Păpuşile de odinioară

Unul dintre motivele principale pentru care am ales să poposim la Székesfehérvár a fost Hetedhét Játékmúzeum (Muzeul de jucării „Peste mări şi ţări”), cunoscut și ca „muzeul păpuşilor”. Cred că în fiecare femeie, indiferent de vârstă, sălăşluieşte – chiar dacă bine ascunsă – fetiţa de odinioară, îndrăgostită de păpuşi… Cred că dorinţa de a-mi bucura ochii cu jucării îşi are rădăcinile în acei ani când priveam cu nesaţ jucăriile pe care ştiam că nu le puteam avea, dar asta nu-mi afecta încântarea de a le vedea. Această plăcere, rămasă nealterată de-a lungul deceniilor, m-a determinat ca în scurtul răstimp petrecut la Székesfehérvár să optez fără preget pentru muzeul păpuşilor, în detrimentul Muzeului Încoronării (cu deplinul acord al soţului meu – un împătimit de jucării). Intrăm în frumoasa clădire barocă din centrul oraşului – casa Hiemer-Font-Caraffa – care găzduieşte muzeul păpuşilor. E o zi lucrătoare de mijloc de septembrie, înainte de masă. Elevii sunt la şcoală, adulţii la muncă şi la ora aceea niciun alt vârstnic nu pare dornic să viziteze muzeul păpuşilor, astfel încât suntem singurii privilegiaţi care pătrund în această lume fermecătoare. În încăperile spaţioase de la parter, vitrinele dispuse cronologic prezintă scene de viaţă casnică sau socială. Păpuşile de mărimi diferite întruchipează mămici, domnişoare, fetiţe, băieţei şi chiar taţi, în sufragerie, salon, camera copiilor, bucătărie sau baie, respectiv la băcănie, la modistă sau chiar la spital. Păpuşile, mobilierul, uneltele şi obiectele de decor din micile interioare au o vechime considerabilă: începând din veacul al XVIII-lea şi până în perioada interbelică.Read more…

Doi muzicieni faimoși, dar controversați

După părerea mea, mulţi au spus-o înaintea mea și o vor spune și după mine, anti-israelism înseamnă în mod automat și antisemitism. Există multe argumente care să întărească această supoziție, cel mai simplu și mai obiectiv fiind că în Israel trăiesc mai mulți evrei decât în orice altă țară din lume și aici evreii alcătuiesc majoritatea populației. Dar există și unele excepții, de exemplu evreii care nu sunt de acord cu politica guvernului Israelian. Ei nu sunt neapărat și auto-antisemiți. Numitorul comun al celor doi muzicieni la care mă refer este anti-israelismul – doar că unul recunoaște existența Israelului ca stat și celălalt nu. Dar între ei există și o deosebire mult mai semnificativă: unul scrie și cântă muzică frumoasă, care pe vecie va rămâne populară, pe când celălalt… Unul dintre “eroii” acestei povestiri, cel care scria textele cântecelor formației Pink Floyd susține că textul este mai important decât muzica. Atunci de ce nu s-a axat pe poezii, sau pe Rap, un stil care încă se mai cheamă muzică? Este Roger Waters, celebru nu numai ca unul din membrii întemeietori al formației Pink Flyod, ci mai ales prin antisemitismul și anti-israelismul lui virulent, de-a lungul deceniilor.Read more…

