Ce înseamnă ”Acasă”

Mai mulți ”prieteni virtuali”, dintre cei care nu mă cunosc din copilărie și nici de pe parcursul vieții mele, m-au întrebat unde trăiesc, în România sau în Israel, fiindcă erau mirați că mă interesează și abordez teme evreiești. Evrei se nasc în fiecare zi pretutindeni în lume, doar că nu toți devin și israelieni. Cei care se nasc în Israel sunt de la început israelieni, în timp ce doar unii dintre cei născuți cetățeni ai altor țări decid să facă alia și să meargă în Israel, unde apoi pot deveni cetățeni ai acestui stat. Parcă aud vocea prietenului cu pricina, spunând că am scris iarăși un truism! Aș pune rămășag că mult mai mulți sunt cei care nu știu cum este cu evreii, în comparație cu cei care știu. Spun asta fiindcă mă gândesc la populația actuală și la cunoștințele ei. Vorbind despre mine, dacă vă uitați în orice sursă de informație, eu m-am născut în București, ca evreică, fiindcă astea sunt cele două ramuri ale familiei mele maternă și paternă. A fost un dat cu care am venit pe lume. Venind însă pe lume în România, este firesc că sunt dintotdeauna cetățean român, loial țării mele. Pentru mine, casa bunicilor mei materni din București a fost totdeauna acasă! Aici am crescut, am fost educată, am învățat limba română, dar și ce este iudaismul, am fost tratată uneori ca fiind străină în propria țară, dar de cele mai multe ori am fost admirată de către majoritarii creștini fiindcă fac parte din acest popor mândru și care a dat lumii atâtea valori.Read more…

Kolín: un orășel din Boemia cu asociații tragice

În primăvara aceasta am avut ocazia să vizitez nu numai Praga, ci să fac și un mic tur prin provincie. Printre altele am ajuns la Kolín (cunoscut și pe numele german de Köln an der Elbe), un orășel medieval aflat cam la o oră de drum de Praga. De la început numele mi-a sunat cunoscut, dar motivul l-am înțeles abia când am ajuns în centrul oașului: biserica gotică, foarte impozantă, o cunoaște fiecare filatelist interesat de timbrele fostei Cehoslovacii. Adevărul este că realitatea depășește cu cu mult vechiul timbru, care abia acum mi-am dat seama că mai e și întors pe dos! Nu oricine are înaă norocul să primească un ghid local și să vadă lucrurile mai puțin cunoscute. Așa am ajus la sinagoga din Kolín. Cu toate că e mult mai modestă decât Biserica Sf. Bartolomeu, și ca multe alte sinagogi, e ascunsă într-o curte, mi s-a părut nu mai puțin impresionantă. Documente păstrate în arhiva orașului menționează că primii evrei s-au stabilit aici încă înainte de anul 1400, comunitatea fiind una dintre cele mai importante după cea din capitală, iar în 1512 exista deja în oraș o sinagogă „veche”. Dar în urma holocaustului, din comunitatea înfloritoare de odinioară au rămas abia vreo două sute de suflete.Read more…

Palma Stern: Amintiri (V)

