O sută de ani de la evenimentele din 1921 (Meoraot Tarpa)

În luna mai a avut loc marea criză de securitate națională a acestui an, operațiunea din Gaza numită „Paznicul zidurilor”. Acesteia i s-au adăugat numeroase ciocniri între cetățeni israelieni arabi și evrei în câteva orașe cu populație mixtă, cum ar fi Lod, Jaffa, Haifa, Akko etc. Din păcate asemenea evenimente nu sunt o noutate. Precedentele fiind cele din anul 2000 când avuseseră loc ciocniri cu poliția în afara satelor arabe. Prima dintre ele s-a petrecut acum exact o sută de ani, în mai 1921 la Jaffa, când arabii i-au atacat pe evrei, făcând multe victime. Aceste atacuri sunt cunoscute în istorie ca „Evenimentele din 1921 sau Meoraot Tarpa (Tarpa sau תרפ”א este notarea cu litere a anului evreiesc 5681, care corespunde anului 1921). Acestea au fost primele ciocniri în masă între arabi și evrei. Până atunci existaseră numai incidente limitate, de obicei în scop de jaf. În 1921 populația Palestinei număra 42.000 de suflete, din care 16.000 de evrei. Zece mii dintre aceştia erau imigranți veniți recent, după sfârșitul Primului Război Mondial.Read more…

Pe aripile vântului

Se prea poate că numele dat la naștere talentatului, chipeșului și bravului László Steiner să nu vi se pară cunoscut. Dar pe Leslie Howard îl știu toți cei care au văzut vestitul film Pe aripile vântului. Fiul unui evreu din Ungaria (Ferdinand Steiner), Leslie s-a născut la Londra, imediat după emigrarea părinților și a fost botezat László, nume care îi figura și în actele militare. Iar când în Portugalia, în timpul unei misiuni de propagandă din 1943 i s-a spus că părea întruchiparea absolută a bărbatului englez (cu alură britanică chiar și în filmul Pe aripile vântului), actorul a spus zâmbind: “I suppose we do not have to tell them that I began as a Hungarian.” (Presupun că n-ar trebui să le spunem că de fapt mi-am început viața ca maghiar.). Și-a schimbat numele în mod oficial doar la vârsta de 27 de ani, după cum reiese din The London Gazette din 5 martie 1920. Read more…

Să vezi, dar să nu crezi

De-ale COVIDului. Deși lucrurile par să se aranjeze, încet dar sigur (cum spune neamțul), încă nu ne-am întors la vechile noastre obiceiuri, umblăm mai puțin, și parcă din instinct încercăm să evităm întâlniri cu prea mulți oameni, chiar și cu prieteni, de altfel cu toții vaccinați. Teatrul din localitate și-a redeschis porțile, chiar și seria de concerte a fost reluată. Săptămâna aceasta s-a redeschis și cinematograful de peste drum. Și cu toate acestea preocupările din ultimul an, cititul și scrisul au rămas pe primul plan. Greu e să dezobișnuiești…Însă mai e ceva, și anume televiziunea și…Netflixul. De televizor de plictisești aproape imediat cum l-ai deschis, că știri noi nu prea sunt (și dacă sunt, nu prezintă nimic bun și merituos) iar comentariile te enervează. Dar Netflixul pare a fi fost inventat de cineva care știa precis că vine pandemia și că omul va avea nevoie de așa ceva, ca să nu moară de plictis. Îmi plac filme cu scenarii veridice, în care acțiunea e logică, bazată pe o realitate de acum 1000 ani, 100 ani sau de ieri. Și Slavă D-lui, ai de unde alege! Doar că…Read more…

Frunzele de patlagină

E așa de cald că vezi aerul cum dansează. Singurul zgomot care ajunge până la mine e uguitul unui guguștiuc amețit și el de căldură. Nu trec pe stradă nici oameni și nici mașini. Mai devreme s-a auzit în depărtare glasul răgușit unui negustor ambulant de haine vechi. Nu mișcă nimic. În fața geamului de la bucătărie e o tufă de trandafiri. Nici o frunză din ea nu se clintește. Nici eu nu mă mișc, dar abia îmi stăpânesc încordarea. Stau țeapănă pe un scaun și mă uit într-o carte cu poze. Dar nu prea știu ce văd. Am urechile ciulite și sunt gata să sar în picioare ca un arc. Pândesc o mișcare, un zgomot, târșâit de saboți de lemn care se apropie de geamul meu. Știu că atunci s-a sfârșit siesta obligatorie, perioada de recluziune la care ne supun bunicii inflexibili. În sfârșit, îl aud cum iese vijelios din scara lui și vine alergând spre fereastra mea de la bucătărie. Până să mă strige însă (Do-do-do….) eu am sărit deja pe trepte afară.Read more…

