Victoria lui Erdogan – visul lui Liviu Dragnea

Din 2016 Erdogan luptă împotriva ”statului paralel”. Erdogan a considerat încercarea eșuată de lovitură de stat din vara lui 2016 drept o acțiune îndreptată împotriva lui, organizată de clericul musulman Fethullah Gulen, care trăiește în SUA. Președintele turc l-a acuzat că rețelele lui de școli și alte instituții culturale au servit drept instrumente de subminare a autorității sale, atât în Turcia cât și în alte țări unde existau astfel de instituții, inclusiv în România. De aceea autoritățile turce au arestat peste 50.000 de persoane, majoritatea militari și intelectuali, numeroși ziariști din opoziție, iar 140.000 de funcționari publici au fost suspendați din funcții sau demiși. De atunci au loc procese după procese, iar acuzații au fost și sunt condamnați la ani grei de închisoare.

Chiar dacă nu atât de vizibil, nu cu subiect și predicat, tendințe de acaparare a puterii, de dominație autocrată, de subminare a unor instituții menite să mențină echilibrul puterii în stat între cele trei ramuri se manifestă din ce în ce mai mult chiar în țări care se pretind democratice…Read more…

Cămașa ți-e mai aproape de corp. Dar care cămașă ?!

M-am hotărit să fiu în ton cu moda și să scriu despre fotbal. Viața de pensionar (ce-i drept, activ) îți oferă și anumite drepturi și prerogative. De exemplu să amâni pentru mai târziu multe din ceea ce ești obligat să faci. Și asta ca să-ți creezi timp liber pentru alte preocupări, mai puțin (sau deloc) stringente, cum ar fi vizionarea zilnică a numai puțin de trei meciuri de fotbal, transmisie directă din patria putiniană. Deci se poate spune că am acumulat suficient material pentru nu unul ci mai multe articole pe acest subiect, al campionatului mondial de fotbal, care ține milioane (miliarde?) de indivizi de pe toată suprafața pământului fixați în fața ecranului de televizor cel puțin șase ore pe zi, timp de o lună. Trebuie să mărturisesc de la bun început că la mine patima vizionării de meciuri de fotbal (și de baschet) e de când a apărut în casa părintească pentru prima oară un televizor, adică de mai bine de 60 ani. Cred că în toată viața mea am petrecut în fața micului ecran mult mai multe ore decât în contemplarea unui peisaj muntos sau acuatic (mea culpa!)Read more…

Erdogan, un nou sultan

Turcia, care acum un secol încă era una din Marile Puteri Imperiale ale lumii, este cuprinsă de euforia (ori furia) victoriei electorale obținută de președitele Recep Tayyip Erdogan. Alegerile prezidențiale și parlamentare din 24 iunie, a.c. au fost precedate de un referendum care a dus la modificarea Constituției, în sensul concentrării puterii executive în mâna președintelui, care potrivit acestor modificări va avea și prerogativele de prim-ministru. Speranțele opoziției (divizate) s-au năruit în fața rezultatului (previzibil) al votului popular. Deși au fost sesizate inevitabilele fraude electorale, chiar dacă au fost și pot fi dovedite, ele nu pot modifica victoria zdrobitoare a domnului Erdogan. După 15 ani în postul de conducător de facto, după ce a reușit prin propria lovitură de stat să neutralizeze lovitura de stat a militarilor, cărora cu 90 de ani în urmă Mustafa Kemal Ataturk le-a încredințat paza democrației în Turcia renăscută, după ce a băgat la pușcărie sute de mii de turci, mai ales intelectuali democrați, alegerile anticipate organizate din inițiativa și sub oblăduirea domnului Erdogan, nu puteau avea alt rezultat. 52% din alegătorii turci l-au votat din primul tur, demonstrând astfel încă o dată că cea mai ”bătută” cale spre dictatură este democrația și votul universal.Read more…