Căsătoria civilă s-a ţinut în iulie 1948. Nu am avut bani nici pentru invitaţi, nici pentru verighete. Martori ne-au fost Hercz Gabi şi Bara (Kohn) Tibi. După ceremonie am intrat cu ei într-o cârciumă să bem ceva, dar după câteva minute Norbi a plătit, s-a scuzat şi a plecat: trebuia să meargă urgent la o şedinţă de partid! Varda Zoli, vărul lui Norbi, ar fi dorit să ne căsătorim religios, promiţându­-ne că preia el organizarea. Norbi nu a fost de acord şi aşa a rămas. Încă înainte de a spune DA la ofiţerul stării civile, l-am rugat să nu ridice vreodată tonul la mine, altfel din acel moment viaţa noastră comună va fi terminată. Probabil i-am spus-o cu atâta hotărâre şi claritate că într-adevăr nu au fost niciodată certuri între noi. Aveam oroare de aşa ceva, mai ales că aveam și o doză mare de mentalitate feministă. Dacă aş fi trăit pe vremea sufragetelor, desigur că aş fi făcut şi eu parte din această mişcare! (De fapt îmi amintesc că am avut totuși o ceartă, una singură. Norbi întârziase iar eu, neavând cheia, am fost nevoită să-l aştept în stradă. Trebuie să subliniez că lui Norbi i-a părut tare rău, dar el nu era omul cel mai punctual din lume.) Când povesteam în societate că nu ne certasem niciodată cu Norbi, celor de faţă nu le venea să creadă, deşi asta era realitatea. În ciuda problemelor şi greutăţilor inerente ale unei căsnicii, la noi ele nu duceau la certuri. Norbi și-a început activitatea de preparator la catedra de anatomie în anul 1947. Un an mai târziu, în 1948, am fost şi eu numită preparatoare la Institutul de Igienă. Ca atare eram scutiţi de obligaţia de a frecventa cursurile, ceea ce la unele materii ne-a îngreunat pregătirea examenelor. O parte apreciabilă a timpului nostru trebuia s-o consacrăm activităţii de partid. Read more…

Yael

Ȋn sala de așteptare a cabinetului stomatologic așteaptă o fată pe care o cunosc de mulți ani. O cheamă Yael.

Asistenta o poftește înăuntru. Ȋnainte de a începe tratamentul, facem câteva glume. Ȋmi poveșteste că a amânat serviciul militar cu un an pentru a se înscrie la un Colegiu premilitar la Tel-Aviv, care îi pregătește pe cei mai buni pentru serviciul militar și că joi, adică peste două zile, vor face o excursie, chiar dacă condiƫiile meteorologice vor fi nefavorabile. așa cum s-a anunƫat. Ȋmi arată pe IPhone poza prietenului ei – e foarte fericită și are planuri mari de viitor. Yael are 19 ani, e o fată entuziastă, plină de umor și foarte politicoasă. A absolvit nu demult Liceul de Arte, secƫia Dans și Coreografie. Visează să fie coreografă. Eu o cunosc de când avea șase ani.După ce termin tratamentul și secretara îi face o nouă programare, Yael îmi spune “mulƫumesc și la revedere”. Atunci nu bănuiam că nu o voi mai vedea niciodată – revederea nu va mai avea loc.Read more…

Amintiri. Aleksikovo – Cernăuți – București. 1944-1946

Din al Doilea Război Mondial, cea mai mare și mai sângeroasă conflagrație din istorie, eu am amintiri frumoase. Din povestirile părinților știu că în vara lui ’41, când eu împlineam un an, Germania ataca Uniunea Sovietică, iar mareșalul ordona „Treceți Prutul!”. Tot atunci noi ne-am refugiat din Cernăuți cu unul din ultimele trenuri spre răsărit. Vagoanele erau supraaglomerate, tatăl meu, Dr. Josef Ehrenkranz, medic pediatru, a călătorit trei zile pe scara vagonului în timp ce soția lui, Leonore, cu un prunc în brațe (care eram eu) păzea cu strășnicie valijoara cu scutece, biberoane, alifii și medicamente pentru copil. Celelalte geamantane au fost furate de la bun început. În tren nu era apă. În stații se lua apă de la locomotivă, un lichid sălciu, ruginit, contaminat. Mai toți copiii s-au îmbolnăvit de dizenterie, unii au murit. Noi am coborât la Donețk, unde eu am nimerit la spital. Un alt refugiat, medic din Leningrad, m-a salvat cu niște sulfamide. Am rămas acolo câteva săptămâni. Pe tata l-au trimis să lucreze ca sanitar în mină. Dar cum frontul se apropia, ne-am continuat călătoria. Destinația stabilită pentru refugiații din vest (mai cu seamă evrei din Polonia, Ucraina, Bucovina, Basarabia) era de obicei Asia Centrală: Tașkent, Alma Ata… Noi însă ne-am oprit la Aleksikovo, o comună destul de mare, reședință de raion și nod de cale ferată, la vreo două sute de kilometri nord-vest de Stalingrad. (Azi Volgograd, v.att. hartă), pentru că aveau nevoie de medici. Acolo am petrecut anii războiului, de acolo datează primele mele amintiri.Read more…