Într-o zi…

Era primăvară și ploua mărunt. Era o zi lucrătoare, dar părinții m-au luat cu ei într-o deplasare cu trenul. Nu mergeam încă la școală și nici la grădiniță. După câteva stații, am coborât și am mers pe jos, destul de mult. Am ajuns într-o zonă mai înaltă. În depărtare se vedea un șir lung de oameni. Era un cortegiu format din săteni. Duceau la mormânt o fetiță care murise după un malpraxis petrecut la spitalul din Periș. Cauza decesului fetiței: la operația de scoatere a apendicelui, medicul chirurg a uitat în abdomen ceva din instrumentarul folosit la intervenție, lucru pe care aveam să-l aflu mai târziu. Era singurul copil al familiei din Periș, familie atât de greu încercată. Fetița era de o vârstă cu mine și o cunoșteam. Ne întâlniserăm cu câteva luni înainte, la serbarea de Pom de Iarnă, la uzina unde lucrau tații noștri: Atelierele Grivița Roșie din București. Într-o sală mare, cu scaune multe din lemn, primiserăm de la Moș Gerilă, în niște pungi, câteva daruri. Ea primise o păpușă și eu o priveam cu mare invidie. Ce mult mi-aș fi dorit păpușa, dar în locul ei primisem câteva rechizite școlare și o jucărie din lemn, neinteresante pentru mine. Eu nu am avut până atunci nicio păpușă. Desigur, împărțirea pungilor fusese aleatorie, dar eu nu știam acest lucru și mă simțeam nedreptățită.Read more…

În aparență, două conjuncturi total diferite, și totuși…

Povestea își are începutul într-o plăcută seară de primăvară israeliană, acum mai bine de doi ani. Eram pe șosea, ne îndreptam spre casă după o zi petrecută cu nepoții, la vreo 120 km de reședința noastră, când o lovitură din spate m-a obligat să-mi opresc șirul gândurilor despre toate și nimic. Am înțeles pe loc că era vorba de o ”leziune” de-ajuns de semnificativă produsă mașinii noastre. Amănuntele nu au nicio importanță. Voi menționa doar că individul care conducea automobilul care ne-a izbit susținea că e nevinovat (deși ne-a lovit din spate) și nu s-a lăsat convins de necesitatea schimbului de date privitoare la asigurare. Prin urmare am fotografiat numărul mașinii, m-am sfătuit cu partenera mea de viață, prezentă și ea la această tărășenie, și… am plecat spre casă… Au trecut doi ani. Uitasem demult acest incident neplăcut, când, în urmă cu câteva luni am primit o scrisoare oficială în care eram citați ca martori la procesul intentat de asigurarea ”mea” asigurării ”lui”. Societatea ”mea” încearcă să primească înapoi banii cheltuiți pe repararea automobilului meu. Cât despre banii mei, adică prima de asigurare triplată, ei bine, subiectul nu e disputabil, legea nu vorbește de vreo modalitate de compensare, atunci ce să căutăm la tribunal?! Dar se pare că odată ce ești citat, nu ai încotro. Așa începe, de fapt, povestea pe care vreau s-o povestesc acum. Voi încerca s-o fac mai pe scurt, nu de alta, dar ea este doar o jumătate din ce vreau să aduc la cunoștința cititorului, în speranța că nu-l voi plictisi peste măsură.Read more…

Cartea mea

Au trecut ceva mai mult de trei ani de când m-am alăturat autorilor care publică în revista Baabel, fiind și eu una din cei care așteaptă cu înfrigurare și bucurie apariția acestei publicații online, de două ori pe lună, în dimineți de joi. Au fost pentru mine trei ani foarte bogați, cu multe bucurii și emoții, ani în care mi s-au întâmplat multe, și bune și rele, în care lumii întregi i s-au întâmplat multe și, în pofida tuturor frământărilor și durerilor, iată că autorii revistei suntem mereu pe aceeași pagină virtuală, oriunde ne-am afla, fiindcă ne alătură, mai mult decât orice, un umanism curat și puternic care găsește aici modalitatea de a se exprima. După ce am scris multe zeci de articole pe teme foarte diverse, după ce am învățat foarte mult și, sper, am evoluat, în acest moment am ajuns să lansez primul meu volum alcătuit dintr-o selecție a acestor articole. Volumul a apărut la Editura Bifrost din București și poartă titlul unuia din textele mele, O după-amiază cu ceva dulce.Read more…

