Ole, ole, ole, ole, Ceaușescu nu mai e!

În anii optzeci, vecinul nostru bun, (carea avea pereți comuni cu apartamentul nostru), avea două televizoare, unul în salon, celălat în bucătărie. Nu-l interesau emisiunile de TVR din anii aceia, cu excepția știrilor de la ora 19.00. De fiecare dată când eram la ei, la această oră ne ruga să facem liniște. ” Sst, acum se va anunța că Ceaușescu nu mai e!”În toamna anului 1989, mai precis în luna noiembrie s-a dărâmat zidul de la Berlin; prim secretarul partidului comunist și dictatorul Bulgariei, Todor Jivkov, a fost destituit din funcție; în Ungaria și Cehoslovacia guvernul dialoga cu partidele de opoziție. Numai în România nu se schimba nimic. Și totuși… În dimineața zilei de 16 decembrie, la emisiunile de știri ale stațiilor de radio din Israel s-a anunțat: „La Timișoara, în România, au avut loc demonstrații antiguvernamentale. Organele de securitate au intervenit brutal. Sunt și victime.” M-am bucurat din adâncul sufletului și am strigat din toate puterile: “În sfârșit a început revolta și în România!!!” Read more…

La vita è bella – Amintirile unui medic începător

Facultatea m-a înzestrat cu o bază teoretică solidă, care mă ajută până astăzi să înțeleg în profunzime fenomenele medicale. Îmi lipsea însă practica. Nu văzusem destule cazuri urgente și mai ales nu eu eram cel care trebuia să le rezolve. Sistemul din Israel este mai practic, fiindcă un an de stagiu îl petreci la spital, unde înveți multă practică medicală, fiind sub supraveghere permanentă, ca să ți se corecteze eventualele greșeli, pe când în România de atunci stagiul se făcea de obicei la țară, singur pe “câmpul de luptă”, învățând de la cine apucai: sanitar, felcer, moașă, etc. Presupun că sistemul s-a schimbat între timp și în România. Mai era și neîndemânarea medicilor începători. În România, procedeele manuale, cum ar fi inserția de infuzii intravenoase sau cusutul unei plăgi, erau efectuate de surori. În vacanța de după anul cinci am făcut o lună de practică medicală la Uivar, o comună din apropierea Timișorii. De când am venit și până la sfârșitul lunii, medicul local nu și-a mai făcut apariția, așa că eu eram medicul “atotputernic” (fără diplomă) peste toată comuna. Am învățat multe de la un felcer neamț mai în vârstă. Comuna avea un mic spital-sanatoriu, unde am devenit un apreciat spălător de cerumen / destupător de urechi. Read more…

Din nou „Între Prieteni”. A VIII-a întâlnire dintre armenii şi evreii din Gherla şi Cluj

Relatez pentru a opta oară despre un eveniment care a prins contur în 2011, graţie unei întâlniri faste, sub semnul lui Kristóf Szongott (1843-1907) – cărturar armean şi istoric al Metropolei Armene (Armenopolisul de odinioară, Gherla actuală) – mijlocite de către Mircea Tivadar (1957-2018), un om profund dedicat comunităţii sale armeneşti. Protagoniştii întâlnirii au fost Ioan Esztegár, preşedintele UAR sucursala Transilvania, Gherla, şi subsemnata, în calitate de traducător al operei lui Kristóf Szongott şi membră în conducerea Comunităţii Evreilor Cluj. Din discuţiile purtate în mai multe rânduri am conchis amândoi că cele două comunităţi – armeană şi evreiască – astăzi mult reduse numeric, dar cu un trecut foarte important pentru economia şi cultura TRansilvaniei, din ultimii 300 de ani, au foarte multe trăsături comune care le înlesnesc apropierea, dar şi multe caracteristici specifice care ar merita cunoscute reciproc. Atât evreii, cât şi armenii sunt popoare pioase, cu o civilizaţie şi glorie străveche, nevoite să-şi părăsească patria strămoşească şi să trăiască în diaspora. Au pribegit prin lumea largă, găsindu-şi adăpost vremelnic printre alte neamuri, la a căror prosperitate economică au contribuit prin meşteşuguri şi negoţ, dar au fost nevoiţi să-şi continue bejenia, din cauza prigoanei. Atât armenii, cât şi evreii au avut de îndurat pogromuri şi masacre şi apoi cumplitele genocide din veacul XX: Med Yeghern (Marele Rău) şi Şoah (Nimicirea). Read more…

