Bunica nu se îndemna să coacă prăjituri pentru că acestea „reuşeau sau ba” în funcţie de o mulţime de factori, precum calitatea făinii, a margarinei (unt nu se găsea) şi presiunea gazului, aşa că după îndelungi negocieri opta pentru una din cele trei alternative: lapte de pasăre, insulă plutitoare sau cremă de cafea. Bineînţeles că eu aş fi preferat de fiecare dată una dintre primele două (reţeta insulei plutitoare o rezerv pentru un articol viitor), dar crema de cafea avea avantajul că se prepara rapid şi nu avea nevoie de atâtea ingrediente.Read more…
Peştele (peştică) la cuptor poate fi delicios mai ales dacă se completează cu brânză telemea sau de capră sfărâmată (brânza nu capra), singură sau amestecată cu urdă şi smântână. Asta înseamnă că fie facem peşte umplut cu cremă de brânzaRead more…
Peştele (peştică) la cuptor poate fi delicios mai ales dacă se completează cu brânză telemea sau de capră sfărâmată (brânza nu capra), singură sau amestecată cu urdă şi smântână. Asta înseamnă că fie facem peşte umplut cu cremă de brânzaRead more…
Trebuie să recunosc că nu văzusem şi nu gustasem broccoli până la maturitate, întrucât în epoca de aur nu se vindea aşa ceva în România. O coincidenţă fericită a făcut să gust prima oară o mâncare preparată din această rudăRead more…
Imaginaţi-vă oaspeţii sosind la petrecerea voastră, fie ea cină festivă sau recepţie, salutată uneori cu cărniţă aurie înmiresmată, dar neapărat cu fructe de mare şi legume ronţăibile, la care să adăugați eventual şi cartofi sub formă de disculeţe subţiri, crocante,Read more…
Crăciunul copilăriei îl petreceam în casa bunicilor mei Erzsi şi Nándor Friedmann. Bunicii mei adevăraţi pieriseră la Auschwitz, cu mult înainte să fi putut deveni bunici. Fiul mezin al familiei Friedmann (ea maghiară şi reformată, el evreu) pierise şi elRead more…
De Purim se coc multe prăjituri şi se trimit în dar la casele vecinilor şi prietenilor. Cea mai cunoscută prăjitură de Purim este humăntaşul sau urechea lui Haman, devenită un adevărat simbol al acestei sărbători. La casele evreieşti in ArdealRead more…
Fredi, un bun prieten din Israel, îmi povestea că un anume Fernando Castilho Cintra, din Brazilia, ne-a vizitat țara (România) nu de mult, iar după ce s-a întors acasă (la el), a făcut, pe contul lui de pe Facebook, câtevaRead more…
Cartea de bucate a mamei mele, Irina Szmuk, despre care am scris de multe ori iar cititoarele din generația mea o cunosc, a fost întotdeauna o inspirație pentru mine chiar și în zilele noastre când la modă este ”noua bucătărie” (cu trei fire de salată pe farfurie, o felie de roșie, o pată de sos ca să arate bine și eventual o felie de ceva). Ea vroia să dea rețete cu ingrediente obișnuite și care se prepară ușor. Sigur că ținea cont și de ”oferta pieții”, de perioada neagră în care carnea era o raritate, de aceea figurează și rețeta chiftelelor din parizer.Read more…
Eu trăiesc de câteva zeci de ani în Israel și am avut timp să mă obișnuiesc cu verile lungi și dogorâtoare. Cu timpul mi-am dat seama că hrana trebuie să fie potrivită anotimpului. Vara nu fac supe calde, mâncăruri grase. Consum mai puțină carne, mai ales preparate care merg repede: șnițel, chifteluțe, mititei, uneori pește prăjit. Mi-am adunat un număr de rețete culinare speciale pentru vară, unele clasice, altele culese de pe la rude și prieteni, una am inventat-o chiar eu. Nu sunt teorii, ci lucrurile pe care le fac zi de zi. Toate au în comun că se servesc reci, sunt ușor de preparat, ingredientele sunt la îndemâna oricui și prepararea nu necesită multă căldură. Mai mult, se bazează mai ales pe zarzavaturi, cele mai multe nu au colesterol, iar dacă sunt consumate cu pâine integrală, cred că formează regimul alimentar cel mai sănătos cu putință.Read more…
