Într-o vară am făcut o călătorie în Austria și am poposit lângă lacul Wolfgangsee. Minunat peisaj! Pe plajă era foarte puțină lume. Stăteam la umbra copacilor, când la un moment dat o pereche care stătea cu câțiva metri mai încolo ne-a chemat să lângă ei. Erau nemți de vreo 60-65 de ani, foarte sociabili. Auzindu-ne vorbind limba maghiară, erau curioși să afle de unde venim. Le-am răspuns că suntem din Israel, originari din România. Am schimbat câteva fraze în germana noastră care șchiopăta. Atmosfera era plăcută. La un moment dat femeia ne-a spus: – Vreți să vă prelungiți concediul? Veniți la noi. Avem o vilă frumoasă, cu grădină. Copiii sunt plecați. Vă punem la dispoziție un întreg apartament. – Și unde stați? – Noi stăm la Dachau, a răspuns femeia. E foarte frumos la noi. O să vă placă. Read more…
“Noi privim cu aceiași ochi securitatea celor două țări și datoria noastră este de a ne apăra popoarele” – Declara Viktor Orbán la întâlnirea cu Netanyahu la Ierusalim, în 2018. De când ONU a aprobat crearea statului Israel, la 29 noiembrie 1947, această organizație a votat aproape de fiecare dată numai împotriva Israelului. Mulți își ascund antisemitismul în spatele cortinei prezentate de dușmanii evreilor și ai Israelului drept antisionism. Și-au găsit “sacul de box”. Rușinosul vot recent al consiliului ONU pentru Drepturile Omului a acuzat Israelul de crime de război. Niciun cuvânt despre cine a provocat ostilitățile, despre miile de locuințe israeliene distruse, sutele de răniți și nici despre morții noștri. Au învățat să folosească o formulă magică învingătoare: “atacurile disproporționate ale Israelului” ca reacție la miile de rachete lansate din Gaza spre teritoriul Israelului. Ah, înțeleg, reacția Israelului ar fi trebuit să se manifeste proporțional, adică prin desființarea sistemului antiaerian “Cupola de Fier” și atunci toți ar fi fost satisfăcuți, fiindcă ar fi murit același număr de evrei și de palestinieni. Atâta timp cât grupurile teroriste sau statele teroriste vor ataca, Israelul va reacționa vehement. Oricât ar încerca Israelul să nu facă pagube civile, acest lucru este imposibil…Read more…
Dacă există un cuvânt care mă terorizează în epoca asta digitală, cuvântul acela e aplicație. De o vreme încoace telefonul meu arată ca o cracă din filmul de groază al lui Hitchcock, numai că în loc de păsări croncănesc acolo aplicații. Le-am declarat război, un război pe care probabil îl voi pierde, căci ele ne-au năpădit deja peste tot, ca o invazie de lăcuste. Dacă vrei să-ți faci programare la medic, trebuie să o faci prin aplicație. Dacă vrei să mergi la bancă, ai nevoie de altă aplicație. Chiar și Eli, frizerul din colț, nu mă mai primește dacă nu m-am programat prin aplicație. Cred că voi adera la curentul hippie. Cel mai nasol este însă dacă ești în străinătate. Ca să plătești parcarea ai nevoie de o aplicație pe care o poți folosi doar dacă ești conectat la un număr local. Read more…
De-a lungul istoriei, pentru problemele nerezolvate ale diverselor state, regate, imperii au fost găsiți aceiași vinovați: evreii. Iar consecințele: expulzări, pogromuri, privarea de cele mai elementare drepturi civile, mai târziu chiar de dreptul la existență – șase milioane au fost uciși în lagărele de concentrare naziste. În Sâmbăta Neagră, Hamasul a atacat sudul Israelului și 1400 de israelieni, inclusiv femei și copii, au fost batjocoriți, măcelăriți, arși de vii și 240 au fost luați ostatici. A fost cel mai tragic eveniment în viața evreilor de după Holocaust. Imediat după aceea, secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că evenimentele din 7 octombrie nu au venit din senin, ele au fost urmarea suferințelor îndurate de palestinieni din vina israelienilor. (N.B. Din 2005 încoace, picior de israelian nu a mai călcat în Gaza!) Pe scurt, domnia sa a găsit o „explicație” a măcelului. Imediat după evenimentele din sudul Israelului, în întreaga lume au izbucnit demonstrații anti-israeliene și antisemite. Guvernele lumii civilizate nu s-au grăbit să ia măsuri împotriva acestor manifestări. Astăzi evreilor din Europa le este frică să iasă pe stradă. De atunci, zeci de evrei au suferit agresiuni fizice, iar la Amsterdam a avut loc primul pogrom antievreiesc de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.Read more…
