Cu condeiul şi lupa prin Balcani (IV)

Paradoxul balcanic admite definiții variate, deoarece are nenumărate fațete. Una dintre ele este rata foarte ridicată a șomajului în rândul tineretului, chiar dacă lasă impresia că ar duce o viață confortabilă, relexată și lipsită de probleme materiale. Tineretul balcanic, în special cel din Croația, umple străzile, barurile, cluburile și restaurantele la orice oră din zi sau noapte.Tinerii șomeri arată sănătoși, frumoși, în formă, poartă haine de ultimă modă și adesea scumpe, iar fetele sunt machiate impecabil.Am remarcat că cele mai multe orașe, ba chiar și sate au o piață principală, unde oamenii merg să vadă pe alții și să fie ei înșiși văzuți. Locuri cum ar fi “Stradun” în Dubrovnik, ori “Riva” la Split au o atractivitate notorie și sunt pline de buticuri elegante și terase de cafenea. Ele servesc și ca focar de socializare al orașului, unde localnicii se întâlnesc cu prietenii lor. Există o rutină bine stabilită pentru dinamica locului. Oamenii care vor să întâlnească prieteni se așează la o masă, beau și privesc cu atenție trecătorii. Read more…

Memoria Pogromului de la Iaşi împâclită de… „sensibilitatea” reţelei de socializare

În ajunul comemorării Pogromului de la Iaşi am postat pe Facebook un film realizat la Iaşi, în 2006, în care istoricul Silviu Sanie şi Leizer Finkelstein, supravieţuitor al Pogromului de la Iaşi, prezintă acest eveniment cumplit din istoria României. Împrejurările, faptele, cifrele şi epilogul sunt relatate cu obiectivitatea istoricului, în timp ce supravieţuitorul – pe atunci un adolescent – povesteşte cu mare sinceritate şi durere ceea ce i-a fost dat să îndure în acea duminică de sfârşit de iunie, la Chestură, şi apoi într-unul dintre trenurile morţii. Filmul, ilustrat cu imagini din muzeul sinagogii din Târgu Cucu, ale monumentului memorial al victimelor de la Podu Iloaiei şi cu fotografiile de arhivă ale Pogromului de la Iaşi – care se regăsesc în mai multe locuri pe internet – a fost difuzat de mai multe ori pe TVR3 şi TVR Cluj. Iată că astăzi, 26 iunie 2019, Facebook a împâclit (termenul tehnic este blurat) acest film, dând cu „mărinimie” posibilitatea de a fi deblurat şi vizionat de către…doritori. Potrivit următorului text: We covered this video so people can decide if they want to see it. Consider că acest film nu are nici o imagine care să incite la violenţă, nici un cuvânt care să profereze ură. Este o relatare obiectivă a evenimentelor şi o evocare îndurerată a celor suferite. Consider că este un film care informează şi educă oamenii şi că acţiunea celor de la reţeaua de socializare este abuzivă şi vine în sprijinul negaţioniştilor. Read more…

La doi pași de Damasc

Era o zi caldă de iunie la Madeira. Într-o pauză a simpozionului am ieșit să fumez în liniște o țigară. În fața mea se afla un coleg care mă privea cu atenție. Precis vrea să întrebe ceva în legătura cu prezentarea mea foarte controversată, mi-am spus. S-a apropiat de mine. Era cam de vârsta mea, cu părul negru, cu o înfățișare mediteraneană. Mi-am aruncat privirea asupra ecusonului de pe pieptul lui și am știut că va urma o discuție interesantă. “Ești din Israel? Din ce oraș? “m-a întrebat. Eu sunt din Siria. “Nobody is perfect, i-am răspuns în glumă.” A izbucnit în “Ești primul israelian cu care vorbesc, nu avem voie să avem relații cu voi. Tu ai mai cunoscut alți sirieni?” I-am povestit de studenții mei din țările arabe din perioada cât eram asistent la Clinica de Boli Infecțioase din Cluj. Printre ei era și un sirian pe nume Murad. S-a căsătorit cu o colegă româncă și și-a terminat rezidența la Cluj. Ne-am reîntâlnit la Cluj la cinci ani după ce am emigrat în Israel și i-am cunoscut și familia. La banchetul festiv cu ocazia terminării facultății de medicină am fost invitat ca asitent preferat al unei grupe de studenți în care majoritatea erau palestinieni și toți știau de plecarea mea în Israel.Read more…

Papa Francisc în pelerinaj în România. Câți i-au înțeles mesajele?