O casă pentru amintirea evreilor din Târgu Mureş

Evreii de pretutindeni, cu rădăcini târgumureşene, păstrează memoria oraşului în amintirile lor sau amintirile moştenite de la părinţi. Dar cum păstrează şi, mai ales, cum va păstra oraşul amintirea evreilor care au avut un rol determinant în devenirea lui? Iată întrebarea la care a găsit răspuns Comunitatea Evreilor din Târgu Mureş, prin înfiinţarea unui muzeu. Acest lucru a fost posibil graţie eliberări unui spaţiu adecvat, în proximitatea sinagogii, şi donaţiei generoase oferite de medicul pediatru Etelka Tusa, supravieţuitoare a Holocaustului. Îndeobşte muzeele se confruntă cu lipsa de spaţiu, cu aglomeraţia obiectelor din depozite, cu dilema selecţiei obiectelor din expoziţia permanentă şi cu sarcina de a o reîmprospăta sau completa expoziţii temporare în care pot fi puse la lumină şi piese din depozit. Din păcate, muzeele evreieşti din Estul Europei spulberat de Holocaust se confruntă cu penuria de exponate cruntă şi frustrantă. Grupul de lucru, coordonat de dr.ing. Vasila Dub, președintele Comunității Evreilor din Târgu Mureș şi Gheorghe Diamantstein şi alcătuit din Iulia Negrea Iulia, Gheorghe Csorja, Ştefan Moldovan şi Elisabeta Lázár, a făcut faţă unei mari provocări: să vizualizeze istoria de peste un secol, a unei comunităţi alcătuite din multe mii de persoane, fără a avea la dispoziţie decât câteva obiecte disparate şi câteva zeci de fotografii salvate – în mod miraculos – de focul distrugător al Holocaustului.Read more…

Amintiri. Radio Days 1947-1968

Să mă ierte Woody Allen că împrumut titlul unui faimos film de-al său, dar n-am găsit nicio denumire mai potrivită pentru vremea greu de imaginat când încă nu exista televiziune. Pe când aveam vreo 7-8 ani, după război, refugiu și revenirea treptată la o viață cât de cât normală, prima achiziție importantă a familiei a fost un aparat de radio ”Orion”. O adevărată minune: carcasa masivă din lemn furniruit, difuzorul drapat în culori discrete, trei lungimi de undă – lungi, medii și scurte. Scala mare și verde – o lecție de geografie cu nenumărate denumiri de localități, unele cunoscute, altele mai puțin: Hilversum, Beromuenster, Koblenz. La mijloc, deasupra scalei o lumină intensă clipind fascinant: ochiul magic. Dar partea interesantă se afla mai sus, ridicând un capac găseai încă o instalație – un patefon! Cumpărătura de ocazie cuprindea și un pachet cu vreo 30 de discuri uzate – plăci grele de ebonită cu turația 78 (azi la mare preț printre colecționari). Selecția era cam eclectică dar atractivă:Read more…

Răbăgani, centrul universului meu

Șederile estivale la Răbăgani, care durau câteva luni, au devenit o parte integrantă a copilăriei mele. Ca toți copiii umblam desculț, cu picioarele mânjite de noroi și de excremente de găină. Cu timpul am învățat să vorbesc ca sătenii – o mai pot face și azi dacă găsesc un public interesat. Aceste vacanțe nu erau însă chiar atât de idilice, aveau și probleme. Una din ele era Ciuca, câinele ciobănesc care păzea casa și gospodăria. Agresivitatea și comportamentul ei imprevizibil era să mă coste viața mea încă fragedă de atunci. Ciuca era legat de un pom din livadă, astfel că raza ei de acțiune era limitată de lungimea lanțului și dacă cineva îndrăznea să se apropie prin spatele casei sau prin grădină, lătra furios. Într-o zi Firoanda m-a lăsat, adormit în cărucior, în livada umbroasă, suficient de departe de Ciuca. Mă știa în siguranță, păzit de un câine credincios, așa că își vedea liniștită de treburile casei. După o vreme, când a venit în livadă să vadă ce fac, a observat îngrozită că lanțul Ciucăi atârna fără rost – câinele dispăruse. La gândul că s-ar fi putut întâmpla o nenorocire, a venit în goană spre mine. Scena neașteptată din fața ochilor a făcut-o să înmărmurească: Ciuca stătea pe labele dinapoi, aproape tot corpul îi era deasupra mea în cărucior – nu se știe pentru cât timp – și mă privea atent, clătinând din cap.Read more…