Părinții, fratele meu și cu mine am ajuns în Israel în 1972 și deodată am descoperit tot felul de rude care plecaseră încă de la începutul anilor 1950 și pe care le cunoșteam mai mult din auzite: sora tatei, verișoarele mamei… Pentru mine toate erau mătuși și aveam pentru ele o nespusă admirație – iată israeliene „neaoșe”, cu o vechime de 20 de ani! (Acum, după 50 de ani, eu încă nu mă consider cu adevărat „neaoșă”…). Petrecând un weekend la una din ele, am descoperit o carte de bucate foarte ciudată. Era ferfeniță, se vedea că mătușa o folosea aproape zilnic, dar nu era o carte de bucate obișnuită, în primul rând pentru că era scrisă în trei limbi. Am răsfoit-o cu mult interes, am citit câteva pagini… Era prima carte de bucate apărută în Palestina mandatară în 1936 și publicată de WIZO, organizația sionistă internațională a femeilor. În zilele noastre ea este foarte apreciată de colecționari. Spre norocul meu am găsit pe internet un exemplar scanat și abia acum am citit-o mai pe îndelete. Autoarea, Erna Meyer (1890-1975) și-a făcut doctoratul în economie la Berlin și apoi s-a specializat la o școală de gospodărie din America. Cartea ei, Gospodăria modernă, apărută în 1926, a fost un bestseller și a fost tradusă în mai multe limbi. Dar în 1933, ea și-a dat seama că pentru evrei schimbările politice din Germania nu prevesteau nimic bun și când a fost dată afară din conducerea revistei Economia domestică modernă, a lăsat totul și a emigrat în Palestina. Read more…
La început Mama nu era cine ştie ce gospodină. Mai exact, în timpul copilăriei mele, Ea era foarte ocupată şi nu prea bucătărea. Dar au trecut anii şi Mama a început să gătească acasă. Nu se dădea în vânt dupăRead more…
Preambul Cele mai multe metode din procesul gătirii bucatelor au la bază tehnologia culinară. Dacă o înţelegem şi ne însuşim perceptele aceasteia, vom înţelege şi vom şti să le folosim la fel ca şi utilizarea corectă a uneltelor de careRead more…
În Ungaria și Transilvania, Purimul fără kindli nu prea este Purim. Kindli este de fapt o variantă a prăjiturii ”beigli”, adică acel cozonoc răsucit, gen ruladă, fie cu nucă sau cu mac ce se servește de Crăciun. Bucătăria evreiască din Transilvania și Ungaria a preluat-o și a adaptat-o. Umplutura este aceeași, ea poate fi nucă sau mac, forma este oarecum schimbată, este ruladă, dar nu mai e răsucită..Read more…
Știu, pare arogant ca eu, medic anesteziolog, să scriu un articol de gastronomie, mai ales că nici nu prea știu să gătesc. Știu doar să mănânc, asta însă o fac cu mare pasiune și cu o pricepere indiscutabilă. În plus îmi plac supele de toate felurile pentru că, fiind lichide, sunt mult mai ușor de îngițit ca lucrurile uscate cum ar fi nisip, lemn sau rumeguș… Pfu! La supe mă pricep, mai ales la variantele reci, cum ar fi cele ungurești de fructe: supa de vișine, de mere, de prune sau de agrișe, adevărate delicii mai ales în zilele calde de vară, când lenevești toată dimineața și abia te târăști până la masă, cu ochii lipiți de somn. Dar deja după prima lingură întregul corp se cutremură de plăcere și simți cum răcoarea coboară încet în direcția plexului solar. După o trezire atât de plăcută ești gata să ierți gospodinei harnice (sau bucătarului talentat – să nu favorizăm pe nimeni!) că te-a trezit din somn și te-a chemat la masă. Mai ales dacă e vorba de vestitul „Tarator”, delicatesa care la sud de Dunăre este printre cele mai iubite atât de localnicii bulgari, cât și de gastro-turiști, care se îmbulzesc plini de nerăbdare și cu lingura în mână în jurul castronului.Read more…