“Te-ai gândit vreodată?” – recital de poezie și jazz la filarmonica ploieşteană

Am fost coleg de facultate cu un ”găzar”, Ștefan/Fănică Prahoveanu, revenit în Ploiești după terminarea facultății. După ce am plecat în Israel, n-am mai fost în legătură, din considerente cunoscute. Legătura dintre noi s-a reluat, mult amplificată, abia după evenimentele din decembrie 1989. Zilele trecute Fănică mi-a trimis un bilet electronic, cu acces online şi live, la un spectacol al Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploieşti. Era un recital de poezie şi jazz cu Claudia Motea şi Lucian Sabados care avea loc în 4 iunie 2021, sub genericul: “Te-ai gândit vreodată?”. Fănică îşi argumenta invitaţia astfel: una dintre protagoniste este actrița Claudia Motea, dumneaei fiind și autoarea cărții “Shalom, Israel”! Mie mi-a plăcut cartea; ți-o expediez prin poștă. Apropo, să știi că patronul spiritual al Filarmonicii ploieştene, compozitorul Paul Constantinescu, e tot de origina evreiască.Read more…

Renata Erich, prietena mea din Viena

De fapt, Renata Erich a fost prietena soțului meu și prin el am cunoscut-o și eu. Dacă îmi aduc bine aminte, era începutul anilor 80 când am auzit de ea și apoi am văzut-o pentru prima dată. Am mai spus-o cândva: prietenii soțului meu au devenit pe parcurs și prietenii mei; la fel s-a întâmplat și cu Renata. Teatrul evreiesc era vizitat adesea de ziariști străini interesați să afle despre evrei. Renata Erich era corespondent al postului de televiziune ARD. La prima ei vizită în România, ea s-a dus la TES și s-a adresat soțului meu, care era secretarul literar al teatrului. Eu am cunoscut-o mult mai târziu, când ea a venit pentru prima oară la noi acasă. S-a bucurat că știu și eu germana și pot participa la discuții. În prima seară a stat la noi până după miezul nopții, iar eu am participat, mai bine zis am ascultat discuțiile dintre ea și soțul meu. Când Renata a chemat mașina pe care o avea la dispoziție, i-am propus să doarmă la noi – abia atunci am aflat că nu era voie să adăpostești un străin peste noapte în casa ta. Eram atât de naivă!! izitele Renatei în România s-au repetat și am reușit s-o cunosc mai bine. Nu și-a ascuns niciodată părerile politice, nici credința religioasă. Era catolică și avea o mare dragoste pentru oameni în general și pentru cei în suferință, săraci și oropsiți în special. Înțelegea bine limba idiș și avea aproape un cult pentru evrei și rromi, de multe ori chiar exagerat.Read more…

Impresii andaluziene

În cronicile vechi de familie se menționa că am descins dintr-un trib de evrei nomazi ce aveau o vastă experiență în pornirea pripită în călătorii. Adesea erau nevoiți să-și împacheteze bunurile în mare grabă și să plece în lumea largă. După cum relatează scripturile, o dată chiar, nici nu au mai avut timp să lase aluatul de pâine să crească cum se cuvine. De multe ori, strămoșii și-au schimbat locul de reședință din cauza circumstanțelor nefaste, ca foametea, seceta sau pentru că șeful era prea dur și sindicatele inactive. Uneori erau urmăriți de inchizitori, alteori de cazaci, situații care ii îngrozeau peste măsură, încât preferau să se mute în zone mai pașnice…Poate din această cauză eu sufăr incurabil de dromomanie. Pulsează în mine o dorință constantă de rătăcire, pe care nici măcar restricțiile epidemiologice actuale nu le pot suprima. Iată motive suficiente pentru a porni într-o noua călătorie, de această dată spre Spania.Read more…

De la genetica moleculară la inteligenţa artificială (IV). Simularea procesului evolutiv.