Pentru două vocale

Directorul postului de radio Kol Israel era Moshe Hovav, un israelian de origine Yemenită, care a decis că limba ebraică corectă este limba care sună arăbește, sau cel puțin cu caracter potrivit Orientului Mijlociu, indiferent că în Israel pe atunci se auzea o cacofonie de accente și că la Teatrul Național Habima actorii, în majoritate originari din Rusia, vorbeau cu puternice accente rusești. La radio trebuia să troneze puritatea limbii ebraice și această puritate însemna să sune oriental. Ne aflam în orient și trebuia să ne încadrăm în spațiu, cu toate că majoritatea emigranților erau de origine europeană și cu toții aveam un ochi spre occident. Am vrut tare mult să lucrez la Ierusalim. Tocmai mă înscrisesem la Universitate și mi-ar fi fost foarte la îndemână să locuiesc în oraș. Mai ales că Ierusalimul îmi plăcea foarte mult și aveam acolo mulți prieteni. Prima parte a examenului, partea orală, în care trebuia să dai dovadă de o cunoaștere serioasă a literaturii universale și a politicii, am trecut-o cu note mari. După câteva ore mi-a venit rândul la partea cea mai serioasă: vocea radiofonică.Read more…

Primele animale

Pe pământ trăiesc acum sute de mii, ba chiar milioane de specii de animale și insecte plus sutele de mii de specii care trăiesc în oceanul planetar. Ne ar fi dificil să ne imaginăm lumea ca un pustiu de piatră și ape, fără vegetația care acoperă astăzi uscatul, fără ființele vii care populează orice mediu, inclusiv izvoarele cu ape fierbinți sau sulfuroase. Viața s-a adaptat celor mai diferite condiții.

Planeta noastră are circa 4 miliarde ani, dar cea mai mare parte a acestei istorii Pământul a fost un pustiu de piatră. Cea mai mare parte a milioanelor de specii care trăiesc astăzi se trag dintr-un strămoș comun care a trăit acum circa 650 de milioane de ani. Toată această diversitate a pornit de la o ființă unicelulară apărută în apele oceanului primordial. Nu știm cum arăta, dar doi cercetători britanici i-au reconstruit genomul.S-a constatat că în urmă cu 650 de milioane de ani s-a produs o explozie genetică în urma căreia ființa unicelulară s-a transformat într-una mai complexă și cu mai multe celule. Genele s-au dovedit a fi excepțional de durabile, unele dintre ele le găsim și în genomul uman. De fapt în acesta constă cercetarea celor doi britanici. Read more…

Pantofii noi

La un moment dat am trecut pe lângă un magazin de pantofi de lux şi de marcă pentru bărbaţi, şi nu m-am putut abţine să nu admir vitrinele aranjate cu gust şi iluminate foarte atrăgător. Am observat din nou ceea ce am constatat de mult că este regula generală pentru prezentat încălţămintea într-o vitrină. Mărimea de pantofi pentru bărbaţi este maximum 40, iar pentru femei 35. La aceste mărimi , proporţiile estetice par ideale, şi pantofii arată atrăgători. În decursul anilor am fost dezamăgit de fiecare dată când am cerut numărul meu 45, şi vânzătorul mi-a adus o cutie enormă din care am scos două broaşte ţestoase imense, care erau de fapt aceeaşi pereche de pantofi pe care am văzut-o în vitrină, dar mărime Yetti, omul zăpezilor. Am intrat în magazin şi imediat mi-au picat ochii pe o etajeră specială cu pantofi foarte frumoşi de marcă, cu preţuri triple sau cuadruple faţă de ce eram în general dispus să cheltuiesc pe pantofi, dar pentru că aveau doar o singură pereche din anumite modele, preţurile erau reduse cu 50%. Perechea care mi-a plăcut cel mai mult, era numărul meu, 45, aşa că i-am încercat şi se potriveau de minune şi erau şi foarte comozi.Read more…