Iar eu mă tai cu lama

De fapt, nu mă mai tai. M-am tăiat. O singură dată. În toaleta de la etajul doi al școlii. Eram după o vacanță în care citisem fără oprire Winnetou și tot ce găsisem la Bibliotecă scris de Karl May. Aveam două prietene bune în școala generală, pe N și pe C. Toată lumea ne poreclea Surorile Dinamită, așa că ideea de a deveni surori de cruce cu adevărat nici n-a fost așa de surprinzătoare. În pauza mare ne-am ascuns în toaleta fetelor. C. adusese de acasă o lamă cam ruginită. Eu eram de părere că mai bine ne-am înțepa ușor în deget cu vârful compasului. Îmi era frică de lame, după ce mă tăiasem cu una încercând să ascut vârful unui creion bont. N-am avut succes cu propunerea mea. S-a votat pentru lamă. Pe care, evident, n-am dezinfectat-o. Cred că nici măcar pe mâini nu ne-am spălat. N-aveam vreme, oricum. Pauza dura doar 20 de minute.Read more…

Un fel de libertate a expresiei

Oraș relativ influent în regiunea în care îmi duc actuala existență suedeză, Norrköping nu se distingea cu nimic de restul așezărilor țării. Cetățenii săi duc de decenii o existență destul de liniștită până recent, când Democrații Suedezi au câștigat teren în rândurile conducerii municipale, aducând cu sine ambițiile lor orientate spre extrema dreaptă, opuse tradițiilor democratice scandinave. Chiar dacă nu există cercetări prea numeroase pe tema istoriei societății ,,norrköpingiene’’, se știe că până și evreii orașului au dus o existență lipsită de manifestările antisemite atât de violente și frecvente în alte părți ale continentului. Manifestări ale deteriorării situației în ultima vreme au fost dezvăluite cu puțin timp înainte de ultimele alegeri parlamentare din 2018, când detalii legate de activitatea șefului consiliului orășenesc în cadrul clubului nazist Norrköping au apărut în paginile publicației locale Folkbladet,..Read more…

Am fost prietenă cu Tania Lovinescu

Prietenia mea cu Tania Lovinescu a început târziu, când aveam nevoie de ea și regret mult că s-a sfârșit atât de curând prin decesul ei. Scriu despre Tania în special pentru cei care nu au cunoscut-o. Pe cei care își amintesc de ea îi rog să pună, cel puțin în gând, un ghiocel pe mormântul ei, pentru că tare-i plăceau aceste flori delicate, pe care le merita pe deplin. Nu intenționez să scriu o biografie a Taniei, de fapt nici nu am datele necesare. O biografie serioasă nici nu se găsește, deoarece viața ei „bate filmul”. Și totuși a fost un personaj aproape public, poetă, scriitoare de succes, jurnalistă apreciată, textiera unor cântece pe care multă lume le fredona. Pentru cei tineri care nu au cunoscut-o, spicuiesc câteva date importante din viața ei, pe care le-am găsit în crispedia.ro, la capitolul „personalități”…Read more…

Vaporul Ruslan – o sută de ani de la „Mayflower” israelian

În România, chiar și în Israel, puțini din cei care se interesează de istoria sionismului în secolul XX cunosc povestea unor nave care de-a lungul a peste 30 de ani au adus mii de olim hadașim (noi veniți), unii legali și mulți ilegali. Sunt cunoscute doar câteva vapoare, printre care Exodus, Patria, Struma. Au fost însă sute de vase, venite din toate porturile Europei, multe dintre ele din porturi românești. De aceea voi începe o serie de articole, din când în când, despre cele mai renumite vapoare care au adus imigranți. Vaporul cunoscut sub numele de „Mayflower israelian” a părăsit portul Odesa în noiembrie 1919, ajungând la Iafo după multe peripeții. Cei 670 de călători al acestui mic vas, mai degrabă o barcă mare, sunt considerați debutul celui de al treilea val de imigrație, baza intelectuală și ideologică a anilor următori, a idealismului și a spiritului de țabar (țepos pe dinafară, dar dulce pe dinăuntru, ca fructul de cactus) al celor născuți în țară. Această aliya a avut loc între anii 1919-1923 și în cadrul ei au venit aproximatic 35.000 de imigranți, cunoscuți ca deschizători de drumuri și ca intelectuali. 670 de olim pare un număr nesemnificativ, însă el reprezenta 1% din populația evreiască din Palestina de atunci. Faima vaporului se datorează unui grup de vreo 60 de pasageri care împreună cu copiii lor au stat la baza intelectualității și a artiștilor din perioada interbelică și până în zilele noastre.Read more…

