de muncă, după vicisitudinile sorţii sub diferite regimuri, pensionarii merită o bătrâneţe cât mai lungă şi mai tihnită şi ar fi excelent dacă toţi ar putea duce viaţa lipsită de griji zugrăvită mai sus. În acelaşi timp există şi pensionari care-şi continuă activitatea. Această situaţie e valabilă atunci când dorinţa lor de a-şi practica profesiunea şi de a-şi completa pensia (în 2018, pensia medie din România era de 1126 lei adică 235 de Eu, sub jumătate din câştigul mediu net se întâlneşte cu nevoia instituţiei (întreprinderii) de a-şi păstra specialiştii. Potrivit guvernanţilor, pensionarii care câştigă un venit pe baza muncii şi priceperii lor, nu sunt decât nişte devoratori ai bugetului de stat şi e nevoie de măsuri drastice împotriva lor…Read more…

Pandemia e greu de suportat, mai ales de către bătrâni

În viața mea lungă am trecut prin mai multe epidemii, dar nu și printr-o pandemie al cărei sfârșit nu se întrevede și care devine aproape insuportabilă, mai ales pentru bătrâni. O încerc pe pielea mea și cu toate că mă opun din răsputeri și încerc să nu mă las doborâtă, simt ce consecințe poate avea, mai ales asupra psihicului meu și așa foarte fragil, psihic al omului vârstnic, mai ales când e singur. Au trecut mai bine de șase luni de când inițial am fost izolați în casă și apoi ne-am îndepărtat chiar noi înșine de cei dragi de frică, deoarece suntem cei cu comorbidități și expuși la forme grave de boală și de ce să n-o spun pe șleau, la a nu fi tratați corespunzător din motive lesne de înțeles, nefiind persoane prioritare. Așa judeci când ești medic și așa ar trebui să judec și eu. Dar când e vorba de persoana ta, e foarte greu să fii obiectiv și atunci lucrurile se prezintă altfel. Acum las la o parte problemele de viață și de moarte și vreau să vă descriu cum mi-a schimbat pandemia viața și psihicul. De șase luni m-am închis în casă. Rar mai vine cineva la mine și numai când se anunță la telefon și știu că pot avea încredere că e sănătos și va respecta sloganul: să nu dea mâna cu mine, să nu ne îmbrățișăm, să nu ne sărutăm, să păstreze o distanță de cel puțin 1,5 m de mine și eventual să poarte mască.Read more…

Vigdorisme

1. Scula-m-aș da’ nu am unde, țara dă să se scufunde !
2. Cu spatele proptit înainte, departe ajungi….
3. Sentimentul omenesc al ființei, nătărăi au fost, nătărăi sunt încă, și-or fi în neamul omenesc !
4. Vrei nu vrei, dai de evrei ! dedicație pentru antisemiți
5. Na amu’ iară fuce Arghialu’ – doctrina regionalismului.
6. Toți suntem România, dar acum suntem figuranți în războiul stelelor….
7. Am fost părtinitor cu prietenii care mi-au cântat în strună, dar m-am ferit de cei ciripitori….
8. Creșterea nivelului de trai reprezintă basmul colectiv pentru adulți propovăduit de orice regim sau conducător politic.
Read more…

Anecdotă (reală!) pentru o dezbatere actuală

Mă aflam internată într-o clinică, drept urmare a unei (deloc minore) intervenții chirurgicale. Clădire foarte veche, toalete pe culoar și chiuvete unice în saloane. Peisajul memoriei are peste un sfert de veac. Așadar, pe când am devenit capabilă să mă ridic din pat spre a-mi satisface toate necesitățile igienei cotidiene, bucuroasă de mobilitatea redobândită, într-o duminică dimineața, urcată pe scaun pentru a mă apropia de chiuveta unde urma singura toaletă intimă posibilă (în Clinica Ginecologică nr 1 a anului 1997), am trăit surpriza mentalităților profunde…N-am apucat să mă dau jos de pe chiuvetă, să cobor de pe scaun, abia trăgându-mi veșmântul de spital, că s-a și dat de perete ușa salonului. Niciun avertisment! Duminică dimineața! În rama goală a apărut… o formă a ”găurii negre” – de fapt o sutană, desigur neagră, ornată la vârf cu barbă, umflată de la piept în jos – mare burtă, mare! Și a dat a deschide o fantă în claia păroasă slobozind cu voce gutural incantatorie, vorbe fără șir… pân-ce mi-am revenit din stupoare, reîntregită în conștiința de sine… degrabă proțăpită cu mâinile-n șold, i-am zis:…Read more…

Conversând (chatting) despre nasturi şi… Baabel

Dragă cititorule, Cele relatate în acest articol s-au petrecut întocmai, în seara de sâmbătă, 10 mai 2025, şi că nimic, dar absolut nimic nu este ficţiune. Totul a început acum câteva zile, când mă gândeam la subiectul următorului meu articol. Am decis ca în actuala conjunctură politică şi economică super-tensionată şi complicată voi aborda un subiect mai lejer. Ideea mi-a venit atunci când soţul meu mi-a spus „Mi-a căzut un nasture de la cămaşă, te rog să-l coşi”. Nu mai cususem un nasture de ani buni, probabil pentru că astăzi înlocuim hainele mai repede decât să li se fi uzat aţa de la nasturi. Nasturii – iată un subiect potrivit! Aş putea să scriu amintiri personale, istoric, curiozităţi, proverbe şi zicători, poveşti şi snoave. Şi m-am documentat. Totul a mers strună până la proverbe şi zicători, pentru care oferta de pe Internet este aproape inexistentă (în toate limbile cunoscute de mine). Așa că m-am gândit să apelez (în premieră) la ajutorul lui ChatGPT. De aici lucrurile s-au desfăşurat după cum urmează:Read more…