Până ȋn prezent există două modele matematice care permit simularea procesului evolutiv pe calculator: strategii evolutive și algoritmi genetici. Strategiile evolutive se bazează pe modelul matematic al evoluţiei, realizat ȋn anul 1960 de Ingo Rechenberg de la Universitatea Berlin, publicat ȋn cartea Evolutionsstrategien. Primele modele realizate sunt foarte abstracte și neglijează detaliile biologice. Ulterior modelele au fost perfecţionate și au fost luate ȋn considerare date reale din biologie, astfel că diferitele modele (strategii) prezintă mai multe grade de “iniţiere” a realităţii biologice.Read more…

Nenea Victor

În neamul nostru de gefilte fish, nenea Victor era săculețul cu praz. Nu știu cum se rătăcise el, oltean de lângă Filiași, în familia noastră evreiască. El nu vedea asta nicidecum ca pe o rătăcire, ci ca pe o regăsire. „Codrul e frate cu românul și olteanul cu evreul”, obișnuia să spună. Avea și o teorie, doar a lui, pe care se străduia să o orneze cu argumente pseudo-istorice, cum că legiunile romane în drum spre Iudeea trecuseră și pe la oltencele de la nord de Dunăre. Poate de aceea agerimea minții, dorința de afirmare, ambiția de a fi primii și spiritul comercial erau comune ambelor seminții. Faptul că nepotul lui nu era chiar așa nu-i zdruncina câtuși de puțin teoria. Mai existau și erori de fabricație…Nenea Victor știa totodată că în ciuda acestor calități, ori poate tocmai din pricina lor, oltenii nu erau prea agreați în Banat. Așa că treptat-treptat se adaptase locului. Înlocuise perfectul simplu cu cel compus, vorba iute cu cea molcomă, zaibărul cu sauvignonul, chimirul cu bretelele, cămașa de in cu costumul două piese, dar în adâncul ființei sale rămăsese același băiat simplu de la țară, care fusese învățat că drumul cel mai scurt dintre două puncte e drumul drept.Read more…

Am pus o piatră

Niciunul dintre noi, oricât ne-am dori, nu putem îndrepta răul absolut care s-a făcut unor oameni, unor milioane de oameni, cu nimic diferiți de toți oamenii de pe Pământ, în deceniul al patrulea al frământatului și tragicului secol XX. Nu se mai poate schimba nimic, nu se mai poate alina și nici reface ceea ce s-a distrus definitiv. Se poate însă rememora, se poate onora și prețui existența unei comunități valoroase în orașul Oradea, o comunitate care a contribuit major la istoria și dezvoltarea lui -comunitatea evreiască. În anul 1722 este atestată istoric existența a 22 familii de iudei în Oradea, deși nu ar fi greșit să se ia în considerare prezența lor în cetatea Oradea încă de la atestarea ei documentară, din anul 1113, aceasta fiind reședință episcopală catolică. Legile vremii permiteau evreilor să locuiască doar în orașe episcopale. Totuși, probabil numărul lor era atunci foarte mic. În zilele noastre este acceptată așadar prima menționare a evreilor în oraș în anul 1722. În 1731 s-a creat Hevra Kadișa (Confreria Sacră), ceea ce presupunea prezența unei comunități numeroase și distinct conturate.Read more…

Morţii nu sunt lăsaţi să doarmă în pace. Cimitirul evreiesc din Ploieşti a fost vandalizat.

Odihnă veşnică! Dormi în pace! Requiescat în pace! Béke poraira! Rest in peace! Repose en paix! Ruht in Gott! – toate aceste inscripţii funerare au în comun verbul a se odihni. Dorinţa celor vii care i-au îngropat pe cei dragi este ca, la capătul unei vieţi frământate, aceştia să-şi găsească, în sfârşit, liniştea, odihna, să-şi doarmă netulburaţi somnul de veci. Este o năzuinţă comună exprimată de oameni, indiferent de naţionalitate şi confesiune. Cimitirul este un loc al reculegerii şi meditaţiei, iar când păşim printre morminte trebuie s-o facem plini de respect şi de smerenie, cu gândul la cei care-şi dorm somnul de veci în liniştea ţintirimului, dar şi la noi cei care în viitor ne vom întoarce în ţărână aşa cum ne este scris tuturor. E trist şi revoltător că somnul de veci al celor îngropaţi în cimitirele evreieşti din România este tulburat periodic de răufăcătorii care sparg, răstoarnă şi vandalizează pietrele tombale.Read more…

