ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Printre evenimentele „palpitante„ care umplu paginile ziarelor și ecranele televizoarelor, legate de arestările corupților „la nivel înalt”, urmărite cu sufletul la gură de cetățenii curioși, indignați, satisfăcuți sau revoltați (se găsesc și din ăștia), s-a strecurat aproape „pe șest” oRead more…
Dodo este numele dat în derâdere de portughezi – însemnând prost – unei păsări care a existat pe insula Mauritius (numai acolo ) până în secolul XVII. Până la descoperirea insulei, Dodo n-a avut dușmani naturali. Dodo era o pasare mare , greoaie avea aripi dar nu zbura iar ouăle le lasă împrăștiate pe unde se nimerea . Dodo era lipsit de orice simt al primejdiei, de orice instinct de apărare. Pentru Dodo, apariția oamenilor pe insula a însemnat începutul sfârșitului din momentul în care carnea și ouăle lui Dodo au fost apreciate . Evreul, cu tot ce se referă la el, e un subiect abordat și explicat de mulți. Față de ei, punctul meu de vedere poate apărea simplist, dar eu l-am format pentru mine prin prisma experienței personale de viață .Read more…
O lucrătoare străină, filipineză, a rămas în Israel mai mult decât îi permitea viza de lucru. Adevărat. Dar a muncit cinstit. Și și-a dus viața ei personală. A iubit. A născut un copil, pe care îl iubește, care este ce îi e ei mai drag pe lume. Ține la el ca la lumina ochilor. Astăzi, copilul are 13 ani. Limba pe care o știe cel mai bine este ebraica. Singura țară în care a trăit, în care a învățat, în care și-a făcut prieteni este Israelul. Copilul visează să continue să învețe în Israel, să servească în Armata de Apărare a Israelului, să trăiască în Israel în viitor. Israelul este singura lui țară. Dar autorități israeliene obtuze au decis altfel. Pentru ele, mama copilului este o lucrătoare străină ilegală, iar copilul este ilegal. Se poate așa ceva? Poate fi ”ilegal” un copil născut în țară? Nimeni nu este ilegal, ci născut prin voința lui Dumnezeu. Poliția israeliană, probabil ”încălzită” de demonstrațiile (desigur incitate) vulgare și violente ale gloatei din sudul orașului Tel Aviv, s-a pus pe ”aplicarea legii”, ieșind la vânătoare de ”ilegali”. Polițiștii au arestat-o pe mama copilului, au trimis-o în fața tribunalului, au arestat și copilul, iar tribunalul a aplicat legea în mod mecanic, uscat, decizând expulzarea. Până la expulzare, deci până la ieșirea din țară, mama și copilul trebuie să rămână în arest. Fără circumstanțe atenuante. Fără ca judecătorii să-și pună problema unei decizii judecătorești bazată pe omenie, pe umanism. Fără să se gândească la faptul că respectivul copil este trimis într-o țară pe care nu a văzut-o niciodată și că ar putea căpăta o traumă psihică pentru toată viața. Mama copilului, urcată cu forța în avion, s-a opus și a fost arestată. Deocamdată, expulzarea nu a avut loc. Mama și copilul sunt în închisoare. Deocamdată. M-am îngrozit.Read more…
Dintre toate lunile anului, pentru mine luna martie a fost întotdeauna cea mai frumoasă şi mai promiţătoare, luna în care m-am născut, luna în care ciclul naturii îşi reia viaţa de la început, dovedind că de când e lumea şi pământul există procese cărora nimic nu le poate curma desfăşurarea şi mai ales reînnoirea. Printre acestea sunt desigur procesele prin care natura reînvie, recăpătându-şi chipul zâmbitor şi înflorit, aducând cu ea sărbătorile, căldura, copiii şi oamenii zâmbitori. Dar acum, începând cu ianuarie-februarie 2020, faţa lumii s-a schimonosit. Deodată, începând cu Orientul Îndepărtat, cu China, sau mai precis cu o unică, singură provincie chinezească, s-a strecurat prin toate părţile lumii, cu o viteză apropiată metaforic de cea a luminii, o particulă infimă, un VIRUS, botezat COVID-19, întorcând întreaga omenire cu josul în sus. Îmi aleg cuvintele, pentru că nu ştiu exact ce este mai relevant de a fi menţionat, căci toate referinţele la această situaţie au un aspect înspăimântător.Read more…