Praga – o poveste de dragoste (3)

Odată trecut podul, puhoaiele de turiști continuă drept înainte, pe strada Karlová, către Piața Mare a Orașului Vechi (Staroměstské náměstí), eu însă propun să o luăm la dreapta, pe malul Vltavei, spre Hotelul Smetana (Str. Karoliny Svetle 34). Îndărătul unei fațade cât se poate de obișnuite se ascunde o perlă pe care am descoperit-o abia în primăvara aceasta, citind o biografie a lui Mozart: palatul Pachta. (Fig 3-1) Se povestește că după ce contele Pachta l-a invitat pe Mozart la cină, în loc să-l primească în sufragerie l-a încuiat într-o cameră, cerându-i să compună ceva înainte de cină. Așa au fost scrise cele „Șase dansuri germane” K. 509 – dar se pare că Mozart nu a apreciat purtarea contelui. Cum de nu am descoperit până acum palatul Pachta? Foarte simplu: palatul s-a păstrat în toată splendoarea lui de pe la 1750, dar de pe stradă nu se vede nimic. Vizitatorii interesați pot intra liber în curtea hotelului.Read more…

Şabat – Regina iudaismului

Thora și tradiția iudaică au prezentat ziua de Șabat ca zi de sărbătoare. Conform Thorei, Dumnezeu a creat lumea în șase zile, iar în ziua a șaptea, Șabat (respectiv sâmbăta), El s-a odihnit. De aceea, în acea zi trebuie să se odihnească și oamenii. Însuși cuvântul ebraic ”șabat” provine de la rădăcina ”ș. b. t.”, din care este format verbul ”lașevet”, cu sensul: a ședea, a se odihni. Obligația evreului este de a da odihnă tuturor în această zi. Conform tradiției iudaice, Șabatul începe în seara din ajunul lui (vineri seara) după asfințitul soarelui și se încheie a doua zi, sâmbătă seara, după apariția a trei stele pe cer. Ora intrării și ieșirii Șabatului diferă de la loc la loc. Conform normelor halahice, există munci și lucrări interzise de Șabat. Tradiția iudaică a preluat nu numai norme halahice, ci și datini și obiceiuri de Șabat. Această zi de odihnă a fost comparată cu o regină, căreia i-au fost atribuite numeroase calități. Șabatul a devenit o zi sfântă, cununa creației. Regina Șabat a fost onorată în rugăciune, dar și în literatura, muzica și arta plastică evreiască laicăRead more…