La baie Des Anges

– Ascultă, tu ai auzit de Nisa? Am găsit ceva avantajos pentru zilele următoare !
– Bineînţeles, răspund eu fără să fiu mirat de întrebarea tânărului coleg de serviciu. Nu ezita, du-te… şi continui indicând câteva informaţii turistice. Nisa era de altfel o destinaţie tipică a oamenilor bogaţi din România antebelică.
– Dar tu nici nu existai în perioada respectivă, de unde ştii toate chestiile acestea?
Omul s-a întors din Nisa încântat, aratându-mi printre altele fotografii de cucoane top-less pe plaja de lângă Promenade des Anglais şi menţionând bazarul din Ventimiglia, aflat nu departe, în Italia, obiectiv pe care, din neştiinţă, am omis să-l amintesc iniţial, alături de Monte-Carlo sau Cannes.
Uitasem episodul, vara era pe sfârşite, când tânărul apare zâmbind în spaţiul meu de lucru:
– Ţi-am găsit un zbor la Nisa cu 199 de dolari!Read more…

Terminalul 3

De pe acest terminal pleacă tot Israelul în vacanță. Alte posibilități de călătorie nu prea există. Vaporul e pierdere de timp, cu trenul nu ajungi nicăieri. Să mergi cu mașina în Europa prin Siria? Acesta este doar visul utopic al unui optimist ca mine. Și ce simplu și frumos ar fi: Israel – Siria – Turcia – Bulgaria – România s-ar putea face în numai 2-3 zile! Singura alternativă este avionul. Check in, control de pașapoarte, control de securitate: scoate cureaua, laptopul, ceasul, celularul, cheile etc., apoi pune totul la loc și asta cel puțin de două ori, iar dacă schimbi avionul atunci totul se repetă. Dar ești în vacanță, bine dispus și hotărât să fi calm și vesel. Controlul de securitate este plin de riscuri. E nevoie de atenție maximă ca să-ți poți recupera toate obiectele personale. Eu am uitat de mai multe ori câte ceva.Read more…

Ce faci când nu știi ce să mai încalți

Zilele trecute am primit un email. În dreptul subiectului stătea scris: „Help! Criza existențială, declanșată de pantofi.” Mesajul venea de la Teo, o veche clientă cu mult simţ al umorului, care îmi explica cum în ultimele săptămâni nu se mai descurca cu alegerea pantofilor potriviți. „Irina, am trecut prin câteva magazine în weekend, am simțit că cedez nervos! Mi-am dat seama că a venit momentul să renunț la botinele mele preferate, că nu mai vreau să port nici pantofii mei clasici cu toc de 9, şi jur că nu îmi place nimic din ce am văzut! Pur şi simplu, nu ştiu cu ce să mă încalţ…” E şi acesta un mod de a-ţi pierde identitatea. E inversul Cenușăresei pe care o identificam, înainte de orice, prin potrivirea cu pantoful ei de cleștar. Read more…

Donald Trump s-a retras din acordul nuclear cu Iranul. E bine sau e rău?

La 8 mai, mai devreme cu patru zile decât era programat, președintele Donald Trump a anunțat că Statele Unite se retrag din acordul nuclear cu Iranul pe care l-a considerat o înțelegere imorală care nu ajută cu nimic America și nici lumea. Astfel, visul premierului israelian Benjamin Netanyahu s-a împlinit. El a avertizat cu mult înainte de a fi fost semnat documentul și după aceea, că este un acord prost care nu va împiedeca Teheranul ca – acum sau cu certitudine mai târziu – să reia producția de arme nucleare și a enumerat mai multe argumente printre care lipsa controlului și existența unor baze secrete iraniene unde este posibilă continuarea activității. Dezvăluirile recente ale celor 55.000 de pagini de documente secrete iraniene indică faptul – este adevărat că ele se referă la perioada dinaintea semnării acordului – că Iranul a mințit când a afirmat că nu a avut un program de producere a armei nucleare. Netanyahu a tras concluzia că este posibil ca Iranul să mintă în continuare și să nu-și fi oprit niciodată programul nuclear. Deocamdată acest lucru nu s-a putut dovedi concret, dar pentru președintele american a fost un element în plus care să-i alimenteze convingerea că America trebuie să părăsească această înțelegere. În consecință, peste aproximativ șase luni, Washingtonul va reintroduce sancțiunile economice, unele dintre ele chiar mai devreme.Read more…

