Destinul constituie avizul de însoțire al mărfii umane emis de divinitate.
Autocritica rezidă în voluptatea de a suporta propria flegmă existențială în plin obraz.
Admir amicii care cântă, îi respect pe cei care cuvântă și-i desfid pe cei care ciripesc….
Floarea vârstei reprezintă jumătatea drumului dintre un scutece și altul.
Bugetul este unicul act normativ care este întotdeauna încălcat, tocmai de câtre cei care l-au creat și votat.
Din punct de vedere vizual, corectitudinea politică echivalează cu interdicția de a numi albul alb și negrul negru.
Am devenit un om de încredere. De la o vreme cred doar în idei și nu în oameni.Read more…
De curând mi-a căzut în mână o cărţulie publicată la o editură clujeană. Am să trec sub tăcere atât titlul cărţii, cât şi numele autorului şi al editurii, din motive lesne de înţeles cititorului care va fi parcurs acest articol. Menţionez, totuşi, că – spre surprinderea mea ulterioară – cartea a avut şi o recenzie în publicaţia Steaua al cărei nume nu-l trec, totuşi, sub tăcere. Încă de la primele pagini mi-au sărit în ochi greşelile de ortografie deloc întâmplătoare, ci consecvente pe tot parcursul „operei literare”, vădind că autorul nu cunoaşte reguli elementare precum formele cu unul sau doi de i ale verbului, ba, uneori – spre stupoarea mea – scrie forma de viitor a verbului cu… cratimă (v-a merge!). Dădusem de un autor care a „comis” până acum mai multe cărţi (toate promovate cu sârg pe Internet), dar habar nu are de ortografie! Nefiind greşeli de dactilografiere, ci de fond, mi-e greu să-mi imaginez că ar fi fost făcute de persoana care a transcris manuscrisul (oricum, ce a păzit autorul când a lecturat textul dactilografiat?). Adevărul e că de o vreme încoace, de când s-au înmulţit „editurile” (multe dintre ele, neavând redactori, sunt mai mult afaceri de tipărit cărţi pe banii autorilor) apar tot mai multe cărţi în care colcăie greşelile de ortografie de tot felul, de la cele de limbă română până la scrierea incorectă a unor nume şi denumiri străine, ca să nu mai vorbesc de traducerile poticnite.Read more…
Fiecare om este suma tuturor evenimentelor pe care le-a trăit, a locurilor pe care le-a văzut și, mai ales, a oamenilor pe care i-a cunoscut. Acestea sunt cuvintele unei bune prietene și eu tind să-i dau dreptate. Cine mă cunoaște a observat, desigur, că folosesc o serie de expresii caracteristice, unele ciudate, unele nostime, unele pur și simplu absurde, pe care le-am cules de-a lungul anilor de la tot felul de oameni: familie, prieteni, colegi. Nu o fac intenționat, nu le caut, ele vin singure, au devenit o parte din mine. Am început o colecție. Și cum am trăit între diverse culturi, ele vin într-o sumedenie de limbi; voi încerca, pe cât posibil, să le traduc / să le explic. Mama: Lang soll er leben und an der Wand soll er kleben! (Germană: Mulți ani trăiască și de pereți să se lipească!) Așa îi cânta fiecăruia din familie de ziua lui. Schwere Wissenschaft! (Germană: Ce știință grea!) Putea să se refere în aceeași măsură la o teorie complicată sau la o carte groasă: păzea, să nu-ți cadă pe picior!Read more…
Din paginile manualelor de astăzi, tinerii află cine a compus imnul Pieţei Universităţii, dar nu de ce a făcut rău societăţii întregi o mişcare extremistă, folosind uneori fără discernământ însemne şi lozinci ale mişcarii legionare (ne uităm pe pereţi şi asta se vede). Necunoaşterea istoriei naşte prozeliţi extremişti care se exprimă vocal într-o inacceptabilă lipsă de cunoştinţe din istorie. Pur şi simplu preiau lozinci ale caror înţeles ei nu-l cunosc, dar îl cunosc cei care le lansează fără să judece consecinţele. Legionarii nu au omarât doar evrei în pogromuri, ci politicieni de renume ai ţării, oameni de valoare care nu erau deloc evrei. Am scris despre „şlogane antisemite” şi despre faptul că a fi evreu a devenit un „epitet” negativ aproape ca în anii din perioada interbelică.Read more…