Nu cred că există cineva în țara noastră – sau dacă da, numărul este infim – care să nu fi urmărit unul, două, mai multe sau toate momentele vizitei papei Francisc, indiferent dacă era credincios, liber cugetător sau ateu,creștin, evreu sau musulman.. Unghiul de vedere putea fi diferit: pe unii i-a încântat fastul, ceremoniile religioase, alții s-au simțit solidari cu prezența Suveranului Pontif sau satisfăcuți de faptul că, iată, pentru a doua oară în ultimii 20 de ani, Papa vine într-o țară preponderent ortodoxă și este primit frumos, nu este hulit, cu toate că am întâlnit în mediile de socializare atacuri împotriva prezenței lui, fie de natură religioasă, fie naționalistă. Probabil pentru unii schisma este la fel de vie ca acum 1000 și ceva de ani. Dar imaginea care a rămas în urma vizitei este pozitivă, atât pentru noi, cetățenii României, cât și pentru cei ce au urmărit de-afară desfășurarea evenimentelor. Și fără nici un gănd ascuns, trebuie să recunoaștem că a fost o imagine minunată, o imagine a unei alte Românii, fără certuri, scandaluri, încrâncenări. Papa a întâlnit peste tot fețe zâmbitoare și aceasta nu numai din partea credincioșilor catolici și greco-catolici ai căror Suveran Pontif este, ci și a altora, oficialități la cel mai înalt rang, de altă credință; să nu uităm, președintele Iohannis este protestant, iar premierul Dăncilă, de religie ortodoxă. Atât ei, cât și mulți alții au primit cu înțelegere îndemnul spre unitate, unitate care înseamnă și diversitate, rostit de Suveranul Pontif în discursurile și mesajele sale.Read more…

O întâlnire în premieră, alături de premier

Am primit cu ceva timp în urmă o invitație semnată de către Excelența Sa D-na Viorica Dăncilă, premierul României, pentru a lua parte la o întâlnire de ”nalt nivel, având ca subiect: Perspectiva unei viitoare strategii pentru prevenirea și combaterea anti-Semitismului, rasismului, xenofobiei, extremismului și discursului urii. storia acestui eveniment, a început joi 7 februarie a acestui an, când doamna Dăncilă, a avut mai multe întâlniri la Bruxelles, în proaspăta calitate de şef al guvernului țării care deține președinția ”rotativă” a U.E. A fost primită conform protocolului de Frans Timmermans prim vicepreședintele olandez al Comisiei Europene și de președintele Consiliului European Donald Tusk. n aceeași zi a avut loc la Bruxelles o conferință organizată de Congresul Mondial Evreiesc (WJC) cu tematica ”Lupta împotriva antisemitismului în Europa” la care participa și președintele WJC, Ronald Lauder. Doamna premier a avut convorbiri cu liderii Congresului Evreiesc, asigurându-i de disponibilitatea președinției române de a sprijini demersurile WJC pentru a preveni renașterea manifestărilor antisemite pe continentul european și de a stăvili fenomenele îngrijorătoare al apariției unor tendințe populist-extremiste care se propagă prin folosirea neîngrădită a tehnologiilor moderne de comunicare.Read more…

