Crema de cafea a Bunicii Erzsi

Bunica nu se îndemna să coacă prăjituri pentru că acestea „reuşeau sau ba” în funcţie de o mulţime de factori, precum calitatea făinii, a margarinei (unt nu se găsea) şi presiunea gazului, aşa că după îndelungi negocieri opta pentru una din cele trei alternative: lapte de pasăre, insulă plutitoare sau cremă de cafea. Bineînţeles că eu aş fi preferat de fiecare dată una dintre primele două (reţeta insulei plutitoare o rezerv pentru un articol viitor), dar crema de cafea avea avantajul că se prepara rapid şi nu avea nevoie de atâtea ingrediente.Read more…

Sos de agrișe (sau de vișine)

În Ardeal și în Ungaria sunt foarte frecvente sosurile de fructe iar vara chiar și supele din agrișe, vișine sau mere. Pentru locuitorii de pe alte meleaguri, este mai puțin obișnuit. O prietenă mi-a povestit că a fost la un seminar internațional, organizat la Budapesta. Într-o zi s-a servit la masă supă de vișine. A fost consumată numai de participanții din Ungaria și Ardeal iar unul dintre profesorii veniți din Anglia, a spus cu mirare : ”N-am știut că aici compotul se servește ca felul întîi”.Read more…

Dulceața de după postul de Yom Kipur

Pe vremea copilăriei mele, tradițiile evreiești erau ținute riguros în familia noastră. Să fi avut eu vreo 7-8 ani, bunica a întocmit lista cu ce se va pune pe masa de Yom Kipur și s-a gândit să adauge o dulceață, pe lângă mierea tradițională. De ce dulceață ? Cred că noi copiii credeam că mierea cu leicheh este cam prea dulce, mai ales după o zi in care posteam, așa că am fi preferat dulceața de vișine, poate pentru că era mai acrișoară. Bunica spunea că ar trebui să postim și noi, deși părinții spuneau că nu este cazul. S-a ajuns la un numitor comun, adică bunica a spus că postim cât putem, dar bine ar fi să rezistăm până răsare prima stea, așa cum și ea făcuse la vârsta noastră. Ne încuraja că ”doar sunteți slavă Domnului sănătoși, deci puteți face asta”. Pentru bunica era ceva de la sine înțeles și ar fi vrut să ne călim și prin asta, totuși, la început nu păream destul de pătrunși de semnificația pecetluirii în Cartea Vieții, așa că umblam prin curte, cu o gutuie în mână, ca să o mirosim să ne treacă de foame. Așteptam prima stea care însemna încheierea postului fără apă sau mâncare. Uneori o chemam pe bunica să vadă steaua ivită pe cer și ea venea, dar ne spunea că nu este încă ceasul și că nouă ni se pare că vedem ”stele verzi”, din cauza foamei. În tot acest timp de așteptare, bunica punea masa și așa se face că a intrat în cămară și a luat pe rând în mână câte un borcan de dulceață, ba de trandafiri, ba de vișine, de caise, de nuci, dar a găsit și unul de dulceață de smochine proaspete din curte, din prima recoltă de după plantarea smochinilorRead more…

Pâinea noastră cea de toate zilele… fără gluten

În ultimii ani supermarketul din cartier are tot mai multe produse marcate „fără gluten”.  Da, știam că există boala numită celiachie.  Bolnavii nu suportă gluten (proteina aflată în boabele de grâu, orz și secară), acesta le produce diverse tulburări gastro-intestinale și nu numai.  Dar este o boală genetică, relativ rară (cca 1% din populație), ceea ce nu îndreptățește asemenea cantități de produse.  Părea să fie doar o modă, un moft, până când… Adevărul este că și eu sufeream de anumite probleme digestive și mă tot amăgeam că „o să treacă”, dar nu au trecut și într-o bună zi m-am dus la un specialist.  El m-a consultat, a cerut o serie de analize, dar până una-alta mi-a propus să încerc timp de o săptămână un regim fără gluten. – Cum??  Să renunț la pâine??  Să nu mai vorbim de prăjituri, paste făinoase…  Ce o să mănânc?? – Rondele de orez, mi-a răspuns specialistul imperturbabil. Mi-am luat inima-n dinți și am încercat.  Analizele au ieșit perfect, nu am celiachie, și totuși continui să mănânc fără gluten și mă simt incomparabil mai bine.  Între timp, printre cunoștințele mele am descoperit deja patru persoane care au trecut prin experiențe asemănătoare și țin regim fără gluten.Read more…

Clătite umplute cu carne

Vă propun un preparat savuros care poate fi servit ca aperitiv cald, dar şi ca fel doi sau cină. E drept că cere puţin mai multă manoperă, dar veţi vedea că merită să-l încercaţi. Nu este vorba de clătite simple, ci de un fel de colţunaţi rumeniţi.
Ingrediente aproximativ 12-14 clătite nesărate, dintr-un singur ou
/pentru umplutură : 250g carne rasol de vită, o ceapă roșie mică, un ou fiert, o lingură de unt, puțină sare, piper, mărarRead more…

Supă de chimin – supa “Epocii de Aur!

