Am simţit nevoia să continui “dialogul cu mine însămi”. De data aceasta am încercat să-mi clarific noţiunea de afecţiune şi, din nou am apelat la “DEX – Dicţionarul explicativ al limbii române”. Noţiunea de afecţiune este definită ca “simpatie, prietenie,Read more…
Free speech
Asasinarea prim ministrului israelian Itzak Rabin în 1995 a fost o mare pierdere pentru Israel şi o tragedie personală pentru Leah Rabin, care se va stinge 5 ani mai târziu . În zorii vieţii, în copilărie, la vârsta de 5 ani, Leah beneficia de decizia înțeleapta a tatălui ei care, în 1933, a doua zi după venirea lui Hitler la putere, a început pregătirile familiei pentru a părăsi Germania. (“eu nu rămân într-o ţară care va fi condusă de un lunatic“). Decizia înțeleaptă a fost luată pentru că a putut să vadă şi apoi să aprecieze în mod realist viitorul familiei sale într-o Germanie în care Răul se extindea cu repeziciune. Aceasta e o problema de bază pentru omul de rând: să poată aprecia corect starea societății în care trăiește, să vadă la nevoie încă de departe apropierea Răului; pentru aceasta omul de rând are nevoie de o presă liberă de free speech, pentru că aceasta constituie prima lui linie de apărare împotriva Raului .Read more…
Premiul Nobel contra păcii
Cine ar fi crezut că va sosi și ziua în care Academia Suedeză, printre misiunile căreia se include şi decernarea Premiului Nobel pentru literatură, se va înscrie pe rușinoasa listă a instituțiilor afectate de epidemia scandalurilor sexuale?! Și cine ar fi crezut că Peter Handke, autorul austriac care i-a închinat ode dictatorului Slobodan Milošević, va apuca ziua în care prestigioasa instituție îl va răsplăti pentru meritele sale îndoielnice? n primăvara lui 1999, când forțele aliate occidentale au pornit atacurile contra Republicii Federale a Iugoslaviei, Handke se afla la Belgrad, unde declara cu patos:,,În momentele în care criminalii NATO își lansează bombele contra acestei țări, locul meu este aici.” Nu era prima oară când ideile sale au provocat opinia publică. În 1966, când Handke nu împlinise încă 24 de ani, într-un mesaj adresat Grupului 47 (cerc literar la Universitatea Princeton din SUA), ataca literatura germană, acuzând-o de ,,impotență descriptivă”., Criticii i-au prezis atunci un succes uriaș tânărului autor, considerat un rebel literar mai ales după publicarea romanului său Die Hornissen (Viespii). Prozator, dar și poet, uneori agresiv, alteori sensibil, el a produs în scurt timp un număr uriaș de nuvele şi piese de teatru, iar romanul său publicat în 1970 s-a bucurat chiar de vânzări considerabile, fiind adaptat la ecran de regizorul Wim Wenders, cu care a colaborat mai târziu și în cadrul eforturilor de realizare a capodoperei acestuia din urmă, Aripi deasupra Berlinului.Read more…
Obiecte şi renghiuri
Am să încep prin a-mi exprima admiraţia sinceră pentru oamenii pedanţi. Hainele atârnate cuminţi pe umeraşe, lenjeria şi prosoapele aliniate impecabil pe rafturi, cărţile rânduite, după domeniu (şi înălţime) – pe etajere, cutiuţele şi compartimentele, potrivite după mărime şi conţinut – în sertare care se închid şi se deschid alunecând silenţios pe şine, dulapuri (neburduşite) cu balamale docile, ba chiar şi fişierele specializate, ordonate „pe căprării” în computer… Toate acestea mă fascinează, dar mă şi intimidează pentru că, oricât m-aş strădui şi oricât aş încerca, nu mă pot conforma normelor guvernate cu intransigență de consoanele rşi d, secondate – câteodată – de n: ordine, rânduială, rend (magh.)ordre, order, порядок,Ordnung…Până şi în ebraică, cuvântul ordonat conţine aceste aceste consoane מְסוּדָר! Culmea este că deşi cele trei consoane „strunitoare” apar şi în prenumele meu – Andrea – ele nu şi-au pus amprenta pe firea mea. Este o deficienţă (ca să nu spun handicap!) de pe urma căreia sufăr destul de des, atunci când am nevoie de