Doctor Ruth sau despre schimbarea mentalității la televizor

Citind articolul excelent documentat al lui Tiberiu Ezri despre Ruth Westheimer, am fost uimită de cât de mult poate schimba o singură persoană mentalitățile încremenite de zeci de ani. Știam despre activitatea ei mai mult din câteva interviuri pe care le-a dat despre cariera ei, dar erau realizate după ce ea s-a retras, iar acest articol mi-a dat și mai multe informații despre o persoană pe care, deși nu am cunoscut-o personal, am admirat-o întotdeauna. Aveam să aflu mai multe despre personalitatea ei, dincolo de detaliile biografice, de la soțul meu, Harris Salomon, care a fost mai mulți ani producătorul emisiunii lui Ruth Westheimer, emisiune care a făcut-o atât de cunoscută, deși ea nu s-a luptat niciodată pentru rating cu orice preț. Dr. Ruth Westheimer era o femeie mică de statură, dar cu o personalitate puternică. Ea a reușit să schimbe modul în care America și întreaga lume gândește despre sex, să vorbească cu seriozitate, dar și cu umor, despre probleme delicate pe care multă lume le consideră încă tabu. A lăsat o amprentă de neșters nu doar asupra culturii americane, ci și asupra comunităților evreiești, reușind să construiască o punte între tradiție și modernitate atunci când vine vorba de sexualitate.Read more…

Israelul l-a eliminat pe Hassan Nasrallah, liderul Hezbollah

De câteva zile războiul din Israel s-a mutat în nord, principalele forțe militare israeliene concentrându-se asupra slăbirii organizației teroriste Hezbollah, sprijinite de Iran. A doua zi după izbucnirea conflictului din Gaza, împotriva grupărilor teroriste Hamas, şi  Hezbollah – cu forțele armate și armamentul plasate în sudul Libanului – a început o campanie de lansare a rachetelor care s-a drept ţintă mai ales teritoriul din nordul Israelului. În ultima vreme aceste atacuri s-au intensificat. Înzestrarea apărării aeriene israeliene cu sistemul antirachetă Iron Dome a reuşit să evite pierderile de vieți omenești, dar nu şi pe cele materiale. Psihologic însă, ele deteriorează starea de spirit a locuitorilor din nord care uneori trebuie să se adăpostească, din oră în oră, atât de frecvente sunt tirurile de rachete. Pe de altă parte, mulţi locuitori din Nord au fost evacuaţi în alte zone din ţară. Intensele atacuri aeriene ale aviației israeliene în sudul Libanului și în Beirut au slăbit de-acum capacitatea de luptă a Hezbollah care dispune de un număr uriaș de rachete – aproximativ 150.000, mai ales cu rază de acțiune scurtă și medie. De menționat că dacă în Gaza Hamas își instala rachetele în spitale, școli sau moschei, Hezbollah le plasează în apartamente. Bombardarea lor, de către Israel,  victime civile.Read more…

Naziștii și Teoria Relativității

Principiile fizicii și ale cosmologiei moderne se bazează în mare parte, pe teoria relativității a lui Einstein. Valabilitatea acesteia a fost confirmată de nenumărate ori prin experimente și calcule matematice. Este greu de imaginat că înțelegerea modernă a funcționării spațiului, timpului, materiei, energiei și vitezei luminii, care există un secol, are o lacună, și anume perioada dinaintea și din timpul dominației naziste din Germania. Conform ideologiei național-socialiste, purtătorii de cuvânt ai fizicii din universitățile germane și cadrele lor de conducere l-au respins pe Einstein și tezele sale, considerându-le o absurditate evreiască. Ei promovau o „fizică germană” pe care o considerau superioară, dar ea nu era luată în serios în afara Germaniei. Cel mai proeminent reprezentant al mișcării anti-Einstein a fost Philipp Lenard (1862-1947), profesor de fizică la Universitatea din Heidelberg și laureat al Premiului Nobel pentru Fizică. Într-un articol din Völkischer Beobachter din 13 mai 1933, Lenard jubila că Einstein a părăsit în sfârșit Germania, remarcând că acesta „a fost cel mai important exemplu de influență evreiască care a dăunat cercetării naturii”. El susținea că tezele lui Einstein proveneau din idei preconcepute și deducții matematice arbitrare care s-ar prăbuși la o examinare mai atentă. El folosea jargonul rasist tipic perioadei, susținea că toți cei de altă rasă reprezintă un pericol și că „evreul pur-sânge Einstein” care a încercat să reorganizeze și să domine fizica cu teoriile sale, a fost înfrânt de fizica ariană.Read more…

La orizont femeia!

