De curând mi-a căzut în mână o cărţulie publicată la o editură clujeană. Am să trec sub tăcere atât titlul cărţii, cât şi numele autorului şi al editurii, din motive lesne de înţeles cititorului care va fi parcurs acest articol. Menţionez, totuşi, că – spre surprinderea mea ulterioară – cartea a avut şi o recenzie în publicaţia Steaua al cărei nume nu-l trec, totuşi, sub tăcere.  Încă de la primele pagini mi-au sărit în ochi greşelile de ortografie deloc întâmplătoare, ci consecvente pe tot parcursul „operei literare”, vădind că autorul nu cunoaşte reguli elementare precum formele cu unul sau doi de i ale verbului, ba, uneori – spre stupoarea mea – scrie forma de viitor a verbului cu… cratimă (v-a merge!). Dădusem de un autor care a „comis” până acum mai multe cărţi (toate promovate cu sârg pe Internet), dar habar nu are de ortografie! Nefiind greşeli de dactilografiere, ci de fond, mi-e greu să-mi imaginez că ar fi fost făcute de persoana care a transcris manuscrisul (oricum, ce a păzit autorul când a lecturat textul dactilografiat?). Adevărul e că de o vreme încoace, de când s-au înmulţit „editurile” (multe dintre ele, neavând redactori, sunt mai mult afaceri de tipărit cărţi pe banii autorilor) apar tot mai multe cărţi în care colcăie greşelile de ortografie de tot felul, de la cele de limbă română până la scrierea incorectă a unor nume şi denumiri străine, ca să nu mai vorbesc de traducerile poticnite.Read more…