Amintiri despre familia Singer

Ajunsă în Israel şi vizitând-o pe verişaora mea, Susana Kalmár (n. Szmuk) din Haifa, am primit împrumut o carte rară, în limba maghiară: Volt egyszer egy Dés…Betheln, Magyarlápos, Retteg, Nagyilonda és környéke, Dés vidékéről elszármazottak Landsmannschaft [Au fost odată Dej…Beclean, Târgu Lăpuş, Reteag, Ileanda şi împrejurimi, istoria comunităţilor din zona Dejului]. Pe atunci, eu şi cu soţul meu ne petreceam iernile în Israel şi restul anului la Oradea. Am citit cartea de mai multe ori, cu atenţie, şi la vremea întoarcerii acasă, am lăsat-o în grija fiului nostru care locuia la Beer Sheva, pentru a o returna verişoarei Susan Kalmár. Numai că lucrurile s-au precipitat şi schimbările majore intervenite în cariera sa de medic, au adus în prima plan transferul său la Tel Aviv. În toiul mutării cartea despre Dej s-a rătăcit. Dat fiind că era o carte păstrată cu sfinţenie de familia Kalmár, originară din părţile Dejului, am încercat să fac rost de alta, dar nu am reuşit nicicum. Nu se mai găsea în librării şi nici în anticariate nu am dat de urma nici unui exemplar. A trecut ceva vreme şi într-o seară am fost invitată la familia lui Jóska Gréda, vechi orădean, fost secretar literar la Teatrul Maghiar, devenit ziarist Új Kelet, în Tel Aviv. De altfel îl cunoscusem cu mult înainte pe drumul de întoarcere din iadul deportării, la Cernăuţi şi mai apoi, în Belorusia, la Sluck. Am depănat amintiri şi, la un moment dat, l-am întrebat dacă nu m-ar putea ajuta să obţin cartea despre Dej, scrisă de Zoltán Singer. Spre uimirea mea a răspuns prompt: “Cred că da”. Şi apoi s-a dus la vecinii de la acelaşi etaj şi a revenit cu o doamnă pe care mi-a prezentat-o: Trude Singer, soţia lui Zoltán Singer, autorul cărţii. E mi-a făcut cadou un exemplar şi astfel am putut să returnez cartea pentru care mă frământasem atâta. În acelaşi timp mi-am făcut o prietenă nouă.Read more…

Școală de vară la Universitatea Berkeley

Am făcut cursuri de specialitate, studii post-universitare și doctorale, dar nu vreau să le înșir aici, pentru că nu fac un curriculum vitae și nici nu vreau să par lipsită de modestie, ci vreau doar să evoc o amintire dintre cele mai dragi sufletului meu. Este o amintire complexă, care printre altele a atras după ea un beneficiu personal, pentru că atunci m-am lăsat de fumat. Chiar dacă nu am fost o mare fumătoare, totuși fumam de prin anii de facultate. Poate că vroiam să părem interesanți sau consideram că era ceva șic. Cred că voiam doar să nu par altfel decât ceilalți, asta fiindcă pe vremea studenției mele se fuma mai mult poate decât astăzi. Să pornesc cu începutul experienței acelei veri toride! Era în 1995, atunci am fost selecționată pentru un curs de instruire privind variante de atenuare a schimbărilor climatice. Era tema de care mă ocupam. Vorbim de perioada în care s-a lansat Mandatul de la Berlin, cel care pregătea ceea ce avea să devină în 1997, Protocolul de la Kyoto, la a cărui formulare am participat. Atunci, la Berkeley, am studiat ceva destul de complex și nespecific celor studiate în facultatea din țară.Read more…

Fotbal, politică şi nu numai

Din păcate sportul e legat de politică, cu toate că în mod normal și fair ar trebui să fie total independent de influențe de genul acesta. Exemplele sunt numeroase. Olimpiada de la Berlin din anul 1936 a fost un mijloc de propagandă folosit de naziști. De la salutul hitlerist, dat nu numai de delegația germană, ci din păcate și de alte delegații, precum a Italiei și, spre surprinderea opiniei publice, chiar și a Marii Britanii, la excluderea evreilor din lotul olimpic german, până la refuzul lui Hitler de a da mâna cu câștigătorul cursei de o sută de metri, legendarul sportiv afro-american Jessie Owens. Africa de Sud a fost exclusă din competițiile sportive din 1964 până în 1992 din motive de apartheid. La Olimpiada din München în 1972 a avut loc atentatul împotriva sportivilor israelieni, 11 dintre ei fiind uciși de teroriști palestinieni. Olimpiada de la Moscova a fost boicotată de SUA, RFG, Japonia și de alte 50 de state, în semn de protest împotriva invaziei sovietice a Afganistanului. Ca răspuns, URSS și țările comuniste, cu excepția României, și-au anulat participarea la Olimpiada de vară din Los Angeles.Read more…