Platforma Gloria s-a născut şi pe planşeta mea

În anii ’70 am fost implicat într-unul din cele mai spectaculoase proiecte realizate în Dacia Felix: Platforma de foraj marin Gloria, pentru care am conceput Platforma Gloria a fost prima platformă de foraj marin din România, folosită în operaţiuni de obținere a ţiţeiului şi gazelor în apele Mării Negre.Instalația de Prevenire a Erupțiilor…Platforma de foraj marin “Gloria”, prima de acest fel construită în România, era una de tip autoridicătoare cu patru picioare cu zăbrele din material tubular, realiazată după licenţa unei companii americane (Offshore Co, SUA). La construcţia platformei, în Şantierul Naval Galaţi, au fost utilizate echipamente ale unor unităţi din Galaţi, precum şi de la alte unităţi industriale din ţară, în primul rând de la Uzina 1 Mai din Ploieşti care a furnizat instalaţia de foraj.Read more…

Urări de bine pe hârtie. Scurt istoric al felicitărilor

De când există oameni pe pământ, ne dorim să ne putem exprima gândurile şi mai ales sentimentele, într-un mod cât mai agreabil posibil pentru cei din jur, vrem să ne asigurăm că persoanele importante pentru noi sunt cât se poate de convinse că nutrim gânduri pozitive şi frumoase în ce le priveşte, le vrem binele, le urăm fericire, noroc, sănătate şi aşa mai departe. Şi tot de când lumea ne pare rău că gândurile frumoase, formulate cu atâta atenţie şi grijă, se vor disipa fără urmă concretă, de durată, după ce le-am rostit. Dintotdeauna simţeam nevoia, noi, oamenii de pretutindeni şi de oricând, să descoperim un mod de a opri timpul în momente speciale, sau măcar de a imortaliza acele cuvinte inspirate care s-au închegat după multă contemplare şi repetate încercări de a ne deschide sufletul în faţa celor dragi. Se spune că aşa a luat fiinţă poezia…Dar nu toţi suntem capabili să ajungem la această măiestrie a artei cuvintelor. În acest context chiar strămoşii noştri mai puţin versaţi într-ale poeticii, dar care voiau să dea o formă perceptibilă ideilor, voiau să-şi exprime sentimentele în vorbe, trebuiau să se mulţumească cu câte o felicitare rostită în momente-cheie ale existenţei.Read more…

Alergiile mele „fashion” de sezon

Deși încerc să rămân, în general, neutra atunci când scriu sau postez despre moda, tendințe şi manevre de styling, asta nu mă împiedică să creionez, în forul meu interior, lista celor pe care le găsesc profund iritante. Din când în când, le verbalizez tranșant şi le tratez cu fermitate. Atenție: urmează un articol foarte, foarte, foarte subiectiv. Locul #1: încălțămintea albă. Deși sunt şi voi rămâne mereu fana tenișilor albi (preferații mei sunt Superga) – din punctul meu de vedere, se potrivesc la absolut orice şi absolut oricui -, nu am reușit să mă împrietenesc defel cu nicio altă formă de încălțăminte albă. Pe măsură ce le vedeam în supra-doză şi supra-stimulare vizuală pe Instagram, în picioarele oricui se nimerea, pe atât îmi scădea interesul. Am ajuns în punctul în care îmi e imposibil să îi descriu în termeni pozitivi – starea lor aparent (şi temporar) imaculată mă face să mi-i imaginez vopsiți cu pastă albă corectoare…Read more…