Cu mulţi ani în urmă l-am vizitat acasă pe cunoscutul artist plastic Egon Marc Lövith (1923 – 2009), bun prieten de familie. Tocmai terminase renovarea casei şi era foarte nemulţumit de munca zugravilor care nu reuşiseră să nimerească nuanţa deRead more…
Totul a început într-o vineri, acum două săptămâni, când ea nu mi-a răspuns la telefon la ora convenită. Am sunat de mai multe ori în aceeași zi, apoi în zilele următoare – telefonul ei era mut. Bineînțeles că am încercat prin cunoștințe și rude să aflu despre ce e vorba, căci era clar că s-a întâmplat ceva deosebit și grav. În a cincea seară, fiica ei vitregă m-a anunțat că draga mea Coca nu mai este. Când o căutasem la telefon ea era la spital, în stare gravă. Este adevărat că într-un fel mă așteptam la asta deși, în zilele noastre, la vârsta ei nu ar fi trebuit să moară. Dar zilnic, în fiecare moment, aflăm prin toate mijloacele de comunicare despre decese, cu sau fără boli grave în antecedente, despre morți tineri și mai puțin tineri și în agenda mea telefonică mi-au rămas din ce în ce mai puține nume de prieteni și cunoscuți. Deși eram oarecum pregătită prin tăcerea telefonului, moartea acestei verișoare dragi m-a afectat foarte mult….Dar lucrurile nu s-au oprit aici. A doua zi am primit încă o lovitură neașteptată din Viena…Read more…
De câteva zile voiam să povestesc o întâmplare despre mine și telefonul mobil. În urmă cu trei zile, istoria întâmplată mie părea o adevărată odisee și o inutilă pierdere de timp întru aflarea unui adevăr simplu, adică acela că aveam nevoie de un mobil perfect funcțional. Cred că ce voi povesti în continuare pe această temă este ceva comun multora dintre noi, pentru că vi s-a oferit măcar o cartelă în plus pentru telefonul dumneavoastră mobil, asta indiferent de furnizorul de servicii de telefonie mobilă. În timp ce scriam despre mobil ca adevărat instrument de lucru, cel puțin pentru unii dintre noi, iată că apar știri de interes general pe care nu le putem ignora. Curg temele din actualitatea zilei, curg și se scurg, din păcate lăsând prea puține urme în conștiința noastră colectivă. Să nu le ignorăm pentru că sunt parte a unei realități pe care vrem să o schimbăm în bine! Mă opresc la două dintre temele acestei realități crude și anume la rezultatele testului Pisa, devenite astăzi publice și la recent adoptata Rezoluție a Parlamentului European referitoare la situația de urgența în domeniul climei. Este clar că eu nu fug din realitate, pentru că m-am oprit din ce scriam și reconsider importanța problemelor mele în raport cu cele de ordin general care ne sunt urgențe tuturorRead more…
Azi dimineaţă, când – adâncită în gânduri, trecând în revistă încă o dată ce aveam de făcut în cursul zilei – mă îndreptam spre birou, am fost martoră la o mică scenă cu conotaţii atât de simbolice pentru vremea în care trăim. Un bătrânel venea din direcţia opusă, iar în spatele lui, încă destul de departe, un tânăr biciclist pedala cu mare viteză pe trotuarul foarte îngust – de altfel aproape gol. Bătrânelul nu l-a observat (nici nu cred că ar fi avut cum s-o facă), deci îşi continua liniştit drumul chiar în mijlocul trotuarului. Tânărul parcă şovăia în care parte să-l depăşească, şi în cele din urmă a frânat brusc exact în momentul în care a ajuns la nici doi metri de el. Scârţâitul cauciucului şi al metalului a atras atenţia bătrânelului, care a tresărit şi s-a întors să vadă ce se întâmplă – şi eu am tresărit la rândul meu, aşteptându-mă la replici urâte, la reproşuri şi acuzaţii duşmănoase izvorâte din spaima micului incident, înecat în amărăciune dură. Din partea amândurora. Cum se întâmplă mult prea des în astfel de situaţii. Ce mi-a fost dat să văd însă: amândoi au zâmbit şi şi-au cerut scuze imediat. De la distanţa la care încă eram, n-am auzit cuvintele, doar din gesturile lor am dedus că bătrânul părea să recunoască: dacă tot umblă atât de încet şi târşâit, putea să se ţină mai aproape de marginea trotuarului, în loc să meargă taman în mijloc, iar tânărul i-a răspuns că nici vorbă! Că doar el era în locul nepotrivit, cu bicicleta pe trotuar – pe lângă care se întindea clar marcat traseul pentru biciclete. Şi tocmai în acest moment, când biciclistul a pus iar picioarele pe pedală şi a trecut pe lângă bătrânel, acesta i-a mângâiat braţul şi i-a urat drum bun şi sănătate…Read more…