Un puzzle american

Fostul senator Rick Santorum a spus că Barack Obama ar fi putut să unească națiunea, dar de fapt a amplificat rasismul. Acest aspect e pus în evidență și de modul cum a reacționat în cazurile în care poliția a folosit arme de foc. „De fiecare dată când a fost o controversă cu cineva de culoare, Obama a fost părtinitor împotriva poliției. Obama nu ne-a unit, ci ne-a divizat.” Subscriu la această părere, ca și la cea a candidatului Trump, care în 2016 afirma că președintele Obama va intra în istorie ca unul din cei mai proști președinți ai S.U.A. Locuind de 20 de ani în S.U.A., am o părere despre fiecare din ultimii patru președinți, părerea limitată a unui simplu cetățean chemat la vot odată la patru ani, deci nevoit să aibă o părere. În cele de mai jos voi motiva prin exemple de ce mă raliez la cele afirmate de senatorul Rick Santorum.Read more…

Adio Românie, Pământ Părintesc! (III)

În ultimul moment am luat un autobuz de noapte și am ajuns clandestin la Paris, Place de la Madeleine. De acolo m-am dus la comunitatea evreilor. Pe baza faptului că vorbeam franceză binișor, că aveam o barbă stufoasă și că încă eram sub un an de la plecarea din România, mi s-a acordat un sejur temporar de 6 luni, cu posibilitate de reînnoire și cu un ajutor modest dar complet de casă, masă și transport în comun. În scurt timp mi s-a oferit ocazia de a lucra într-o tabără hasidică Lubavitch, în Bretagne, ca instructor de înot, arte marțiale și ajutor la bucătărie. Ambiția lor, mai târziu și mărturisită, era să mă “salveze”, să mă re-educe și să mă transforme dintr-un evreu pierdut, de tip comunist, calitatea a III-a, în evreu “Calitatea I, confort sporit”, prin reîmprospătarea credinței mozaice, a educației și practicii religioase, a creșterii cunoștiințelor și a respectului pentru istoria și cultura iudaică și îndoctrinarea mea cu disprețul și ignorarea culturii, a istoriei, a valorilor morale și a stilului de viață al tuturor celor care nu erau ca ei.Read more…

În afara scenariului

Așa, ca pentru descrețirea frunții, vă redau câteva întâmplări ale scenei, la care am fost martor și care sigur nu figurau în scenariu. Dintre ele, una era să se sfârșească tragic. Iată-le:

Opera Română, 1940, sala Regina Maria din fosta Piață a Senatului. (Piața își primise numele după fundația pe care înainte de Primul Război Mondial urma să se ridice clădirea Senatului României, dar nu s-a mai ridicat. Pe acea fundație s-a construit un bloc de 17 etaje, cunoscut ca blocul Gioconda, după numele grădinii de vară unde se dădeau filme bunicele. În imediata vecinătate a blocului Gioconda exista o clădire, folosită mai întâi ca sală de sport, apoi ca sediu al Operei Române.)

Se cânta „Liliacul”, scena balului. Golind sticla de șampanie, Prințul Orlowski o aruncă peste umăr, spre valetul care conform scenariului urma să o prindă – știam asta de la părinții mei care mai văzuseră spectacolul. Dar, de data asta bietul om nu reușește, sticla cade pe pardoseală și se face țăndări Read more…