15 Șvat, Anul Nou al Pomilor

Ziua de 15 Șvat (T”U BiȘvat) din calendarul ebraic este menționată în Talmud ca Anul Nou al Pomilor (”Roș HaȘana LeIlanot”). Se consideră că ploile încep în această zi într-o formă nouă, mai puțin decât înainte. Deci, începe o perioadă nouă pentru roadele pomilor. Această dată era luată în considerație cu deosebită atenție în vechiul Israel. Ulterior, în Diaspora, această sărbătoare agricolă și-a pierdut importanța. În rândul evreilor sefarzi, ea a căpătat un sens cabalistic, preluat ulterior și de curentul hasidic. A apărut obiceiul consumului de fructe din Ereț-Israel în această zi. Deoarece procurarea lor și aducerea lor în Europa răsăriteană era dificilă, erau consumate fructe uscate. Obiceiul consumului fructelor uscate continuă și astăzi: ideea este că aceste fructe trebuie să provină din recolta din anul precedent, deci dinainte de Anul Nou al Pomilor, ele formându-se și dezvoltându-se cu apa ploilor din anul precedent. Există și tradiția unui ”Seder”, o cină specială în seara din ajunul sărbătorii, la care sunt consumate toate fructele. Read more…

Oamenii noștri din Wuhan

Suntem martorii unei epidemii de infecții cu Coronavirus, care se răspândește cu repeziciune în toată lumea. Cunoscută sub numele de infecție virală cu 2019 nCov (2019 novel Coronavirus), boala a început în orașul Wuhan, locuit de douăzeci de milioane de oameni. Mortalitatea este relativ redusă, 2,5%, însă specialiștii sunt îngrijorați pentru că boala se dovedește a fi deosebit de contagioasă, numărul total al bolnavilor din întreaga lume ridicându-se (în momentul în care scriu) la 17.000. Se pare că autoritățile din regiunea Wuhan au luat cu oarecare întârziere măsurile necesare pentru a preveni răspândirea bolii, dar sunt măsuri foarte stringente, care merg până la izolarea totală a întregii provincii Hubei de restul Chinei. Actualmente în orașul Wuhan nu există transport în comun, trenurile nu circulă, pe străzi sunt doar câteva taximetre autorizate să transporte bolnavii la spitale, școlile sunt închise, oamenii stau închiși în casă. Spitalele au devenit neîncăpătoare. La prima vedere Wuhan a devenit un oraș fantomă. Boala s-a răspândit pe cinci continente, în 25 de țări. Și mai repede decât boala s-au răspândit manifestările rasiste. Unele ziare franceze au publicat articole antichinezești…Read more…

Brexit – a doua etapă. Un salt în necunoscut

În noaptea de 30 ianuarie a.c., după o așteptare de trei ani și jumătate care a pus la încercare răbdarea britanicilor și a Uniunii Europene, divorțul s-a pronunțat. Mariajul de 47 de ani a luat sfârșit. Dar ca la orice proces de divorț, urmează cel mai dificil capitol al despărțirii – împărțirea bunurilor, ce primește fiecare, ce pierde și ce câștigă. Și cu toate că în cei trei ani și jumătate părțile s-au confruntat, au negociat, au făcut și compromisuri, cele 11 luni cât a primit de-acum înainte Marea Britanie pentru a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană se vor dovedi cele mai dificile, cu toate că atât Londra cât și Bruxelles vorbeau de o despărțire amiabilă. Nu este cazul și nici nu poate fi. Așa cum afirma un comentator, există incertitudini și atunci când o țară aderă la Uniuea Europeană, dar cel puțin se cunosc regulile care se vor aplica și vor trebui respectate. Ieșirea este însă un adevărat black box, sau un salt în necunoscut. Atât Marea Britanie cât și UE vor să obțină cele mai bune condiții, cu cele mai puține concesii.Read more…