În Roma antică oamenii de rând locuiau în „blocuri” (insulae). La parter erau prăvălii, la primul etaj erau apartamente de lux, unele chiar cu apă curentă, canalizare și geamuri de sticlă, dar la etajele de sus condițiile erau groaznice: înghesuială, lipsa oricărui confort, boli molipsitoare… Și cum etajele superioare erau construite mai ales din lemn, pericolul de incendiu era enorm, drept pentru care nu se aprindea focul în casă. Oamenii trăiau din hrană rece, mai ales din pâine, și cine putea își cumpăra o strachină de mâncare caldă de la unul din restaurantele „fast food” din cartier. Această stare de lucruri s-a perpetuat mai ales în mediul urban până aproape de epoca modernă. Bucătării existau, dar ele aparțineau celor avuți și nu semănau nici pe departe cu cele de azi. Stăpâna casei nu avea ce căuta în bucătărie – acolo munceau slugile. Bucătăria pe care o cunoaștem azi, un spațiu unde gospodina prepară hrana pentru propria familie, există abia de vreun secol și jumătate. Cauza nu e neapărat tehnică, ci mai degrabă socială – creșterea numerică a clasei de mijloc care își putea permite o încăpere separată pentru prepararea hranei, dar în general nu avea slugi. La început, bucătăria chiar asta era: o încăpere în plus. Doar că avea ciment pe jos, mai ușor de curățat ca podelele din lemn, o mașină de gătit și un robinet. Cam atât. Mobila trebuia să și-o cumpere (sau să și-o improvizeze) fiecare. Mulți dintre cititori își vor mai aminti mobila de bucătărie din comunism: bufetul și masa cu taburete. Read more…
În lumea modernă listele de bucate sau meniu-urile precum şi planificarea lor au devenit extrem de flexibile. Astăzi nimeni nu se mai miră dacă o masă nu este servită conform tradiţiei, adică începând cu aperitive şi urmate de cunoscuta succesiune:Read more…
În copilăria mea, pe masa familiei apărea de foarte multe ori peștele. Nu era vorba de tradiționalul ”gefilte fisch”, peștele umplut care se consumă de obicei vineri seara, la masa de întâmpinare a Șabatului. Mama mea îl prepara doar când aveam musafiri, la o cină mai festivă. Dar Gheorgheniul fiind înconjurat de pârâruri sau râuri, nepoluate pe-atunci (Mureșul, Oltul nu erau departe), iar pescarii care știau că tatălui meu îi plăcea peștele, veneau să le ofere. De cele mai multe ori aduceau păstrăv, dar și crap. Se mânca de obicei pane dar și fiert cu mirodenii și ne plăcea la toți foarte mult. Deoarece astăzi în familia mea există pescari, din ”prada” prinsă îmi revine și mie câte un pește. Nu este vorba de păstrăv, aici lângă București acesta se găsește doar în crescătorii, ci de crap de cele mai multe ori, din care fac ciorbă și diferite alte preparate. În cele ce urmează vă voi prezenta o rețetă mai specială de pește, din cartea de bucate a mamei mele.Read more…
Ce nume ciudat: grepfrut, sau grapefruit, adică fruct de struguri… De fapt este o neînțelegere la mijloc, ar fi trebuit să se numească nu „fruct de stuguri”, ci „fruct care crește în ciorchini”. În ebraică eșkolit înseamnă un mic ciorchine. Mic, vorba vine, un asemena ciorchine poate să tragă la cântar mai multe kilograme. Fructul acrișor și ușor amărui nu e pe gustul fiecăruia, nici eu nu m-am atins de el în tinerețe, dar acum îmi place din ce în ce mai mult. Celora care dau din cap cu neîncredere le propun să încerce o dulceață de grepfrut și le promit că își vor schimba părerea.Read more…
În articolul dedicat celei de a 11-a aniversări a revistei noastre propuneam o reţetă de salată de fructe, la care să contribuie cât mai mulţi baabelieni, cu ingrediente potrivite fanteziei lor, pentru a-i conferi un gust cât mai complex şi savuros. Eu, în calitate de fondatoare, am aşezat în bolul virtual felii de mere parmen auriu (soiul meu preferat, ardelenesc, din ce în ce mai rar), câteva boabe de cătină şi o linguriţă de miere. Marina Zaharopol a adăugat sâmburi de rodie, pentru textură. Veronica Rozenberg a propus nişte smochine, curmale, ananas şi alune de pădure prăjite şi mărunţite, precum şi un topping de frişcă. Tiberiu Ezri a sugerat o lingură de suc de lămâie, stafide şi câteva vişine din vişinata făcută în casă. Gabriel Ben Meron a scris: “mi-e ruşine să recunosc, dar eu adaug şi lichior” (50 cc). Anca Laslo – născută în Zodia Gemeni, tocmai în ziua de 11 – a mai pus în salata “work in progress” boabe de zmeură şi cubuleţe de cantalup.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