Singurătatea Doinei Cornea

Vorbind despre “puterea celor fără de putere”, Václav Havel remarca paradoxul cotidian, care ar putea să corodeze și să conducă la prăbușire un regim totalitar. Ar fi de ajuns ca fiecare cetățean de rînd să-și asume “viața în adevăr”, să își găsească puterea de-a denunța realitatea oprimantă. Meșterul berar se poate încăpățîna să producă o bere de calitate, în ciuda sistemului mediocru, care îi îndeamnă pe toți la neglijență, indiferență și șablon. El constată că munca depusă de ceilalți berari este neconformă și încearcă să le explice cum să facă mai bine. Ceilalți îl “simt” că este un ciudat, care urcă împotriva curentului, și-l ignoră. Dar el se încăpățînează să muncească în mod conștiincios: nu pentru a sfida prin singularitate, ci efectiv deoarece resorturile sale interioare nu-i permit să facă altfel. Protestul împotriva unei dictaturi nu este obligatoriu să reprezinte, la originea sa, un gest politic: poate acoperi un impuls civic, sau o tendință firească spre perfecționare profesională. Doina Cornea a fost “meșterul berar” de la Cluj, care s-a obstinat să-și exprime netulburată convingerile. În ceaușism exista o schizofrenie, de toți acceptată cu naturalețe, între realitatea efectivă, care se constata la tot pasul, și ceea ce vorbele exprimau. Read more…

Ierusalimul meu

Frumuseţea şi unicitatea Ierusalimului mi-au fost relevate de doi oameni speciali, erudiţi şi spirituali, care mi-au făcut onoarea de a participa la o emisiune moderată de mine, la începutul anilor 2000: Leon Volovici (fie-i memoria binecuvântată) şi Michael Finkenthal, prezenţi atunci la Conferinţa internaţională de Iudaistică, organizată anual la Universitatea Babeş-Bolyai. Incursiunea, alcătuită din cuvinte zugrăvitoare de imagini pregnante, a început cu evocarea luminii unice a acestui oraş de aur şi s-a încheiat cu învăţătura ce poate fi sorbită în oraşul care gândeşte. Ierusalimul e atât de vechi, încât vestigiile care nu au cel puţin cinci sute de ani, sunt prea „recente” ca să mai conteze, a remarcat unul dintre invitaţi. Adevărata mea întâlnire – revelatoare – cu Ierusalimul avea să se petreacă mai târziu, după ce aterizasem noaptea la Tel Aviv şi am ajuns la un hotel din centrul oraşului, la crăpatul zorilor. Privind pe geam am văzut soarele răsărind în spatele zidurilor cetăţii, suprapunând imaginea învăpăiată care mi-a tăiat răsuflarea, peste o alta – ce o păstram în memorie – zugrăvită cu penelul nădejdii pe zidul sinagogii de lemn Baal Şem Tov, din Piatra Neamţ.Read more…

Se vor retrage SUA din acordul nuclear cu Iranul?