Isaac Herzog – noul președinte al Statului Israel

Ca niciodată, mai multe evenimente politice importante s-au desfășurat în Israel într-o singură zi: 2 iunie. Paralel cu încercările de a se forma un guvern al opoziției, au avut loc și alegeri prezidențiale. În consecință, Isaac Herzog, fiul fostului președinte al Israelului, Chaim Herzog, pășește pe urmele tatălui lui, fiind ales de Knesset cel de-al 11-lea președinte al statului. De menționat că în Israel președintele nu este ales prin vot direct, ci prin cel al deputaților din parlament. Chiar dacă este o funcție onorifică, este foarte important cine reprezintă statul. De-alungul timpului, Isaac Herzog a fost lider al Partidului Muncii, liderul opoziției parlamentare, ministru și președintele Agenției Evreiești. A câștigat alegerile din Knesset cu 87 de voturi din totalul de 120, nefiind necesare, ca în alte cazuri, mai multe tururi de scrutin. A fost cea mai mare victorie a unui candidat la președinție în istoria Israelului.Read more…

Câștigătorul nu ia nimic

Vineri, exact la ora două noaptea, s-a făcut liniște, alarmele au amuțit, nu se mai aud nici avioanele noastre în drum spre Gaza. Au mai trecut câteva ore și spre deosebire de alte împrejurări de acest gen, liniștea nu a fost tulburată. Încetarea focului a fost simultană și fără niciun fel de condiții prealabile. Ambele părți au pretins că victoria le aparține, cei din Gaza au sărbătorit toată noaptea așa-zisa victorie, dându-și seama abia dimineața că au dansat pe ruinele unui oraș bombardat. Oficialitățile militare israeliene și-au exprimat satisfacția de a fi distrus cele mai multe obiective militare ale celor două organizații teroriste, cărora le vor trebui mulți ani până își vor reface arsenalul de arme de distrugere. Hamas pretinde că a fost o victorie strategică, în care a demonstrat că este factorul determinant în viața palestinienilor și tot ce se întâmplă în locurile sfinte ale islamului. Autoritățile israeliene au interzis de mai bine de o lună vizitele la Muntelui Templului, cel mai sfânt loc de rugăciune pentru evreii credincioși (nu mă refer doar la habotnici), pentru a preveni incidentele. În lume au loc demonstrații împotriva Israelului, diaspora musulmană reușind să învingă în războiul propagandistic și asta nu pentru prima dată în istoria conflictelor israelieno-palestiniene. Cu un entuziasm ieșit din comun s-a pornit o campanie internațională pentru reconstrucția Gazei, o serie de țări ca SUA, Qatar, Egipt, Uniunea Europeană, etc., manifestându-și intenția de a investi în acest scop miliarde de dolari.Read more…

”Blocul Schimbării” din Israel – pe cale de a elimina guvernul Netanyahu

Yair Lapid, președintele partidului de centru Yeș Atid, urma ca până miercuri, 2 iunie a.c., cel târziu la ora 23.59, să anunțe șefului statului, Reuven Rivlin (de fapt fostul șef al statului, deoarece pe 2 iunie în cadrul Knesset s-au desfășurat alegeri prezidențiale) că a reușit să înjghebe un guvern de coaliție – de unitate, cum au declarat participanții – sau unul al schimbării. În caz de succes, după 12 ani la putere, guvernul de coaliție de dreapta, format din Likud și câteva partide religioase, precum și premierul Benjamin Netanyahu vor fi înlocuiți. Dacă în ultimele ore se va ajunge la o înțelegere, noul cabinet va fi compus din șapte partide, de la extrema dreaptă la extrema stângă, considerând că Yamina a lui Naftali Bennett, viitorul premier, face parte din prima categorie, iar Meretz, condus de Nitzan Horowitz, din cea de a doua. Se mai adaugă și partidul arab Ra’am , condus de Mansour Abbas.Read more…

Disidența anticomunistă românească (1)