Optimism is the madness of insisting that all is well when we are miserable –– Optimismul este nebunia de a insista că totul este bine, atunci când de fapt suntem nenorociți – Voltaire. Dușmănia dintre evrei și arabi este seculară, fiind cauzată nu numai de conflictul teritorial, ci și de religie, de concepțiile diferite despre viață și moarte, de educație, cultura și tradițiile radical diferite. Totuși, dacă noi evreii am fi întrebați, mulți ar răspunde, la fel ca mine, că după Holocaust, evreii au o singură țară, patria lor istorică milenară, pe când arabii (palestinienii și ceilalți) au 22 de țări. Războiul de independență al Israelului din 1948, a cauzat plecarea benevolă sau expulzarea din Israel a câtorva sute de mii, până la un milion de arabi. Mai puțin știut, mai ales în presa occidentală, este faptul că în jur de 850,000 de evrei au fost expulzați din țările arabe și Iran, care nu acceptau întemeierea statului Israel. În orașele israeliene cu populație mixtă evreo-arabă situația este labilă, departe de a fi idilică, cu răbufniri periodice de ură și agresiune din partea arabilor, care se simt mai mult palestinieni decât israelieni, cu toate că au drepturi egale. Nu că n-am avea și noi faliții noștri extremiști…Și totuși în 1969 a apărut o oază de optimism privitor la relațiile dintre cele două popoare, doar un mugure de optimism și de coexistență pașnică. Călugărul dominican, fost evreu născut în Egipt, Bruno Hussar, a înființat satul Neve Shalom (în ebraică) / Waħat al-Salam (în arabă) – Oaza Păcii. Read more…
Din toate limbile străine pe care le-am învățat, limba germană este cea pe care o cunosc cel mai puțin. (Nu socotesc ebraica pe care am învățat-o doi ani la masterat. Am uitat-o, nu mai știu decât literele și nu toate. Dar am o scuză – aveam 70 de ani). Revenind însă la germană, totuși cu puținul pe care l-am știut (și în ultimă instanță nu era chiar atât de puțin) m-am descurcat cu câteva prilejuri, uneori chiar asigurându-mi existența. Contrar obiceiurilor familiilor burgheze din Ardeal, din cauza condițiilor… istorice nu am avut Fräulein. Era perioada războiului, evreii oricum nu aveau voie să aibă personal de serviciu și în niciun caz de naționalitate germană, astfel că bona noastră (ilegală) a fost Imi néni, o tânără învățătoare unguroaică șomeră. A fost la noi vreo patru ani, până când s-a măritat. Avea talent la copii, am iubit-o foarte mult și fratele meu la fel, petreceam cu ea mult mai mult timp decât cu mama. După aceea, până m-am dus la școală nu am mai avut bonă, aveam o femeie de serviciu care mă spăla, mă îmbrăca și mă pieptăna, atât. Când am învățat să scriu (de citit știam încă înainte de școală), urma să încep o limbă străină. Se terminase războiul și familia mamei mele care era din Târgu Mureș, aproximativ 30 de persoane, a pierit în Holocaust, așa că nu s-a pus problema limbii germane și am fost dată la franceză. Și totuși în familie și în jurul meu se vorbea germană și multe cuvinte ”s-au lipit” de mine, le înțelegeam, dar desigur nu știam să vorbesc.Read more…
În urmă cu câțiva ani supravegheam în parc joaca unei fetițe. Îi era atât de firesc să se apropie de câini și să-i mângâie, încât bietele animale cu greu plecau, trase cu lesa de stăpân. În schimb, când se apropia vreun domn cu mustață, se lipea de mine și șoptea cât s-o aud eu: ”Du-te! Du-te!” De fapt se adresa celui care o înfricoșa și se liniștea numai după ce-l vedea îndepărtându-se. Cam asta îmi vine să spun eu, și chiar cu voce tare, la adresa lentului Președinte Klaus Iohannis: ”Du-te! Du-te!… Fie și la Bruxelles!” Încă din primul mandat, Klaus Iohannis a avut ca proiect național ”România Educată”. A fost printre puținele sale obiective de interes major, în care școala avea rol determinant. Dar anul trecut în țară a avut loc o grevă prelungită a cadrelor didactice, nemulțumite de salarii.Read more…