Propunere Pentru Pace și Prosperitate

Dintre toate știrile care au asaltat liniștea noastră în preajmă de week-end, cea mai incitantă a fost dezvăluirea planului mult trâmbițat, moșit de echipa condusă de ginerele președintelui Donald Trump, întitulat pompos ”Pace pentru Prosperitate”. Deși prin ”scurgeri” de informații meșterite cu ”pudoare”, opinia publică era pregătită în linii mari pentru surprizele oferite de planul ale cărui secrete au fost plimbate pe la multe cancelarii ale lumii, părțile direct implicate, le-au primit cu fastul cuvenit, unii mimând satisfacția majoră, ceilalți furia greu stăpânită. Și unii și alții sunt conștienți că sunt prinși într-o capcană din care – cel puțin pentru moment – nu se întrevede vreo ieșire. Totuși, după o ”încremenire în proiect” care ține de 20 de ani, (ultima întâlnire oficială a reprezentanților autorizați ai Statului Israel cu ale Autorității Palestiniene la masa tratativelor s-a întâmplat cu două decenii în urmă) inițiativa Președintelui Trump a scos puțin contenciosul israelo-palestinian în lumina reflectoarelor.Read more…

Mișcarea sionistă de tineret Hașomer Hațair

omer Hațair a fost și este o mișcare a tineretului evreu sionist cu orientare de stânga. În ebraică șomer înseamnă paznic, iar numele mișcării ar puitea fi tradus ca „Tânărul paznic”, sau „Tânăra Gardă”. În familia noastră cuvintele Hașomer Hațair, dar mai ales șomer, produceau emoție și nostalgie. Părinții mei s-au cunoscut la activitățile Hașomer Hațair, ramura Cluj (instruiri, conferințe, tabere de vară) la începutul anilor treizeci. În 1934 s-au căsătorit și în anul următor s-au mutat la București. S-au întors în orașul natal abia în primăvara lanuui 1945, dar câte evenimente tragice nu s-au petrecut în această perioadă…Cuvântul șomer însemna pentru ei și prieten, camarad. Tatăl meu a legat prietenii de o viață cu foarte mulți șomeri din generația sa. Chiar dacă nu se mai întâlneau, au păstrat legătura prin corespondență. În perioada războiului mai ales prietenii din Cluj au avut mult de suferit. În primăvara anului 1944 au fost ghetoizați și trimiși în lagărele morții. Puțini s-au întors. Read more…

Documente în limba idiș găsite în gniza din Cairo

Printre nenumăratele documente descoperite în gniza din Cairo au fost multe surprize. Una din ele era faptul că s-au găsit documente în limba idiș. Doar evreii locali vorbeau iudeo-araba, nu idiș! Cum se explică prezența acestor texte tocmai în Egipt? Cercetătorii încă nu au căzut de acord. Unii cred că textele, puține la număr, ar fi fost lăsate în urmă de călători sau negustori veniți din Germania sau din Europa de Răsărit. Alții presupun că în sec. al XIV-lea ar fi existat deja o mică comunitate de evrei așkenazi, vorbitori de idiș, atât la Cairo cât și în Palestina. Cine știe? Cel mai vechi text în limba idiș găsit în gniza este un codex, adică o carte datată 9 noiembrie 1382. În zilele noastre ea se află la Cambridge, unde a fost adusă de Solomon Schechter. Cartea are 84 de pagini și conține mai multe poeme epice. Unele au subiecte biblice: Moșe Rabeinu (Moise, marele nostru învățător), Gan Eden (Grădina Edenului), Yosef Hatzadik (Iosif cel drept) și Avraham Avinu (Strămoșul nostru Avraam). În continuare este o fabulă și în sfârșit două fragmente inspirate din poemul epic Kudrun bazat pe o legendă germană.Read more…

Nedumeririle unui asigurat neplătitor

„Multă sănătate şi fericire!”, „Multă sănătate şi noroc!”, „Sănătate şi putere de muncă!”, „La mulţi ani cu sănătate!” – sunt cele mai frecvente urări, devenite atât de banale, încât de cele mai multe ori le scriem sau le rostim fără a ne mai gândi la înţelesul lor. Ciocnim paharul dorindu-ne reciproc sănătate, cuvânt pe care-l repetăm şi celui care strănută. Pe de altă parte, avem impresia că sănătatea este o stare cât se poate de firească, stabilă şi de lungă durată. Deunăzi, plimbându-mă în pas vioi într-o zi senină (deocamdată iarna asta a fost foarte primăvăratică) am reflectat asupra stării mele de sănătate şi am realizat că odată cu trecerea anilor expresia a se bucura de sănătate (a avea parte de sănătate, a fi sănătos) se suprapune cu sensul propriu al componentelor sale adică omul se bucură de faptul că e sănătos. Pe măsură ce înaintăm în vârstă învăţăm să apreciem tot mai mult faptul că suntem sănătoşi, chiar dacă începem să-l înţelegem tot mai bine pe cel care spunea că „Dacă mă trezesc dimineaţa şi nu mă doare nimic înseamnă că am murit”. Devenim tot mai preocupaţi de afecţiunile proprii, de bolile altora, de serviciile medicale – analize, consultaţii, tratamente, spital (Doamne fereşte!) – precum şi de asigurările de sănătate pe baza cărora ne bucurăm (!) de aceste servicii. Read more…