File din istoria evreimii clujene…a VII-a oară

Încă sunt prea aproape de eveniment ca să pot arunca o privire retrospectivă, (cât de cât obiectivă) însă îndrăznesc să spun că satisfacţia obiectivului îndeplinit (şi sper că bine realizat) îi conferă valoare adăugată răstimpului febril al pregătirilor, când totul se aglomerează în preajma termenului limită – al acelui deadline cu nume atât de sugestiv – când simţi că nu mai pridideşti şi mai sunt atâtea de făcut! În acelaşi timp nu pot să nu contorizez cu oarecare mândrie că s-a încheiat şi cea de a şaptea ediţie a simpozionului File din istoria evreimii clujene, început în 2011 – de echipa (dream team?): Robert Schwartz, Andrei Zador, Ladislau Gyémánt şi subsemnata – în speranţa restituirii unor crâmpeie din istoria evreimii clujene, numeroase şi prospere, spulberate de Holocaust, reclădite din cenuşă şi apoi tot mai împuţinate… Cele şase ediţii anterioare s-au concretizat în şase volume (dublate fiecare de ediţia în limba maghiară) conţinând lucrări care contribuie cu piese importante în amplul puzzle al Istoriei evreilor din Cluj, o viitoare lucrare foarte necesară şi mult aşteptată. Ediţia a VII-a a Filelor din istoria evreimii clujene s-a desfăşurat sub genericul comemorării a 75 de ani de la deportarea la Auschwitz a celor peste 18.000 de evrei din Cluj şi împrejurimi şi a avut ca tematică generală: personalităţi evreieşti ale teatrului şi filmului din Cluj; presă şi gazetari evrei.Read more…

Istoria cimitirului din Valea Uzului

Nu este pentru prima oară când cimitirul din Valea Uzului întâmpină probleme în cei 100 de ani de existență. Societatea Cultul Eroilor care funcționa sub patronajul Reginei Maria, în perioada interbelică, și-a luat angajamentul de a îngriji mormintele eroilor, dar în 1940 statul maghiar reinstaurat în Transilvania de Nord a găsit doar niște cruci mâncate de vreme, iar în perioada dictaturii comuniste a existat un plan de reorganizare. Despre toate aceste povestim în lumina unor dovezi jurnalistice apărute de-a lungul timpului. Cimitirul din acest loc aproape uitat de Dumnezeu a fost înființat în urma luptelor din 1916-1917, ce au avut loc la vremea respectivă între trupele Imperiului Austro-Ungare și cele ale României. Deoarece Casa Regală a României avea rădăcini adânci în familiile regale din Europa Centrală, decizia de a întoarce armele împotriva aliaților de până atunci a fost o surpriză neplăcută pentru Germania și aliații ei. Read more…

Impertinența amatorului, deloc neobișnuită

Să te pui cu Yuval Noah Harari, asta chiar se cheamă impertinență, dar pe undeva sunt bucuros că pot comenta una din ideile celui care a cucerit lumea intelectuală în mai toate limbile pământului cu cele trei volume ”Sapiens”, ”Homo Deus” și mai ales ultima, ”21 lecții pentru secolul al 21lea”. Parcurgerea ultimului său volum, intitulat de o manieră care poate produce senzația unui perfect complex de superioritate, este de fapt o trecere în revistă a celor mai importante aspecte ale realității începutului secolului XXI, cea de ”global village”, analiza lor distrugând în întregime obstacolele granițelor geografice și punând în fața cititorului întrebări care în mai mare parte nu au răspunsuri, dar Harari încearcă. Aș zice că citind cartea, am găsit că sunt de acord cu imensa majoritate a tezelor sale, ceea ce mă face să mă gândesc că volumul în cauză ar trebui să facă parte din lista lecturii obligatorii, nu numai a liceanului de rând, dar și (sau mai ales!) a șefilor de state, a acelora care ne conduc destinele. Dacă totul ar fi rămas așa cum am scris mai sus, ar fi fost logic să mă opresc aici și să mă mulțumesc cu faptul că am făcut un serviciu acelor puțini care încă nu au găsit timpul pentru a parcurge ultimul volum al lui Harari. Dar după cum își închipuie cititorul, eu mai am ceva de spusRead more…