Ghid simplu pentru sutienele de vară

Deși îmi plac zilele lungi şi însorite din perioada asta, vara îmi dă uneori bătăi de cap. Stilistice, of course. Apropo de tema articolului, recunosc că dacă ar fi după mine, mi-aş arunca toate sutienele, aş îndemna toate femeile să facă la fel (cel puțin vara) şi aş falimenta industria. Însă „presiunea socialului” își spune cuvântul, iar eu constat asta cu stupoare şi tristețe: puține femei îşi permit libertatea de a se îmbrăca vara fără a apela la sutien, multe femei le privesc cu ochi critici („neobrăzatele, cum îşi permit?”), iar şi mai multe continuă să creadă că decolteul umflat de un push-up este atrăgător şi dezirabil. În fine, hai să nu divaghez, mai bine revin la subiect: bluzele verii au decolteuri atipice, topurile sunt din ce în ce mai diafane şi vaporoase, cele mai multe rochii sunt adânc răscroite sau decupate în lateral, ceea ce evident ridică întrebarea: ce sutiene li se potrivesc? Ce sutien alegem, fără sa fie mult prea vizibil sau prea incomod?Read more…

Baubau era pe…scenă

Am ascultat discursul rostit de Oratorul în Cămaşă Albă, în faţa mulţimii adunate în Piaţa Victoriei din capitală. L-am ascultat şi atunci, în direct, şi apoi – pentru a încerca să-l înţeleg – l-am reascultat într-o înregistrare postată pe Internet. Ar fi fost bine să găsesc şi textul scris, ca să-l pot parcurge de mai multe ori, să revin asupra unor pasaje şi să caut logica lor. Voiam să înţeleg sensul celor rostite, timp de mai bine de o jumătate de oră, către mulţimea adusă – cu trenurile şi autobuzele – de pe tot cuprinsul ţării, felicitată de însuşi Oratorul în Cămaşă Albă, pentru curajul ei de a veni la Bucureşti, într-un număr atât de mare. Din cuvântarea ilustrată, pe ecranul din fundalul scenei, cu imagini desprinse parcă din benzi desenate, nu am reuşit să reţin logica, ci doar cuvintele cheie: stat paralel, securişti, stalinişti, delaţiune, interceptări, abuzuri, ba chiar şi tiranie. Dacă la început acest „stat paralel” era nebulos, după doar zece minute de cuvântare, reprezentanţii săi erau identificaţi cu şefa DNA, jurnaliştii şi magistraţii „acoperiţi”, ba chiar şi preşedintele României Read more…

Kim Jong Un – principalul câștigător al întâlnirii de la Singapore

La prima vedere, întâlnirea istorică Trump-Kim a fost benefică pentru ambele părți. Declarația comună vorbește despre denuclearizarea peninsulei coreene, prin renunțarea la armele nucleare de către Coreea de Nord, dezvoltarea unor noi relații dintre SUA și Phenian. Totodată, Statele Unite se angajează să garanteze securitatea Coreei de Nord. Toate acestea sunt formulări vagi, singurul paragraf mai concret este cel referitor la o viitoare întâlnire a secretarului de stat american Mike Pompeo cu personalitatea relevantă nord-coreeană, vizând enunțarea detaliilor cu privire la punerea în aplicare a celor convenite de cei doi șefi de stat.

Opinia analiștilor este că ”the winner is” Kim Jong Un. Se știa că scopul principal al dezvoltării arsenalului nuclear nord-coreean a fost menținerea la putere a actualului regim din țară, respectiv a ”dinastiei Kim”. Amenințările nord-coreene cu atacuri cu rachete ținteau două țări: Statele Unite și Coreea de Sud, de unde ar fi putut proveni încercările de destabilizare, de schimbare a conducerii și regimului nord-coreean. Garanția de securitate oferită de Donald Trump permite ca liderul nord-coreean să facă propunerea ”generoasă” de denuclearizare a peninsulei coreene. Dar în declarația comună nu există nimic concret care să specifice când și cum se va întâmpla acest proces, cum se va realiza verificarea și de către cine. Și apoi, având experiența iraniană a unor situri secrete, nu se va ști ce va păstra Kim din arsenal ”just in case”.Read more…

