În fiecare marţi Bunica mea (adoptivă), Erzsi, se întâlnea cu prietenele ei, trei la număr: Cicus néni, Irmus néni şi Margit Kovács. Adică o dată pe lună, marţi după amiaza, venea rândul ei să le invite în căsuţa de pe strada Kodály (astăzi Sinaia) numărul 16, unde Bunicii mei închiriau o cameră-bucătărie, fără apă curentă, dar cu o grădiniţă plăcută, străjuită de un nuc umbros. Respectiva după amiază de marţi era pregătită pe îndelete, încă de luni dimineaţa când ne apucam de dereticat. Mie îmi revenea ştersul prafului, pe care-l efectuam cu râvnă, scuturând de zor cârpa pe geam, ca să observe şi vecinii de câtă hărnicie dădeam dovadă. Bunica făcea ordine în camera mobilată cu piese Biedermeier – desperecheate, aşa cum scăpaseră din război – şi apoi ne aşezam comod în fotoliu să decidem împreună desertul pe care avea să-l servească prietenelor ei.Read more…
Peştele (peştică) la cuptor poate fi delicios mai ales dacă se completează cu brânză telemea sau de capră sfărâmată (brânza nu capra), singură sau amestecată cu urdă şi smântână. Asta înseamnă că fie facem peşte umplut cu cremă de brânzaRead more…
Peştele (peştică) la cuptor poate fi delicios mai ales dacă se completează cu brânză telemea sau de capră sfărâmată (brânza nu capra), singură sau amestecată cu urdă şi smântână. Asta înseamnă că fie facem peşte umplut cu cremă de brânzaRead more…
Imaginaţi-vă oaspeţii sosind la petrecerea voastră, fie ea cină festivă sau recepţie, salutată uneori cu cărniţă aurie înmiresmată, dar neapărat cu fructe de mare şi legume ronţăibile, la care să adăugați eventual şi cartofi sub formă de disculeţe subţiri, crocante,Read more…
Trebuie să recunosc că nu văzusem şi nu gustasem broccoli până la maturitate, întrucât în epoca de aur nu se vindea aşa ceva în România. O coincidenţă fericită a făcut să gust prima oară o mâncare preparată din această rudăRead more…
Crăciunul copilăriei îl petreceam în casa bunicilor mei Erzsi şi Nándor Friedmann. Bunicii mei adevăraţi pieriseră la Auschwitz, cu mult înainte să fi putut deveni bunici. Fiul mezin al familiei Friedmann (ea maghiară şi reformată, el evreu) pierise şi elRead more…
De Purim se coc multe prăjituri şi se trimit în dar la casele vecinilor şi prietenilor. Cea mai cunoscută prăjitură de Purim este humăntaşul sau urechea lui Haman, devenită un adevărat simbol al acestei sărbători. La casele evreieşti in ArdealRead more…
La noi în casă cartofii franţuzeşti (niciodată nu am ştiut de ce s-o fi numind aşa în româneşte o mâncare simplă căreia ardelenii maghiari îi spun : rakott krumpli, ceea ce s-ar traduce prin cartofi clădiţi straturi) sunt la mare preţ. E o reţetă simplă şi foarte gustoasă pe care o poţi varia după gust.Această mâncare simplă, care nu are cum să nu-ţi reuşească, nu prea are haz fără smântână, or în anii „epocii de aur” smântâna lipsea cu desăvârşire.Salvarea a venit de la o prietenă revenită din Franţa…Read more…
Punem fructele la fiert în apă rece cu puțină sare și zahăr după gust. După ce s-au fiert, adăugăm la supa răcită o spumă făcută dintr-o lingură de făină și 1 decilitru de lapte. Supele de fructe pot fi asezonate după gust cu scorțișoară sau coajă de lămâie. La supa de agrișe adăugăm puțin pătrunjel mărunțit . Supa servită vara la rece are un efect răcoritor. Iarna astfel de supe se pot prepara din compoturi.Read more…
Prima ediţie a emisiunii de televiziune Shalom a fost difuzată în 1999, în prag de Hanuka. În cei 21 de ani care au trecut am filmat aproape an de an de Sărbătoarea Luminilor şi păstrez amintiri de neuitat de la inaugurarea sinagogii Bal Şem Tov din Piatra Neamţ (2009), de la Concertul de Hanuka din sinagoga de la Bistriţa, precum şi de la câteva serbări minunate din templul neolog de la Cluj, înţesat de lume. Dar cum întotdeauna amintirile cele mai interesante sunt cele care s-au petrecut în afara filmărilor, am să relatez o întâmplare din „culisele” filmărilor pentru Hanuka din anii 2001 (sau să fi fost în 2002?). Grupajul de Hanuka realizat atunci a fost rodul unei frumoase colaborări cu tânăra familie S. care ne-a primit în casa ei pentru a filma atât pregătirile de Hanuka (confecţionarea Hanukiei şi prepararea specialităţii culinare) cât şi una din serile sărbătorii (cu aprinderea lumânărilor şi tradiţionalul joc cu titirezul). Băiatul lor de vârsta claselor primare s-a dovedit un excelent actor, tatăl – un amfitrion ştiutor în ale iudaismului, iar mama şi-a pus în valoare atât simţul artistic – la confecţionarea hanukiei – cât şi cel de gospodină. Întâmplarea (rămasă printre episoadele anecdotice ale emisiunii Shalom) s-a petrecut la filmarea reţetei de latkes.Read more…