Ca mai toată lumea, am fost și eu interesată de dezbaterea dintre candidații la funcția de președinte al SUA. În multe locuri, ordinea în care au fost anunțați a fost Donald Trump și apoi Kamala Harris. Pentru mine arată planul secund pe care este încă considerată femeia, oricât de bine plasată ar fi din punct de vedere al pregătirii, competențelor și performanțelor care o califică pentru orice funcție, fie ea de execuție sau de conducere. Alegerile prezidențiale din Statele Unite, care vor avea loc în 5 noiembrie 2024, se profilează a fi de o importanță crescută, iar rezultatul lor va influența direct și indirect milioane de oameni și va avea un impact global semnificativ. Se vorbește despre diverse tendințe pentru viitor și majoritatea iau în considerare declinul și apusul globalismului, al cărui promotor și susținător a fost Vestul, cu precădere Statele Unite. Presupunând că principiile globalismului nu se vor mai aplica în viitor și chiar că el ar fi la apusul măreției care l-a consacrat și transformat în model al multor țări, considerând și faptul că legile dezvoltării spun că orice în lumea asta are o creștere și o descreștere, tot ar dura câteva decenii până când acesta ar putea fi înlocuit. Prin urmare, pe termen scurt – avem în vedere sfârșitul acestui an – alegerile din Statele Unite se vor simți, vor produce reverberații în toată lumea și efecte care ar putea fi amplificate în funcție de particularitățile fiecărei populații. Ecourile vor ajunge și la noi, mai ales că și noi așteptăm alegerile, atât pe ale lor, cât și pe ale noastre. Revenind la dezbatere, aceasta a acoperit mai toate domeniile care ar putea interesa cetățeanul american. Dar de ce spun american? Ele ar interesa toți cetățenii țărilor unde se simt influențele politicii americane, adică aproape pretutindeni, la aliați, dar și la inamici.Read more…

Memoria publică a evreilor din Alba Regia: două pietre şi un capăt de linie ferată

Alba Regia, numele latin al oraşului Székesfehérvár din Ungaria, m-a fascinat încă din copilărie, când am văzut un film sovietic care se petrecea acolo. Mai târziu aveam să aflu că acest oraş cu denumire asemănătoare cu Alba Iulia (în maghiară Gyulafehérvár) fusese cetatea de scaun[2] a Ungariei până la cotropirea otomană. Aici au fost încoronaţi regii Ungariei medievale, printre care şi Mathia Corvin, regele născut la Cluj. Îmi doream demult mi să ajung la Székesfehérvár, dar abia anul acesta am avut prilejul să poposesc aici, la întoarcere de pe coasta Dalmaţiei. Din prima clipă am fost frapată de liniştea aşternută peste străzile înguste, flancate de case în stil baroc, peste piaţetele cu cafenele şi cofetării unde oamenii adăstau, admirând oraşul care li se dezvăluia sub soarele blând al sfârşitului de vară. Edificiile maiestuoase ale bisericilor, numărul mare de monumente, statui şi plăci memoriale amplasate pe ziduri vădesc că oraşul este impregnat de istorie, respiră istorie, îndeplinindu-şi fără răgaz misiunea de căpătâi de a împărtăşi această istorie tuturor celor care poposesc aici. Şi nu e de mirare, pentru că cetatea Albei Regia a fost întemeiată odată cu descălecarea, a înflorit în epoca glorioasă a Ungariei medievale şi a decăzut după cotropirea otomană, Turcii au fost alungaţi definitiv abia în 1686 şi oraşul, ajuns sub stăpânire habsburgică, a început să se dezvolte din nou. După Revoluţia din 1848, odată cu trezirea conştiinţei naţionale, a început recuperarea istoriei maghiare a cetăţii de scaun Székesfehérvar, printr-o acţiune temeinică şi de durată care continuă şi acum. Vizitatorul întâlneşte la tot pasul lăcaşuri de cult, locuri memoriale, statui, parcuri şi monumente dedicate marilor figuri istorice şi religioase ale Ungariei medievale şi nu numai.
În aceste locuri evocatoare ale istoriei Albei Regia, am căutat să descopăr şi urmele evreilor…Read more…