Acest text se adresează tuturor celor care cred că ar trebui să-şi închidă contul de facebook că tot nu le folosește la nimic Într-o frumoasă după amiază de toamnă timpurie ședeam eu pe o bancă în orașul tinereţii și contemplam oglindirea catedralei în Bega cea frumos curgătoare, care fusese odată limpede ca cristalul. Aș fi putut folosi orice altî metaforă în locul acesteia, căci nu metafora este personajul principal în aceasta povestire. Și cum ședeam așa pe băncuță și contemplam metafora, un domn călare pe o bicicletă galbenă se opreşte drept în fața mea. Gyuri!! – exclamă el privind zâmbitor către mine, iar eu ciulesc urechile căci acesta este într-adevăr numele meu. Întocmai ca un labrador care îşi vede stăpânul, mă reped asupra lui şi îl îmbrățișez. Doar că, spre deosebire de patruped, eu nu l-am îmbrățișat pentru ca l-am recunoscut, ci tocmai pentru că nu l-am recunoscut. Read more…
O criză existențială se resimte de obicei ca o catastrofă care vine subit, lovind în inima vieții de care până atunci ne-am bucurat și am considerat-o ca fiind de la sine înțeleasă. Criza existențială este un episod pentru care nu suntem niciodată cu adevărat pregătiți și care ne dă senzația că “ne fuge pământul de sub picioare”. Criza existențială poate apărea ca un eveniment fizic sau natural, o boală gravă, sau o calamitate a naturii. Ea ne face să ne pierdem încrederea în certitudinea existenței, în D-zeul nostru, în soartă, ori în dreptate. Dar când criza existențială apare sub forma unor evenimente sociale sau interpersonale, ca de exemplu pierderea serviciului, sau renegarea de către un părinte, sau o hotărâre judecătorească nedreaptă, atunci efectul poate fi și mai cumplit. Avem senzația că nimic nu mai e sincronizat, nimic nu mai este la fel ca înainte și că nu mai putem avea încredere în nimeni.Read more…
Vestea mi-a dat-o şoferul de taxi, cu o mină îngrijorată. “Nu ştiu, doamnă, ce-o fi cu noi, totul se duce de râpă… Până şi magnoliile au îngheţat” mi-a spus, după ce l-am salutat şi i-am indicat destinaţia călătoriei mele. Adevărul e că dacă vrei să te informezi prompt asupra noutăţilor arzătoare şi să iei pulsul societăţii atunci, în timpul unei călătorii cu taxiul, nu e cazul să te cufunzi în lumea smartphone-ului, ci să conversezi cu şoferul. Fie că eşti de acord cu el, fie că-l contrazici, la sfârşitul călătoriei, cel câştigat eşti tu, clientul. Sper totuşi că şi reciproca e valabilă, plecând de la o maximă plină de tâlc (nu ştiu cui îi aparţine), pe care tata mi-o pomenea adesea: Dacă doi oameni schimbă între ei două obiecte, în final fiecare va avea câte un obiect, dar dacă schimbă două idei, în final fiecare va rămâne cu ambele. – Au îngheţat magnoliile? Aşa ceva nu am mai văzut de când sunt! – Nici eu – întări şoferul de taxi – dar azi dimineaţă, când am ieşit din casă, florile superbei magnolii de vizavi stăteau ca nişte lumânări încremenite. Apoi s-au învineţit şi s-au pleoştit… Aşa sunt vremurile, aduc numai nenorociri. Nu vedeţi ce e în lume? Războiul face ravagii în Ucraina şi nu pare să se termine. E la doi paşi de noi, n-ai de unde să ştii dacă nu ajunge şi aici. Şi Trump impune taxele acelea care o să ne nenorocească şi pe noi… Şi ce va fi la noi, la alegerile prezidenţiale din mai? Cine credeţi că va câştiga? – – Habar nu am – mi-am spus eu părerea sincer. D-voastră ce credeţi? – Acu’ că au îngheţat şi magnoliile e semn rău. Nu pot să dau niciun pronostic – a conchis şoferul, la fel de circumspect ca mine. Nu ai de unde să ştii ce opinii politice are clientul, şi-o fi zis el. De ce să intri în contradicţie, acum când toată lumea e încrâncenată? La fel am gândit şi eu.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