câte un obiect pe care – îmi amintesc perfect – îl pusesem „la locul lui” şi totuşi se dovedeşte de negăsit! Căutarea rapidă pe birou, măsuţă, noptieră, scrinul din sufragerie, masa din bucătărie sau în diverse sertare este însoţită de o retrospectivă mentală în care obiectul cu pricina (necesar de îndată, dacă nu chiar mai repede) mi se arată în secvenţe de amintiri recente conectate cu activităţi şi locuri din casă. Parcă l-am folosit aici şi l-am pus acolo…Continui căutatul febril şi până la urmă (ce să vezi!) găsesc obiectul cu pricina la… „locul lui”, confirmând unul dintre citatele mele preferate din autobiografia lui Isaac Bashevis Singer…Read more…
De vorbă cu un antisemit
Cu ocazia unei vizite la Budapesta, într-una din seri am fost invitat la cină la niște prieteni din copilărie. Erau doi frați apropiați ca vârstă, Gyuri și Pali. Dintotdeauna mi-a făcut plăcere să-i întâlnesc, ne legau atât de multe amintiri comune. Ne-am îmbrățișat, după care am observat un bărbat necunoscut, de vreo cincizeci de ani, cu o mustață scurtă. Bărbatul era așezat pe un fotoliu și mă cerceta cu privirea. – Vărul nostru din New York, Győző, mi l-a prezentat Pali. A venit pentru niște afaceri. Vorbește bine limba maghiară, avea paisprezece când a emigrat. După prezentările de rigoare ne-am așezat. Soția lui Gyuri ne-a adus pălincă de prune și o gustare. După ce ne-am interesat de noutățile legate de familia fiecăruia, noua mea cunoștință a început să mă descoase de cât timp sunt în Israel, unde locuiesc, cu ce mă ocup, etc, etc. Se vede treaba, mi-am zis, că mustăciosul tocmai sosise și prietenii mei n-au avut timp să-i dea informațiile de rigoare. – Ești evreu? m-a întrebat Győző. Nu arăți.Read more…
Tu nu ești poloneză, ești jidancă poloneză…
Vanda Woloszyn (n. Petrescu-Dâmbovița) a plecat din România cu aproape 35 ani în urmă. Și-a imaginat ”repatrierea” în Polonia, or cum se va vedea în rândurile ce urmează, integrarea în țara a cărei limbă o vorbește din copilărie n-a fost deloc simplă. Multe îi rămăseseră necunoscute, deși avea intuiția, parțial cunoștința despre complexitatea originilor tăinuite de familie sub pretextul ”ocrotirii copilului” de traume nedorite. A fost suficientă vizitarea ghetoului varșovian pentru a o ”trezi” și a-i determina un dureros parcurs pe calea ”strămoșilor uitați” ai familiei materne – care se întâmplă să fie și a mea. (Monica Gheţ). Titlul articolului se referă la ce mi s-a spus prin 1980, într-o pauză a cursurilor de la Universitatea A.I. Cuza, Iași, cuvinte emise de un coleg dintre cei cu care ieșeam adeseori la o cafea. ”Asistența” formată din colegi români și maghiari tăcea. TĂCERE absolută. Se întâmpla pe vremea grevelor SOLIDARITĂȚII din Polonia. Toată lumea comenta evenimentele, iar eu mi-am permis să corectez pronunțarea numelui lui Lech Walesa. Am aflat, pe această cale, că nu am dreptul să mă implic, deoarece nu eram 100% de origine ”ariană”.Read more…
Instinctul, trecut și prezent
E 5 octombrie 2024. Soțul meu și cu mine suntem la poarta de îmbarcare a avionului care ne va duce de la București la Viena. Acolo ne așteaptă fiul nostru cel mare. Vom sărbători împlinirea unei jumătăți de secol de la nașterea lui. Suntem anunțați că începe îmbarcarea și pasagerii cu copii au prioritate. Deodată, o fetiță de 3-4 ani pleacă de lângă părinți și se îndreaptă zâmbitoare către un cărucior din apropierea mea, în care se află un bebeluș. Când ajunge lângă cărucior întinde o mânuță spre capul copilului. Mama bebelușului observă intenția și, înainte ca fetița să atingă copilul, cu o intervenție bruscă blochează mișcarea fetiței, oprindu-i gestul inocent. Fetița pare surprinsă de reacția celei care i-a îndepărtat mânuța și, supărată de ce i se întâmplase, se retrage către propriii părinți, cu aceeași viteză cu care venise spre bebeluș. Îi citesc pe față uimirea.Read more…