Sodoma și Gomora: mit sau realitate?

Nu puțini dintre cititorii textului sacru încearcă să facă anumite legături cu actualitatea. Cei interesați de pictură, sculptură, muzică, teatru, cinematografie etc. știu că textul biblic a inspirat multe opere de valoare. Iar pentru arheologie, relatările din textul biblic, referitor la Orientul Apropiat pentru Vechiul Testament și ulterior partea vestică pentru Noul Testament, și apoi partea vestică pentru Noul Testament, constituie o bancă de date pe baza căreia s-a construit o ”mașină a timpului” care te ajută să faci o punte de legătură între trecut și prezent. În ceea ce mă privește nu sunt arheolog, însă aceasta nu mă oprește să fiu curios; e doar în firea omului. În cele ce urmează mă refer la întrebarea dacă acea ploaie de pucioasă și foc care a distrus cele două așezări biblice, Sodoma și Gomora, este mit sau realitate. În drum spre răspuns am consemnat și ”meandrele” datorate disputei dintre cercetătorii științifici.Read more…

Umanismul jocurilor paralimpice

Închipuiți-vă ce soartă aveau în trecut infirmii sau handicapații mintal. Erau de batjocura satului, nu aveau cine să-i învețe cum să se descurce, unde să lucreze sau cu cine să se căsătorească. Naziștii au “scăpat” de sute de mii de handicapați prin eutanasie, iar faptul că o mare parte dintre ei erau arieni din naștere nu le-a ajutat la nimic. Unul dintre puţinii privilegiați era Goebbels care șchiopăta, dar fiind propagandistul lui Hitler, a fost cruțat. Războaiele mondiale și pandemia de poliomielită din anii 1950 au adus după sine milioane de handicapați. Și eu am avut un coleg de facultate care șchiopăta după poliomielită, însă mintea îi mergea strună, practica și sporturi, dar nu de performanță. Totuși au fost și excepții, acolo unde organizatorii au știut să aprecieze talentul sportivului, indiferent de handicap. Așa a fost de exemplu Olivér Halassy care avea laba piciorului amputată și totuși, în 1928 a fost component al echipei ungare de polo, campioană olimpică. Ideea unui sport paralimpic au avut-o câțiva veterani britanici ai Războiulu Mondial în 1948.(1) Printre inițiatori a fost neurochirurgul evreu german Ludwig Guttmann, unul din pionierii tratamentului leziunilor de măduvă a spinării, în urma cărora mulți pacienți rămân paralizați. (În 1939 el s-a refugiat în Anglia, unde s-a ocupat cu mult succes și cu reabilitarea acestor bolnavi.)Read more…

Quo vadis, Israel?