M-am decis să abordez acest subiect sensibil, pasibil de controverse aprinse, pentru că am constatat mai ales în ultimul deceniu o pasivitate, o indolență, un fatalism al opiniei publice și al societății în general de-a dreptul alarmant, care pune în pericol peste două sute de ani de dezvoltare democratică, de consacrare a drepturilor fundamentale ale omului. Orice fel de putere politică, fie ea democratică, autocrată, religioasă sau monarhică, are tendința de abuz, de inflamare, de creștere periculoasă în detrimentul libertăților individuale, cetățenești și colective. Libertatea personală, colectivă, profesională, religioasă, civică sau națională trebuie câștigată și recâștigată mereu, ea este bunul cel mai prețios al omului, pentru care trebuie depus efort, asumate riscuri, iar în cazuri grave sau extreme trebuie aduse sacrificii și chiar jertfe. Libertatea este o categorie filosofic-politică concretă care întotdeauna se obține și menține prin luptă, niciodată nu se acordă de bunăvoie, de către putere. Cu tema aleasă – cenzurată pe vremea regimului comunist, manipulată, mistificată sau minimalizată în interminabila tranziție postdecembristă, mai puțin cunoscută de cititorii noștri care trăiesc în străinătate, doresc să readuc în atenție curajul civic, nesupunerea civilă sau chiar opoziția vehementă, pașnică sau combativă, să fac un apel la activism social, la manifestarea pașnică a multiplelor nemulțumiri populare.Read more…

Fascinația țărilor de dincolo de orizont (II). Lumea medievală occidentală, prin ochii unui sol chinez.

Întâmplarea a făcut să dau peste încă un caz care întoarce pe dos paradigma „un om de la noi pleacă într-o țară necunoscută, își relatează aventurile și descrie locurile pe care le-a vizitat”. Este primul caz cunoscut în care un chinez a venit în Orientul Apropiat și în Europa, în sec. al XIII-lea, iar apoi și-a consemnat amintirile. Este vorba despre Rabban Bar Sauma (cca. 1220 – 1294). Rabban… Bar… Numele pare evreiesc, dar nu este. Și totuși există o legătură. Bar Sauma era creștin nestorian, iar numele este în limba siriană, un dialect arameic, unde rabban, la fel ca în ebraică este un termen de respect adresat unui învățat, bar înseamnă fiu, la fel ca în Bar Kochba, iar sauma (ca în ebraică țom) înseamnă post. Rabban Bar Sauma s-a născut în Beijingul de astăzi, în timpul dinastiei Yuan (perioada stăpânirii mongole a Chinei). Provenea dintr-o familie înstărită, de origine mongolă, care practica nestorianismul. La 20 de ani s-a călugărit, devenind apoi învățător. Călătoria, pe care început-o abia la vârsta de 55 de ani, trebuia să fie un pelerinaj la locurile sfinte. L-a luat ca tovarăș pe discipolul său Markos și au pornit spre apus pe Drumul Mătăsii. La fel ca Marco Polo, care a făcut drumul în sens invers în aceeași perioadă, au avut cel puțin avantajul că teritoriile străbătute de Drumului Mătăsii fuseseră unificate de Gingis Han și era o perioadă de stabilitate politică, numită de istorici „Pax Mongolica” Read more…

Un carnet de notiţe „pt. PCR” şi o amnezie care mă nedumereşte

Cu câteva zile în urmă am avut întâlnirea de 50 de ani de la absolvirea liceului, dar lucrul cel mai memorabil care s-a petrecut acolo nu se referă la anii de liceu, ci la cu totul altceva. O colegă mi-a înmânat cu carnet de culoare bej, de dimensiunea unei jumătăţi de caiet, pe care scria NOTES. Mi-a spus că l-a găsit printre lucrurile lăsate în urmă de mama ei (care trecuse la cele veşnice cu câţiva ani în urmă) şi nu l-a aruncat pentru că a observat că avea legătură cu mine. Colega mea locuieşte în străinătate şi abia acum, la întâlnirea de 50 de ani, a avut ocazia de a-mi da carneţelul. Am privit-o nedumerită, dar mama ei fiind ani de zile secretara catedrei unde am lucrat, nu era exclus ca acel Notes să aibă legătură cu mine deşi nu mi-l aminteam deloc. Dar deloc! L-am deschis. Pe prima foaie scria: CARNET PT. PCR, iar pe a doua Permanenţe. Am început să-l răsfoiesc şi am constatat cu uimire că tot carneţelul era completat cu scrisul meu de mână.Read more…