Recunosc din capul locului că ani de zile, în anii copilăriei şi adolescenţei, nu am putut suferi supa de chimin, care făcea parte din meniul familiei, şi eram nevoită s-o mănânc o dată pe săptămână, fără nazuri. Nici nu-mi imaginam că peste ani şi ani , mai exact în anii 1980 aveam s-o gătesc, la rândul meu, nu numai pentru că era ieftină, ci şi pentru că în condiţiile penuriei generale de alimente – carnea şi ouăle erau pe cartelă şi trebuia să stai la rânduri interminabile ca să le cumperi, dacă aveai norocul să nu se termine pe când ajungi la tejghea – chiminul se putea cumpăra la băcănie, la „Plafar” sau la piaţă şi dintr-o pungă de chimen găteai de mai multe ori. Aş putea spune că devenise „supa Epocii de Aur”, cel puţin în Ardeal, iar fiul meu, Vali, o poreclise „supă de cămin”, fiind gătită frecvent şi la bucătăria grădiniţei cu „orar prelungit”. Dacă nu mă înşel, chiar şi pe 21 decembrie 1989, am avut la masă tot supă de chimin şi tăieţei cu mac (pentru că şi mac se găsea la „Plafar” şi la piaţă, iar tăieţeii erau destul de uşor de procurat). Read more…

Boboci de varză creaţă

Mâncarea din „boboci de varză creaţă” era una din preferatele mele, dar nu puteam s-o savurez decât toamna târziu, când pe tarabele hoştezencelor din Piaţa Clujului, apăreau tulpinile groase, împodobite cu ghirlande de „boboci de varză” . „Bobocii de varză” erau aşezaţi în vecinătatea bostanilor şi a roşiilor întârziate care rataseră coacerea, a verzei de toamnă cu foi groase, legumelor zdravene puse în panere, a cununilor meşteşugit împletite de ceapă roşie şi usturi, precum şi a unei rubedenii – varza creaţăRead more…

Pui umplut la tavă – à la Irina Szmuk

În zile de sărbătoare, mama bucura cu bucate speciale. Nouă ni se părea că mâncărurile gătite de mama sunt foarte dificil de preparat, însă pentru ea – care avea o experiență bogată – nu era un efort deosebit, nu necesita nici foarte mult timp, important era să vadă că nouă ne place.. Puiul umplut era unul dintre felurile de ”sărbătoare”
Ingrediente – Un pui mare, o chiflă, o lingură de ulei, un ou, ½ ceapă, sare, piper, un ficățel de pui.Read more…

Piftia – un deliciu al meselor de Crăciun și de Anul Nou

”Talentele” mele de bucătăreasă s-au afirmat oarecum târziu – la vreo doi ani după ce m-am căsătorit (deci la 26 de ani). Când soțul meu m-a cerut, l-am informat imediat că nu știu să gătesc decât cafea, omletă și papricaș de vițel, acest ultim fel l-am învățat de la bunica mea. La declarația mea, soțul meu a spus cu mândrie:”eu nu mă însor cu o bucătăreasă”. S-a stabilit că vom angaja o femeie permanentă și gospodăria va fi supravegheată de soacra mea. Numai că socoteala de-acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. În trei luni am dat faliment. Din salariul meu de începătoare – lucram doar de doi ani – dădeam o mare parte pe lecții de engleză și franceză și o parte mamei, pe care am adus-o la București, spunând că noi, fratele meu și cu mine, o vom întreține. Până a primit buletinul de București – și aceasta a durat vreo trei ani – nu a putut să se angajeze. Așa că din salariul soțului meu trebuia să acoperim toate cheltuielile casei, femeia și soacra mea, care nici ea nu avea niciun venit. La un moment dat ea s-a plictisit de grijile gospodăriei și ne-a spus: ”mergeți la cantină, iar duminică la mama ta”. Ne-am conformat, în fond eram obișnuiți cu cantina, eu găsisem una foarte bună, a soțului meu era mai proastă, iar duminicile luam tramvaiul și mergeam la mama. Dar de la o vreme, mai ales iarna, nu ne-a mai venit să plecăm de acasă și atunci m-am apucat de gătit…Read more…

Din rețetele mamei mele, Irina Szmuk (1)

Mama mea, Irina Szmuk, a fost o gospodină remarcabilă și toată lumea era încântată de ceea ce pregătea. Mergându-i vestea, la un moment dat a primit o invitație de la Editura Tehnică, să scrie o carte de bucate cu rețetele ei. Cartea, scrisă în limba maghiară, a devenit pentru gospodinele din Ardeal un fel de biblie culinară, pentru multe generații. A fost reeditată de trei ori, ultima ediţie intitulată ”1006 rețete pentru oameni bolnavi și sănătoși” având un tiraj de 50.000 de exemplare. Iată două reţete cuprinse în carte :

Read more…