Ieri, 1 septembrie, s-a publicat numelor celor șase ostatici care au fost executați de “luptătorii pentru libertate” ai Hamasului în tunelurile întunecate din Gaza. Seara, strada principală a orașului s-a umplut cu o mare de demonstranți care protestau împotriva hotărârii cabinetului de război de-ai jertfi pe ostaticii din Gaza în vederea “victoriei finale asupra Hamasului”. Pentru prima oară de la începutul războiului protestul a luat o asemenea amploare. Numai la Tel Aviv au fost 500.000 de protestanți. Îi priveam pe cei din jurul meu: studenți, elevi, femei, bărbați, oameni cu părul cărunt, infirmi cu cârje și scaune cu rotile, evrei religioși și nereligioși, beduini, toți au ieșit la demonstrația de solidaritate cu cei în captivitate. Guvernul Netanyahu se încăpățânează să controleze Linia Philadelphi, situată la granița Fâșiei Gaza cu Egiptul. Această decizie este principalul obstacol în calea unui armistițiu și prin care s-ar obține și eliberarea ostaticilor care sunt în pericol de a fi uciși, numărul lor scade cu fiecare zi care trece (Am folosit intenționat cuvântul “linie” la fel ca Linia Maginot a francezilor din al Doilea Război Mondial – amândouă s-au dovedit la fel de inutile.) Hamasul profită de atuul pe care îl are prin deținerea a 101 israelieni. Negocierile indirecte sunt foarte dificile și necesită compromisuri semnificative, dar nimic nu poate fi mai important decât salvarea vieților omenești. În ziua de astăzi, Never again a rămas doar o legendă.Read more…

La 150 de ani de la nașterea compozitorului Arnold Schönberg

Chiar și melomanilor, compozitorul Arnold Schönberg le transmite o stare de anxietate, nu neapărat din cauza muzicii sale greu de descifrat, ci și a fobiei muzicianului faţă de numărul 13, care l-a obsedat întreaga viață. A asculta concertul omagial Schönberg, la 150 de ani de la nașterea lui, vineri, 13 iulie 2024, mi s-a părut un sacrilegiu; am preferat să merg la al doilea spectacol, la Musikverein ( sala Concertului de Anul Nou), sâmbătă în 14 iulie. În program a fost prezentată compoziția de referință a lui Arnold Schönberg, considerată cea mai complexă creație muzicală din istorie: oratoriul Gurre Lieder (Cântecele din Gurre). Premiera a avut loc în 23 februarie, tot în aceeași sală, cu soliști ai orchestrei simfonice din Viena (Wiener Symphoniker). Cum ar putea fi descris Schönberg? Vizionar, inventator, o personalitate muzicală controversată, pictor, bun cunoscător al iudaismului[1], protestant, revoluționar, provocator, vienez sau american? S-a născut la Viena, într-o familie modestă, în 13 septembrie 1874 și s-a stins din viață la Los Angeles, la 76 de ani (7+6=13), într-o vineri, în 13 iulie 1951. Toată viața Schönberg a crezut în blestemul numărului 13 și în manuscrisele sale l-a evitat, înlocuindu-l cu 12a. Cu trecerea anilor, depresiv şi bântuit de panică, s-a temut de anul 1939, când împlinea 65 de ani, deoarece existau prea mulți „13“ (65=5×13 și 39=3×13) și a compus numai după un horoscop special făcut pentru el.Read more…

Dificila mea opțiune pentru viitorul președinte al țării

Încetul cu încetul se completează lista candidaților pentru postul de președinte al României. Nu știu până când poate fi prezentată lista cu 200.000 de semnături necesară pentru susținerea unui candidat, deci nu este exclus să mai apară indivizi fără multe șanse, dar despre care se va scrie în presă și în rețelele de socializare, iar popularitatea astfel dobândită o vor folosi în alte domenii, de pildă în afaceri. Poate, cine știe, în ultimul moment va apărea „din spuma mării” cineva care să satisfacă principalele criterii cerute de o masă suficientă, critică, de alegători și ar putea să câștige. Dar cred că astfel de surprize apar numai în Statele Unite și chiar și acolo destul de rar. Să analizăm deocamdată lista actuală. Menționez de la început că în afara unor criterii obiective și obligatorii, abordarea mea a fost subiectivă, adică ceea ce îmi place sau îmi displace mie la candidați. Încă nu m-am decis definitiv pe cine voi vota în turul întâi, poate, până la urmă, pe nimeni. (La cel de-al doilea, principiul esențial este „răul cel mai mic”). Aș vrea să mai adaug ceva. O mare parte dintre alegătorii noștri pur și simplu nu știu ce poate și ce nu poate să facă un președinte. La anumite categorii mai persistă mentalitatea ceaușistă, că președintele poate rezolva toate problemele, de la război și pace (da, poate) până la creșterea pensiilor sau scăderea prețurilor (nu poate) și multe altele. Drepturile unui președinte sunt înscrise în Constituție. Read more…