Sincer să spun, pe vremea studenției nu-mi închipuiam că o să ajung vreodată anestezist. Soarta și emigrația în Israel au decis ca după un deceniu și jumătate în care am lucrat ca medic infecționist, să încep totul de la început, să mă specializez în anestezie și ulterior și în terapie intensivă. Nu am fost singurul în această situație: țară nouă, limbă nouă, meserie nouă. Am avut emoții când am început să-i anesteziez pe pacienți și le mai am și acum, după treizeci de ani în profesie, doar sub altă formă. Ce m-a atras către această specialitate? Nu pot să spun exact. Poate dorința de a avea o muncă interesantă, plină de acțiune, cu satisfacții imediate și nivel crescut de adrenalină. Oamenii se tem de anestezie mai mult decât de intervenția chirurgicală, dar toți cunosc pe nume doar pe chirurg și nu-și aduc aminte de numele anestezistului. Medicii de alte specialități îi consideră cu totul pe nedrept pe anesteziști ca pe niște colegi care nu comunică cu pacienții, doar îi adorm.Read more…
„Multă sănătate şi fericire!”, „Multă sănătate şi noroc!”, „Sănătate şi putere de muncă!”, „La mulţi ani cu sănătate!” – sunt cele mai frecvente urări, devenite atât de banale, încât de cele mai multe ori le scriem sau le rostim fără a ne mai gândi la înţelesul lor. Ciocnim paharul dorindu-ne reciproc sănătate, cuvânt pe care-l repetăm şi celui care strănută. Pe de altă parte, avem impresia că sănătatea este o stare cât se poate de firească, stabilă şi de lungă durată. Deunăzi, plimbându-mă în pas vioi într-o zi senină (deocamdată iarna asta a fost foarte primăvăratică) am reflectat asupra stării mele de sănătate şi am realizat că odată cu trecerea anilor expresia a se bucura de sănătate (a avea parte de sănătate, a fi sănătos) se suprapune cu sensul propriu al componentelor sale adică omul se bucură de faptul că e sănătos. Pe măsură ce înaintăm în vârstă învăţăm să apreciem tot mai mult faptul că suntem sănătoşi, chiar dacă începem să-l înţelegem tot mai bine pe cel care spunea că „Dacă mă trezesc dimineaţa şi nu mă doare nimic înseamnă că am murit”. Devenim tot mai preocupaţi de afecţiunile proprii, de bolile altora, de serviciile medicale – analize, consultaţii, tratamente, spital (Doamne fereşte!) – precum şi de asigurările de sănătate pe baza cărora ne bucurăm (!) de aceste servicii. Read more…
S-a terminat. După două reprize de prelungiri și una de penaltiuri. Chiar dacă Trump a vrut să oprească meciul în minutul 35, la 1-0 pentru el și să spună in cel mai pur stil trumpian „Dacă nu mă lăsați să câștig îmi iau jucăriile și vă dau în judecată.” Țin minte că citisem odată despre efectul fluturelui. Am fost sceptic. Cum poți să crezi că fâlfâitul aripilor unui fluture pe o plajă din Brazilia poate provoca un tsunami în altă parte a lumii? Acum. după ce un liliac bolnav dintr-o piață din China a provocat căderea președintelui Americii, am început să cred. Ca cetățean israelian poate aș fi avut motive să-mi doresc alt deznodământ. Nu sunt pe planeta asta prea mulți cei care ne iubesc, iar Trump este unul din aceștia, chiar dacă motivele lui și ale evangheliștilor care-l susțin sunt eronate. Dar, vorba unui amic – prefer pe cineva care ne iubește greșit, decât pe cineva care ne urăște corect. Iar dinspre Partidul Democrat suflă un vânt rece, aș putea spune chiar un ger siberian. Căci cel care, sub presiunea BDS, boicotează ceremonialul de comemorare al primului ministru Rabin, așa cum a făcut-o noua stea de pe firmamentul albaștrilor, Alexandra Ocassio Cortez, poate fi capabil și de ticăloșii mult mai mari. Read more…
Idiosincrazie – idioțenie ce ține până la o vârstă târzie.