Jakob Mincinosul

Filmul Jakob mincinosul a fost făcut în 1974 la studiourile DEFA din RDG. El nu a stârnit niciodată mare interes în România, iar acum este aproape uitat, chiar și de bătrâni ca mine. Mie mi-a plăcut mult, dar nu aveam cu cine discuta despre el, deoarece chiar cei din lumea mea mică nu l-au văzut. Multă vreme mi-a rămas în amintire, fiind vorba despre evrei dintr-un ghetou în 1944 și la fel cum am adunat tot ce am găsit ca literatură sau document în legătură cu Holocaustul, astfel de filme erau preferatele mele. Au trecut anii și mai țineam minte doar titlul și subiectul în mare. Filmul lui Benigni Viața e frumoasă, din 1997, mi-a reamintit filmul Jakob Mincinosul și am putut compara modalitățile diferite de a aborda aproape același subiect: minciuna care salvează. Întâmplarea face că tocmai am primit un cadou de la un prieten din Berlin: un DVD, o ediție specială în cinstea aniversării a 60 de ani a casei de film DEFA, Berlin. Este tocmai filmul Jakob Mincinosul, ediție jubiliară unică. Și iată că am putut să revăd după atâția ani acest film, cu ochii și mintea vârstei actualeRead more…

Trop tard

Nu știu câți dintre cititorii acestei reviste, în special cei care au studiat literatura franceză din secolul XX, își amintesc de scriitorul și poetul comunist Vercors, născut Jean Bruller, din tată evreu din Ungaria Habsburgică. El adoptase acest nom de plume în amintirea eroilor de pe platoul Vercors, măcelăriți în iulie 1944 de către trupe de șoc naziste, ajutate, între altele, de două companii SS formate în întregime din voluntari originari din Rusia și Ucraina. Mi-am reamintirit de acest eveniment tragic deoarece au trecut exact 50 de ani, din iunie 1969, de când directorul departamentului central de știri de la Europa Liberă, Nathan Kingsley m-a chemat în biroul lui și m-a întrebat cât de bine știu limba franceză. “Excelent”, i-am răspuns, după care mi-a propus să plec în Franța, la Vercors, unde urma să aibă loc o mare ceremonie la aniversarea a 25 de ani de la revolta luptătorilor din Maquis împotriva trupelor de ocupație germane. Noi așteptam primul copil, dar abia în câteva luni, iar mama soției era deja la noi, deci nu aveam niciun motiv să refuz. Am acceptat propunerea și câteva săptămâni mai târziu eram în drum spre Vercors. Între timp am studiat istoria evenimentelor din 1944 și am aflat că această revoltă a fost un eșec total; fiecare participant îi blama pe ceilalți pentru dezastru.Read more…

„Sinaia” e un nume de fată…

Povestea datează din 1956, din timpul războiului din Sinai – dar întregul adevăr a ieșit la lumină abia recent, când unul din participanți, generalul de brigadă în rezervă Aharon Lavran și-a publicat amintirile: “În a doua zi a războiului am primit ordin să plec cu vreo zece soldați în două jeep-uri pentru a „curăța” drumul de la Eilat spre așezarea Temed din Sinai. Drumul era practicabil, nu au fost ambuscade, a avut loc un singur incident. La un moment dat am văzut la distanță un camion militar oprit, înconjurat de un grup de oameni. Eram convinși că sunt soldați egipteni și am tras asupra lor. Unii s-au adăpostit sub camion, alții s-au împrăștiat care încotro. Când ne-am apropiat am descoperit că era un camion de-al nostru, abandonat, probabil avariat, iar oamenii din jur erau beduini. Unul singur părea să fie soldat egiptean, așa că l-am luat prizonier. Înainte de a pleca am auzit de sub camion un plânset de copil. M-am aplecat și din grămada de morți am scos un bebeluș, o fetiță beduină. Mama ei era moartă, fetița era și ea rănită. Doar nu era s-o lăsăm pradă fiarelor sălbatice! Am luat-o cu noi în mașină..”Read more…