Istoria uitată

În anul 1923 la Riga, capitala Letoniei, a fost întemeiat o nouă organizație sionistă care și-a luat denumirea emblematică ”Betar”. Fortăreața Betar a fost cea din urmă redută a ultimei revolte a evreilor conduși de Bar Kochba, în anul 139 (d.Cr) împotriva armatei romane de sub comanda generalului Severus. A fost începutul exilului din Iudeea. Pentru evrei a fost un dezastru comemorat împreună cu Distrugerea Templului din Ierusalim, în ziua de 9 Av (Tișa be Av) ziua celui mai profund doliu. Tinerii care s-au adunat la Riga și-au asumat denumirea de Betar nu în amintirea doliului, ci în cel al rezistenței eroice și al sacrificiului suprem. Acest model de atitudine poate mai mult asemănătoare spiritului teuton decât celui evreiesc, a însemnat pentru o anumită parte a tineretului evreu cu convingeri sioniste, un imbold spre eroism și jertfă pentru un ideal. După aproape două mii de ani de la răscoala din Iudeea o altă răscoală, cea din Ghetoul Varșoviei împotriva armatei germane, a fost începutul unui nou capitol în istoria confuză și zbuciumată a poporului evreu. A fost începutul recuceririi statului Iudeu. Omul care a întemeiat mișcarea Betar a fost Zeev Jabotinsky.Read more…

Eminescu în zilele noastre, aici

Îmi aduc aminte de parcă s-a întâmplat acum câteva zile. Profesorul nostru de literatură română ne vorbea de Eminescu, noi notam totul în caiete. Era o după amiază de primăvară bucureșteană. Prin geamurile deschise sufla un vânt călduț, care te îmbia să părăsești clasa și s-o iei razna, spre parcul Carol zis al Libertății. Profesorul ne vorbi despre cel mai mare poet al națiunii române, un talent ieșit din comun, dublat de un puternic sentiment patriotic românesc (asta era voie pe vremea aceea!). Și ca exemplu, el cită versurile de mai sus. “Iată”, spunea el , “numai un adevărat patriot e legat de glia lui, de natura ce-l înconjoară, de tot ce-i oferă pământul pe care trăiește, el și copiii lui. Numai un adevărat patriot poate iubi tot ce vede în fața lui și ca să fii patriot nu trebuie să fi bogat sau educat, un singur lucru e necesar: să iubești și să respecți tot ce vezi în jurul tău și e al tău, pe vecie”. Și acum să revenim la oile noastre, adică la realitatea ultimelor săptămâni, care mi-a readus în minte versurile celebrului poet. Pentru cine nu urmărește evenimentele de la granița Israelului cu fâșia Gaza, (oare câți dintre cititorii acestei publicații sunt la curent cu ce se întâmplă acolo/aici?) de mai bine de două luni e vorba de o serie de manifestații violente la graniță…Read more…

Despărțirea de o revistă care-mi era dragă

Am cunoscut revista Die Stimme [Vocea] din anul 1971, când am fost pentru prima dată în vizită în Israel. Apărea inițial săptămânal și apoi lunar, în limba germană, cu subtitlul Mitteilungsblatt für die Bukowiner, începând din anul 1944, adică de când evreii din Bucovina de nord și de sud au început să emigreze în Israel, acei puțini care s-au întors din deportarea în Transnistria și cei rămași la Cernăuți, cei mai mulți vorbitori de germană. Revista a fost fondată de binecunoscutul cernăuțean Dr. Elias Weinstein. Noi, cei din Bucovina aveam pentru Cernăuți, „mica Vienă”, aceeași admirație și nostalgie ca cei din regat pentru București, „micul Paris”. Die Stimme era cunoscută, iubită și sprijinită financiar de bucovineni; îmi amintesc chiar că o rudă pe care am vizitat-o la prima mea excursie scria din când în când la rubrica apreciată de femei, despre mâncăruri specifice bucovinene, pe care le-aș gusta și azi cu plăcere. Nu era o revistă performantă în ceea ce privește știrile la zi. Și cu toate acestea e o mare minune că a rezistat atâția ani în condiții relativ precare, fără subvenții, numai din dragostea cititorilor. Read more…