Intoleranţă

Cele petrecute de curând la Ditrău, unde vreo două sute de oameni cu minţi înfierbântate s-au năpustit asupra muncitorilor din Sri Lanka (în număr de doi) voind să-i alunge din localitate, m-au întristat. Mâhnirea a fost mai profundă și pentru că am înțeles că în primele zile ceilalţi săteni şi autorităţile laice şi ecleziastice au rămas pasive. Pe mine intoleranţa şi ura mă cutremură, pentru că au adus multe tragedii și nu pot să nu mă întorc cu gândul la dramele Holocaustului. Spun drame pentru că fiecare familie de evrei a avut propria dramă şi deşi suferinţele au fost asemănătoare, totuşi fiecare om trecut prin acel iad a trăit propria tragedie, cu urmări care i-au marcat viața. Segregarea este periculoasă când vine vorba despre oameni. În definitiv oamenii sunt fie oameni buni, fie oameni răi, dar şi asta se poate nuanţa. Aş pleca de la ipoteza simplificatoare că oamenii sunt buni, atâta vreme cât nu comit fapte reprobabile, nu încalcă norme de convieţuire civilizată. Ce este sigur este că eu una sunt împotriva oricărei forme de discriminare, a oricărei manifestări de intoleranţă…Acum aş vrea să plasez această discuţie în contextul lecţiilor istoriei din care oamenii nu învaţă decât cel mult selectiv. Mă gândesc la recenta aniversare a 75 de ani de la eliberarea lagărului Auschwitz şi la comemorarea celor 6 milioane de evrei ucişi în Holocaust. Din nou mă refer la evrei, pentru că noi păstrăm memoria colectivă ca formă a eternei neuitări a celor pieriţi în ororile războiului şi alte orori prin care am trecut ca popor.Read more…

Încotro pleci e clar, dar de unde vii?

Pe vremea mea se spunea că odată ajuns (din greșeală!) împărat, prima decizie a impostorului este de a-și omorî tatăl, ca să nu se știe de unde vine. Din fericire și spre deosebire de ”eroul” glumei desuete de mai sus, noi suntem mai toți mândri de originea noastră și ne lăudăm cu educația primită acasă, cu cei clasici șapte ani (de fapt numai șase) petrecuți în casa părintească, absorbind primele noțiuni educative de comportare și cultură generală. Până aici totul e in ordine, și atunci unde e baiul?! Răbdare…Read more…

Lea Goldberg – 50 de ani de la moartea unei poete

În ianuarie s-au împlinit 50 de ani de la moartea celei mai mari poete israeliene contemporane – Lea Goldberg. Ea a fost nu numai o poetă deosebită, care ne-a lăsat o moștenire de zeci de poezii, din care multe au devenit cântece foarte renumite, ci și o scriitoare care a scris zeci de cărți pentru copii cunoscute de fiecare israelian, traducătoare și mai ales profesoară de Literatură la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Lea Goldberg s-a născut în 1911. Familia ei trăia la Kaunas, în Lituania, dar mama ei s-a dus să nască în condiții mai bune la Königsberg, în Prusia de Est (astăzi Kaliningrad în Rusia). În perioada Primului Război Mondial familia s-a refugiat în Rusia, întorcându-se după război. În Lituania tatăl ei a fost acuzat că era comunist. Lea a învățat la Gimnaziul Ebraic din Kaunas, după care a continuat la universitățile din Kaunas, Berlin și Bonn, luându-și doctoratul la renumitul ebraist Paul Kahle. Una din cele mai renumite cărți de poezii intitulate „MiȘirei Ereț Ahavati” (Din Cântecele Țării iubirii mele) vorbește despre dorul ei de meleagurile copilărieiRead more…