Un Exod, în stilul Secolului XX

Totul a început în primăvara anului 1979, când a avut loc prima aliya a evreilor din Etiopia. Dar înainte de a vorbi despre această operațiune unică în contemporaneitate, să înțelegem despre ce evrei este vorba: o parte din evreii din Etiopia aparțin unei grupări numită „Beita Israel”, care înseamnă „Casa lui Israel”, sau, dacă vreți, „comunitatea lui Israel”. Particula Israel din acest nume nu are nici o legătură cu numele statului Israel, (atribuit în 1948), cum s-ar putea crede, ci vine de la numele regatului de nord, Israel, din perioada primului templu, care a fost distrus de asirieni aproximativ în anul 720 î.e.n., atunci când locuitorii au fost expulzați și apoi s-au pierdut în lume. De sute de ani, evreii din Etiopia cred că sunt unii din urmașii acestora, tot așa precum mai există asemenea grupuri în multe țări, printre care India și China. După înființarea statului Israel, în 1948, și până în a doua parte a anilor 70 au făcut aliya foarte puțini evrei etiopieni, câteva zeci în total. Chiar atunci, în urma a două lovituri de stat militare, un ofițer comunist, Haile Mengistu, s-a instalat la conducerea țării și cu sprijinul sovieticilor a rupt total relațiile cu Israelul. A alungat toți reprezentanții asociațiilor evreiești și le-a interzis orice activitate. În consecință, nu se mai putea ține nici o legătură cu acești evrei, așa cum era înainte de acest puci. Între timp, în anul 1977, evreii etiopieni au fost incluși în „legea repatrierii” („hoc hașvut)”. În Etiopia, mulți dintre liderii activiștilor sioniști și ai evreilor din elita intelectuală au încercat să fugă, dar au fost prinși și încarcerați.Read more…

Au şi filmele destinul lor – Festivalul de la Cannes (II)

Cu mai mult timp în urmă, fostul delegat general al festivalului, apoi președinte, Gilles Jacob, omul intrat în legendă, cel care a construit, în fapt, Cannes-ul așa cum este el, astăzi (cu secțiunile paralele Un certain regard, Cinéfondation, cu Caméra d’ Or), ne încredința o mărturisire: după părerea lui, o ediție bună apare cam odată la doi ani. Cam așa cum stau lucrurile și în materie de vinuri. Cum dă Dumnezeu sau, mai exact spus, în funcție de recolta, de producția internațională. Partea proastă este că nu am ținut seama de un amănunt: cam de când ar fi trebuit să începem numărătoarea pentru a urma legea din doi în doi, lege ce ar fi trebuit să ne conducă spre o mai armonioasă privire generală asupra unei selecții? Divergențele judecării ei, în funcție de inerentul subiectivisim al comentatorilor profesioniști, au rămas la locul lor și poate asta face și farmecul de moment al vieții unui mare festival cum este Cannes-ul. Ne încruntăm în fața unor judecăți care le contrazic pe ale noastre, ne nedumeresc unele patimi stârnite de filmul X, nu refuzăm nici bănuiala unor interese obscure etc. Pe urmă, apele se mai liniștesc și începem dacă nu să refacem ierarhiile, întrerprindere oricum riscantă, măcar să aruncăm o privire sine ira et studio. Atât cât se poate. Iar ceea ce constat că se poate acum, la o distanță de câteva săptămâni, este părerea generală că ne-am aflat în fața unuia din acei ani buni (să nu uităm numărătoarea, anul viitor). Oricât ar îndrăgi unii refrenul potrivit căruia Cannes-ul cultivă sistemul clienților, al cineaștilor veșnic abonați, a-i regăsi în selecție pe Almodóvar, pe Tarantino, Jim Jarmusch, Marco Bellocchio, pe inconturnabilii Ken Loach, frații Dardenne (ultimii, amintesc, deținători a două Palme d’ Or, iritanți poate și pentru că lucrează mult și repede), a-i reuni ori de câte ori au un film gata de start, nu indică un semn de slăbiciune, de inerție. Poate este doar un semn al sațietății celor amatori, în primul rând, de sânge proaspăt. “Cannes-ul se mișcă greu” – spun criticii americani, greu de mulțumit în privința prezenței cinematogarfului de peste ocean pe Croazetă. Read more…