La băi

Efectul benefic al apelor termale și minerale a fost cunoscut încă din antichitate – ajunge să ne gândim la Vichy, la Bath sau la Băile Herculane.  Se știe că o baie caldă dă o senzație plăcută, relaxează, dar dacă o fi având într-adevăr un efect terapeutic?  Se poate, dar o dovadă absolută nu s-a găsit nici până astăzi.  Cam același lucru se poate spune și despre consumul de ape minerale.  Și totuși… Perioada de înflorire a băilor a început în a doua parte a secolului al XVII-lea.  Marchiza de Sévigné a fost la Vichy în 1676 și a povestit că băile au vindecat-o de reumatism.  Tot în același an, un medic din Bath a publicat o broșură despre proprietățile curative ale izvoarelor minerale și termale locale.  Astfel a apărut o nouă „modă”: lumea bună a început să meargă la băi.  Desigur că mulți au lăudat virtuțile apei, dar să nu uităm că acesteia i se adăuga schimbarea de decor, atmosfera de vacanță, odihna.  Atmosfera de la băi îmi amintește de romanul Northanger Abbey, scris de Jane Austen (1775 – 1817).  Ea însăși a trăit o vreme la Bath și descrie foarte convingător viața mondenă, plimbările, concertele, seratele, dar mai ales importanța de a vedea și a fi văzută pentru a face „o partidă bună”. Cu timpul moda băilor s-a răspândit în întreaga Europă și chiar mai departe. Read more…

Inelul

Michelle va avea o nuntă de basm. Luxoasă, plină de farmec, unică. Fără îndoială, oaspeții s-au pregătit cu săptămâni înainte pentru a fi la înălțimea eleganței la care se așteptau. Trebuia să-mi aleg cele mai frumoase bijuterii. La început Ariel mi-a oferit adevărate minunății în aur și pietre prețioase, dar când și-a dat seama că o mașină pentru atelierul meu îmi face mai multă plăcere decât un colier sau o brățară, a încetat să-mi mai ofere bijuterii la zilele de naștere și la aniversări. Niciodată nu mi-a plăcut ostentația. Nu port nici inele, nici brățări, doar cercei de dimensiuni modeste. Mi-am făcut găuri în urechi sub presiunea soțiilor asociaților, desigur complice ale lui Ariel. Am simțit nevoia să deschid cutiuța cu cele câteva bijuterii pe care le-am moștenit de la mama. Am găsit verigheta ei. E un inel foarte simplu, subțire. Data gravată nu coincide cu data nunții mamei. Mi-am amintit de povestea lui. După ce a fost eliberată din lagărul de concentrare și ca prin miracol l-a regăsit pe tatăl meu, a avut o surpriză extraordinară: tata a scos din buzunar un inel de aur și i l-a pus pe deget. Read more…

Eu și insomnia (altora!)

N-am nicio explicație pentru faptul că în toți anii aceștia, de când mă știu, nu am suferit de insomnie, deși sunt sigur că, privind obiectiv viața mea, au existat de-ajuns de multe momente critice care să-mi afecteze calitatea somnului și / sau numărul de ore petrecute în neștire. Îmi închipui că această declarație va produce în sufletul unora o serioasă doză de invidie, dar n-am ce face, mi-e greu să mă solidarizez de facto cu cei care uneori, sau chiar deseori, ajung să termine număratul oilor înainte ca Moș Ene să li se așeze pe la gene… Într-o seară, acum foarte mulți ani, spre miezul nopții, am decis să fac totul pentru a rămâne treaz în următoarele ore, ca să studiez pentru un examen, dar m-am trezit dintr-un somn profund, pe la 2 noaptea, cu capul pe manuale… La un moment dat mă gândeam că aceasta se datorează meseriei mele și nenumăratelor gărzi de noapte, în timpul cărora, dacă nu puteai adormi imediat când aveai puțin timp liber, erai pierdut, nu știai când va suna din nou telefonul… Îți făceai treaba pentru care erai trezit, te întorceai în camera de gardă, stingeai țigara (obicei rău, periculos, de care m-am despărțit, slavă Domnului, de peste patruzeci de ani), te culcai, stingeai lumina și sperai să adormi cât mai repede.Read more…