Plus o rețetă de găluști din mața Nu eram o familie religioasă, ca majoritatea neologilor din Arad, dar sărbătorile mari le marcam, fie mergând la sinagogă, de Roș Hașana și Iom Kipur, când ai mei obișnuiau să țină postul. AmRead more…
Se iau 3 vinete Solanum melongena, ținute la frig să se învineţească precum nasul unui beţiv, se spală bine, se curăţă codiţele şi se taie cu sadism în două. Cu un cuțitaș se crestează cam la 5-10 mm de coaja, după care, cu o lingură, se scobeşte miezul. Dacă mai rămân seminţe, se râcâie bine tot cu lingura. Dacă sunt tinere, se dau cu zeamă de lămâie, să nu se înnegrească de ciudă că au rămas fără codiţe, dacă sunt mai babe şi seminţoase, se dau cu sare întâi, şi se pun la scurs să iasă amăreala de fete bătrâne ce sunt.Read more…
Mama mea, Irina Szmuk, a publicat o carte de bucate care a ajuns la mai multe ediţii, datorită bogăţiei şi diversităţii reşetelor, potrivite pentru toate gusturile cititorilor. Răsfoind cartea, după decenii de la publicare, găsesc mereu câte o reţetă simplă, hrănitoare şi ineteresantă pentru oamenii secolului XXI care, din păcate, sunt prea obişnuiţi cu mâncărurile tip fastfood.Read more…
Nu-mi prea place să mănânc frunze, nici crude (eventual, salata verde dacă e tocată mărunt) şi nici fierte. Mâncarea de spanac o gătesc după o reţetă proprie, dar nu mă dau în vânt după ea, însă supele (de salată sau de spanac) îmi displac oricât de bine ar fi preparate…. Cu o singură excepţie: supa de măcriş. E drept că nu am mai mâncat de ani şi ani de zile, dar cred că amintirile copilăriei îi conferă o poziţie privilegiată. Acum măcrişul e o delicatesă care se cumpără cu preţ destul de pipărat, mai ales dacă e”bio” (ambalat în caserolă). Pe vremea copilăriei mele tot măcrişul era „bio” şi se cumpăra de la hoştezencele din piaţa Clujului, care-l etalau în coşuri mari, împletite, şi-l dădeau la preţ derizoriu. Măcriş se găsea din belşug şi în grădinile vecinilor de pe strada bunicii (aflată la periferie), ba chiar şi în curtea din spatele casei noastre, de pe strada Alecsandri (din centrul oraşului). Nu ştiu al cui era terenul respectiv şi nici dacă persoana cu pricina semănase măcriş sau acesta creştea sălbatic, dar îmi amintesc perfect că ne duceam la furat măcriş cu copiii din curte. După lăsarea întunericului săream ulucii gardului (dar poate că era o spărtură prin care ne furişam) şi adunam cu sârg frunzele care aveau un gust sărat-acrişor, foarte plăcut (potenţat, bănuiesc, şi de adrenalina suplimentară generată de circumstanţele acţiunii). Evident, captura era consumată pe loc însă măcrişul a intrat în „graţiile” mele culinare şi sub formă de supă.Read more…
Titlul este inventat de mine şi reflectă filozofia reţetelor prezentate în acest număr. Hakuna frittata. Hakuna vine din swahili, „hakuna matata” însemnand: „Don’t worry, be happy!”, sau mai pe româneşte: „Nu fi ingrijorat, fii fericit!”. Iar frittata vine de laRead more…
De curând am văzut un film în care se făcea reclamă la mâncarea…moleculară – dar, de ce să nu recunoaștem că de sărbători ne întoarcem la cartea de bucate a mamei, mai ales, cum este cazul meu. Mama mea, Irina Szmuk, a fost autoarea unor astfel de cărți. Așa că vă propun să coaceţi o prăjitură după una dintre reţetele ei. (Nu voi trece, cum nici ea nu a făcut-o, câte calorii cuprinde).Read more…
De astă data vă propun două aluaturi, uşor de preparat, propuse de mama mea, Irina Szmuk. Era o teoreticiană a artei culinare, dar şi o gospodină iscusită. Nici acum, după 50 de ani de la publicarea cărţii, cele 1000 de reţete ale ei nu se « demodează ». Cele două aluaturi pe care vi le prezint sunt pentru începutul şi sfârşitul unei mese festive, dar pot să fie servite şi în cadrul meselor de zi cu zi. Chiar dacă, la prima vedere, ambele par preparate de sezon, ingredientele prospete pot fi înlocuite şi cu cele congelate.