Săptămâna trecută președintele Donald Trump i-a primit, rând pe rând, pe Emmanuel Macron, președintele Franței, și pe cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Pe lângă multe alte probleme care, de la instalarea președintelui american, au devenit surse de conflict între Europa și Statele Unite, miza cea mare a fost acordul nuclear cu Iranul, în mod paradoxal inițiat de Washington. Este adevărat de către președintele Obama, a cărui politică în Orientul Mijlociu a ridicat și atunci și mai mult acum – din cauza consecințelor ei – multe semne de întrebare. Pentru SUA și marile țări europene și nu numai, a apărut ca o necesitate vitală temperarea pericolului iranian, țară care era pe cale să ajungă un membru al ”clubului nuclear”. Adevărul este că Teheranul a reușit să învăluie în mister stadiul în care se găsea în procesul de fabricare a armei nucleare. Existau mai multe elemente concrete care indicau că procesul este în curs de desfășurare, dar nimeni nu știa unde se găsea Iranul, care va fi data probabilă în care va reuși să finalizeze arma letală. Iar dacă regimul iranian susținea (firesc) că intenția lui este folosirea uraniului în scopuri pașnice, nu exista posibilitatea de a constrânge țara să semneze acordurile nucleare existente în care statele posesoare de arme nucleare se angajează să nu le folosească.Read more…

Granița nevăzută

Cele trei țări pe care le-am străbătut cu ”Prințesa de smarald” (emerald-span:), Argentina, Uruguay și Chile au istorii asemănătoare (dar totuși diferite) de dobândire a independenței, cu toate că unele dintre personajele cheie se regăsesc în toate cele trei teritorii care aparțineau de viceregatul ”Rio de la Plata” cu capitala la Buenos Aires. Între timp în Spania situația militară s-a înrăutățit, armata franceză a lui Napoleon a încheiat cucerirea întregii PeninsuleI Iberice Aceasta a încurajat ”patrioții” din Buenos Aires să organizeze o rebeliune, să-l înlăture de la putere pe vicerege și să aleagă un consiliu (”junta”-span ) militar ca să administreze impozantul teritoriu care astăzi este împărțit între Argentina, Uruguay, Chile, Bolivia, Paraguay și Peru. Această rebeliune organizată cu succes în 25 mai 1810 a fost semnalul de începere a Războiului de Independență care a luat sfârșit cu victoria ”patrioților” după zece ani de lupte duse mai ales în nord împotriva ”spaniarzilor – regaliști” din actuala Bolivia și Peru.Read more…

A cui e limba asta a mea?!

Am descoperit în bibliotecă o carte de mult uitată, pierdută printre alte sute aflate pe rafturile prăfuite. E vorba de volumul lui Ilan Stavans, apărut în 2008 cu denumirea ”Resurecting Hebrew”. După părerea mea aceasta e lectură obligatorie pentru oricine care dorește să înțeleagă fenomenul limbii ebraice moderne, unic în întreaga civilizație așa numită vestică.Am parcurs volumul lui Stavans ca un roman polițist, încercând tot timpul să găsesc răspunsuri la întrebări pe care mi le-am pus în această jumătate de secol în care flirtez cu limba strămoșilor mei. Trebuie să recunosc că volumul lui Stavans mi-a oferit doar parțial explicațiile pe care le căutam. Fără discuție, citind cele scrise am înțeles mult mai bine despre ce e vorba. În primul rând mi s-a confirmat opinia după care revirimentul ebraicii e un fenomen unic în istoria omenirii. Stavans se întreabă dacă cineva își poate închipui că mâine sau poimâine italienii vor hotărî să se întoarcă la limba latină și s-o transforme în lingua franca de toate zilele, adică cea care să facă legătura între toate regiunile Italiei, de la Milano și până la Napoli și Sicilia și Sardinia?! În al doilea rând Stavans declară (și are dovezi) precum că ebraica n-a fost niciodată o limbă moartă, pentru că ea a existat și a fost folosită în rugăciuni de-a lungul a două milenii. Stavans definește situația ebraicii în acești 2000 ani ca o limbă prezervată în refrigerator, asemănând-o cu…banca de lichid seminal!Read more…