Speriați din toate țările ! Nu mai căutați soluții individuale de salvare. Ele nu mai există, sunt doar iluzii. Prăbușirea sau ridicarea din această catastrofă globală pandemic-civilizațională vor fi exclusiv colective. Acum e momentul de turnură, superbul punct nodal de inflexiune, din care toate posibilitățile au reale sorți de izbândă.
Ferice de narcomani, bețivi și nebuni, ei au ieșit deja pe ușa din dos a realității…
Cămin conjugal – cămin de familiști sau de candidați la statutul de familist cu acces restricționat în ambele sensuri.
Cuplu conjugal – unire-n cuget dar mai ales în simțiri, mai mult pe termen scurt decât pe termen lung, între doi oameni ce s-au întâlnit absolut întâmplător în drumul lor haotic spre alcov.Read more…
În după amiaza aceea ploioasă, în cabinetul Premierului se afla un singur invitat: Consilierul. – Consider, pe bună dreptate, că partidul și coaliția noastră vor pierde voturile laicilor din cauza refuzului ultrareligioșilor de a presta serviciul militar, de a se încadra în câmpul muncii și din cauza sumelor exorbitante solicitate de partidele religioase – preciză Premierul. Avem nevoie și de voturile lor pentru a ne menține la putere. Cum vezi rezolvarea problemei? – Am analizat această problemă. În curând veți vedea rezultatele, răspunse Consilierul. Este necesar în primul rând să înlocuim rabinii care actualmente influențează publicul extremist religios cu alte personalități, ale căror concepții sunt asemănătoare cu ale noastre. – De acord, răspunse Premierul. Ai mână liberă în această privință. Voi face demersurile necesare încă în aceasta seară. A doua zi, mica sală de ședințe alocată Consilierului, izolată împotriva oricăror scurgeri de informații în exterior, era ocupată de echipa de lucru a acestuia. Formată din specialiști în mass media, științe juridice, spionaj sau anchete polițienești, echipa Consilierului avea în componentă și un eminent specialist în Talmud, cu un doctorat de la Yeshiva University New York. Consilierul le explică în detaliu dorințele Premierului și planul pentru a le rezolva, folosind procedee mai puțin ortodoxe, cu care echipa era de altfel familiarizată.Read more…
M-am născut în martie 1944, în plin război în România. Când am crescut, mama ne-a povestit, mie si surorii mele, că veșnic erau alarme și atunci ne ducea în pivniță, adăpostul din acea vreme. Era frig în România în acel martie și mama nu avea lapte. Bunica, o femeie curajoasă, ieșea în timpul bombardamentelor să procure lapte de la o femeie care avea o vacă. Tata era temporar în Transnistria, ca medic. Bagajele erau pregătite în eventualitatea că vom fi deportați şi noi. Mama își cam închipuia care va fi soarta ei și a noastră în acest caz. Nu au apucat să ne deporteze. Dar oare ce au simțit părinții și bunicii noștri? Și de ce, auzind alarmele de acum, reînvie în fața mea acea pivniță și grija celor din jur? Și dacă pe atunci eu nu înțelegeam nimic, oare ce simt supraviețuitorii lagărelor naziste când aud alarma? Oare chiar există fenomenul eternal return care presupune că fiecare eveniment în viața unei persoane, fiecare bucurie, durere, gând și moment se va repeta mereu, iar și iar? Acum, la bătrânețe, nu ne mai sperie alarma, chiar dacă ne mișcăm mai greu și avem nevoie de ajutor. Copiii și nepoții noștri lucrează, uneori de acasă, uneori merg la locul de muncă. Dacă îi întrebăm ce fac, ei ne răspund: „Ce să fie? Totul e în regulă.”Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