Ruladă de spanac cu șuncăRead more…
Anotimpul călduros aducea schimbări în viaţa din casa Bunicii Erzsi, aflată la periferia (de atunci) a Clujului. În curte se instala covata de lemn în care mă bălăceam în voie, prânzul nu-l mai mâncam în casă, ci sub nucul umbros unde se afla o masă încăpătoare cu două bănci de lemn lungi şi nu se mai gătea în bucătărie, lângă soba încinsă, ci în „bucătăria de vară”. Nu era o bucătărie de vară cum scrie la carte – nici nu avea cum să fie, pentru că bunicii mei adoptaţi se mutaseră în chirie în căsuţa de pe strada Kodály (acum Sinaia) după ce regimul comunist i-a dat afară din locuinţa de patru camere confort din centrul oraşului. Nu ştiu dacă locuinţa lor din centru avusese bucătărie de vară, dar bunica îmi povestea că orice casă de gospodar înstărit avea o astfel de anexă. Bucătăria noastră de vară era improvizată în magazia de lemne a gazdei (tanti Dobrai). Oraşul fusese racordat la gaze de câţiva ani buni şi magazia nu mai era folosită. Bunica şi-a instalat acolo un reşou cu două ochiuri, pe butelie, şi gătea în ambianţa răcoroasă, sub privirea atentă a pisicii Ţilu-Milu, mereu gata să înhaţe ceva gustos.
Spre deosebire de anotimpurile reci, când bunica mă punea la treabă şi, îmbrăcată cu şorţuleţul meu de bucătărie, alegeam orezul şi fasolea, curăţam cartofii fierţi în coajă sau frecam de zor untul pentru prăjitură, în anotimpul cald nu mă prea lăsa să intru în bucătăria de vară care era neîncăpătoare şi, din neatenţie, puteam răsturna reşoul cu focul deschis. Contribuţia mea la gătit se mărginea la culesul celor trebuincioase din grădină (frunze de pătrunjel, de mărar sau ţelină şi roşii îmbrobonate de rouă), precum şi la consultarea privitoare la meniul de a doua zi. Ce gătim mâine? – întreba Bunica Erzsi în fiecare după amiază, după ce-şi făcuse siesta şi şedea sub nuc generos din curte. Găteam zilnic pentru că pe atunci nu aveam frigider şi mâncarea nu se putea păstra mai mult timp. Meniul trebuia să fie cât mai variat şi uşor de digerat, iar în zilele caniculare, ceva răcoros, care se gătea repede, dimineaţa, ca să nu te zăpuşeala lângă foc.
Supele de fructe erau printre preferatele noastre şi – spre uimirea mea – chiar dacă se numeau „supă”, se consumau după felul doi. Bunica Erzsi făcea supe de fructe în funcţie de sezon: mai întâi de agrişe, apoi de vişine, pe urmă din mere de vară. Toate după aceeaşi reţetă care se găsea în „biblia ei culinară”. La pagina 43; a acestei cărţi de referinţă pentru mine, la numărul de ordine 28, se găseşte reţeta supei de fructe, pe care o traduc şi o copiez. Read more…
Dacă nu trăiţi în Israel sau în Africa de Sud, precis nu v-aţi întâlnit cu acest nou cuvânt devenit universal. Cuvântul sună haios şi în acelaşi timp interesant, fiind folosit aici, în America, pentru prima oară într-unul din filmele pseudo-poliţiste,Read more…
Ciolentul, respectiv mâncarea de fasole cu ingrediente specifice, a fost o consecință a…comandamentului din Tora care interzice aprinderea focului și gătitul de Șabat. Dar pentru că la masa de sâmbătă unde se aduna întreaga familie după ce se întorcea de la sinagogă, se dorea o mâncare caldă, s-a ajuns la ciolent. Potrivit unor surse evreiești, originea acestui fel delicios de mâncare este Orientul Mijlociu de unde s-ar fi răspândit în nordul Africii și prin secolul al IX-lea exista de-acum și în Spania. După aceea a ajuns și în Europa de est.Read more…