O peripeţie de… Shavuot

Israel, mai 2004. Fusesem invitată la o nuntă în familie. Ceremonia urma să aibă loc într-o vineri la prânz la Kfar Daniel, o așezare în apropierea Ierusalimului, departe de Golful Haifa, unde locuiam. Nu mai fusesem niciodată în acel loc și întreaga zonă îmi era necunoscută. Pe atunci nu-l aveam în mașină pe cel ce avea sa-mi devină prieten de nădejde, sistemul de navigație GPS. În plus știam că nu mă pot baza pe simțul meu de orientare, al cărui unic rol este să dovedească faptul că în timpuri foarte, foarte de demult, femeile rămâneau în peșteră, în timp ce bărbații se încumetau să plece la vânat, știind că busola interioară îi va ghida pe drumul de întoarcere. Cu o seară înaintea fericitului eveniment m-am informat asupra drumului și mi-am notat itinerariul. Cunoșteam autostrada Tel Aviv – Ierusalim, la care știam cum să ajung. Singura grijă era să o părăsesc la timp pe o bretea la dreapta, de unde drumul spre sala care găzduia nunta părea simplu. Nuntă în familie, deci ținută ca atare: o rochie vaporoasă, bogată, dintr-un material crem, înviorat din loc în loc de contururi diafane de trandafiri roz, ușor schițati; sandale stiletto crem-roz.Read more…

Premiul Genesis şi sculptorul Anish Kapoor

Premiul israelian Genesis a fost înființat în 2012. În valoare de un milion de dolari. premiul este acordat anual personalităților evreiești a căror excelență a fost recunoscută în domeniul lor. Premiul a fost fondat cu scopul de a inspira și de a dezvolta un sentiment de mândrie și de apartenență în rândul tinerilor evrei din întreaga lume. Până acum următoarele șase persoane au primit premiul Genesis: Michael R. Bloomberg din Statele Unite, Michael Douglas din Statele Unite, Itzhak Perlman din Israel/Statele Unite, Anish Kapoor din Regatul Unit, Natalie Portman din Israel / Statele Unite, Robert Kraft din Statele Unite. Personalități ca fostul primar al orașului New York, Michael R. Bloomberg, artistul Michael Douglas, violonistul Itzhak Perlman sau seducătoarea Natalie Portman sunt bine cunoscute. Recent presa a relatat în detaliu vizita lui Robert Kraft în Israel și personalitatea acestuia. Despre Anish Kapoor însă nu știam mare lucru, așa că m-am documentat despre renumitul sculptor și architect.Read more…

Durerosul preț al succesului

Există o veche vorbă de duh, din vremurile când lumea era încă bipolară și scindată în cele două blocuri care se înfruntau cu dușmănie: de o parte a Cortinei de Fier vestul capitalist, iar de cealaltă estul așa-zis socialist. Pe atunci se spunea despre cei care, în tinerețe, nu au orientare de stânga (așadar în favoarea celor slabi), că nu au inimă. Iar cei care, la o vârstă ceva mai înaintată, nu arată o preferință pentru economia de piață liberă (așadar pentru o economie funcțională), nu au rațiune. De aici se poate deduce cu o consecvență demnă de oarecare încredere că inima și rațiunea se excludeau reciproc, cel puțin parțial, sau măcar provocau individului gânditor o anumită dilemă. Odată cu dispariția sus-numitului antagonism dintre blocurile politice prin implozia lagărului socialist, s-ar putea crede că dilema menționată și-a mai pierdut din drepturi. Dar nu este absolut deloc așa. Făcând abstracție de un al treilea bloc, care exista deja atunci și există încă și azi, și anume statele Lumii a Treia, subdezvoltate din punct de vedere economic și conduse de regimuri mai mult sau mai puțin dictatoriale, există o grupare nouă, destul de zgomotoasă și de influentă: forța însumată a statelor islamice și a aliaților acestora cu idealuri naționalist-dictatoriale. Ele sunt cele care, cu preponderență, răspândesc haosul în lume, sau, în cel mai bun caz, nu depun suficiente eforturi pentru a preveni răspândirea haosului. Israelul se găsește exact pe linia frontului între democrațiile vestice, care acționează cu moderație (dar și cu multă teamă) și melanjul amenințător de state incapabile, respectiv subdezvoltate ale Lumii a Treia, pe de o parte, și agresivul bloc islamist-naționalist, de cealaltă parteRead more…