Cetățean al lumii libere, fără semn de întrebare

Zilele acestea voi intra în cel de al 50-lea an de existență în afara țării în care m-am născut, o jumătate de secol petrecută în țara unde am ajuns în seara când avionul care m-a luat de la Băneasa a aterizat, după două ore și jumătate de zbor fără probleme. Nu știam încotro mă duc. Mai bine zis, știam și de fapt nu știam. Îmi amintesc perfect că îmi vedeam viitorul exact ca un individ scăpat dintr-un incendiu care i-a distrus casa până la temelii: n-are idee încotro s-o ia, știe doar că trebuie să fugă cât mai departe ca să scape cu viață. Ceea ce însă știam e că mă duc într-o lume liberă. Știam că voi trăi o nouă viață, complet diferită de cea anterioară, chiar și prin simplul fapt că nu mă voi mai simți ca într-o închisoare ale cărei ziduri nu le vezi, dar le simți tot timpul. Și știam că pentru a putea continua să respir, aveam nevoie de libertate. Trebuie să recunosc, nefiind filozof de felul meu, ci doar un simplu individ pragmatic, ceea ce știam eu despre libertate era ceva care îți permite să gândești, să spui și să faci tot ce vrei, până în momentul în care ai putea leza libertatea altuia. Iar eu eram dispus să-mi trăiesc a doua viață purtând în minte această limită: libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea altuia.Read more…

ZAKA

De când am imigrat în Israel, atacurile teroriste și războaiele nu încetează și cu timpul au făcut sute și mii de victime. În plus sunt și catastrofele cauzate de prostia omenească, de exemplu moartea a 45 de persoane pe muntele Meron, unde vreo sută de mii de evrei religioși s-au înghesuit de sărbătoarea Lag Ba Omer. Și totuși noi ne simțim cel mai bine aici, în patria strămoșilor noștri. În mijlocul acelor situații haotice de care am amintit, care se repetă aproape anual, există o rază lumină umană care se cheamă ZAKA. Cei însărcinați cu ritualul pregătirii mortului și înmormântările (în religia iudaică ei se numesc Societatea Sacră sau Hevra Kadișa) participă la reinstaurarea ordinii morale și sociale perturbate de moartea celui iubit. Problema însă devine mult mai complexă când este vorba de multiple victime ale unor calamități naturale sau atacuri teroriste. Moartea în urma unui atac terorist provoacă haos din cauză că ea vine pe neașteptate, în condiții traumatice. Victimele pot fi numeroase și de multe ori greu de recunoscut. Îmi amintesc de atacul terorist sinucigaș perpetrat de Hamas la discoteca Dolphinarium din Tel Aviv, pe malul mării, la 1 iunie 2001. Atentatul s-a soldat cu 21 de victime tinere, majoritatea noi emigranți din fosta Uniune Sovietică. Cei scăpați cu viață povesteau scene lugubre, cum prin aer zburau trupuri sfâșiate. Organizația ultra-ortodoxă ZAKA și-a câștigat buna reputație și încrederea populației în identificarea victimelor și tratamentul funerar. Ei cunosc bine regulile talmudice legate de moarte și tratamentul cadavrului, toți membrii organizației sunt voluntari și organizația lucrează într-o perfectă colaborare cu poliția, armata și cadrele medicale.Read more…

Fundațiile invizibile ale vieţii

Zilele trecute m-am întâlnit cu un amic constructor, care mi-a spus o povestioară nostimă legată de munca sa: tocmai lucrau de zor la fundația unei case, când fiul de vreo 5 ani al cuplului beneficiar i-a strigat stupefiat din mașina părinților care veniseră pentru a discuta despre câteva detalii: „Tata vă plătește să-i construiți o casă, nu să-i săpați o groapă în curte!” Iar când toți adulții din preajmă au încercat să-i explice, amuzați, că echipa lucrează la fundație, fără de care nu se recomandă construirea unei case, copilul mai întâi nu i-a crezut, arătând în jur spre celelalte case care „nu sunt cocoțate deasupra unor gropi”, apoi n-a înțeles de ce să sapi o groapă pe care apoi s-o umpli la loc, chit că o umpli cu altceva, nu cu pământul scos, și în cele din urmă nu pricepea nici în ruptul capului de ce trebuie să se muncească atât la un detaliu care oricum nu se va vedea după completarea lucrărilor. După această discuție haioasă m-am întrebat în drum spre casă dacă noi, oamenii în general, știm să apreciem „fundațiile” invizibile din viețile noastre, fără de care n-am fi reușit să devenim cine suntem. Ați auzit de doamna Kiesler, pe numele de fată: Gertrude Lichtwitz? Frumoasa Trude, adorată de „marea burghezie evreiască a vremii”, umplea săli de concerte oriunde în Europa. Publicul a uitat-o pe nedrept pe Gertrude, și s-ar putea să credeți că nici n-ați auzit de ea vreodată – dar dacă vă spun că era mama actriței și inventatoarei Hedy Lamarr?Read more…