Statul Evreu este o necesitate mondială, deci el va lua ființă

Prima carte cu titlul Statul iudeu: dezlegări moderne ale chestiunii evreiești i se datorează lui Theodor Herzl. Cartea a apărut în limba germană la Viena, în anul 1896. Este important de menționat că în același an apare și traducerea în limba română, editată de Societatea Zion a Junimii Israelite din Botoșani. În Statul iudeu – scrie Loewenstein – „analiza nu adâncește atât starea actuală a evreilor ci, din perspectiva unei viziuni sociologice moderne, cu toate sclipirile intuitive uimitoare, pune accentul pe făurirea unui viitor mai bun, construind mirajul unui stat evreiesc ideal, al unui adevărat pământ al făgăduinței.” Cartea începe cu analiza antisemitismului. Nimeni nu va nega – scrie Herzl – că evreii se găsesc într-o situație nenorocită. Popoarele în mijlocul cărora trăim sunt, fără excepție, fățiș sau pe ascuns antisemite. Singura ieșire din această situație este crearea statului propriu. Evreii care o vor voi, vor avea statul lor, conchide Herzl. „E timpul să trăim liberi pe pământ și să murim liniștiți în propria noastră țară.”Read more…

Palma Stern – Amintiri (IV)

Într-o dimineață deținuții nu au fost scoși la lucru, în birouri au fost date jos portretele mareșalului Antonescu, în unele locuri chiar și cele ale regelui. Două-trei zile a domnit o atmosferă ciudată, paznicii fiind mai prietenoși ca înainte. Încolo n-am știut nimic. Apoi toți puşcăriaşii au fost scoşi în curte şi ni s-a făcut cunoscut că România a denunţat alianţa cu Puterile Axei şi a trecut de partea Aliaţilor. Această comunicare ne-a parvenit absolut pe neaşteptate. Imediat după aceea s-a citit lista deţinuţilor şi a faptelor comise de fiecare; unii au fost trimişi la dreapta, alţii la stânga. Ținând seama de numărul nostru mare, treaba a ţinut ore în şir. În orice caz era clar că împărţirea în două grupe înseamnă pentru unii libertatea, iar pentru ceilalţi continuarea detenţiei. Condamnaţii politici, falsificatorii de acte, purtătorilor de acte false, cât şi cei condamnaţi pentru spionaj au putut părăsi închisoarea încă în aceeaşi zi. Fără să stau pe gânduri mi-am strâns cele câteva lucruşoare şi am luat-o spre ieşire. Trebuia să trec pe la direcţiune, unde mă aştepta Ionel Pop. El venise vrând să fie primul care îmi iese în întâmpinare și ne-am felicitat reciproc. El făcuse parte din delegaţia care tratase cu ruşii întoarcerea armelor împotriva nemţilor. Mi-am luat rămas bun de la director, care mi-a sărutat mâna (tempora mutantur!). Deci acestea au fost „lucrurile mari în pregătire” pomenite de avocat după proces!Read more…

Lag Baomer, Meron, Rabi Şimon bar Yochai

Din seara de ajun a celei de a doua zi de Pesach începe numărătoarea de Omer. Ea continuă 49 de zile, precedând sărbătoarea de Șavuot, care este a cincizecea zi. Numărătoarea de Omer era legată de aducerea primelor roade la Templul de la Ierusalim și de calculul secerișului. Ulterior, după distrugerea celui de al doilea Templu, ea devenit o perioadă de doliu, în amintirea celor 24.000 de învățăcei ai lui Rabi Akiva, îndrumați de el să se alăture armatei lui Șimon bar Kochba. Ei au murit într-o epidemie pentru că nu se respectau reciproc, în primele 32 de zile ale numărătorii. La început nu știau cauza: atunci când au aflat-o, a încetat epidemia. Era cea de 33-a zi a numărătorii (LaG BaOmer). În această zi, doliul a încetat. Mai târziu, ziua de LaG BaOmer a căpătat un sens cabalistic. Conform tradiției, în această zi a murit Rabi Șimon bar Yochai, un învățat tannait important, elev al lui Rabi Akiva, unul dintre conducătorii luptei anti-romane. Era în perioada împăratului Hadrianus, în secolul al doilea al erei noastre. Despre Rabi Șimon bar Yochai, cunoscător profund al misticii iudaice, s-au țesut câteva legende. Se știe că el, împreună cu fiul său Eleazar, s-au ascuns într-o peșteră pentru a nu fi prinși de autoritățile romane, care îi condamnaseră la moarte.Read more…