Este acesta, oare, un om… ?

„Am simţit că e de datoria noastră să realizăm MARŞUL MEMORIEI, organizat de Asociația Sionistă din România (ASR) împreună cu Federația Comunităților Evreiești (FCER). Acest pelerinaj simbolic la Auschwitz al comunităţilor din Transilvania îl facem, după 75 de ani de la uciderea nevinovaţilor noştri bunici, părinţi, fraţi, rude sau doar concetăţeni, copii, adulţi şi bătrâni, femei şi bărbaţi, la locul unde moartea i-a răpit în chinuri năprasnice. Am avut și avem convingerea că este de datoria noastră, a evreilor din România și cu deosebire a celor din Transilvania de Nord să punem câte o piatră și să aprindem câte o lumânare pe locul unde au pierit 135 de mii de martiri ai poporului evreu, cu prilejul împlinirii unei triste aniversări 75 de ani de la deportarea lor. Este de datoria noastră să păstrăm pentru memoria viitorului, amintirea soartei lor cumplite. Trebuie să punem pe acel loc unde s-a risipit cenușa lor o MAȚEVA, o piatră de mormânt..” a fost declaraţia organizatorilor manifestării, Tiberiu Roth, preşedintele Asociaţiei Sioniste din România şi Marco Katz, vicepreşedinte.Read more…

De ce mint oamenii? (5, 6)

Mincinoșii patologici au creat și continuă să creeze psihologilor și psihiatrilor probleme de identificare, definiție și de diagnostic diferențial între unele boli psihiatrice în care minciuna patologică aparține simptomatologiei bolii respective și minciuna “pură”, nelegată aparent de o boală psihiatrică specifică. Mincinoșii se străduiesc tot timpul să memoreze ceea ce au mințit anterior, respectiv ce au spus diferitelor persoane. Această preocupare permanentă este adeseori destinată eșecului fiindcă tendința naturală a mincinoșilor este de a “înflori, și a împodobi” minciuna cu noi detalii și astfel să se dea de gol. În mod logic, memoria funcționează mai bine când este vorba despre o minciună “mică” povestită numai unei singure persoane. Deși unii oameni mint atât de frecvent încât deseori nu putem depista sau chiar nu suntem interesați să le depistăm minciunile, majoritatea dintre noi nu suntem experți în a ne ascunde minciunile (efectul “Pinocchio”). Read more…

Cu condeiul şi lupa prin Balcani (III)

Călătoria prin Balcani poate fi realmente o experiență hedonistă, o sărbătoare senzorială pentru văz, auz și gust. Frumusețea peisajului, a plajelor, insulelor, munților, pădurilor, lacurilor şi râurilor, este absolut copleşitoare. Iubitorii de fructe de mare îşi vor găsi acolo paradisul, pentru că prospețimea, gustul şi rafinamentul în gătirea și servirea mâncării sunt toate excelente. Regiunea abundă în zone viticole, sursa unora dintre cele mai bune vinuri europene. Adăugând la asta și muzica omniprezentă atât în localuri, cât și cântatul la reuniuni cu prieteni, ne putem forma o imagine reală a vieții gastronomice şi sociale din Balcani. Dacă în prima parte a acestei călătorii cu „condeiul şi lupa” am ajuns la punctul 20 din cele 36, în care mi-am sintetizat experienţa de turist, vă invit să le parcurgeţi şi următoarele… unsprezece:Read more…