Wishful thinking

Conform Dicționarului Britannica, wishful thinking este atitudinea sau crezul că un lucru pe care ți-l dorești foarte mult se va întâmpla, chiar dacă el pare improbabil sau irealizabil. Expresia nu prea are o traducere exactă în limba română, ea se tălmăcește ca fiind confundarea, deliberată aș zice, dorinței cu realitatea, un optimism irealist, o reverie sau, cel mai pe șleau, o iluzie. Există însă în limba română o expresie care îmbrățișează înțelesul zicerii englezești: a te îmbăta cu apă rece – semn că această acțiune sau meteahnă a firii umane este prezentă în culturi foarte diferite. Cu mulți ani în urmă, chiar înainte de a-i cunoaște semnificația, m-am confruntat de câteva ori cu această sintagmă. Împlinirea unor visuri care păreau total irealizabile m-a convins că îmbătarea cu apă rece nu este întotdeauna inutilă. În timp, după ce s-au petrecut diverse întâmplări ciudate pe care nimeni nu le-ar fi crezut posibile, am început să observ cu atenție fenomenul. Mi-am dat seama că o dorință pe care o ai astăzi se poate împlini abia peste ani, când aproape ai uitat-o. Totuși, Universul căruia într-un mod ciudat i-ai încredințat-o, a găsit modalitatea de a o împlini.Read more…

Înaltă trădare la curtea Angliei?

După cum am văzut în articolul despre Licoricia din Winchester https://baabel.ro/2022/07/o-femeie-de-afaceri-in-anglia-medievala/, evreii au fost izgoniți din Anglia în 1290 și nu au revenit decât prin 1650, cu permisiunea lui Oliver Cromwell.  Adică timp de vreo trei secole și jumătate în Anglia nu a mai călcat picior de evreu?  De fapt nu e chiar așa.  Când evreii din Peninsula Iberică au fost siliți să se convertească sau să plece, evident Anglia nu i-a primit.  Dar printre cei convertiți și urmașii lor, au fost unii negustori, medici etc. care s-au stabilit în Anglia.  Erau creștini cu acte în regulă, deci nu era niciun motiv să nu fie primiți.  În timpul domniei lui Henric al VIII-lea, la Londra trăiau vreo 100 de „creștini noi” care practicau în taină iudaismul.  Când Henric al VIII-lea a trecut la protestantism, aceștia au făcut la fel, ca supuși de nădejde ai Angliei.  Faptul că erau evrei era „secret”, dar despre mulți se știa…  Unul dintre aceștia, venit în Anglia la începutul domniei reginei Elisabeta I, a fost doctorul Roderigo Lopez (1517 – 1594). Așa cum se întâmpla deseori, era fiul unui medic și chiar unul de renume, medicul regelui Portugaliei.  În 1498, când evreii portughezi au fost puși în fața alegerii de a se converti sau de a părăsi țara, familia a ales să se convertească, astfel că Roderigo s-a născut deja „creștin”.  A studiat la Coimbra și a început să practice medicina, dar cum Inchiziția îl bănuia că practică pe ascuns iudaismul, a decis că era mai bine să se facă nevăzut – și în 1559 s-a stabilit în Anglia.  A trecut la protestantism și a început să lucreze ca medic. Fiind un medic bun, a făcut o carieră strălucită.  A fost angajat întâi la St Bartholomew, cel mai vechi spital din Londra și cu timpul și-a format o clientelă printre oamenii cei mai de seamă ai vremii, chiar și printre apropiații reginei Elisabeta…Read more…